skip to Main Content
0744.135.444 Redactia@filedelumina.ro

KOHAR – Jazz la superlativ

 

KOHAR a fost fondată în 1997 ca un institut independent muzical și cultural din Armenia. Patronul, Harout Khatchadourian, împreună cu frații săi, Shahe și Nar Khatchadourian, a susținut activitatea KOHAR și toate concertele date, în memoria tatălui lor Aram, și au denumit orchestra în onoarea mamei lor „Kohar”.

KOHAR și-a început activitatea înițial ca o orchestră simfonică în anul 2000, au preluat și adaptat muzică armeneasca, cântece populare și simfonii dintre cele mai cunoscute, sub bagheta Directorului de Creație care era totodată și dirijor – Sebouh Abcarian din Cipru. Mai târziu, acestei orchestre i s-a alăturat și un cor ce a completat munca orchestrei simfonice KOHAR.

Formată din 150 de muzicieni, 12 cântăreți solo, 15 dansatoare, Orchestra simfonică și Corul Kohar și-au început un șir lung de turnee prin toată lumea, prezentând o varietate impresionantă de stiluri și de melodii. În clipul următor veți vedea o interpretare magnifică a unei melodii de Jazz pe o scenă din Turcia.

Sperăm să vă încânte, să vă aducă zâmbetul, și să vă facă ziua mai bună, pentru că fiecare clipă de bucurie este una câștigată în această viață.

Vizionare plăcută!

Comp_2

Comentarii (7)
  1. Bun[ dimineaţa! Multă bucurie, te trezeşti că buzele se destind într-un zâmbet, că întreaga ta fiinţă pluteşte parcă într-un dans imaginar, că te umpli de energie şi că da, viaţa este frumoasă dacă ştim să fim atenţi la lucrurile frumoase să le observăm, să ştim să le trăim.
    cu mult drag! Licurici

     
  2. …. Salut voios si luminos dragii mei luminosi ! … O explozie de Lumina si Culoare ! …. O explozie
    de Bucurie ! … Energie ! … Entuziasm ! … Absolut minunat …. Un spectacol superb la care oamenii
    se simt bine cu adevarat … Bucuria din inimile lor se citeste pe fetele lor … Iar asta inseamna ca cei care
    fac astfel de spectacole sunt profesionisti in adevaratul sens al cuvantului …. Tot Respectul ! ….
    …. Multumesc , multumesc , multumesc pentru acest dar minunat ! ….
    …….. Va iubesc dragii mei luminosi … Si … Va doresc numai Bine ! ….

     
  3. Doamne, Razvane,….m-ai lovit unde ma durea mai tare….multumesc ,multumesc….jazzul este iubirea mea „secreta”…
    Ma bucur cu toata „bucuria” (ca sa zic asa), si iti multumesc ca promovezi si alte stiluri musicale, din alte tari, cu acelasi impact
    la public…iubirea, buna dispozitie si unitatea dintre muzicieni si public…
    Inca o data ,sa fii binecuvantat,tu si echipa ta…va iubesc !

     
  4. O ” vorba din Batrani ” spune ca : „Ce-i frumos si lui Dumnezeu ii place ” . Tinand cont ca si noi avem un Dumnezeu Launtric …. ce-as mai putea spune …. Multumesc draga Razvan . Va imbratisez

     

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/angel.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1zambet-mare.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1hohot de ras.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/dracusor.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/ganduri.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Astept.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Bataile inimii.gif 
more...
 

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back To Top