Inima rece

Pentru a depana povestea minunata a tanarului caruia i s-a inlocuit inima cu una din piatra, sa calatorim la izvoarele Dunarii, in Suabia, prin vestita Padure Neagra.
Aici, in muntii invesmantati in brazi mareti, care ne imbata cu mireasma cetinilor vesnice si cu istorisirile neasemuite despre pitici si uriasi, traia o data un tanar pe nume Peter Munk.
Era subtirel, mereu manjit de carbune si tare necajit, saracul de el!
Toata lumea ii spunea Peter Carbunarul. Maica-sa Barbara ramasese vaduva si-l rugase in genunchi, dupa moartea barbatului ei:
– Draga fiule, taica-tau a fost o viata carbunar si ne-a hranit, din meseria lui, pe toti. De-acum, Peter, tu ai saisprezece ani si trebuie sa muncesti.in locul lui,ca sa castigi painea cea de toate zilele.
– Bine, mama, se invoi baiatul. Voi trudi la carbune.
Peter lucra in padure, innegrit de funigine ca un cosar, langa stiva lui de mangal, gandind astfel: ,,Doamne,ce tinerete amara traiesc! Un negru carbunar!
Toti ma ocolesc si rad de mine. Si ce laudati sunt ceasornicarii, sticlarii si muzicantii din sat! Nu mai vorbesc de plutasii cei falosi, cu haine luxoase, pline de catarame si lanturi de argint. Ei lucreaza dincolo de munte, carand pe Rin plutele de cherestea pana-n Olanda si intorcandu-se cu buzunarele doldora de taleri mari. Oh, ce tantos e grasul de Ezechiel, care arunca nepasator guldenii la zaruri. Dar lunganul de Schulurker ce banet are! nu mai zic de barbatul acela frumos, poreclit Regele dansului, sarantoc ce s-a imbogatit peste noapte din plutarit. Cica, mergand cu pluta la Rin, i s-a agatat de prajina un sac, unde era o parte din vestita comoara a Nibelungilor.
Cum sa ajung si eu, Peter Carbunarul, bogat ca ei, pentru a scapa de facut carbune si de viata amara in coliba mea urata, mirositoare?”
– Maicuta buna, batranii palavragesc peste tot ca te poti imbogati deodata, daca te intalnesti cu Omuletul de Sticla sau cu Michel Olandezul. E adevarat?
– Dumnezeu stie, dragul mamei! raspunse oftand biata femeie.
Cica duhul se arata acelora cu mare noroc in viata. Si numai acelora nascuti in zi de duminica, la pranz.
– Pai, eu m-am nascut chiar intr-o duminica, la pranz, cum mi-ai povestit! sari fericit Peter, arzand de dorinta de a-si incerca norocul. Unde o fi traind piticul?
-Ehei, tocmai pe Colina Brazilor, in Padurea Neagra! zambi ingaduitoare maica-sa Barbara, care nici nu banuia ca feciorul va pleca intr-adevar in cautarea duhurilor padurii.
Si iata-l pe Peter Carbunarul plecand intr-o zi, in salbaticia muntilor, spre Colina Brazilor. In mijlocul pustietatii intunecate, isi aminti de sporavaielile batranilor, care ziceau ca Omuletul de Sticla traieste dupa brazii grosi, pazind comorile si aparand numai norocosilor nascuti duminica, la amiaza.
Peter, cu toiagul negru in mana, isi drese graiul, scotandu-si palaria si facand copacului o plecaciune:
– Buna seara, Omuletule de Sticla!
Insa nu-i raspunse nimeni si atunci …isi aminti strofa descantecului fermecat:
Slavite paznic de comori,
Te chem sa-mi vii intr-ajutor,
Caci tu i-ajuti pe-acei copii
Care-s nascuti a saptea zi!
Acum, aparu ca din razele unui vis, la radacina bradului falos, un mosnegut maruntel, cu straie de sticla, stralucind in felurite culori…
– Omuletule de Sticla! Pazitorul de comori! Vreau sa-mi dai un sfat: cum pot scapa de saracie, asa cum au scapat altii, ca Ezechiel, Schulurker ori…Regele dansului, care au buzunarele doldora de bani si petrec in nestire, bucurandu-se de viata.
Omuletul se incrunta si zise pufaind din lulea:
– Peter! Nu te lua dupa ei! Fericirea lor e trecatoare, amagitoare. Tu trebuie sa te intorci la meseria ta cinstita. La harnicia tatalui tau, care a castigat banii cinstit. Uite, iti dau doua mii de guldeni, in punga asta. Sa nu-i risipesti in petreceri. Mergi si cumpara cu ei atelierul cel mare de sticlarie al lui Winkfritz, care a murit acum tri zile. Fii harnic, Peter! si du-te rar la carciuma!
Duhul cel bun al padurii ii stranse mana tanarului, pufaind din pipa si zbura spre varful bradului, intr-un nor de fum.
Maica-sa Barbara era in al noualea cer:
– Dragul meu Peter, ce bucuroasa sunt! Credeam ca te-au luat la oaste. Ori ca te-a omorat careva! Bine ca esti sanatos, fiule!
– Sanatos si bogat, maica! Un prieten din padure mi-a imprumutat punga de guldeni si, uite, am cumparat atelierul de sticlarie al lui Winkfritz cel raposat de curand. Nu mai sunt carbunar, ci sticlar. Stapan de sticlarie!
Peter nu-i indeparta pe lucratori, ci ii plati bine ca sa sufle la sticla atat ziua, cat si noaptea. In prima luna, sticlaritul ii placu, dar mai apoi, atras de petreceri, cu dans si joc de zaruri, se plictisi de atelier si se indrepta mai des spre carciuma amagitoare. Sfaturile Omuletului de Sticla, binefacatorul sau, fura repede uitate.
Peter, care fusese bogat, nu mai avea decat hainele de pe el. Perduse sticlaria, abia putandu-si plati datoriile. Alerga pe Colina Brazilor, ca sa dea de Omuletul de Sticla, care i-ar fi putut da alti bani salvatori. Dar pazitorul de comori nu se ivi sub bradul maret si, atunci, Peter fugi mai departe, spre hotarul din varful colinei…
Pe colina se intalni cu Michel Olandezul, gata sa-l ajute.
– Ei, Peter, facem invoiala? Facem targul?
– Ce targ? tresari micul carbunar.
– Iti dau multi bani, baiete, daca-mi daruiesti mie fleacul acela din pieptul tau, care-ti aduce atatea necazuri.
– Ce fleac?
– Inima ta calda, puiule!
Peter era trasnit, cu vocea gatuita de spaima:
– Sa-ti dau inima? Si ce-o sa-mi pui in locul ei?
– O inima rece, din piatra! Nu te speria, carbunarule! N-o sa te doara, n-o sa simti nimic. Si altii mi-au dat inimile lor si sunt bogati, fericiti….
– Cum arata o inima de piatra, Michel?
Uriasul trase un sertar si, iata, soase o inima rece.
– Pune mana pe ea, Peter! Nu-ti fie frica!
– Oh, e tare rece, uriasule! ingaima musafirul, cuprins de un fior. Si daca-ti daruiesc inima mea, cati guldeni imi dai?
Ranji uriasul Michel, facandu-i cu ochiul:
– 100 000 de guldeni, baiete! Pentru inceput! Apoi inca pe-atata.Una-doua, ajungi milionar, daca stii sa-i inmultesti.
– Bine, Michel, da-mi guldenii si piatra asta! se invoi curajos Peter. Scote-mi nazbatia asta calda din piept!
S-au intors la masa si au baut veseli, pe intrecute, pana cand bietul Peter i s-au impaienjenit ochii, cazand intr-un somn adanc.
In acest timp, uriasul vrajitor l-a intins pe masa, i-a smuls nazbatia cea calda din piept, inlocuind-o cu inima de piatra…

de Wilhelm Hauff