skip to Main Content
0744.135.444 Redactia@filedelumina.ro

Despre bătrânețe

 

Pentru astăzi am pregatit un clip despre bătrânețe.

Vine o zi când cineva, în metro sau în autobuz, îți oferă amabil locul; sau te simți neputincios în fața unei escaladări, fie chiar și doar când provocarea este o scară la capătul căreia nu ai altceva de făcut decât de schimbat un bec; sau de văruit un perete; sau de cules cireșe.
Vine o zi când oglinda îți răspunde pentru prima oară altfel, un rid…
Vine o zi când observi ca locul tău este ocupat, iar tu trebuie, la rândul tău, să ocupi locul altuia.
A îmbătrâni frumos cred că este o artă, un exercițiu de acceptare, de împăcare cu sine însuţi, cu trecutul, cu frustrările, de conservare a unui spirit liber, este momentul în care poți descoperi cu imensă bucurie că inima nu poate îmbătrâni…
Bătrânețea este o provocare. Specialiștii spun că vârsta de 60 de ani este ideală pentru începutul unui anume antrenament psihic, unul în care ajungi să înveți să te simți bine cu tine însuți, să cultivi plăceri cărora până acum nu le-ai oferit multă atenție, precum contemplarea naturii, meditația, gustul pentru muzică… Este timpul în care să-ți oferi timp pentru tine, o investiție care va fi sursa ta de energie pentru următorii ani, care îți va umple singurătatea și care te va menține activ, dacă nu fizic, cel puțin psihic, spiritual, sufletește.

Autor text: necunoscut

după o prezentare sosită la Redacție

Comentarii (37)
  1. Batranete ? Care batranete ? Cand imi va muri creierul…inainte sau dupa …D-zeu ..stie…atunci …nu sunt batran …sunt…mort…Imi beau cafeaua cu…noduri..Riduri care riduri ?…Un OM…nu imbatraneste niciodata …daca ii va ramane numai creierul intreg…si-l va imprastia pe masa ..si va gasi o modalitate …sa citeasca FILE DE LUMINA …dar nu articolul de astazi…Sunt revoltata …

     
  2. Astazi am aflat …Care este marea diferenta Dintre omul ,,normal,,si omul,,dus,,…Primul isi traieste intreaga existenta Inchis intr-o colivie imensa …Cu ochii atintiti spre fereastra deschisa ..Pe unde ,,altii,, arunca din abudenta …Mancare …multa mancare ..si …sex….Cel ,,dus,, e dus…E atat de liber…Incat nimeni nu-l mai poate inchide …vreodata ..-..Alo…Alo..112 ?..Veniti de urgenta …Acei oameni…isi mananca singuri…Strada de sub picioarele lor…Si n-o sa mai aveti pe unde veni…Ca sa ii puteti salva …Intrebare ? Oare un nebun poate schimba Lumea ?Parerea mea :DAAAAAAAAAA…Da-ti drumul la muzica …sa ma distrez…

     
  3. Cineva ma iubeste ……De unde a aparut fata aia care-mi zambeste ????…Am tastat D….si mi-a zambit….????….Mi-am revenit …sunt calma …calma …Va iuuubessssssssssssccccc !

     
    1. Cred ca ai avut o noapte agitata,dupa aceea te-a luat somnul,iar acum te-ai trezit.
      Sa ai o zi buna!
      p.s.
      Ziua nu se viseaza!

       
  4. AM 61 DE ANI ,,CAND AM IESIT LA PENSIE ,,,AM FOST DESTUL DE DEVASTATA PSIHIC,,,, AM INCERCAT SA PUN IN APLICARE TOT CE AM CITIT ,,,,,DAR ,,,,
    ACUM CITITIND ARTICOLUL ,,,AM CONSTIENTIZAT SI IN INIMA NU NUMAI LA NIVEL MENTAL ,,,CA ESTE O BINECUVANTARE ,,,,, SA AJUNGI ,SA POTI SA AI TIMPUL TAU ,,,, VA IUBESC ,,,,PE CUVANT ……

     
  5. Dragii mei. Eu am avut sansa de a fi crescuta de doi bunici care pana au inchis ochii au fost cei mai frumosi, tineri si intelepti oameni. Ma straduiesc sa scriu cat mai mult din ceea ce am trait in preajma lor si sa va pot impartasii din frumusetea si intelepciunea lor. Cu riscul ca ma repet, ei spuneau ca la nastere primim corpul de la parinti, sangele de la stramosi, educatia de la viata sub toate manifestarile sale si sufletul de la Tatal Cer si Mama Pamant, ca un dar de iubire venit sa experimenteze viata prin acel unic corp pe care il vei avea toata viata cat esti pe pamant. In viata primim un corp care creste, se maturizeaza si pleaca.In fiecare zi experimenteaza si traieste viata cu toate evenimentele ei. Ferestra sufletului nemuritor si sincer sunt ochii. Ochii care vorbesc despre tine mai mult decat o face orice cuvant sau orice haina. Ochii care se deschid pentru a privi in exterior si ochii care se inchid pentru a ne privi in interior.Tineretea este o stare pe care o putem pastra toata viata daca avem intelepciunea de a trai in realitate. Greutatile si incercarile vin si trec. La fel si bucuriile si realizarile. Tot ceea ce ramane dupa noi sunt faptele noastre, amintirile lasate in sufletele urmasilor sau prietenilor nostri sau chiar in sufletele tuturor celor ce ne-au cunoscut. Pentru unii suntem minunati, pentru altii groaznici, pentru altii indiferenti. Suntem tot noi cu bune si mai putin bune. Un proverb persan spune ca atunci cand pleci, iei cu tine sufletul care este bine sa fie mare ca experienta si greu ca o pana. Inseamna ca asa ai stiut sa traiesti si sa iti intelegi menirea cu si printre semenii tai si cu toate formele si manifestarile de viata. Am avut sansa de a sta la capatul unor oameni care au plecat. Toti au vrut sa lase in urma ordine atat cat se poate. Au inteles ca ceea ce conteaza cu adevarat in ambele lumi este ordinea. Pentru a trai cu adevarat si ati intelege menirea si darurile este bine sa te respecti respectandu-ti parintii, stramosii, partenerul de viata, copiii,prietenii, cunoscutii, strainii si orice forma de manifestare a vietii. Toti invatam cine suntem, toti gresim,toti platim sub o forma sau alte consecintele a ceea ce facem cu fapta sau cu gandul. Bunicii spunea sa fiu atenta ce imi doresc si ce pret trebuie sa platesc – merita ? De asemenea spunea sa fiu atenta la faptele mele ca doar eu sa suport consecintele, nu copii mei. Ca de obicei timpul le-a dat dreptate si in multe momente cand a trebuit sa iau decizii m-am rugat lor acolo unde sunt sa imi lumineze mintea. Modelul meu comportamental l-au preluat si fetele mele neimpus si ma respecta pe mine si pe mama mea cu constiinta faptului ca fiecare generatie care exista isi datoreaza prezentul celor ce au fost si ca la randul lor vor fi respectate dupa modelul lor de viata trait, nu declarat. In aceste vremuri tulburi pline de iresponsabiliate si lipsa de respect nu vom supravietui daca vom face 10 matanii si 7 cursuri de spiritualitate. Dar cu siguranta o vom face respectandu-ne toata familia si pe noi insine. Vom gasi resursele sa mergem mai departe, comunicand, sfatuindu-ne, sprijinindu-ne, bucurandu-ne unii de altii. Cu respect.

     
    1. Ce mult adevar !!!!!!!!!!!!!!!
      Va impartasesc gandurile!!!!!!
      Din fericire am si eu norocul sa am niste radacini extraordinare din toate punctele de vedere!

      Va doresc tuturor numai bine!

       
  6. Buna ziua.
    Ei,multumesc File de Lumina ca ati ajuns si la acest adevar care pentru unii inseamna batranete,iar unii pot spune ca sunt doar in varsta…Eu sunt invarsta de 68 de ani…nu am gandit la batranete cu tristete.Daca gandesc mai mult nici nu am gandit la acesti ani ca la batranete,poate si pentru ca nu accept sa-mi inchipui ca termin cu viata in acest trup ca urmarea a procesului numit inbatranire.Si nici nu vreau sa o fac pe grozava.Infatisarea mea chiar este in multe aspecte a unei persoane …nu,nu batrane,ci in varsta.Sunt constienta ca ,anii trecand,trupul nu mai este prea flexibil.Incerc sa-i dau curaj trupului sa reziste pana la momentul cand este cazul sa-l parasesc.Intr-o oarecare privinta chiar ma asculta.Si ma bucur.Pot sa va spun ,dragii mei,ca uneori ma vad mai in putere decat copiii mei,am doi.Ce sa mai spun referitor la inima…Daca inima celui tanar ofteaza ca nu are cutare sau cutare,inima mea are tot ce-i trebuie.Doar mintea trebuie inca sa o educ.In schimb cu trupul,dupa cum v-am spus,am incheiat o intelegere ca trebuie sa ma poarte pana ne soseste momentul sa ne despartim.
    Dar aceste vremuri,ale batranetii,ca sa folosesc si eu expresia din titlu,ne aminteste de ultimul act,cel al parasirii trupului,in limbaj obisnuit,al mortii.Al mortii trupului.Eu sunt complet constienta ca doar trupul isi pierde forta vitala.Eu?Eu imi iau zborul….incerc ca acest moment sa vina in liniste si pace,cu bucurie.Recent citeam o carte scrisa de un psihanalist in care,la un moment dat,pune intrebarea:”daca ti se spune ca maine dimineata nu te vei mai trezi ce-ai face in timpul ramas?”Am avut o imensa bucurie sa constat ca m-a cuprins o liniste minunata la gandul ca maine nu trebuie sa ma mai scol sa fiu martora la desfasurarea vietii in aceasta lume despre care eu personal pot afirma ca nu-mi place ce directie de dezvoltare a luat…
    Sa imbatranesti frumos este o arta.Da,sunt de acord.Fie ca toti dintre voi sa ajungeti a stapani aceasta arta.
    O seara buna tuturor,Sefora

     
  7. Nu dau sfaturi ca n-am de unde si nu traiesc zilele nimanui…..Nu stiu ce e batranetea si nici nu ma intereseaza definitia acesteia.Mama mea a trait 99 ani cu luciditate, cu treaba in gospodarie facuta cu nadejde si la 98 ani calatorea cu avionul.Atunci cand credeai ca nu mai are nimic de facut , isi tragea un scaun in dreptul dulapului si aseza rufele ca soldatii la parada – la dunga.Nu i-am mostenit spiritul gospodaresc;daca ma fascineaza un roman al Ilenei Vulpescu,pana nu-l termin,poate sta praful in straturi ca nu- l vad.In curand implinesc 71 ani – multumesc la fel – si desi uneori ma trezesc dimineata numai oase revoltate , dupa ce imi beau cafeaua imi i-au tiganca in lesa si plecam sa facem inspectia tufelor din cartier. Uneori trebuie sa-mi pun cafeaua intr-un borcan si sa o beau in parc pentru ca Dansa nu ma lasa pana nu – i creez conditiile de „tufa „.Am alergat ca bezmetica pana la 65 ani cand m-am pensionat……Mai puteam ramane in profesie dar am decretat ca-mi ajunge ! A fost cea mai inteleapta decizie pe care am luat-o in viata mea. Ma bucur pentru fiecare tril pe care il aud,pentru ploaia ce bate in geam si soarele care patrunde la florile din casa si din sufletul meu….Viata e o bucurie la orice varsta , e un dar divin pe care trebuie sa-l pretuiesti in toate amanuntele.Cine poate decreta cand e vremea ” batranetii ” ? Poti avea doar 20 ani si sa ai un suflet tern si batran.Poti avea 100 ani si cei mai vii si mai albastri ochi ca mama. Sufletul nu are varsta . A zis-o cineva destept tare si mie mi-a placut , caci ceeace traieste cu adevarat vesnic este sufletul. De care e musai sa porti de grija. Ce-mi pasa mie de politichie ? ce-mi pasa mie de succesiunea nebunilor ? pot schimba ceva in interiorul meu parerile celor din jur ? Sigur , traiesc in comunitate , dar singur, asa cum si singuri plecam in mareaa calatorie catre nemurire. Si atunci ? ma preocupa batranetea ? e azi ? e maine ? ce ma fac caci sunt singur ? nimeni nu e singur !!!!!! In spatele acestui invelis trecator,avem insotitori !!!!!! Traind efemer in acest decor,trebuie sa ne facem pelerinajul cat mai confortabil , sa nu pierdem nici o imagine,nici o farama de viata !!!! Prieteni ! lasati definitiile !!!! Renuntati a va astepta finalul !!!!! TRAITI !!!!

     
      1. Am vrut sa-i dau imbratisarea Dumneavoasta…dar e foooarte ocupata cu un os baban de vita !!!! Va multumesc pentru aprecieri !!!De acolo de SUS ,mama mea le primeste cu dragoste , caci nu fac decat sa fiu fiica mamei mele ! Namaste !!!!!

         
  8. Mesajul e splendid si foarte real ! Daca ai sufletul inca tanar, daca nu esti suparat pe viata ta, a celorlalti, daca reusesti sa treci peste neimplinirile tale, daca nu aduni ura si evident nu o ti in tine sau nu o propagi in jurul tau, atunci varsta nu da si batranetea. Bolile , in ultima instanta decesul pot apare la orice varsta! E drept ca e mai dureros la varste mai mici, dar durerea este aceeasi. Nu poti lasa o lume fara pareri de rau, fara a lasa o durere in inima celor gragi. Insa nu trebuie sa transformam asta intr-o tragedie. Asta e soarta fiecaruia, care poate fi influentata, de fiecare, prin modul cum alegi sa traiesti. Pentru colega noastra „Rosa” , un mesaj: Nu stiu ce frustrari ai adunat, nu stiu ce necazuri ai trait intr-un trecut mai vechi sau mai apropiat, dar nu te aprob in ceea ce ai scris si poate gandesti. Undeva chiar am senzatia ca ai jignit un pic pe cititorii acestui minunat site, desi prin ultimul mesaj , ai incercat sa indulcesti ideea! Poate ar fi bine sa discuti cu cineva, poate chiar cu noi, sa-ti lamuresti gandurile si poate o doza de optimism nu ti-ar strica! Numai bine, o batranete linistita, pentru cei care o traiesc acum , dar si pentru cei care mai au pana la ea !!

     
  9. Nu conteaza daca ai 50,60 sau 90 de ani,daca te simti bine in pielea ta.Totul este sa-ti impui sa gandesti pozitiv la propria persoana.
    Ne degradam doar fizic odata cu trecerea vremii,BATRANETEA vrand doar sa ne reaminteasca ca viata este trecatoare.
    Cunosc un „tanar” om batran,are 97 ani,o minte ascutita,plin de energie,scrie,lucreaza,tot timpul inconjurat de tineri,tot timpul pus pe glume.
    Va doresc tuturor sa fiti fericiti si sanatosi,si sa nu imbatraniti deloc.
    O seara buna!

     
    1. Cand necazurile se abat asupra ta, nu este simplu sa gandesti pozitiv cu toate ca stii ca acest lucru se poate face. Exemplul pe care l-ai mentionat este fantastic. Multumesc!
      Sa ai o zi minunata!

       
  10. Va rog sa ma scuzati pentru cele cateva dezacoduri subiect predicat din textul de mai sus „Bunicii spunea – corect bunicii spuneau”. Deoarece scriu direct cum simt s-ar putea ca expimarea sa fie preponderent verbala. Cu respect.

     
  11. dezacorduri – am o problema cu calculatorul din cand in cand se blocheaza si pagina devine inactiva. scrisul apare cu intarziere si nu pot face corectiile in timp real.

     
  12. 1 -Ati asculta inima indiferent de consecinte …este un act de curaj…Daca ai curaj…pana …si cele mai imposibile vise ,pot deveni realitate . 2-,,Nu judecati ,ca sa nu fiti judecati.Caci cu judecata cu care judecati si cu masura cu care masurati vi se va masura ,, (Matei 7;1 ) 3-Iubirea Adevarata stinge orice ,,conflict ,,interior …..dar….in aceeasi masura ……daca …e tinuta prea mult in frau si nu se poate manifesta …poate capata …situatii jenante …Ce ai de facut ?Sa te ridici…Sa te stergi de praf…si Sa iubesti mai departe …pe Dumnezeu….Batranetea …..FILE DE LUMINA…pe …pe tine si pe cei care citesc aceste randuri…Un zambet sincer …izvorat din puritatea sufletului meu…

     
    1. Cel care este fara de pacat sa arunce primul piatra. :)
      Va multumesc pentru ca ne sunteti aproape, va multumesc pentru gandurile pe care le impartasiti cu noi, va multumesc ca ne oferiti o bucatica din sufletul dumneavoastra, va multumesc pentru nemultumirile dumneavoastra, va multumesc pentru bucuriile dumneavoastra.
      Va multumesc pentru tot.
      O zi minunata!

       
  13. Minunate comentariile,cu mici exceptii:) dar,respect parea lor …si -mi zic nu au experienta…cu timpul o vor capata…
    si intr-uo gradina de flori avem si iarba..
    va pup si multumesc inca odata ca existati…aveti grija de voi insiva

     
    1. …Oare ESTE ATAT DE GREU sa ne IMPARTASITI DIN EXPERIENTA DUMNEAVOASTRA…… daca tot v-ati spus parerea despre LIPSA DE EXPERIENTA a unora ?. Ce ziceti : VA FACETI UN PIC DE TIMP SA NE SPRIJINITI , sa capatam EXPERIENTA din EXPERIENTA DUMNEAVOASTRA ? De multe ori in gradina sunt flori, si iarba , si buruieni , si frunze uscate si ….Va imbratiseaza cu drag Batranul Dan (unul din comentatori )

       
  14. II MULTUMESC in primul rand lui DUMNEZEU pentru HARUL pe care ti l-a daruit atunci cand te-a creeat …si pe care tu ,Razvan stii atat de bine sa-l folosesti…prin scrierele tale care ne patrund pana in cele mai adanci cotloane ale sufletului …Ti-am mai spus si o mai repet..cu RECUNOSTINTA si APRECIERE … am trait si sunt sigura ca voi mai trai in continuare ,cele mai frumoase clipe alaturi de povestile tale … ai reusit sa ma determini ,sa iubesc …pana …si … Batranetea …:)..MULTUMESC OAZEI DE SPIRITUALITATE FILE DE LUMINA …MULTUMESC….MULTUMESC…. la TOTI si TOATE …dar nu va pot promite ….ca nu vor mai fi si alte zile …cand sufletul meu ….nabadios …sa mai …calce stramb…Pentru ca eu nu am invatat decat sa traiesc dupa cum imi dicteaza inima …O fi bine o fi rau ..numai DUMNEZEU stie….Va imbratisez pe toti!

     
  15. Buna ziua.
    Doamnei Georgeta….am fost deosebit de incantata sa citesc cele scrise de dvs.si sa ma bucur ca exista oameni la diferite varste care sunt vesnic tineri.Ma bucur cand observ ca exista oamnei care stiu sa aprecieze trilul unei pasarele,sa – si imparta viata cu un animalut [eu am doua pisici pe care le consider invatatorii mei in ale rabdarii si loialitatii ] si sa astepte cu seninatate ce-i mai aduce viata care nu se sfarseste niciodata.
    Pentru ceilalti care intra in categoria tinerior: iubirea si gandul frumos pentru tot ce ne inconjoara este o cale buna de urmat.
    Zile senine tuturor,Sefora

     
  16. Pamantul a intrat intr-o Transformare Planetara …Suntem cu totii participanti,cu voia sau fara voia noastra …din punctul meu de vedere e cel mai frumos lucru ce mi s-a putut intampla intr-o viata ….intr-o lupta interdimensionala ce are loc intre fortele care vor sa elibereze constiinta umana pt stadiul ei urmator de evolutie superioara si acele forte care doresc sa o ingradeasca …Presiunile se acumuleaza ….in momentul in care un om se teme …actiunile sunt guvernate de circuitul reptilian din creierul sau….Participarea mea la aceasta Transformare este atat de intensa …incat …daca aceste experiente estrasenzoriale prin care trec in ultima perioada ….le-ar fi avut o persoana ,,fara teme facute ,,ar fi ajuns la …,,balamuc,,…Nu avem cum sa simplificam aceste actiuni…pentru ca ne-am face mult rau…asa ca suntem fortati tocmai sa facem acest lucru…pentru ca A SOSIT TIMPUL SCHIMBARILOR ….UNIVERSUL ESTE SINGURUL CARE_SI FACE TREABA BINE SI LA TIMP….Si ca un bonus …de felul meu sunt modesta …am fost in Dimensiunea a 5 a de evolutie spirituala ….am aura galben-albastru…si coeficientul energetic 10,5 …si sunt pregatita …psihic …sa merg mai departe …V-am spus toate aceste …lucruri in ideea …ca v-ar pasa de schimbarile prin care treceti…si v-ar trezi interesul …sa studiati…dupa capacitatile fiecaruia …sa va faceti o idee …la CAT DE MINUNATI SI NOROCOSI SUNTETI …ca participati …la un EVENIMENT COSMIC… DIVIN …PACE…,IUBIRE… CREDINTA I TOTALA CA SUNTETI UNICI…PUTERNICI…FRUMOSI…BUNI… Am strans atata IUBIRE in sufletul meu…incat .. am pt FIECARE ..din voi…o particica ….Multumesc Batrane Dan…:))…Multumesc …toata lista ……

     
  17. Multumesc, intr-adevar a imbatrani frumos este o arta. Imi pare bine ca-mi plac tinerii. Sunt frumosi, experti: Intr-o zi schimba geamuri, usi, repara in cateva minute un calculator. Chiar azi am admirat ce repede incarca un telefon, incaseaza si evidentieaza o factura de la E-on Gaz *(de exemplu).Este o tema interesanta si au raspuns multi, pe care citesc si apreciez mereu.

     

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/angel.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1zambet-mare.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1hohot de ras.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/dracusor.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/ganduri.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Astept.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Bataile inimii.gif 
more...
 

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back To Top