skip to Main Content
0744.135.444 Redactia@filedelumina.ro

Un călugăr cu har

 

Am primit de curând la redacție un interviu. Nu știm cui aparține, dar ne-a plăcut atât de mult încât am dorit să vi-l prezentăm.

In aceasta lume complicata in care traim, am intalnit zilele trecute, un calugar ortodox de 85 de ani, considerat a avea har, conform terminologiei utilizata de confratii sai. Si asta, deoarece facea vindecari prin rugaciune.
In terminologia mea, il consider o fiinta iluminata. Si asta, deoarece traia pur si simplu, fara nici o urma de indoiala, starea de unime. Am inteles de la el ca putem aspira catre aceasta stare, putem sa ne gandim la ea, dar pasul final este sa ajungem sa o traim, aici, fizic, in acest plan.
Cuvintele lui sunt foarte simple; nu am regasit la ele, teorii complicate.

Asa si afirma:
– Creatia este mareata tocmai prin simplitatea, prin claritatea ei. De cate ori cauti cai complicate de a fi in Dumnezeu, tu de fapt te ratacesti in propria minte. La sfarsitul acestei vieti, sufletul se innobileaza prin clipele in care a iubit, a daruit si s-a bucurat ca era pe Pamant.

L-am intrebat cum se produc vindecarile, ce se intampla cand cineva vine la el.
– Eu, omul, nu ma gandesc ca as avea ceva de facut, eu ma deschid si las Sfantul Duh sa curga prin mine. Nu intreb niciodata omul, de ce a venit la mine, ce problema are; ii simt doar sufletul cat de greu ii este si apoi ma rog. Atat fac – ma rog impreuna cu el. Si ii spun ca este o mare bucurie, atunci cand doi se strang in numele Lui, ca atunci si El este cu noi. Pentru mine e o binecuvantare cand cineva imi deschide usa chiliei. Eu nu privesc omul intrand la mine, ci pe Dumnezeu in om, patrunzand in chilie.
La sfarsit, simt cum omul este mai usor, mai senin. Eu nu trebuie sa stiu ce greutate purta el, Dumnezeu stie. Imi pastrez doar sufletul deschis si ma rog din toata inima mea. Deci, totul este rugaciunea noastra catre Dumnezeu; uneori ii tin mainile in ale mele, alteori le pun pe crestetul capului. Uneori simt ca e nevoie sa mai vina, alteori stiu ca lucrarea s-a facut. Si miracolul pentru mine nu il numesc vindecare, il numesc trezirea omului in Dumnezeu.

L-am intrebat de ce imi era mai greu sa ma rog, intr-o multime agitata, tensionata, nervoasa – si mi-a raspuns :
– Atat timp cat Il privesti pe Dumnezeu ca fiind in afara ta, o sa si gasesti motive tot in afara ta. Cauza nu sunt cei din jur, ci cum Il privesti tu pe Dumnezeu. Daca ai credinta nestramutata ca El este in tine, realizezi ca nimeni nu poate sta intre tine si Dumnezeu. Ca sa te rogi, cobori in tine, inchizi ochii si in inima ta o sa gasesti linistea. Acolo te asteapta Dumnezeu. Mintea este prima care fie se deschide si, prin gandurile tale, Il lasa pe El sa se manifeste in tine – sau tot mintea este cea care te impiedica. Mintea tese labirinturi si uneori se pierde in propria ei tesatura. Daca lasi iubirea din inima ta sa iti scalde mintea, o sa vezi cum gandurile tale isi gasesc singure drumul catre Cer.

L-am intrebat de ce se agitau, se luptau oamenii, ca sa ajunga sa ia Lumina:
– Te lupti sa ajungi mai aproape de Dumnezeu, cand ai o teama in tine, o neliniste, o indoiala in ceea ce priveste relatia ta cu Dumnezeu. Atunci, intotdeauna gasesti ca mai ai ceva de facut, nu ai facut destul, mai exista inca ceva, iar acel ceva o sa iti aduca apropierea – si cauti si cauti neincetat. Dar daca te opresti din zbucium, din framantare, din cautare, iti dai voie sa Il descoperi in tine. Poti trai o intreaga viata, preocupat sa Il cauti in afara ta – dar nu cauti unde trebuie. Lupta exterioara este un semn al luptei din sufletul acelor oameni, aspiratia lor, nazuinta lor, cautarea lor si acela e modul in care o reflecta.

L-am intrebat cum, dupa ore petrecute in picioare, intr-o pozitie in care nu puteai nici sa te intorci, el nu dadea nici un semn de oboseala – si nu numai aceasta – in jurul lui oamenii erau foarte linistiti, calmi. Raspandea o vibratie de pace in jur, care linstea multimea.
– Oboseala vine din lupta fiintei cu viata. Cand te opui vietii, judecand, criticand, maniindu-te, pierzi viata din tine si obosesti – si este si normal, pentru ca mergi contra curentului. Iubirea, este curgerea vietii. Pacea, linistea, se obtin cand lasi viata sa curga prin tine si nu mai opui rezistenta la ceva.
Si m-a intrebat:

– Ai obosit vreodata, in timp ce te bucurai, in timp ce iubeai, in timp ce te rugai?Atunci te lasai purtata de curgerea vietii, nu opuneai rezistenta. Atunci te deschideai prin inima. Obosesti, cand cauti cu mintea, inima nu te oboseste vreodata. Si mintea cauta neincetat, mereu gaseste altceva de care sa se agate – dar, in esenta, mintea isi cauta linistea.
Deci lupta nu este intre noi si cei din jur, sau intamplarile din viata, ci intre noi si noi– lupta interioara este cea care epuizeaza.

L-am intrebat cum poti sa iesi din aceasta zbatere, pendulare:
– Nu trebuie sa te zbati ca sa iesi, pentru ca te afunzi si mai rau. Si vine o vreme cand intelegi ca nu e necesar sa te zbati, ca totul se intampla de la sine, intelegi ca viata curge lin, nu e o stradanie. Lupta are loc pana cand se coboara aceasta intelegere, aceasta pace. Nu fugi dupa Dumnezeu, stai linistit si lasa-l sa se exprime prin tine.

L-am intrebat cum a ajuns el la aceasta stare de pace – in opinia mea, de iluminare, si mi-a spus ca s-a rugat catre Dumnezeu sa il lumineze ca sa le poata darui celor din jur, dintr-o credinta ferma ca cererea sa este auzita si indeplinita – si apoi s-a lasat purtat de valurile vietii, s-a deschis si i-au venit rugaciunile pe care le simtea cu sufletul. Nu s-a indoit nici un moment si rugamintea sa la Dumnezeu era sa ii dea acest har de a darui cat timp traieste pe acest Pamant. Acesta considera ca fiind cea mai mare binecuvantare, bogatia inimii.

I-am spus ca, in opinia mea, biserica s-a indepartat de creinciosi, a pierdut legatura si intr-un fel a interupt legatura intre Cer si Pamant, in conditiile in care ei aveau puterea sa o consolideze.
– Biserica este o institutie alcatuita tot din oameni. Si omul s-a indepartat de aproapele sau. Si asta, din teama. Teama de a nu se pierde invataturile, de a le pastra nealterate, din frica aceasta si-au concentrat atentia doar pe invatatura si au uitat de ce este mai important – cei carora li s-a adresat Christos prin invataturile sale. Iisus nu a vorbit ascuns, doar Apostolilor, el a iesit in lume. Dar si in Biserica sunt oameni si oameni.
Ce poti face tu, ca om, este sa studiezi Cuvantul Intemeietorului, sa il simti, sa citesti si sa alegi acele rugaciuni pe care le simti cu Sufletul, pentru ca, daca doar le rostesti fara suflet, ele sunt doar sunete goale. Prin rugaciune omul se inalta prin Cuvant, care este fapta, prin gand si prin traire. Acestea trei trebuie sa mearga impreuna ca sa te inalte. Nu e datoria noastra sa ii judecam pe semenii nostri – asa scrie si in carti, sa nu judecam, noi folosim piatra de temelie, invatatura si ne gasim singuri calea prin care vorbim cu Dumnezeu.

Mi-a spus ca e foarte important sa ascult tacerea.
– Cauta tacerea, nu urmari sirul cuvintelor mele,asculta-L pe Dumnezeu, in tacerea mea.

Si de cate ori se oprea din vorbit, stateam cu ochii inchisi si auzeam, simteam sunetul unui falfait de aripi si vedeam ceva ca un glob imens de lumina deasupra capului lui.
Aceasta fiinta se adresa cu un respect deosebit pentru toti cei din jur, cu veneratie; l-am intrebat ce simte el, cand vorbeste cu un om:
– Cand vorbesc cu un om, eu il privesc pe Sfantul Duh in el. Sa fii lipsit de respect la adresa unui om este ca si cum ai fi lipsit de respect in fata tronului lui Dumnezeu. Nu e suficient sa Il vezi pe Dumnezeu intr-un inger sau in Fiul Sau; uita-te in jur si descopera-l aici.
Rosteste fiecare cuvant cu respect, rar, nu te grabi sa vorbesti. Cuvintele sunt alcatuite din Duhul Sfant si cand vorbesti cu un om, vorbeste rar si cu respect, stiind ca, in acel moment, Duhul Sfat se manifesta prin tine in lume. Lasa ca fiecare cuvant sa vina din sufletul tau, simte-l inainte sa il rostesti, doar asa el va atinge sufletul celui caruia i te adresezi. Ceea ce spui tu, daca este lipsit de lumina sufletului tau, va trece intr-un cotlon al mintii si mintea va uita; daca ceea ce rostesti vine din suflet, acel om va pastra in sufletul lui, nu ceea ce eu sau tu am rostit, ci amintirea bucuriei sufletului lui.

La plecare, doream din suflet sa ii daruiesc ceva, nu stiam ce, ma framantam si mi-a raspuns la intrebarea mea nerostita, spunandu-mi sa fac asupra lui semnul crucii si sa il binecuvantez. Ma gandeam cum pot eu, omul, sa fac acest gest asupra lui, aflat parca in aceasta lume, dar neapartinand ei – si mi-a explicat:
– Cand faci ceva cu toata inima, lasi puterea celesta a Sfantului Duh sa coboare prin tine; omul nu binecuvanteaza cu puterea omului, ci cu cea a Duhului – si in fata Sa, toti suntem egali.

Fiintele iluminate pasesc printre noi, nestiute, simple, la trecerea lor prin viata noastra se simte doar adierea lumilor celeste.

 

Autor necunoscut

A-aparut-File-de-Lumina

Comentarii (33)
  1. Hotarat este un om cu har de la Dumnezeu
    seamana PUTIN cu preotii ortodocsi care ameninta cu veniri infricosate ale Domnului
    Dumnezeul in care cred eu este IUBIRE
    Sa-i dea Dumnezeu sa natate si putere sa-si continue misiunea
    Doamne ajuta

     
  2. Minunat articol…!!! Minunate si binecuvantate sfaturi.!!! Adevarat…tot ceea ce spune si ce face acest Suflet binecuvantat cu har divin.!!! Domnul sa-i dea sanatate multa si putere de a-i ajuta pe cei in nevoie.!!! Multumim.!!!

     
  3. Da mi-au mers la suflet cuvintele calugarului….Cum autorul interviului e necunoscut , vorbele calugarului nu-mi par deloc necunoiscute
    Parintele Arsenie Papacioc de la manastirea Techirghiol , care acum nu mai e printre noi vorbea la fel….Dumnezeu sa-l odihneasca .
    L-am cunoscut personal intr-un moment de grea incercare – pentru mine, si cuvintele lui – foarte asemanatoare cu cele de mai sus – mi-au redat increderea in mine . ,,Nu ma lasa singur in rugaciune ” mi-a spus ,, Sa ai credinta si nu te pierde ”….Cuvinte simple , dar care au avut darul de a-mi deschide ochii….In aproape toate comentariile mele , eu repet ca Dumnezeu este in noi . Multi IL cauta , aiurea , in semne in tunete , in pierte …in cladiri inalte…cand EL e atat de aproape….Ochii sunt oglinda sufletului , dar si cei care al mint pe om cel mai tare….Dupa indelungi cautari omul crede ca a gasit raspunsul , si atunci ochii ii arata doar ce vrea omul sa vada …si el crede cu tarie ce ,,vede” …Devine credincios , apoi ..habotnic …si apoi fanatic in a-si apara ,,descoperirea”….Sunt multi oamnei cu ,,har divin ”- fiinte iluminate , care l-au gasit pe Dumnezeu acolo in inima lor , fiecare ,,lucreaza in lumina ” asa cum il indeamna inima…fara a cere recunoastere sau recunostinta pentru harul lor….Pur si simplu ei SUNT…si atat .
    Bine e daca recititi acest interviu , iar si iar …si nu doar sa va minunati de harul calugarului ci sa reflecati la cuvintele lui….Sunt cuvinte simple care merg direct la inima ….Rugati-va acolo in suflet cu cuvintele voastre care le simtiti ca sunt potrivite …..si apoi ,,ascutati tacerea ” de dupa …cum spune si calugarul …Inima voastra va va vorbi , cu toata sinceritatea – e posibil sa nu va convina ce va -va spune , dar este doar adevarul ….De voi depinde ca data viitoare sa va spuna doar lucruri frumoase despre voi….
    O zi buna va doresc..

     
    1. Cele mai bune si mai frumoase lucruri sunt in noi. Doar ca nj suntem invatati asta. Suntem invatati (sau suntem lasati) sa cautam in exterior ceea ce trebuie sa cautam, de fapt, in interiorul nostru. De ce? Pentru ca acolo, in noi, in sufletul nostru, salasluieste Dumnezeu, ca ecolo stau cele mai frumoase lucruri pe care ni le-am putea imagina. Si cat de bine ne-ar fi – noua, ca indivizi si societatii, in general – daca am scuti tot acest timp de cautari exterioare (ani, poate chiar zeci de ani din viata noastra) si am merge direct la sursa, in noi…

       
  4. Va multumesc din tot sufletul meu ,este exact ce trebuia sa -mi apara in fata ochilor .NIMIC NU ESTE INTAMPLATOR!!!!
    Fiti binecuvantati,tu draga Razvan si cel care s-a gandit si la ceilalti si ne-a daruit si noua acest minunat dar.NAMASTE.

     
  5. ……buna dimineata
    daca am putea si noi sa facem la fel cu aproapele nostru asa
    atunci toti am trai intr-o lume mai buna si minunata.
    eu am citit acest aricol cu ceva vreme in urma si mi-a placut foarte mult
    multumesc pentru ca zambesc, ma bucur si vreau sa invat din toate acestea
    cat si din experientele traite, ca de fapt
    raiul este aici pe pamant
    depinde doar de noi ce alegem………………..
    …………………………………………..minunat articolul
    ……………………….va multumesc si va iubesc ..
    ………………………….o zi minunata sa aveti minunata si luminata ca soarele de afara intr-o zi de iarna .

     
  6. ……Multumesc , multumesc , multumesc …. Cat de pretiosi pot fi genul acesta de oameni….
    ….Cat de pretioase aceste cuvinte … Ma bucur ca astfel de oameni exista …. Ma bucur ca
    ei sunt acolo undeva si prin ceea ce fac si prin ceea ce sunt ajuta ca lumea asta sa fie mai
    buna si mai frumoasa … Cuvintele acestui calugar s-au strecurat in sufletul meu si mi au
    creat o stare deosebita , o traire speciala … Avem atatea de invatat ….Sa putem sa l vedem
    pe Dumnezeu in fiecare … caci el este in fiecare …. Ne petrecem viata alergand dupa ceva…
    ….Alergam tot timpul ….Ancorati atat de tare in acest cotidian pierdem cumva din vedere ceea
    ce e cu adevarat important …. Caci daca i-am multumi lui Dumnezeu si de o mie de ori pe zi
    pentru toate cate avem tot ar fi putin …. Pentru toate binecuvantarile , pentru toate darurile
    minunate …. Pentru toate darurile de care stim sa ne bucuram dar mai ales pentru acelea
    de care nu stim indeajuns sa ne bucuram … Pentru tot ceea ce avem si suntem constienti ca
    avem dar mai ales pentru ceea ce avem si nu suntem indeajuns de constienti ca avem….
    ……. Recunoscatori …dar niciodata indeajuns de recunoscatori …. Sa incercam sa l redescoperim
    pe Dumnezeu … Sa incercam sa devenim mai buni … Sa coboram mai des din mintea noastra in
    inima noastra … Caci acolo Dumnezeu ne asteapta ….
    … Pretioase aceste cuvinte ale acestui calugar batran … Pline de invataminte…. Pline ….
    ….Si … Ma gandesc … la cat de mult datoreaza cei multi celor putini si cu adevarat speciali …
    …Celor putini care isi dedica viata lor lui Dumnezeu … Celor putini care in mod deliberat se roaga
    pentru toti si pentru toate catre Dumnezeu … din tot sufletul si cu toata inima ….
    ….. Va iubesc pe voi toti … Si …. Va urez numai bine ….

     
  7. ……buna dimineata
    putem ….doar trebuie sa vrem cu adevarat ,
    „si eu am citit acest aricol cu ceva vreme in urma si mi-a placut foarte mult ,multumesc ;”
    multumesc, pentru ca pentru mine este o confirmare ca aceasta este calea in constiinta de azi ;
    vreau sa fac o observatie :
    Gregg Braden a spus acelasi lucru (metoda de vindecare) in conferinta tinuta in Bucursti in 2013
    (oare l-a cunoscut pe acest calugar…?)
    daca nu , inseamna ca aceasta poveste (metoda de vindecare) este indentica cu a altora,…… alti oameni deja TREZITI , ILUMINATI ;
    metoda este foarte simpla , dar ca orce lucru simplu este greu de inteles si dobindit , doar trebuie sa vrei cu adevarat .
    .minunat articolul ……………………….va multumesc !!!
    Bucuria inimii fie mereu cu voi ….javascript:zaazuemoticonsclick(‘:Heart:’)

     
  8. Dumnezeu sa ne intoarca pe toti la El,sa ne daruiasca pacea si bucuria vietii traite in credinta.
    Binecuvantati sa fie toti cei care Ii slujesc Lui si semenilor lor.

     
  9. Calugarul a fost sau este un adevarat intelept. Nu punea intrebari deoarece necunoscand in realitate viata laica si ce o dirijeaza sau cum isi dirijeaza fiecare viata – avea doar stiinta vindecarii sufletul pentru a vindeca trupul. Constient ca nu era nici meritul sau personal fizic ci al puterii credintei sale ce tinea de suflet, in intelepciunea lui a inteles ca omul niciodata nu va stii totul pentru ca el nu a creat lumea – omul este si el o creatie a acestei planete iar lumea este intr-o continua miscare si transformare bazata pe legile vietii. Credinta te ajuta sa fii tu insati si sa te vindeci. Sufletul fiind esenta vietii care nu poate fi masurat sau vazut are totusi proprietatea de a ne transforma. Si sufletul ni-l simtim cu adevarat cand iubim, cand ceva ne imresioneaza si simtim ca il pierdem sau se impietreste cand nu mai putem face fata greutatilor sau nedreptatilor. Din totdeauna se spune ca binele invinge raul daca avem intelepciunea de ai da timp. Se spune ca daca gresesti repara cat mai repede tot tu ca sa nu platesti mai dur tu sau cei dragi. Si timpul a dovedit ca asa se intampla si nimeni nu scapa de aceasta echilibrare indiferent de varsta , valoarea contului, imunitate politica sau a proprietatilor. Sufletele au legile lor mai presus de noi beneficiarii lor cu titlu gratuit. Ne intelegem prin suflete cu oricine prin cuvinte nu.
    Si intelepciunea nu se dobandeste contra bani, diplome sau pupaturi de odoare. Intelepcinea se dobandeste prin traire cu ochii deschisi asumandu-ti consecintele gandurilor si faptelor tale. Da, inainte de a rosti un cuvant gandeste-te daca ti-l asumi. Si faptele pe care le faci atat pentru tine cat si in legatura cu toti cei din preajma ta daca te reprezinta cu adevarat. Bunica mea spunea ca suntem ceea ce facem si daca vorbele noastre nu sunt in armonie cu faptele noastre suntem ca o frunza in vant – la fel de utila pentru copac si viata.
    Si daca suntem in viata avand un suflet din sufletul magic al vietii si suntem sub diferite forme care au loc pe acesta planeta de ce nu respectam legile vietii impunandu-le pe cele ale omului care sunt limitate ?
    Calugarul este un OM adevarat care si-a inteles si acceptat menirea asa cum a simtit-o si a facut-o in DAR si celor ce i-au cerut sfatul.
    Nu a organizat cursuri contra cost, nu si-a conditionat darul si nici nu a folosit sexul pentru a invata femeile inaltarea in grade spirituale, deci nu a manipulat in interesul personal oamenii. I-a lasat sa isi gaseasca singuri calea intelepciunii invatandu-i introspectia si daruindu-le un sistem unitar de valori prin credinta , iubire si respect – mult si adevarat respect fata de sine si fata de orice manifestare a vietii numita Dumnezeu omniprezent, atoatestiutor, drept si intelept in infinitatea lui in toate manifestarile vietii pe pamant. Cu respect

     
    1. Sarut mana dna. Luza si bine ati revenit printre noi . Am inteles ca de fapt erati prezenta ,dar nu mai voiati sa comunicati cu noi…..Nu mai bagati in seama pe viitor eventuale ,,pareri contradictorii ” atat timp cat ele nu sunt constructive….Constat si eu ca avem puncte de vedere comune cumva , dar cred ca viata a facut asta ….Prin experientele avute fiecare , am acumulat , am invatat , cate ceva de la viata – fiecare in felul lui dar cu acelasi rezultat . Acest lucru ma bucura , eu personal ma consider un invingator, anonim…. e adevarat dar pentru mine e deajuns.Nu cred ca e lipsa de modestie , e vorba de viata mea nu a altuia ….Dumnezeu ma ajutat si eu am ales calea…Dumnezeu ma ajutat si eu m-am ridicat…
      Daca am reusit sa pot ,,deschide ochii ”cuiva…. cu adevarat in aceasta viata , consider ca ,,misiunea ” mea e indeplinita…..Gandesc simplu si curat , sunt totusi un om fara prea mare ,,pregatire ” si fara sa folosesc cuvinte sofisticate ….o fac in felul meu .Daca simt ca pot sa spun ceva o spun daca nu …tac. Ascult tacerea .Apreciez cuvintele oamenilor cand simt ca vin din inima…..
      Cuvintele dvs. vin din inima….toata stima si respectul meu . Sunteti un om deosebit.
      O zi buna.

       
  10. 2 februarie – Intampinarea Domnului, cunoscuta in popor si sub denumirea Stretenia (dupa numele vechi sla­von), este sarbatoarea anuala a zilei in care Sfanta Fecioara Maria, conformandu-se Legii (Lev. XII, 8), a mers la templul din Ierusalim, la 40 de zile dupa nasterea Domnului, pentru curatirea ei; dumnezeiescul Prunc a fost intampinat si tinut in brate de batranul si dreptul Simeon (Luca II, 22 s.u.). La ortodocsi, accentul sarbatorii se pune pe persoana dum­nezeiescului Prunc si de aceea e numita Intampinarea Domnului (de catre Simeon), fiind trecuta intre sarbatorile Mantuitorului, pe cand la catolici pe primul plan sta persoana Fecioarei Maria, care a venit la templu pen­tru curatirea ei, dupa Lege. De aceea, la ei sarbatoarea se numeste Cu­ratirea Sfintei Marii si e trecuta intre sarbatorile Maicii Domnului.
    In credinta populara aceasta zi ,este cunoascuta sub denumirea de Ziua Ursului. Copiii erau unsi cu grasime de urs. Prin aceasta practica se credea ca puterea acestui animal era transferata asupra copiilor. Bolnavii de „sperietoare” erau tratati prin afumare cu par de urs.
    Se credea ca, daca in aceasta zi este soare, ursul iese din barlog si, vazandu-si umbra, se sperie si se retrage, prevestind astfel, prelungirea iernii cu inca 6 saptamani. Dimpotriva, daca in aceasta zi cerul este innorat, ursul nu-si poate vedea umbra si ramane afara, prevestind slabirea frigului si apropierea primaverii…
    Razvan …nu-mi ramane decat sa-ti Multumesc din suflet pentru publicarea acestui ,,discurs ,,..pe care l-am citit nu o data ci de cateva ori …avand alaturi o coala de hartie si un pix…Asa fac intotdeauna :) Imi fac o ciorna ,cu ce cred eu ca trebuie sa-mi ramana in suflet…si ce concluzie am tras ?
    Bogatia inimii este cea mai mare Binecuvantare ! Daca ai o inima plina de iubire …pentru tine in primul rand …restul vine de la Sine …
    Viata este atat de Minunata ! :)
    ,, Transformarea Constiintei globale nu mai este un ,, lux ,,, dedicat numai celor ,,initiati ,,…a devenit o necesitate imediata …Pentru ca avem nevoie de conectarea cu Noi Insine …,, Linistea vorbeste ,,…Pierderea Tacerii din Interior inseamna Ratacire ! ,,…
    Va imbratisez cu Iubire ! :)

     
  11. Consider ca pentru a Aplica aceste Pilde in viata noastra nu trebuie sa devenim calugari sau sa ajungem la „N” -ani , deoarece avem in noi Scanteia Divina . Noi decidem pe parcursul vietii noastre daca O lasam sa ” palpaie ” sau ii „intetim ” flacara . Luiza pune o intrebare „la obiect ” : „…de ce nu respectam legile vietii impunandu-le pe cele ale omului care sunt limitate ? ” . Consider ca unul din raspunsuri ni-l da chiar acest calugar facand referire la faptul ca ne ratacim in propria noastra minte. Consider ca important este sa ne Straduim , cu Vointa si Curaj nu doar sa Evoluam Intelectual si Material cum ne recomanda Lumea ci in primul rand sa Evoluam Spiritual (chiar ajutati de citate si carti scrise de autori de toate natiile) , mai ales ca Evolutia Spirituala ne va inlesni Evolutia Intelectuala si pe cea Materiala. Multumesc File de Lumina . Multumesc draga Razvan , Multumesc dragi Comentatori.

     
  12. Intr-adevar nu trebuie nici o clipa sa uitam ca-l purtam pe Dumnezeu in inima noastra,in sufletul nostru;
    deci in viata noastra de zi cu zi ,trebuie sa ne purtam ca atare,atunci vom fi mai linistiti,mai fericiti si asa
    vor fi si cei din jurul nostru.
    Interviul anonim prezentat este plin de invataminte,pe care daca le urmam ne da speranta.

     
  13. Orice clipă înseamnă un timp şi orice suspinare poate fi o rugăciune. – Arsenie Papacioc, primul arhimandrit pe care l-am auzit că nu este pentru nevoinţe, ci pentru o stare de Prezenţă continuă.

     
  14. Domnule Dan va multumesc frumos pentru dedicatia muzicala. Melodia este interpretata de doua voci nemuritoare fiecare cu timbrul ei unic care impreuna au creat un cantec magic. Probabil si acest cantec ca si multe altele cantate din suflet vor ramane peste veacuri indiferent de tehnologie si vor trezi aceleasi sentimente.
    Indiferent de evenimentele personale , de suisuri si coborasuri in cariera datorate a X evenimente ceea ce lasa ele omenirii nu au limita, dimensiune – doar transmit vii mai departe puterea si simtirea sufletor si sentimentelor lor atunci cand canta asa cum numai ele o pot face si in care si noi ne regasim fie ca stim sau nu limba engleza.
    Multumesc inca o data pentru dedicatie. Cu respect

     
  15. Buna seara domnule Dan va multumesc frumos pentru dedicatia muzicala.
    Atat melodia cat si interpretele vor ramane nenuritoare peste timp indiferent de dezvoltarea tehnologica. Sunt patru minute care transmit caldura si speranta cat si puterea de a crede indiferent de timp si vremuri. Cu respect.

     
    1. …… Ma bucur ca va placut …. Oricum meritati un mic premiu atat pentru
      comentariul de ieri cat si pentru cel de astazi …. Numai bine ! …..

       
  16. Buna seara domnule Vali noi ne asemanam si prin faptul ca suntem „hoinari”. Am vazut locuri si oameni si am incercat sa le intelegem valorile cunoscandu-le si respectandu-le fara a ne pierde pe noi si esenta noastra. As putea spune ca asa ne-am cunoscut mai bine pe noi cine suntem si ce putem face de fapt. Si din ce stim sa ne facem o viata frumoasa noua si celor din preajma noastra. Da suntem niste oameni obisnuiti carora nu le este frica sau teama sa fie ei insisi si sa isi asume gandurile , credintele, faptele si consecintele lor. Asa ca nu este de mirare ca ajungem la concluzii asemanatoare. Cu drag si cu respect.

     
  17. Multumesc frumos pentru postarea acestui dialog ce intrupeaza toata esenta vietii noastre pe Pamant.

     
  18. Multumesc pentru cuvintele si sfaturile atingatoare de suflet,de care aveam atita nevoie la vreme de rascruce.Cu iubire si recunostinta.

     
  19. de fiecare data cand citesc un articol ,il cotinui cu comentariile de la fiecare si ma incarc energetic ,ma linistesc ,o pace interioara vine peste mine .De fiecare data ii multumesc lui Razvan ,atat pt. articole cat si pt. gandurile pe care le scrieti prin traire ; acum va multumesc la fiecare dintre dvs. ,va doresc multa sanatate , multa deschidere – pt. tot ceace imi dati si ne dati la toti care va urmarim .Doamne ajuta-ne si binecuvanteaza -ne !

     
  20. ” Eu, omul, nu ma gandesc ca as avea ceva de facut, eu ma deschid si las Sfantul Duh sa curga prin mine. Nu intreb niciodata omul, de ce a venit la mine, ce problema are; ………………………….. Eu nu trebuie sa stiu ce greutate purta el, Dumnezeu stie. Imi pastrez doar sufletul deschis si ma rog din toata inima mea. ……………………….Uneori simt ca e nevoie sa mai vina, alteori stiu ca lucrarea s-a facut. …………..”
    ………..Ca tehnica seamana un pic cu „Vindecarea Reconectiva”………dar ce e dincolo de tehnica ?…………………………

     
  21. Cunosc autorul, fiind un domn profesor universitar foarte remarcabil si pretios, dar respect alegerea lui spre a ramane necunoscut, si admir orice scriere de-a lui si a dumneavoastra. Felicitari. Doamne ajuta sa se mai nasca astfel de suflete si sa devina multi altii oameni cu Har Dumnezeiesc.

     
  22. Minunat articol.. am citit interviul si in
    Sferele Celeste/Calatorii spirituale…dar tot nu am aflat numele calugarului.. insa este adevarat.” iFiinţele iluminate păşesc printre noi, neştiuţi, simpli, se simte doar adierea lumilor celeste la trecerea lor prin viata noastră.”

    „Visează ca şi cum ai trai veşnic, dar trăieşte ca şi cum ai muri azi, căci nu contează anii din viata ta, ci viaţa din anii tăi. ”
    .”

    Toate cele bune..minunat ca existati !

     
    1. ….. Doamna nu va cunosc , dar , tin sa va multumesc din suflet pentru acest citat minunat …
      „…Viseaza ca si cum ai trai vesnic , dar traieste ca si cum ai muri azi , caci nu conteaza anii din
      viata ta , ci viata din anii tai … ” ….. Fantastic…. Cu respect , Dan….

       

Dă-i un răspuns lui Vali Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/angel.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1zambet-mare.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1hohot de ras.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/dracusor.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/ganduri.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Astept.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Bataile inimii.gif 
more...
 

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back To Top