skip to Main Content
0744.135.444 Redactia@filedelumina.ro

Aș vrea să fiu ca el

 

Când judecăm altă persoană, când ne imaginăm cât de fericiți am fi în locul lui… s-ar putea să ne scape ceva, s-ar putea să nu vedem întregul adevăr.
Când ne gândim la unii și ne spunem în mintea noastră că sunt niște oameni de nimic, că sunt niște profitori, alții sunt afemeiați, alții hoți, credem că dacă le-am pus o etichetă s-au dus cuminți în sertarul disprețului nostru. De fapt, noi nu știm niciodată pe cine judecăm și pe cine condamnăm în sinea noastră, pentru că nu am trăit viața lor și nu am mers în încălțările lor.
A judeca este ușor, a da verdicte, a pune etichete, totul este simplu. Politicienii sunt niște nemernici, țiganii fură, moldovenii au anumite caracteristici, ardelenii altele, bucureștenii sunt șmecheri, oltenii sunt guralivi și câte și mai câte etichete. Uităm că în spatele acestor etichete sunt oameni în carne și oase, ca mine, ca tine.
Toți sunt frații noștri și nu trebuie niciodată să-i judecăm pentru că vom greși de fiecare dată, cu fiecare etichetă pe care o punem noi coborâm în loc să evoluăm, iar ceea ce nu înțelegem condamnăm.
Oare nu este momentul să ne deschidem inima și să-i acceptăm pe toți cu iubire, fără invidie, și mai ales fără să-i cântărim în măsurile noastre strâmbe?

A-aparut-File-de-Lumina

Comentarii (27)
  1. Buna dimineata . Ideia de ,,fratie ”, alta decat cea naturala produsa de originea comuna a indivizilor proveniti din aceasi ,,sursa” , e una veche , poate inca de la inceputuri , indivizii simteau nevoia de ,,infratire ” voluntara in atingerea unor scopuri comune.
    Scopul comun se pare ,e si la baza indeii de Fericire Suprema a omenirii. Oamenii vor fi mai fericiti daca sunt generosi cu semenii lor cu conditia ca obietivele lor sa fie comune…Asa spune o tanti din Standford, cercetatoare…
    Razvan spune ca toti sunt fratii nostri , sa nu-i ,,judecam , ci sa-i iubim …neconditionat. Pai sa vedem cum vine asta….
    Traim in Romania si suntem crestini in proportie de 95%…Ideia de fratie se impleteste cu ideia de crestinism suta la suta…
    Nu ma ,,arde ” problema globala , nici cum traiesc fratii din Guatemala ….Eu ii vad zi de zi pe ,,fratii ” mei crestini , de pe strada mea din cartierul meu, din orasul meu….
    Nu prea am auzit expresii gen ..As vrea sa fiu ca el ”…dar sigur toti spun ,,As vrea sa am, ce are el”.Dezvoltand ideia , cum de el (ala) are ce are nu se mai gandeste nimeni ( intr-o tara ca a noastra , ala clar a furat..) ca daca muncea ,,cinstit” cum face el ,,saracu” era ca si el…adica ,,taietor de frunza” la caini…
    Nimeni nu crede ca ai muncit , ca ai invatat ca inca inveti si te pregatesti continu casa fi printre cei mai buni in domeniul tau de activitate de aici venind si rezultatele .Un salariu bun si tot ce ei vad la tine….in curte sau in casa .
    Fara sa stiu ca generozitatea ami aduce fericirea….eu fac acte de ,,caritate” ma rog pare pompos , dar asta e , sunt mai darnic si milos asa in general. Sunt milos cu cei aflati in suferinta reala nu inchipuita ….De judecat ii judec, recunosc si incerc sa fiu obiectiv in judecata aia…
    ,,Da-mi cinzeci de lei” mi-a spus un ,,frate ” care ma oprit pe strada…L-am privit cateva secunde si am intrebat ,,Cu ce ocazie ”?
    ,,Pai suntem crestini , ce naiba”…exact asa mi-a raspuns….,,Uite ma crestine, in jumate de ora vine o masina cu doua tone de lemne la mine acasa , le aranjezi tu unde ati arat eu si ai cei cinzeci de lei , e bine”? .,,.Nu e bine ,ca dupa aia ma doare spatele ” a venit raspunsul ,,fratelui crestin”
    Nu puneti ,,etichete” ci iubitii ca pe frati ca sunt si ei din carne si oase ca mine si ca tine….( Pai pe mine nu ma doare spatele …??)
    Astia nu sunt fratii mei. Fratele meu e cel care , venit din strainatate la mine in vizita – eu am plecat la un control la doctor ca ma simteam rau – la intoarcere acasa , l-am gasit in curte smulgand buruienile din gradina cu mana , ca acolo mai erau si flori si le proteja asa…Un gest mic dar care mie mi-a adus lacrimile in ochi…
    Intre ,,iubirea reala frateasca” si ,,iubirea utopica frateasca” e o mare diferenta…Am si cativa prieteni adevarti , unul chiar pot spune ca e ca un frate pentru mine ( dar tot nu e fratele meu ) e doar un prieten bun. Asta sunt eu si asa gandesc..
    Sa aveti o zi buna…

     
    1. Domnule Vali,
      Poate sa vi se para ciudat, dar ceea ce dumneavoastra numiti „iubirea utopica frateasca” chiar exista. Ca sa dau un exemplu comun, credeti ca Dalai Lama sau un sihastru face diferente intre oameni? Credeti ca pentru asemenea oameni pe care noi indeobste ii numim sfinti, conteaza un om mai mult decat altul?
      Dar, sa revenim la exemplul dvs. Ceea ce observ eu este ca dvs. va judecati vecinii si la randul lor ei va judeca pe dvs. Evident, dvs. considerati ca judecata dvs. e mai obiectiva, si mai corecta decat a lor, si iarasi este evident ca ei considera ca ei judeca corect si obiectiv.
      Vecinul nu a trait viata dvs, si nu a mers in incaltarile dvs. prin urmare nu stie cat ati invatat si muncit dvs. pentru a obtine ceea ce aveti. El, prin prisma experientei proprii, al unui eventual salariu mizer, considera ca numai prin furt se poate obtine ce aveti dvs. Pentru el sunteti hotul, prin urmare, in mintea lui de „om cinstit” sunteti mai prejos decat el. Evident se simte umilit daca lucreaza pt. dvs.
      Pe de alta parte nici dvs. nu ati trait viata lui ca sa intelegeti de ca si cum a ajuns sa gandeasca asa.
      Eu sunt de parere, ca orice judecata asupra altuia, este una subiectiva intrucat o trecem prin filtrul ratiunii noastre, al experientelor noastre, a ceea ce stim si a ceea ce am trait noi.

       
      1. ……Corect . Si eu am spus ca intre iubirea frateasca reala si cea utopica e o mare diferenta – nu ca , nu ar exista.
        Crede-ma Razvan ca Dalai Lama e atat de departe de noi cum era si Fat Frumos din povestile bunicii….Un sihastru traitor in izolare , undeva la o manastire sau oriunde ….ne va indemna la iubirea frateasca ( utopica ) si neconditionata.,, Dati tot ce aveti fratilor vostrii” fiti buni crestini si a voastra va fi Imparatia cerurilor” vei auzi spus de el….
        Vecinii mei astia ,,crestini ” stiu foarte bine ca eu nu am furat absolut nimic . Stiu cu exaccitate cand si cat lipsesc de acasa chiar si unde muncesc – unii…Nu era vorba de mine , vorbeam de cum se vede bunastarea unora pe care nu-i cunosti de fapt , dar tu esti frustat de faptul ca ala are si tu nu….
        Durerea mea e ca chiar daca am incercat sa ii ajut considerand ca omul e intr-o ,,pasa proasta” ,dar vrea sa-si revina ,sa munceasca cinstit undeva …ei persista in a lenevi , se complac in aceasta situatie…Am un exemplu in care o familie are un baiat de doi ani , o fata care face un an luna asta si aflu ca ea e insarcinata iar….Nu au nici de unele , dar au trei abonamente la telefoane de ultima generatie …ca doar sunt tineri si ei nu..? Acestia sunt viitorul majoritar al tarii noastre ….
        Ca nu ia placut scoala , am inteles , dar toti vor sa fie sefi , nimeni nu mai are chef sa sape o gradina , sa fie mecanic sau tinichigiu cum spunea cineva ( nu spun cine…) ,,Munca la creat pe om” – stiu ca nici lenea nu la omorat vad asta zilnic la fratii mei ,,utopici”.
        Suntem in saptamana Mare , si e normal sa fim mai buni mai darnici si mai iubitori de semeni nostrii , ,,judecam” faptele prin filtrul mintii noastre , si noi vom fi ,,judecati” de ceilalti…si e normal. Fiecare ar trebui insa sa fie multumit de auto-judecarea sa…
        Va veni o vreme cand vom fi intrebati ,, CE AI FACUT CU VIATA TA…?”raspunsul – sa si-l dea fiecare…
        O zi buna

         
  2. …. Salut voios si luminos dragii mei luminosi ! … Sa ai grija ceea ce iti doresti pentru ca
    s ar putea sa ti se intample …. Minunat filmuletul si plin de invataminte … Multumim …
    …. A judeca un om dupa aparente nu i o treaba buna deloc … Pentru ca doar presupui …
    Pentru ca , de cele mai multe ori , doar ai impresia ….Si pentru ca , de multe ori , tragi concluziile
    gresite …. A spune ca toti sunt ” asa ” …. sau…. ” asa ” este iarasi o foarte mare greseala …
    ….. Generalizezi iar generalizarea este chiar un lucru periculos ….
    …. A te uita in primul rand la tine este , cu siguranta , un lucru foarte intelept …. Sa cauti sa devii
    tu insuti un pic mai bun cu fiecare zi care trece … Pentru mine a fost si este o mare provocare …
    … Sa judec , sa critic , sa condamn era foarte usor … Este foarte usor … Imi venea natural sa fac
    asta …. Si o faceam … Pana am invatat ca toate astea nu ma duc nicaieri … Ca sunt obiceiuri total
    neproductive … Ca imi fac rau cu mana mea … Si atunci am inceput sa ma schimb … Am inceput sa
    invat …. Si lucrul cu tine insuti e al naibii de greu … Nu e deloc usor … Tot timpul imi dau seama ca mai
    am ceva de invatat … Cu cat citesc mai mult , cu cat observ mai mult , ei bine , cu atat imi dau seama ca
    mai e ceva … Inca ceva … Partea buna e ca vreau sa invat , ca sunt dispus sa invat ….A inceput sa imi
    placa sa invat …. Si cu cat ti se poate imbogati Viata atunci cand iei decizia sa te schimbi ! … Sa te schimbi
    pe tine ! …. Sa decizi sa aduci obiceiuri noi in Viata ta … Obiceiuri bune …Obiceiuri sanatoase …
    …. Oamenii cresc prin incurajare , oamenii nu cresc prin critica …. Da , dar mie imi venea natural sa corectez
    sa spun ” tot ” …. Dar oare unde duce asta ? … Nicaieri … A cauta sa vezi partea buna din oameni este un lucru
    minunat … Un lucru care poate face o diferenta … A critica oamenii , a judeca oamenii sunt obiceiuri nepotrivite…
    …. Iarasi , a invidia pe cineva si ati dori sa fii ca el fara ai cunoaste circumstantele … nu e bine , nu e bine deloc…
    Avem cu siguranta multe de invatat … Intotdeauna vor fi multe …
    …. De multe ori lectiile de viata se platesc …. Ajungi sa pierzi niste lucruri din Viata ta ca sa iti dai seama …
    …. Uneori … ajungi sa pierzi pe cineva drag din Viata ta ca sa iti dai seama … Ca sa realizezi …. Toate fac parte
    din Viata …. Sa Iubesti , sa Ierti , sa Incurajezi , sa Apreciezi , ei bine , toate astea sunt lucruri minunate care cu
    siguranta iti pot schimba Viata …. Deci … sa nu i mai judecam atat de mult pe oameni … sa nu i mai invidiem …
    Sa ne uitam fiecare dintre noi la noi insine … si … sa cautam fiecare dintre noi sa devenim o persoana mai buna …
    …. Sa Apreciem si sa Incurajam mai mult …. Si sa ne Bucuram mai mult …. Si sa Iubim mai mult …
    … Va iubesc dragii mei luminosi … Si … Va doresc numai Bine !

     
  3. …Cu siguranta, nu suntem „identici” unul cu celalalt, asa cum frunzele unui copac sunt distincte, avand fiecare dintre ele identitatea sa unica. Insa, cu siguranta, fiecare dintre noi experimentam Iubirea in modul nostru propriu, avand macar un talent propriu si avand trezit fiecare, propriul sau nivel de inteligenta.
    Dar absolut toate frunzele acestui copac, fiecare frunza, este hranita de aceleasi radacini, se proiecteaza pe acelasi cer, se rasfata in lumina aceluiasi soare, simtind alinarea aceleiasi ploi, soptind sub mangaierea aceluiasi vant, leganandu-se in Marea Trecere, spre acelasi Pamant.

     
  4. superba povestirea ,,,chiar daca in viata asta ne mai lovim de multe lucruri care ne ,,dezamagesc ,,, dar cum bine a subliniat Dan ,, este bine ca invatam ,sa ne schimbam .
    SUNTEM LA 2 ZILE DE MARELE EVENIMENT ,,SUFLETESC ,,, INVIEREEA DOMNULUI.
    Va doresc cu acest prilej ,,sa aveti multa sanatate ,,bucurie si intelepciune sa putem accepta cu smerenie tot ce ni se da ,,,
    Va iubesc mult ,,si chiar daca nu comentez ,,,citesc cu placere toate comentariile ,,

    PASTE BINECUVANTAT

    MULTUMIM PENTRU ACEST SITTE RAZVAN ,,MULTE AVEM DE INVATAT ,,CHIAR SI DIN DIFERENTA DE OPINII
    PASTE BINECUVANTAT

     
  5. Buna seara.
    Micutul film mi-a placut mult.Este minunat daca stim sa nu judecam pe altii si nu ne dorim soarta altora.Nu vom sti nici odata ce intamplari , bune sau rele , au avut si au altii de petrecut.
    Osho are o mica povestioara pe care a folosit-o intr-una din carti.Nu stiu daca am sa o redau corect,dar incerc.Un om isi dorea mult sa aiba soarta altora,a celor care lui i se parea ca o duc mai bine ca el.Intr-o noapte a avut un vis.Se facea ca un intelept le spunea oamenilor sa-si puna intr-un sac toate necazurile si problemele pe care le au si sa-si tina sacul alaturi,dar cand se va face lumina fiecare sa se grabeasca sa-si ia ce sac i se pare ca este mai putin incarcat de probleme.Zis si facut.Isi pune omul nostru toate necazurile,plangerile si problemele intr-un sac,parandu-i-se ca are un sac cam greu si cu sacul alaturi asteapta sa se faca lumina si sa fie pregatit sa puna mana pe ce sac i s-o parea ca-i mai putin incarcat.Cand se face lumina,ce vede omul nostru?Toti sacii erau asa de mari si grei ca a lui era nimic pe langa ai celorlati.De groaza sa nu-i ia alt cineva sacul isi apuca repede propriul sac si se declara multumit,nemai vrand sa aiba soarta altora.Toti ceilalti saci erau asa de mari si grei ca el nu stia cum sa dispara mai repede cu propriul sac.Isi mai doreste cineva soarta altuia?Ha ha ha !
    Asa si cu povestea noastra…eu personal ,traindu-mi propria-mi viata am inteles ca ,chiar daca ajut pe cineva cu bani,nu vrea nimeni decat bani,nu este treaba mea ce fac ei cu banii.Poate sa aiba fiecare membru telefon mobil sau sa mearga cu taxiul pana-n centru, [am si eu o familie de tigani pe strada pe care-i imprumut cu bani,bani multi pe care nici nu-i mai cer inapoi,dar ii ajut pentru ca femeie,mama copiilor,sunt trei,este o femeie cu mult bun simt si-si creste cele doua fetite si un baiat, foarte frumos si-s foarte curati] eu consider ca nu este treaba mea sa-i judec cum cheltuiesc banii.Sunt tigani dar sunt muncitori si curati.Acesta-i doar un exemplu.
    Ai dreptate Razvan,nu poti sti ce viata au alti oameni.Este bine sa ne multumim a ne trai viata noastra si a nu gandi ca altii sunt mai norocosi.Recunosc, nu intotdeauna am gandit asa.Am avut perioada mea in viata cand am fost extrem de revoltata de inechitatea din jurul meu.Apoi am inteles…Poate nu complet,dar suficient sa nu-mi doresc viata altora.O vreau pe a mea,traita cu intelepciune si mult bun simt.Traita cu bucurie si multumire de sine.
    Sa aveti o seara frumoasa.

     
    1. …… Felicitari pentru comentariu … Mi a placut mult … Iar povestea lui Osho
      plina de invataminte … Problemele se tremina cand ne terminam si noi …
      …. Trebuie sa invatam sa traim cu problemele noastre …. Daca nu le am avea
      chiar nu am putea sa evoluam … Trebuie sa ne bucuram de tot ceea ce avem …
      …. Va doresc numai Bine ! ….

       
      1. E un semn bun -adica Sincronicitate , sa vorbim de Evolutie in acelasi timp . Cand am inceput sa-mi astern gandurile nu era si comentariul tau . Ma bucur tare mult .

         
      2. Buna Dane.
        Ma bucur mult ca ti-a placut comentariul meu.Scriu si eu cum imi vine in minte pe moment.Uneori am mai multa inspiratie,dar alteori nu-mi vin nici un fel de idei.Din cauza aceasta uneori nu comentez.
        Sa ai un sfarsit de saptamana bun si sa te bucuri impreuna cu familia in aceste zile.

         
    2. Numa` one moment please!
      Trebe`neaparat sa ii „schimbi” cu Vali!
      Sa vedem daca nu cumva „curatenia” lor te-a determinat sa fii asa „darnica”!
      Sa aflam astfel cum te-ai fi comportat daca iti „furau” si tie „grebla”!
      Ca se vede treaba, nici la tine nu iti „aseaza lemnele” in schimb!
      Nefiind recompensa in „naturale” cauza generozitatii tale e posibil sa fie designul!
      „Draguti”, „curatei”, „bun” simt, etc!
      Ia sa te vedem in „pielea” lui Dalai Lama, cum a-i „reactiona” daca aceste „calitati” ar disparea subit!
      =)

       
      1. Buna ziua.
        Nicu,de foarte multe ori ma faci sa rad.Am ras copios la acest comentariu si sa-ti spun ca chiar ai dreptate.S-ar putea sa nu mai fiu asa draguta daca ar fi niste oameni care sa ma calce pe batatura mult,prea mult,pentru ca mie nu-mi plac oamenii ce stau pe capul meu insistand in mai stiu eu ce.
        Multumesc mult pentru momentul vesel ce mi l-ai oferit.
        Sa ai zile frumoase.

         
  6. Aristotel avea o „Vorba ” : ” Invidia este ulcerul sufletului .” Consider ca pentru a nu capata aceasta „boala” este de ajuns sa ne temperam Orgoliul , sa inlocuim „privirea ” invidioasa cu o „privire ” de Admiratie si de Apreciere si in loc sa purtam pizma cuiva pentru realizarile sale Sufletesti , Intelectuale sau Materiale mai bine ne-am concentra energiile ca sa Evoluam , repetandu-ne in gand ” daca acela a reusit , eu ce cusur as avea sa nu reusesc ” . Asumandu-ne responsabilitatea gandurilor , actiunilor si rezultatele acestora , cu Rabdare ,Entuziasm , Efort si Curaj , cu pasi mici dar fermi putem Reusi.Personal am aplicat pentru prima data cu vreo 12 ani in urma aceasta autosugestie (fara sa o fi citit pe undeva ) si cu ” reteta ” aratata , a avut rezultate miraculoase . Dar sa nu uitam si riscurile celui ce reuseste sa Evolueze . O spune , o ” Vorba” a lui Vctor Hugo : „Pietrele nu sunt aruncate decat in copacii incarcati cu fructe de aur „. Fiti Voi Insiva …….si chiar daca aveti pietre , in „buzunarele mintii ” folositi-le pentru a va „PAVA ” si Calea spre Lumina !

     
  7. Interesante comentariile. Filmuletul nu il pot deschide. Despre comportamente umane crestine vad in fiecare zi in minunatul Bucuresti. Am trecut prin hala de carne din Obor unde era multa lume sa isi cumpere miel de Pasti. Prin aglomeratie si batrani care isi numarau banutii se aflau si cete de frati de bine cu ochii pe „imprumutat” din neatentia/graba oamenilor. Si erau cete, cete. Unii deja se cunosteau cu vanzatorii si se salutau prieteneste. Si nu pareau deloc saraci deoarece probabil au o activitate care le permite un trai lejer . Si erau si femei si barbati apti de munca si bine claditi. Este adevarat ca ei ce produc transforma in marfuri , deci sunt cei mai buni clienti. Erau si cateva doamne venite din provincie cu o ceata de copii atasata, veniti la un cersit cinstit de mila si pomana crestina ca n-au ce le pune pe masa. Am intrebat-o pe una cum se face sa sunt atat de diferiti fizic si plina de mandrie mi-a spus ca sunt facuti cu tati diferiti ca ce sa faca si ea da si ea din ce are si primeste ce poate. Am intrebat-o de ce mai face copii daca nici pentru ea nu are si a devenit ofensata – ca ea asta stie. Ma uit si ma intreb mergand pe strada la copilele de sub 18 ani care deja au un copil in brate ce asteapta de la viata. Ce fac mamele lor si ce educatie primesc acasa in primul rand. Apoi m-am uitat prin Mall unde sunt venite multe pustoaice la cumparaturi de fite si au un limbaj de iti cad urechile. In transportul in comun multi stau cu ochii in telefoanele mobile pe cate un joculet sau sms. Stam amestecati oameni care alearga la munca sau pentru munca, plimbareti de toate varstele, batrani , adolescenti galagiosi si bineinteles nelipsitii cersetori si/sau cei certati cu apa si sapunul. Convietuim cateva statii intr-un univers armonic in care fiecare are o fata care mai de care mai lunga, stresata, obosita, placida si mai rar vre-una vesela.Suntem plini de propriile ganduri si nemultumiri zilnice incat ajungem acasa blazati ca nu se schimba nimic. Si toti vrem sa se schimbe ceva si toti vorbim despre lucruri si fapte pozitive dar asteptam sa cada din cer. Comportamentele zilnice ale drept credinciosilor sunt departe uneori de a fi simple umane – uneori sunt mai repede troglodite si primitive si sunt doar constatari. Am prieteni care se vaita ca nu vor sa vina oamenii la munca la ajutor la muncile campului – mai bine stau si asteapta pomana de pasti. Si apoi va fi pomana electorala de ce sa mai muncesca si oricum deja este o traditie nemunca care trebuie pastrata cu sfintenie. Adevarattii credinciosi plini de spiritualitate mediteaza pe marginea drumului sau in lacasurile lor procreiind cu succes viitori detasati de munca cetateni infratindu-se la nesfarsit. De-un furat, de-o pomana -s-or mai gasi frati sa ii ajute. Si sarbatori religioase slava cerului sunt mereu. Despre marea infrateala am mai auzit si la slujbele Penticostalilor si la intalnirile Misa. Este adevarat ca nu am stat si la probele fizice dar i-am crezut pe cuvant. A fi uman inseamna a avea comportamente umane insemnand constiinta si respect fata de sine si respect fata de ceilalti si sa iti aduci cu bun simt, stiinta, profesionalism si onoare contributia la binele personal, contribuind la binele comun al societatii. Si ar fi foarte simplu si firesc daca s-ar dori cu adevarat – deoarece asta tine de liberul arbitru si vointa proprie. Si culmea este ca am fi intradevar atat spirituali cat si utili si am putea fi mai mult timp fericiti cu adevarat in fiecare zi. Cu drag si cu respect.

     
    1. Dna Luiza , ca de obicei ,,ideile ” dvs. ca si ale mele de altfel nu sunt ,,pozitive”. Trebuie sa gandim pozitiv. Trebuie sa fin mai buni . Trebuie …bla bla bla…Oamenii iubesc vorba asta – ideia in sine ca ….,,trebuie sa” adica nu acum ..ci intr-un viitor .Acum noi suntem ocupati cu ,,luna insangerata” venirea extraterestrilor , sau furatul greblelor ….Noi ne train viata noastra , nu ne intereseaza ce fac cei de langa noi – chiar daca ei sunt pusi pe fapte ,,marete” precum furtul si trandaveala….Noi ai ajutam ca doar suntem frati.Ne facem ca nu-i vedem , si uite asa asteptam sa cada para malaiata in gura….Vrem sa traim mai bine , vrem un viitor pentru copii nostrii .Nu trebuie sa ne dorim sa fim ca cel care il vedem ca a-si face o casa frumoasa , are cinci ,,solare” de exemplu in gradina si munceste pe branci….Nu ( cine stie ce soarta are si cate necazuri ai aduc atata munca…) Nu – noi suntem spirituali si vrem sa ne inaltam – ca scroafa in copac .
      De ce e Romania perceputa asa cum e peste hotare…? Nu ne intereseaza – aia sunt rai si au ceva cu noi…In Norvegia de exmplu nu exista om , mebru al societatii ,,taietor de frunza la caini” fiecare a-si aduce aportul cum poate , exista progrmane de protectie si integrare pentru absolut toti membrii societatii Norvegiene…Un cineva care a facut probleme vreodata , a fost certat cu legea e si va monitorizat aproape toata viata….
      E doar un exemplu.Noi nefiind o tara Nordica , nici macar Vestica …mai putem spera ca poate multasteptata ,,ciocnire” cu Nibiru ( planeta aia ascunsa ) va rezolva situatia punctelor cardinale…..
      Va doresc sarbatori fericite alaturi de cei dragi.V.

       
      1. Sa inteleg ca ai fost prin Norvegia si ai vazut cu ochii tai ca „nu exista om , membru al societatii ,,taietor de frunza la caini””? Sau vorbesti din auzite, ca „stii tu” sau ca ai avea vreun prieten care a fost acolo si ti-a zis?
        Scuze, Vali, dar mi se pare mie sau te cam inchini la „mitul norvegian” ca la sfintele moaste?
        Fara rautate iti zic, comentariul tau de azi este perfect pentru filmuletul de mai sus: faci presupuneri fara sa ai habar care este REALITATEA din Norvegia. Probabil ca si tu esti, ca majoritatea romanilor, sub hipnoza basmelor despre tarile scandinave (care, cica, ar fi cele mai avansate si cele mai… cele mai… din toata lumea sau macar din Europa).
        Romanii sunt ca baietelul cu incaltari rupte, invidios pe celalalt, imbracat frumos (tarile scandinave) de pe banca dar care ascunde un secret teribil. Iar parerea ta ilustreaza din plin acest filmulet.
        Se vede treaba ca la articolele/filmuletele zilnice se inghesuie toti sa comenteze si sa dea sfaturi, dar nu invata nimic din ele.
        Stai linistit, nu vreau sa te critic, vreau doar sa nu cazi in aceeasi capcana.
        O zi minunata.

         
        1. Clement , da am fost acolo . Am lucrat cu ei si am fost si invitat la o familie acasa…Era doar un exemplu . Nu am nici un chef sa dezvolt subiectul . Acum de exemplu sunt intr-o tara musulmana , despre care multi vorbesc doar din auzite…Clement crede-ma ca nu vorbesc din povesti….Poate sunt eu mai neinteles , ,,mai neluminos” , dar tot ce spun e urmarea a faptului ca eu am cunoscut acele aspecte si le-am cunoscut altfel decat in statisticile oficiale…
          Totdeauna in discutiile mele cu diferiti straini indiferent de unde erau , eu am laudat tara noastra , le explicam cat e de frumoasa Romania si chiar i-am invitat in Romania….
          Un episod foarte frumos despre ,,civilizatia ” din tara noastra a primit-o unul din acestia cand la aeroport taximetristii i-au pus bagajele intrum taxi si pe el l-au urcat in alt taxiu…El credea ca e o farsa….pana l-au dat jos undeva in Bucuresti….
          Romania e o tara frumoasa locuita de urmasi lu’ Burebista….cei mai harnci si cei mai drepti dintre Traci…

           
          1. Vali draga, a fi pe acolo in vizita si a locui efectiv sunt doua aspecte diferite ca de la cer la pamant.
            A lucra cu ei si a-i vizita, in timp ce le asculti povestile despre cat de evoluati sunt ei, nu inseamna decat marketing. Eu prima oara am ajuns in Scandinavia acum vreo 13-14 ani si am petrecut destul timp pe aici, dar eram doar in regim de vizita, desi am stat cateva luni. Acum vreo 4 ani m-am mutat efectiv aici, ca reziden. Si m-am mutat dintr-o tara in alta, deci am fost rezident in fiecare tara. Crede-ma ca am avut un soc, ce diferenta exista intre regimul de turist si cel de rezident (integrat in societate si platitor de taxe).
            E exact ca in bancul cu Iadul si Raiul (acela cu demo-ul)….

             
          2. Buna dimineata Vali.
            In ce priveste oamenii de pe la noi care vor sa-si croiasca o viata fofilandu-se de la taxe si legi,pacalindu-se pe ei insisi,legile si concetateni, ai dreptate.Sunt destui din acestia si in Romania dar si in alte tari,chiar si in acelea in care se stie ca se traieste ca-n rai.Sunt alte cai de a pacali legislatia tarii respective,cai pe care le cunosti doar daca esti nascut si crescut acolo.Asa ca oamenii sunt la fel peste tot.Ce mi se pare mie ca nu inteleg multi este ca politica internationala,si accentuiez pe aceasta expresie care trebuie inteleasca corect si profund,determina ca in tari ca cele din Occident sa se traiasca ca-n rai,iar in tari ca Romania,alte asemanatoare si in special cele din Africa,se manipuleaza situatiile astfel incat sa se dea posibilitate cetatenilor acestor tari sa apeleze la hotii,violenta,abuzuri,dezvoltari de mafii care mai de care mai crude si salbatice,astfel incat proprii cetateni ai acestor tari sa gandeasca ca sunt niste scursori si ca….vezi doamne,ce constiinta extraordinara au oamenii din tarile „civilizate”.Daca poti pricepe,si cred ca poti pricepe,este INTENTIA ce se ascunde in spatele acelei politici internationale dirijate de unde nici nu ne imaginam,face ca unele tari superbogate ca Romania,sa fie considerata o tara din „lumea a treia”.Emanciparea,Vali si, daca vrei sa crezi, dorinta de evolutie spirituala te duce pe tine ca individ [ vorbesc la general ] sa- ti dai seama cat de parsiva este politica si in special politica internationala.Se sconteaza foarte mult pe natura coruptiva a omului si dorinta fiecaruia sa fie „cel mai tare din parcare”.Astfel se ajunge ca la conducerea unor tari sa existe numai neisparaviti care fac absolut tot ce li se indica.Si nu uita ca exista in lumea politicii santajul.Citeste mult Vali sa stii la ce duce santajul si ce se intampla in cercurile super politice ale lumii cu acest santaj.De ce ordin si categorie poate fi acest santaj.Anii traiti in State m-a lamurit despre foarte multe,dar si dorinta de a citi printre randuri si pe sub ceea ce se vrea a se cunoaste de publicul larg.A gandi ca doar noi romanii suntem niste lichele si tarile asa zise civilizate au oamenii cu constiinte evoluate este foarte gresit.Este o politica extrem,extrem de subtila.Nu o pricepe oricine….si nu vreau sa intelegi ca-ti dau eu lectii.Fiecare ajunge la intelegeri subtile ale existentei , fie ca este vorba de politica,religie sau sexualitate, atunci cand s-a pregatit singur si si-a dezvoltat o perceptie corecta.
            Sa auzim de bine.

             
        2. Buna ziua Clement.
          Apreciez mult onestitatea cu care spui cateva fraze despre „mitul ” tarilor nordice.Nu ma declar cunoscatoare,pot doar sa afirm ca ma conduc dupa simtul si perceperea proprie.Avand posibilitatea sa traiesc 13 ani in Statele Unite,am reusit sa inteleg multe din ce se ascunde sub suprafata ideala a tarior occidentale si sa realizez ca cei ce nu vad si nu descopera adevarul despre aceste tari poarta inca „ochelari de cai”.Eu am citit cate ceva despre tarile Scandinave de pe blogul lui Toni Victor Moldovan,care ca si dumneata traieste si lucreaza,medic anestezist fiind,in Suedia si Norvegia.Acest medic scrie pe prima pagina a blogului lui cate ceva despre sistemul medical scandinav.Eu personal am fost un pic cam ingrozita.
          Nu fac alte comentarii pentru ca nu cunosc,doar ceea ce inteleg din site-urile cu stiri alternative.
          Dar eu iti multumesc pentru comentariul dumitale , fiind facut de o persoana ce traieste pe acolo ,dotat fiind si cu o perceptie realista.
          Sa auzim numai de bine.

           
          1. Multumesc, Sefora, pentru aprecieri.
            Si eu am auzit multe mituri despre diferite „taramuri ale fagaduintei”, fie America, Scandinavia, Japonia etc…. Si mereu toate au fost demolate de oameni care traiesc acolo efectiv si incearca sa se integreze, platitori de taxe…
            Si mereu ma conving ca totul nu e decat marketing. Iar unii se pricep la asta mai bine decat altii. Asta-i tot.
            O zi minunata.

             
          2. Buna dimineata Clement…Fata de aceast aspect am sa-ti dau doua exemple . Un cineva traia in Romania . Cu famila lui , sotia si doi copiii mici…Locuia la socrii ( de fapt doar soacra )…traia bine mersi . Cand veneau facturile curente , el ai dadea soacrei toate acele hartii sa le achite ea pe moptiv ca el nu e proprietar acolo…
            Asta a mers o perioada , cand au aparut copiii facturile au crescut….si normal au aparut neintelegerile….Biata batrana muncea de rupea iar , ginerica o tine in gratare in curte cu prietenii…Cearta , scandal….Sa hotarat sa plece ,,afara” sa se realizeze…A plecat .Dupa multe peripetii si-a aluat si famila…Acolo locuieste cu chirie , plata facturi si alte taxe…Nasol. A fugit . Sa tot mutat prit toate orasele tarii in incercarea de a scapa de taxe care se tot adunau…Ceva banuti a strans. A cumparat doua masini. Pana la urma la prins fiscul.Sunt vreo sapte ani in care el sa tot fofilat…A incercat sa se inscrie in un program de ajutor pe motiv ca e sarac…Sarac cu o masina de teren si un BMW….?De doi ani nu a mai venit prin tara….Are taxe nene de plata si e greu…Firar mama lor de straini cu cine o mai crede ca e bine pe la ei….Nu asa…?Era mai bine la Romania unde nu a platit in viata lui nici curent nici apa si impozitul pe o maisna – o rabla de Dacie – l-au platit parintii dupa ce au primit somatie tot de la fisc…si era vorba de ,,trei lei” nu de mii de euro…
            Altul ….in Romania , fugar a trait de colo colo e din alt oras dar locuia la mine in oras…Cu chirie. La fel masina inregistrata la Bulgari…Taxa ioc…A avut si firma care a mers cat a tinut fara sa plateasca taxele….cand nu sa mai putut a inchis-o si …si acum asteapta aia fe la fisc sa asi plateasca asta taxele catre stat….O data ma duceam sa-mi platesc impoziutul la casa la masina….ce era de plata…,,Ba alergi ca mosii cu bani de taxa la fisc…lasa-i frate ca si asa nu fac nimic pentru mine” mi-a zis…
            A plecat. Aud ca sa perindata prin vreo sase tari si asta si tot asa pe fuga ….cu pacaleala si descurcareala….
            E greu in afara ….Strain in tara straina. Daca vrei sa traiesti in Norvegia va trebui sa traiesti ca Norvegieni nu ca Romanii . Nu ei au venit la tine – ti te-ai dus la ei….E tara lor . Ei traiesc bine tocmai din cauza asta ca toti respecta legile tarii lor .
            Legile tarii noastre care nu sunt respectate nici de cei care le-au facut…ne obliga sa traim asa cum traim in tara noastra. Conducatorii nostrii pe care noi ( majoritatea aia de 7.4 mil ) iam votat ne merita ca si noi pe ei.
            Daca am votat hotii si banditii astia ne merita , inseamna ca ne regasim in faptele si caracterul lor.
            Nu ne place , dara asta e Romania.Vrem sa avem autostrazi – drumuri moderne , sistem sanitar performant , si invatamant de calitate….dar noi ca cetateni ai acestei tari nu vrem sa fim deranjati.
            Sunt Romani care traiesc cu adevarat ,,afara”. Acei Romani de care suntem mandrii noi si tara care ia adoptat. Restul sunt apa de ploaie…si ca apa de ploaie vor dispare intr-o zi fara sa bage nimeni de seama…
            O zi buna.

             
          3. Salut Vali, nu incerc sa te combat, insa exemplele cu romanii muritori de foame care au fugit in strainatate si „s-au capatuit” din maruntisuri sau nu, un pic mai bine ca in Romania, sunt destule, dar asta nu inseamna ca dincolo e Raiul pe Pamant. Nu am spus niciodata ca in strainatate, mai ales in anumite tari, nu ar fi mai bine ca in Romania din unele puncte de vedere, dar (repet) nu e Raiul pe Pamant.
            Tot ce incerc sa combat intotdeauna este mitul ca in strainatate, mai ales in anumite tari, fiecare locuinta ar fi dotata cu doua robinete: unul cu lapte si unul cu miere, ca prin fiecare cartier ar fi pripasit cel putin cate un caine cu colaci in coada si ca odata cu rezidenta si cardul de identitate primesti si o furca sa intorci banii de pe o parte pe alta zilnic, sa nu putrezeasca.
            In rest da, se traieste mai bine ca in Romania. Cat de mult mai bine? Asta depinde de fiecare in parte: ce pretentii are, cat e dispus sa munceasca, cat consuma si mai ales cat e de norocos (da, si asta conteaza, chiar mult). Si multi alti factori…
            In rest o zi minunta si insorita. :)

             
  8. Draga domnule Vali mi se pare corect sa fim sanctionati cu nu imi place deoarece sunt doar doi din aproape 3000 de vizitatori. Noi din intamplare avem si prieteni in afara tarii care ne mai informeaza si pe noi cam unde si cum suntem vazuti. Dar ce mai conteaza cand lumea noastra este prinsa in febra pregatirilor de mese festive. Oamenii sunt disperati de parca mananca cu sapte guri si vine sfarsitul lumii si ii prinde flamanzi. Pubelele de gunoi vor fi pline cu varf de ceea ce vor arunca zilele urmatoare dar asa e romanul cand simte o sarbatoare.
    Imi plac traditiile asa cum se tin in tara unde toata lumea participa si mai ales in zonele in care oamenii se imbraca in portul traditional. Imi plac cozonacii copti in cuptoare de lut facuti generos cu oua de la gainile din curte, cu lapte si unt si multa nuca stafide si cacao. Imi plac oualele condeiate si vopsite natural cu frunze de ceapa si motive florale din frunze. Imi plac vasele de lut cu model arse in cuptoare in care aburesc mancaruri fierbinti facute in vase de lut. Imi plac oamenii ce cred ca lumina invierii ii aduce mai aproape pe cei din doua lumii ce se reintalnesc.
    Traditiile sunt frumoase peste tot si avem cel putin 80 de zone distincte ca obiceiuri.Dar sunt frumoase in gospodariile in care oamenii se aduna si muncesc cu drag. Si gradina si casa si toti membrii familiel si oaspeti se bucura – ca totusi asa suntem noi romanii, cel putin unii dintre noi. La oras nu este atat de frumos si parca totul este facut sa fie mult, sa vada lumea dar….. Imi sunt dragi sarbatorile macar ca asa ne mai intalnim toti membrii familiei sau cei ce au mai ramas in viata.
    Sincer nu mai am nici o idee despre cum este bine si ce va fi valabil saptamana viitoare. Eu sunt economist finantist asa ca meseria mea este sa asigur si sa creez locuri de munca, un climat stabil si profitabil, sa aduc investitori si sa generez programe de finantare si sa sprijin dezvoltarea economiei curente – asta cel putin teoretic. Practic eu sunt o infractoare pentru ca nimic din ceea ce era valabil saptamana trecuta din punct de vedere al fiscalitatii sau normelor economice si de drept nu mai sunt valabile. Asa ca o sa ma apuc sa devin o spirituala de succes deoarece singurii care isi castiga existenta in Romania actuala sunt ei si la cate obiceiuri noi pot sa mai creez si sa am audienta la oras sau mai precis in Bucuresti. Atat tu cat si din mesajul urmator Bill Gates – aveti dreptate – tinerii si nu numai ei vor ceva usor , colorat, galagios, sumar imbracat sau mai deloc si trairi in iluzii bine regizate si ca sa fiu la moda totul trebuie sa fie foarte pozitiv si scump. Asta au facut toate sectele care ne-au invadat si toate curentele spirituale si spiritiste Spiritual nu mai inseamna citit, invatat, cult, intelept – categoric nu -varianta moderna este cu capul in nori incarcat numai cu energii pozitive practicand sexul liber fara inbitii total in cadru organizat de vreun guru care corect ia banii de la adeptii si ii si filmeaza pentru a le aduce aminte cand uita de cotizatii. Pana ajungem in Europa si economie noi intram in Nirvana Romanesca.
    Cu drag iti doresc atat tie cat si intregii familii multe bucurii si realizari in fiecare zi. Cu drag si cu respect si tuturor celor ce au simtul realitatii, al umorului , al sperantei in mai bine. Sarbatori fericite si lumina intelepciunii si bunatatii in suflete.

     
  9. Da pentru filmulet- si DA pentru viata, in general. In fond fiecare primeste si da cat poate- nici mai mult, nici mai putin

     
  10. Draga Clement am amici si cunostinte in multe tari europene dar si in Americi . Africa, Noua Zeelanda, Australia, Japonia si in tarile arabe. Fiecare imi descrie alt mod de a trai si de a se adapta. Acum eu m-am gandit ca tine pe undeva de pregatirea personala si activitatile pe care le presteaza in tarile respective. Unii s-au adaptat , altii nu. Si desi si-au intemeiat familii si au inceput o viata noua unii dintre ei avand si cetatenie ceva totusi din ei nu se integreaza complet in societatea in care traiesc. Multi desi au copii se simt in continuare stingheri. Rezista unde sunt deoarece aici nu au nici o perspectiva reala de stabilitate economica sau de perspectiva pentru copii. Cei ce s-au intors cu familiile si in special cu copii de scoala sunt complet dati peste cap in a se adapta. Sunt undeva intre doua lumi in care nu isi gasesc locul. Personal am fost numai in excursii sau in scurte vizite. Nu am experienta a trai afara asa ca eu iti scriu din povestirile altora pe acest subiect. Stiu ca oricum tuturor le este dor sa vorbesca in limba romana si mai ales sa glumim si sa radem cu gura pana la urechi despre amintiri traznite comune din adolescenta sau din diferite alte evenimente comune. Am pastrat cu unii corespondenta macar de sarbatorile majore. Cu unii ma mai intalnesc cand vin in tara si au de rezolvat diferite situatii sau probleme legale. Avem o vorba „in afara e vopsit gardul – inautru leopardul”. Clar nu exista societate perfecta si peste tot acum este greu sa ai si sa pastrezi un loc de munca sau un castig constant din activitatea baza. Iti doresc tie si tuturor prietenilor din intreaga lume si tuturor prietenilor File de Lumina care ne regasim pe acest site – de oriunde in lume multa sanatate, incredere in fortele proprii, succes constant, prosperitate, simtul umorului, bucurii si impliniri in fiecare zi impreuna cu dragi. Va sarut cu drag si dor, calde imbratisari.

     

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/angel.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1zambet-mare.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1hohot de ras.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/dracusor.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/ganduri.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Astept.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Bataile inimii.gif 
more...
 

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back To Top