skip to Main Content
0744.135.444 Redactia@filedelumina.ro

Aimee Mullins şi cele 12 perechi de picioare ale sale

 

Atleta, artista şi activista Aimee Millins vorbeşte despre protezele sale — are o duzină de perechi uimitoare — şi despre super-puterile pe care acestea i le acordă: viteză, frumuseţe şi 15 centimetri în înălţime… Pur şi simplu, ea redefineşte limitele corpului ei.

Vorbeam unui grup de aproximativ 300 de copii, cu vârste de la 6 la 8 ani, la un muzeu dedicat copiilor, şi am adus cu mine o sacoşă plinş de picioare, similare cu cele pe care le vedeţi aici, şi le-am întins pe o masă, pentru copii. Şi, din propria experienţă, ştiţi, copiii sunt din fire curioşi cu privire la ceea ce nu ştiu sau nu înţeleg, şi ceea ce le este străin. Ei învaţă doar să se teamă de acele diferenţe atunci când un adult îi influenţează să reacţioneze în acest fel, şi cenzurează poate aceea curiozitate naturală, sau, ştiţi, înfrânează dorinţa de pune întrebări în speranţa de a-i face pe copii să fie politicoşi. Astfel, mi-am imaginat un invăţător de clasa întâi afară pe hol cu aceşti copii nestăviliţi, spunând, „Acum, orice aţi face, nu vă holbaţi la picioare.”

Dar, bineînţeles, tocmai acesta este scopul. Acesta era motivul pentru care mă aflam acolo, vroiam să îi invit să se uite şi să exploreze. Astfel am făcut o înţelegere cu adulţii să lase copiii să intre singuri, fără niciun adult, pentru două minute, pe cont propriu. Uşa se deschide şi copiii vin lângă această masă cu picioare, se înghiontesc şi se îmboldesc şi împung cu degetele, şi încearcă să se lase cu toată greutatea pe piciorul de sprint să vadă ce se întâmplă cu acesta. Şi am spus, „Copii, foarte pe scurt — m-am trezit de dimineaţă, şi am decis că vreau să fiu în stare să sar peste o casă — nu prea mare, două sau trei etaje — dar, dacă v-aţi gândi la vreun animal, vreun super-erou, sau vreun personaj de desene animate, orice vă trece prin cap chiar acum, ce fel de picioare mi-aţi face?”

Şi imediat cineva a strigat, „De cangur!” „Nu, nu, nu! Ar trebui să fie de broască!” „Nu. Ar trebui să fie Go Go Gadget!” „Nu, nu, nu! Ar trebui să fie Incredibilii.” Şi alte lucruri cu care nu sunt familiară. Şi apoi, un copil de 8 ani a spus, „Hei, nu ai vrea şi să zbori?” Şi toată camera, inclusiv eu, am exclamat, „Da.” (Râsete) Şi uite-aşa, m-am transformat dintr-o femeie pe care aceşti copii au fost învăţaţi să o vadă ca fiind „invalidă” în cineva care putea face lucruri de care corpurile lor nu erau în stare. Cineva care putea fi super-validă. Interesant.

Câţiva dintre voi m-au văzut de fapt la TED, acum 11 ani, şi au fost discuţii despre cum îţi poate schimba viaţa această conferinţă atât vorbitorilor cât şi audienţei, iar eu nu sunt o excepţie. TED a fost literalmente rampa mea de lansare pentru explorările din deceniul ce a urmat. La acel moment, picioarele pe care le-am prezentat erau prototipuri în prostetică. Am avut picioare din fibră de carbon pentru alergare modelate după picioarele posterioare ale unui ghepard, pe care poate le-aţi văzut pe scenă ieri. Şi acestea de zi cu zi, picioare de silicon vopsite intrisec.

La acel moment, a fost o oportunitate ca să lansez un apel inovatorilor din afara comunităţii medicale tradiţionale de prostetică să-şi exercite talentul în domeniul ştiinţei şi artei fabricării de picioare. Astfel încât să nu ne concentrăm doar pe formă, funcţie şi estetică, ci să le atribuim diferite valori. Astfel, din fericire pentru mine, o mulţime de persoane au răspuns apelului meu. Iar călătoria a început, amuzant, cu o participantă la conferinţă TED — Chee Pearlman, care sper să fie undeva în public azi. Atunci ea era editorul unei reviste numite ID, şi mi-a acordat un articol pe prima pagină.

Acest lucru a început o călătorie fantastică. Am avut întâlniri interesante la acel moment; am acceptat numeroase invitaţii să vorbesc în diferite locuri din lume despre designul picioarelor de ghepard. Oamenii veneau la mine după conferinţă, după discursul meu, bărbaţi şi femei. Şi conversaţia se derula ceva de genul, „Ştii Aime, eşti foarte atrăgătoare. Nu pari invalidă.” (Râsete) Mă gândeam, „Ei bine, asta e interesant, pentru că nu mă simt invalidă.” Şi acest lucru mi-a deschis ochii despre această conversaţie care putea fi explorată, despre frumuseţe. Cum trebuie să arate o femeie frumoasă? Cu arată un corp sexy? Şi, interesant, din punctul de vedere al identităţii, ce înseamnă să fii invalid? Mă refer la oameni — Pamela Anderson are mai multe elemente prostetice în corpul ei decât mine. Nimeni nu spune ca e invalidă. (Râsete)

Iar această revistă, cu ajutorul desigerului grafic Peter Saville, a ajuns la designerul de modă Alexander McQueen, şi la fotograful Nick Knight, care erau de asemenea interesaţi de explorarea acelei conversaţii. Astfel, la trei luni după TED eram în avion spre Londra, pentru prima mea şedinţă foto de modă, care a avut ca rezultat această copertă — Fashion-able? La trei luni după aceasta, am făcut primul spectacol pentru Alexander McQueen pe o pereche de picioare de lemn lucrate de mână din cenuşă solidă. Nimeni nu a ştiut — toată lumea a crezut că sunt cizme de lemn. De fapt, le am pe scenă cu mine: Viţa-de-vie, magnolia, într-adevăr uimitor. Expresivitatea contează. Expresivitatea este cea care ridică obiectul banal şi neglijat la nivel de artă. Transformă lucrul care ar fi putut face oamenii temători în ceva care te invită să îl priveşti, să te uiţi la el mai mult, şi poate chiar să-l înţelegi.

A fost primul lucru pe care l-am înţeles în următoarea mea aventură. Artistul Matthew Barney, în filmul său poetic numit „The Cremaster Cycle.” Atunci am realizat — picioarele mele puteau fi sculpturi mobile. Şi chiar la acest moment, am început să mă îndepărtez de nevoia de a replica umanitatea ca singur ideal estetic. Astfel am făcut ceea ce oamenii numesc cu afecţiune picioare de sticlă deşi sunt de fapt poliuretan transparent optic, cunoscut şi sub denumirea de material pentru bilele de bowling. Greu! Apoi am făcut aceste picioare turnate cu o rădăcină de cartof care creştea în ele, şi sfecle deasupra, şi deget de bronz foarte drăguţ. Acesta este un cadru. Apoi un alt personaj a fost jumătate femeie, jumătate ghepard — un mic omagiu adus vieţii mele de atletă. 14 ore de machiaj prostetic pentru a intra în pielea unei creaturi cu labe articulate, gheare şi o coadă ca un bici, ca un gecko. (Râsete) Şi o altă pereche de picioare la care am colaborat … care arată ca nişte picioare de meduză. De asemenea, din poliuretan. Şi singurul scop al acestor picioare, în afara contextului filmului, este să provoace simţurile şi să stârnească imaginaţia. Capriciile contează.

Astăzi am peste o duzină de perechi de picioare prostetice pe care diferiţi oameni le-au făcut pentru mine, şi cu ele duc diferite negocieri cu pământul de sub picioarele mele. Şi îmi pot schimba inălţimea — pot avea până la cinci înălţimi diferite. (Râsete) Astăzi am 1.85. Mi-am făcut aceste picioare acum un an la Ortopedia Dorset în Anglia şi când le-am adus acasă în Manhattan, prima noapte în oraş, m-am dus la o petrecere cu pretenţii. Şi era acolo o fată care mă cunoştea de câţiva ani la înălţimea mea normală de 1.78. I-a picat faţa când m-a văzut, şi a spus, „Dar eşti atât de înaltă!” Şi i-am zis, „Ştiu. Nu e amuzant?” Vreau să spun, e puţin ca şi când ai purta picioroange peste picioroange, dar am o relaţie complet nouă cu aglomeraţia pe care nu am crezut niciodată că o voi avea. Şi mă amuzam de asta. Şi ea s-a uitat la mine, şi a spus, „Dar Aimee, nu e corect.” (Râsete) (Aplauze) Şi ceea ce este incredibil este că a spus-o sincer. Nu este corect să îţi poti schimba înălţimea, după bunul plac.

Şi atunci am ştiut — atunci am ştiut că discuţia cu societatea s-a schimbat profund în ultimul deceniu. Nu mai este vorba despre o discuţie despre cum să depăşim deficienţele. Este o discuţie despre imbunătăţire. Este o conversaţie despre potenţial. Un membru prostetic nu mai înseamnă nevoia de a înlocui o pierdere. Sunt simbolul viu ca purtătorul are puterea de a crea orice îşi doreşte să creeze în acel loc. Astfel, persoanele pe care societatea îi considera cândva invalizi pot deveni arhitecţii propriilor identităţi şi pot într-adevăr să continue să schimbe acele identităţi proiectându-şi propriul corp pentru a câştiga putere. Şi ceea ce mă încântă pe mine foarte mult acum este faptul că prin combinarea ultimelor tehnologii — robotică, bionică — cu expresivitatea străveche, ne mutăm mai aproape de înţelegerea umanităţii colective. Cred că dacă vrem să descoperim adevăratul potenţial al umanităţii, trebuie sa celebrăm acele puteri sfâşietoare şi acele dizabilităţi grozave pe care le avem cu toţii. Mă gândesc la Shylock al lui Shakespeare: „Dacă ne înţepi, nu sângerăm, şi dacă ne gâdili, nu râdem?” Este natura umană, şi tot potenţialul ei, cea care ne face frumoşi. Mulţumesc. (Aplauze)

Comentarii (10)
  1. Multumesc frumos pt. acest articol. Sunt direct interesata de tot ce scrie aici. Sotului i s-a amputat piciorul, are proteza performanta de la Ortoprofil Tg. Mures.( Ei au facut pana acum proteze numai pt. sportivi) Acuma merge bine, conduce masina , schiaza. A fost la concursul de schi a veteranilor tinut la Straja Lupeni si a luat Cupa pt. perseverenta. La sosire l-au aplaudat mai mult decat pe cel care a castigat ptimul loc.(Anul trecut a luat el primul loc pt.varsta lui la 70-75 ani) Toti i-au spus sa nu faca pe grozavul si sa schieze, dar e f. ambitios , asta l-a si ajutat sa „se ridice” iar in doua picioare. Mi-a placut materialul de sus pt. ca nu se opreste la a admira pt. o performanta, ci pentru tot mai multa performanta, chiar si in educatia copiilor. Ei stiu sa dea idei , au inspiratia mai aproape de constient…

     
    1. Luiza, mesajul tau are un parfum deosebit… m-as bucura sa devina realitate ceea ce ai sugerat. Toti cei care vorbesc din experienta personala capteaza auzul si inimile cu adevarat.

       
  2. Doamna Straut ce scrieti dvs. despre sotul dvs. este cu adevarat minunat. In Romania cu toate ipocriziile ei si neputintele medicale, ceea ce sotul dvs. a reusit este de admirat si poate se va gandi impreuna cu dvs. sa scrieti povestea vietii. Sau povestea cum ati reusit. Sunt convinsa ca modul cum v-ati inteles si sustinut, in afara vointei lui proprii, l-au ajutat sa isi depasesca limitele. Nimeni nu povesteste mai bine cum se depaseste o situatie de viata decat cel care o traieste. Cred ca de multe ori nu v-a fost usor , dar stiu ca iubirea si intelegerea inving intotdeuna. Cred ca daca si in Romania cineva care isi permite sa organizeze evenimente de tip TED, in care sa fie invitati persoane ca sotul dvs., ar fi materiale extraordinare si am arata si noi romanii ce oameni de valoare avem impotriva multor greutati si nedreptati.. O emisiune corecta in care invitatii sa poata fi ei insisi si sa isi spuna povestea reusitei lor. Acum in timp ce va scriu mi-a venit o idee care vi se poate parea traznita. Printul Charles are o fundatie in Romania care este chiar de intrajutorarea oamenilor cu diverse probleme. Sotul dvs. ar putea organiza o scoala, ar putea tine conferinte, ar putea sa faca filmulete cu ceea ce face, cum gandeste, cum ati fost impreuna in toate aceste momente si ar fi un film real. Viata dvs. impreuna este un exemplu. Ma refer ca acesta activitate o poate face in parteneriat cu Fundatia care este foarte bine sustinuta financiar. Cine stie, poate va mai impliniti cu acesta ocazie si alte vise. Imi cer scuze daca considerati parerea mea ca un amestec in viata personala – as vrea doar sa o luati ca o dovada de respect si ca ideea care poate deja ati avut-o dar nu ati manifestat-o. Niciodata nu esti prea batran ca sa traiesti, dar cu siguranta esti prea tanar ca sa mori. Cu drag si cu respect.

     
  3. Minunat material. Lupta omului pentru o viata apropiata de normalitate este fenomenala. Din pacate , cei din jur nu reactioneaza , vorbesc de unii dintre ei, corect fata de astfel de persoane, care din nastere sau in urma unei afectiuni, accident , devin cu unele dizabilitati. Am observat mai ales la copii, la tineri, dar si la adulti, un mod de
    a-si bate joc de acesti oameni necajiti, loviti de soarta. Sunt porecliti, sunt luati in ras, se stramba pe la spatele lor, li se adreseaza cuvinte jignitoare etc.
    E foarte bine si frumos ca se fac astfel de prezentari copiilor. Acesti copii nu vor avea atituduni jignitoare , in viata lor, fata de omenii cu dizabilitati! Ar fi bine ca in toate tarile, in toate scolile sa se faca astfel de ore de eductie civica. In alta ordine de idei …E remarcabil ca sunt persoane care nu cedeaza, nu se autocompatimesc si fac totul pentru a se comporta ca niste oameni normali. Imi aduc aminte de un militar roman, care a ramas fara ambele picioare in Afganistan (parca …sau Irak) si care acum conduce motocicleta, excaladeaza muntii, sare cu parasuta, …se comporta sportiv ca un om normal. Deci si noi avem eroii nostri si ar trebui popularizati , mai ales in scoli !!
    Pentru ca la mine nu s-a afisat si un attach cu imagini ( poate numai la mine…) Voi da mai jos doua link-uri, luate de pe google cu filmulete despre aceasta minunata persoana Aimee Millins, unde vorbeste despre ea si protezele ei !
    http://www.ted.com/talks/view/lang/ro//id/482
    http://www.ted.com/talks/view/lang/en//id/443
    Normal ar trebui sa apara si traducerea in limba romana…daca nu folositi bara de jos , stanga pentru traducere!
    Sa avem respect , apreciere, si intelegere pentru astfel de situatii ! NAMASTE !!!!

     
  4. Consider ca in primele fraze , aceasta Minunata Fiinta cu un trup „mai altfel ” trage un Semnal de Alarma , asupra ” invatamintelor ” parintilor , educatorilor ,invatatorilor samd , preluate La Fel , de catre acestia de la parinti lor ,de la educatorii lor ,de la invatatorii lor samd , care „peste ” ani dauneaza grav Atitudinilor de Abordare a Situatiilor de Viata a copiilor deveniti adulti.
    Si acum ,pe scurt : Acceptarea situatiei + Neopunere de Rezistenta + Incredere in Sine + Credinta + Bucuria de a Trai + Cautare de soluti + sa = Aparitia de Sincronicitati La Tot Pasul (Semne ale Divinitatii ) ce i-au adus Starea de Bine , Demonstrand ca Suntem Creatori (cand „ne facem timp „pentru a Simti aceasta)
    Consider ca si-ar fi Creat Starea de Bine si in Romania , asa cum a facut si d-nul Straut (caruia ii adresez Apreciere ) ,cum a facut si tatal meu care intre 67-80 ani a purtat proteza la un picior , neparasindu-l vreodata Bucuria de a Trai si care imi spunea mereu : Traieste Clipa ,fara sa fi participat vreodata la vreun Seminariu de gandire pozitiva sau de spiritualitate . Va imbratisez cu Iubire

     
  5. Draga Daniela iti multumesc pentru apreciere – si eu as fi bucuroasa daca sugestia mea ar deveni realitate in special pentru familia Straut. Beneficii am avea toti cititorii sau cei care trec prin evenimente similare. Sanatate, succes si prosperitate si tie.

     
  6. Multumesc si eu pentru apreciere si urare de bine. Sotul este pe Facebook, are multe poze acolo, dar nu povesteste despre sine.

     
  7. Doamna Straut daca priviti un album cu poze este minunat pentru ca fixeaza in memoria timpului momente importante pentru fiecare in timpul vietii lui. Cineva poate mai devreme sau mai tarziu le va privi sau le va arunca pur si simplu. O carte pastreaza o amintire nemuritoare. Poate parea doar o carte dar ea poate ajuta atat de multi oameni care poate nu au internet dar isi pot permite sa isi cumpere o carte. Sunt oameni care vor sa asculte si sa citeasca povesti adevarate de succes despre oameni care s-au invins pe sine, cu afectiuni, cu dureri, impotriva tuturor deciziilor medicale si au realizari cu adevarat demne de urmat. Nu sunt povesti, sunt realitati si de aceea cu atat mai importante. De povesti americane de succes suntem satui. Despre succesele oamenilor bogati sau sustinuti de familie si societate am mai citit. Despre oameni care au trait realitatea aici in Romania si s-au izbit de realitatile si imbecilitatile de aici este adevarata reusita. E greu sau rar sa poti sa fi profet in tara ta dar sunt oameni care merita din plin. La americani poate ar fi pe prima pagina, la romani trebuie sa te pui singur in pagina. Tot pe TED am vazut un discurs tinut de cineva cum a devenit scriitor de succes cand nici nu se astepta. A plecat de la a scrie din experienta lui pentru un prieten aflat departe. Mesajul lui a ajuns o carte de succes iar el a devenit scriitor simtind bucuria de a scrie. Dumneavoastra aveti talent de a va exprima in scris. De ce nu colaborati asa cum o faceti si in celelalte activitati ? Nu vreau sa insist. Emisunile TED le puteti urmarii pe youtube. Poate va vor inspira in va gasi un stil. Sunt americani de mare succes care s-au lansat la varsta senectutii si sunt respectati – vezi Louise Hay. Si cei care au scris Legea Atractiei sunt sot -sotie si ei recunosc ca acesta carte cat si cele care au urmat sunt rodul colaborarii si sustinerii reciproce. Multi scriitori isi datoreaza succesul partenerului de viata care le-au fost cel mai bun prieten, cel mai dur critic si cel mai adevarat sustinator (vezi Dan Milman si altii). Iertati-ma – eu vreau mai multi romani adevarati care pot scrie elevat, real, de bun simt. Proza de doi lei si flescaiala cu onomatopee, sex si injurii e presa si noua literatura plina. Va doresc curaj si inspiratie. Cu drag si cu respect

     

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/angel.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1zambet-mare.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1hohot de ras.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/dracusor.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/ganduri.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Astept.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Bataile inimii.gif 
more...
 

Back To Top