skip to Main Content
0744.135.444 Redactia@filedelumina.ro

Inima rece

 

Pentru a depana povestea minunata a tanarului caruia i s-a inlocuit inima cu una din piatra, sa calatorim la izvoarele Dunarii, in Suabia, prin vestita Padure Neagra.
Aici, in muntii invesmantati in brazi mareti, care ne imbata cu mireasma cetinilor vesnice si cu istorisirile neasemuite despre pitici si uriasi, traia o data un tanar pe nume Peter Munk.
Era subtirel, mereu manjit de carbune si tare necajit, saracul de el!
Toata lumea ii spunea Peter Carbunarul. Maica-sa Barbara ramasese vaduva si-l rugase in genunchi, dupa moartea barbatului ei:
– Draga fiule, taica-tau a fost o viata carbunar si ne-a hranit, din meseria lui, pe toti. De-acum, Peter, tu ai saisprezece ani si trebuie sa muncesti.in locul lui,ca sa castigi painea cea de toate zilele.
– Bine, mama, se invoi baiatul. Voi trudi la carbune.
Peter lucra in padure, innegrit de funigine ca un cosar, langa stiva lui de mangal, gandind astfel: ,,Doamne,ce tinerete amara traiesc! Un negru carbunar!
Toti ma ocolesc si rad de mine. Si ce laudati sunt ceasornicarii, sticlarii si muzicantii din sat! Nu mai vorbesc de plutasii cei falosi, cu haine luxoase, pline de catarame si lanturi de argint. Ei lucreaza dincolo de munte, carand pe Rin plutele de cherestea pana-n Olanda si intorcandu-se cu buzunarele doldora de taleri mari. Oh, ce tantos e grasul de Ezechiel, care arunca nepasator guldenii la zaruri. Dar lunganul de Schulurker ce banet are! nu mai zic de barbatul acela frumos, poreclit Regele dansului, sarantoc ce s-a imbogatit peste noapte din plutarit. Cica, mergand cu pluta la Rin, i s-a agatat de prajina un sac, unde era o parte din vestita comoara a Nibelungilor.
Cum sa ajung si eu, Peter Carbunarul, bogat ca ei, pentru a scapa de facut carbune si de viata amara in coliba mea urata, mirositoare?”
– Maicuta buna, batranii palavragesc peste tot ca te poti imbogati deodata, daca te intalnesti cu Omuletul de Sticla sau cu Michel Olandezul. E adevarat?
– Dumnezeu stie, dragul mamei! raspunse oftand biata femeie.
Cica duhul se arata acelora cu mare noroc in viata. Si numai acelora nascuti in zi de duminica, la pranz.
– Pai, eu m-am nascut chiar intr-o duminica, la pranz, cum mi-ai povestit! sari fericit Peter, arzand de dorinta de a-si incerca norocul. Unde o fi traind piticul?
-Ehei, tocmai pe Colina Brazilor, in Padurea Neagra! zambi ingaduitoare maica-sa Barbara, care nici nu banuia ca feciorul va pleca intr-adevar in cautarea duhurilor padurii.
Si iata-l pe Peter Carbunarul plecand intr-o zi, in salbaticia muntilor, spre Colina Brazilor. In mijlocul pustietatii intunecate, isi aminti de sporavaielile batranilor, care ziceau ca Omuletul de Sticla traieste dupa brazii grosi, pazind comorile si aparand numai norocosilor nascuti duminica, la amiaza.
Peter, cu toiagul negru in mana, isi drese graiul, scotandu-si palaria si facand copacului o plecaciune:
– Buna seara, Omuletule de Sticla!
Insa nu-i raspunse nimeni si atunci …isi aminti strofa descantecului fermecat:
Slavite paznic de comori,
Te chem sa-mi vii intr-ajutor,
Caci tu i-ajuti pe-acei copii
Care-s nascuti a saptea zi!
Acum, aparu ca din razele unui vis, la radacina bradului falos, un mosnegut maruntel, cu straie de sticla, stralucind in felurite culori…
– Omuletule de Sticla! Pazitorul de comori! Vreau sa-mi dai un sfat: cum pot scapa de saracie, asa cum au scapat altii, ca Ezechiel, Schulurker ori…Regele dansului, care au buzunarele doldora de bani si petrec in nestire, bucurandu-se de viata.
Omuletul se incrunta si zise pufaind din lulea:
– Peter! Nu te lua dupa ei! Fericirea lor e trecatoare, amagitoare. Tu trebuie sa te intorci la meseria ta cinstita. La harnicia tatalui tau, care a castigat banii cinstit. Uite, iti dau doua mii de guldeni, in punga asta. Sa nu-i risipesti in petreceri. Mergi si cumpara cu ei atelierul cel mare de sticlarie al lui Winkfritz, care a murit acum tri zile. Fii harnic, Peter! si du-te rar la carciuma!
Duhul cel bun al padurii ii stranse mana tanarului, pufaind din pipa si zbura spre varful bradului, intr-un nor de fum.
Maica-sa Barbara era in al noualea cer:
– Dragul meu Peter, ce bucuroasa sunt! Credeam ca te-au luat la oaste. Ori ca te-a omorat careva! Bine ca esti sanatos, fiule!
– Sanatos si bogat, maica! Un prieten din padure mi-a imprumutat punga de guldeni si, uite, am cumparat atelierul de sticlarie al lui Winkfritz cel raposat de curand. Nu mai sunt carbunar, ci sticlar. Stapan de sticlarie!
Peter nu-i indeparta pe lucratori, ci ii plati bine ca sa sufle la sticla atat ziua, cat si noaptea. In prima luna, sticlaritul ii placu, dar mai apoi, atras de petreceri, cu dans si joc de zaruri, se plictisi de atelier si se indrepta mai des spre carciuma amagitoare. Sfaturile Omuletului de Sticla, binefacatorul sau, fura repede uitate.
Peter, care fusese bogat, nu mai avea decat hainele de pe el. Perduse sticlaria, abia putandu-si plati datoriile. Alerga pe Colina Brazilor, ca sa dea de Omuletul de Sticla, care i-ar fi putut da alti bani salvatori. Dar pazitorul de comori nu se ivi sub bradul maret si, atunci, Peter fugi mai departe, spre hotarul din varful colinei…
Pe colina se intalni cu Michel Olandezul, gata sa-l ajute.
– Ei, Peter, facem invoiala? Facem targul?
– Ce targ? tresari micul carbunar.
– Iti dau multi bani, baiete, daca-mi daruiesti mie fleacul acela din pieptul tau, care-ti aduce atatea necazuri.
– Ce fleac?
– Inima ta calda, puiule!
Peter era trasnit, cu vocea gatuita de spaima:
– Sa-ti dau inima? Si ce-o sa-mi pui in locul ei?
– O inima rece, din piatra! Nu te speria, carbunarule! N-o sa te doara, n-o sa simti nimic. Si altii mi-au dat inimile lor si sunt bogati, fericiti….
– Cum arata o inima de piatra, Michel?
Uriasul trase un sertar si, iata, soase o inima rece.
– Pune mana pe ea, Peter! Nu-ti fie frica!
– Oh, e tare rece, uriasule! ingaima musafirul, cuprins de un fior. Si daca-ti daruiesc inima mea, cati guldeni imi dai?
Ranji uriasul Michel, facandu-i cu ochiul:
– 100 000 de guldeni, baiete! Pentru inceput! Apoi inca pe-atata.Una-doua, ajungi milionar, daca stii sa-i inmultesti.
– Bine, Michel, da-mi guldenii si piatra asta! se invoi curajos Peter. Scote-mi nazbatia asta calda din piept!
S-au intors la masa si au baut veseli, pe intrecute, pana cand bietul Peter i s-au impaienjenit ochii, cazand intr-un somn adanc.
In acest timp, uriasul vrajitor l-a intins pe masa, i-a smuls nazbatia cea calda din piept, inlocuind-o cu inima de piatra…

de Wilhelm Hauff

Comentarii (3)
  1. Se intampla adeseori,ca noi insine sa fim propii nostrii ghirurgi a operatiei pe inina ,fara anestezie.Se intampla ,acest lucru in aceasta calatorie aici pe pamant,fara a stii,a constientiza ca suntem doar niste calatori.
    Suparari, iubiri neimplinite,dezamagiri, ar fii doar cateva intamplari care aduc la inlocuirea inimii calde plina de iubire cu care am fost inzestrati , cu una rece ,ca de piatra.Si culmea, realizam acest lucru, abea atunci cand este prea tarziu si ai realizat ca ai avut atat de multe posibilitati sa-ti mai dai o sansa si nu ai facut-o.Viata este o continua scoala,experiente unele frumoase altele mai putin frumoase,dar…anii nu te iarta.
    ***
    Lumina si Iubire!

     
  2. Se spune ca Eroul alege Calea Sacrificiului de sine pentru omenire…dar cine e atat de ….naiv azi sa mai faca acest lucru nerentabil ? Povestea de mai sus …seamana atat de bine cu contemporaneitatea…moderna si …visul evolutionist de a avea doar bani…banii reprezentand unitatea de valoare pentru tot . Deci cui ii mai trebuie inima ? Sau constiinta ? „Chestiile” astea nu sunt moderne decat in reclame si ambalaje…in rest….sunt demodate…ar trebui sa le avem toti…dar nu se vad precum telefoanele, hainele si obraznicia, tupeul, galagia….Eee, deci cine observa o inima ascunsa sau efortul in ani de face ceva deosebit de daruit lumii ca valoare – o opera de arta, un mestesug, o stiinta, o descoperire pro-viata , o viata dedicata studiului comparativ pentru descoperirea adevarului istoric sau stiintific util, salvarii unor copaci, a unei forme de relief, a unei specii, a cresterii unei familii in forma civilizata etic, educational, moral ? Fleacuri care necesita timp…Dar banii obtinuti prin orice metode….si distractiile si ..anturajele…si orice indrazneala….si orice sfidare….a da, … asta da senzatii moderne… Dar parca era vorba despre o poveste…si ca sa vezi evolutia….a devenit realitatea …mai ceva ca inventile lui Jules Verne. Este drept …..stiinta si tehnologia …pot face un Cyborg din orice fiinta…care tinand cont la poluare si distrugerea mediului pentru bani….s-ar putea sa devina noua fiinta umana care va trai fara hrana si fara aer doar cu consumuri electrice si cu credinta in saltul cuantic (asta cam cat ar costa ?). Si asa basmele devin realitate..ma intreb la cate filme cu razboaie, fictiuni de iti sta mintea in loc…povesti cu fel de fel de magi si puteri….catre ce vom evolua de fapt ? Si la ce ne mai trebuie ….inima, altceva decat o pompa pentru eventuale fluide de ungere a unor mecanisme de miscare ? Iar constiinta …iar nu mai e nevoie, deoarece vom fi telecomandati de la distanta pentru diferite activitati, fara a ni mai cere asa cum deja se procedeaza parerea – fiind folositi doar ca …..elemente de inventar care vom spune” DA aveti perfecta dreptate – exista doar un singur adevar – si il acceptam neconditonat”. Si cand avem „accidental” alta parere, vom fi decuplati ca defecti….pericol de constiinta si umanitate. Banii, banii, banii – justifica tot, iarta tot, acopera tot, deschid toate usile, hranesc ego-ul – si distrug omul, dar fata de avantaje… e o nimica toata. Si nu e o poveste. Inima si constiinta creeaza, doare, sufera, vibreaza, consuma zile, nopti, emotii, empatie, simpatie, compasiune, iubire, sacrificiu de sine, rabdare, toleranta….crunt si nerentabil. Deci nu mai bine o inima de piatra – care s-ar numi doar iubire de sine si constiinta doar a sinelui ca fiind o forma suprema si justificata pentru orice, fara nici o responsabilitate, ca fiind o forma suprema de auto-adoratie divina si constiinta unui singur adevar – a celui personal ? Si daca mai castigi si bani din asta si ai succes …doar manipuland….deoarece …doar tu stii adevarul….restul…(ca doar rest se mai poate numi )?!? Daca s-ar preda la scoala(desi nici de asta parca nu am avea nevoie) ?…..Si am scapa si de familie (implicatii si raspunderi – categoric nu)….si de tara( prea veche si prea complicata – de fapt, nu mai are decat forma)….? Noroc cu spiritul de lumina….

     
  3. Inca o poveste plina de caldura, asta ca sa ne aminteasca ca detinem o inima calda, si indiferent de cararile intortocheata pe care pasim, inima calda din fiecare ne poate arata calea, spre a simti, a fi mai presus de a avea !!!!!!!!!!! De la fiecare indoire a sufletului nostru aflam viata din noi, ca cea din afara noastra nu e insasi inima !!!!!!!!!!! superbbbbbbbbbbbbbbbbbbb…Multumesc Razvan!

     

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/angel.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1zambet-mare.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1hohot de ras.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/dracusor.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/ganduri.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Astept.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Bataile inimii.gif 
more...
 

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back To Top