skip to Main Content
0744.135.444 Redactia@filedelumina.ro

Legenda mărțișorului

 

Pe vremuri de demult, zmeii chinuiau oamenii cu răutățile lor și fetele dănțuiau în hore până lăcrimau și îngerii de dorul lor. În acele vremuri de demult, într-un mic sat, la poalele unei coline, era o mândră fată care atrăgea privirile tuturor, și din întreaga împărăție veneau tineri s-o pețească și să-i vadă minunatul chip.

Dintr-un motiv oarecare în acel sat a început o petrecere mare la care a participat întreaga suflare. Chiotele de bucurie se auzeau până la ceruri. Curios, Soarele a privit peste pământ și atunci a zărit fata. Nu-și putea lua ochii de la ea. Căzut în admirație, câteva ceasuri el s-a oprit din mersul său pe cer. Îndrăgostit pe dată a coborât luând chipul mândru fecior. S-a prins și el în marea horă ce se pornise în marginea pădurii, la poalele colinei ce străjuia satul. Apropiindu-se de tânăra fată văzu privirile tuturor. Toți ochii erau ațintiți asupra lor. Frumusețea lor era izbitoare și împreună făceau cel mai frumos cuplu ce se pomenise pe acele meleaguri.

Până și fata care refuzase mii de pretendenți era acum vrăjită. Pleoapele ochilor ei băteau asemenea unor aripi de fluture și îl chemau pe tânărul voinic în brațele ei.

Doi pași mai apucă tânărul să facă. Un vânt rece cutremură pădurea și Zmeul cel mare apăru brusc printre săteni. Fără prea multă vorbă îl lovi pe Soare cu un trunchi de copac drept în moalele capului. Tânărul fecior căzu lat. Zmeul, grăbit îl puse în spinare și fugi la castelul său. Îl zăvorî pe Soare în temnița neagră sub șapte lacăte fermecate.

Nimeni nu avea curajul de a se lupta cu puternicul zmeu. Mulți ar fi vrut să-l scape pe fecior, dar îndrăzneala lor se topea la gândul că trebuiau să înfrunte unul din cei mai aprigi dușmani pe care oamenii îl aveau în acele timpuri. Petrecerea se terminase și fiecare a plecat trist și gânditor la casa lui. Pețitorii au înțeles că nu aveau succes, și mai de frica zmeului, mai de supararea că nu au reușit să-i răpească frumoasei domnițe inima, s-au risipit și ei.

Atunci, din cea mai sărăcăcioasă colibă apăru Ion. El se duse la frumoasa fată pe care o găsi plângând. Aceasta când îl văzu, îl privi cu greață și oroare. Hainele sărace acopereau un trup schilodit de boli și nepăsarea oamenilor. Datorită unei boli mai vechi, tânărul Ion șchiopăta puternic și fața-i hâdă, moștenită de la tatăl său completa imaginea tristă. Mizeria i se citea în fiecare trăsătură, în fiecare por.

– Nu te speria de mine, voi merge să-l salvez pe tânărul fecior de care ești îndrăgostită.

– De ce? Cum așa? spuse fata fără urmă de interes.

– Pentru că zmeul acesta a făcut prea multe răutăți, va trebui să fie învins de cineva. Nu se mai poate așa.

Ion spuse apoi încet în șoaptă fără ca fata să-l audă: mă duc să-l salvez, ca să fii tu fericită. Te iubesc, frumoasă fată!

– Poți tu să faci asta? Abia mergi, iar paloșul nici nu știi să-l mânuiești.

– Da așa este, însă dacă nu mă duc să mă lupt, nici nu-l voi putea învinge vreodată. Ca să învingi trebuie să fii acolo, să participi la luptă. Apoi om mai vedea.

– Vei muri Ioane.

– Poate da, dar pe mine oricum nu mă plânge nimeni.

Așa spuse Ion și plecă în munți căutând puternicul zmeu. Se spune că a plecat într-o zi la începutul verii și căutarea lui a durat mult. După câteva luni s-a întâlnit cu zmeul. Lupta dintre ei a fost grea. Ion era isteț și pregătise multe capcane pentru această zi. Nu avea forța și priceperea în luptă al unui oștean, dar se pricepea de minune să meșterească bârne care luau foc când le atingeai, gropi pline cu țăruși, copaci care cădeau din senin și multe altele. Zmeul a avut mult de furcă cu Ion și s-a retras rănit după prima întâlnire. Apoi, s-au mai luptat de câteva ori, timp de trei anotimpuri, până în prima zi de primăvară. Abia atunci Ion, plin de răni a reușit să izbândească și să ajungă în temnița în care era închis Soarele ca să-l elibereze.

Apoi, plin de răni și suferință s-a stins pe câmpul din fața castelului. Sângele său roșu s-a scurs pe zăpada imaculată ce a început să se topească. Atunci au apărut și primii ghiocei, iar copiii împreună cu părinții lor s-au bucurat și au ieșit la joacă.

Chiar dacă fata îl uitase de mult pe Ion, ceilalți și-au adus mereu aminte de vitejia lui. De atunci, în fiecare an, exact în acea zi de martie, au împletit fire roșii și albe pe care le-au dăruit sufletelor sensibile.

Autor: Răzvan

de același autor: Trepte spre Cer, File de Lumina, Vise de Înger

 

Comp_2

Comentarii (12)
  1. Remarcabila concepere ! Oricate povestiri ar explica un obicei sau altul, totdeauna mai este loc de inca un inteles ! Daca unii suntem …”Soarele” sau …”Fata”, …”Petitorii” si …”Petrecaretii”, altii suntem …” Ion”… !…De multe ori rezolvarile unor probleme vin nu dinspre cei „cunoscuti” si „apreciati”, ci dinspre cei considerati „neinsemnati” !…

     
  2. Buna sa va fie inima! Deosebit articolul domnule Razvan, ca toate ce le gasim aici pe site.
    O primavara insorita si binecuvantata de la Tatal din Ceruri, doresc tuturor!

     
  3. p.s. De 1 Martie, cu Alese Multumiri, inca un gand de Soare Binefacator in Suflet si de Zile Minunate pentru Toti , Oricand !

     
  4. Va doresc la toti cititorii acestui site o primavara binecuvintata de Dumnezeu si sper din inima ca ceva sa se schimbe in lume si-n tara noastra sa inceapa o primavara de pace si de iubire nu de ura si de razboaie care nu duc la nimic bun!Dumnezeu sa va binecuvinteze si sa va ajute!

     
  5. Multumesc,multumesc si din partea mea va doresc :
    ***
    Primavara in suflet,gandul bun in vorba si iubirea in inima!
    ***
    Am citit acest articol despre istoria martisorului si cu drag o postez.
    ***

    Mărţisor

    ” O sărbătoare frumoasă, a primăverii, a naturii retrezite la viaţă, a vieţii renăscute.
    Mărţişorul este o sărbătoare de origine romană, având mai bine de 2500 de ani vechime. Încă din primii ani de după întemeierea Romei şi mutarea capitalei de la Albalonga în Cetatea Eternă, simbolul anului nou îl constituia mărţişorul. Romanii sărbătoreau Anul nou la Idele lui Marte (prima zi din luna martie), moment care corespundea în acel timp cu intrarea Soarelui în Berbec. Mărţişorul, era format iniţial din două panglici împletite, una roşie cealaltă albă, simbolizând cea roşie atributele lui Marte (forţă, putere, virilitate) pentru a aduce triumf în lupta cu vrăjmaşii şi cea albă, simbol al Soarelui, cel ce aduce forţa de viaţă şi sănătatea.
    Cele două panglici erau împletite pentru ca darurile Soarelui şi ale lui Marte să se manifeste simultan pe durata întregului an. Mărţişorul se dăruia tuturor, bărbaţi şi femei, deopotrivă.
    În decursul timpului şnurului roş-alb i s-au adăugat diferite figurine aducătoare de noroc, fericire, prosperitate, etc…
    Mărţişorul se purta până la calendele lui Marte, adică până la 15 martie, dată la care se termină în tradiţia noastră populară Babele şi Moşii.
    Este binecunoscută legenda Babei Dochia (sau Baba Dacia) în care pornită cu mioarele în prima zi de martie spre vârful muntelui, pe o căldură înşelătoare şi capricioasă (ca manifestările nativilor din Berbec), îşi leapădă pe rând cojoacele, fiind surprinsă apoi pe vârful muntelui de un ger năprasnic şi transformată în bloc de piatră. Cei care ajung în masivul Bucegi, la Babele, pot observa cu usurinţă pietrele simbolizând-o pe Baba Dochia cu oile.
    În primele 9 zile din martie se sărbătoresc 9 babe, fiecare om identificându-se cu una din ele, aceea fiind ziua în care evoluţia vremii îi va arăta cum se va comporta el în anul care abia a început.
    Înainte de Christos, se manifestau doar primele 8 babe, a 9-a avand o componentă spirituală ce nu se putea manifesta la omul precreştin şi a devenit activă doar după intervenţia Christică.
    Identificarea fiecăruia cu “baba sa” se face în funcţie de numărul de destin (suma cifrelor care formeaza data naşterii, ziua+luna+anul maşterii=numărul de destin) cifra rezultată indicând în ce zi se va manifesta “baba sa”. Ziua respectivă indică o manifestare potenţială specifică pentru întreg anul, pe care omul, prin efort propriu o poate îmbunătăţi şi perfecţiona.
    După ce se termină babele încep cei 7 moşi, care ar trebui să se termine în 15 martie la Calendele lui Marte. Moşii nu sunt atât de importanţi pentru ilustrarea comportamentului din cursul anului deoarece elementul spiritual il deţine femeia în mod covârşitor, bărbatului revenindu-i misiunile cu o mai mare implicare în transformarea planului fizic.

    Zâmbiţi Soarelui şi manifestaţi forţa şi puterea lui Marte în armonie cu Divinul!”
    Alexandru Nicolici
    ***
    Lumina si iubire!

     
  6. Anul acesta pe 5, cu luna plină în fecioară, va fi sfatul Babelor.
    Legenda este vie.
    Vă aştept acolo.
    Fiţi binecuvântaţi

     

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/angel.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1zambet-mare.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1hohot de ras.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/dracusor.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/ganduri.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Astept.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Bataile inimii.gif 
more...
 

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back To Top