skip to Main Content
0744.135.444 Redactia@filedelumina.ro

Imaginea sufletului părăsind trupul în momentul morții

 

Momentul in care sufletul uman paraseste trupul a fost captura in imagini de catre cercetatorul rus Konstantin Korotkov. Acesta, folosindu-se de un aparat de fotografiat bioelectrografic, a reusit sa surprinda sufletul unei persoane in momentul mortii sale.

Imaginea efectuata folosindu-se de metoda de vizualizare prin descarcare in gaze, o tehnica avansata a tehnicii fotografice Kirlian, arata in nuante de albastru forta de viata a persoanei respective care pareaseste corpul in mod treptat.

In conformitate cu cele declarate de Korotkov, zona buricului si zona capului sunt primele zone care pierd aceasta forta de viata, cu alte cuvinte sufletul, iar regiunea inghinala si inima sunt ultimele zone in care este prezenta aceasta energie inainte ca aceasta sa-si continue calatorie mai departe.

De asemenea, Korotkov a mentionat ca “sufletul” oamenilor care au suferit o moarte violenta si neasteptata manifesta, de obicei, o stare de confuzie la nivel energetic, aceasta energie reintorcandu-se in corpul lor in zilele urmatoare. Acest fenomen care a uimit oamenii de stiinta ar putea fi cauzat de un surplus de energie neutilizata.

Tehnica dezvoltata de Koroktov, directorul Institutului de Cercetare de Cultura Fizica din St. Petersburg, este aprobata ca tehnologie medicala de Ministerul Sanatatii din Rusia si este utilizata de mai mult de 300 de medici din intreaga lume cu scopul de a monitoriza nivelurile de stres ale pacientilor si progresul realizat de pacientii tratati pentru boli grave, cum este cancerul. De asemenea, acasta tehnica are capacitatea de a surprinde in imagini campul energetic al plantelor.

Ciuperca crescuta organic vs. Ciuperca de crescatorie

Ciuperca crescuta organic vs. Ciuperca de crescatorie

Koroktor sustine ca tehnica sa de imagistica energetica ar putea fi folosita pentru a fi observate toate tipurile de dezechilibre biofizice si pentru a le diagnostica in timp real. De asemenea, aceasta tehnica poate arata daca o persoana poseda cu adevarat capacitati extrasenzoriale sau nu.

Aceasta tehnica este o versiune mult mai avansata a tehnologiei dezvoltate pentru masurare aurei dezvoltata de Semyon Davidovich Kirlian, tehnica fotografica care ii poarta numele.

Observatiile facute de cercetatorul rus Kostantin Krotkov confirma afirmatia facuta cu mai mult timp in urma de Kirlian, cel care sustinea ipoteza potrivit careia “lumina foto-electronica stimulata in jurul varfurilor degetelor unei fiinte umane contine o declaratie coerenta si cuprinzatoare, atat a fizicului cat si a psihicului unei persoane.”

In cadrul acestui interviu , Krotkov ne vorbeste despre efectul alimentatiei, apei si chiar despre efectul produselor cosmetice asupra campului energetic uman. De asemenea, cercetatorul ne vorbeste si despre influenta pe care o au ceilalti asupra propriului nostru camp energetic. Ne este amintit aici experimentul Rupert Sheldrake, experimentul sentimentului de a fi urmarit: campul energetic al unei persoane sufera modificari atunci cand altcineva isi indreapta atentia asupra sa, chiar daca aceasta persoana se afla in spatele sau si nu o percepe in mod constient. De asemenea, si in locurile aglomerate campul nostru energetic sufera anumite modificari.

Sursa: www.e-dimineata.ro

Comentarii (11)
  1. Am participat si eu acum 10-15 ani la astfel de experimente, atunci isi perfectiona tehnica.
    In linkul aratat lui Adi, cam pe la 0.45 se vad fotografiile facute cu ajutorul unei camere speciale, in intuneric total, a varfului degetelor de la ambele maini. Un program de calculator dezvoltat in acest scop, transpune informatiile primite de la fotorgafierea degetelor asupra corpului omenesc. Fiecarui sector al fiecarui deget ii corespunde o anumita parte a corpului sau anumitor functii.
    Pentru participanti era o confirmare a problemelor pe care intre timp si le cunosteau.
    Totul e energie, clarvazatorii o vad dintotdeauna!
    Greutatea a constat dintotdeauna in a imortaliza aceasta prin metode fizice cunoscute si recunoscute de majoritatea covarsitoare a oamenilor care nu numai ca nu „vad” dar nici nu „cred”!
    Faceam aceste fotografii inainte si dupa meditatii si se putea clar observa schimbarea formei si intensitatii aurei.
    Sigur ca la un practician metoda e folositoare in a demonstra clientului-pacientului starea dinainte si dupa lucrul energetic si ajuta pe cel in cauza sa-si cunoasca sau recunoasca problemele si il motiveaza in a-si continua lucrul la insanatosire! Aparatura necesara costa totusi cateva mii de euro.
    Nu cred ca trebuie sa reamintesc ca medicina clasica in rare cazuri reuseste sa depisteze o disfunctie si sa o remedieze la timp, in cele mai multe cazuri abia in faza in care s-au produs dereglari grave a functiilor organismului cauzand ceea ce numim boala.
    Terapeutii experimentati nu au nevoie in sine de „dovezi”, unii „vad” mult mai profund si detaliat ceea ce tehnica inca nu poate.
    Faptul ca nici macar in 2 ultimele decenii de cand s-a perfectionat metoda nu numai ca nu se aplica ci abia este cunoscuta arata ca, daca mai era necesar(!), astfel de metode de a recunoaste din timp disfunctiile nu sunt de dorit de sistemul care a acaparat si controleaza totul.
    Industria farmaceutica doreste tratarea nu vindecarea, asa se fac miliardele si populatia e tinuta sub control. Ei hotarasc ce se invata in scoli, ce se publica, ce legislatie apare. Cine se opune stim ce soarta are! Dar asta e alta tema.
    Profit de situatie sa va reamntesc ceva!
    Fotografiile aratate in articol demonstreaza diferenta dintre un produs natural crescut in conditii optime sau unul de tip „industrial”!
    NU e greu sa transpunem aceasta si la oameni, cam asa arata diferenta intre aura unui om crescut si trait intr-un mediu natural si unul dintr-un apartament de tip cutie de conserva, lipsit de aer si soare, alimentat cu produse de tip ciuperca de crescatorie…
    O energetica slaba va accentua problemele cu care am venit la incarnare si a caror informatie cuprinsa in „cip”-ul sufletului sa transmis deja trupului si ii determina modul de functionare.
    La fel situatia grava a mult laudaului (gratie lobbyismului) cuptor cu microunde! Daca orice aliment, inclusiv conserva ce sta in camara cativa ani, mai pastreaza „urme” de energie subtila ca cea redata in poze si care alimenteaza corpul nostru (si fara de care am muri repejor), dupa procesarea alimentelor in acest cuptor dispare orice urma de energie din acel aliment! Mai grav, corpul omenesc si mai slabit, fiinda precis aceasta persoana se alimenteaza gresit si mai foloseste acest aparat des, trebuie sa investeasca din energia proprie pentru a putea digera aceste alimente! Cuptorul cu microunde se bazeaza pe emiterea concentrata din cel putin doua surse a acestor unde care in locul ciocnirii lor se produce o descarcare de energie care produce caldura dar distruge orice urma de viata! Ca sa nu mai amintesc ca in preajma acestui aparat cantitatea de microunde, considerate chiar de stiinta ca daunatoare, e de doua mii de ori mai mare decat in mediul natural unde din diferite surse e de asemenea prezenta. Candva vom vedea cu ajutorul acestei tehnici de fotografiere si acest aspect! Nu e greu asadar sa ne dam seama de ce astfel de tehnici sunt blocate sistematic.

     
  2. Eu am fost martor la decesul sotiei mele. Ea marturisea in ultimele clipe de viata, ca, incepand dela picioare spre crestet, nu–si mai simtea trupull portiune cu portiune iar cand a ajuns la cap, acesta a degajat o lumina extraordinara si a mai grait, fiind ultimile sale cuvinte, uitandu-se undeva spre tavan : ,,Doamne ce frumos este locul unde ma duci” si a mai expirat odata prelung sfarsinu-si viata. Lumina a fost atat de intensa ca m-am uimit..

     
  3. Din ceea ce stiu si am mai experimentat si eu, ceea ce se considera ca se vede pe camerele tip Korotkov ca paraseste trupul la moarte nu este in sine sufletul, adica constiinta respectivei persoane ce a detinut acel trup pana atunci …. Ceea ce se „vede” este de fapt unul din corpurile energetice adica cel bioenergetic, cel astral, eventual chiar cel eteric care este mai inalt. Sufletul sau constiinta nu poti s-o surprinzi cu ochiul sau prin poze pentru simplul fapt ca sufletul NU este energie …. in schimb poate controla energia.
    Functie de frecventa de acces a persoanei ce „vede” acea imagine parasind corpul sau a aparatului respectiv, se poate urmari parasirea cadavrului de catre un corp energetic sau de altul. In general literatura pe aceasta tema este un talmes-balmes aiuritor in care este o confuzie totala intre bioenergie, corp astral, corp eteric, corp cauzal, etc si suflet. Mai nimeni habar n-are sa faca diferenta intre frecventele diferitelor corpuri energetice, iar de suflet ce sa mai vorbim, cei mai multi cred ca-i energie …. :) :)

     
      1. … Dane, sper ca ai citit cu atentie macar inceputul mesajului meu unde am specificat clar ca asa stiu eu si din experientele mele; asta inseamna ca NU afirm ca este un adevar absolut pe care incerc sa-l impun tuturor, este doar adevarat pentru mine si ce-i ce-mi impartasesc eventual opinia. Cele bune …

         
        1. opinie = PARERE , idee ,judecata ,PUNCT DE VEDERE (in DEX ). Deci : fara alte comentarii . Te imbratisez

           
  4. La Institutul de Fizica Atomica din Magurele se studiaza acest fenomen de peste 40 de ani, nu este public dar este o cercetare continua si de asemenea sunt, nu foarte accesibile sau publice lucrarile si cercetarile Doamnei Marioara Godeanu plecata de curand dintre noi…Ma intreb …oare ce descoperise …deoarece…starea ei cu cateva luni inainte era stabila…dar…este o intrebare retorica. Adevarurile ne sunt ascunse si tinute in tacere voit pentru ca …unii sa isi manifeste …manipularile si avantajele acesteia. De multe ori m-am intrebat cine si de ce actioneaza asupra a tot ce este viu pe planeta, inclusiv omul prin aceste experiente si experimente facute pentru a slabi capacitatea de autoaparare, echilibru si decizie. Interventiile omului a fost ultra-distructive atat fata de mediu cat si fata de sine. Iar cei ce inventeaza solutii practice …au doua taisuri si nu sunt folosite la capacitatea benefica la care au fost create, ci la capacitatea distructiva. Uneori din cercetarea pentru armata se intoarce in sistemul civil…dar …culmea, nu invers. Se recunoaste pe de o parte capacitatea si inteligenta fiecarei forme de viata si manifestare ..dar oficial se neaga pentru a le incalca toate drepturile. Se merge pe o politica de forta. Dar in pofida acestui fenomen..informatiile raman si cineva le descopera si continua cercetarea. Asa cum un mar stricat afecteaza locul unde este depozitat afectand si distrugand prin contaminare, asa si un bec de mare putere lumineaza puternic in noapte desi este doar un bec. Conteaza capacitatea de putere de a lumina si auto-sustinerea. Da este alimentat din surse proprii nevazute (- forma de curent – producerea efectiva poate avea „n”surse -) dar, doar becul prin forma si structura, utilitatea sa – poate transforma energia in lumina. Categoric el lumineaza in noapte si …de la el se pot aprinde si alte becuri….sau poate fi distrus de cineva cu o piatra. Dar marul va afecta cu siguranta si va distrge mai departe pana cand este descoperit si indepartat, dar si forma putregai este o alta forma de viata benefica pentru alte forme de viata. Asemeni lor prin analogie – oamenii si comportamentele umane. Absolut tot din manifestari este un act de vointa voluntara sau involuntara care produce efecte si pentru persoana si pentru mediu si pentru emitent si pentru mediul inconjurator. Referitor la modul cum o forma de energie paraseste un trup este mult de scris daca este sa comparam studiile parte accesibile parte….. Studii importante si teoria – energiei orgonice – au fost descoperite si utilizate benefic de Prof. Dr. Wilhelm Reich care a demonstrat ca insanatosirea in camp orgonic – aparatat inventat si utilizat de profesor – se poate face aproape instantaneu. Nu intru in detalii. Se cunosc efectele campului electromagnetic si al variatiilor de camp si interferentele acestuia, ale pamantului/planetei cu orice tip de materie vie ca o forma continua de comunicare. Practic prin forma gand ne putem conecta, accesa orice informatie exista, deoarece este doar o recunostere de frecventa de camp de interconectare. Noi o numim intuitie – se manifesta si prin denumirea de „clarvedere” uneori avem si sentimentul de „deja vu. In fapt se intrepatrund informatii ca manifestare de vointa a noastra pentru a ne conecta la acea informatie. Identic undelor radio cand cautam un post pe anumite frecvente. Teoretic rasucim un buton …practic cautma sa tranformam o informatie rezidenta in spatiu in informatie recunoscuta. Nu avem nevoie de diploma sau studii…exista…ne trebuie doar aparatul….in acest caz noi si dorinta de cunoastere. Cercetatorii sau cei ce se simt atrasi sau pasionati – descopera – pentru ca se simt atrasi a invata si descoperii mai mult…si in limita capacitatilor sale….pot afla. Sunt persoane care pot depasi aceste limite spatiu, timp, cunoastere.. pe asta se bazeaza evolutia stiintifica si tehnologica, si sunt si manifestarile oamenilor sau vietatilor obisnuite dar ele sunt strict legate de securitate sau de afectiune. O mama isi simte copilul la orice distanta daca se intampla ceva cu el. Un sot/sotie simte cand ceva se schimba in atitudinea partenerului fara de realitatile de echilibru stabilite si interconectate, Cand se intra intr-o padure se aude un freamat ca o comunicare interactiva care anunta o schimbare. Sunt locuri in care unii se simt bine, altii rau. Sunt punctele Hartmann care se constituie ca punte negative de intersectie generatoare de campuri perturbatoare. Feng-shui-ul – se bazeaza de asemenea printre altele pe efectele si masuratorile de camp elecromagnetic. Orice exista viu are camp elecromagnetic propriu – si in momentul in care corpul fizic cedeaza din „X” motive se elibereaza forma de energie ce activa corpul fizic. In privinta calitatilor unora sau altora de a isi marii campul electromagnetic si a avea o energie „benefica” – este minunat cat asta il/o face mai constient si isi aduce in viata sa si a celor dragi o calitate a vietii in armonie cu sine, ceilati, natura inconjuratoare – altfel folosita, eu o vad ca pe o intruziune in campul celorlate fiinte. Atingerea si mangaierea mamei e benefica daca este dorita si acceptata cat copilul are nevoie.Asemenea o fiinta aflata in covalescenta sau orice forma de viata in manifestare libera…are un scurt timp dorinta de interconectare…dar…predominat este liber …cand nu mai accepta pleca. Avem energie dinamica proprie care suporta modificari raportate la starea emotionala, fizica dar sunt autoreglabile – independent. Doar in cazurile grave este necesar un aport mai mare de energie si acela doar pana cand se reechilibreza campul propriu. Doi oameni care se iubesc isi interconecteaza liber campurile …de aceea se simt si pot comunica pe orice distanta telepatic voit sau independent. Absolut toti daca vrem sa ne conectam sau sa ne ajutam..o facem prin simplu act de vointa atat cat simtim si avem nevoie natural. Nu avem nevoie de intermediari. Deci daca eu ma simt bine cu tine…vin in preajma ta, nu pentru ca ai palmele calde, diploma de „maestru” si ca ti-am platit XXXX euro/lei. Categoric asta nu ma vindeca si nu desteapta. Este doar o forma in care simt nevoia de afectiune. Da, cine o ofera sub acesta forma …e timp de viata propriu si daca o face contra cost si accept este actul sau de vointa si credinta…Dar acelasi fenomen si satisfactia il am si daca se mangaie de mine o pisica, sau daca ma joc cu un copil in parc, sau daca fac dragoste cu cel ce il doresc – asta e chiar super benefic din toate punctele de vedere, sau te intalnesti cu cineva pentru …orice care iti ofera momente de bucurie. Asta vrem de fapt, sa simtim ca contam pentru cineva/seman si la randul nostru oferim din ce stim , vrem, ne place. Dar pentru ca …unii oameni doresc manipulare si control…cat si afaceri, un mod de a isi castiga existenta o fac sub toate formele, deorece absolut toti …suntem manipulabili prin starnirea unor nevoi si dorinte…Iar oamenii nu au limita si constiinta intregului, ci doar a satisfacerii temporare a unor nevoi fara sa isi asume consecintele in plan fizic real. Deci cine studiaza si demonteaza teoriile manipulatorii – se cauta…solutii de indepartare si discreditare. Oamenii nu vad si nu inteleg ceea ce este evident…prefera sa creada ca…este „vointa din afara lor – a unei divinitati” real…povesti inventate de manipulare.Ma intreb de ce noi romanii nu credem si ne inchinam la Fat Frumos din Lacrima – eroul basmelor noastre si la Ileana Cosanzeana …devenind „maestrii” in terapia romanesca autohtona – „Tinerete fara batranete si viata fara de moarte – ca Fat Frumos sau ca Ileana Cosanzeana”. Poate ca daca am fi avut mai mult timp de pace pe teritoriu cineva le-ar fi inventa si pe astea…daca aduceau multi bani si cineva avea interes sa le promoveze. Categoric planeta acesta are multe secrete si multe moduri de a se conduce, genera si regenera. Fata de timpul si functiile planetei care tine toate aceste corelatii, creierul uman este mult prea limitat……si cei ce pricep….sunt cu adevarat putini…cei ce manipuleza sunt cu adevarat destul de multi…mai grav este ca…majoritatea suntem manipulati desi vedem si traim pe propria piele consecintele. Trezirea contiintei este trezirea la realitate si a ne accepta ca …ne nastem intr-un singur corp cu un singur suflet…este corabia cu care navigam prin viata si plecam, doar un trup si un suflet…dupa noi ramand amintirile si faptele noastre in viata celorlati. Pomul se cunoaste dupa roade, omul dupa fapte. Cu drag.

     

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/angel.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1zambet-mare.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1hohot de ras.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/dracusor.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/ganduri.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Astept.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Bataile inimii.gif 
more...
 

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back To Top