skip to Main Content
0744.135.444 Redactia@filedelumina.ro
Miracolul Tristeții

Miracolul tristeții

 

Astăzi suntem în zorii unei epoci noi, una în care suntem fără rege. Manifestările mai mult sau mai puțin sincere ale autorităților s-au încheiat și ele. Regele Romaniei și-a găsit odihna și în mod surprinzător ne-a unit chiar și prin dispariția lui. Mulți se gândesc astăzi la ce-ar fi fost dacă…

Este o gândire care nu ne aduce nimic în afară de lacrimi.

Câțiva jurnaliști talentați, plecați de la un mare trust de presă pentru a-și începe un proiect al lor au realizat, unul dintre cele mai frumoase clipuri ale acestor zile. După părerea noastră e mai reușit decât zeci de alte realizări ale unora care au în spate tone de echipamente de ultimă generație și zeci de reporteri pe teren, plătiți cu bani grei.

Să dăm liber sentimentelor care ne cuprind urmărind acest clip și să vedem finalul unui destin tragic, cel al Regelui Mihai I.

În continuare vă prezentăm și articolul care a însoțit aceste imagini:

Nu ne-am imaginat că vom trăi clipa în care toate defectele acestui popor se vor topi dintr-o dată, făcând loc unei tristeți miraculoase.
Noi, cei care am fost acuzați că scoatem mereu la lumină ura, manipularea, invidia, grotescul, ușurătatea românească, am văzut, ieri, cum toate acestea s-au risipit sub apăsarea unei emoții care ne-a copleșit. Ne-am urcat pe blocuri, am mers pe bulevarde și prin gări de provincie, ne-am suit în trenuri, am fost în Piața Palatului și la Curtea de Argeș. De peste tot s-a văzut același lucru: o țară care s-a oprit în loc să-și plângă trecutul și să se gândească cu îngrijorare la viitor.

N-am văzut niciodată atâția oameni tineri plângând la un loc. Tineri părinți, plângând cu privirile spre cer, ca să nu-i vadă copiii pe care-i țineau de mână. Tineri ai corporațiilor – pe jumătate emigrați din România – plângând în eșarfe ca să nu se vadă unii pe alții. Tineri ziariști aprinzându-și țigări doar ca să poată minți că nu plâng, le-a intrat fumul în ochi.
De ce plângeau toți acești oameni? Plângeau pentru prima dată, literalmente, de mila țării lor. Plângeau fiindcă și-au dat seama, în aceste câteva zile în care România s-a transformat în monarhie, că ar fi putut fi altfel. Toată grandoarea pe care n-o vom mai întâlni la niciun eveniment din republica strâmbă în care trăim s-a transformat în emoție și lacrimi. Plângeau de milă și de ciudă: iată, regele coboară pe Calea Victoriei, iar noi rămânem cu dulăii aroganți ai democrației noastre. Clopotele de la Kretzulescu încep să bată și se face liniște. Miracolul tristeții și al liniștii. Acest popor adesea limbut a tăcut parcă pentru prima dată.
Iar când cortegiul funerar s-a pierdut spre nordul orașului, când piețele Bucureștiului s-au golit și s-a lăsat după-amiaza, o pâclă cenușie a inundat orașul. Soarele a dispărut dintr-o dată, iar oamenii au grăbit pașii spre case, cuprinși de sentimentul apăsător de vreme urâtă care stă să vină.
De la Gara Băneasa, trenul regal a plecat către Curtea de Argeș și alte trenuri au plecat și ele spre aceeași destinație, încărcate cu oameni care au vrut să-și vadă Regele pentru ultima oară. Numărul a fost atât de mare încât s-au format garnituri suplimentare. Ne-am urcat în ele și am văzut oameni plângând și privind pe ferestre.
Prin gări, trenul regal a fost întâmpinat de mii de români, veniți pentru prima oară să salute un șef de stat din convingere și nu pentru că le-a ordonat cineva. Pe peronul gării din Titu o femeie bătrână s-a uitat la noi și ne-a spus aceste cuvinte: „ăsta e județ roșu, dar priviți la oamenii ăștia. Au venit aici de bunăvoie, fără să-i mâne cineva de la spate”. Și ne-am uitat la oameni și oamenii erau triști, dar erau niște oameni liberi. Nu mai era nimic ridicol și respingător în hainele lor ponosite, în gurile lor știrbe, în privirile obosite și înnegurate de sărăcie. O tristețe solemnă și sinceră le înlocuise pe toate.
Seara, târziu, Regele a ajuns la Curtea de Argeș, unde români de peste tot au venit să-l întâmpine. Unii ne-au spus că n-au fost niciodată monarhiști, dar pentru ei Regele Mihai este simbolul conducătorului care și-a respectat poporul mai mult decât toți cei care au urmat după el.
Am întâlnit oameni care ne-au spus că în această zi România a murit și oameni care ne-au spus că este ziua care va ajuta România să renască. Nu știm ce va fi, dar știm că n-am mai văzut niciodată țara asta așa.
Și n-avem niciun reportaj spectaculos de data aceasta. Imaginile pe care le-am surprins au un singur rost: priviți-le în tăcere și gândiți-vă la ce va fi mai departe.
Articol de: Mihai Voinea, Laurențiu Ungureanu, David Muntean, Andrei Udișteanu și Cristian Delcea

Articol preluat de la: http://recorder.ro/miracolul-tristetii-romania-asa-cum-n-am-mai-vazut-o-niciodata

Comentarii (5)
  1. Ufff… ce facusi cu baba Razvane?
    De trei ori m-am uitat la film si de trei ori am plans.
    Dumnezeu sa-l ierte pe Rege, iar el sa ne ierte pe noi, ca noi oricum nu ne putem ierta intre noi.
    Acum am ramas sa ne plangem viitorul. Cand pui lupii paznici la stana, asta e. Noi i-am votat sa ne minta frumos si sa ne fure, asa ca de ce ne mai miram ca ne fura? Nu pentru asta i-am ales?
    Avem oameni de stat „puternici” ca Iliescu care ne-au distrus tot ce aveam mai scump, ne-au omorat copii, la Revolutie, apoi inca o data cu minerii, au refuzat sansa istorica de reintregire a patriei si unirea cu Moldova, s-au plecat rusilor si au dat drumul la furat prin oamenii pe care i-au pus in fruntea noastra. Multe realizari deosebite.
    Cand ma uitam la mitingul de sustinere al lui Voiculescu ma intrebam daca nu a innebunit lumea. Stai si te crucesti, adica un securist notoriu, care si-a turnat la Securitate pana si rudele este ridicat in functii importante pe banii furati din conturile de valuta ale statului, apoi este prins cu alte furturi si ilegalitati si oamenii ies in strada sa-l sustina pe „saracul” Felix. Suntem nebuni?
    E clar, n-avem nevoie de rege, el e la un nivel de patriotism si de probitate morala mult deasupra noastra. Noi ramanem cum ne place, ne jucam cu porcii in noroi.

     
  2. Cel mai durerors este sa privesti / asculti pe cineva care „nu vede”.
    Ti-e clar ca in fata e prapastia, ii spui, si el nu vede. Se duce sa se arunce, desi pentru tine e evident ce face, e evident ce urmeaza sa se intample.
    Nu cred ca tine de gradul de inteligenta, tine de o anume inflexibilitate care nu te lasa sa iti pui intrebarea: „si daca nu?”
    Prin 1990, am auzit atatea imbecilitati de la oameni care-mi pareau destupati la minte legate de „venirea Regelui Mihai” ca am renuntat la politichie forever.
    Din pacate oamenii (nu romanii, lucrez cu tot felul de natii, e la fel) sunt natural inclinati sa creada fara discernamant tot felul de aberatii. Eu numesc asta „fascinatia cuvantului” – in sensul de hipnoza. Ca un fel de accesoriu din Samsara. N-oi fi io marele maestru trezit, da` intrebarea simpla „de ce?” cu toate formele si variatiunile ei poate face minuni…

     

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/angel.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1zambet-mare.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1hohot de ras.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/dracusor.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/ganduri.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Astept.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Bataile inimii.gif 
more...
 

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back To Top