Cârcotașul

 

A fost odată un rabin considerat de întreaga comunitate un om al lui Dumnezeu. Nu trecea o zi fără ca o mare mulţime de oameni să se adune la uşa sa, aşteptând de la acesta fie un sfat, fie o binecuvântare sau o vindecare. De fiecare dată când rabinul vorbea, oamenii îi sorbeau literalmente cuvintele.
Din păcate, în auditoriu se găsea întotdeauna un om dezagreabil care nu pierdea nicio ocazie să îl contrazică pe maestru. El îi observa slăbiciunile şi nu ezita să îşi bată joc de ele, spre imensa iritare a discipolilor acestuia, care au început să creadă că este diavolul în carne şi oase.
Într-o zi, „diavolul” s-a îmbolnăvit şi a murit. Întreaga comunitate a respirat uşurată. Oamenii şi-au pus o mască solemnă, potrivită cu ocazia, dar în sinea lor toţi erau fericiţi că discursurile inspirate ale maestrului nu vor mai fi întrerupte, iar comportamentul acestuia nu va mai fi criticat de acest eretic lipsit de orice respect.
De aceea, toată lumea a rămas surprinsă să îl vadă pe maestru luând parte la înmormântare răvăşit de durere. Mai târziu, un discipol l-a întrebat dacă a deplâns soarta eternă a celui decedat.
– Nici vorbă, i-a răspuns maestrul. De ce l-aş fi deplâns pe acel suflet, aflat acum în ceruri? Mi-am deplâns propria soartă, căci acel om a fost singurul meu prieten. Toţi ceilalţi nu fac decât să mă adore. El era singurul care mă provoca, scoţându-mi în evidenţă defectele şi ajutându-mă astfel să mă transform. Acum nu se mai află printre noi, iar eu mă tem că îmi voi înceta creşterea spirituală.
După care a izbucnit din nou în lacrimi.

Autor: Anthony de Mello