skip to Main Content
0744.135.444 Redactia@filedelumina.ro

Urechile care ascultă

 

Un învățat călătorea prin tot regatul răspândind lumina și cunoașterea profundă a Adevărului. Devenise vestit și mulți oameni veneau la el cu diferite pricini și probleme, alții veneau pentru a afla mai multe despre Dumnezeu sau viața lor. Dar oamenii vorbeau uneori urât despre el socotind că este necioplit și pripit, alungând la întâmplare oamenii din jurul său.

Regele nu știa ce să creadă. Ridicat în slăvi de unii supuși și hulit de alții. Cei mai înfocați dintre cei supărați timiseseră jalbă ca sa fie surghiunit și chiar spânzurat. Regele numi trei judecători să facă lumină în cazul înțeleptului. Din păcațe, aceștia după luni întregi de dezbateri și după analizarea a mii de plângeri nu înaintau deloc. Unii se plângeau că e nespălat și le infectează locurile, alții că se spală prea des și le irosește apa, și tot așa, mii de lucruri mici și fără însemnătate erau puse în cârca acestui om. Nereușind să pună cap la cap noianul de informații și plângeri primite, aceștia își declarară neputința în fața regelui.

Tânăr și plin de vigoare, acesta hotărî să afle singur care este necazul cu acest înțelept. Pentru început, aruncă o privire asupra miilor de motive care reieșeau din textele plângerilor. După scurt timp renunță să facă așa ceva, se gândi că cel mai bine este să afle singur. Își prinse părul în coadă, se îmbrăcă cu haine de cavaler și luă drumul căutărilor. Cu trei slujitori alături nu ieșea cu nimic în evidență, iar oamenii îl primeau fără să știe cine este.

Nu trecu mult și ajunse acolo unde-și dorise, în lungul șir a celor care veniseră să capete lumina înțelepciunii. Cavaler fiind trebuia și regele să aștepte ca oricare altul. După aproape un ceas, în care nu înaintaseră decât câțiva pași, Cu toții îl văzură pe înțelept ieșind din micuța casă pusă la dispoția sa cât timp binevoia să stea prin zonă. Mergând pe lângă rând scotea oameni afară și îi gonea la înâmplare când pe unul, când pe alții, uneori grupuri întregi.

Aceștia, nemulțumiți, plecau cu obidă în sân și plini de venin. Spuneau unii dintre ei că vin de departe și sunt tratați mai rău decât hoții, dar nu îndrăzneau să ridice glasurile în mulțimea răbdătoare. Ajuns la rege, înțeleptul îi goni pe tovarășii săi, doar lui făcându-i semn să îl urmeze. Acesta îl însoți și văzu că mulți oameni fură goniți, în lungul drum până la capătul acelui șarpe de oameni, pe care înțeleptul îl numea banal „coada nevoiașilor”. Apoi se întoarseră și mai fură alungați câțiva. Ajunși la casa de lemn, care îi era vremelnică locuință, regele fu poftit să șadă pe o laviță în apropierea înțeleptului, vru să deschidă gura și să-l întrebe… dar acesta ducându-și un deget la gură îi făcu semn să tacă. Îmbrăcat în cavaler, și nedorind să se dea în vileag, tăcu. Vedea cum din rândul rărit bine intrau oameni pentru povețe și îndrumare. Fu uimit de înțelepciunea cu care acest om le rânduia pe toate și le explica până și celor mai săraci cu duhul ce să facă și în ce parte să o apuce pentru a ieși la liman cu provocările pe care viața le punea în fața lor. Astfel, trecură ceasurile rând pe rând până ce odată cu noaptea ultimii nevoiași își primiră sfaturile. Atunci, întorcându-se spre rege grăi:
– Spune cavalere, ce te frământă?
– Nu înțeleg de ce ai gonit acei oameni. Erau și ei la fel ca toți ceilalți. Oare coada era prea lungă pentru puterile tale?
– Da era prea lungă, zâmbi înțeleptul.
– Atunci aceia se vor întoarce mâine.
– Îi voi goni din nou.
– Sunt surprins. Vrei să spui că îi vei goni pe aceiași oameni dacă se vor întoarce la tine?
– Desigur, nu sunt bineveniți, nu am nevoie de ei. Alții pot veni, dar ei nu.
– Dar cu siguranță ei au nevoie de tine, altfel nu ar fi bătut atâta amar de drum. Unii dintre ei vin de departe.
– He, he… pune mutul să-i povestească surdului ce a văzut orbul, râse înțeleptul. Vezi mărite rege, ai învățat multe astăzi deși știai destule.
Sărind în picioare, regele duse mâna la sabie și se uită amenițător în jur. Fusese recunoscut și orice primejdie putea fi posibilă din partea dușmanilor săi, pentru că după cum se știe, rege fără dușmani și pizmuitori nu există. Totuși, văzându-l pe înțelept liniștit și pe nimeni altcineva în jur, își regăsi suflul și se așeză înapoi pe laviță luând mâna de la garda sabiei.
– M-ai recunoscut.
– Oooo da, încă de la început, privirea mândră îți strălucea ca un soare peste acoperișurile pletoase ale celorlalți. Știu că ai venit să cercetezi toate plângerile de la adresa mea. Ce ai descoperit până acum?
– Încă nu-mi dau seama care sunt adevărate și care sunt scorneli, oricum sunt mii, așa că nu mi-e cu putință a le verifica pe toate. Mai bine spune-mi tu care este adevărul.
– Înainte de toate vreau să te laud măria-ta. Ai fi putut trimite un slujbaș să facă asta, sau poate ai și făcut-o, iar nenorocitul nu a avut cap să distingă negrul de alb. Faptul că tu ai venit aici este cel mai important lucru acum, pentru că tu vei primi învățătura Adevărului.
– Care este aceea, spuse încântat regele.
– Pentru a distinge grâul de neghină caută sursele, nu te opri la efecte. Dacă un om îl prigonește pe altul și acela răspunde cu și mai multă ură, nu-i asculta ce-și strigă între ei. ci ia-o încet și cu răbdare pe fir și vei ajunge la adevăr. Știu că unii se plâng că întreaga coadă le calcă în picioare holdele, pământurile și eventual ogrăzile. Am dreptate?
– Ai, așa este.
– Ei cer alungarea mea. Dar oare de ce o cer? Nu cumva pentru că și ei au fost alungați și surghiuniți de mine? Nu vei găsi niciun cuvânt de ocară sau vreo pricină în judecată de la cei care mi-au călcat vremelnicul prag, ci doar de la aceia care au fost izgoniți. Așa că, mărite rege, adevărul este că există mulțumiți și nemulțumiți aici. Și ce nemulțumiți aruncă ocări grele, iar totul se reduce la faptul că ei nu sunt primiți, iar singura întrebare care are sens acum este „De ce nu-i primesc?”.
– Chiar așa, ești crud și neiertător, îi izgonești și-ai vrea să se ploconească apoi în fața ta?
– Nu am nevoie nici de plocoane, nici de gândurile lor, oricât ar fi de bune ci doar de viață.
– Viață? Cum așa?
– Traiul meu se împarte în ani, zile, minute și secunde. De ce aș vrea să dăruiesc din timpul meu, din viața mea, unuia care este surd? Există oameni de trei feluri, și eu citesc felul omului în privirea lui. Unii sunt surzi, și orice le-ai spune ei știu mai bine, și nu ascultă de nimeni. Apoi, sunt alții care au urechile pierdute în mijlocul mulțimii. Aceștia se iau iau după oricine fără să gândească vreun pic, sunt ca frunzele în vânt, la fel de pierduți ca și acestea. Apoi, ultimii sunt cei care ascultă pentru că vor să priceapă și să învețe. Eu pe aceștia îi caut, restul sunt doar vremelnică pleavă. Se pot schimba, dar nu-i schimb eu, și nici măria-ta.
În acel moment, regele se apropie de înțelept, îl îmbrățișă și plecă spre castel, cu gândul la oamenii care-i erau apropiați. Câți dintre ei ascultau cu adevărat?

Povestire de: Răzvan

De același autor: Trepte spre Cer, File de Lumina, Vise de Înger, Sufletul Lupului Alb

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/angel.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1zambet-mare.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1hohot de ras.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/dracusor.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/ganduri.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Astept.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Bataile inimii.gif 
more...
 

Back To Top