Cum vor arăta oamenii peste 100 de ani?

 

Putem modifica bacterii, plante și animale, însă futuristul Juan Enriquez pune următoarea întrebare: „Este etic să modificăm corpul uman?” Într-un discurs vizionar, pornind de la protezele medievale până la bioingineria de astăzi și știința ADN-ului artificial, Enriquez dezbate problemele etice asociate cu dezvoltarea umană și își imaginează metode prin care va trebui să ne transformăm propriile corpuri dacă sperăm să explorăm și să locuim în alte locuri decât pe Pământ.

Iată o întrebare importantă.
[Este etic să îmbunătățești corpul uman?]
Pentru că începem să avem toate uneltele necesare să ne îmbunătățim. Putem modifica bacterii și plante și putem modifica animale, iar acum ajungem la un punct în care chiar trebuie să ne întrebăm dacă este etic și dacă vrem să modificăm ființele umane? În timp ce vă gândiți la asta, să vă vorbesc, în acest context, despre proteze, proteze din trecut, prezent și viitor.
Așadar, asta e mâna de fier care a fost a unui conte german. I-a plăcut să se lupte și și-a pierdut brațul într-o bătălie. Nu a fost o problemă, și-a făcut o armură, a îmbrăcat-o, a fost proteza perfectă. De aici vine conceptul de a conduce cu mână de fier.
Bineînțeles, aceste proteze au devenit tot mai utile, tot mai moderne. Se pot ține cu ele ouă fierte moi. Se pot controla în fel și chip și, gândindu-vă la asta, există oameni minunați precum Hugh Herr care au creat proteze absolut extraordinare. Așa că minunata Aimee Mullins poate să iasă gândindu-se „Cât de înaltă să fiu astă-seară?” Sau altcineva se va întreba pe care stâncă să mă cațăr? Sau vrea cineva să alerge un maraton, sau altcineva să danseze la un bal? Pe măsură ce adaptăm aceste lucruri, partea interesantă despre proteze este că ele se integrează în corp. Așa că aceste proteze externe devin genunchi artificiali, șolduri artificiale. Și ele evoluează din ceva doar bun în ceva esențial.
Când vine vorba despre un stimulator cardiac ca proteză, nu se spune ceva de genul „Îmi lipsește un picior”, ci „Dacă nu am asta, pot să mor.” Și astfel, proteza face simbioză cu corpul uman.
Patru din cei mai deștepți oameni pe care îi știu: Ed Boyden, Hugh Herr, Joe Jacobson, Bob Lander lucrează la un Centru de Bionică Extremă. Interesant de văzut aici este că aceste proteze sunt integrate în os. Sunt integrate în piele. Sunt integrate în mușchi. Încă un lucru la care s-a gândit Ed este cum să conecteze direct creierul, folosind lumina sau prin alte mecanisme, cu chestii de genul protezelor. Dacă puteți face asta, atunci puteți începe să schimbați aspecte fundamentale ale omenirii. Viteza de reacție depinde de diametrul nervului. Bineînțeles, dacă aveți nervi externi sau protetici, să zicem cu lumină sau metal lichid, atunci puteți mări acel diametru și îl puteți mări teoretic până în punctul în care, atunci când vedeți scânteia de lumină, vă puteți da din calea glonțului. Aceasta e amplitudinea schimbărilor de care vă vorbesc.
Este al patrulea nivel al protezelor. Acestea sunt aparate auditive Phonak și motivul pentru care sunt așa de interesante este că ele depășesc pragul la care protezele sunt destinate pentru persoane cu „dizabilități” și devin obiecte pe care o persoană „normală” ar dori să le aibă, pentru că aceste proteze, și asta e foarte interesant, te fac să auzi mai bine, dar îți poți concentra auzul ca să auzi o conversație de mai departe. Apare un super-auz. Se poate auzi la 360°. Se poate auzi zgomotul alb. Poți înregistra și, apropo, au și un telefon încorporat. Funcționează ca aparat auditiv, dar și ca telefon. O astfel de proteză ar putea fi dorită.
Toate aceste mii de bucățele se conectează și este timpul să ne întrebăm: cum vrem să modificăm ființele umane în următoarele secole? Pentru asta ne întoarcem la un mare filozof care a fost un om foarte deștept, chiar dacă era fan Yankee.
Yogi Berra spunea că, bineînțeles, e dificil să anticipezi lucrurile, în special cele din viitor.
Așa că în loc să începem cu anticiparea viitorului, să vorbim despre ce se întâmplă în prezent cu oameni ca Tony Atala, care reproiectează vreo 30 de organe. Poate că proteza finală nu e dintr-un material extern, titan. Poate că proteza finală folosește codul genetic propriu, remodelând părți ale corpului, deoarece ar fi mult mai eficientă decât oricare alta. Apropo de asta, luați în considerare munca lui Craig Venter și Ham Smith. Un lucru de care încercăm să ne dăm seama este cum să reprogramăm celulele. Reprogramând o celulă, se pot schimba toate celulele din acele organe. Și dacă se pot schimba toate celulele din organe, poate acele organe vor fi mai rezistente la radiații. Poate vor consuma mai mult oxigen. Poate vor filtra mai eficient substanțele nedorite din corp.
În ultimele câteva săptămâni, George Church a fost mult la știri pentru că a vorbit despre luarea unei celule programabile și inserarea unui întreg genom uman în acea celulă. Odată ce poți introduce un întreg genom uman într-o celulă, începi să te întrebi ai vrea să îmbunătățești vreo parte din acel genom? Ai vrea să îmbunătățești corpul uman? Cum ai vrea să îmbunătățești corpul uman? Când este etic să îmbunătățești corpul uman și când nu este etic să îmbunătățești corpul uman? Deodată, ne-am pomenit cu această tablă de șah multidimensională unde putem schimba genetica umană folosind virusuri pentru a combate boli precum SIDA. Sau putem schimba codul genetic prin terapie genică pentru eliminarea unor boli ereditare, sau putem schimba mediul și să schimbăm expresia acelor gene în epigenom și să le transmitem următoarelor generații. Și deodată, nu mai e doar o bucățică, ci sunt toate aceste bucățele făcute grămadă din care poți lua mici fragmente până ce toate fragmentele sunt puse cap la cap și te conduc către ceva foarte diferit.
Mulți oameni sunt foarte speriați de lucrul ăsta. Într-adevăr sună înspăimântător și există niște riscuri. Așa că de ce ai vrea să faci așa ceva? De ce am vrea în principiu să modificăm fundamental corpul uman?
O parte din răspuns e dată de Lord Rees, astronom roial al Marii Britanii. Una din afirmațiile lui preferate este că Universul este 100% răuvoitor. Ce înseamnă asta? Înseamnă că alegând orice corp la întâmplare și plasându-l oriunde în Univers sau în spațiu, mori. Lasă-l pe Soare și mori. Lasă-l pe suprafața Mercurului și mori. Pune-l lângă o supernovă și mori. Dar, din fericire, nu e adevărat decât 80%.
Un mare fizician a spus odată că există mici vârtejuri ale biologiei în amonte care creează ordine în acest torent rapid al entropiei. Deci în timp ce Universul disipează energie, există aceste vârtejuri în amonte care creează o ordine biologică. Problema cu aceste vârtejuri este că au tendința să dispară. Se mută, se deplasează în râuri. Din cauza asta, când un vârtej se mută, când Pământul devine un bulgăre de zăpadă, când Pământul devine foarte fierbinte, când Pământul e lovit de un asteroid, când erupe un super-vulcan, când sunt erupții solare, evenimente ce pot duce la extincție precum următoarele alegeri…
… atunci, deodată, există extincții periodice. Și apropo, asta s-a întâmplat de cinci ori pe Pământ așa că este foarte probabil ca specia umană să dispară într-o zi de pe Pământ. Nu săptămâna viitoare, nu luna viitoare, poate în noiembrie sau poate peste 10.000 de ani. În timp ce vă gândiți la consecințele acestui fapt, de credeți că extincțiile sunt comune, naturale și normale, și se petrec periodic, este o imperiozitate morală diversificarea speciei noastre.
Și este o imperiozitate morală pentru că o să fie foarte dificil să trăim pe Marte dacă nu modificăm corpul uman în mod fundamental. Nu-i așa? Pornim de la o singură celulă care este de la mama și tata, până la un număr de 10 trilioane de celule. Nu știm dacă, la o gravitație schimbată substanțial, se va întâmpla același lucru. Dar știm că dacă ne expunem corpurile așa cum sunt acum la foarte multă radiație, vom muri. Gândindu-ne la asta, chiar trebuie să reproiectăm lucrurile chiar și pentru Marte. Uitați de lunile lui Neptun sau Jupiter.
Parafrazându-l pe Nikolai Kardashev, să ne gândim la viață într-o serie de etape. Tipul 1 de civilizație e o civilizație care începe să-și modifice înfățișarea. Facem asta de mii de ani. Facem abdominoplastii și altele de genul. Ne modificăm aspectul și mi s-a spus că nu toate aceste modificări se fac din motive medicale.
Pare ciudat.
Tipul 2 de civilizație este unul diferit. În tipul 2 de civilizație au loc modificări fundamentale ale corpului. Cu hormoni de creștere, persoana se înalță; sau cu substanța X, persoana se îngrașă; sau își încetinește metabolismul; sau face o serie de lucruri, oricum îi modifici funcțiile în mod fundamental.
Pentru a deveni o civilizație intra-solară trebuie să creăm o civilizație de tipul 3 care arată foarte diferit față de ce avem aici. Poate ne vom împreuna cu Deinococcus radiodurans astfel încât celulele să se îmbine din nou după o expunere mare la radiații. Poate vom respira oxigen din sânge, în loc de plămâni. Dar e vorba de reproiectări radicale și unul din cele mai interesante lucruri din ultimul deceniu e că am descoperit o mulțime de planete. Unele din ele pot fi asemănătoare Pământului. Problema este că dacă vom vrea vreodată să ajungem pe aceste planete, cu cele mai rapide mijloace, Juno și Voyager și celelalte, se ajunge în zeci de mii de ani de aici până la cel mai apropiat sistem solar. Așa că dacă vrei să explorezi alte plaje sau dacă vrei să vezi un apus cu doi sori, atunci e vorba de ceva cu totul diferit, pentru că trebuie să modifici scala timpului și corpul uman astfel încât acesta să fie de nerecunoscut. Și aceasta e civilizația de tipul 4.
Nici nu ne putem imagina cum ar putea arăta asta, dar începem să avem o idee vagă a instrumentelor ce ne-ar putea duce atât de departe. Să vă dau două exemple.
Acesta e extraordinarul Floyd Romesberg și unul dintre lucrurile pe care Floyd le-a făcut este că a jonglat cu ceea ce constituie baza vieții. Toată viața de pe planetă este formată din combinațiile de ATCG ale ADN-ului. Toate bacteriile, plantele, animalele, toți oamenii, toate vacile și tot ce mai există. Floyd a schimbat două constituente, formând ATXY. Înseamnă că există un sistem paralel, în care putem să creăm viață, să facem copii, să ne reproducem, să evoluăm, care nu are legătură cu majoritatea lucrurilor de pe Pământ sau, de fapt, cu nimic de pe Pământ. Poate vor exista plante imune la toate bacteriile. Poate vor exista plante imune la toate virusurile. Dar de ce e asta așa de interesant? Pentru că asta înseamnă că nu suntem unica soluție. Asta înseamnă că putem crea variante alternative ale noastre ce pot fi adaptate la o planetă foarte diferită, ce pot crea viață, se pot înmulți.
Al doilea experiment, sau cealaltă implicație a acestui experiment, e că voi toți, toată viața e structurată pe baza a 20 de aminoacizi. Dacă înlocuiești doar doi componenți, dacă nu spui ATXY, ci spui ATCG + XY, atunci nu mai avem 20 de pietre de temelie, ci 172. Și deodată ai 172 de aminoacizi pentru a crea diverse forme de viață.
Al doilea experiment la care să vă gândiți este unul foarte ciudat care a avut loc în China. Tipul ăsta a transplantat sute de capete de șoareci. Da? De ce e acesta un experiment interesant? Gândiți-vă la primele transplanturi de inimă. Un lucru pe care obișnuiau să-l facă era să aducă soția sau fiica donatorului, iar receptorul să răspundă doctorilor la „Recunoști această persoană? O iubești? Simți ceva pentru ea?” Astăzi râdem de asta. Râdem pentru că știm că inima e un mușchi, dar au fost sute sau zeci de mii de ani de „I-am oferit inima. Mi-a furat inima. Mi-a frânt inima.” Am crezut că era vorba de sentimente și că poate sentimentele erau transplantate cu inima, dar nu.
Dar cum e cu creierul? Acest experiment are două posibile rezultate. Dacă poți obține un șoarece funcțional, atunci poți vedea dacă noul creier e o tabula rasa. Acest lucru chiar are implicații. A doua opțiune: noul șoarece o recunoaște pe Minnie. Noul șoarece își amintește de ce îi e frică, cum să străbată labirintul și dacă asta se adeverește, atunci poți transplanta memoria și conștiința. Întrebarea cu adevărat interesantă este: Dacă poți transplanta asta, singurul mecanism de intrare-ieșire este cel de aici în jos? Sau poți transplanta acea conștiință în ceva anume care ar fi foarte diferit, care ar rezista în spațiu, care ar rezista zeci de mii de ani, care ar fi un corp complet reproiectat care ar găzdui acea conștiință pentru o foarte lungă perioadă de timp?
Să revenim la prima întrebare: De ce ai vrea vreodată să faci așa ceva? Vă spun eu de ce. Pentru că este selfie-ul final.
Asta e făcută de la șase miliarde de mile depărtare, iar acela e Pământul. Acolo suntem noi toți. Și dacă acel lucru mărunt dispare, toată omenirea dispare. Motivul pentru care vei vrea să modifici corpul uman este pentru că eventual vei vrea o poză la care să spui „Aici suntem noi. Și aici suntem noi. Aici suntem noi.” Pentru că așa va supraviețui omenirea unei extincții pe termen lung. Și acesta e motivul pentru care se pare că nu e etic să nu îmbunătățim corpul uman, chiar dacă poate fi înfricoșător, chiar dacă poate fi dificil. E ceea ce ne va îngădui să explorăm, să trăim și să ajungem în locuri la care nici nu putem visa azi, dar la care pot ajunge într-o zi stră-stră-stră-strănepoții noștri.