skip to Main Content
0744.135.444 Redactia@filedelumina.ro

Regele și fericirea

 

Toată lumea mi-a spus că sunt rege. M-am născut rege și am trăit ca un rege, toată viața mea. Am luptat și am învins de fiecare dată.

Am învins foamea, am învins frigul și i-am învins pe frații mei. Mereu am câștigat… în lupta pentru hrană.

Eram primul la masă, încă de când ne alăpta mama noastră.

Sunt un leu și trăiesc în savană. Nu mi-e frică de nimic. Acum probabil că am clipele numărate, dar cine a văzut vreodată un leu care să-și plângă soarta.

Sunt încă tânăr și aș fi putut trăi mai mult, dacă nu mă întâlneam cu omul. Omul nu este rău.

Răutatea nu există.

Antilopele ce vor spune? Că eu sunt rău, atunci când le dobor?

Și dacă da, atunci iarba și frunzele mâncate de ele, ce părere au?

Poate și ele consideră că antilopa este rea. Sau… poate, Pământul este supărat pe acele plante care-i folosesc mineralele…

Este doar ciclul vieții. Acum, eu sunt la pământ. În saltul meu după pradă, în loc să simt în gheare blănița pufoasă a prăzii mele, m-am întâlnit cu un glonț.

Acum sunt prăbușit și aștept ca să vină vânătorul să-mi dea lovitura de grație. Așa se întâmplă mereu.

Am mai văzut scena asta, de zeci de ori. Singura schimbare este că acum eu sunt pe jos, gemând de durere.

– Banga! Vezi că s-a auzit o împușcătură, zise Moyo plină de îngrijorare.

– Or fi braconierii pe care încerc să-i prind de două săptămâni.

– Niște idioți! Aștia omoară tot ce mișcă!

– Am observat și eu. Îi înțeleg câteodată că încearcă să câștige un ban, dar aceștia care sunt acum în zonă sunt cumplit de cruzi.

Moyo și Banga erau soț și soție și aveau grijă de rezervație, de micul colț de rai. Mereu alungau braconierii și se luptau uneori cu arma în mână, pentru dreptul animalelor de a trăi în libertate. Totuși, sărăcia era mare în toată țara și mereu oamenii disperați căutau să vâneze pentru a prinde, a ucide și a vinde animale vii sau moarte, contrabandiștilor, pentru câțiva dolari.

Zgomotul împușcăturii era semnul că încă o pradă își găsise sfârșitul. Cei doi soți erau intr-un Jeep și se îndreptau cu toată viteza către inima savanei. De cele mai multe ori, ajungeau prea târziu. Totuși, în cazuri rare, animalele erau doar rănite sau nici măcar nimerite de gloanțele ucigașe. În aceste cazuri, dacă ajungeau la timp, puteau salva o viață. Acum, sperau să fie la fel.

Când s-au apropiat, au văzut un alt Jeep ce pleca în mare grabă. Braconierii fugeau văzând mașina lor. Așa se întâmpla mereu. Nimeni nu-și punea pielea la bătaie pentru o pradă. Vor vâna în altă parte, pentru contrabandiști era important să nu fie prinși. Ani grei de pușcărie îi așteaptă pe cei care încalcă legea în rezervatie.

Moyo a sărit din mașină direct lângă mine. Zăceam în propriul meu sânge. Ea n-a mai ținut cont de nimic și pentru că era prea fericită văzând că încă mișc, a luat un pansament și s-a repezit să-l pună pe rană. Eu am lovit-o cu ultimele puteri. Am vrut s-o iau cu mine în moarte. Credeam că ea e vânătorul.

Apoi… nu mai știu nimic.

M-am trezit pe o masă cu mulți oameni în jurul meu. Toți erau îmbrăcați în alb. Mi-au zâmbit și… iar nu mai știu nimic.

Acum stau într-un colț și abia mai mișc. O văd pe Moyo ce vine cu mare atenție către mine, cu o bucată de carne în mână. Mi-e foame, o urmăresc cu atenție.

Nu-i este frică de mine. Dar știe că o pot omorî oricând. Vreau să o las să se apropie. și să pun ghearele pe ea, atunci când nu se poate apăra. Carnea ei este plină de viață și sigur o voi prinde foarte ușor. Cu mușchii ei micuți și moi nu se poate feri de mine. Nu are forța să mi se împotrivească. Apoi… voi fi liber și sigur nu voi mai fi flămând.

Un pas… încă unul… și ACUM! Sar și îi sfâșii beregata, îi simt zbaterea și chinul, și sângele țâșnind…

Dar… nimic nu se întâmplă din toate acestea. Totul este doar o fantezie. Am vrut să sar și abia m-am mișcat. Labele nu mă ajută. Mușchii îmi sunt paralizați. O văd cum calcă fără frică și cum îmi pune carnea în față. Mârâi și îmi arăt colții. Trebuie să știe că eu sunt regele, chiar dacă acum sunt bolnav și nu mă pot mișca. Ea este o pradă și nimic mai mult.

Apoi… zilele au trecut. De multe ori am vazut-o pe Moyo cum vine să-mi aducă bucata de carne. Apa curge printr-un jgeab, așa că am din belșug. Acum o accept pe această femeie. Mârâi doar când vine prea aproape. Atunci o fixez cu privirea, mă încordez și ea pleacă repede. Forțele încep să-mi revină. Mă pun pe picioare rapid.

Cu fiecare zi care trece, sunt mai puternic decât ieri și mai slab decât mâine. Totul a devenit o rutină.

Vine Moyo, îmi lasă masa, apoi spune câteva cuvinte. Vorbește cu mine, nu știu ce spune, dar atunci când vorbește chipui i se luminează și parcă nici riduri nu mai are. Apoi, a venit ziua în care s-a împiedicat și a căzut peste mine. Puteam s-o omor foarte ușor, dar… n-am putut. Am inceput să apreciez ce face pentru mine. În fiecare zi suntem mai apropiați. O las să mă atingă, de câte ori dorește. Văd că nu-mi vrea răul și are o mângâiere ce-mi ia orice durere și-mi face inima să bată cu putere. N-am mai simțit așa ceva, până acum.

Nu a trecut mult până când am început să aștept cu înfrigurare și recunoștință, venirea ei. Sufletul meu se bucură de fiecare dată când o vede. Acum mi-este tare dragă. Nu aș suporta să pățească ceva.

Timpul trece, nu așteaptă și zilele au zburat, iar eu, leul, regele animalelor am devenit mai puternic ca niciodată, dar fericirea n-a durat prea mult. Conform legii strâmbe ce o au oamenii, Moyo nu poate sta cu mine. Sunt prea periculos ca „animal de casă”. Prin urmare, am fost luat și trimis la o grădină zoologică.

Aici am de toate, dar mi-e dor, mi-e tare dor de savana in care am crescut, mi-e dor de ceilalți lei, mi-e dor de alergarea de dimineață, mi-e dor de vânătoare, dar cel mai dor îmi este de Moyo și de mângâierile ei.

A trecut mult timp de când sunt în grădina zoologică. Mii de oameni se uită la mine. Nu-i mai bag în seamă. Arunc din când în când o privire către ei. Singurul motiv care mă face să-i privesc este speranța nebună ca Moyo să fie printre ei. În fiecare seară sunt cuprins de dezamăgirea că Moyo n-a venit – dar totodată, apare și speranța că o voi vedea mâine… mâine… mereu mâine.

Astăzi e o zi călduroasă. O zi în care prefer să stau la umbră. Nu-mi vine să mă mișc. Dimineața a fost un pic de răcoare. Acum nimic nu mișcă frunza în pom, nici măcar o mică adiere de vânt nu mișcă aerul arzător al amiezii. Vizitatorii sunt acum mai rari. O să încerc să dorm. Nu poți face nimic mai înțelept pe o căldură atât de mare, decât să tragi un pui de somn.

Mi-am lins labele și mă întind. Închid ochii… aud un pas cunoscut. Da, voi visa frumos. Un miros slab mă părunde. Vine de undeva de departe. Nu-mi dau seama ce este acest miros. Uff… n-o să pot adormi, până când nu-mi voi aduce aminte de acest miros. Este ceva mai vechi. Este mirosul… mi-e necaz că nu-mi aduc aminte. Parcă… da acum îmi aduc aminte. Miroase ca acasă la Moyo și pașii sunt cunoscuți. Pași săltați, cu o mică pauză inconfundabilă…

DA!!! E MOYO! A venit să mă vadă!

Atunci când ți-e greu și crezi că totul s-a sfârșit există un suflet cad și bun ce vine să te ajute. Dacă îl zărești, să știi că nu sosește singur. El vine cu Dumnezeu în calea ta, pentru că asta este menirea ta și a lui. Fiecare are un rol în această viață.

Iubește sămânța divină din orice ființă și apără-l cu toate puterile tale pe cel aflat în suferință. Doar așa te vei cunoaște mai bine. Doar așa vei păși pe drumul de aur ce duce către divinul din tine.

Când facem un bine cuiva dintr-o pornire într-adevăr adâncă şi curată, nu numai că nu aşteptăm recunoştinţă, dar ne vine parcă să mulţumim noi aceluia, că ne-a primit cu bucurie darul şi binele. – Lucian Blaga

Autor text: Răzvan

De același autor: Trepte spre Cer

Comentarii (20)
      1. Va multumesc pentru urare, fiecare zi incepe cu o emotia lecturii unei noi file si se sfarseste cu un zambet in asteptarea unei urmatoare surprize.
        Va urez multa inspiratie, bucurie si multumire.

         
  1. Este frumos acest text. Mi-a placut. O poveste cu talc, care ne arata ca, atunci cand noi, ne deschidem sufletele cu iubire, niciodata nu suntem singuri. Cand suntem la ananghie si cu ultimele puteri si cu crezare cerem ajutor, vom primi. Cand suntem disperati si cu sinceritate strigam dupa ajutor, acel ajutor va veni. Trebuie doar sa credem si sa cerem. Multumesc mult, Razvan. O zi buna Tuturor.

     
  2. Uite asa ne arata Universul ca ne putem schimba viata, raspunzand cu iubire oricarui gand, vorba sau gest agresiv…aici e liberul nostru arbitru, in reactia constient-pozitiva la tot ce vine negativ din exterior, lasand de-o parte orgoliu ranit sau mandrie desarta…Cum ar arata o astfel de lume?
    Multumesc Razvan!

     
    1. O astfel de lume ar arata diferit. Totusi, eu sunt convins ca lumea in care traim este perfecta.
      O zi minunata!

       
  3. Super tare, ai reusit din nou sa ma faci sa imi dea lacrimile. Si asta intr-o zi cand eram la birou unde ma puteau vedea si colegii. Cu greu mi’am stapanit lacrimile. Bravo Razvan, sa ne mai incanti cu povestirile tale minunate si de acum incolo. Multumim!

     
  4. Consider ca ACEST MESAJ AL DIVINITATII , „TRADUS” pentru noi de Razvan , parca ar vrea sa ne REAMINTEASCA , vorbele din „batrani” : ” INVATA DE LA TOATE ….caci TOATE SUNT UNA si ……UNA ESTE TOTUL „. Oare ASCULTAM sau doar auzim ?…….CE ne SPUNE aceasta FIINTA , incarnata in LEU prin CUVINTELE : „…NU MI-E FRICA DE NIMIC” sau „……dar cine a vazut vreodata un LEU SA-SI PLANGA SOARTA ? ” sau ” OMUL NU E RAU . RAUTATEA NU EXISTA ” ……..’ESTE DOAR CICLUL VIETII !!!!!!!!!!” …..ALEGEREA ESTE A FIECARUIA DIN NOI……….NAMASTE !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

     
  5. ,,Sa pasim pe drumul de aur al divinitatii,, cat este de frumos si cat de mult refuzam sa facem asta.

     
  6. de ce stergi link-urile din dreptul fiecărui nume???
    pe bune dacă te înţeleg!!
    care-i problema dacă şi alţii văd site-urile lor?

     
    1. Ma scuzati ca sunt nedumerit. Nu inteleg intrebarea.
      Eu nu sterg nimic.
      Pur si simplu informatia specificata de dvs. respectiv link-urile nu exista la cine nu completeaza acel camp optional.
      Repet. Nu sterg nimic. De ce as face asta?
      Si… in definitiv nu credeti ca ar fi cam obositor si inutil?

       

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/angel.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1zambet-mare.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1hohot de ras.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/dracusor.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/ganduri.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Astept.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Bataile inimii.gif 
more...
 

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back To Top