skip to Main Content
0744.135.444 Redactia@filedelumina.ro

Minunile din deșert

 

Dintre toate minunile naturii, astăzi am ales un deșert. Un deșert ce sfidează regulile. Un deșert cu peste 100 de lacuri. Un deșert care cântă.

Deșertul Badain Jaran (în limba mongolă, Lacrimi Misterioase) se află în nordul Chinei, în Mongolia Interioară. Este al patrulea deșert din lume ca suprafață, acoperind 49.000 km patrați, și este deșertul cu cele mai înalte dune fixe de pe Pământ, ce ajung până la o înălțime de aproximativ 500 m. Această zonă are parte de un fenomen misterios: cunoscute sub numele de nisipuri cântătoare, nisipuri fluierătoare sau dunele bubuitoare, dunele din Jaran Badain fac un zgomot surprinzător.

”Melodiile” nisipurilor sunt generate de vântul deşertului care trage stratul superior de nisip de pe stratul de mai jos și se presupune că acest zgomot este generat de încărcarea electrostatică a acestei acțiuni. Pe o scară redusă, cum ar fi spre exemplu o plajă, acest fenomen creează un sunet destul de înalt, dar la o scară mult mai largă, acesta poate emite un sunet care poate ajunge până la 105 decibeli. Mecanismul care provoacă aceste sunete nu a fost încă elucidat.

Mișcarea mâinii prin nisipul uscat de pe creasta  unei dune, generează un alt fenomen, și anume explozii de sunete scurte.

Pe timpul iernii nisipurile sunt tăcute, datorită umezelii reținute în dune.

Însă aceste explozii de sunete scurte depind de structura și granulația nisipului, dar pot fi produse și auzite pe parcursul unui întreg an. Pe timpul verii, cele mai ,,muzicale’’ sunt dunele mari, pe partea expusă la vânt, iar laturile umbrite, precum și dunele mici rămân ,,tăcute’’.
În partea sudică a deșertului Badain Jaran, culoarea roșiatică a apelor provine de la depozitele de alge, iar gulerul alb și scrobit care le înconjoară se datorează depunerilor saline.

Informații fotografii și texte preluate de pe Internet
Clip realizat de GraficaDesign.ro

Comentarii (8)
  1. Multumsc frumos, nu mai e de comentat nimic, doar sa ma bucur si sa ma minunez ce locuri frumoase avem pe Pamant si ce oameni minunati care filmeaza sa ne trimite si noua , sa ajunga pana la mine in laptop. Eu doar multumesc si sa spun :” Dumnezeu sa va binecuvanteze…”

     
  2. Da. Foarte frumoase imagini. Odata cu vizionarea acestui clip, am facut si eu o calatorie prin minunatul desert al Mongoliei . Mi-am imaginat ca fac si eu parte din caravana camilelor. Am poposit la malul lacului, am si pescuit. Eh, a fost frumos. Multumesc Razvan, pentru cateva clipe de visare. Macar asa din fata monitoarelor, mai calatorim si noi putin, daca nu avem posibilitatea in mod real.
    Multumesc.
    O zi buna Tuturor.

     
  3. Imediat ce am inceput sa citesc am vazut contradictia . Desertul Badain Jaran se afla in nordul Chinei, in Mongolia Interioara. Contradictia : ori in China, ori in Mongolia interioara. Cred ca enuntul ar fi fost corect : „Desertul ocupa partea de nord a Chinei si Mongolia interioara. E bine sa se specifice corect, ca cititorii sa poata sa-si formeze o imagine a desertului. Multumim, Razvane pentru minunatele articole ce ni le trimiti.

     
    1. Desertul in discutie (Badain Jaran) se afla in China, in provincia Mongolia Interioara. Asa se numeste regiunea, dar e in China (langa granita cu Mongolia), nu in Mongolia propriu zisa. Totusi, el face parte din mai largul Desert Gobi, de ambele parti ale granitei Mongolo-Chineze. E totusi dificil sa acordam credit doar desertului Badain Jaran pentru minunatele formatiuni geologice si climatice, intrucat acestea sunt de ambele parti ale granitei. Dar poate doar China le popularizeaza :)

       
  4. Nu, nu sunt baze de aterizare ale Consiliului Intergalactic Pleiadian de pe nu-stiu-ce planeta din dimensiunea 5D, care ne trimite mesaje prin mediumi suspecti, ca mor ei de grija noastra. Si nu le-a facut zeul X sau Y sau Sinele Inimii Deschise in en’spea dimensiune ca sa ne invete ei pe noi cum sta treaba cu fluxurile de energie. Asa e planeta noastra, Minunata!
    Oricum, multumesc mult Razvan. In sfarsit un articol excelent cu explicatii stiintifice bine fundamentate, prezentate obiectiv, fara sa invoce supranaturalul sau mai stiu eu ce interpretari subiective. FELICITARI RAZVAN! :)

     
  5. Foarte frumoase imagini. Am traversat si eu desertul Gobi intr-o calatorie fabuloasa cu Trans-siberianul si am poposit intr-o regiune numita Mongolia elvetiana. Nici nu stiam ca exista asa ceva, dar a fost o surpriza placuta. Despre acest desert, Badain Jaran, nu stiam nimic. Multumesc, Razvan, minunat!

     
  6. Superb!!! Doar cu privirea si sufletul am fost si eu acolo cu voi si mi-a placut tare mult…desertul din noi cu oazele noastre de bucurie,de iubire,de primavara,de bunatate…frumos,multumesc mult,Razvan,o zi frumoasa sa aveti!

     
  7. Foarte interesant!Despre acest desert nu cunosc nimic si ma bucur Razvan sa am posibilitatea de a-mi imbunatati cunostintele despre planeta noastra.Apreciez mult cand postarile tale au caracter educational .Sa ai o seara buna,Sefora

     

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/angel.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1zambet-mare.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1hohot de ras.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/dracusor.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/ganduri.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Astept.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Bataile inimii.gif 
more...
 

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back To Top