skip to Main Content
0744.135.444 Redactia@filedelumina.ro

Am supraviețuit cancerului, dar asta nu mă definește

 

Debra Jarvis a lucrat capelan la un spital pentru o perioada de aproape 30 de ani și a fost diagnosticată cu cancer la sân. Astfel, a trecut în partea cealaltă a baricadei, de data aceasta fiind ea îsăși pacient. Această experiență a făcut-o să înțeleagă mai bine prin ceea ce trec bolnavii de cancer. Astăzi ea ne introduce în această lume și ne explică identitatea de „supraviețuitor” și ce înseamnă aceasta, și cum trebuie abandonată pentru a putea îmbrățișa noul nostru spirit, mai curat, mai evoluat și mai dinamic. Felul cum mentalitatea de victimă atrage la început simpatia și compasiunea celor din jur ca apoi să aibă efectul contrar.
Vizionare plăcută!

Am intrat în vorbă cu tine adineauri în autobuz și vrem să ne cunoaștem mai bine, dar eu trebuie să cobor la următoarea stație. Așa că spune-mi trei lucruri despre tine care te definesc ca persoană. Trei lucruri despre tine din care voi putea înțelege cine ești. Trei lucruri care ating esența ta. Și mă întreb: între cele trei lucruri e și faptul că ai supraviețuit după vreo traumă? Ai supraviețuit după cancer, după viol, după holocaust, după incest?

Ați observat că avem tendința să ne identificăm după suferințe? Iar locul unde am văzut cum această identitate a supraviețuitorului are cele mai multe consecințe e comunitatea bolnavilor de cancer. Sunt de multă vreme legată de această comunitate, pentru că sunt capelan de azil și de spital de aproape 30 de ani încoace. În 2005 lucram la un centru mare de cancer și am aflat că mama mea are cancer la sân. Apoi, după cinci zile am aflat că și eu am cancer la sân. Eu și mama ne cam facem concurență …dar credeți-mă, de data asta nu încercam să concurez cu ea. De fapt mă gândeam că, dacă tot e să ai cancer, e convenabil să lucrezi undeva unde se tratează.

Dar iată ce mi-au spus multe persoane indignate: „Poftim?! Dar ești capelan! Ar trebui să fii imună!” Ca și cum ar fi trebuit să scap doar cu o avertizare, nu cu o amendă, că de, doar fac parte din echipaj. Am făcut tratamentul la centrul de cancer unde lucram, ceea ce a fost nemaipomenit de convenabil, și am făcut chimioterapie și o mamectomie, și mi s-a pus un implant salin. Mă opresc aici ca să vă spun repede că ăsta e cel fals. Am constatat că trebuie să spun de la început, altfel o să zică cineva: „Sigur e ăsta.” Apoi mă mișc sau fac un gest și o să zică: „Nu, nu, e celălalt.” Dar acum știți.

Am avut multe de învățat ca pacientă. Printre altele am fost surprinsă că numai o mică parte din experiența cancerului are legătură cu medicina. Cea mai mare parte se leagă de sentimente și credință, de pierderea și regăsirea identității, de descoperirea unei puteri și a unei flexibilități de care nu știai. E înțelegerea faptului că lucrurile cele mai importante în viață nu sunt lucruri deloc, ci relații. Ajungi să râzi în ciuda incertitudinii și să înveți că te poți retrage din aproape orice spunând „Am cancer”.

Un alt lucru pe care l-am învățat a fost că nu e nevoie să mă identific ca „supraviețuitoare de cancer”, chiar dacă există forțe imense care mă împing exact spre asta. Vă rog totuși să nu mă înțelegeți greșit. Organizațiile oncologice, eforturile de depistare precoce, informarea publicului și cercetarea oncologică au normalizat cancerul. Iar asta e minunat, acum putem vorbi despre cancer fără a mai șopti. Putem vorbi despre cancer și ne putem sprijini unii pe alții. Dar câteodată parcă unii sar puțin peste cal și încep să ne spună ce urmează să simțim.

La vreo săptămână după operația mea ne-a venit un musafir acasă. Poate asta a fost prima noastră greșeală. Țineți cont că la momentul respectiv fusesem deja capelan peste 20 de ani, deci despre moarte, sensul vieții și alte asemenea subiecte trăncănisem deja la nesfârșit. La cină în seara aceea musafirul începe să-și întindă brațele deasupra capului și spune: „Știi, Deb, acum o să afli în sfârșit ce e important. Da, o să faci niște schimbări mari în viața ta, acum o să începi să te gândești la moarte. Da, cancerul ăsta e semnalul tău de alarmă.” Iar astea sunt vorbe de aur venite de la un om care vorbește despre propria lui experiență. Dar când cineva îți spune ție ce urmează să simți tu, e rahat cu apă rece. Un singur lucru m-a împiedicat să-l omor cu mâinile goale, și anume că nu-mi puteam ridica brațul drept. Dar i-am zis o vorbă urâtă, ceva despre mama sa …la care bărbatu-meu a zis: „I-au dat narcotice.” Apoi după tratament mi se părea că toată lumea îmi spune ce sens va avea experiența mea. „A, înseamnă c-o să faci și ce zice popa.” „A, înseamnă că vii la întrunire.” „Înseamnă că o să porți panglica roz și tricoul roz și banderola și cerceii și brățara și chiloțeii.” Chiloțeii! Pe bune, căutați pe Google! Cu ce ajută asta la informare? Doar bărbatu-meu îmi vede chiloțeii. E deja bine informat despre cancer.

Comp_2

În momentul acela m-am gândit: „Doamne, dar chestia asta nu mă mai lasă să trăiesc!” Atunci mi-am zis: fii stăpînă pe experiența ta, n-o lăsa pe ea să-ți fie stăpână. Știm cu toții că, pentru a face față unei traume, unei pierderi, oricărei experiențe care ne schimbă viața, trebuie să găsim un sens. Dar e o problemă: nimeni nu ne poate spune ce sens are experiența noastră. Noi trebuie să decidem ce înseamnă. Și nu e nevoie să aibă vreun sens colosal, exteriorizat. Nu e nevoie să înființăm fiecare câte o fundație sau o organizație, să scriem o carte sau să facem un documentar. Sensul poate fi tăcut și interior. Poate luăm o decizie măruntă legată de viața personală care ar putea produce o schimbare mare.

Acum mulți ani am avut un pacient, un tânăr cu totul minunat foarte îndrăgit de personalul medical, încât am fost tare surprinși când ne-am dat seama că nu avea niciun prieten. Locuia singur, venea la chimioterapie singur, i se făcea tratamentul și apoi se ducea acasă, singur. L-am și întrebat: „Cum se face că nu vii niciodată cu un prieten?” La care el: „Nu prea am prieteni.” Dar avea o grămadă de prieteni în secția de perfuzii, toți îl iubeam. Lumea venea în camera lui tot timpul. La ultima ședință de chimioterapie ne-am adunat să-i cântăm, i-am pus coroana pe cap, i-am făcut baloane de săpun și apoi eu l-am întrebat: „Și? De acum ce ai de gând să faci?” Mi-a răspuns: „O să-mi fac prieteni.” Și așa a făcut. S-a apucat de voluntariat și astfel și-a făcut prieteni. A început să meargă la biserică și iar și-a făcut prieteni. De Crăciun ne-a invitat pe mine și bărbatu-meu, iar apartamentul era plin cu prietenii lui. Fii stăpîn pe experiența ta, n-o lăsa pe ea să-ți fie stăpână. El singur a hotărât că sensul experienței lui a fost să cunoască bucuria prieteniei și să învețe să-și facă prieteni.

Dar dumneavoastră? Cum găsiți sensuri în experiența de rahat pe care ați avut-o? Poate fi una recentă sau una care vă împovărează de foarte multă vreme. Nu e niciodată prea târziu să-i schimbați sensul. Sensurile sunt dinamice: azi înseamnă ceva, dar poate peste un an sau peste 10 ani va însemna altceva. Nu e niciodată prea târziu să devii altceva decât un simplu supraviețuitor. Auziți cât de static sună cuvântul? Supraviețuitor. Lipsește mișcarea, lipsește creșterea. Fii stăpîn pe experiența ta. N-o lăsa să-ți fie stăpînă. Dacă o lași, părerea mea e că te va îngrădi, nu vei crește, nu vei evolua.

Sigur, uneori nu presiunile din afară sunt de vină că ne asumăm identitatea de supraviețuitor. Uneori ne bucurăm de părțile bune. Uneori sunt avantaje. Dar apoi ne împotmolim. Printre primele lucruri învățate când eram capelan stagiar au fost cei trei „C” ai activității de capelan: consolare, clarificare și, la nevoie, confruntare sau contestare. Tuturor ne plac părțile cu consolarea și clarificarea. Dar confruntarea, nu prea.

Un alt lucru care mi-a plăcut cât am fost capelan a fost să văd pacienții la un an sau chiar mai mulți după tratament, pentru că, vă spun, era foarte mișto să văd cum s-au schimbat, cum a evoluat viața lor și prin ce-au mai trecut. Așa că m-am bucurat enorm într-o zi cînd am fost chemată la intrarea în clinică de o pacientă cu care vorbisem în urmă cu un an. Venise cu cele două fiice ale ei de vîrstă adultă — le cunoșteam — pentru control la un an după tratament. Așa că am coborât și le-am găsit în culmea bucuriei pentru că analizele îi ieșiseră cu rezultatul FMP: fără modificări patologice. Într-o vreme credeam că asta înseamnă fără moarte previzibilă. Deci erau foarte bucuroase și ne-am așezat să vorbim. Dar era ciudat, pentru că după nici două minute a început să-mi spună din nou cum a fost cu diagnosticul, cu operația și cu chimioterapia, deși, fiindu-i capelan, vorbisem cu ea în fiecare săptămână și deci știam povestea. Spunea cuvinte ca suferință, agonie, luptă. Iar la final mi-a spus: „Mă simțeam răstignită.” Atunci fiicele ei s-au ridicat și au spus: „Ne ducem să luăm cafea.” Și au plecat. Zi-mi trei lucruri despre tine până la stația următoare. Oamenii coborau înainte ca ea să ajungă la numărul 2 sau 3. I-am întins un șervețel și am îmbrățișat-o. Apoi, pentru că țineam mult la femeia asta, i-am spus: „Dă-te jos de pe cruce.” Iar ea zice: „Poftim?” I-am zis din nou: „Dă-te jos de pe cruce.” Și, bravo ei, a reușit să-mi spună ce motive are să-și însușească identitatea asta și apoi să se cramponeze de ea. Prin asta primea multă atenție. Oamenii aveau în sfârșit grijă de ea. Dar acum ajunsese să aibă efectul opus. Oamenii începeau s-o evite. Se duceau „să ia cafea”. Experiența o făcea să se simtă răstignită, dar ea nu voia să-și lase eul răstignit să moară. Vă gândiți probabil că am fost cam aspră cu ea, dar trebuie să vă spun că vorbeam din propria mea experiență. Cu foarte mulți ani înainte fusesem concediată de la un serviciu pe care îl adoram și vorbeam fără încetare despre nevinovăția mea, despre nedreptate, trădare și înșelătorie, până când, ca în cazul ei, oamenii au început să mă evite, până când mi-am dat în sfârșit seama că nu mai încercam doar să-mi înțeleg sentimentele, ci mi le amplificam. Nu voiam să-mi las eul răstignit să moară. Dar știm toți că, în orice poveste a reînvierii, mai întîi trebuie să mori. Povestea creștină: Isus a stat mort o zi întreagă în mormânt și abia apoi a înviat. Eu cred că pentru noi a sta în mormânt înseamnă a ne îngriji în profunzime de rănile noastre și a ne da voie nouă înșine să ne vindecăm. Trebuie să ne lăsăm eul răstignit să moară ca să se nască un eu nou, unul mai adevărat. Trebuie să dăm drumul vechii povești ca să poată fi spusă o poveste nouă, una mai adevărată. Fiți stăpîni pe propria experiență. N-o lăsați să vă stăpânească ea.

Ce-ar fi să nu mai existe supraviețuitori? Adică ce-ar fi dacă oamenii s-ar hotărî să-și ia durerea ca pe o experiență și nu ca pe o identitate? Poate astfel n-am mai fi niciodată ostatici ai rănilor noastre și am începe drumul minunat al explorării și descoperirii de sine și al creșterii. Poate am începe drumul definirii propriei persoane prin ceea ce am devenit și prin ceea ce devenim.

Deci probabil supraviețuirea nu era unul din cele trei lucruri pe care mi le-ai spune. Nu-i nimic. Vreau să vă spun tuturor ce bine îmi pare că ne aflăm în acest autobuz împreună. Eu cobor aici.

Comentarii (10)
  1. ….. Salut voios si luminos dragii mei luminosi ! … Interesant … Foarte interesant … Mie pur si
    simplu nu mi a intrat subtitrarea la filmulet … Asta e … Asa ca am citit si recitit de cateva ori textul … Lectia
    pe care eu vad aici este foarte bine sintetizata in paragraful din final … Adica , ar fi bine ca oamenii ” .. sa si
    ia durerea ca pe o experienta si nu ca pe o identitate … ” …. Este un sfat extraordinar de bun … In viata poti
    trece prin tot felul de situatii … Situatii pe care va trebui sa le depasesti … Unele pot aduce cu ele multa
    durere … Poate fi vorba de o boala , poate fi vorba de o pierdere …. Dar toate vin si trec … Imi aduc aminte ca
    cineva vorbea odata despre a trai in ” … compartimente etanse de timp … ” …. Foarte interesanta idee … Nu
    poti trai in trecut … Nu poti purta cu tine toata acea durere tot restul vietii … Un capitol din viata ta a trecut , un
    altul abia acum incepe … Viata merge mai departe ….
    … Va iubesc dragii mei luminosi … Si … Va doresc numai Bine ! …

     
  2. Buna dimineata,

    Multumesc ,Razvan pentru aceasta postare,si mai ales ca imi da posibilitatea de a ma destainui si eu.Acum 4 ani , a cazut “traznetul “ si peste mine,am fost diagnosticata cu un nodul la sanul drept –cancer.A fost o perioada in care si sa respir mi se parea dureros, mai ales ca am avut o sora care a murit de cancer la 40 ani.
    Dupa o luna de incertitudine, mi-a venit biopsia si mi-a spus medicul “felicitari sunteti o persoana norocoasa „in 5 – 6 ani
    ma intalnesc cu un astfel de cancer “borderline”, nu trebuie sa faceti nici un fel de chimio.
    ***
    Ceea ce vreau sa va mai spun ca viata mea s-a schimbat numai in bine de atunci.Daca la inceput nu am inteles prea bine de ce mi se intamplat mie sa fiu lovita de soarta, acum ceva timp am inteles, ca daca nu as fi fost atat de mult incercata,(si nu numai de cancer)nu as fi cautat si nu as fii pe drumul in care ma gasesc acum:CALEA in ADEVARUL si VIATA in IISUS HRISTOS.
    ***
    Lumina si iubire!

     
    1. Dragă doamnă Sofia,poți să ai și o mie de cancere;nu au nici-o importanță, în comparație ce Comoară ai găsit tu.Și nu numai pentru timp,ci,pentru eternitate.Glorie Domnului Isus !

       
      1. Multumesc ,dl.Ioan
        ***
        Acum stiu ca durerea mea ,fizica si sufleteasca de cand m-am nascut, fost alegerea mea si am “experimentat” o viata din multe altele si ca ceea ce eu pregatesc in aceasta viata , va fi rasplatit in alta.
        ***
        Moartea m-a infricosat ,pentru ca nu am fost educata pentru a constientiza eternitatea sufletului.Gandurile mele acum sunt indreptate spre perfectionarea mea, astfel ca la urmatoarea revenire sa pornesc de la un nivel mai inalt, personal si spiritual.
        ***
        De ceva timp s-au produs mari schimbari in mine, pentru-ca ceea ce stiam ,dar nu am acceptat si nu am vazut viata ca un sir lung de rencarnari,m-au convins cuvintele Sfantului Calugar Parinte,Arsenie Boca.
        Acum tot ceea ce fac zilnic este sa ma perfectionez,am inceput activitati care le-am tot lasat deoparte,si ma ingrijesc de sanatatea mea fizica si spirituala.
        ***

        “Catisme ale Părintelui Arsenie Boca pe Muntele Athos”:

        „Reîncarnarea (indiană) se referă la oameni – şi deosebirea între om şi înger este o deosebire de natură, nu numai de desăvârşire. Deci oamenii, forţaţi de karma, trebuie să se renască în vieţi succesive, să-şi ispăşească vinovăţiile din vieţile trecute, până când încercând să se dezlipească de dorinţa vieţii nu mai contractează legături care să-i reclame la ispăşire. Purificarea aceasta se face automat şi necesită perioade de zeci de mii de ani. “
        ***
        Ar mai fii si Icoana Adormirii Maicii Domnului cu Sf.Maria in chip de prunc,in bratele Mantuitorului,
        sau
        referire la Ioan Botezatorul: Atunci, dupa trairea puternica de pe muntele schimbarii la fata, ucenicii L-au întrebat pe Învatatorul de ce carturarii îl asteapta pe Ilie, „ Drept raspuns, Iisus le-a zis: „ Este adevarat ca trebuie sa vina întâi Ilie, si sa aseze din nou toate lucrurile . ” Referitor la Ioan Botezatorul este scris: „ Dar va spun ca Ilie a si venit, si ei nu l-au cunoscut, ci au facut cu el ce au vrut. Tot asa are sa sufere si Fiul omului din partea lor. ” (Matei 17:11-12).
        ***
        Lumina si Iubire

         
        1. Oare DE CE consideri ca Rasplata TREBUIE sa-ti vina intr-o viata ulterioara si nu …ACUM ? . Nu -mi raspunde ci daca doresti RASPUNDE-TI tie . Consider ca este este minunat faptul ca ai CONSTIENTIZAT ca ALEGERILE noastre ne determina DESTINUL …asa ca TRAIESTE ACUM ! Si inca ceva. Consider ca nu trebuie sa fim PERFECTI ci este de ajuns sa fim CONSTIENTI instruindu-ne continuu si MULTUMIND DIVINITATII pentru TOT si TOATE.Te imbratisez.

           
          1. Pentru ca mai am atat de multe de invatat …..si de multe ori simt timpul cum se scurge si eu bat pasul pe loc….mereu imi doresc mereu sa invat cate ceva , sa citesc altceva fata de cartile pe care mi le tot comand , rugaciunea inca o am sub forma minte-voce, imi doresc sa ajung la rugaciunea minte- inima.Cam asta ma determina sa cred ca timpul nefiindu-mi favorabil nu mai apuc sa culeg”roade”in aceasta viata.De exemplu acum lucrez sa intru in Alfa ( am luat cartile regretatului Dan Seracu-Dumnezeu sa-L odihneasca),pentru ca simt ca aceasta stare ma va ajuta la rugaciunea minte-inima.Si mai sunt atat de multe carti care ma asteapta….

            Multumesc,
            ***
            Lumina si Iubire!

             
  3. ….. Astazi crestinii sarbatoresc Intampinarea Domnului …. Dupa 40 de zile de la Nasterea Sa , Pruncul Sfant
    a fost dus la Templul Ierusalimului … In acea vreme , Parintele si dreptul Simeon traia in Ierusalim . Lui i s a proorocit ca
    nu va muri pana nu va vedea pe Mesia cel promis . Prin har de sus , Sf. Simeon s a dus la Templu chiar cand
    Sfanta Fecioara Maria si Iosif veneau cu Pruncul Iisus sa implineasca Legea ….. Simeon Iubitorul de Dumnezeu l a luat
    pe prunc in brate si multumind Domnului , a rostit cuvintele pe care le auzim repetate la fiecare slujba a vecerniei : ” … Acum
    slobozeste Doamne pe robul Tau , dupa cuvantul Tau , in pace . Ca ochii mei vazura Mantuirea Ta , pe care ai gatit o
    inaintea fetei tuturor popoarelor , Lumina spre descoperirea neamurilor si Slava poporului Tau , Israel … „(Luca 2:29-32) .
    Sfantul Simeon i a spus Sfintei Fecioare : ” …Iata Acesta este pus spre caderea si spre ridicarea multora din Israel si ca un
    semn care va starni impotriviri . Si prin sufletul tau va trece sabie , ca sa se descopere gandurile din multe inimi … ” .
    ….. Sarbatoare Luminata sa aveti ! …. Zile binecuvantate ! ….

     
  4. Boala = Tulburare a activitatii normale a organismului sub influenta unor agenti din mediul INTERIOR sau exterior (DEX) . Consider ca majoritatea agentilor INTERIORI sunt gandurile noastre . Observandu-ne Gandurile si Macinarile Interioare produse de ele , putem gasi singuri Cauzele Spirituale Ale Bolilor noastre. Ce mai avem de facut ? Sa imputinam agentii exteriori , sa ne Schimbam Gandirea multumind Bolii ca ne-a tras semnalul de Alarma si ….sa ne imprietenim cu noi insine RECONECTANDU-NE la DIVINITATEA din noi si din TOT si TOATE . . Va imbratisez.

     
  5. Multumesc Razvan !..multumesc tuturor celor ce au comentat !..acest articol este o lectie de viata ,exceptionala ! multumesc Batranului Dan care spune ceva extraordinar si demn de urmat,de noi toti cei macinati de gandurile negative,,,”sa ne imprietenim cu noi insine reconectandu-ne la DIVINITATEA din noi si din TOT si TOATE” …o zi superba,plina de iubire,tuturor !

     

Dă-i un răspuns lui Batranul Dan Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/angel.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1zambet-mare.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1hohot de ras.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/dracusor.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/ganduri.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Astept.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Bataile inimii.gif 
more...
 

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back To Top