skip to Main Content
0744.135.444 Redactia@filedelumina.ro

Cea mai de preț comoară – poveste populară

 

Într-o zi, Petru a găsit o hartă pe care era marcat drumul către o comoară inestimabilă. “Voi găsi această comoară şi aşa, voi avea parte şi de ceva aventură!” exclamă el.
Şi iată, că porni la drum. Şi merse, ce merse şi ajunge la o pădure. Acolo l-a întâlnit pe Leu, pe care îl întrebă:” Eşti suficient de puternic şi curajos pentru a veni cu mine la o vânătoare de comori? Leul acceptă propunerea lui Petru şi îl însoţi pe acesta la drum. Pădurea era foarte deasă şi întunecoasă, iar lui Petru i se făcu frică însă, cu Leul lângă el reuşi să o străbată până la capăt.
Când cei doi ajunsesera la poalele unui munte, îl întâlniră pe Vultur. “Ai o vedere excelentă şi poţi să ne alarmezi de pericole. Nu doreşti să vii cu noi, suntem în căutarea unei comori?”, îl întreabă Petru. Vulturul acceptă propunerea făcută de Petru şi îi însoţeşte pe cei doi la drum. Muntele pe care trebuiau să îl străbată era foarte înalt şi stâncos. Leul alunecă, însă Petru a fost suficient de iute să îi dea o mână de ajutor şi să îl tragă sus. Vulturul, cu vederea lui ascuţită, era foarte atent la fiecare pas pe care îl faceau cei doi tovarăşi de drum.
Curând, au ajuns la valea din josul muntelui, unde au întâlnit-o pe Oaie. “Vei dori să ne însoţeşti în căutarea unei comori şi să ne ţii de cald când ne este frig?”, o întrebă Petru pe Oaie. Aceasta acceptă propunerea lui Petru şi astfel, porniră toţi la drum. Un vânt rece străbătu întreaga pajişte iar toţi se îngrămădiră lângă Oaie, ca să le ţină de cald.
Apoi, cei patru ajunsese, în final, în deşert unde se întâlnira cu Cămila. “Eşti numită oaia deşertului” îi spuse Petru acesteia. “Ne vei ajuta să străbatem întregul deşert şi să ne însoţeşti în călătoria noastră, în cautarea comorii?”. Zis şi făcut. Cămila acceptă popunerea lui Petru şi astfel că el, Oaia şi Leul se urcă pe ea, iar împreună şi fericiţi străbat întreg deşertul cu Vulturul deasupra lor, bucurându-se de spectacol.
Cei cinci, ajung în cele din urmă, lângă ocean unde o întâlnesc pe Broasca Ţestoasă de mare. “Suntem în căutarea unei comori şi ne gândeam dacă ne poţi ajuta să străbatem oceanul? întreabă Petru. Broasca le răspunse afirmativ şi astfel că porniră toţi la drum.
Valurile puternice aproape că îi înecă, însă Broasca Ţestoasă îi îndreptă cu dibăcie către ţărm, unde îi aştepta Bufniţa.
Acesta le vorbi cu înţelepciunea ei străveche, spunându-le aşa: “Felicitări, aţi găsit comoara.”
“Unde este?” exclamă toţi surprinşi.
“Împreună aţi străbătut pădurea, aţi urcat muntele, aţi înfruntat valea, aţi întâmpinat cu curaj deşertul şi aţi traversat oceanul. Niciodată nu aţi fi reuşit unul fără celălalt.”
Toţi s-au uitat unul la celălalt şi au realizat că Bufniţa avea dreptate! Toţi au găsit PRIETENIA!…Şi, într-adevăr, au găsit cea mai de preţ comoară!

Autor text: necunoscut

 

“Trepte spre Cer”
 de Răzvan Șerbu

Comentarii (6)
  1. O povestioara draguta cu talc. Multumim Razvan pentru acest articol interesant, pentru mesajul plin de invataminte de care trebuie sa tinem cont. Eu as mai adauga pe langa aceasta comoara al prieteniei si cea al curajului, al increderii si nu in ultimul rand cea al iubirii dintre toate aceste personaje, acesti eroi. Toate acestea denota din text bineinteles. Fara de aceste virtuti Noi Oamenii, nu am reusi in viata. Si inca odata se adevereste faptul ca, unde-s doi puterea creste…., iar unde-s mai multi uniti in suflet si in Divinitate, in Iubirea Suprema din Fiinta noastra, putem schimba Lumea, putem face o Lume mai buna. O zi Buna si o saptamana Superba la Toata Lumea.

     
  2. Da, foarte buna povestea. Prietenia adevarata e cea care „are loc”, care „se intampla”, nu cea care se declara.
    Poti spune „E prietenul meu. Am trecut impreuna toata viata prin multe intamplari. Si bune si rele, dar mereu am fost unul langa altul cand am avut nevoie. Stiu ca daca il sun in toiul noptii cu o problema, el sare in picioare si vine sa ma ajute. Si eu as face la fel pentru el.”
    Dar nu poti spune „E prietenul meu. Am iesit de cateva ori la bere impreuna. Ne mai sunam cand avem chef de o companie la bere.”
    O prietenie e incercata prin ani de zile. Prin suport reciproc, certuri, impacari, ajutor, dar si impartirea bucuriilor, a amintirilor placute etc… „la Bine si la Greu.” An de an, zi de zi. Nu dupa cateva intalniri cu „gasca”.

     
  3. „Cine gaseste un prieten gaseste o comoara”(Grecia antica:Menandru, „Monostihuri”)
    „Cine a aflat in lume prieten adevarat / El comoara bogata in viata sa a castigat”(Proverb, Romania)

     
  4. Prietenia – comoaraa cu adevarat !!!!! Dar sa stiti ca exista si in zilele noastre !!!!Cand vecinii vad ca cineva nu mai iese din casa cateva zile,ii bat in usa si daca nu raspunde nimeni – cheama 112 !!!!Cand lacrimile au secat si sufletul e pustiu,apare un prieten care iti mangaie ranile si-ti umezeste lacrimile cu iubire…..Cand te simti parasit si incapabil sa te misti, vine un prieten care te tine de mana si te ajuta sa respiri prin toata faptura lui….Acestia sunt prietenii….i-am intalnit….i-am iubit…si am multumit Cerului ca Mi i-a trimis….Exista prieteni…exista Iubire….

     

Lasă un răspuns la Straut Eugenia Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/angel.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1zambet-mare.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1hohot de ras.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/dracusor.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/ganduri.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Astept.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Bataile inimii.gif 
more...
 

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back To Top