skip to Main Content
0744.135.444 Redactia@filedelumina.ro

Dragostea bătrânului

 

Era o dimineaţă aglomerată la cabinet când, în jurul orei 08:30, intră un domn bătrân cu un deget bandajat. Îmi spune imediat că este foarte grăbit căci are o întâlnire fixată pentru ora 09:00. L-am invitat să se aşeze ştiind că avea să mai treacă cel puţin o jumătate de oră până să apară medicul. Îl observ cu câtă nerăbdare îşi priveşte ceasul la fiecare minut care trece.
Între timp mă gândesc că n-ar fi rău să-i desfac bandajul şi să văd despre ce este vorba. Rana nu pare a fi aşa de gravă… în aşteptarea medicului, mă decid să-i dezinfectez rana şi mă lansez într-o mică conversatie. Îl întreb cât de urgentă este întâlnirea pe care o are şi dacă nu preferă să aştepte sosirea medicului pentru tratarea rănii. Îmi răspunde că trebuie să meargă neapărat la casă de bătrâni, aşa cum face de ani buni, ca să ia micul dejun cu soţia.
Politicoasă, îl întreb de sănătatea soţiei. Senin, bătrânul domn îmi povesteşte că soţia, bolnavă de Alzheimer, stă la casa de bătrâni de mai bine de 7 ani. Gândindu-mă că într-un moment de luciditate soţia putea fi agitată de întârzierea lui, mă grăbesc să-i tratez rana dar batranul îmi explică că ea nu-şi mai aduce aminte de 5 ani cine este el… Şi-atunci îl intreb mirată:
– Şi dvs vă duceţi zilnic ca să luaţi micul dejun împreună?
Cu un surâs dulce şi o mângâiere pe mână, îmi răspunde:
– E-adevărat că ea nu mai ştie cine sunt eu, dar eu ştiu bine cine este ea.
Am rămas fără cuvinte şi un fior m-a străbătut în timp ce mă uitam la bătrânul care se îndepărta cu paşi grăbiţi.
Mi-am înghiţit lacrimile, spunându-mi în sinea mea:
– Asta este dragostea, asta este ceea ce îmi doresc de la viaţă!… Să iubeşti înseamnă să accepti ceea ce a fost, ceea ce este, ceea ce va fi şi ceea ce încă nu s-a întâmplat. Persoanele fericite şi împlinite nu sunt neapărat cele care au tot ce-i mai bun din fiecare lucru, ci acelea care ştiu să faca ce-i mai bun din tot ceea ce au.

Autor: necunoscut

Comentarii (11)
  1. „Asta este dragostea, asta este ceea ce îmi doresc de la viaţă!… ”
    Am inceput cu aceasta fraza din finalul povestii de mai sus, pentru ca este cred dorinta oricaruia dintre noi !
    Este o poveste emotionanta , plina de farmec si de invataminte! Ce frumos, dar si ce trist!
    S-au poate tocmai tristetea acestei situati da farmecul acestei povesti!
    Inchei tot cu fraze din finalul povestii noastre, pentru ele spun totul si nu stiu ce as mai putea spune in plus :
    „Să iubeşti înseamnă să accepti ceea ce a fost, ceea ce este, ceea ce va fi şi ceea ce încă nu s-a întâmplat.
    Persoanele fericite şi împlinite nu sunt neapărat cele care au tot ce-i mai bun din fiecare lucru,
    ci acelea care ştiu să faca ce-i mai bun din tot ceea ce au.”
    Nu credeti ca aceste cuvinte spun totul??? Sa dea Domnul, ca fiecare sa avem astfel de iubire ! NAMASTE

     
  2. Bunica mea mea spunea ca a avea un partener de viata pe care sa il iubesti si sa te iubesca intr-adevar toata viata cu bune, cu rele, este un DAR de la Dumnezeu. De obicei te indragostesti pentru….. in cateva minute……apoi ai fluturi in stomac…….apoi simti ca iti raspunde sentimentelor tale … si te simti zburand pe 10 norisori……apoi primul sarut…….si la un moment dat iei decizia ca este ceea ce te face cu adevarat fericit/fericita, e fiinta langa care vrei cu adevarat sa iti petreci viata. Bunicii mei s-au cunoscut cand bunica avea 19 ani si bunicul 20, au fost prieteni si logodnici … dupa obiceiurile vremii acum uitate.. doi ani … si s-au casatorit. Au trecut impreuna prin momenente foarte frumoase dar si foarte dificile , razboiul, lagarul,tortura, regimuri care mai de care mai putin umane, moartea fiicei lor din razbunarea unui nefericit care nu a acceptat ca bunica femeie casatorita i-a respins avansurile, dar si construirea si reconstruirea unei frumoase gospodarii si familii, a unei gradini de poveste cu o multime de flori si in special trandafiri, cu oameni pe care i-au ajutat de-a lungul vremurilor. Bunicii s-au iubit si respectat toata viata depasind cu multa dragoste, rabdare si intelegere toate momentele de bucurie sau tristete din viata lor. Au plecat unul dupa altul la interval de doi ani asa cum au vorbit si in viata ca va fi. Mi-am dorit si eu sa am parte de un asemenea om dar vremurile si educatia ….. sunt altele.
    Un barbat acum cand se casatoreste de obicei parintii ii platesc nunta, apoi vin greutatile si fuge iar la parinti, se plictiseste de responsabilitati cand apar copii, si vrea libertatea de a isi cheltui banii cu prietenii sau cu alte doamne fara obligatii oricand dispuse la program artistic de bordel. O femeie acum nu stie mai nimic legat de gospodarie si obligatii fata de familie deoarece a fost crescuta sa nu faca si sa nu stie nimic decat moda, fitze si cum sa agate barbati, pe care ii ia la rand pe incercate ca pe pepeni. Daca ramane gravida da fuga acasa la parinti sa o ajute sa se descurce sau sa le paseze copilul cu tata necunoscut. In situatia in care se casatoresc nu se descurca cu banii pentru ca … nu prea sunt locuri de munca…… si obligatiile curg……si copilul urla…..si ………..vreau la mama care de fapt ea este obligata sa ma ajute …… sau la biserica …..sau la guru …… – deci stramosii sunt de vina, politicienii, parintii, …astrele, moda show tv,, si sunt altii liberi……. si….. aceasta este realitatea pentru multe tinere familii acum sau tineri care nu mai respecta nimic si nici pe sine. Familia nu mai este la moda, gospodaria nu mai este la moda, respectul intre generatii nu mai este la moda si chiar respectul fata de sine nu mai este la moda. Dar da, este la moda botox-ul, silicoanele, gadget-urile si cumpararea diplomelor, cluburile, alcoolul, drogurile, sexul liber cu oricine-oricand. Familia insemna acum obligatia parintilor de a face o nunta cat mai mare si sa le dea tinerilor cat mai mult, iar daca nu pot, poate mor si ei mai devreme sa nu mai deranjeze spatiul.
    Ce am scris despre barbati si femei acum, sunt din pacate reale, constatate din discutiile cu tineri de diferite varste si modul cum isi privesc ei viata si perspectivele. Sunt si tineri care isi cunosc bine potentialul, dar acestia in marea lor majoritate se gandesc sa plece din tara. Ca statistica, divortialitatea in unele luni depaseste casatoriile, nu conteaza daca sunt sau nu copii si consecintele. Am participat si la cununi organizate de tineri si acelea intradevar, dupa ani si nu putine incercari – au ramas impreuna si au familii unite – dar sunt putini. Putini rezista greutatilor, stresului cotidian, anturajelor, influentelor „spirituale”, transformarii fizice in timp, bolilor, obiceiurilor distructive. Fiecare varsta are farmecul ei si timpul trece implacabil indiferent de ceea ce faci sau nu, indiferent de credinte, moda, avere sau orice altceva. Un parteneriat pe viata este o constructie in fiecare zi la care isi aduc aportul amandoi si aceasta se invata zilnic. Nu ne nastem cu carte de instructiuni dar putem sa stim ce vrem si ce decizii luam pentru ca ele influnteaza direct pe toti cei din viata si din preajma noastra. Din cele mai vechi timpuri au rezistat cei ce au stiut sa comunice unii cu ceilalti, sa se respecte reciproc, sa se sustina reciproc in toate momentele fie bune fie mai putin bune, cu dragoste si incredere. Bunicii mei spuneau ca ei isi zambesc dimineata cand se vad si noaptea cand inchid ochii ca fiind cea mai draga fiinta pe care o porti nu doar in ochi ci si in suflet. Va doresc sa aveti o relatie si o viata fericita impreuna cu cei dragi, oricand, oriunde. O sincera iubire – e mare fericire si ea transcede timpul – e tot ce ai in viata si ce iei cu tine…doar iubirea.

     
  3. CE FACI CAND ESTI INDRAGOSTIT-A ?
    ,, Stii cand privesc pe geam, ganduri de undeva dintr-un loc in care prezenta ta e continua, sparg barierele, ies la suprafata! Te visez! Cu ochii inchisi, cu ochii deschisi uneori cand adorm, alteori cand te privesc pe tine in ochii mei!
    Te-am creat in mintea mea, in vibratii, in ceea ce simt in fiecare zi!
    Nu mai pot ascunde! E prea frumos sa inchid intr-o carapace muzica pe care o traiesc cu tine, locurile pe care le vizitez cu tine.
    Cand apari in mintea mea, un zambet imi lumineaza fata, sangele mi se urca in obraji, inima imi bate cu putere! Fericire, iubire… sunt asaltat-a de emotii puternice.
    Cand esti indragostit-a e acelasi lucru!
    De-a lungul vremii am trait nenumarate situatii de genul asta.
    Acum il-o vad iarasi, inima imi bate tare, sangele mi se urca din nou in obraji, tanjesc dupa atentia lui, ei
    Simti cateodata ca ai atatea sentimente ca mai e putin sa iti explodeaza pieptul!

    Trezeste-te!

    De multe ori ai folosit in comunicarea ta cu El,Ea , ce te-a invatat societatea, regulile impuse de altii!
    E timpul sa nu te mai reprimi!
    Ce vrei sa-i spui?
    Oare daca el –ea ,te-a facut sa simti toata vibratia, absolut orice, nu ar trebui sa stie?
    De ce sa te minti pe tine?
    De ce sa il minti pe el-ea?
    E ca si cum ai merge pe autostrada cu 130km/h si in loc sa mergi in directia corecta spre Budapesta de exemplu, mergi inapoi! Indicatoarele iti arata directia dar tu esti convins-a ca stii drumul, ai mai trecut pe aici!
    Rezultatul?
    In loc sa te apropii de destinatie mai rau te indepartezi!
    Esti indragostit-a?
    Vibrezi?
    Tremuri cand il-o vezi?
    De ce nu ii spui?
    Ce mai astepti?
    Ce-ti lipseste?

    Gandeste-te ca el-ea , e in fata ta, inchide ochii si simte absolut tot ce simti cand se afla cu adevarat in fata ochilor tai!
    Proiecteaza-l langa tine si fii tu natural-a!
    Spune-i acum tot ce ai de zis!
    Lasa-ti temerile la o parte si actioneaza!
    E normal sa-ti fie teama de necunoscut insa partea buna e ca o poti invinge!
    Cum?
    Prin actiune!
    Noteaza-ti gandurile care iti apar in legatura cu reactia lui ,ei !
    In ele se poate sa gasesti motivul pentru care nu i-ai comunicat pana acum ce simti!
    Vezi cum te simti!
    Esti mai relaxat-a?
    Simti cum te-ai eliberat de o mare greutate?
    Insa ce preferi? Sa tii in tine ceea ce simti, sa nu stii daca nu cumva ti-ai format o imagine ireala despre el-ea, sa nu stii daca raspunsurile lui-ei , emotionale corespund cu asteptarile tale?
    Daca este omul care te astepti tu sa fie, iti va raspunde, pentru ca simte la fel!
    Daca nu-ti raspunde nu e vina ta! E deja problema lui-ei, si oricum n-ai fi vrut sa fii langa un om care nu-ti raspunde la ceea ce simti!
    In plus iti garantez ca te vei simti mult mai bine!
    . Sinceritatea arata ca stii cine esti, stii ce vrei si sa-ti exprimi emotiile autentic!

    Ramai deschis-a la adevar, accepta-l si mergi mai departe!
    Sa fii indragostit-a e minunat, nu e o rusine, face parte din tine!
    Nu te acuza, nu te invinui daca raspunsul Lui-Ei , nu este cel pe care il asteptai, problema nu e la tine ….
    Nu te-ai saturat de starile apasatoare, tensiunile create de reprimarea a cine esti, a ce simti cu adevarat??
    Ai destula incredere in tine, nimic nu-ti poate zbuciuma convingerile tale interioare!
    CE ASTEPTI ? ,,… Incearca si sunt sigura ca iti vei gasi Iubirea Vietii Tale ! :) Inca o zi minunata ! Multumesc ,Razvan … Sa Iubim cum nu am mai iubit niciodata ,este dreptul nostru din nastere ! si …Sa nu spunem niciodata ,e prea tarziu !… :)

     
  4. Asa ne iubeste Cel care ne-a dat viata prin iubirea Lui neconditionata… si atunci cand uitam cine este El si cand am uitat cine suntem noi… Doamne iarta-mi nestiinta, uitarea si comoditatea :)

     
  5. „Persoanele fericite şi împlinite nu sunt neapărat cele care au tot ce-i mai bun din fiecare lucru, ci acelea care ştiu să faca ce-i mai bun din tot ceea ce au.”

    Foarte adevarat…mereu tanjim dupa altceva in loc sa fim fericiti cu ce avem!

     
  6. Nu conteaza ce a fost sau ce va fi.
    Foarte important este ce e acum .Daca in „acumul” de ieri a luat masa cu sotia ,acumul devine un maine fericit ,iar pentru ea ,daca nu recunoaste pe sotul ei ,el este pentru ea tot un prezent care o face fericita .Aceasta e iubirea neconditioneata ,aceasta e trairea in afara timpului.
    Minunat!

     
  7. nu am mai plans de mult din,,,,,, dragoste ,,,,,,, nu stiu ,care cum venim aici pe pamant ,,,cu ce karma ,,, cu ce datorii de indeplinit ,,,,, nu stiu ,,,, stiu doar ca atunci ,,,cu multi ani, am visat ca viata mea alaturi de cel caruia i-a jurat credinta ,,,,,asa sa fie ,,,la bine si la greu ,,,,, si nu a fost asa ,,,, de ce ? nu stiu !!!!! m-a impresionat articolul ,,, sunt sigura ca atunci cand oi mai veni pe pamant ,,,intalnesc si eu ,,,IUBIREA CEA PE CARE TOCMAI AM CITIT-O ,,, ( si o sa o scriu sigur ) !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! pana atunci >>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>. NAMASTE

     
    1. Draga Maria, sa nu-ti para rau pentru ca „nu a fost asa” cum „v-ati jurat credinta” si a fost altfel decat ti-ai fi dorit tu sa fie in viata ta. Nimic nu este intamplator. Totul se petrece exact asa cum trebuie sa fie. Asadar ” de ce ” ? Daca inca nu ai aflat de ce a fost sa fie altfel, vei afla intr-o buna zi. S-a intamplat asa cu un scop precis. Poate este chiar in fata ta si nu observi. Si pana vei gasi acea IUBIRE PERFECTA pe care ti-o visai, poate o gasesti in aceasta viata sau in alta, dar pana atunci, primeste te rog Dragostea mea curata, din Toata Inima mea ! Si pe mine m-a impresionat acest articol superb, un text extrem de sensibil. Te imbratisez cu drag. Namaste !

       
      1. multumesc draga mea LOLA , cred ca asa este cum ai scris ,,,, si eu sunt convinsa ca lectia dura care am avut-o ,am meritat-o !!!!!!!!
        sigur in alta viata o sa fie altfel ,,,findca in asta ma straduiesc sa-mi invat lectia,,,,, sper sa reusesc ,,,te imbratisez sincer NAMASTE

         
  8. da…tatal meu are un prieten de 92 de ani a carui sotie are Alzheimer iar de ani buni ea il crede pe sot bunicul ei …insa ceea ce a declarat el nu pot uita prea curind….O iubesc parca mai mult acum decit in tinerete….fara cuvinte.

     
    1. Intr-adevar ,Iubirea Adevarata nu se poate exprima prin cuvinte …Oare cine nu si-ar dori o astfel de iubire ? Oare cat suntem dispusi sa ne sacrificam pentru a o castiga ?Multumesc ! gellis-gren ,pentru aceasta emotionanta ,poveste …

       

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/angel.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1zambet-mare.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1hohot de ras.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/dracusor.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/ganduri.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Astept.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Bataile inimii.gif 
more...
 

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back To Top