skip to Main Content
0744.135.444 Redactia@filedelumina.ro

Viața nu are sens

 

Viaţa nu are niciun sens … şi aceasta este cel mai mare Dar de la Dumnezeu

Această idee poate fi un şoc pentru mulţi dintre voi, cei care cred că viaţa are sens şi că datoria noastră este să‑l găsim, să‑l desluşim, să‑l învăţăm, să‑l descifrăm, să‑l descoperim cumva, într‑o zi, undeva – şi apoi să facem tot ce se poate pentru a fi demni de el.

E posibil ca mulţi dintre cei care cred că deja au descoperit Sensul Vieţii – şi că trăiesc în aşa fel încât sunt demni de el – să fie şocaţi. (Majoritatea oamenilor care intră în această categorie nu au „descoperit” cu adevărat Sensul Vieţii – li s‑a spus doar care este Sensul Vieţii şi ei au acceptat.)

Totuşi, nu există nici un Sens. Viaţa nu are sens. Dacă Viaţa ar avea un sens, cine i l‑ar da? Şi dacă spui că e vorba de Dumnezeu – de ce‑ar crea Dumnezeu un sens şi apoi ne‑ar face să‑l căutăm timp de 50 de ani? (Şi ca societate, timp de 50 de mii de ani). Şi, dacă spui că Dumnezeu nu ne pune să căutăm, ci ne‑a dat deja răspunsul – de ce nu ne‑a dat Dumnezeu răspunsul într‑un mod pe care să‑l putem înţelege cu uşurinţă şi într‑o formulă cu care să fim cu toţii de acord? Şi, dacă spui că Dumnezeu a făcut deja acest lucru, înseamnă că nu prea te‑ai uitat în jur în ultima vreme.

Nu, Dumnezeu nu a făcut asta. Şi motivul pentru care Dumnezeu nu ne‑a spus care e Sensul Vieţii, este că nu există un Sens al Vieţii. Viaţa nu are un sens.

Şi acesta este cel mai mare dar de la Dumnezeu.

Gândiţi‑vă puţin la ce vă spun.

Acest lucru se întâmplă, deoarece Dumnezeu nu şi‑a imprimat scopul pe paginile Vieţii, întrucât Viaţa însăşi este o Carte Deschisă. O carte pe care noi trebuie s‑o scriem. Trebuie să hotărâm ce scop alegem noi să‑i dăm.

Oare, dacă Dumnezeu ar fi ales un scop – dacă Dumnezeu ar fi avut un scop în tot acest plan – nu ne‑ar fi spus El care era acel scop? Ne‑ar fi lăsat oare Dumnezeu să irosim ani, decade, secole, căutând, căutând, căutând sensul tuturor lucrurilor?

Şi iarăşi trebuie să le spunem acelora dintre voi care se gândesc că Dumnezeu a spus care este scopul vieţii: „dacă e aşa, atunci Dumnezeu a făcut o treabă destul de proastă, pentru că, dacă te uiţi în jur, vezi că nimeni nu a înţeles care este acesta.

Bine, bine, dar sunt totuşi câţiva care cred că au înţeles. Ei ştiu care este scopul vieţii – şi doar noi, restul oamenilor, nu‑l înţelegem.

Aceasta este poziţia adoptată de multe dintre cele mai importante religii ale lumii! Aceste religii susţin că ele ştiu care este scopul vieţii.

Există chiar o religie sau două care spun că ele sunt scopul vieţii; şi că tot ce avem de făcut este să urmăm preceptele acelei religii; şi că în felul acesta Îl vom mulţumi pe Dumnezeu pe deplin – şi noi vom fi salvaţi.

Pe de altă parte, dacă nu urmăm preceptele acelei religii, vom fi trimişi în focurile veşnice ale iadului.

Nici măcar asta nu ar fi o problemă, dacă n‑ar exista sute de religii care susţin, în esenţă, acelaşi lucru.

Ar fi putut oare Dumnezeu să facă o asemenea cârpăceală? Dacă Dumnezeu ar fi stabilit cu adevărat un scop al Vieţii şi ar fi vrut cu adevărat ca noi să‑l cunoaştem, credeţi că El nu ni l‑ar fi putut comunica într‑un mod pe care să‑l înţelegem cu toţii?

Sau, nu cumva e posibil ca motivul pentru care nu ne putem pune de acord asupra sensului tuturor lucrurilor este că, pur şi simplu, nu există nici un sens?

De fapt, chiar aşa şi e. Totuşi, pentru mulţi oameni e greu să accepte o asemenea idee, până când nu devine clar de ce nu există nici un sens.

Nu există nici un sens, deoarece Dumnezeu vrea ca noi să fim cei care să dăm sens vieţii noastre. Dacă Dumnezeu ar fi creat deja acest scop, El ne‑ar fi privat de cea mai mare ocazie, de cel mai minunat instrument pe care‑l avem, în timp ce ne străduim să îndeplinim funcţia vieţii.

Deoarece, vedeţi voi, Viaţa nu are un scop, dar ea are o funcţie.

Scopul şi funcţia nu sunt deloc unul şi acelaşi lucru.

Un ceas funcţionează ticăind, cu scopul de a arăta ora. O maşină funcţionează prin combustie internă, cu scopul de a transporta oamenii dintr‑un loc în altul. Un cuptor cu microunde funcţionează făcând moleculele de hrană să vibreze foarte rapid, cu scopul de a încălzi hrana.

Viaţa funcţionează într‑un anumit fel, dar fără un scop predeterminat. Asta, deoarece Dumnezeu a creat ca funcţie a Vieţii, alegerea unui scop.

Cu alte cuvinte:

 

Funcţia ta este

să creezi

sensul/scopul vieţii tale.

Făcând aceasta îţi creezi propriul Sine.

Tu decizi

cine şi ce eşti cu adevărat –

şi cine intenţionezi să fii.

Fragment din cartea CEI CE ADUC LUMINA de Neale Donald Walsch (autorul cărţii Conversaţii cu Dumnezeu) – carte publicată de Editura For You

Text pus la dispoziția dumneavoastră de Editura For You

Comentarii (83)
  1. Eram nefericita ca nu puteam descoperi sensul vietii mele. Pur si simplu nu puteam accepta sensul vietii pe care mi-l ofereau cei din jur, iar eu nu imi gaseam locul.. Intr-o zi am intrebat un bun prieten:” Prietene, care crezi tu ca este sensul vietii?” El era mai in varsta decat mine, si consideram ca experienta sa il ajutase intr-o oarecare masura sa afle sensul vietii. ” Mon amie”, he told me, ” there’s only one answer i can give you „. Si m-a pus sa ascult melodia ” Is That All There Is?” , cantata de Peggy Lee. Atunci, raspunsul amicului meu mi-a dat de gandit- m-a facut sa am mai putine asteptari si sa invat sa ma bucur de ceea ce am. Acum si aici.Cativa ani mai tarziu , pot spune ca am gasit raspunsul la intrebarea: Sensul vietii sunt eu insami, iar Viata este Functia ( asta am aflat-o din articol)..Multumesc pentru acest text.

     
    1. Cu placere. Intr-adevar este un mod extrem de interesant de a raspunde la o intrebare veche.
      Va multumim.

       
  2. In fiecare zi ma rog la Sinele Divin superior sa- ma ajute sa ma cunosc si sa-mi aduca in manifestare tot ce e benefic sa pot simti sensul vietii…..asa simt eu !

     
    1. Foarte bine faceti. Felul cum simtiti va ajuta si va indruma pasii.
      Multumim pentru ca ne-ati oferit o parte din gandurile dumneavoastra!

       
  3. Se dobandeste greu intelepciunea (eu mai am multe de invatat). Dau sens vietii in functie de educatie, modele, inteligenta si nu in ultimul rand darul de la Dumnezeu care face diferenta si ne face unici. Ce am invatat azi? Asumarea vietii si renuntarea in a gasi pe altul vinovat de ceea ce se intamla. Vegheati permanent asupra vietii, va urez eu. Sanatate tuturor si toate bune.

     
  4. Am inteles multe lucruri citind acest fragment de Neale Donald Walsch am sa-l pun si eu la mine pe blog sa-l citeasca cat mai multi oameni care cauta sensul vitii.
    Multumesc!!!

     
  5. L-as contrazice un pic de D-l Walsch.
    Viata nu are un sens .Viata are multe sensuri.Dumnezeu iti da optiunea de a alege cate poti duce si pe care le vrei.Tot Dumnezeu este cel care creand viata a creat si sensurile ei pentru ca de fapt el este CREATORUL.Tot El iti pune la indemana si parametri in functie de care poti opta.Viata are o infinitate de sensuri.
    Dar Dl- Walsch , nu stiu de ce…prefera sa lase in urma sa minti aburite si ratacite….sau stim de ce?
    Nu mai credeti chiar tot ce zic unii si asimilati toate prostiile.
    Multumim acestui site ca pe langa mancarea spirituala ce ne-o pune in fata, ne mai provoaca uneori punandu-ne si chestii necomestibile ca sa ne mai antrenam neuronii.

     
    1. De acord cu Virginia. Consider ca viata are DOAR doua sensuri pe care le putem alege: spre bine sau spre rau. De aici in colo caile sunt nenumarate pentru ca sunt atatea moduri in care iti poti dedica viata binelui si alte nenumarate prin care iti poti dedica viata raului. Dumnezeu nu ne-a lasat de izbeliste asa cum spune D Walsch, nu ne-a lasat sa ne croim viata dupa capul nostru ci ne-a dat caile, legile si invataturile care sa ne ajute sa ne implinim viata si sa lucram cu lumina pentru lumina. Atata doar ca scopul pentru care ne-a creat si ne ocroteste e dincolo de intelegerea noastra iar pentru cei ce vor sa afle mai mult decat pot intelege si sa patrunda Adevarul vietii fara sa fii pasit toate treptele cunoastererii e greu sa accepte simplitatea vietii.

       
      1. Unde scrie ce inseamna ,,spre bine” si ,,spre rau”? In ce cataloage Creatorul a trecut doua rubrici: bine, rau? Nu cumva de-a lungul vremii oamenii au stabilit ,,valori” dupa care acum se catalogheaza ,,bine” si rau”?

         
        1. Da creatorul a trimis un prim catalog ….si vad ca multa lume nu prea stie de el….si se numeste Poruncile lui Avram.A mai trimis si altele…si inainte si dupa aceea dar asta e mai aproape de societatea noastra….Am facut o mica statistica personala despre cata lume cunoaste cele 10 porunci….e distractiv rezultatul …..
          Unul din sensurile vietii omului este sa isi inceapa si sa caute sa avanseze cu scoala cartilor de DUMNEZEU( remarcati …de Dumnezeu….asta e incepand cu zen si tao….)asa cate un pic …15 minute pe luna…
          Dar e mai simplu sa vorbim fara sa studiem si mai usor sa face copy paste pe cerebel de la Domnul Neale Walsh…..

           
          1. Stimata doamna, fiecare om are dreptul la propria opinie si, in mod evident fiecare are propria filozofie care-l conduce in viata.
            Va rog sa ma credeti ca acest pasaj din comentariul dvs. nu este chiar cel mai fericit – „Dar e mai simplu sa vorbim fara sa studiem si mai usor sa face copy paste pe cerebel de la Domnul Neale Walsh…..”
            Cu respect!

             
        2. Cand razi si te bucuri e bine, cand esti trist si plangi e rau. Intre aceste doua extreme exista o infinitate de straturi. Prima lege a unei comunitati este aceea de a putea face in asa fel incat tie sa-ti fie bine fara a-i face altuia rau.
          De la aceasta regul initiala au aparut celelalte reguli. Dupa aceea au aparut si exceptiile.
          Va multumesc!

           
    2. Stimata doamna cand spuneti ca viata are o infinitate de sensuri ii dati dreptate autorului textului. Prin urmare, daca tot ii dati dreptate ce sens are partea a doua a comentariului dvs?
      O seara minunata va doresc!

       
    3. Felicitări! Ăsta da,răspuns.
      Pentru mine,de când l-am descoperit pe SalvatoruL meu,Dl.Isus Cristos,viața mea are sensul suprem,de a-L urma,a-L asculta și a-I mulțumi pentru iertarea de care m-ia făcut parte și mie,și,mai mult,m-ia dăruit VEȘNICIA.Viața,fără sens și scop,este pentru animale.D-zeu nu a creat omul ca apoi să-l lase de capul lui,fără să-i ofere soluții.

       
  6. Virginia, noi suntem parte din creator, sau dumnezeu sau cum vrei tu. Noi suntem parte din asta si suntem el in acelasi timp. Religiile stiu lucrul asta (daca ai acces la texte vechi publicate si la cartile scrise de teoreticienii crestini din evul mediu ai sa vezi ca ei spun asta), dar adevarul a fost din pacate ascuns. Acum a venit momentul sa iasa la lumina, momentul responsabilizarii, in care devenim creatori si nu mai asteptam ca totul sa vina din afara noastra. Chiar nu avem nevoie de religie si de dumnezeu asa cum l-am stiut pana acum, avem nevoie de noi, sa ne concentram spre interiorul nostru, spre libertate.

     
    1. Da ,indoctrinatii inteleg ca te referi si la TAO,ZEN,Budhism , Hiduism,Iudaism,islamism …nu numai la crestini …si ca toti astia …imbuibatii cu doctrine….s-au chinuit sa subjuge omu saracu….si sa nu ii dea adevarul suprem si anume ca viata nu are sens ….a venit D-l Donald Walsh si de la inaltimea spirituala a sociatatii lui vechi de 200 de ani a scos porumbelul……mistooooooooooooooooooo
      Nu stiu dar in ultima vreme tot mai multi americani proveniti din societatea aceea cotropitoare si ciorditoare de resurse naturale in care 90 la % sunt depresivi si obezi s-au iluminat instant …probabil de la produsele Mc si ne-au invadat piata de carti cu penseurile lor pline de iubirea divina si neconditionata….

       
      1. Nu chiar, hinduismul si budismul si religiile orientale in general sunt mai aproape de adevar, dar ai dreptate, indoctrinarea nu este buna, de oriunde ar veni si in orice domeniu, Despre Isus, daca chiar a existat se spune ca a studiat budismul si a aplicat invataturile lui. Problema este cum s-a denaturat totul dupa aia si ca nu prea au inteles oamenii nimic din ceea ce vroia el. Cad despre americani….ei au cele mai bune si mai clar scrise carti in domeniu, si au oameni extremi de valorosi, chiar daca per total sunt cum sunt (nici mie nu imi sunt dragi). Dar bineinteles ca se scriu multe prostii, fiecare trebuie sa le trecem prin filtrul propriu, conform nivelului nostru de intelegere.
        Eu sunt de acord cu esenta a ce spune Walsh aici. Rostul vietii e insasi viata si sta in puterea noastra sa ii dam sens prin ceea de cream si invatam cat traim aici pe pamant.

         
    2. Concentrarea pe interiorul nostru „Cunoaste-te pe tine insuti” este intodeauna benefica.
      Va multumesc!

       
  7. Numai cei profunzi si echilibrati pot intelege si trai experienta proprie a lipsei sensului vietii.Viata este.Pur si simplu,ESTE. Dumnezeu e Viata si Dumnezeu e fara vreun sens;ESTE.Prin urmare,VIATA,CA ATARE, NU ARE NICI UN SENS.Indoctrinatii vor face sigur indigestie deoarece religiile i-au vrut mereu in lupta,cucerire,efort,impingere…in cautarea scopului.Cei ce au marsat,n-au avut ragazul sa constate ca religiile aveau nevoie de oameni vlaguiti,speriati,obositi,munciti;astfel erau sigure ca nu-si vor mai pune intrebarea fundamentala :CINE SUNT EU ?,ci vor impinge mereu,incovoiati in „jugul” la care i-a inhamat in cautarea…scopului.

     
    1. Da ,indoctrinatii inteleg ca te referi si la TAO,ZEN,Budhism , Hiduism,Iudaism,islamism …nu numai la crestini …si ca toti astia …imbuibatii cu doctrine….s-au chinuit sa subjuge omu saracu….si sa nu ii dea adevarul suprem si anume ca viata nu are sens ….a venit D-l Donald Walsh si de la inaltimea spirituala a sociatatii lui vechi de 200 de ani a scos porumbelul……mistooooooooooooooooooo
      Nu stiu dar in ultima vreme tot mai multi americani proveniti din societatea aceea cotropitoare si ciorditoare de resurse naturale in care 90 la % sunt depresivi si obezi s-au iluminat instant …probabil de la produsele Mc si ne-au invadat piata de carti cu penseurile lor pline de iubirea divina si neconditionata….

       
      1. Stimata doamna, ironiile la adresa altor cititori nu-si au rostul.
        E adevarat, romanii sunt de fapt tigani, jefuitori, nespalati, hoti si cersetori, francezii sunt nationalisti, italienii mafioti, americanii sunt asa cum i-ati descris dumneavoastra. Va place? Aici duc generalizarile.
        Va multumesc!

         
    2. Intr-adevar este un punct de vedere. Nu sunt convins ca adevarul a fost ascuns cat mai degraba lasat in planul doi. Fiecare cult, fiecare religie s-a straduit sa supravietuiasca printr-un aparat bisericesc, cultural, birocratic, etc. A devenit un organism viu. Ca orice organism prima lui lege nu este Adevarul ci supravietuirea.
      Va multumesc, o seara minunata!

       
  8. Âl apreciez f mult pe dl Neale W. ,dar din câte am deslusit pâna acum : *venim* cu un mare *program* cosmic (cu subprograme=genetic,astral,social..etc) si cam totul e *scris* acolo …alegerile pe care le facem mai târziu in VIATA le facem conform sistemelor noastre de credinte (pe carele-am acumulat) si desigur viata ne *curge* conform acestor alegeri(din gând,vorba ,fapta) …*fiecare ca el* (scrie frumos in Biblie).Sensul care âl *descifram* aici,depinde de acest *program* divin cu care *venim*

     
    1. Marele program este de fapt, mare dar – „Liberul arbitru”. De noi depinde sa-i dam sens vietii noastre.
      Va multumesc!

       
  9. Parerea mea este ca depinde ce intelege fiecare prin VIATA, o parte tot mai mare se trezeste la realitate si intelege ce este Viata in esenta adica, asa cum a spus Lucica, Viata este Dumnezeu / Dumnezeu este Viata si nu are nici un sens/scop in sine; majoritatea oamenilor inteleg prin viata perioada de experimentare in corp fizic, de la nastere pana la moartea corpului si aici as putea spune ca viata are un scop, si anume acela pe care il stabilim noi, fiecare ca individ, sau care il stabileste altii (grupari religioase, sociale, stiintifice, etc) si noi il acceptam. Ambele aspecte au fost aratate de Neale.

     
  10. Intr-un sens mai profund nu este vorba despre „viata mea”, ci despre faptul ca eu „sunt viata”. Si alt aspect, care tine de ego, cand spun viata „mea”, la fel ca orice alta POSESIE a „mea”, o pot pierde. Este o neintelegere.
    EU SUNT VIATA, si nu ma pot pierde pe mine, IAR SENSUL „IL SUNT”, NU „IL AM”. SENSUL SUNTEM FIECARE. Parafrazandu-l pe Ramtha, „cea mai mare realizare in intelegerea vietii este sa existi pentru a exista”. Iar daca ai nevoie de un motiv pentru a fi, „lasa ca motivul sa fie singurul lucru care te va insoti in eternitate – si anume, iubirea de sine. Iubirea de sine va supravietui vesnic, pe cand aricare alt motiv poate fi indeplinit in aceasta viata si apoi va fi imediat inlocuit cu un altul”. Ramtha – Cartea Alba.

    Multumesc!
    Namaste!

     
    1. as vrea sa vad un criminal in serie cum aplica chestia cu iubirea de sine….ca si el e om si manifestare a lui Dumnezeu.

       
  11. … aveam o parere foarte buna de Neale Donald Walsh dar cu fragmentul acesta de articol a reusit sa mi-o torpileze. O mai fi imbatranit si el saracul, in ultimele poze nu arata deloc bine si a ajuns sa faca silogisme din premise aberante.
    Poate ii explica cineva ca planeta aceasta, ca si altele din Univers, este o scoala de suflete si nimic altceva si ca scopul sufletului lui Walsh este sa-si indeplineasca „scopul” trasat in destinul lui pe care l-a agreat apriori cu D-zeu inainte sa fie trimis la (re)incarcare pe scoala asta numita Terra recte planul realitatii 3D si nimic altceva.
    Asa este cand te indragostesti de cuvinte si incepi si uiti de ce le folosesti si cauti efecte facile cum a inceput Walsh se pare sa faca…

     
    1. Domnul Neale Donald Walsh are o parere. Nu inseamna ca ea trebuie sa fie a noastra a tuturor. Mie poate sa mi se para corecta iar dumneavoastra falsa.
      Va multumesc ca ne-ati impartasit gandurile dvs.

       
  12. VIATA pe pamant este o experienta a lui DUMNEZEU,o modalitate de exprimare,dintre multe altele,dar orice fel de exprimare ar avea aici,sau oriunde,tot DUMNEZEU ramane.Chiar daca suntem in preajma deschiderii anului scolar,LUI DUMNEZEU NU-I TREBUIE NICI O SCOLARIZARE.Aici EL traieste bucuria unei experiente ,a unui joc al creatiei.Cand te joci nu urmaresti un scop/sens,ci savurezi jocul.Pentru Dumnezeu ,chiar de-i place,sau nu omului,orice experienta e doar experienta si-i acceptata /permisa intru bucuria diversificarii creatiei.

     
    1. Draga Lucica …ce bine stii tu cum actioneaza Dumnezeu si cum constientizeaza el experientele si cum gandeste el…..si mai face cate o experienta …asa de dragul de a face experiente care la urma urmei nu prea conteaza…ca sunt si ele niste experiente , experientute …nu mare lucru….parerea noastra care este….

       
      1. Draga mea, te rog in cearca sa citesti o serie de carti de la Ed For You, (in special cele ale lui Brian Weiss), cele referitoare la regresie si la ce/cine suntem noi defapt. O sa ajungi si tu la aceleasi concluzii ca Lucica si ca mine.

         
  13. Fiecare venim pe lume cu o anumita misiune,pe care doar DUMNEZEU o stie (EL stie de ce ne-atrimis).Firul vietii noastre se desfasoara in jurul acestei misiuni (fara sa uitam LIBERUL ARBITRU).Restul „NO COMENT”

     
    1. Asta in conditia in care credem in destin. Altii sunt de parere ca Destinul ni-l faurim chiar noi.
      Cu respect!

       
  14. Virginia a spus acelasi lucru ca si D-ul Walsch, taraim in dualitate, o infinitate de sensuri este egal cu niciuna (alfa si omega, stanga si drapta, aici si acolo, etc…)

     
  15. Asa am fost conditionati sa credem ca „numai EL stie” si de aceea oamenii au adormit pe ei,ignorand -si interiorul propriu care-i Dumnezeu si traind doar omenescul separat ,format din fizic,minte sisteme de credinte,emotii (create tot de minte).OMUL E DUMNEZEU PE PAMANT.

     
    1. Da mare prostie a facut Diavolul cand i-a refuzat lui Dumnezeu sa il slujeasca pe om si uite a decazut in Iad.Daca stia el ce stii tu . ca OMUL E DUMNEZEU PE Pamant ..normal ca se grabea sa il slujeasca ….
      da…omul e Dumnezeu pe Pamant si de aia gainile si porcul si oaia ii dau carne si oua ca de trebuie si el slujit ca Dumnezeu ce esteeeeeeeeeee!

       
      1. Insist sa nu mai ironizati comentariile altor persoane ce-si exprima punctul de vedere.
        Eu personal, impreuna cu toata echipa File de lumina dorim sa auzim ce are de spus fiecare si oricine are dreptul de a se simti binevenit la noi pe site.
        Va multumesc!

         
    2. Și Diavolul a vrut să devină ca D-zeu(după ce D-zeu îl înzestrase cu puteri și măreție -”Luceafăr strălucitor”-.Această pretenție,i-a fost fatală.Când omul va crede că este D-zeu pe pământ,se va duce după predecesorul lui.Este adevărat,că acum omenirea,prin sistemele de gândire care l-ea inventat(umanismul,iluminismul,modernismul,și ce-o mai fi..)asta dorește să facă;Să-și fie ei D-zei.

       
  16. …citind comentariile, mi-a venit în minte un banc:
    O planetă trece pe lângă planeta Pământ şi o întreabă:
    – Ce mai faci, soro? Nu te-am văzut de milioane de ani!
    – Nu prea bine… Ştii… mi-au ieşit Homo Sapiens…
    – Nu te îngrijora, o să treacă! Am avut şi eu!
    – Da da’ ma mananca!

     
  17. Separarea omului de Dumnezeu, mai ales prin religie, e o modalitate de a ne face sa ne dorim sensuri in viata. Atunci cand simtim ca suntem parte integranta a creatorului, ca suntem co-creatori la tot ceea ce exista nu ne mai intereseaza scopurile, ci doar viata. Abia atunci ne bucuram din plin de experienta existentei.

     
  18. NDW ;”Nu există nici un sens, deoarece Dumnezeu vrea ca noi să fim cei care să dăm sens vieţii noastre. Dacă Dumnezeu ar fi creat deja acest scop, El ne‑ar fi privat de cea mai mare ocazie, de cel mai minunat instrument pe care‑l avem, în timp ce ne străduim să îndeplinim funcţia vieţii.”

    „Stie EL” ca nu exista nici un sens si ne iluzionam cautind-ul in timp ce indeplinim Functia vietii, si in timp ce ne straduim murim .Cu alte cuvinte se ne ocupam si noi timpul cu ceva , gen alegerea unui scop ,intre nastere si moarte ca niste bacterii ce suntem findca oricum totul este un banc cinic si prost. „I-a spus lui Dumnezeu’ (despre care defapt nu prea stie daca exista sau nu)pentru ca daca el, omniscientul ND Walsch, nu l-a gasit inseamna ca nu exista.: peeerfect logic nu? o logica foarte personala si ne repetitiva
    intrebari si raspunsuri in oglinda::
    NDW:Dacă Dumnezeu ar fi stabilit cu adevărat un scop al Vieţii şi ar fi vrut cu adevărat ca noi să‑l cunoaştem(?), credeţi că El nu ni l‑ar fi putut comunica într‑un mod pe care să‑l înţelegem cu toţii?(daca cineva a stabilit un scop nu il obliga automat ca sa vrea ca tu sa il cunosti nemijlocit)
    OM: Daca profesorul de matematica ne ar da o problema si ar fi vrut cu adevarat ca noi s-o rezolvam credeţi că El nu ne ar fi putut comunica Rezultatul ca sa nu ne mai batem noi capul?
    NDV:dacă Dumnezeu ar fi avut un scop în tot acest plan – nu ne‑ar fi spus El care era acel scop?
    OM: Nu,evident NU;ii spui pestelui ca vrei sa il prinzi, celui care citeste o carte care este finalul, femeii pe care o curtezi ca…etc?????
    NDV: Ne‑ar fi lăsat oare Dumnezeu să irosim ani, decade, secole, căutând, căutând, căutând sensul tuturor lucrurilor?
    OM:Bineinteles, de ce sa nu ne lase? si ce inseamna a irosii?cautarea si descoperirea este o irosire? invatatura care te intregeste si te formeaza totodata este o irosire? si putem continua…
    Concluzie: acest ins stie ca nu stie nimic,si in schematizmul lui mental a reusit sa transforme aceasta nestiinta si lipsa de viziune in certitudine pe care vrea s-o transmita si altora sa nu fie singur in aceasta nu foarte noua ideologie(vezi marx si engels)nu a reusit sa gaseasca Troia si vrea sa il convinga pe Schliemann si pe toti Schliemann-ii viitori ca nu exista.Pai ce, daca ar fi existat nu ne-ar fi lasat troienii o harta ,un drum clar cu toate indicatoarele standard si cu indicatii de folosire ca sa nu ne mai irosim noi timpul?
    Namaste

     
    1. Troienii nu sunt langa noi Acum. Ei au fost.
      In aceasta paralela e ca si cum ati afirma ca Dumnezeu a murit.
      Nu cred ca este cazul sa va demontez toata argumentatia. Nu acesta este sensul si scopul acestui articol. Pana si faptul ca l-ati citit si ati meditat la subiect este o bucurie pentru mine.
      Namaste!

       
  19. Uau ! Ce idee !
    Adica asa cum stiam, avem permanent liberul arbitru, EU ALEG !
    Deci daca nu iti creezi, nu iti stabilesti, un scop, nu ai o viata implinita.
    Diferenta este ca nu mai trebuie sa asteptam de la altcineva sa ne direijeze (asa cum multora dintre noi ne-ar fi mai usor) ci sa ne definim noi insine pe noi, sa alegem. Ce greu pare sa alegi cine vrei sa fii, mai ales pentru cei traiti in comunism.
    Eu am ales, dar am crezut ca mi-a fost ales, predestinat „in cartea vietii”.
    Ideea nu este chiar greu de acceptat, in final viata (ca functie) tot are un scop. Nu suntem lipsiti de cautare.
    Oare tineri care mor devreme sunt neimpliniti tocmai pentru ca fara functia vietii nu mai au timp sa isi stabileasca scopul in viata?

     
  20. Sensul (pe românesște ROSTUL) vieții nu numai că există, ci se cere împlinit conștient atît de individul uman, cît și de colectivitatea/familia/neamul/poporul din care face parte. În timp ce ființele aparținînd ceorlalte regnuri par inconștiente, subordonîndu-se gregar macrostructurii din care fac parte ori pierind atunci cînd se sustrag regulilor elementare specifice, la om se ridică problema conștiinței de sine. Nivelul de dezvoltare al acestei conștiințe de sine îi deosebește pe oameni nu numai de ființele celorlalte regnuri, ci și între ei. În termeni creștini, aceasta este ASEMĂNAREA cu Creatorul. Potrivi evangheliștilor, Iisus a spus: Eu sînt Calea, Adevărul și Viața. A ignora acest profund avertisment, altfel spus a te sustrage paradigmei „devenirii întru ființă“ (cf. C. Noica) este posibil: cîte vieți irosite zadarnic, în desfrînare, imoralitate și tot felul de dizarmonii nu înregistrează istoria omenirii? Sau, dimpotrivă, cîte vieți umane trăite la limita de jos, eminamente instinctivă (i.e. „devenirea întru devenire“, după același filosof) nu există?
    Personal, plasez panseurile acestui N. D. Walsch în sfera cu sclipici a jocurilor gratuite de cuvinte caracteristică demagogilor și circarilor. „E ușor a scrie versuri / Cînd nimic nu ai a spune“ – i-ar fi replicat Mihai Eminescu și și-ar fi văzut mai depate de ROSTUL său lăsîndu-l să bată mai departe cîmpii fără a-l mai lua în seamă. Așa fac și eu, îndrăznind totuși, pentru cei ce au „urechi de auzit și ochi de văzut“ să afirm că nu numai omul singur știe ce este și ce intenționează cu adevărat să fie/devină, ci însuși Creatorul său îl susține permanent și-l ajută să-și desăvîrșească menirea/îndumnezeirea. E absurd să-L izgonim pe Dumnezeu din viața noastră scoțînd din viața dăruită de El de ASEMĂNAREA (vulgar spus: scopul), lăsîndu-i, chipurile, doar… funcția! Ar fi posibilă doar forma aceasta fără fond doar dacă, robotizați, am accede la un mod de trai instinctiv, decerebrat…

     
      1. Mie îmi dă un parfum plăcut mirositor.De fapt,eu cred că omul pe pământ are două scopuri:Unul suprem,de a face voia Creatorului său,și al doilea,scopul trăirii reale pentru a pune în negoț(cum spune Biblia)talantul,sau talanții pe care ți ia oferit Creatorul ca să-i gestionezi.

         
    1. Stimata doamna e de fapt mult mai simplu sunt oameni precum Maica Tereza care si-a dedicat viata celor abandonati de societate, altii si-au dedicat viata decoperirii unui leac pentru o boala grava, altii pentru a lupta pentru salvarea junglei Amazoniene. Fiecare dintre acestia si-a descoperit si si-a urmat sensul vietii. E simplu, nu exista un sens comun pentru toti oamenii de pe pamant. Sa filozofam referitor la crestinism si la ceea ce spune acest text este simplu. Hadeti sa trecem dincolo de cuvinte si sa intelegem esenta mesajulul. Sunt convins ca dvs. Daca doriti puteti face acest lucru fara efort.
      Cu respect si consideratie!

       
  21. Consider ca tocmai in aceasta consta FARMECUL VIETII . Fiecare om este : scriitor , scenarist, costumier, producator , masinist , inginer de sunet si lumini,machieur, tehnician pentru efecte speciale, regizor si actor in PROPRIUL FILM AL VIETII SALE. Diferenta dintre acest „film ” si cel obisnuit este ca „SECVENTELE LUI” nu pot fi „RELUATE”. Pace si bucurie

     
    1. Cu ce l-a înzestrtat D-zeu pe fiecare,în sensul virtuții umane.Că în multe cazuri omul strică,nu prețuiește darul,va suporta cosecințele.

       
  22. Am citit comentariile fiecaruia si sunt impresionata. Fiecare va formulati propria parere, insa asa ca,, patul lui Procust” este individualizata ceea ce inseamna ca nu se potriveste intr-totul si altor oameni. Sensul vietii pentru fiecare din noi este unic, este diferit, ca si noi! Pana si pe Tatal ceresc fiecare il percepem diferit, si cu intensitati diferite si la nivel individual. Imi place Taoismul, imi place cand prietena mea intra in meditatie cu mine, si imi place si cand citesc psalmi, ma linistesc, si de multe ori am impresia ca sunt scrisi doar pentru mine. Sensul vietii in cazul meu, in tinerete a fost diferit fata de cel de acum, la mine este si el in schimbare….

     
  23. Alta expunere tip sofism, intors pe fata intors pe dos si dintr-o coala de hirtie fara mare continut daca o misti suficient de repede privitorii ar putea sa creada ca e o cutie,cutia Pandorei. Acum iese ; Tu decizi cine şi ce eşti cu adevărat Esti mai liber decit puful plopului, si de aceea ai tocmai valoarea lui spirituala.
    Daca ar face o flotare logica ar putea sa accepte omuletul ca s-a nascut si el cu un scop insa la nastere coplesit de ceea ce il inconjoara a si uitat iar in timpul vietii s-a mai intrebat el cu ce sop s-a nascut, cind sa moara isi aduce aminte brusc dar…tii nazbitie! ca nu mai are timp si iar a plecat fara sa faca mare lucru.(Asta o sa i se intimple maestrului autor al cartii in ultimele secunde ale vietii as vrea sa-i vad privirea de om care-si aduce aminte)…Vechile invataturi incearca si ele sa explice, sinta ca hartile incomplete ale aceluiasi domeniu,insa rupte in locuri diferite.Nu s- a nascut mintea care sa completeze pictura. Lasa ca ne dam seama singuri cu ceva timp inainte de a pleca. Sa incercam totusi sa respectam niste porunci omenesti, ca legile universului oricum ne poarta prin toate etapele firesti, chiar daca nu sintem noi constienti de ele.

     
  24. Daca sustii Liberul Arbitru in sensul cel mai larg al notiunii te inseli,se va intoarce impotriva ta. Alegerile sint dihotomice, da, dar nu e o infiniate de variante,de exemplu ezi documentarul despre Fractali ,geometria naturii ne guverneaza si echilibrul vietii,alegi sa mergi pe o cale sau nu asta e dualitatea,si astepti urmatoarea raspintie peste 0,ooooo…1 secunde…Daca vei visa vreodata cu o zi inainte ca te intilnesti cu un cunoscut din alta localitate ,in orasul tau si ca vorbesti cu el un anumit subiect, iar a 2a zi se intimpla astfel ,poti sa crezi ca in vis te-ai plimbat in viitor sau ca de fapt ai pregatit tu totul in inconstient-subconstient… Mamele isi simt copii aflati departe cind au necazuri ,sau chiar ii viseaza si asta nu depinde de liberul arbitru, ea nu alege daca viseaza sau nu ,daca afla astfel sau nu.Sintem legati -interconectati cu atitea lucruri si cu destinul nostru , trebuie sa-l conducem cu indeminare ,pentru tine afla ca lucrurile pe care vrei sa le obtii cu orice pret daca le obtii chiar cu orice pret s-ar putea sa se intoarca impotriva ta, nu erau benefice pentru tine si asta era mesajul subtil al universului,.Cind te infratesti cu Liberul Arbitru cazi in poala proverbului chinezesc:Ai grija ce iti doresti ca s-ar putea sa ti se intimple. Si cea mai frumoasa dorinta devine cosmar cind se indeplineste cind vrei cu egoism fara sa ai mintea si sufletul deschise.Asta e capcana LiberuluiArbitru -indeamna la egoism grandomanie indiferenta fata de ceilalti ca si cind tu esti buricul pamintului

     
    1. Liberul arbitru inseamna ca pot obtine daca vreau lucruri care nu-mi sunt benefice, ca pot sa-mi distrug viata daca dorec. Nu e neaparat necesar ca folosirea Liberului Arbitru sa fie benefica.
      Multumesc!

       
  25. Buna.
    Daca eu ”cu ajutorul” Liberului Arbitru iau o decizie fatala prin care-mi inlesnesc moartea prematura cam pe la 25 de ani,fiind convins ca prin decizia luata puteam sa-mi stabilesc propriul drum in viata dand sau nu sens acesteia.(pot da exemple de decizii fatale) Sa mai presupunem ca ”dincolo” m-as intalni cu un sustinator al Liberului Arbitru si i-as spune ca eu as fi vrut sa ajung sa am o sotie, copii si nepoti cu are sa ma plimb la batranete si sa le impartasesc din principiile si valorile vietii din experienta personala ,urmarind cu bucurie cum cresc si-si croiesc drum in viata ,si daca stiam unde ma poate aduce Liberul Arbitru (pe care nu l-am studiat pt ca nu sunt carti despre el) nu eram curios sa merg pe acest prinipiu in viata. Ce ar putea sa-mi raspunda adeptii LA ?

    Mai multe informatii la: http://filedelumina.ro/2012/09/04/viata-nu-are-sens/#ixzz260SBKRgC

     
    1. Stimate domnule Adrian,
      Nu am negat ca exista principiul cauza-efect. Daca eu ma arunc in fata unei masini nu inseamna ca ma astept sa nu patesc nimic. Daca eu imi doresc sa ajung la batranete inconjurat de copii si de nepoti nu ma arunc din avion fara parasuta in speranta ca nu voi pati nimic. E decizia mea de a ma arunca in fata masinii sau din avion. Totodata, cu ajutorul Liberului Arbitru pot decide sa nu fac asta.
      Pe de alta parte, exista nenumarate cazuri in care nu depinde de mine stabilirea cursului evenimentelor. Prin urmare, Liberul Arbitru se refera la deciziile mele si nu neaparat la consecinte. Tinand cont ca exista Liber Arbitru in fiecare clipa a vietii noastre si ca uneori evenimentele nu pot fi controlate de noi si de deciziile noastre apar o multitudine de planuri si de nuante. Nimic nu este alb sau negru. Deci, si dumneavoastra si eu avem dreptate.
      Cu respect!

       
  26. Am inteles si nu prea ! Ma asteptam sa extrapolati cu exemple gen sinucidere pt a erau la indemana, insa chiar d-stra ati spus ca exista nenumarate cazuri ”in care nu depinde de mine stabilirea cursului evenimentelor” si ”si ca uneori evenimentele nu pot fi controlate de noi si de deciziile noastre” ,ceea e ma face sa cred ca L.A. nu poate fi un prinipiu de viata sanatos atata timp cat nu ai niste reguli la baza,si cred ca aici se invarte toata discutia de fapt. Cine are regulile cele mai SANATOASE omului.
    LA ar ramane ceva bun pt orie persoana ,dar legat strans de celelalte ”condimente” pe care le puteti extrage incepand chiar si din materialul de mai sus la care participam cu totii .Si mai e ceva ce vreau sa spun. Pot eu alege de cine sa ma indragostesc sau cum si pe cine sa iubesc ?
    Cu multumiri ca mai ridicati mingea la fileu !

     
    1. Liberul Arbitru nu este un principiu de viata sanatos. El exista pur si simplu, la fel ca legile fizicii si lucreaza indiferent daca noi dorim sau nu. El nu este un scop in sine, nu este nici bun nici rau, Nu este si nici nu trebuie sa ne fie un scop sau un tel, nici o justificare sau o vina.
      Viata noastra trebuie sa se ghideze dupa dragoste, cinste, bunatate si alte asemenea principii. Ca ajungem la ele cu Liberul Arbitru nu are mare importanta. Important este telul catre care tindem.
      Referitor la punctul doi va pot raspunde in felul urmator:
      1. La modul ideal, daca esti o persoana extrem de evoluata spiritual, un sfant, vei iubi toti oamenii si tot ceea ce exista pe Pamant si-n Univers.
      2. Referitor la dragostea de genul mentionat de dvs. exista pana la un punct si o posibilitate de alegere a persoanei de care te indragostesti. Adica nu poti iubi pe cineva pe care-l dispretuiesti, de care ti-e scarba sau jena. In schimb poti sa te indragostesti mult mai usor de o persoana pe care o admiri si o stimezi.
      Sunt convins ca ati inteles ideea. Eu am exprimat-o foarte pe scurt intrucat exista multe situatii si nuante ce pot fi dezbatute indelung.

       
      1. Sa speram ca Liberul Arbitru nu este asemeni legilor fizicii. Pt. ca daca ar fi asa, atunci (n-avem ce face!!!) ne supunem lui. Adica, in fiecare moment al vietii, alegem. Iar atunci cand alegem suntem supusi gandirii (evaluam /estimam /decidem). Ar fi un fel de tiranie a gandirii. De care incercam sa scapam prin iubire. Problema e ca cele doua, gandirea si iubirea, par sa se incurce reciproc. De ex., atunci cand suntem in fata unor decizii importante trebuie sa ne tinem sentimentele intr-un fel de lesa, pe care sa o slabim cu masura, astfel incat sa nu ne pierdem total obiectivitatea, dar nici sa fim niste masini ganditoare perfect insensibile. Iar atunci cand iubim trebuie sa bagam gandirea in lesa si sa acceptam tot ce ne este dat. Ca si cum am fi ales.

         
  27. De fapt,omul a avut liber arbitru,dar si l-a pierdut.Nu a mai putut (cauze sunt multe) sa aleaga impreuna cu sufletul.In acest caz,sufletul alege ceea ce-i serveste evolutiei spirituale,chiar daca nu e in concordanta cu dorintele omenesti.In aceste momente de mari transformari,omul incepe sa-si poata lua din nou in stapanire liberul arbitru.Marea schimbare tocmai asta este ca Spiritul impreuna cu Omul fac „corp comun” actionand apoi impreuna.

     
  28. Veti intilni situatii in viata dragi prieteni ,in care veti vedea ca reusita a depins de voi, veti crede ca nereusita a fost din cauza ghinionului si veti avea sau un sentiment de resemnare gen asta-i Karma,sau de remuscare ca nu ati depus mai multe eforturi sa depasiti obstacolele si sa infringeti ghinionul. Ghinion ca nu ai luat un examen,iti e ciuda dai si anul viitor… Sint lucruri patite ,insa acum nu pot spune eu ca imi pare rau pentru ceea ce am pierdut . De multe ori am recistigat,examene,barbati ….si la un moment dat mi-am dat seama ca nu cariera asta era pentru mine ,barbatii nici atit. La unele lucruri am renuntat eu singura, mi-am gasit alte preocupari….De aceea nu reusisem din primele x incercari,nu erau benefice. Acum ma amuza ultimele mele decenii. Cel mai simplu exemplu este cind te grabesti sa prinzi metroul sau autobuzul si-l pierzi dar in urmatorul gasesti o cunostinta cu care stai de vorba apoi in drumul spre serviciu mai cumperi o revista …Daca erau 10 minute mai devreme nu aveai sansa aceea,pentru ca de obicei intimplarile din viata lucreaza in favoarea ta. Um om mi-a spus ca a pierdut un tren catre Bucuresti,colegul s-aurcat in tren,a fost un accident colegul a murit.Omul nu auzise ceasul in acea dimineta ,de obicei se trezea la ora 6 chiar si fara desteptator. Un tinar acum 15 ani a sarit cu masina de pe un deal,din cauza unei fete, a scapat cu citeva zirieturi,masina nu,el la psihiatrie internat apoi insurat cu o fata pe care o chema tot Cristina ca pe fata in cauza. Am mai vazut un copil de 7 ani caruia-i murise tatal cind avea 36 ani,acela la rindul lui raminid si el orfan tot la 7 ani cu tatal mort la 36. Liberul arbitru…Nu este un prieten de incredere tratati-l mai degraba ca pe bufonul regelui, zimbiti-i dar luati aminte ca unele glume pot fi rautacioase .In timp ce daca sinteti atenti la ceea ce va inconjoara veti reusi sa nu va faceti singuri rau-pentru ca raul decidem sa ni-l facem singuri si nici atunci nu reusim intotdeauna, iar binele ti-l faci ajutat de soarta,daca esti atent si deschis oportunitatilor si sanselor. Putei decide sa fiti kamikaze e alegerea voastra si poate reusiti dar ce se intimpla daca te razgindesti in ultimul moment si nu ai timp sa mai schimbi nimic? De aceea urasc sinugigasii care nu reusesc , cind altii in aceleasi conditii accidentale ar vrea sa scape si nu scapa,si am vazut citeva cazuri.(Sari de la et 9 rupi coloana faci paraplegie dar tu cind ai sarit voiai sa mori si acum asa vrei sa traiesti asta e palma destinului nu mai e Liberul Arbitru).Nu va bazati in totalitate pe el pentru ca isi va bate joc de voi si increderea voastra . Nici sa nu cadeti in panta cealalta a fatalismului/exaltarii,pentru ca de exemplu religia ortodoxa este suficient de buna pentru o viata chinuita in tara asta. Draga realizator al blogului ai timp sa citesti atit de multe lucruri iti alegi tu sistemul tau care ti se portiveste si simti si vezi ca iti face bine si un sfat : perseverenta si tenacitatea sint lucruri bune,incrincenarea in a realiza ceva nu,dupa cum lasitatea si comoditatea par a fi in zilele noastre calitati,tu alegi ce faci in aceasta directie. Iti recomand Profetul de Kahlil Gibran,e scris frumos,l-am descoperit si eu de curind,merita citit pentru frumusetea ideilor.Nu zic sa -ti insuseti ceva de acolo desi sint idei care merita retinute,le poti …compila apoi cu altele pe aceeasi tema.

     
  29. uitasem sa-ti spun esentialul ca liberul arbitru de fapt este UN incuiat, el joaca numai X SI O pentru ca alegi si ce alegi te duce la urmatoarea usa si iar X si O, ca Alice in Tara Minunilor.Mai crezi ca e o poveste pentru copii,,,,poti sa citesti de mai multe ori povestile pentru copii . NICI MACAR TABLA DE SAH NU E VIATA NOASTRA SA POTI TU SA TI-O PLANIFICI IN FUNCTIE DE ADVERSARUL INVIZIBIL… ((faci planul si seara va fi reusita totala,trebuie sa vezi impletirea de neprevazut cu schema generala pe care planurile tale se vor mula total sau trebuie sa te adaptezi,de exemplu de ce a trebuit sa vina si cutare ca nimeni nu-l invitase sa-mi strice seara,,,vezi daca acest element il vei ransforma in avantaj sau chiar iti va strica seara,si sa nu te enervezi). Indiferent de virsta toti reactionam ca niste copii….ai universului.

     
  30. Am citit cu multa atentie atat materialul prezentat , cat si comentariile…Foarte interesante …toate !!!Nu vreau sa fac si eu , neaparat un comentariu, daro remarca DA! E interesant cum un astfel de subiect, dezlantuie o asa polemica, cu ironii, mai mult sau mai putin accepatbile! Daca s-ar limita numai la expunerea de pareri-asa cum dealtfel a tot cerut Razvan- ar fi fost chiar si mai interesante ! Oricum e bineeeee!
    P.S. Vad ca sunt primul din acest an care face un comentariu la aceasta tema ! Astept si pareri ale noilor cititori ai „Filelor de lumina”!

     
  31. Am scris si comentariul meu, dar nu cred ca mai are cineva rabdare sa-l citeasca, asa ca am sters si spun mai scurt cum gandesc eu. : ca DUMNEZEU NE IUBESTE, ISI IUBESTE CREATIA. Imi place sa cred asta : pentru El nu exista bine si rau, doar este. Noi am catalogat ce e bun si ce e rau. Primim mereu iubire si trimitem ura, atunci cand gandim ca ceva e rau. Asta e de iertat, sa iertam gandul nostru, altfel tot se propaga in eter cate o ura. Unii mai sensibili, capteaza mai usor aceste ganduri negative. Daca ati citit despre Ho’oponopono, stiti ce spun. Dr.Hew Len a vindecat un pavilion intreg de bolnavi mintal ,criminali periculosi prin iertarea de sine. Ma gandesc ca asta-i sensul, ce alegi, unii aleg iertarea, altii nu reusesc sa nu reproseze, sa nu judece pe semenii lor. Dar e nevoie si de opinie publica, asa ca nici ei nu fac ceva rau neaparat. Vad ca nu se poate explica o problema asa vasta numai in cateva cuvinte, tot am scris mult……Multumim ca ne pui sa ne analizam conceptele. E mai mult decat un roman SF, am citit cu interes comentariile si am reusit sa apreciez si sa nu ma supere o alta opinie…..

     

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/angel.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1zambet-mare.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1hohot de ras.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/dracusor.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/ganduri.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Astept.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Bataile inimii.gif 
more...
 

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back To Top