skip to Main Content
0744.135.444 Redactia@filedelumina.ro

Căutare

 

Astazi vă prezentăm un nou autor ce provine din rândul cititorilor noștri.
Marian Puscasiu este un om cu o sensibilitate aparte, care ne încântă atât prin universalitatea mesajului cât și prin modul de exprimare. Chiar daca nu suntem critici literari am reușit să-i apreciem ingeniozitatea și penelul sprințar. E drept că poezia aceasta are un parfum de melancolie, o picatură de tristețe dar și una de speranță. Ne-am bucurat să-i primim creația și în curând vă vom mai oferi și altele.
Sperăm ca și dumneavoastră să vă placă cel puțin la fel de mult cât ne-a plăcut și nouă.
Vizionare plăcută!

Comentarii (9)
  1. Muzicalitatea versurilor din aceasta dimineata te poarta spre stele,te intoarce spre pamant ca apoi sa prinzi aripi si sa cuprinzi cerul intr-un dans de culoare,de indrazneala si vis.Fiecare litera din aceasta poezie am simtit-o patrunzandu-mi in suflet.Felicitari!Sa vadea Dumnezeu sanatate si inspiratie multa.

    Stropii ploii din aceasta zi, sa va rodeasca toate visurile!

     
  2. Muzica, imaginile si versurile imbinate armonios produc – TERAPIE –
    Poti sa nu te bucuri ? Si poti sa fii trist atunci cand ti-ai inchis inima si respingi in mod voit iubirea, atunci cand fugi si te ascunzi si nu dai drumul decat la suparari ? oricate minuni ti-ar fi in preajma, si oricata iubire te-ar inconjura, vei fi trist si bucuria va fugi din calea ta.
    Dar, aveti dreptate, fiecare clipa este magica si trebuie sa o traim cu toata inima si bucuria de care ne simtim in stare.
    Zâmbeşte si vei fi fericit.
    Zâmbind vei face si pe alţii fericiţi.
    Nu te costă nimic, dacă vei zâmbi.
    Zâmbind, vei avea în suflet soare şi lumină,
    Pentru a dărui si celor din jur făcându-i fericiţi.
    Cât de frumos este când zâmbeşti….
    Cu bune si cu rele,viata merita inteleasa si traita.

     
  3. Acesta e chiar unul dintre acele rarisime momente ale sufletului cind, asemeni … prietenului meu Saint-Exupery, pot spune cu satisfactzie si recunoshtintza:
    .
    …”CELE MAI MARI BUCURII ALE VIETZII VIN DE ACOLO DE UNDE TE ASHTEPTZI CEL MAI PUTZIN”…
    .
    Iar daca ‘obiectul’ superbei incintari poetice chiar exista, atunci mirabila faptura ar trebui sa fie cea mai fericita fiintza de pe Pamint…
    :Pleasure:

     
  4. Mi-a placut poezia ta Marian
    mi-a atins sufletul :

    Nu ma cauta in astre
    Nici in lacrimile ploii
    Nici in zambete noastre
    Sau in gingasia florii

    Tu in tine ma gaseste
    Caci acolo m-am ascuns
    Dupa-a inimii poveste
    Furisata in raspuns.

    multumesc pt darul tau

     
    1. Iti multumesc pentru cuvintela tale Mihaela, si ma bucur ca sufletul tau a rezonat atat de sensibil.

       

Dă-i un răspuns lui Marian Puscasiu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/angel.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1zambet-mare.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1hohot de ras.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/dracusor.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/ganduri.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Astept.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Bataile inimii.gif 
more...
 

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back To Top