O secundă de viaţă
Sunt atât de multe momente efemere, frumoase, distractive, tragice în viață – cum să ni le amintim pe toate? Regizorul Cesar Kuriyama face zilnic un video de o secundă, ca parte a unui proiect permanent ce aduce laolaltă toate momentele speciale, din viața sa.
Sunt artist. Trăiesc în New York și lucrez în publicitate, de când am terminat cu școala, acum șapte – opt ani. A fost epuizant. Lucram până noaptea târziu. Lucram mult în weekend și vedeam că nu am niciodată timp pentru toate proiectele, pe care doream să le fac eu însumi.
Într-una dintre zile eram la lucru și am văzut la TED un discurs de Stefan Sagmeister, care se numea: „Puterea pauzei”. El vorbea despre faptul că, din 7 în 7 ani, își ia o pauză de un an, ca să se ocupe de propriile proiecte creative. Asta m-a prins pe loc și mi-am zis: „Trebuie să fac asta. Trebuie să-mi iau liber un an. Am nevoie de timp să călătoresc și să fiu alături de familie, să-mi dezvolt propriile idei creative.”
Primul dintre aceste proiecte a fost ceva de genul „O secundă pe zi.” În principiu, îmi înregistrez o secundă pe zi, până la sfârșitul vieții, adunând cronologic aceste bucățele de viață de câte o secundă, într-un singur video continuu, până când, știți, nu voi mai putea înregistra.
Motivația pentru acest proiect este una singură: Detest să nu-mi amintesc de lucrurile pe care le-am făcut în trecut. Sunt multe lucruri pe care le-am făcut în viață, de care nu-mi amintesc, dacă nu sunt aduse la suprafață de cineva și uneori îmi zic: „O, da, am făcut așa ceva .” Și mi-am dat seama, chiar de la început, că dacă nu făceam ceva interesant, uitam să mă înregistrez. Deci, în ziua în care am uitat prima dată, chiar m-a durut, pentru că era ceva ce vroiam cu adevărat, de când am împlinit 30 de ani, am vrut să fac acest proiect neîntrerupt și, pierzând acea secundă, am realizat că ceva s-a întâmplat în mintea mea și n-am mai uitat niciodată.
Dacă voi trăi 80 de ani, voi avea un video de cinci ore, ce va cuprinde 50 de ani de viață. La 40 de ani, voi avea un video de o oră, care va include doar anii cu prefixul 3. Acest fapt m-a ținut pe fază zi-de-zi, când mă trezeam, pentru a face ceva interesant în acea zi.
Unul dintre lucrurile de care m-am poticnit a fost că, odată cu trecerea săptămânilor și lunilor, timpul părea să înceapă să se estompeze, să se contopească și uram lucrul ăsta. Vizualizarea readuce memoria. Pentru mine, acest proiect e un mod de a astupa golul și de a-mi aminti tot ce am făcut. Această unică secundă îmi permite să-mi amintesc tot ce am mai făcut în acea zi. Uneori e greu de ales acea secundă. Într-o zi bună poate că am trei sau patru secunde pe care le-aș alege, dar trebuie să le reduc la una – dar chiar reducându-le la una, mă ajută să-mi amintesc și de celelalte trei.
De-asemenea, e un fel de protest personal împotriva culturii contemporane, în care oamenii merg la concerte cu celularul, înregistrându-l în întregime și deranjându-i pe cei din jur. Nici măcar nu le place concertul. Se uită la concert, prin celular. Urăsc asta. Recunosc, am fost o astfel de persoană și am decis că cea mai bună metodă pentru mine, de a capta și a păstra memoria vizuală a vieții, fără a fi acea persoană, e să înregistrez acea unică secundă care-mi va permite să accesez amintirea: „Da, acel concert a fost uimitor. Mi-a plăcut foarte mult.“ Durează doar o singură secundă.
Am făcut o tură de trei luni, astă vară. Am visat toată viața să fac asta, să conduc prin SUA și Canada și să plănuiesc doar încotro s-o iau a doua zi. A fost ceva ieșit din comun. De fapt, mi s-au terminat banii, am cheltuit prea mult din economiile făcute pentru anul de pauză, așa că a trebuit să merg la Seattle, unde am petrecut un timp cu prietenii, lucrând la un proiect isteț. Unul dintre motivele pentru care mi-am luat un an liber, a fost să petrec mai mult timp cu familia și s-a întâmplat ceva tragic. Cumnata mea a făcut o încurcătură de intestine, am dus-o la urgență și era foarte rău. Aproape că am pierdut-o de câteva ori și eu eram acolo în fiecare zi, cu fratele meu. M-a ajutat să-mi dau seama de ceva, în acest proiect. Că înregistrarea acelei unice secunde, a unei zile foarte proaste, este extrem de dificilă. Avem tendința să ne luăm aparatul de filmat, atunci când facem lucruri extraordinare. Sau: „Oh, da, petrecerea asta, ia să fac o poză.” Dar o facem rareori, atunci cănd avem o zi proastă, când se întâmplă ceva oribil. Am constatat că, de fapt, e extrem de important să înregistrăm acea unică secundă, a unui moment cu totul neplăcut. Ajută să apreciezi momentele bune. Nu fiecare zi e bună, deci când ai una proastă, cred că-i important să ți-o amintești, în aceeași măsură în care e important să-ți amintești de zilele bune.
Printre altele, nu folosesc niciun fel de filtru, Încerc să prind momentul, pe cât posibil așa cum îl văd. Am început cu legea perspectivei la persoana întâi. La-nceput, cred că am avut câteva înregistrări în care apăream eu, dar mi-am dat seamacă nu așa se face. Ca să-mi amintesc cu-adevărat ce am văzut, trebuia să înregistrez ceea ce văd efectiv.
Câteva lucruri la care mă gândesc, în legătură cu acest proiect sunt: n-ar fi interesant dacă ar face asta mii de persoane? Am împlinit 31 de ani săptămâna trecută. Cred că ar fi interesant de văzut ce face fiecare, într-un asemenea proiect. Cred că fiecare ar avea o interpretare diferită. Cred că toată lumea ar beneficia, dacă ar avea acea secundă unică de amintire, pe zi. Personal, sunt obosit de atâta uitare, iar asta e foarte ușor de făcut. Adică, cu toții avem în buzunar o cameră HD – pariez că majoritatea celor prezenți – și e ceva. Nu mai vreau să uit nicio zi pe care o trăiesc, iar acesta e felul meu de-a face asta și ar fi chiar interesant să vedem și dacă s-ar putea căuta pe un website „18 iunie 2018” și s-ar putea vedea viața oamenilor din întreaga lume, la acea dată.
Și, nu știu, cred că există o mulțime de posibilități, aşa că vă îndemn pe toți să vă înregistrați doar o părticică din viața de zi-de-zi, pentru a nu uita niciodată acea zi pe care o trăiți.
Mulțumesc.
Comentarii (16)
Lasă un răspuns
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Excelenta idee de a inregistra pt.noi cite o secunda pe zi ,neavind posibilitatile ,,tehnice,,ma hotarisem la un moment dat sa scriu in fiecare zi cite o fraza care sa cuprinda esentialul a ce s-a intamplat in acea zi ,dar valul vietii m-a indepartat o perioada de acest proiect.Articolul dvs. ma face sa ma gandesc ca nu era un proiect rau si fara sa mai amin nici macar o zi de azi 13.02. 2013 incep sa scriu .Va multumesc mult.
Interesant!!!!
Foarte interesant punct de vedere… Sunt atatea secunde pe care nici macar nu le constientizam… Atatea minute, ore… Timp cu adevarat important pe care il lasam sa treaca pe langa noi fara ca macar sa realizam cat de mult am pierdut… Stralucirea soarelui intr-o zi de iarna… norii ce acopera cerul in modele imposbil de imitat… zambetul persoanei iubite atunci cand ne priveste… frunzele copailor tremurand usor in bataia vantului… nasucul umed al catelului multumindu-ne ca am fost in parc… Sunt atat de multe secunde pe care le pierdem in viata… secunde din viata noastra… iar asta este cel mai important…
E minunata ideea aceasta al lui Cesar Kuriyama, sa-ti inregistrezi o secunda din viata in fiecare zi. E chiar geniala ideea. Am inceput si eu sa tin un jurnal inca de pe vremea tineretii, sau a copilariei mai bine spus. Dar nu a durat prea mult, ajungand in serviciu, m-a luat valul vietii tumultuoase si l-am neglijat, l-abandonat pana la urma. De multe ori pe parcursul vietii apoi, mi-a paru rau ca nu am continuat. Acum citind acest articol, chiar imi pare rau ca nu am acel jurnal personal. Consider ca nu e tarziu sa urmam indemnul acestui regizor, indiferent la ce varsta incepem. E o bucurie sa privesti in urma si sa-ti amintesti si de bune si de rele. Si da, si momentele rele e bine sa ni le amintim, sa le acceptam in viata noastra, pentru ca asa apreciem si ne bucuram mai mult de cele bune. Tot asa am tinut cate un jurnal pentru copiii mei, din ziua in care i-am nascut, scriind in fiecare zi lucrurile importante ce se intamplau in viata lor. Incepand cu nota Apgar obtinut la nastere, cresterea in greutatea, primul dintisor, si asa mai departe. Iar dupa ce au crescut mari, si le-am aratat ce am scris despre ei, s-au bucurat si s-au distrat. Chiar si acum ca sunt maturi se bucura cand le arat caietul. O sa le las amintire…Deocamdata eu le tin, ca pe o comoara. Deh, articolul de astazi mi-a rascolit amintirile si ma bucur mult, mult…. Multumesc Razvan ca m-ai surprins si azi cu ceva frumos si interesant, ingenios. O zi Superba la toata Lumea!
Tehnic este imposibil daca nu ai o viata de cobai sub un clopot de sticla. Daca traiesti in viata reala si ai de lucru si umblaturi si preocupari de om normal nu ai cum face asa ceva. Daca te duci la una ce faci, te inregistrezi sau scrii prostii ? si cum imortalizezi momentul daca te pride barbatu-su ? Daca te imbeti rau intr-o seara vrei sa scrii beat la caiet sau sa te inregistrezi [cum, beat ?] sau crezi ca a doua zi iti mai vine sa retii „evenimentul „? Sau nu te imbeti niciodata ? Stiti cum se spune [cel putin in Ardeal ]: Nici acela nu-i barbat ce n-a fost odata beat. Asta e aproape posibil celor numiti soareci de biblioteca sau cobai de laborator.
Nu poti fi beat 24 de ore.
Si apoi, daca ai un telefon cu camera la tine, nu trebuie decat sa apesi un singur buton.
Gandeste-te ce secunda minunata pentru amintirea ta este aceea cand te alearga barbatul prin curte sau pe strada. Sigur ti-ai dori sa o imortalizezi.
‘:Beaten-up:
E o idee extraordinara aceasta inregistrare a unei secunde de viata zilnic! O lectie pe care vreu sa o aplic in viata mea si a familiei mele . MULTUMESC!!!
Acuma a treia ora mi se comunica sa inregistrez evenimentele din viata mea, prima data in gand trebuia sa parcurg ziua de seara pana dimineata, a doua oara mi s-a propus sa conduc un jurnal, sa scriu chiar detailat oamenii intalniti in cale si tot ce era in legatura cu asta, chiar si imbracamintea, ce am discutat , ce concluzie am tras,etc., iar acum , pt.ca instrumentele se tot „emancipeaza”, sa inregistrez, sa fotografiez. Inseamna ca intra-adevar e ceva cu necesitatea de a ne aminti si mai ales de a trage invataminte din aceste amintiri…Multumim pt. idee.
N u m-am asteptat sa-mi produca asa emotii acest articol;am avut multe revelatii si mi-a fost dor de mine de acea de acum 30 de ani cand tineam un jurnal zilnic.Multumesc pentru articol!!!!
Eu mi-am scris intimplarile si invataturile zilei pe un site care din pacate mi- a sters contul si nu-l mai pot recupera (nu stiu de ce)….Inainte de internet scriam pe foi albe….acum nu mai scriu deloc si nu ma simt bine deloc asa….simt lipsa acestui jurnal pe care nu l-am tinut zilnic insa pus cap la cap se poate chema o parte din viata mea. Parca mi s-ar fi furat sute de milioane de lei…ma simt furata …ciudat !
Exceptional !!!!Au trecut peste 50 de ani din viata mea,dar cred ca as mai avea ce inregistra.Mi se pare incitant ,si ma voi gandi foarte serios la acest proiect.
Multumesc mult !
O zi buna zi de zi!
Super! Si eu cred la fel. Nu conteaza cati ani ai, pentru ca, oricum nu stim niciodata cand plecam de aici de pe Mama Pamant in Alta parte din Univers. Asa deci, Succes!
Extraordinar!Din prima mi-a captat atentia,si mi l-am „insusit ” imediat ca proiect.Foarte incitant ,interesant,captivant.
Multumesc mult,si o zi buna ,zi de zi !!!
Cred ca a vrea sa tii minte atat de multe din trecut te face sa te ancorezi mult prea mult acolo si sa nu fi, asa cum spune si Eckhart Tolle, „in prezent”… sa nu traiesti cu adevarat. Amintirile sunt frumoase si de foarte multe ori necesare, dar cred ca ar trebui sa lasam ca sufletul nostru sa decida ce avem nevoie din „trecut”. Avem sute daca nu mii de fotografii in computerele noastre, in telefoanele noastre, in mailuri…. Niciodata in viata asta nu o sa avem timp de toate… Ele sunt si vor ramane o „selectie”. Dar daca o sa stam agatati de ele nu o sa ne mai bucuram de ceea ce este. Asa ca…. Ideea lui e foarte frumoasa… dar eu cred ca e frumoasa doar pentru o perioada de timp. Parerea mea …. Liberul arbitru decide ce e mai bine pentru fiecare din noi.
Aceasta FILA DE LUMINA , mi-a reamintit , o intalnire de acum cativa ani cu un OM ce avusese ca si mine ” o oprire a INIMII” . Ne-am povestit unul altuia TRAIRILE din acele MOMENTE in care ne aflam in PRAGUL PLECARII. Mi-a spus ca a VIZUALIZAT si SIMTIT cele mai impesionante TRAIRI din viata sa, pornind din copilarie . A SUBLINIAT CA SECVENTELE ERAU CONSTITUITE DIN TRAIRI SUFLETESTI ( DURERE ,BUCURIE , TEAMA , URA , IUBIRE, TRISTETE s.a ) legate de alte FIINTE intalnite pe parcursul vietii . Nimic legat insa de ….MATERIAL. Dupa aceasta intamplare , a devenit foarte ponderat cu MUNCA care pana atunci era „APROAPE TOTUL PENTRU EL” si nu numai cu aceasta ” ……Pace, armonie si bucurie
Multumesc,batrane !Mi-ai ajutat,facand introducerea pentru mesajul meu.Numai sentimentele conteaza,nu faptele.Inregistrand faptele,te umpli de „bagaje”.Omului ii este harazita ILUMINAREA si,aceasta fiind singura lui preocupare,o va trai.Prin ILUMINARE (un fragment exemplificator din EA este traita in moarte clinica) AI ACCES LA TOATE SECVENTELE DIN TOATE VIETILE ,prin sentimentele traite atunci.fara a MUNCI la inregistrarea lor fizica apriorie.Sufletul nostru este o enorma banca de „date” (a se intelege SENTIMENTE) si accesul total la ea se obtine prin ILUMINARE…pentru care NU SE MUNCESTE! Va multumesc la toti pentru subiectele interesante aduse in discutie prin care imi amintesc mereu si mereu …EXISTENTA ATOTCUPRINZATOARE care SUNTEM.
Frumos, eu chiar daca am 64 de ani, seara imi notez intr-o agenda unele lucruri pe care le-am facut in ziua respectiva.Vine timpul cand doresti sa mai rasfoiesti agenda din cand in cand.Doamne ajuta.