Dor de tată – Marin Sorescu
Când sunt copiii noştri mici
Noi pentru ei suntem TĂTICI
Ce gingaş e şi sună bine
TĂTICULE, mi-e dor de tine!
Dar anii trec şi deodată …
Nu mai eşti TĂTIC, acum eşti TATĂ
Dar şi aşa tot sună bine
TATA, îmi este dor de tine!
Dar viaţa e un foc de paie
Şi vrei nu vrei, ajungi TATAIE
Iar vorba ta, în râs e luată
TATAIE, ia mai las-o baltă!
Şi-n anii care-ţi mai rămân
Te vor numi doar ĂL BĂTRÂN
Şi vorba lor te năuceşte
BĂTRÂNE, ce-i mai trebuieşte?
Copile, tu să ai ştiinţă
Am fost un tată cu credinţă
Şi din puţin, de-a fost să fie,
Eu am răbdat şi ţi-am dat ţie.
Dar fă-mi, te rog, o bucurie
La cimitir, de vii la mine
Sâ-mi zici ca în copilărie:
TĂTICULE, mi-e dor de tine !
de Marin SORESCU
Comentarii (10)
Lasă un răspuns
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
E atat de frumos , emotionant, indescriptinil in cuvinte sa fii parinte. Dintr-o data te copleseste bucuria si raspunderea pentru acea fiinta care are nevoie de tine sa cunoasca lumea. Noi femeile simtim totul de la inceput, de cand am inteles ca viata ni se va schimba si ca iubirea noastra pentru barbatul din viata noastra, se transforma in rodul iubirii noastre, o parte eu – o parte tu. Fiinta aceea care iti schimba viata si care va avea intotdeauna prioritate ca fiind mai presus de tine. De la primele greturi, apoi la modificarile de gust si apoi de talie. De la sprinteneala si gratie – la balenuta care devii si te misti ca o ratusca. Inveti cat sa mananci ca sa nu iei suturi in stomac sau ficat si simti cum face tumbe sau reactioneza la diferite persoane din preajma ta sau la muzica. Si vine si ziua cand apare minunea lumii. Orice durere indiferent cat de mult a durut si te-a chinuit cum nu credeai ca exista durere si aveai impresia ca esti mai aproape de „plecare” decat de viata le uiti cand il/o vezi. Si realizezi ca de dragul lui/ei poti oricand sa o iei de la capat. Si e doar inceputul. Iubesti fiecare gest, fiecare zambet, fiecare intristare, fiecare degetel si fiecare particica. Atunci simti ce inseamna cu adevarat iubirea acea fara limite si ca ai o uriasa responsabilitate de ai fi bine. Gresim atat de mult in a vrea sa ii fie bine, incat nu mai realizam ca de binele pe care credem ca il oferim de fapt ii facem rau. Sa nu il doara, sa nu sufere, sa nu planga, sa ii dai tot ce vrea, sa ii dai tot ce cere fara discernamant uneori si uitam sa ii mai si cerem respect, responsabilitate, raspundere cat si sa il constientizam de pretul efortului pe care il facem. Poate cand sunt mici suntem mai calzi si toleranti si cand cresc ne cresc si pretentiile de la ei si vrem sa fie mai buni decat noi. Poate stim sa ii educam daca si noi la randul nostru am fost educati si avem ce sa le transmitem ca valori familiale. Poate ca viata ne-a educat intr-un mod si consideram ca acelea sunt valorile sau poate, mai trist dar la fel de adevarat, copilul este doar o sursa de existenta si manipulare a unei conjuncturi. Copilul stie si simte absolut tot ceea ce se intampla intre membrii familiei. In primii ani este foarte legat afectiv de mama sau de cine il creste. Copilul care este crescut de bunici ii va simti pe acestia cel mai apropiat sufleteste toata viata si cu ei va comunica cel mai usor si atunci raspunderea educatiei cade in sarcina bunicilor care si-o asuma sau nu cu consecintele de rigoare pentru viitorul adult. Copilul care este crescut doar de mama va vedea in tata doar un musafir in casa cu care nu prea are nimic in comun decat o frica ca nu este inteles sau ca daca se intampla ceva intre parinti isi asuma copilul vina. Copilul creste sanatos si armonios din toate punctele de vedere si va fi un adult echilibrat capabil sa traiasca toate evenimentele vietii adaptandu-se dinamic la realitate cu discernamant atunci cand creste intr-o familie dorita de ambii parinti , familie bazata pe iubire, respect reciproc si sustinere in activitatile cotidiene. Adolescenta este spaima tuturor parintilor din toate timpurile.
Schimbarile hormonale, informatiile sociale, moda, fel de fel de curente teribiliste starnesc interesul, admiratia, curiozitatea, nervozitatea si rebeliunea tanarului in formare. Ca parinte iti trebuie rabdare dar si capacitatea de al intelege si de a fi ferm in a lua decizii care sa il puna la punct cu argumente logice, biologice, aratandu-i si responsabilizandu-l fata de consecinte. Si dureaza cativa ani, in care constati ca iti albeste rapid parul, ca ai palpitatii, ca devii nedezlipit de telefon si ca iti inghiti fricile dorind sa ii conferi incredere si respect. Iti aduci aminte de ce traznai faceai si tu si de faptul ca fiul/fiica ta iti arata toate defectele tale si iti intoarce vorbele – devenindu-ti un dur judecator. Copilul tau va face ceea ce faci tu, nu ceea ce spui tu. Ceea ce tu nu respecti nici el/ea nu va respecta. Cum te tratezi pe tine sau pe cei de langa tine la fel va proceda. Adolescentul este reprezentantul tau fara frici ducand experientele la maximul posibil pentru ati atrage atentia si pentru a-si consolida caracterul. Ca parinte este perioada cea mai dura si mai adevarata pentru ca acum te infrunti in copilul tau pe tine insuti cu toate calitatile si carentele tale educative si de caracter. Si de tine ca parinte depinde ce fel de adult va fi copilul tau. De la tine ca parinte invata in acesta perioada valorile care ii va influenta intreaga viata si de care ca parinte esti responsabil. Copii nu au nevoie de bani in primul rand – au nevoie de apartenenta, de stima de sine, de autonomie a parerilor care este bine sa invete a le formula si sustine, de igiena fizica si mentala pentru a avea si o etica si o igiena emotionala pe care sa o stie a gestiona. Si au nevoie de iubirea ambilor parinti , de buna intelegere si armonie in familie chiar daca familia trece prin greutati de orice fel. Respectul pentru valorile insemnand familie, stramosi, istorie, traditii umane si profesionale si fata de sine ca membru de baza si viitor al familiei il invata de la fiecare membru al familiei. Iar adultul va face ceea ce a invatat cu consecintele de rigoare atat pentru el cat si pentru familia din care provine sau in familia pe care si-o va intemeia. Societatea economic si politic se schimba dar fiinta umana in ansamblul functiilor ei baza, nu. Sarcina e tot intre 7 si noua luni. Copilaria pana in jur de 12 ani. Adolescenta pana la 18 ani. Si restul il stim. Timpul nu sta in loc si toate se intampla fie ca vrem, fie ca nu, schimbarea fiind o permanenta. Si totusi indiferent ce culoare a pielii avem , ce religie si ce avere suntem supusi tuturor evenimentelor pe care le experimentam in unitati de timp care merg doar inainte. Toate au consecinte imediate sau in timp. Bebe devine copil, copilul adolescent, adolescentul matur, maturul batran in cel mai fericit caz un batran sanatos si fericit inconjurat de respectul si iubirea membrilor familiei. Fiecare dintre noi suntem responsabili de ce plantam in copiii nostrii si in sufletele si vietile noastre cu ganduri, fapte, actiuni. Si ceea ce ii invatam in a cunoaste si respecta in primul rand legile vietii – importanta si fragilitatea ei atat umana cat si a tuturor celor cu care impartim realitatile zilnice vazuti si nevazuti, toate maifestarile de viata ale acestei planete.
Si da, suntem creatori de viata si responsabili pentru aceasta – suntem parinti la de momentul conceptiei puiului de om pana inchidem ochi. Ii iubim asa cum sunt, deoarece noi i-am adus pe planeta din iubire pentru a experimenta la randul lor viata si noi ca avem ce lasa lumii – ceea ce consideram ca este mai bun din noi. Noi am gresit, si ei vor gresi si din greseli invatam sau le mai repetam pentru ca fiecare avem parti de adevar. Impreuna ca familie cu adanci radacini avem un adevar mai mare si mai complex pe care ni-l faurim singuri si pe care il lasam mai departe mostenire. In fond prin asta suntem nemuritori, prin cei ce vin pe lume prin noi si carora vrem sa le dam sansa unei vieti mai bune pe acesta planeta pamant. As vrea si in acesta tara sa fie asa cum ar trebui sa fie, ca sa nu mai plece tinerii si oamenii priceputi cu adevarat in alte tari. Ca valorile umane si profesionale romanesti sa ramana in tara si aici sa isi realizeze visele si aspiratiile in folosul reciproc al lor si al tarii. Intoleranta si prostia sau dorinta de imbogatire rapida a facut sa se piarda discernamantul si responsabilitatea pentru fiinta nationala si s-a dezvoltat egoismul, egocentrismul si aberatiile comportamentale. Consecintele se vad in toate domeniile si toti avem de pierdut. Si cei ce au castigat nemasurat sunt tot oameni si tot suporta consecinte nefaste – toate au un pret – altul decat fiecare isi imagineaza si unde banii chiar nu au nici o putere. Si nu este religie – este o alta lege a vietii ignorata.
Cu intelepciune, iubire, respect si bucuria de a trai in fiecare zi trecem de la mamica- tatic, la mama-tata, bunica-bunic si cei norocosi, sanatosi si longevivi la strabunica- strabunicul inconjurati de iubirea si respectul celor dragi – asa cum si noi le-am oferit pana inchidem ochii.
Stramosa mea spunea ca viata este o suma de experiente si incercari pe care o vei strabate ca sa iti aduci darul acestei lumi si lumea sa isi imparta darurile cu tine, dar cel mai important este acela de a aduce si de a ocroti viata, pamantul si cerul liber.
Cu drag si cu respect.
imi place daca vrei aboneazate la ianis ianis e foarte frumos
Buna – iar a disparut comentariul. Poate va apare. Multumesc
…. Salut voios si luminos dragii mei luminosi ! …. O poezie superba aceasta poezie a lui
Marin Sorescu …. Superba dar atat de trista … Atatea aduceri aminte … In martie s a implinit un an
de cand tata a murit …. Doamne …. Amintiri , amintiri , amintiri …. De ce oare nu i apreciem indeajuns
cand sunt inca in viata ? … De ce oare nu le spunem mai des ” te iubesc ” ? … De ce oare nu i imbratisam
mai des ? …. De ce ? …. De ce ? … Imi aduc aminte ca uneori ne povestea …. Si avea povestioarele lui ….
…. Erau amintiri din viata lui …. Tot felul de lucruri … Uneori erau lucruri pe care ni le mai povestise ….
Uneori erau povesti care le stiam pe dinafara … Si bineinteles ca uneori ne spuneam ” … Ufff… Aceleasi
povesti … ” … Doamne , cum le as mai asculta acum ! … Cat as mai vrea sa le pot asculta acum ! …. Dar ,
din pacate , asta nu se mai poate … Viata ne poarta in tot felul de locuri … Uneori suntem la distante atat
de mari … Parinti si copii atat de departe unii de altii … Viata , viata ….
…. Daca aveti parinti care sunt inca in viata sunteti niste norocosi … Poate nu va dati indeajuns seama de
asta … Dar asa e … Spuneti le mai des ” te iubesc ” …. Imbratisati i mai des … Apreciati i mai mult …. De ce oare
nu ne dam seama de toate astea la timp ? … De ce oare realizam anumite lucruri doar atunci cand ei nu mai sunt ? …
….. Intrebari , intrebari … Am putea vorbi mult despre acest subiect … Poezia asta m a rascolit … Mi a trezit amintiri …
…. Multumesc pentru tot … Multumesc din suflet … Fiti binecuvantati cu totii ! …
…. Va iubesc dragii mei luminosi … Si … Va doresc numai Bine ! …
….. O melodie minunata pentru voi toti ! … Un mic cadou pentru sufletul vostru ! …
…. Va iubesc ! …. Click pe link :
http://youtu.be/SSe5-V7Z51Q
Emotionantttttttttttttttttttt la maximmmmmmmmmm !!!!!!!!!!!! Multumescccccccccccccccccccccc frumosssssssssssssssss, sunt atat de fericita cand primesc asa ganduri frumoase de la voi !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! pupilici la toti !!!!!!!!!!!!
Uneori erau povesti care le stiam pe dinafara … Si bineinteles ca uneori ne spuneam ” … Ufff… Aceleasi
povesti … ” … Doamne , cum le as mai asculta acum ! … Cat as mai vrea sa le pot asculta acum ! ….
Imi este greu sa mai adaug ceva, asta am gandit cand am vazut titlul de azi „Doamne, cat le-as mai asculta acum!”.
Iti multumesc pentru comentariile si link-urile tale prieten drag, le savurez mereu cu mult drag, chiar si azi cand am strigat in gand, ” Taticut, mi-e dor de tine!”…
O seara linistita si plina de iubire va doresc tuturor!
Pentru parintii nostrii ramanem mereu copiii aceia mici care au nevoie de protectie si dragoste. Pentru noi, parintii raman mereu aceeaia ce ne ofera protectie si dragoste. Cand noi devenim parinti cuvintele mama si tata devin in sufletul nostru ceea ce erau dintotdeauna in sufletul parintilor nostrii. Cu dragoste si recunostinta MULTUMESC mamei si tatalui meu, aici si acum si etern.
De cate ori recitesc aceasta poezie nu lot sa ma aptin sa nu imi curga o lacrima imu este asa de dor de tatal meu a fost un om extraordinar si nea iubit mai mult ca ori ce pe lumea asta si a facut absolut totul pt noi dar din pacate lupta cu viata a piersuto acum cateva luni aceasta poezie mia fost recitat inainte aa il conduc pe ultimul drum este cele mai frumiase cuvinte si poate si adevarate dar tot o data sunt si niste amintiri pt multe persoane tragice dor cei ce siau pierdut parintele cel drag poaye sa inteleaga cu adevarat aceeasta poezie
Lacrimi si regrete pentru ignoranța manifestată intr-un mod inconştient . Acum este prea târziu !