Cinci ouă tari
Demult, demult, traia un taran sarac lipit pamantului si umbla prin sate dupa lucru. Si a umblat el, a umblat, multe locuri a vazut, dar de lucru n-a gasit.
Si iata ca intr-o zi, cand de-abia se mai tinea pe picioare de oboseala si nu mai putea de foame, zari o carciuma, intra si ceru sa i se fiarba cinci oua tari. Dupa ce le manca, se scotoci in buzunare dupa bani, dar in buzunare, ioc. Nu stiu cum pierduse banutii.
Ce sa fac? se gandea el – imi ramane doar sa mai comand ceva si intre timp sa-mi iau talpasita fara sa fiu vazut.
Asa si facu, si soarele rasare de la rasarit si apune la apus, o zi vine dupa alta, iar saracul nu avu vreme nici sa clipeasca macar si trecura douazeci de ani. Intr-aceasta invatase o meserie si se facuse tamplar, castigand bani din care sa traiasca. Mergand el odata spre casa de unde plecase, dadu peste satul cu carciuma si-si aminti ce i se intamplase aici acum douazeci de ani. Intra si ceru din nou cinci oua tari. Carciumarul nu-l mai recunoscu, dar intamplarea de atunci n-o uitase. Manca el ouale si-l intreba pe carciumar:
-Cat iti datorez pentru aceste cinci oua tari?
-Da-mi cinci banuti de arama si e bine, raspunse carciumarul. Ţaranul scoase zece. Carciumarul se mira si spune:
-Fratioare, e prea mult, da-mi numai cinci. De ce imi dai inca pe-atat?
-Ai uitat – spuse zambind taranul – cu douazeci de ani in urma am mancat cinci oua tari si n-am platit, inseamna ca-ti datorez zece.
Carciumarul statu mult pe ganduri, isi pleca capul si incepu sa strige:
-Va sa zica asa! Acum douazeci de ani ai mancat cinci oua tari de gaina? Cati pui as fi putut avea in acesti ani din ele? Si de cate oua m-ai pagubit? Daca socotim drept, imi datorezi multi, multi bani. Da-mi-i, ca de nu, mergem la judecator sa ne judecam.
Țăranul nu se sperie deloc si zambind spuse:
-Bine, du-te tu, iar eu vin pe urmele tale.
Carciumarul se duse la judecatorie si depuse plangere. Spuse de-a fir a par cum de l-a inselat taranul si cati bani trebuie sa primeasca acum pentru cele cinci oua.
Judecatorul il asculta si incepu sa dea din cap in semn de incuviintare. Carciumarul se bucura ca va castiga procesul si bani multi si ii facu judecatorului un dar scump.
Judecatorul il astepta pe taran sa vina la rand. Dupa mult timp veni si acesta, se inclina pana la pamant in fata sa si ii spuse:
-Domnule, va rog sa ma iertati ca am intarziat. Am avut o treaba foarte importanta, de aceea n-am putut veni mai devreme.
-Ei, taranule! Ce tot spui? Ce treaba poate fi mai importanta decit un proces la judecatorie? i se adresa suparat judecatorul.
-Iata care a fost treaba, domnule, raspunse linistit taranul. Fratele meu s-a hotarat sa semene putina mazare. A fiert mai intai semintele si a asteptat sa se raceasca, sa le semene. A trebuit sa asteptam mult pana s-au racit. Cand s-au racit le-am semanat repede si imediat am fugit incoace. Uitati-va, abia ma mai tin pe picioare de oboseala.
Judecatorul, curierii, carciumarul si toti cati erau de fata au pufnit in ras auzind vorbele taranului.
-Ai mai auzit sa creada cineva asa ceva? Cum pot sa rasara semintele de mazare fiarta? i-a zis judecatorul razand batjocoritor.
-De ce sa nu rasara? Daca din seminte de mazare fiarta nu pot iesi lastari, atunci cum pot iesi pui din oua fierte?
Dupa ce taranul rosti aceste vorbe, nimeni nu mai rase in sala. Judecatorul se uita la carciumar, carciumarul la judecator si nici unul nu mai stiu ce sa mai spuna.