skip to Main Content
0744.135.444 Redactia@filedelumina.ro

Alege viața

 
Guvernul american încearcă să oprească producția de medicamente accesibile din India, care ajung la cei care au cea mai mare nevoie de ele: săracii. Dar putem profita de vizita președintelui Obama în India, peste cîteva zile, pentru a-l convinge să redea speranța milioanelor de pacienți ale căror vieți sunt în pericol. Dă click și semnează petiția!

SEMNEAZĂ PETIȚIA
Vizita președintelui Obama în India, care va avea loc peste câteva zile, va hotărî viața sau moartea a milioane de oameni săraci din Asia, Africa și America Latină. Dar, dacă acționăm acum, ne putem asigura că aceștia vor primi în continuare medicamentele de care au nevoie.India produce medicamente ieftine pentru tratarea HIV, a malariei și a cancerului, dar marile companii farmaceutice vor să oprească producția de medicamente accesibile, ca să își vândă propriile produse la prețuri mai mari. Lobby-ul lor feroce a convins America să le apere interesele, amenințând chiar cu sancțiuni comerciale dacă India nu schimbă legile patentelor, care acum pun oamenii mai presus de profituri. Iar negocierile pentru un nou tratat de investiții, care vor începe în curând, cresc și mai mult presiunea.

Hai să strângem un milion de semnături pentru a proteja rolul de farmacie a săracilor, de care India e atât de mândră, înainte de vizita lui Obama. Vom face apoi valuri în presă și vom înmâna petiția împreună cu un plan comercial de bun-simț, întocmit de experți în domeniul medical, care protejează accesul la medicamente.

Semnați acum petiția urgentă: https://secure.avaaz.org/ro/save_cheap_medicines_loc_/?brJABab&v=52002

Greii industriei farmaceutice susuțin că legile patentelor din India permit companiilor să vândă sub prețul pieței, ceea ce îi împiedică pe ei să mai investească în medicamente noi. Dar companiile farmaceutice oferă prioritate descoperirii de medicamente pentru bogați, nu pentru săraci, și deseori își vând produsele la prețuri exorbitante — un nou tratament pentru hepatita C se vinde în prezent cu 1000$ pastila! La un mic-dejun de la Casa Albă din octombrie, Narendra Modi, prim-ministrul Indiei, le-a spus directorilor companiilor farmaceutice să investească mai bine în medicamente accesibile decât să facă jocuri juridice, ca să stoarcă fiecare picătură din patentele pe care le au deja. Dar tot el a fost de acord cu înființarea unui forum indo-american dedicat legilor pentru patente farmaceutice și a publicat un proiect de lege ce conținea concesii făcute companiilor americane pentru a încuraja investițiile. Președintele Obama a ținut piept celor care au criticat extinderea sistemului de îngrijire medicală din America. Hai să folosim șansa pe care o avem înaintea vizitei sale în India, pentru ca din acest moment guvernele – american, indian și altele – să pună pacienții înaintea profitului.

Semnați acum petiția urgentă: https://secure.avaaz.org/ro/save_cheap_medicines_loc_/?brJABab&v=52002

Când o mare companie de medicamente din Elveția a dat în judecată guvernul indian din cauza medicamentelor accesibile pentru pacienții de cancer, 50.000 de membrii Avaaz din India și Elveția au protestat împotriva acestei acțiuni, iar cazul a fost respins de tribunal. Acum, farmacia lumii se confruntă cu o amenințare și mai mare și e momentul să acționăm din nou.

MAI MULTE INFORMAȚII (ÎN ENGLEZĂ):

Let India make cheap drugs (Business Standard) http://www.business-standard.com/article/international/let-india-make-cheap-drugs-114121300576_1.htm…

India-US panel: Access to medicines may be under threat (Deccan Herald) http://www.deccanherald.com/content/450341/india-us-panel-access-medicines.html

Hard bargaining ahead: The US will mount pressure on India this year (Business Today) http://businesstoday.intoday.in/story/us-to-pressure-india-change-intellectual-property-ipr-regime/1…

If US had a patent law like ours, they would discover many more drugs (Times of India) http://timesofindia.indiatimes.com/home/stoi/all-that-matters/If-US-had-a-patent-law-like-ours-they-…

Ebola in West Africa is a wake-up call (Al Jazeera) http://www.aljazeera.com/indepth/opinion/2014/11/ebola-west-africa-wake-up-call-2014112125429230915.html

Novartis loses landmark patent case in India (The Telegraph) http://www.telegraph.co.uk/finance/newsbysector/pharmaceuticalsandchemicals/9964953/Novartis-loses-landmark-patent-case-in-India.html

 

Comentarii (17)
  1. INVOCAŢIA PĂCII
    Pace tuturor fiinţelor,
    Apropiate sau îndepărtate,
    Cunoscute sau necunoscute,
    Reale sau imaginare,
    Vizibile sau invizibile,
    Născute sau nenăscute încă.
    Fie ca toate fiinţele
    Să fie bine şi fericite
    Şi eliberate de frică.
    Pace tuturor fiinţelor,
    Din şi dincolo de imaginaţie,
    Din lumea ideilor,
    Din lumea amintirilor,
    Şi din lumea viselor.
    Fie ca toate fiinţele
    Să fie bine şi fericite
    Şi eliberate de frică.
    Pace în toate elementele
    De pământ, aer, foc şi apă,
    Existente în spaţiu.
    Pace.
    Pace în toate universurile,
    De la cele mai mici celule ale corpurilor noastre,
    La cele mai mari galaxii din spaţiu.
    Pace
    Şi înălţare în lumină.
    Pace tuturor fiinţelor.
    Tuturor fiinţelor din prezent,
    Tuturor fiinţelor din trecut,
    Şi tuturor fiinţelor ce vor fi în viitor,
    Pace.
    Fie ca toate fiinţele
    Să fie bine şi fericite
    Şi eliberate de frică.
    O zi binecuvantata ! :)

     
  2. India Tara Mideniilor este cel mai puternic rival pe piata produselor naturiste al Chinei. Dispune de resurse proprii si nu depinde de importuri. India se bazeaza preponderent pe efectele plantelor. China foloseste absolut orice de la produs de tip mineral, plante, la animal de orice tip, de oriunde si din importuri. Daca unei societati ii suna bine sa vanda un produs elixir cu coada de leu sau dinti de leopard vor plati oricat, doar sa aduca acel animal in componenta produsului lor – si daca sunt din ce in ce mai rare cu atat mai bine cu atat va fi mai scump produsul. Stilurile de gandire si practicare a medicinei alternative este diferit , cu rezultate diferite. Dar acum economia nemaioferind alte locuri de munca – multi se indreapta spre acesta latura care se adreseaza turismului de sanatate. Fiecare zona are specificul ei. Dar asta deranjeaza industria farmaceutica care are cele mai mari venituri dupa industria armamentului. Conform gandirii unora si proprietarilor concernelor farmaceutice multimiliardari si dorintei lor de dominre si control, toata lumea trebuie sa consume medicamente si vaccinuri de cand se naste pentru ca asa au hotarat cei ce au castiguri fabuloase din acest domeniu si care sunt si cei ce conduc lumea – lumea financiara, de razboi si manipulativa a sanatatii prin medicamente care genereaza noi si noi boli si decese cand se considera ca este nevoie „accidental” in anumite zone sau la anumite persoane. India acum deranjeaza pe cineva sau este inca prea independenta pe propriile resurse decat isi doresc bogatii lumii sau au semnat recunoasterea statului Palestinian deci……Nimic nu se face decat cu un scop si nu in favoarea acelei tari ci a intereselor unor grupuri, dar obligatoriu cu politicienii tarii care va fi aservita si cu media care sa indobitocesca populatia cu ce vor ei sa le induca ca este „bine”. Valoarea spirituala ar fi sa gandesca unitar la interesele de grup national, nu personal … dar si India este compusa din oameni si caste care nu comunica intre ele. Fiecare simtindu-se jignit daca intra in dialog si construind punti de interese si comunicare. Timpul va decide ca pentru toti si consecintele se vor suporta implicit.

     
    1. LUIZA !!!!!!!! Si noi cunoastem aceste lucruri pe care in nesimtirea ta le scrii ! Si noi stim sa citim si sa ne documentam, dar tu ne crezi prosti si vii cu Maculatura, cu explicatii care se stiu de cand lumea, dar in orgoliul tau „zilier” vrei sa ne dobori cu comentariile tale. Valoarea ta spirituala e zero barat. Intri zilnic cu bocancii in paginile noastre.
      RAZVAN subscriu cererii Feliciei !
      Ne merge rau ca popor pentru ca nu luam atitudine, aici ca si comunitate, vad ca se ia atitudine si nu se face nimic ! E nevoie sa venim sa demonstram la Bucuresti ????? VENIM daca e nevoie !
      Chemam si televiziunile daca e nevoie !

       
  3. Draga Razvan, subscriu cererii Feliciei, te rog sa iei in considerare cererile noastre. Sunt sigura (convinsa) de aderarea si a altor persoane la cererea ei. Asa si Ponta, s-a vrut presedinte si a cazut in nas (gluma e cam searbada ,dar e potrivita). Noi cei din diaspora apelam la bunul tau simt ! Ajuta-ne !!!!!!!!

     
  4. Un mod inteligent stimate doamne ar fi sa comentati subiectele nu comentariile. Comentator poate fi oricine si daca are un mod de exprimare in limba romana coerent o poate face. Valoarea sau continutul textului denota gradul de cultura si valoarea umana a fiecaruia fata in fata cu sine. Spatiul nu este nici limitat, nici retrictionat, nici obligatoriu de a citi sau nu in ordine comentariile , este o optiune personala. Atacul la persoana si modalitatile denota altceva. Exista si riscul ca persoane de orice fel de oriunde sa scrie…. ce le trece prin minte…. si … atat. Fiecare isi exprima daca considera punctul de vedere fara a avea vreun drept de al limita pe celalalt. Fiecare scrie dupa cum il duce mintea si constiinta. Personal nu am remarcat vreun comentariu care sa impresioneze pe tema data facut de cele cateva doamne foarte afectate de prezenta mea. Va rog doamnelor manifestati-va parererile la subiect. Personal nu am nimic cu dumneavoastra si habar nu am ce ganditi pentru ca nu v-ati exprimat fata de subiect si …..atat. „Brain storming” – in traducere libera „furtuna creierelor” este o activitate prin care mai multe persoane se aduna si emit pareri diferite din care fiecare gaseste cate ceva sau contesta ceva in scopul de a invata fiecare ceva nou sau doar de a se exprima diferit. Este o forma elevata de comunicare.

     
      1. Stimata doamna Aurelia,
        Va rog sa nu jigniti alte persoane. Intrucat sunteti la primul comentariu poate nu stiti, dar la noi nu este permis sa vorbim peiorativ la adresa altor persoane. V-am inteles punctul de vedere, sunt convins ca si Luiza il va intelege.
        Sa aveti parte de o seara frumoasa!

         
        1. Imi pare rau Razvan, dar Luiza isi merita titlul. O descrie perfect ! Si eu sunt la primul comentariu, dar abuzul de care da dovada Luiza, cum intra cu „bocancii” in paginile noastre, imi da tot dreptul sa iau atitudine si sa ader la cererea Feliciei. Adica, limitezi dreptul de a comenta al altora, dar pentru Luiza nu exista asemenea atitudine, chiar daca ne invadeaza paginile cu comentariile sale explicative, jignind, ca si cum noi am fi prosti. Pentru mine, comentariul tau imi lasa un gust dulce-amar. Cei 7 ani de acasa cui ii lipsesc, Aureliei sau Luizei ?

           
          1. Stimata doamna Antonela, Winston Churchill spunea ca o sa lupte toata viata pentru dreptul altuia de a-l contrazice. Oare, noi cei de aici, pe care ne caracterizeaza Lumina si toleranta nu putem sa acceptam pe cineva diferit? Este usor ca sa iubesti pe cineva care iti seamana, pe cineva ca tine dar este greu sa iubesti pe cineva care e diferit, care poate iti este oponent sau chiar dusman.
            Cand jignirile si dispretul celuilalt te ating inseamna ca tu ai lasat ca acest lucru sa se intample, tu le-ai acceptat si le-ai primit. Fiecare cuvant sau gand al celuilalt este ca un dar, totusi, depinde de tine daca accepti darul sau nu. Asa ca eu spun ca e mai bine sa avem mai multa iubire si compasiune in inimile noastre.
            Sunt convins ca doamna Luiza a inteles mesajul anumitor cititori si a realizat ca jigneste sau deranjeaza prin anumite aspecte pe care le scrie.
            Ii voi raspunde si domniei sale.
            Sa aveti parte de multa bucurie in viata!

             
  5. Domnule Razvan eu ma amuz… daca lumea are cultura din perioada copilariei si inca nu a depasit nivelul de povesti…. si chiar nici pe acelea… sau poate ca….. confunda personajele… eu nu pot decat sa rad… asta inseamna ca am energie pozitiva si simtul umorului. Daca nu ar fi de ras e chiar de plans … deci fiecare isi decide starea in deplina responsabilitate. Pagina alba suporta orice si pe oricine. Si cine se aseamana se aduna. Unii cu pancarde sa de-a jos de pe pagina …ceea ce este o optiune … dar lumea …vede Ponta…. cine stie ce a consumat inainte dar… E site-ul tau si tu decizi. Unii spun ca prostia nu doare … dar la cata tehnologie s-a inventat ….smart …la telefon ma refeream. File de lumina se adreseaza cred eu luminii mintii, sufletului, inteligentei, bunului simt, schimbului de pareri dar…. nu conteaza parerea mea, tu decizi publicul tinta vizat. Personal, in calitate de „musafir” imi rezerv dreptul de a mai interveni sau nu, ca fiecare om in fata unei pagini in fata calculatorului cu sine si cu o tema. Asa cum spuneai in alta tema dand exemple din lumea veche…. nici un personaj cu liniste in suflet nu se supara pe parerile altora …lua cunostinta si isi pastra atitudinea. Cu stima.

     
    1. Stimata doamna Luiza,
      Daca dvs. radeti inseamna ca nu ati inteles nimic. Nu v-ati intrebat oare de ce alti comentatori nu primesc replici atat de acide ca dvs? Oare de ce alti comentatori primesc admiratia si respectul celor din jur si dvs. nu? Sa stiti ca tot ceea ce emiteti vi se intoarce, daca transmiteti frustrari, nemultumiri si cateodata dispret, aceste lucruri se simt in spatele cuvintelor si ele vi se intorc din partea celorlalti amplificate.
      Daca puteti avea incredere in mine v-as putea arata care sunt elementele care i-au suparat pe unii oameni. Dvs. ar trebui sa considerati asta o lectie, un feedback, cateodata necesar, si ar trebui sa va autoevaluati, sa lucrati mai mult la propria persoana astfel incat la sfarsit sa obtineti o versiune mai buna a dvs. Una mai evoluata.
      De-a lungul timpului pot sa va spun ca am remarcat ca multe dintre laturile dvs. negative s-au redus considerabil si ca dvs. continuati sa evoluati ceea ce in mod sincer imi umple inima de bucurie.
      Prin urmare, sa analizam comentariul dvs. de la acest post.
      Incepand cu „India Tara Mideniilor este cel mai puternic rival pe piata produselor naturiste al Chinei.” si pana la final, este o prezentare a situatiei referitoare la India si China. Sunt informatii pe care lumea le cunoaste si nimeni nu se asteapta sa citeasca intr-un comentariu, o descriere a unei situatii indeobste cunoscute. Un asemenea comentariu se poate traduce pentru multi in urmatoarea imagine: „Stati sa va spun eu cum sta treaba cu aceasta situatie, sa va explic, pentru ca voi sunteti prea slab pregatiti pentru a o intelege.” Practic lumea respinge faptul ca in spatele comentariului este o persoana care incearca sa se puna in planul unui profesor, o persoana care se crede superioara. Aici toti suntem egali, cu exceptia mea desigur si asta pentru ca eu sunt moderatorul, nu pentru ca as fi mai destept sau mai altfel decat ceilalti.
      Comentariul dvs. pentru a fi receptat intr-un mod pozitiv de public ar fi trebuit sa arate cam asa:
      „Eu, Luiza, am semnat (sau nu) pentru aceasta petitie. O sustin (sau nu) din toata inima pentru ca India merita sa fie ajutata in lupta ei impotriva companiilor farmaceutice internationale. Mi se rupe sufletul cand ma gandesc la saracii oameni care sunt si asa divizati de milenii in caste si care nu isi pot procura medicamentele scumpe propuse de oligarhia mondiale. Eu cred ca niciodata nu ar trebui sa renuntam la la imensa varietate de tratamente naturiste pe care India o produce astazi, fiind, dupa cum se stie, a doua mare putere dupa China in productia unor asemenea leacuri stravechi.
      Va indemn si pe voi, pe ceilalti cititori sa sprijiniti (sau nu) aceasta initiativa.”
      In acest fel aduceti valoare adaugata articolului pentru ca 1. Spuneti care este pozitia dvs. fata de articolul prezentat. 2. Vorbiti de la egal la egal cu ceilalti. 3. Aratati ca ii respectati pe ceilalti fara sa va puneti in postura superioara a „profesorului” care explica lucrurile cunoscute.
      In concluzie, eu nu o sa va interzic acum posibilitatea de a comenta la noi pe site. Oricum, nu am uitat ca v-am atentionat de doua ori pana acum pentru derapaje verbale care nu va fac cinste.
      Acest comentariu al meu nu reprezinta o atentionare intrucat nu ati incalcat niciuna dintre regulile noastre cu aceste comentarii, dar eu consider ca v-ar prinde foarte bine daca ati tine cont de cele prezentate de mine mai sus.
      Incercati sa fiti mai deschisa, si sa-i acceptati cu dragoste pe cei din jur. Sa stiti ca inima iubitoare, la fel ca si dispretul se simt dincolo de cuvinte si oamenii reactioneaza la ceea ce simt.
      Va anunt cu parere de rau ca nu sunteti nici cea mai culta, nici cea mai inteligenta, nici cea mai evoluata persoana de aici. Inainte de a scrie ganditi-va ca exista altii care stiu mai multe decat dvs. despre un anumit subiect, ca sunt persoane de la care dvs. aveti ce invata intr-un fel sau altul. Daca acest gand il aveti inainte de a asterne primele cuvinte dintr-un comentariu, atunci oamenii vor simti in exprimarea dvs. nuanta de respect, de egalitate si uneori cea de putina umilinta.
      Mie nu imi este niciodata rusine cand nu stiu ceva. E simplu, pur si simplu intreb sau nu-mi dau cu presupusul despre un anumit aspect. Asa cum va spuneam deunazi de cersetorii din Bronx. Nu ma pronunt referitor la ei pentru ca nu am fost acolo, nu-i cunosc. I-am vazut doar pe cei din Manhattan si despre ei va pot povesti multe. Referitor la cei din cartierele rau famate, poate exista vreun cititor care i-a vazut si el poate interveni si descrie cu lux de amanunte ceea ce eu nu stiu.
      O zi minunata sa aveti!

       
  6. Domnule Razvan eu nu sunt tu. Eu imi spun parerea mea asa cum o simt si uneori datorita acestui fapt poate fac greseli de scriere. Scriu asa cum simt. Nu sunt perfectiunea intruchipata si nici nu imi propun. Este modul meu de a gandi si de a imi expune ideile care nu au nimic cu cineva anume. Habar nu am cine va citi sau nu si ce cunostinte are. Este modul meu cum vad acel subiect, pentru care nu trebuie sa ma justific nimanui ca nu gandesc ca in capul lui. Nu trebuie sa fiu cercetator in stiinte cu X diplome, pentru ca fii sigur ca atunci poate m-ai ruga sa iti scriu deoarece vanitatea si numele meu ar fi prea cosmice sa incapa intr-un simplu comentariu gratis. Sunt un oarecare….poate bun, poate mai putin bun, poate …. sunt un om obisnuit…. nu am castigat nici Nobel pentru literatura nici Pulitzer. Ce cred ceilalti… cred ce vor.. conteaza ce scrii tu nu ce comentez eu…e simplu… sunt doar un comentator fidel de peste doi ani impreuna cu tine si cu cei ce au ceva de comentat indiferent cum. Nu este o competitie de genii si nici de experti in religii sau orice…..suntem oameni cu diferite pregatiri si experiente care iti raspundem la ceea ce postezi. Nu ma cunosti personal, nu te cunosc si nu ne datoram nimic, decat respect a unor conditii impuse de tine si atat. Nu ti-am cerut sa iti formulezi raspunsurile dupa cum cred ca mi-ar conveni mie ca …… Tu esti tu si respect asta desi de multe ori nu avem nici macar tangential ceva comun. E de fapt atat de simplu… este un site… cu o tema si X care comenteaza sau nu . Acei X au ca si mine o pagina goala in care isi pot expune daca vor un comentariu , o idee proprie atat cat ii duce mintea, creativitatea, inteligenta sau mecanisnele de redare automate a unor fixatii. Nu ne cunoastem intre noi si nu contam unii pentru altii. Sunt asa cum ai vazut singur, pe ceea ce tu ai hotarat, unele persoane care au curajul sa spuna ca le plac sau nu comentariile … de ce … ei stiu …dar inseamna ca …. le-a starnit macar o reactie. Nu mi-am propus nimic sa demonstrez cuiva. De cele mai multe ori mi-am scris mie insumi constienta fiind ca poate nu sunt singura care trece prin acele reactii … si poate daca eu le-am depasit o vor face si altele… fiind o posibila varianta. Iubita sau urata … dorita sau nu… de aproape trei ani suntem impreuna pe acest site……este adevarat ca nu doar cu „multumesc, oh, exceptional. minunat”…nici nu ne iubim , nici nu ne uram……doar coexistam si … poate si asta este un farmec al acestui site. Cei ce comenteaza au invatat sa isi asume un stil si fiecare este deosebit prin ceea ce scrie – chiar daca nu l-ar semna deja l-am recunoaste si am aflat multe lucruri noi asupra carora nu ma gandeam … si au fost si oameni care si-au trait durerile si /sau bucuriile impreuna pe site – eu , Vali, Clement, Batranul Dan , Rosa, Sefora, … sau oameni impliniti in felul lor Claudiu, Nicu… Dar nu conteaza ceea ce spun eu…. conteaza ceea ce ai realizat tu. Poate interveni oricine de oriunde……tu decizi ….Cei ce am avut curajul a comenta suntem oameni puternici care avem o personalitate formata chiar daca nu suntem pe placul lui x si y ca si in viata….. fata in fata poate nu ne-am accepta si nu ne poate obliga nimeni. Cred ca am comentat prea mult si am acordat prea multa atentie si timp …… nu pot fii in asentimentul tuturor celor mii de cititori deoarece eu sunt eu .. doar una… precum si articolele tale sunt apreciate diferit…..dupa cum vrea si simte cititorul….Cine are ceva de scris , va scrie, cine va avea ceva de barfit va barfi, cine va fi … va fi…dar cu siguranta eu sunt eu si atat. Cred ca acest site nu este judecata de apoi a nimanui…. si faptul ca tu permiti asta…si de ce, ca nu am remarcat vre-o valoare sau vre-un comentariu din partea celor ce ma contesta … tu stii …. de ce ma atentionezi pe mine….care este valoarea literara, filozofica, psihologica, de mare valoare si importanta pentru tine si site a acelor doamne. Daca aveau ceva de spus … comentau mesajul tau … nu barfeau comentariul meu….. deci nivelul este de …. si eu trebuie sa gandesc cum crezi tu ca nu ar afecta …… al unor comentatoare mai mult sau mai putin anonime. Daca acesta va fi nivelul de acum incolo pe care ti-l doresti …. m-ai convins doar sa citesc si atat. Cu stima. Respectul il inteleg putini si reprezinta o forma de superioritate recunoscuta cui il adresezi … in acest caz este doar varianta oficiala „cu stima”.

     
    1. Doamna Luiza, poate nu m-am facut bine inteles. Voi trage concluzia pe scurt.
      1. Nu v-am interzis sa scrieti in continuare si sunteti libera sa o faceti, intrucat in comentariile criticate de unii sau de altii din ultima perioada nu ati avut nimic jignitor sau de o alta natura, astfel incat sa se impuna aceasta masura. Puteti scrie orice fara nicio restrictie.
      2. Eu doar am subliniat de ce ati starnit acele reactii si v-am aratat ce ati putea face pentru a le elimina.
      3. Persoanele respective, atunci cand au sarit calul, au fost la randul lor atentionate. Daca nu vor tine cont de atentionare vor fi ele blocate.
      4. Eu nu sunt de partea nimanui, doar observ, impun niste reguli si eventual imi dau cu parerea.
      Sa aveti parte de zile minunate.

       

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/angel.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1zambet-mare.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1hohot de ras.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/dracusor.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/ganduri.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Astept.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Bataile inimii.gif 
more...
 

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back To Top