skip to Main Content
0744.135.444 Redactia@filedelumina.ro

Eu nu sunt tatăl meu

 

Iată o mărturie impresionantă a unui fiu de terorist. El a ales pacea şi toleranţa în locul bigotismului şi fanatismului. În cele mai dificile timpuri, în care cu toţii avem nevoie de iubire şi în care ura ne desparte pe criterii arbitrare, cum ar fi religia, sexul, locul naşterii, culoarea pielii sau profesia, apar asemenea persoane ce au puterea şi dorinţa de a se opune cu vehemenţă acestor practici. Atunci când judecăm pe alţii şi le punem etichete, indiferent din ce grup fac parte, religios, profesional, cultural sau de altă natură atunci ne ducem inimile spre separare, atunci adâncim prăpastia care ne desparte de Eul nostru adevărat, de reţeaua din care facem cu toţii parte, de Dumnezeu şi de bucăţica din noi care aparţine întregii umanităţi şi întregii creaţii.

De câte ori aţi auzit: „politicienii sunt corupţi”, „medicii primesc bacşiş”, „ţiganii fură”, „arabii sunt terorişti”? Toate sunt generalizări arbitrare bazate pe anumite acţiuni ale unor persoane ce aparţin acestor grupuri. Nu grupurile sunt vinovate pentru derapajele persoanelor, ci acestea din urmă.

Să vedem cum funcţionează psihologia urii, psihologia separării. Ea este adeseori folosită în mass-media, mai ales de grupurile naţionalist-extremiste.
Să zicem că sunt un jurnalist şi cer o listă de nume de la poliţie a persoanelor care au fost prinse şi condamnate pentru jafuri. Cu un soft banal le pot grupa după numele de familie. În mod inevitabil, va exista un nume de familie care va fi cel mai des găsit pe această listă, să zicem „Popescu”  (mai ales că este un nume cu răspândire largă). Să zicem că din 3000 de cazuri avem 100 de Popescu, 70 de Ionescu, 30 de Georgescu și apoi toate celelalte nume de familie posibile. La terminarea calculelor voi lansa un titlu bombă într-un ziar de scandal: „Ai cu 30% mai multe şanse să fii jefuit de un Popescu decât de un Ionescu şi cu 70% mai mult decât de un Georgescu sau cineva cu alt nume” . Dacă duc în mod susţinut campanii de acest fel, căutând criminalii, hoţii de buzunare etc. voi reuşi (cu date clare, luate din statistici), să demonizez grupul Popeştilor în societate. În scurt timp, ei vor fi priviţi cu neîncredere şi vor primi eticheta de hoţi, chiar dacă nu au făcut nimic. Nu va exista nicăieri specificat adevărul, si anume ca din numarul total, Popeștii reprezinta doar 3,3 %.

Pe de altă parte, pot face acest lucru și în sens invers, mai ales dacă eu sunt un „Popescu” demonstrând cu date certe că „Popeștii” sunt cele mai creative persoane și că impactul lor asupra culturii române este cel mai semnificativ, că sunt persoane inteligente, inspirate etc.

În ambele situații a fost vorba doar de generalizări. Vedem clar cât de simplu se pot face manipulările în masă, iar ele sunt cu atât mai puternice cu cât se bazează pe cifre ce fac parte din statistici. Datele adeseori sunt interpretate în mod partizan. Cel mai important este ca de fiecare data sa ne analizam sufletul si sa vedem dacă o anumită informație ne face să simțim o ruptură între noi și restul umanității sau ne apropie de ceilalți. În acest mod simplu, vom ști care informație este corectă și benefică și care este falsă și ne face rău.

Comp_2

 

La 5 noiembrie 1990 un om pe nume El-Sayyid Nosair a intrat într-un hotel din Manhattan și l-a asasinat pe rabinul Meir Kahane, care conducea Liga Apărării Evreilor. Inițial Nosair a fost găsit nevinovat de crimă, dar în timp ce era la închisoare pentru infracțiuni mai mici a început să pună la cale cu alții să atace o serie de obiective importante din New York, precum tuneluri, sinagogi și sediul central al ONU. Din fericire planurile le-au fost dejucate de un informator de la FBI. Din nefericire nu și bombardarea în 1993 a World Trade Center. Nosair avea să fie condamnat pentru rolul jucat în pregătirea atacului. El-Sayyid Nosair este tatăl meu.

M-am născut la Pittsburgh, în Pennsylvania, în 1983. Părinți mi-au fost el, inginer egiptean, și o mamă americancă foarte iubitoare, învățătoare. Amândoi s-au străduit să-mi ofere o copilărie fericită. Abia când aveam șapte ani a început să se schimbe atmosfera din familie. Tata mi-a arătat o față a islamului pe care și dintre musulmani puțini o văd. Experiența m-a învățat că, dacă oamenii interacționează pe îndelete, după o vreme constată că în general toți vrem aceleași lucruri de la viață. Dar în orice religie, în orice populație, găsim un mic procentaj de oameni care își susțin cu atîta foc convingerile încât se simt datori să recurgă la orice mijloace pentru a-i forța și pe ceilalți să trăiască la fel.

Cu câteva luni înainte de a fi arestat, mi-a spus, ca de la tată la fiu, că în ultimele săptămâni s-a dus cu niște prieteni la un poligon de tragere din Long Island pentru exerciții de tir la țintă. Mi-a spus că urmează să merg și eu dimineața următoare. Am ajuns la poligonul Calverton, care, fără să știm noi, era pândit de FBI. Când mi-a venit rândul să trag tata m-a ajutat să pun arma la umăr și mi-a explicat cum să ochesc ținta pusă la vreo 30 m. Ultimul glonț pe care l-am tras atunci a nimerit becul portocaliu de pe țintă. Spre mirarea tuturor, mai ales a mea, toată ținta a izbucnit în flăcări. Unchiul meu s-a întors spre ceilalți și le-a spus în arabă: „Ibn abuh”. „Așa tată, așa fiu.” Pe toți i-a distrat copios comentariul, dar abia peste câțiva ani am înțeles și eu de ce li se părea așa amuzant. Credeau că văd în mine aceeași distrugere de care era capabil tata. Oamenii aceia aveau să fie condamnați pentru furgoneta cu 700 kg de explozibil parcată în subsolul turnului nordic din World Trade Center și care explodând a ucis 6 oameni și a rănit peste 1000. Ei sunt oamenii pe care îi admiram. Ei sunt oamenii pe care îi numeam „ammu”, adică „unchi”.

Până să împlinesc 19 ani ne mutaserăm deja de 20 de ori, iar instabilitatea asta din copilărie mi-a răpit ocaziile de a-mi face prieteni. De câte ori începeam să mă înțeleg bine cu cineva, trebuia să ne facem bagajele și să ne mutăm în alt oraș. Fiind tot timpul elevul nou al clasei, eram adesea ținta bătăii de joc. Identitatea mi-o țineam ascunsă de colegi ca să nu atrag atenția, dar se vede treaba că era suficient să fiu nou-venitul tăcut și gras din clasă. Așa că stăteam mai mult în casă, citind cărți, uitându-mă la televizor sau jucând jocuri video. De aceea îmi lipseau competențele sociale, ca să nu spun mai mult. Cu o așa familie bigotă nu eram gata pentru lumea reală. Fusesem crescut să judec oamenii după criterii arbitrare, ca rasa și religia.

Ce mi-a deschis ochii? Una din primele experiențe care mi-a pus la încercare mentalitatea s-a întâmplat la alegerile prezidențiale din 2000. Printr-un program preuniversitar am putut participa la Convenția Națională de Tineret din Philadelphia. Grupul meu avea ca temă violența tinerilor, și cum fusesem mereu ținta intimidărilor, subiectul mă preocupa în mod deosebit. Membrii grupului proveneau din medii sociale foarte diferite. Într-o zi spre sfârșitul convenției am aflat că unul din cei cu care mă împrietenisem era evreu. Durase câteva zile până a ieșit la iveală informația asta și mi-am dat seama că nu există nici o animozitate naturală între noi doi. Nu mai avusesem nici un prieten evreu și sincer mă simțeam mândru că reușisem să depășesc o barieră care aproape toată viața mi se sugerase că ar fi insurmontabilă. O altă cotitură importantă a venit când am lucrat peste vară la Busch Gardens, un parc de distracție. Acolo am întâlnit oameni din felurite credințe și culturi, iar experiența s-a dovedit fundamentală în dezvoltarea caracterului meu. Aproape toată viața mi se spusese că homosexualitatea ar fi un păcat, și deci că toate persoanele gay au o influență negativă. Întâmplarea a făcut să am ocazia să lucrez cu câțiva artiști gay dintr-un spectacol. Curând am constatat că mulți erau cei mai binevoitori și toleranți oameni pe care i-am cunoscut. Faptul că am fost intimidat la școală a creat în mine o empatie pentru suferința altora și mi s-ar părea foarte nenatural să mă port cu oamenii buni altfel decât aș vrea să se poarte lumea cu mine. Din cauza asta am putut să contrastez stereotipurile primite când eram copil cu experiențele și relațiile din viața reală. Nu știu cum e să fii gay, dar știu pe pielea mea ce înseamnă să fii judecat pentru ceva dincolo de voința ta.

Apoi mai era emisiunea „The Daily Show”. Seară de seară Jon Stewart m-a obligat să mă judec onest pe mine însumi și prejudecățile mele și m-a ajutat să înțeleg că rasa, religia sau orientarea sexuală a cuiva nu au nici o legătură cu calitatea caracterului. În multe privințe mi-a fost ca un tată când aveam mare nevoie. Inspirația poate veni de unde te aștepți mai puțin, iar faptul că un comic evreu a reușit să-mi influențeze pozitiv perspectiva mai mult decât propriul meu tată extremist, n-a trecut neobservat.

Într-o zi îi povesteam mamei cum încep să mi se schimbe atitudinile și ce mi-a spus îmi va rămâne în suflet cît voi trăi. M-a privit cu ochii obosiți ai cuiva care s-a lovit de dogmatism cât pentru o viață întreagă și mi-a zis: „Am obosit tot dușmănind oamenii.” Am înțeles imediat câtă energie negativă consumi pentru a ține atâta ură în tine.

Zak Ebrahim nu e numele meu adevărat. L-am schimbat când ne-am hotărât să rupem legătura cu tata și să începem o viață nouă. Atunci de ce mă deconspir și poate mă pun în pericol? E simplu. O fac cu speranța că, într-o zi, cineva împins să recurgă la violență îmi va auzi poate povestea și va înțelege că există o cale mai bună, că eu, deși mi s-a inoculat o ideologie violentă și intolerantă, nu am devenit un fanatic. În schimb prefer să-mi folosesc experiența pentru a lupta împotriva terorismului, împotriva bigotismului. Fac asta pentru victimele terorismului și pentru apropiații lor, pentru marea durere și nenorocire în care i-a aruncat terorismul. De dragul victimelor voi lua poziție împotriva acestor fapte iraționale și voi condamna acțiunile tatălui meu. Prin acest simplu fapt sânt dovada vie că violența nu este inerentă în religia sau rasa cuiva și că fiul nu e musai să calce pe urmele tatălui. Eu nu sunt tatăl meu.

Comp_2

 

Comentarii (11)
  1. ….. Salut voios si luminos dragii mei luminosi ! … Multe avem de invatat din acest filmulet … Multe …
    … Multumim pentru el ! …. In sanul fiecarei comunitati exista oameni buni , oameni speciali , oameni
    minunati …. Oameni cu realizari deosebite …. In sanul fiecarei categorii sociale … Dar la fel de adevarat
    este ca in sanul fiecarei comunitati exista si … altfel de oameni … A generaliza – este o mare greseala ! …
    … A pune o eticheta pe toata comunitatea doar pentru faptul ca in interiorul ei exista si oameni care comit
    tot felul de nelegiuiri … ei bine … este o mare greseala ! … O greseala enorma ! …. Nu poti judeca o intreaga
    comunitate raportandu te doar la faptele catorva indivizi …. Din pacate , asta totusi se practica …. Oamenii o
    fac …. Avem de invatat o lectie din acest filmulet … Sau poate mai multe …. Sa fim impartiali … Sa nu ne grabim
    in a trage concluzii , in a pune etichete pe oameni … Sa cautam sa vedem , sa pretuim , sa apreciem mai mult ceea
    ce este bun in sanul fiecarei comunitati … Realizarile unor oameni remarcabili … Asta cred ca ar trebui sa facem ! …
    ….. Va iubesc dragii mei luminosi … Si … Va doresc numai Bine ! …

     
  2. De la stramoasa mea am invatat sa vorbesc si sa ma comport cu respect fata de omul din fata mea indiferent ce varsta are, culoarea a pielii, religie si sa vad ce putem face bun, in comun, in baza a ceea ce ne place sau trebuie sa facem. Sa fiu atenta la sistemul sau de valori privind ceea ce avem de facut si caracterul omului care este dat de actiunile acestuia pe un anumit interval de timp. Cum se spune „fiecare isi da arama pe fata ” la un moment dat. De obicei pe oameni ajungi sa ii cunosti cine sunt dupa fapte, dupa cum reactioneaza la greu, acolo unde sunt dificultati temporare, dar care trebuiesc prin natura lucrurilor si a vietii zilnice sa fie rezolvate. Cel mai usor unii atunci pleaca, dispar, sau pur si simplu sunt cei datorita carora acele evenimente nedorite s-au intamplat. Libertatea in Romania a fost de unii inteleasa ca o lipsa de raspundere si de a face tot ce le trece prin minte, ca nu conteaza decat prezentul. Pentru asta ii apara familia, partidul , averea pe care asa si-au facut-o sau religiile unde au devenit de-a dreptul habotnici convinsi fiind ca religia ii apara si ii iarta de orice nedreptate pe care ei o fac altora. Oamenii s-au schimbat mult comportamental, fiind manipulati de diverse curente si atitudinile lor sunt cele pe care le vedem azi. Intotdeuna au coexistat toate tipurile de atitudini si comportamente date fiind de educatie sau lipsa acesteia, de nivelul de cultura pe care au ales sau nu sa si-o dezvolte, de mediul familial, de mediul social in care traieste si de aspiratiile proprii adaptate intereselor personale. Fiecare zi isi aduce contributia ei la ceea ce suntem, dar conteaza modul in care ne-am format caracterul si sistemul de valori personale. De multe ori am auzit ca – fiecare face ce vrea – si, daca nu iti place ceva, descurca-te sau pleca – . Lipsa unor repere, a unei stabilitati sau a unei perspective stabile pe termen lung si obligativitatea adaptarii acolo unde esti temporar, a creat in societatea moderna realitatea pe care o traim si ne-a dezvoltat un individualism si un egocentrism care aparent ne ajuta, dar de fapt ne instraineaza de insasi valorile noastre ca entitati sociale umane. Notiunea de valoare nu mai este data de caracter ( corectitudine, omenie, stima de sine, recunostinta, onoare, altruism, respect, decenta, spirit de sacrificiu, s.a.) si valoarea profesionala, este data de situatia materiala care motiveaza si accepta orice comportament. Sub acest aspect animalele ne sunt net superioare. Ele isi defasoara viata pe anumite nevoi care le modeleaza caracterul – predicitibil de altfel dar pastrand valorile sociale si relationale. Oamenii se lasa influentati de diverse elemente exterioare si nevoi materiale care ii fac sa uite de esenta lor biologica , fireasca, astfel incat acum nu prea mai avem sistem de valori, fiecare cautand sa se descurce in momentul prezent. In perioada anterioara istorica familia reprezenta o unitate sociala puternica cu calitati si defecte transmitand un sistem de valori si asa societatea a ajuns cu bune, cu rele la timpul prezent. Acum fiecare isi cauta si isi gaseste o noua identitate care poate fi buna sau mai putin, insa se rup niste radacini. Adaptarea la prezent este un lucru bun si consecintele faptelor noastre sunt bune atat cat ele sunt benefice si pentru cei apropiati, nu doar pentru noi. Fiecare dintre noi provenim din familii care au in componenta lor si indivizi de care ne mandrim si indivizi pe care vrem sa ii uitam. Asa suntem toti – intr-o familie indiferent de numarul de copii fiecare va avea un alt destin si alte lucruri care le va mostenii si care ii plac. Suntem intr-o perioada istorica interesanta si este o provocare de adaptabilitate si de a putea traii atat cu sine cat si cu ceilalti, unde toleranta reciproca este bine sa existe in niste limite de bun simt si respect reciproc. Nu ne-am nascut cu carte de instructiuni si ceea ce se intampla acum nu avem repere, fiecare zi aducand alte si alte noutati. Dar biologic suntem oameni care suntem supusi nevoilor noastre biologice atat ca specie cat si ca evolutie biologica in timp si ceea ce se intampla azi, ne afecteaza calitatea vietii. Va doresc tuturor sanatate fizica, mentala, emotionala si sa va gasiti implinirile si satisfactiile in fiecare zi a vietii.
    Eu nu sunt tatal meu – este un documentar interesant care denota capacitatea unui om de a decide in viata care ii sunt valorile raportat la nevoile sale de a trai plenar, intre oameni, o viata normala, fara extremismele comportamentale legate de lideri extremisti indiferent cum se numesc ei.

     
  3. Inregimentarea intr-o religie nu este de obicei o alegere personala,dar renuntand la ceea ce-si doresc altii de la tine si pornind pe propriile picioare (convingeri),iesi din aceasta incarcerare bazata pe frica si hipnoza.Nu am nici o religie prin propria vointa dandu-mi seama ca doar asa pot fi un om liber de manipularile dogmatice.Chiar pe aceasta pagina am mai exprimat aceasta atitudine si cineva (un dogmatic,spun fara ironie ci ca rezulat al constatarii) m-a luat la rost intrebandu-ma daca nu am fost botezata.Raspunsul la intrebare si atunci ca si acum este ca nu eu am hotarat sa fiu bagata in apa apoape rece de catre un necunoscut intr-o biserica neancalzita si intr-o zi de februarie geroasa (in graba fiindca le era frica sa nu plec dintre ei,”doamne fereste !”..fara acest chin).Astfel de practici nu aduc decat traume in campul energetic al unui nou-nascut,care ,la unii,nu pot fi sterse niciodata.Daca parintii si bunicii mei credeau in aceste ritualuri din frica inoculata de dogme(si le respect credintele,fie la ei acolo),de ce eu as urma drumul aceleasi frici ?Nu ! Nu sunt crestin,nici musulman,nici budist,nici hindus ,nici etc.,SUNT OM pe pamant,patruns ca oricine si ca orice din toata creatia de Divin (altfel n-ar exista nimic) si nu am nevoie de nici un intermediar intre fiinta mea si Divinitae.Nici o traditie (incetatenire sub hipnoza fricii) nu ma poate obliga sa merg „in turma”.Stiu,sunt convinsa ca primele „lanturi” ce vor cadea de pe grumazul omenirii sunt cele religioase.Acestea au adus omenirea intr-un asa hal de frica,spaima de pedeapsa,ingenunchere,incat actioneza in fata lor tremurand si-si imagineaza (conform interesatilor propovaduitori) ca Divinitatea are nevoie sa fie aparata.Ce fel de Dumnezeu nemuritor ar fi acela care are nevoie sa fie aparat de muritori ? Daca ar fi dupa religii (oricare ar fi ele,tot grupuri de interese sunt !) lumea ar fi primitva.Cum pot sa mai fie crezute povestile imbroboditoare vechi de mii de ani de noile generatii deschise universurilor ?Acelea erau propovaduite unei constiinte a omenirii care ara pamantul cu plugul de lemn,iar acum se ara cu internetul.Nu mai pot fi tinute popoarele lumii in noaptea neagra a constiintei si cei care isi mai inchipuie asa ceva (chiar si bisericile de pe la noi),isi pregatesc singuri disparitia in hohotele de ras ale generatiilor actuale care-i percep ca fiind ramasite ale unei mentalitati preistorice.Eu nu sunt bietii mei strabuni infricosati !

     
    1. …… Din cate stiu eu inca nu se ara cu internetul …. Daca acei „strabuni infricosati” nu ar fi existat … noi nu am fi
      existat …. Tot ceea ce avem acum n ar fi existat …. Cuvintele domniei voastre mustesc de dispret , clocotesc de furie …
      …. Asta in timp ce vorbiti despre un Dumnezeu al Iubirii … Cum se impaca una cu alta ? … Daca cineva il iubeste pe
      Dumnezeu intr un fel iar altcineva in alt fel asta nu inseamna ca unii sunt ” primitivi ” … Sunt doar diferiti … Cine ne da
      dreptul sa ne uitam de sus la semenii nostri ? … Din cate stiu eu nimeni … Dar , totusi exista ceva care ne impinge sa
      facem asta …. Da , e vorba despre preacunoscutul EGO ….
      …. Religiile nu au facut doar rau asa cum o sustineti domnia voastra … Au facut si mult bine … Chiar foarte mult …
      …. Multi preoti erau nu doar preoti ci si invatatori … Dascali … Ii invatau carte pe copii … Emigrantii sositi intr o tara unde
      gaseau cel mai mare ajutor ? …. La Biserica desigur … Se ocupau sa le gaseasca un adapost , se ocupau sa le gaseasca
      un loc de munca …. Ar fi foarte multe de adaugat aici …. Dar lucrurile bune se vad greu …. Suntem obisnuiti sa vedem
      doar ce e rau in orice …. Asa s a ajuns , din pacate …. Si da … au existat si multe aspecte negative …. Nu o sa contest
      asta …. Dar asta s a datorat oamenilor …. S a datorat acelor oameni care au rastalmacit multe lucruri …. S a datorat
      oamenilor care au folosit Biserica doar ca sa asupreasca , sa cucereasca , sa stapaneasca …. Si au murit multi oameni
      datorita unor astfel de indivizi sau grupuri de interese …. Cu toate astea au existat in sanul Bisericii si multi oameni valorosi…
      …. Oameni de o imensa valoare …. Ma gandesc acum la Arsenie Boca , la parintele Argatu sau la parintele Cleopa …. Si
      ca ei inca multi altii …. Oare s ar cuveni sa punem eticheta pe toate religiile ? … Oare nu am putea sa respectam mai mult ?
      …. Sa apreciem ceea ce este bun la fel cum stim sa observam ceea ce este rau …. Ok … Sunt de acord … Ne am schimbat
      cu totii … Vremurile sunt altele …. Unii dintre noi putem vedea mai mult … Felul in care i L percepem acum pe Dumnezeu este
      altul …. Asta inseamna ca toti ceilalti care vad / simt / percep mai putin sau pur si simplu diferit sunt cu totii idioti si demni de
      dispret ? …. Eu nu prea cred asta …. Schimbarea nu se face cu forta , prin impunere … Sachimbarea vine cu Iubire ….
      ….. Ar fi multe de adaugat …. Am spus acum ceea ce am simtit ca trebuie sa spun acum …. Va doresc numai Bine ! …

       
      1. Va respect opinia,neavad pretentia sa mi-o respectati pe a mea.Oameni care isi deschid constiinta exista in orice domeniu;nu inseamna ca cei pe care ii enumerati au facut-o pentru ca erau oamenii bisericilor..Dumnezeu este unul,dar religiile l-au transat in bucati pe care le-au pus sa se bata intre ele.Sigur ca bisericile au avut si merite,dar e timpul sa se iasa din separarea instituita de ele in randurile omenirii.(Chiar se ara prin comanda data pe internet !).

         
  4. Greseala cea mai mare care se face e a judeca omul dupa aparente sau dupa ce spun altii!Nu popti cunoaste cu adevarat o persoana pina nu treci prin incercari si nici atunci nu este ceva infailibil!O carte nu se judeca dupa coperti ci dupa continut!Orice padsure are si uscaturi dar nu toata padurea e putreda!Nu toti nemtiii sint Hitler!

     
  5. In cartea pe care tocmai o citesc -Biologia Credintei , un om minunat , de profesie biolog -Bruce Lipton ne spune : „Nu genele ,ci CREDINTELE noastre sunt cele care ne controleaza viata „. Tot aici el ne reaminteste „vorbele” lui Mahatma Gandhi :
    CREDINTELE tale devin Gandurile tale.
    Gandurile tale devin Cuvintele tale,
    Cuvintele tale devin Actiunile tale.
    Obiceiurile tale devin Valorile tale ,
    Valorile tale devin DESTINUL tau .
    Consider ca expunerea acestui tanar minunat ne arata ca „vorbele” spuse de Lipton si Ghandhi ……nu sunt ” vorbe-n vant ” atunci cand iti antrenezi mintea sa devina „Minte constienta se SINE ” (e tot o „vorba ” a lui Lipton) . Va imbratisez.

     
  6. Scuze inca o data. Lipseste propozitia :” Actiunile tale devin Obiceiurile tale” . Ce sa-i faci …sunt un piculet obosit .

     

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/angel.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1zambet-mare.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1hohot de ras.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/dracusor.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/ganduri.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Astept.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Bataile inimii.gif 
more...
 

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back To Top