skip to Main Content
0744.135.444 Redactia@filedelumina.ro

O lecție de viață

 

La vârsta de 19 ani Amy Purdy și-a pierdut ambele picioare de la genunchi în jos. Iar acum… este snowboarder profesionist. În acest discurs extraordinar, Amy ne arată cum să ne lăsăm inspirați de obstacolele vieții.

Dacă viața ta ar fi o carte și tu ai fi autorul, cum ai vrea să se desfășoare povestea ta? Asta e întrebarea care mi-a schimbat viața pentru totdeauna. Crescând în fierbintele deșert din Las Vegas tot ce îmi doream era să fiu liberă. Visam cu ochii deschiși să călătoresc prin lume, trăind într-un loc unde ninge, și îmi imaginam toate poveștile pe care urma să le spun.
La vârsta de 19 ani, următoarea zi după ce am absolvit liceul, m-am mutat într-un loc unde ningea și am devenit maseuză terapeut. Pentru această slujbă tot ce aveam nevoie erau mâinile mele și masa de masaj lângă mine și aș fi putut merge oriunde. Pentru prima data în viața mea, mă simțeam liberă, independentă și în control total asupra vieții mele. Asta până când viața mea a luat o întorsătură.
Am plecat de la muncă într-o zi cu ceva ce părea a fi o gripă și în mai puțin de 24 de ore eram la spital ținută în viață cu ajutorul aparatelor cu șansă de supraviețuire mai mică de 2%. Abia peste câteva zile, pe când zăceam în comă doctorii m-au diagnosticat cu meningită bacteriană, o infecție sangvină ce putea fi prevenită cu un vaccin.
Pe durata a două luni și jumătate mi-am pierdut splina, rinichii, auzul cu urechea stângă și ambele picioare mai jos de genunchi. Când părinții m-au scos din spital în scaunul cu rotile mă simțeam ca și cum fusesem reasamblată bucată cu bucată ca o păpușă mozaic. Credeam că ce-i mai rău se terminase până când mi-am văzut picioarele pentru prima dată. Gambele erau bucăți groase de metal cu țevi înșurubate la glezne și un picior din cauciuc galben cu o linie de cauciuc trasată de la degetul mare la gleznă asemănătoare unei vene. Nu știam la ce să mă aștept, dar nu mă așteptam la asta. Cu mama lângă mine și cu ochii plini de lacrimi, m-am sprijinit pe acele picioare grosolane și m-am ridicat. Erau atât de dureroase și restrictive încât tot ce puteam gândi era cum voi putea călători în jurul lumii cu astea? Cum aș fi putut vreodată trăi acea viață plină de aventuri și povești cum mi-am dorit dintotdeauna? Și cum puteam să mai practic snowboard din nou?
În acea zi, am mers acasă, m-am târât în pat și așa a arătat viața mea următoarele câteva luni: leșinată, fugind de realitate, cu picioarele odihnindu-se lângă mine, Eram total devastată psihic și fizic. Dar știam că pentru a merge înainte, trebuia să scap de vechea Amy și să învăț s-o accept pe noua Amy. Și atunci mi-am dat seama că nu mai trebuia să fiu de 1 metru 54. Puteam fi cât de înaltă voiam!
Sau cât de scundă voiam, depinzând cu cine mă întâlneam. Și dacă aș mai fi practicat snowboard, picioarele nu mi-ar mai fi înghețat. Și cel mai bine, mă gândeam, era că îmi pot face picioarele de dimensiunea tuturor pantofilor care erau la reducere.
Și asta am făcut! Deci erau și avantaje. În acest moment m-am întrebat acea întrebare definitorie: Dacă viața mea ar fi o carte și eu aș fi autorul, cum aș vrea să se desfășoare povestea? Și am început să visez cu ochii deschiși. Visam ca atunci când eram mică și mă imaginam pășind grațios, ajutând alți oameni în călătoria mea și făcând snowboard din nou. Și nu mă vedeam pur și simplu sculptând într-un munte de praf, ci o puteam simți. Simțeam vântul pe față și bătăile nebunești alte inimii ca și cum se întâmpla chiar în acel moment. Și atunci a început un nou capitol din viața mea.
Patru luni mai târziu eram din nou pe snowboard, chiar dacă lucrurile nu s-au desfășurat cum m-aș fi așteptat: Genunchii și gleznele nu se îndoiau și la un moment dat am traumatizat toți schiorii din telescaun când am căzut și picioarele mele, încă prinse în placa de snowboard au zburat în jos la vale, cu mine rămasă în vârf.
Eram șocată, la fel ca toți ceilalți, și eram atât de descurajată, dar știam că dacă aș găsi perechea perfectă de picioare aș putea să fac asta din nou. Și atunci am învățat că limitele și obstacolele noastre pot face doar două lucruri: primul, să ne oprească pe drumul nostru sau al doilea, să ne forțeze să fim creativi. Am făcut un an de cercetare, și tot nu puteam decide ce picioare să folosesc, nu puteam găsi resurse care să mă ajute. Așa că m-am hotărât să-mi fac singură o pereche. Împreună cu fabricantul picioarelor am combinat părți diferite și am făcut o pereche de picioare în care să pot face snowboard. După cum vedeți, șuruburi ruginite, cauciuc, lemn și bandă adezivă roz. Și da, îmi pot schimba oja.
Aceste picioare și cel mai bun cadou la 21 de ani pe care îl puteam primi… un rinichi nou de la tatăl meu, care mi-au permis să-mi urmez visele din nou.
Am început să fac snowboard, apoi am mers înapoi la muncă, apoi înapoi la școală. Iar în 2005 am cofondat o organizație non-profit pentru tineri cu dizabilități fizice pentru a putea participa la sporturi de acțiune. De aici am avut ocazia să merg în Africa de Sud, unde am pus încălțăminte în picioarele a mii de copii ca să poată merge la școală. Și în luna Februarie, am câștigat consecutiv două medalii de aur care m-au făcut cea mai bine clasată femeie snowboarder din lume.
Acum unsprezece ani, Când mi-am pierdut picioarele, nu știam la ce să mă aștept. Dar dacă mă întrebați astăzi, dacă aș vrea să-mi schimb situația, aș fi nevoită să spun nu. Dacă picioarele mele nu m-au dezavantajat, atunci cu siguranță m-au ajutat. M-au forțat să mă bazez pe imaginația mea și să cred în posibilități, și de asta cred că imaginația noastră poate fi un instrument pentru a depăși granițe, pentru că în mințile noastre putem face orice și putem fi orice. Credința în vise și înfruntarea temerilor sunt cele ce ne permit să ne trăim viața dincolo de limite.
Și dacă azi se vorbește despre inovație fără limite, trebuie să spun că în viața mea, inovația a fost posibilă datorită limitelor mele. Am învățat că limitele sunt acolo unde se termină realitatea, dar tot acolo unde imaginația și povestea încep.
Gândul cu care aș vrea să vă provoc astăzi: poate în loc să considerăm obstacolele și limitele ceva negativ sau rău, putem să le considerăm binecuvânări, daruri frumoase care să ne aprindă imaginația să ne ajute să mergem mai departe decât credeam vreodată. Nu e despre depășirea de limite. E vorba de sărit de pe ele și de văzut în ce locuri minunate ne pot aduce.
Mulțumesc.

Comentarii (3)
  1. Cutremuratoare poveste…!!! La o varsta atat de frageda,cand visele viitorului sunt…in floare…o asemenea intamplare nefericita….pe multi altii…i-ar fi ancorat intr-o depresie irecuperabila..!!! Dar…alaturi de familia ei iubitoare a gasit suportul si motivatia necesara de a merge mai departe….si a progresat spiritual..!!! Sincer respect si admiratie pentru asemenea fiinte de lumina care reusesc sa-si depaseasca propriile limite,realizand cu ambitie si perseverenta…ce multi alti oameni intregi la trup si minte…nu reusesc….!!! Asemenea exemple trebuie sa ne faca sa gandim o data in plus….la marea binecuvantare pe care o reprezinta sanatatea si integritatea fizico-mentala…!!! Multumim..!!!

     
  2. De respectat si mobilizarea familiei in ai fi aproape pentru ca…..familia a trecut prin momente si realitati grele sa isi vada fata la varsta cand …intra in viata pe picioarele ei…ca ..va avea un alt destin si sa o sustina…fara a ii limita in vre-un fel visele sau dorintele. I-au respectat lupta cu sine …si au sustinut-o, incurajand-o ca pe un om normal. I-au permis chiar sa isi asume libertatea de a gresi si de a isi continua pasiunea pentru snowboard. Singura nu ar fi trecut astfel prin multe…dar respecte familiei care au stiut sa ii fie aproape sa o incurajeze….desi poate….dar mentalitatea si educatia isi spun cuvantul . La noi…ca la nimeni – nici pareri nu mai am – suntem atat de originali in absurd incat …dar….poate in viitor.

     
  3. Asta inseamna sa vezi viata ca pe un dar. Asta inseamna sa traiesti intr-o societatea fara mentalitati idioate din cauza carora sa fii exclus din ea. Asta inseamna sa fii OM

     

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/angel.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1zambet-mare.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1hohot de ras.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/dracusor.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/ganduri.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Astept.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Bataile inimii.gif 
more...
 

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back To Top