skip to Main Content
0744.135.444 Redactia@filedelumina.ro

Buddha și credința

 

Astăzi v-am pregătit un documentar excepțional, o călătorie în inima uneia dintre cele mai importante și mai pacifiste religii din lume – budismul.

Călătoria începe din locul în care cu 2500 de ani în urmă Buddha a pus bazele filozofiei sale care s-a transformat ulterior într-o religie îmbrățișată de milioane de oameni.

Ce este atât de special în budism? De ce este atât de îndrăgită această religie și de ce an de an are mai mulți adepți? Iată doar două dintre întrebările la care acest documentar încearcă să găsească un răspuns.

În această călătorie se explorează câteva dintre elementele cheie ale budismului și se ajunge un pic mai aproape de înțelegerea unui concept vital în budism – Dharma. Aceasta este pur și simplu, modul în care lumea există. Ne putem trăi cel mai bine viața dacă urmăm o cale ce ne permite să tratăm lumea cu pasiune, cu compasiune, cât se poate de pozitiv și de înțelept. Veți vedea în acest documentar și interpretări ale Karmei și se explică ce impact au acțiunile noastre conștiente asupra vieții, despre Samsara, ciclul de viață, naștere, moarte, despre meditație și despre Zen, și scopul final al tuturor budiștilor, Nirvana.

Spre deosebire de alte religii, budismul, încă de la începuturile sale nu a fost niciodată împotriva unei alte religii și el spune că fiecare ființă, fiecare suflet poate atinge iluminarea chiar dacă practică sau nu budismul. Vedem o religie a toleranței, a înțelepciunii, una în care lipsește un zeu ce te ajută sau te pedepsește, este o religie atât pentru oamenii simpli, cât și pentru cei bogați, în care fiecare, prin urmarea căii binelui, poate atinge fericirea.


 

Comp_2

Comentarii (9)
  1. Multumesc.Multumesc.
    ***
    Buddha spune:
    „Nu vă întemeiaţi credinţa pe forţa tradiţiilor, chiar dacă ele sunt cinstite de numeroase generaţii şi în multe locuri; nu credeţi un lucru fiindcă mulţi oameni vorbesc despre el; nu vă incredeţi în puterea legendelor străvechi. Nu credeţi nimic din ce depinde numai de autoritatea maeştrilor şi a preoţilor voştri.
    După ce aţi cercetat, credeţi doar ceea ce aţi experimentat voi înşivă şi ce vi se pare rezonabil, ceea ce este bun pentru voi şi pentru alţii.”
    ***
    Si acum Sfantul Apostol Pavel spune:
    „Toate sa le incercati:tineti ce este bine.”
    ***
    Iisus Hristos spune:
    „Nu ştiţi că voi sunteţi templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?
    In lume multe necazuri ve-ti avea, indrazniti, Eu am biruit lumea.
    Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide
    Adevăr, adevăr vă spun: orice veţi cere de la Tatăl în numele meu, vă va da. Până acum nu aţi cerut nimic în numele meu. Cereţi şi veţi primi, pentru ca bucuria voastră să fie deplină.
    Toate câte cereţi, rugându-vă, să credeţi că le-aţi primit şi le veţi avea.Iar când staţi de vă rugaţi, iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, ca şi Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte vouă greşealele voastre.
    Binecuvantati pe cei ce va blesteama, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va vatama si va prigonesc.
    EU SUNT VIATA,EU SUNT CALEA CATRE ADEVARU SUNT IN DUMNEZEU TATAL NOSTRU;IAR DUMNEZEUL NOSTRU ,TATAL, SALASUIESTE IN MINE
    ***
    Lumina si Iubire

     
  2. „…daca m-a intalnesti in cale, omoara-ma imediat!”
    Spre deosebire, alti „lideri” cunoscuti adora slava enoriasilor…
    Budusmul e religia care se apropie cel mai mult de Adevarul Divin, desi nu e nici ea fara cusur.

     
  3. Personal consider ca in evolutia noastra ca spirit, inaintea venirii in densitate ne alegem singuri locul, familia , precum si credința in care ne nastem. Sfera spirituala perfecta pentru fiecare este cea mostenita prin programele transmise de precedesori. Schimbarea programelor prin trecerea de la o credință la alta e un drum greu si anevoios, dar nu imposibil. Cred ca iluminarea o poti afla orice credință, trebuie doar sa aflii ce ti se potrivește.

     
  4. Pentru iluminare nici nu-ti trebuie o credinta anume ,ci incredere in tine insuti,in Sinele Interior,sau,cum i se mai spune,Meastrul Inteior.Ceea ce au cladit adeptii peste intelepciunea unui Maestru traitor (aici Budha) a distorsionat mesajul,a facut din el legi,reguli (si nu asta a intentionat vreodata Maestrul) si astfel s- au petrecut lucrurile si cu Yeshua (Isus) si cu multi altii.(„Fericiti cei saraci ,cu duhul”..deci saraci,lipsiti de invataturi inchipuite si care au ca indrumator doar propriul duh care-i intelepteste prin experienta).Si ca sa-l parafrazez pe nicu:”Budismul,scuze!”,”Crestinismul,scuze !”,”Iudaismul,scuze”,”Mahomedanismul,scuze!”,sa.m.d-ismul,scuze !

     
    1. Nu e chiar asa. Toate religiile au pus bazele unui comportament moral, ceea ce este bine. De asemenea, budismul ofera modalitati concrete de atingere a Iluminarii. Urmariti cu atentie documentarul.
      O zi minunata!

       
  5. M-as bucura sa stiu ca cei care se manifesta pe aici au trecut de etapa cu religiile ca mijloc de ascensiune, desi e greu.
    Nu numai de crezut cat mai ales de realizat.
    Programele de care aminteste Silvana ne tin strans in frau!
    Am amintit afirmatia ce i se atribuie lui Buddha pentru a intelege ca invatatura sa e cea mai importanta si apoi pentru a vedea ce s-a ales din ea!
    Asa cum noi il confundam pe „domnul” nostru cu Dumnezeu insusi, tot asa fac si sutele de milioane de budisti, il confunda pe acesta cu Fiinta Suprema, inchinandui-se cu ardoare.
    Dar nu asta e important de aratat aici fiindca e o caracteristica comuna a tuturor religiilor: interpunerea unui „reprezentant” intre Dumnezeu si noi, care la noi a atins forme aberante de gen „…eu sunt calea!” si fara de care nu avem cica nici o sansa!
    Budismul, cum am spus, e mai aproape de Adevarul Divin fiindca are ca filozofie centrala reincarnarea, ca tema speranta, intr-o viata mai buna, intr-o reincarnare mai favorabila care sa-l apropie pe aspirant de ascensiune, desavarsire, inaltare.
    A intelege si asimila aceasta lege universala, reincarnarea, care demonstreaza practic nemurirea, vesnicia noastra si a vietii in univers, ne scurteaza mult cautarile, ratacirile.
    Scoaterea invataturilor reincarnarii din religia noastra a fost un act adanc premeditat; cel ce stie ca e nemuritor si revine nu poate fi tinut la iezle si amenintat perpetuu cu „iadul”!
    Revin la Silvana si afirm ca in „preajma” multravnitei „iluminari”, vom fi inteles mecanismele vietii in Univers, scopul si rolul religiilor, cine si de ce le-a introdus. Vom fi absolvit sute de reincarnari in toate religiile pamantului (sau macar in cele de importanta mai mare, pe rand sau repetat) si vom fi inteles ca de la „invatatori” nu e de luat decat invatatura! Si aceea va fi de folos daca e autentica, de valoare, altfel nu va dainui!
    Orice religie are la baza un sambure de Adevar Divin pe care a fost cladita, altfel nu reusea sa se impuna. Asta ajuta pe cei care au
    „elaborat-o” sa fie veridici, sa gaseasca simpatizanti!
    Nu numarul lor e semnificativ ci energia pe care o pun la dispozitia „administratorilor”!
    Aceasta ENERGIE ii inebuneste pe toti acesti „admin” si ierarhiile lor superioare care se hranesc din ea!
    De indata ce o fiinta (terestra sau extra, ca ierarhiile sunt incomensurabile!) incalca Legi Divine, acesteia i se „inchid” „camarile” Divine si nevoia de energie ii face si mai labili in a se lasa atrasi in diferite forme de manipulare care au ca scop accesarea energiilor puse la dispozitie de „credinciosi” naivi, care isi pun la dispozitie energia ce o mai pot accesa singuri „sistemului” in care au fost racolati.
    Ca programele cu care suntem „incarcati” si bombardati vieti la rand actioneaza peste vieti (anumite programe le luam cu noi prin corpurile energetive superioare in vietile urmatoare, in incarnarea urmatoare) ne face sa reluam sistematic „ideologia” precedenta pe care nu am reusit sa o absolvim inca, se stie de asemenea.
    Vine insa o vreme cand vom fi trecut toate examenele si vom fi invatat lectia fapt ce va face posibil pasii decisivi pe calea inaltarii.
    Nu a mai „schimba” o religie cu alta (fiindca, cum am spus am facut-o de nenumarate ori!), ci a trece de „etapa” cu religiile!
    Am luat ce a fost bun din fiecare, nu judecam, nu acuzam,(Lucica e vehementa fiindca lumea pare a nu intelege un lucru atat de simplu!) dar nici nu ne „taram” la nesfasit in aceste cadre daca vrem sa realizam ceva maret!
    A ne ascunde la adapostul multimii ne va fi prea putin de folos fiindca vom relua exact de unde am ramas si daca pe Pamant nu va mai fi posibil fiindca si El are temele si programele Sale, o vom face in alte locuri din univers conform stadiului atins de fiecare aici!
    N-ar fi asadar mai intelept sa sa straduim sa facem pasi majori, decisivi, decat sa ne ascundem in umbra multimii!?

     
    1. Dupa cum bine stii in „phanteonul budist” sunt multi Buddha, persoane care au atins Iluminarea. Intamplator cel la care ne referim este primul din aceasta serie. Este drept ca pentru multi budisti zeificarea fondatorului religiei este o practica comuna, chiar daca este impotriva a ceea ce chiar Buddha a cerut in timpul vietii sale. Referitor la celelalte religii nu comentez.
      O zi minunata!

       
  6. Budismul mi se pare o relige simpla si complexa in acelasi timp, este foarte interesanta, am avut o perioada in care am studiat putin.
    Recomand video-ul pentru a intelege mai multe.

     

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/angel.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1zambet-mare.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1hohot de ras.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/dracusor.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/ganduri.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Astept.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Bataile inimii.gif 
more...
 

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back To Top