O poveste de drum
O legenda persana povesteste despre un calator care se tara pe un drum aparent fara sfarsit. Era incarcat cu tot felul de poveri.
Un sac greu cu nisip ii atarna de spate; un burduf gros cu apa ii era atarnat in jurul corpului. In mana dreapta ducea o piatra de forma ciudata, iar in stanga, un bolovan. In jurul gatului o piatra de moara se legana la capatul unei franghii roase. Lanturi ruginite, cu care tragea mari greutati prin nisipul prafos, ii raneau gleznele. Pe cap, omul tinea in echilibru un dovleac pe jumatate putrezit. Cu fiecare pas, lanturile zanganeau. Suspinand si gemand, se misca inainte pas cu pas, plangandu-se de soarta sa grea si de oboseala care il chinuia.
Pe drum, il intalni un fermier in caldura stralucitoare a miezului zilei.
Fermierul il intreba:
– O, calatorule obosit, de ce te incarci cu bolovanul acesta?
– Groaznic de natang, raspunse calatorul, nu-l observasem inainte. Cu aceasta, arunca piatra la o parte si se simti mult mai usor.
Iarasi, dupa ce merse cale lunga pe drum, il intalni un fermier si il intreba:
– Spune-mi, calatorule obosit, de ce te chinui cu dovleacul pe jumatate putrezit de pe cap si de ce tragi acele mari greutati de fier, legate in lanturi in urma ta?
Calatorul raspunse:
– Sunt foarte bucuros ca mi le-ai aratat! Nu mi-am dat seama ce-mi faceam mie insumi.
Isi dadu jos lanturile si zdrobi dovleacul in santul de pe marginea drumului. Inca o data se simti mai usor. Dar, cu cat mergea mai departe, cu atat incepea sa sufere din nou.
Un fermier venind de pe camp il privi cu uimire si spuse:
– O, om bun, cari un sac cu nisip, dar ceea ce vezi pana departe e mai mult nisip decat ai putea tu cara vreodata. Iar burduful tau mare cu apa – ca si cum ai planui sa treci desertul Kawir. Tot drumul, un rau curat curge pe langa tine si te va insoti in calatoria ta pentru mult timp.
Auzind acestea, calatorul deschise burduful si goli apa salcie pe poteca. Apoi, umplu o groapa cu nisipul din ranita sa. Statu acolo ganditor si se uita la soarele care apunea. Ultimele raze isi trimiteau lumina spre el. Se uita la sine, vazu piatra de moara atarnand grea de gatul sau si isi dadu brusc seama ca piatra era cea care il facea inca sa mearga atat de incovoiat. O dezlega si o arunca in rau, cat putu de departe.
Eliberat de poverile sale, calatori mai departe prin racoarea serii, sa-si gaseasca adapost.
Tu oare ce poveri cari cu tine pe drumul vietii?
Autor: necunoscut
Comentarii (18)
Dă-i un răspuns lui Luiza Bratu Anulează răspunsul
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Buna ziua.
O gramada.Nici nu ne dam seama,precum calatorul nostru din poveste.Mai intai ne impovoram cu lucruri fizice inutile.Cunosc aspectul.Eu insami aveam [remarcati ca am folosit verbul la trecut..hi hi hi ] obiceiul sa nu arunc prea curand unele obiecte de care nu mai aveam nevoie.Cand am simtit ca nu ma mai descurc,intre timp mai luand cunostinta cu ceva scrieri spirituale,am inceput sa renunt la multe lucruri ce nu le mai foloseam.Multe le daruiam si eu altora care aveau nevoie si le placeau,dar am observat ca nu functioneaza totdeauna daruitul lucrurilor nefolositoare.Mai repede unii oameni cumpara,chiar lucruri vechi,decat sa primeasca ceva daruit.Dar chiar si lucruri noi nu-i determeni pe oameni sa vina sa le ia de la tine.Le vine mai usor dintr-un magazin.In primul an cand m-am intors din State am simtit ca-i mai simplu sa dau cuiva toata productia de struguri de la vita din curte.Ce credeti?N-am gasit pe nimeni sa vina sa si-o culeaga.Daca o culegeam eu si le-o aduceam si acasa,gaseam mai usor.
Dar inapoi la calatorul nostru.Ce numai lucruri materiale caram cu noi toata viata?Sentimente,concepte,opinii,amintiri….De multe ori acestea sunt cele mai grele poveri si nu reusim sa scapam usor de ele decat cu mari eforturi.
Va doresc tuturor sa va usurati povara sufletului.Este nespus de minunat sa pui capul pe perna noaptea si fara ganduri inutile,regrete sau amintiri , sa cugeti la ce poate fi frumos in viata prezenta,cu un zambet usor pe fata adormi….Somn usor !
Povestirea aceasta este o prelucrare dupa o poveste persana. Face parte din colectia de folclor persan publicata in culegeri de povesti si povestiri. Nu am acum cartea deoarece am facut-o cadou unor prieteni cu ocazia zilei de nastere a fiului. In intelepciunea popoarelor multe s-au transmis pe cale orala in diferite povesti cu talc care au ramas de-a lungul timpului nemuritoare. Acesta era de altfel si rolul bunicilor – acela de a spune povesti care sa transmita invataturi. Acum avem tableta si jocuri. Si nu mai avem nevoie de bunici si de povesti cu talc. Acum avem numai prezent si poate viitor, asa cum cei ce vor veni, poate si ei vor ignora trecutul nemaifiind la moda sau …..poate isi vor cauta adevarata traire si viata cunoscandu-si toate radacinile, redescoperindu-se.
Multumesc
Ar trebui sa remarcam faptul ca daca cineva i-ar fi spus ca poarta poverile grele pe la inceputul drumului se putea alege cu vreo insulta!
Abia dupa ce „obosit” de „calea lunga” si cu umerii brazdati adanc de „lanturi” si „funii” groase trase in jos de „pietrele” si celelalte „poveri” grele,
a inceput sa priceapa ca ceva nu face bine si „sfatul” primit de a mai lepada din acestea s-a „lipit”!
Nu numai ca nu suntem constienti de poverile ce le purtam, dar tinem cu disperare de ele cand cineva ar vrea sa ne faca sa ne lepadam de ele!
Truda si suferinta ne produc insa deschiderea necesara reusitei.
Am mai amintit ca unul din mecanismele vindecarii spune ca exact ceea ce avem nevoie sa trecem de obstacol, aia ne lipeseste!
Aici intervine rolul vindecatorului, de a-l ajuta pe cel la nevoie sa scape de poveri.
El pune practic la dispozitie energia necesara ca sa completeze lipsa amintita.
Dar cum acesta nu poate ajuta cu de-a sila, e nevoie ca cel in cauza sa-si faca prima data temele de casa.
Sigur ca, dupa cati „kilometri” de carat poveri ne trezim, depinde de mai multi factori!
Sa dea Dumnezeu sa fie cat mai putini!
Un exemplu minunat de ACCEPTARE a recomandarilor de A SE VEDEA PE EL INSUSI …..lucru greu sau chiar imposibil de realizat de catre cei ce nu doresc sau nu reusesc sa-si TEMPEREZE EGO-ul . Rezultatul ASCULTARII ( si nu doar al auzirii indrumarilor ) a fost minunat . O mica adaugire ; azi la Braila am admirat un micut mar ce avea pe ramurelele sale trei flori minunate .
Sa ai zile senine Batrane Dan,
Deunazi cand am citit in comentariul dumitale despre florile de mar ce le-ai admirat in Braila,am fost impresinata….
Azi,fiind o zi superba de toamna,am stat prin curte mai mult si dupa un timp fiica mea m-a chemat din nou afara sa-mi arate ceva,ceva extrem de sensibil.Ce voia sa-mi arate ? Ciresul nostru,singurul din curte,nu mai are multe frunze,dar pe cateva ramuri straluceau in lumina soarelui cateva flori de cires.O minunatie !!!.Statusem si eu dimineata afara,dar nu le observasem.M-a bucurat asa mult aceste flori gingase ale unei toamne-primaveri…
Multumesc Batrane Dan pentru dezvaluirea sensibilitatii dumitale si multumim Naturii pentru darul primaverii la inceput de toamna.
Fie ca bucuriile unui timp bun sa ne umple inima de fericire.
Ma bucur pentru BUCURIA ta creata de floricelele de mar . Recunostinta pentru gandurile bune . Sa nu uitam ca dincolo de nori straluceste SOARELE …iar norii pot fi imprastiati de o boare de vant . Consider ca suntem toti OAMENI MINUNATI …atunci cand ne REGASIM pe NOI INSINE .Te imbratisez
Aceasta poveste este una TERAPEUTICA si anume a lui Nossrat Peseschkian, ceva modificata doar..adică sluțită. („Povesti orientale ca instrumente de Psihoterapie” 2005)
Eu sunt incantata de poveste;daca tu o stii mai bine, spune-ne-o si noua care nu am auzit de Nossrat…! nu-i nevoie sa critici
Te rog sa citesti o poezie scrisa de Arghezi
:”Cuiul”
Într-o vreme la-nceput
Si-ntr-un leat nemaistiut,
Care, nu pot sa însemn,
Casele erau de lemn.
Si ulucile de scînduri,
Ca si azi, întinse rînduri,
Puse strîmb si cap la cap
Si proptite cu protap.
Dar zburau cu fiecare
Vînt mai tare,
Case, garduri si patule;
Si în timpurile toate
Grijile erau destule.
Le-adunai împrastiate
Si-ncepea din nou si iar
Truda muncii în zadar.
Ca sa scoli din clatinare
Iarasi doagele-n picioare
Si din nou sa le anini
Cu te miri ce radacini.
Nazdravan, cum altul nu-i
Un baiat al nimanui
Nascoci, atunci, un cui.
Si l-a scos si aratat.
Cuiul nou o saptamîna
A umblat din mîna-n mîna.
A fost strîns si pipait,
pus pe limba, mirosit,
Nici-un om nu întelege
Cuiul teapan cum sa lege,
Fara funii si curele,
Scîndurile între ele.
Nazdravanul si golanul
Îl înfipse cu ciocanul.
Zice unul: “- Dragul meu,
Asa cui faceam si eu,
Poate chiar mai dichisit,
Însa, vezi, nu m-am gîndit. ”
Imi cer scuze ,dar citeste atent ultimele versuri.
No comment!
Batrane Dan batranii ar spune ca este semn de toamna lunga – realitatea poate fi diferita – dar speranta …… Si iar iti spun ca esti norocos chiar daca tu nu esti de acord … asta este.. nu oricine care trece pe o strada poate vedea acest miracol al naturii si sa se poata si bucura si impartasi acest simplu moment de viata. Eu l-as fi fotografiat si l-as fi trimis celor dragi sau l-as fi adus cadou celor dragi ( doar fotografia). Dragostea si gandul bun ajung la orice distanta. Si nu ar fi egoism, ar fi doar inedit si gandul bun.
Buna ziua Luiza.
Te rog nu te supara dar as vrea sa-ti pun o intrebare in particular pe adresa ta personala de e-mai.Daca accepti roaga-l pe Razvan sa-mi comunice adresa ta de e-mail.
Multumesc frumos.l
Scuze , dar nu am afirmat vreodata ca sunt nenorocos . Afirmatia mea , pe acare am facut-o intr-unul dintre comentarii este ca „Oamenii isi apropie sau isi resping NOROCUL prin atitudinea lor fata de VIATA si fata de EI INSISI … asa ca straduieste-te sa intalnesti ca si mine FRUMOSUL din jurul tau ….pentru ca nu te impiedica cineva …in afara de tine insuti , aceasta fiind o consideratie personala pe care poti s-o ignori , eu neintrand in discutii ulterioare cu tine. Si inca ceva , am o multime de fotografii facute in natura cu flori pomi , si animale ..O fotografie consider ca nu poate inlocui senzatia privirii florii , mangaierea ei , si chiar sarutul ei . Ce sa-i faci …si barbatii sunt sentimentali cateodata.
Nu mi se pare normal ca povesti originale sa le pui nasolite aici, sub semnatura „Necunoscut”. Toate isi au rostul lor pe lume, iar valoarea creatiei unor autori, nu are voie si nu poate fi ANULATA din greseala, sau prin japca.
Stimate domnule Florin,
Ati intrat intr-o zona cu oameni civilizati. De nenumarate ori s-a specificat ca pe acest site sunt preluate povesti, povestiri sau alte elemente din alte site-uri, din documente sosite la redactie.
Aici se disting mai multe cazuri.
1. Autorul este cunoscut si este reprezentat ca atare. Materialul este semnat.
2. Autorul pare a fi altul decat cel indeobste agreeat. Situatia este semnalata in cadrul articolului.
3. Autorul este necunoscut.
In ultimul caz, atunci cand autorul nu poate fi identificat, am rugat cititorii nostri ca in cazul in care cunosc autorul sa ne trimita un link sau o dovada ca autorul este persoana X. In cazul in care avem aceasta dovada, noi facem modificarile cuvenite in articol si semnam articolul cu numele autorului identificat.
Intrucat pe Internet exista extraordinar de multe materiale nesemnate a-l identifica pe fiecare in parte devine imposibil.
Referitor la aceasta poveste „nasolita” aici, mentionam ca este exact in forma in care a ajuns la noi. Dupa cum ati vazut, mai exista o parere ca ar face parte dintr-o culegere de povesti persane.
Prin urmare, inainte sa dati cu parul va rugam sa ne aduceti o dovada cat de mica asupra faptului ca aceasta povestire apartine autorului mentionat de dvs. si asupra formei corecte a povestirii.
In cazul in care aceste elemente le primim de la dvs., in cel mai scurt timp vom actiona in vederea remedierii problemelor semnalate.
Sa aveti o zi minunata!
Inca o remarca daca-mi permiteti Din cate stim noi, Nossrat Peseschkian nu a scris nicio poveste. Tot ce a publicat domnia sa reprezinta doar ceea ce a cules din folclorul local si din cantecele si traditiile pe care le-a intalnit. In aceste conditii este si mai greu de spus cine este adevaratul autor al povestirii. Exista preluate de dansul chiar si povestiri din 1001 de nopti. La ce concluzie ajungem? Dansul este autorul la 1001 de nopti?
Iata ce marturiseste domnia sa:
„Unele povesti sunt din literatura orientala clasica si au fost adoptate de poeti ca Hafis, Saadi, Mowlana, Parwin Etessami s.a.m.d. .Aceste povesti au devenit cunoscute in vest prin istorii medicale, studii orientale si lucrari literare.Celelalte povesti sunt din folclor.Ele sunt transmise oral… Din nou, unele povesti sunt bine cunoscute in vest, intr-o forma similara.“
Deci? Cum semnam aceasta poveste? Fiind o poveste transmisa oral (cel mai probabil sa fie asa) are 1000 de variante. Care este varianta corecta?
Domnule Florin ai dreptate si multumesc ca ai scris autorul si titlul cartii. A mai aparut si in colectia de povesti persane nemuritoare sau ceva in genul acesta. Povestea este mai lunga, dar impecabila in fiecare cuvant. In povestile cu talc fiecare cuvant conteaza. Cu respect
Draga Razvan te rog sa ii dai adresa mea de mail doamnei Sefora. Multumesc.