skip to Main Content
0744.135.444 Redactia@filedelumina.ro

Artele divinatorii

 
Artele divinatorii sunt mijloace, metode și tehnici folosite cu scopul de a face o predicție. Ele au apărut în negurile istoriei, din dorința omului de a se conecta la Divinitate, de a cunoaște tainele Universului, de a se cunoaște pe sine, a-și afla scopul pe pământ și a căpăta indicii sau informații clare despre viitorul lui. O artă divinatorie este o tehnică de predicție. În prezent, există câteva sute, unele vechi de mii de ani, altele mult mai noi.
Fizica clasica ne spune ca nu este posibil sa aflam viitorul, si totusi, exista multe teorii moderne care nu mai considera acest lucru atat de imposibil.
Multe dintre aceste arte, au avut momente de glorie intr-un anume spatiu geografic, la un anumit moment al istoriei.
Este clar ca fiecare dintre ele a avut si momente de reusita, predictii care s-au adeverit facandu-le extrem de populare printre oamenii acelor vremuri. Chiar si astazi sunt oameni care nu intreprind nimic fara a consulta un oracol, sau printr-o tehnica oarecare divinitatea.
In acest domeniu, mereu mitul s-a amestecat cu imaginatia si realul cu fantezia. Este clar ca pe umerii celor care au reusit sa faca predictii corecte s-au ridicat si multi altii care au fost doar niste profitori.
ASTROLOGIE – (din lat. astrum = astru și manteia = divinație). Este o magie divinatorie considerată știință, bazată pe influența corpurilor cerești asupra indivizilor, societăților și evenimentelor de orice fel. Are la bază un principiu fizic real, și anume legea lui Newton: corpurile se atrag cu o forță direct proporțională cu masa lor și invers proporțională cu pătratul distanței. Este o tehnică de studiu al caracterelor umane, având la baza astromanția (ghicitul după poziția astrelor). Astrologia babiloniană interpreta destinul omului după poziția astrelor în momentul nașterii, precum și după mișcările, întâlnirile și culorile lor. Zodiacul tradițional s-a născut în Babilon, dar era un studiu mult mai aprofundat decât horoscoapele rudimentare din zilele noastre. Astrologia electivă determină cele mai potrivite momente pentru a începe o activitate: ziua căsătoriei, ziua de botez, ziua de schimbare a locului de muncă, ziua pentru o călătorie etc.
AEROMANȚIE – Arta prezicerii viitorului prin observarea atmosferei, aerului, cerului sau fenomenelor atmosferice. O ramură a acestei metode de divinație este austromanția, care studiază vânturile și forma norilor.
APANTOMANȚIE – Metodă de divinație în care previziunile se fac cu ajutorul unor semne văzute întâmplător: animale, păsări sau alte creaturi. Se spune că orașul Mexico City a fost fondat pe locul unde divinatorii vechilor azteci au văzut un vultur care-și lua zborul de pe un cactus, ducând în gheare un șarpe viu.
ANTROPOMANȚIE – (din gr. anthropos = om). Este o metodă de divinație cu ajutorul organelor interne ale morților sau muribunzilor condamnați la sacrificiu. Această practică barbară este foarte veche, fiind ilegală chiar și în Antichitate. Împăratul roman Varius Avitus Bassanius (205-221 e.n.), cunoscut și sub numele de Elagabalus, omorât împreună cu mama sa de către gărzile pretoriene, a fost unul dintre practicanții acestei metode de divinație. Flavius Claudius Julianus, (332-363 e.n.), un alt împărat roman, nepot al lui Constantin cel Mare, practica și acest gen de divinație, provocând astfel moartea unui mare număr de copii supuși sacrificiului doar pentru a putea interpreta viitorul după organele lor interne.
ASPIDOMANȚIE – Este o metodă de divinație mai puțin cunoscută, având la bază sfaturile date practicantului de către însuși Diavolul. Vrăjitorul se așeza în centrul unui cerc și îl invoca pe consilierul satanic. Intra în transă, luând astfel legătura cu stăpânul Infernului, după care îi transmitea clientului sfaturile primite de la acesta. 
ARITMOMANȚIE – (din gr. arithmos = număr). Se referă la corespondențele dintre zei, oameni și numere. Vechii caldeeni, platoniștii și pitagoreenii au practicat aritmomanția. Este o metodă de divinație asemănătoare numerologiei, inclusă și în vechea știință a Kabalei.
ALEUROMANȚIE – (din gr. aleuron = făină). Este o metodă de divinație cu ajutorul făinii. Se scriu fraze pe bucăți de hârtie, care sunt introdu-se în mici bile de făină, care apoi sunt introduse în cuptor. După ce s-au copt, se amestecă de 9 ori și se împart în mod egal participanților, care astfel își află soarta. O altă metodă este amestecarea făinii cu apă într-un castron, după care se interpretează desenele ramase pe marginea castronului. O rămășiță a acestui vechi obicei sunt plăcintele cu răvașe.
ALECTROMANȚIE – (din gr. alectruon = cocoș). Este o metodă de divinație cu ajutorul cocoșilor și găinilor. Păsările sunt puse într-un cerc de grăunțe în care mai sunt plasate și literele alfabetului. Alipind literele din dreptul cărora a ciugulit pasărea boabele de grâu, reies răspunsuri la întrebări. Dacă un client solicită numai un răspuns afirmativ sau negativ la întrebările lui, se vor folosi doar două grămăjoare de boabe. Această metodă trebuie practicată doar atunci când Soarele sau Luna se află în zodia Berbecului sau a Leului. Metoda era intens practicată în Roma Antică. O altă metodă a alectromanției era interpretarea cântecului cocoșului, în funcție de momentul zilei în care acesta era auzit.
ALFITOMANȚIE – (din gr. alphitomantis = divinație cu orz). Este o metodă străveche, prin care se determina vinovăția sau nevinovăția unei persoane suspectate, prin hrănirea ei cu o pâine preparată din orz. Dacă persoana căpăta o indigestie sau simțea că pâinea este grețoasă, se considera un semn de vinovăție. Se povestește că lângă Lavinium se afla o pădure sacră, unde se practica această metodă pentru a afla dacă femeile mai sunt virgine sau nu. Preotul ținea un șarpe în scorbura unui copac. În anumite zile ale anului, tinerele femei erau duse acolo legate la ochi și ținând în mâini o plăcintă făcută cu orz și miere. Exista convingerea că șarpele mânca numai din plăcintele celor pure, în timp ce cele vinovate erau refuzate.
BIBLIOMANȚIE – Divinație prin care se prezic de evenimente cu ajutorul Bibliei, prin alegerea la întâmplare a unui pasaj, presupunându-se că oferă un răspuns la problemele clientului.
BELOMANȚIE – Divinație cu ajutorul săgeților cu pene. Se atașau de săgeți bucăți de hârtie pe care erau însemnate sfaturi date de oracol. Era luat în considerare sfatul de pe săgeata care ajungea cel mai departe. Această metodă era practicată de babilonieni, sciți, greci și arabi. O variantă a acestei metode era aruncarea în aer a unui număr de săgeți; direcția spre care se îndreptau acestea la cădere era direcția spre care trebuia să se îndrepte clientul.
CARTOMANȚIE – Metodă de prezicere a viitorului cu ajutorul cărților de joc. Își trage originea din ghicitul cu cărțile de tarot, un pachet special de 78 de cărți, folosit în divinație.
CEFALOMANȚIE – Divinație care folosea craniul sau capul unui măgar sau al unei capre.
CHIROMANȚIE – Aflarea caracterului unui om după liniile și formele palmelor sale.
CITITUL ÎN FRUNZE DE CEAI SAU ZAȚ DE CAFEA – Descifrarea modelelor lăsate de frunzele de ceai sau de zațul de cafea pe pereții ceștii după consumarea lichidului din interior.
CLEIDOMANȚIE – (din gr. kleis = cheie). Termen care se referă la un număr mare de metode de prezicere a viitorului cu ajutorul unei chei. Una din metode avea la bază scrierea unei întrebări pe o cheie, după care aceasta era introdusa între paginile Bibliei. Cheia era mai apoi agățată în așa fel, încât să i se permită să se învârtă; direcția de mișcare indica răspunsul. Uneori, cheia și Biblia erau agățate deasupra inelarului unei fecioare, care spunea de trei ori anumite cuvinte magice, într-o zi în care soarele sau luna se aflau în zodia Fecioarei. O altă metodă presupunea așezarea cheii în pumnul strâns. Se cerea apoi unei femei gravide să aleagă mâna în care credea că este ascunsă cheia. Daca femeia gravidă ghicea, copilul ce avea să vină pe lume era fată.
CLEROMANȚIE – Formă a divinației cu zaruri. Cândva această metodă se practica cu orice gen de obiecte ce puteau fi aruncate: boabe de fasole, pietricele, bețigașe sau oase. Metoda era răspândită în Roma și în Egipt.
CRISTALOSCOPIE – Ghicirea în sfera de cristal, care se bazează pe o stare de halucinație voluntară. Este o formă de divinație bazată pe meditația într-o suprafață reflectorizantă (oglindă, sticlă, cristal, luciul apei) pentru a obține informații paranormale.
CICLOMANȚIE – Divinație ce interpreta semnele ce se formau în urma roților.
DAFNOMANȚIE – Metodă de divinație care interpreta sunetul scos de ramurile unui dafin aruncat în foc. Cu cât sunetele erau mai intense, cu atât mai bune erau veștile. Dacă lemnul nu scotea niciun sunet, prezicerile erau sumbre.
DENDROMANȚIE – Ghicirea viitorului după freamătul copacilor și foșnetul frunzelor.
FIZIOGNOMONIE – Interpretarea formelor și trăsăturilor feței.
FRENOLOGIE – Citirea caracterului prin studierea formei craniului persoanei respective.
GEOMANȚIE – Sistem de divinație care implică interpretarea de linii și corpuri geometrice; constă în aruncarea unui număr de pietre într-un pătrat divizat în două, desenat pe o suprafață presărată cu nisip. Poziția pietrelor determină figuri pe care geomantul le interpretează. Procedeul este răspândit în lumea arabă.
GIROMANȚIE – (din gr. giros = cerc). Metodă de divinație în care divinatorul mergea în jurul unui cerc pe care erau inscripționate litere, până când amețea. Literele în dreptul cărora se prăbușea creau un mesaj profetic.
GRAFOLOGIE Studiul raporturilor dintre scrisul de mână unei persoane și caracterul ei.
HIDROMANȚIE – Ghicirea în apă, după cercuri, valuri, limpezime, culoare. Una din tehnici avea la bază utilizarea unui bazin plin cu apă care, la comanda divinatorului, era activat de spirite, intrând în vibrație și scoțând anumite sunete. Divinatorul descria formele care se reflectau pe suprafața apei, interpreta culoarea și mișcările apei într-o fântână sau valurile create de aruncarea unui obiect într-o apă.
HIEROMANȚIE – Interpretarea viitorului după aspectului măruntaielor animalelor sacrificate.
NECROMANȚIE – Divinație constând în comunicarea cu morții, metodă a magiei negre.
ONIROMANȚIE – Modalitate de interpretare a viselor pe baza unor simboluri onirice.
ONOMANȚIE – Interpretarea literelor care compun numele unei persoane.
ORACOL – Răspunsuri primite la o întrebare, considerate a veni de la zei; metodă de divinație și profeție prin care erau consultați zeii sau spiritele, prin intermediul unui medium uman. Cele mai faimoase oracole au fost cele de la Dodua, unde Zeus oferea răspunsuri prin foșnetul stejarilor, sau cel de la Delphi, unde Apollo dădea răspunsuri prin intermediul unei preotese. În ambele cazuri, răspunsurile oracolelor erau atât de ambigue, încât era greu să se ateste veridicitatea lor.
ORNITOMANȚIE – Formă de predicție după specia, zborul și comportamentul păsărilor. La romani, puii sacri jucau un rol foarte important. Nicio decizie în senat sau în armată nu putea fi luată înainte ca augurii să se pronunțe, după ce observau modul în care puii se hrăneau cu semințele oferite. Atunci când puii sacri, lăsați liberi în curtea templului, se repezeau cu poftă la boabele de grâu, se credea că împrejurările sunt favorabile oricărui demers. Dacă refuzau să se hrănească, împrejurările erau nefavorabile. Mai mult, refuzul hranei prevestea evenimente funeste. Astfel, planurile propuse erau amânate pentru o altă dată calendaristică.
PENDULUL SIDERAL – Metodă de divinație cu ajutorul pendulului, excelentă pentru răspunsuri cu da și nu. Pendulul sideral este un obiect greu, agățat de o ață, și care se consideră că poate localiza un anumit obiect sau poate da răspunsuri la întrebări personale. Folosit încă de pe vremea romanilor, pendulul s-a impus în 1802, datorită doctorului Gerboin din Strasbourg. Constă dintr-o bilă sau o greutate uniformă oarecare (între 40 și100 de grame), atârnată de un fir. Înainte, mulți își foloseau chiar ceasul de buzunar pe post de pendul. Astăzi, se preferă greutățile din cristal, ebonită sau fildeș, atârnate de fire de in sau de lănțișoare. Pendulul se ține între degetul mare și arătător. El poate sta nemișcat sau poate căpăta o oscilație liniară. Când indică o descoperire (a unui obiect căutat sau a răspunsului așteptat), el trece în mișcare circulară, fie în sensul acelor de ceasornic, fie invers. Nu numai amplitudinea mișcării are valoare informativă, ci și direcția. Sensul mișcării este stabilit de ghicitor. Dacă el decide că răspunsul afirmativ este mișcarea în sensul acelor de ceasornic, sau invers, pendulul se va supune acestei convenții.
PIROMANȚIE – Formă a divinației cu foc. Mesajul era bun dacă flăcările erau viguroase și ardeau repede ofranda adusă ca sacrificiu; dar dacă erau lente și ofranda ardea încet, mesajul era de rău augur. Acest tip de divinație se practica în templul Minervei din Atena. O altă metodă era observarea modului în care ard torțele. Dacă flacăra forma un singur vârf, era semn bun, dacă se formau două vârfuri, era semn rău. Dacă se stingea brusc, prevestea dezastre.
RUNE – Metodă de divinație cu ajutorul unor pietre sau bucăți de ceramică inscripționate cu un alfabet magic de origine scandinavă.
SPODOMANȚIE – Metodă de divinație cu ajutorul cenușii ramase de la focurile de sacrificiu.
SPIRITISM – Doctrină filozofică ce are la bază posibilitatea celor vii de a intra în legătură cu cei morți, prin intermediul unui medium.
XILOMANȚIE – Divinație cu ajutorul lemnului, practicată mai ales de către popoarele slave. Metoda pleacă de la interpretarea poziției micilor bucăți de lemn găsite în calea cuiva. Alte interpretări se referă la așezarea lemnelor în foc, la felul în care acestea ard etc.
Comentarii (4)
  1. Am fost crescuta intr-o familie , rigida in ale ortodoxiei si cam tot ce a insemnat “ghicitul” s-a considerat un mare pacat , dar trebuie sa recunosc ca in sufletul meu undeva ma simt atrasa de practica”oculta”.

    Am practicat pana la un moment dat, la inceput din joaca, mi-a placut deschisul Bibliei, cu predilectie, Noul Testament,pana…….la un moment dat cand cineva din familie a avut un necaz si am deschis Biblia sa vad rezultatul .Si atunci POC,in fata ochilor mi s-au desfasurat cuvintele lui Dumnezeu ,(parca era langa mine) si ma certa :”oare nu te crezi mai mare ca Dumnezeu?”si de atunci gata.

    Dar mai am si acum cateodata tendinta de a deschide cartea cu Psalmi,dar acum spun doar atat: “Vorbeste Doamne ,caci robul tau asculta “, si va spun foarte sincer ca de cele mai multe ori gandurile mele le gasesc printre psalmi.

    Am ajuns la anii mei , si ceea ce la un moment dat consideram “pacat”, acum am ajuns sa realizez ca de fapt sunt experientele mele din aceasta viata, atat cat mi se ingaduie, si ca trecutul nu-l pot schimba, ziua de maine ar fii inutil sa ma gandesc caci asa cum spune Mantuitorul : Nebunule, chiar în noaptea aceasta ţi se va cere sufletul; iar cele pe care le-ai pregătit ale cui vor fi.
    Aşa se întâmplă cu acela care adună comori pentru sine, dar nu este bogat înaintea lui Dumnezeu,
    si-mi ramane doar ziua de azi ….ar fi multe de spus .

    O duminica minunata,oameni minunati!

     
  2. Totul e energie!
    Si ce „a fost” si ce „este” si ce „va fi”!
    Cat de bine a reusit fiinta omeneasca sa interpreteze aceasta depinde de multi factori!
    Astrologia, cea mai veche stiinta a universului nu trebuie si nu se poate explica prin fizica newtoniana;
    e ca si cum ai descrie copilul dupa scutecele purtate! Fizica, ca stiinta, a fost introdusa chiar sa inlocuiasca
    stiintele autentice, ca unealta de manipulare.
    Dar nu asta e tema noastra acum.
    E de la sine inteles ca in macrocosmos totul functioneaza dupa legi clare, microcosmosul nu se va putea sustrage
    niciodata de la acestea.
    Si cine a inteles, macar in parte, cum functioneaza aceste legi, e clar ca poate descrie macar o derulare
    aproximativa a ceea ce urmeaza, sau daca s-a produs, de de a facut-o asa si nu altfel.
    Sigur ca o stiinta ca astrologia nu era la indemana oricui si intelegerea fenomenelor era o unealta de putere care nu se
    impartasea oricui!
    A observa insa mediul inconjurator, de la formele abia perceptibile pana la pamatul intreg impreuna cu cerul care se
    putea observa liber, nu putea fi impiedicat nimeni!
    Si asa cum taranul, care observa natura intreaga viata, va putea anticipa vremea, tot asa si alte observatii
    acribice si indelungate au dus la cunoastere, la capacitatea de a prevedea anumite manifestari.
    La taiatul porcului se puteau observa o intreaga gama de „semne” pe organele „raposatului”! Splina lunga insemna o
    iarna lunga ce ne asteapta!
    Ca astfel de observatii au luat o forma macabra, sacrificand fiinte vii pentru a interpreta evenimentele iminente, este
    cu totul altceva, cauzele trebuie de cautat altfel, ele sunt de gasit!
    Pe cale meditativa se acceseaza sfere 4-5 dimensionale, acolo unde timpul liniar nu exista, si totul e „in acum”, si se
    afla informatii, insa „aducerea” si „interpretarea” lor in 3d e cel mai greu! Cum se va manifesta ceea ce a „vazut” cel in
    cauza in dimensiunea noastra e cel mai greu de interpretat.
    Se mai poate aminti aici si o alta forma de „profetii” date unor medium-uri de anumite civilizatii care au „insurubat” la noi
    din vremuri indepartate si care au sperat ca scenariile se vor derula dupa dorinta lor!
    Asta e si cauza ca multe nu s-au adeverit, fiindca si alte forte au intervenit si au modificat „in partile esentiale” una sau
    alta din programe.
    Diferite forme de „spiritism” au la baza contactul unor medium-uri cu fiinte din sferele joase care incearca sa se manifeste
    cit le tin puterile sau nivelul de intelegere scazut.
    Pentru fiecare „gust” si nivel de intelegere s-a dezvoltat practica potrivita, unele au dainuit in timp altele s-au dizolvat de la
    sine neavand o baza solida.
    A incerca acum sa le intelegem pe toate, cu „mintyuca” noastra plina de paraziti, e si mai complicat daca nu chiar imposibil.
    Insa a ne confrunta cu astfel de teme, la obiect si fara prejudecati, ne poate fi de folos.
    Cum se spunea pe undeva: adevarul intreg se compune din nenumarate adevaruri mai mici!
    Multe dintre aceste adevaruri ce ies si mai ales vor iesi la iveala ne vor coplesi prin amploarea lor, de aceea nu strica sa
    lasam la o parte dogmele si sa observam cu atentie ce se petrece in jurul nostru.
    Ceea ce azi pare a fi de neinteles, maine va fi pe buzele tuturor!

     
  3. Din cele mai vechi timpuri – oamenii au vrut sa cunoasca si sa stapaneasca viitorul. Dorinta de a stapani mai mult, de a avea mai mult, de a-si pastra puterea obtinuta prin orice metode. Puterea ca si saracia corupe. Mintile o iau razna si atunci trebuie ca cineva sa fie vinovat. Zeitatile au fost inventate de multe ori dupa chipul si asemanarea unor oameni, a unor animale considerate puternice sau a unor activitati considerate elementare si esentiale. Asa au parut Legendele din fiecare zona, tinut, si apoi religiile. Intotdeauna omul a vrut sa isi supuna vointei sale si cerul si pamantul si pentru asta a inventat orice, i s-a parut ca poate influenta – de la jertfe si sacrificii de orice fel pana la fel de fel deliruri generate de imaginatia unei persoane numite medium care inhala, se hranea, sau bea anumite plante, radacini, rasini cu efecte halucinogene. Ei nu spuneau ceva concret dar mintea lor o lua razna, nesumandu-si consecintele ca si cum ar fi transmis de altcineva mai presus de om si de necontestat. Daca „pacientul” murea era vointa zeitatilor, daca traia era meritul vraciului care a nimerit amestecul de plante si dovedea ca este alesul zeilor cu puteri „magice”. Fiecare religie a incercat sa aiba cat mai multi adepti – deoarece unirea intr-un ideal confera o identitate spirituala si este o forma de manipulare colectiva la care liber adera. Oamenii vor face ce ceea ce face grupul si conducatorul are obligatia de ai tine inlantuiti in ai face dependenti de „vointa zeilor” care de fapt era dorinta proprie. Cel mai puternic si respectat in comunitate era vraciul, cititorul in stele, preotul fie el sau ea. Era de altfel cel ce avea reala putere deoarece prin intermediul sau puteau fi manipulate deciziile si ascultarea comunitatii, altfel se instaura teroarea ca nu sunt ascultati si ajutati de „zei”. Constienti de puterea lor au folosit-o pentru a tine oamenii in temere si ascultare neconditionata. Intotdeauna s-au razboit cu alte curente si pareri deoarece cine are puterea de a manipula constiinte este proprietarul de drept a tuturor resurselor care ii sunt puse de bunavoie la dispozitie. Asa s-au justificat orice atrocitati umane, animale, razboaie si distrugeri – in numele si pentru religii. Religiile sunt stat in stat si au un regim aparte. Tot de la ele se pleca si se justifica orice activitate din cele mai vechi timpuri pana azi. De asemenea impunerea unei religii si a anumitor ritualuri care sa tina multimea in obedienta si supunere totala. Religia iudaica a fost impusa cu toata forta si cu toate mijloacele deoarece s-a dorit acceptarea in constiinta popoarelor a suprematiei iudeilor- evreilor asupra tuturor popoarelor. S-a plecat de la principii etice si morale care sa fie incalcate deorece va exista iertarea divina sau daca sunt facute in numele religiei sunt chiar benefice.Cand conduci spiritul si credintele unui popor, conduci tot. Supunerea a insemnat si plata. Si cu cat greseala ar fi mai mare cu atat si plata. De aceea bisericile si cultele sunt cele mai bogate si acumuleaza in permanenta imense bogatii de care se bucura doar anumiti alesi. Intre lumea laica si cea clerica nu sunt diferente si ei intre ei se darama din interese pecuniare si din orgolii personale. Au aparut si farsorii care speculeaza lipsa de dicernamant sau de asumarea responsabilitatii sau din lacomie sau rea vointa unora care atenteaza la ceea ce au altii – asa ca a aparut ghicitul in fel de fel. Daca s-a si adeverit dintr-o coincidenta sau cel ce a „ghicit” avea ceva cunostinte despre persoana respectiva si o experienta de viata care sa „traduca” ce se putea intampla in viitor, date find semnele din prezent cu atat mai bine. Pacalitul si excrocheria este painea baza a grupurilor de nomazi si nu numai, care asa isi castiga existenta si luxul orbitor afisat – din prostia oamenilor care cred ca isi pot influenta sau cumpara viitorul prin ei. Si culmea acesti autointitualti „alesi” sunt niste nimeni autentici cu un comportament abuziv si aberant, mici la suflete si razbunatori, la fel de fricosi in fata vietii ca si clientii lor naivi. Dar aduna bani si asta le confera o liniste si o stabilitate. Si banii sunt limbajul universal al succesului. A face cu adevarat bine este un exercitiu de autoevaluare si de asumare a responsabilitatii pentru propriile ganduri, decizii, fapte. Dar … nu este mai simplu sa le faca altcineva si daca nu ne convin rezultatele sa spunem ca este vointa .. divinitatii ? Asa ca am inventatat toate aberatiile care nu pot fi demonstrate si care sunt de fapt o variatie a campului electromagnetic propriu care poate genera afectiuni fizice sau emotionale – emitatorul fiind creierul si receptorul fiind inima sau invers.
    Si cand sunt atati naivi care nu citesc, nu se educa, nu este mai bine sa ii spele creierii cineva care sa profite la maxim transformandu-l intr-un sclav dependent bun cotizant ? Omul cat traieste invata din educatia care o primeste acasa de la cine se ocupa de el in primii ani, apoi scoala si societatea, apoi propriile sanse in viata si modul cum isi asuma deciziile din fiecare zi, modul cum traieste si suporta consecintele propriilor emotii si evenimente majore din viata raportate la transformarile biologice ale propriului corp. Avem intuitia ceea ce se numeste legatura noastra cu intelepciunea divina pe care o constientizam chiar daca ea nu este intr-o forma vizibila materiala. O avem toate fiintele vii de pe acesta planeta si este modul cum comunicam intre noi si manifestam al saselea simt. Stim parca inainte, riscam, improvizam, cercetam, transformam, evoluam, abstractizam. Este ceva ce exista in noi in cantitati diferite la fiecare si se numeste darul , aptitudinea cu care ne-am nascut si am evoluat aici si aici chiar au lor miracole adevarate in viata noastra pe care le-am provocat sau la care asitam. Ne nastem cu anumite informatii despre noi ca specie si ca indivizi, ca neam (genetic) si acestea le transmitem mai departe. Sunt multe fenomene pe care le traim si nu le putem justifica de ce, dar exact aceasta este frumusetea vietii – experienta se traieste in fiecare zi si asta ne creeaza viitorul a ceea ce suntem. Credinta in ceva drept, frumos, util, corect, adevarat, magic, iubitor ne face sa credem ca aceste idealuri si valori inseamna divinitatea din noi indiferent cum se numeste este credinta in puterea si intelepciunea vietii. Si ar trebui sa avem intelepciunea de a respecta asta in relatia cu noi ca specie si cu restul manifestarilor de viata ale planetei. Viitorul nostru depinde de gandurile si faptele noastre din prezent in relatia cu sine, ceilalti semeni si planeta – nu de ce ne pacalesc semenii nostrii cu orice traznaie „credibila”.
    Candva odata existau inteleptii satului si/sau comunitatii care stiau cu adevarat stiinta de a trai si de a transmite valorile adevarate ale zonei – comuniunea si secrete in om si natura si o parte a fost transmisa mai departe urmasilor, pastrate si transmise generatiilor urmatoare.
    O parte dintre cele sus mentionate in descrierea Artelor divinatorii le-am studiat si am cuantificat in timp efectele si calitatea predictiilor. A fost o generoasa teapa, dar a fost interesant procesul de cunoastere a unor „stiinte” umane si mestesuguri profitabile pentru cei ce au tupeul si indrazneala de a le sustine. E si asta o arta.
    Cu siguranta intr-o zi am multe necunoscute dar…. timpul este un profesor rabdator. Cu respect.

     
  4. Aveti o chestiune care va framanta si nu sunteti decisi (decise) ce ATITUDINE sa adoptati pentru a obtine un anumit rezultat ? Va recomand sa consultati YI JING care in traducere are denumirea de CARTEA SCHIMBARILOR .Aceasta carte este cea mai veche si mai complexa lucrare a Spiritualitatii chineze. Raspunsurile primite la intrebarea ferma : ” Ce ATITUDINE trebuie sa ADOPT pentru a obtine un „cutare” rezultat , intrebare repetata de 6 ori in timpul fiecarei aruncari a celor 3 monede ” , vor fi „INDICATOARELE” DRUMULUI ce vi se recomanda sa-l strabateti …..ASUMANDU-VA RESPONSABILITATEA „pasilor” , pentru a obtine rezultatul dorit . Subliniez faptul ca ATITUDIINEA adoptata este doar a celui care intreaba acest „oracol” si a nimanui altcuiva . SUCCES si …PERSERVERINTA . Recomandari : nu consultati CARTEA SCHIMBARILOR pentru fleacuri sau foarte des.Va imbratisez.

     

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/angel.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1zambet-mare.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1hohot de ras.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/dracusor.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/ganduri.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Astept.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Bataile inimii.gif 
more...
 

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back To Top