skip to Main Content
0744.135.444 Redactia@filedelumina.ro

Orfanii din Bănceni

 

Dincolo de granița de nord a României, la doar câțiva kilometri pe teritoriul Ucrainei, pe o colină înverzită, se află mânăstirea Banceni. În filmul de mai jos, aveti ocazia să vedeți câtă dăruire și dragoste există în sufletele unor oameni minunați.

De câţiva ani, prin grija Pr. Mihail Jar (inima de foc a mănăstirii), aveau să-şi închine viaţa lui Hristos peste 100 de monahi şi peste 100 de măicuţe. În apropierea Bănceniului, Părintele Mihail adăposteşte, în condiţii absolut de vis, peste 150 de copii orfani. Mulţi dintre ei, măcinaţi de boli fără leac, şi-au aflat aici izbăvirea. Trei fetiţe bolnave de SIDA, în ultimul stadiu, s-au vindecat, de curând. Acum Părintele Mihail face demersuri susţinute pentru a aduce aici încă 50 de copii bolnavi de SIDA, spre a-i încredinţa milei şi bunătăţii lui Dumnezeu. Din dragostea Părintelui Mihail pentru aceşti orfani, Dumnezeu face minuni cum nu mai crezi că pot fi povestite în vremurile acestea. În Joia săptămânii mari, a Patimilor, 2008, prin rugăciunile Părintelui, o fetiţă de un an şi opt luni, înecată de peste şase ore, învie. Medicii au fost puşi în extremă dificultate, cum să anuleze certificatul de deces?! Soluţia finală, rămasă în acte, e moarte clinică.

Comentarii (18)
  1. Daca UNA suntem,inseamna ca omenirea este si buna si rea, depinde care parte scoatem la iveala.Ne bucuram pana la lacrimi sa vedem la unii atata omenie si ne intristam pana la ura cand vedem rautati.Asta trebuie sa ne-o iertam. Dumnezeu il iubeste la fel pe fiecare, iar in noi exista acea scanteie divina care trimite mereu iubire, e supraconstientul nostru. , dar noi, de la constient trimitem ura impotriva raufacatorilor. Sa scapam cumva de dualitatea asta si cerem mereu iertare si pt. noi si pt. ei. Multumesc ca am avut ocazia sa scriu aici ce am invatat la un simpozion despre Zero Limite – purificare.

     
    1. ACESTI FRATI SI PREOTI SUNT INGERII DE PE PAMANT; MA-NCLIN CU SMERENIE IN FATA DLOR ! MAI EXISTA SI PR. NICOLAE TANASE DE LA VALEA PLOPULUI-PRAHOVA-ROMANIA, CARE SE-NGRIJESTE DE PESTE 400 DE SUFLETE (copii nascuti si nenascuti cu mamele lor, bolnavi si sanatosi, batrani…)asigurandu-le hrana,adapost si-mbracaminte, plus educatie si sanatate. Bunul Dumnezeu sa le „trimita”,vorba parintelui Mihail din film, sanatate, putere, rabdare si toate cele necesare ptr.a putea face BINELE CE-L DORESC. DOAMNE-AJUTA !

       
  2. sufletul meu este ravasit si, in acelasi timp, plin de compasiune, respect si caldura fata de acesti oameni si fata de cei de care se ingrijesc

    multumesc

     
  3. Emotionant! Si in Radauti, jud. Suceava este un asezamant de copii foarte frumos, patronat de Manastirea Bogdana.

     
  4. Acestia sunt INGERII de pe pamant.Un astfel de film te bulverseaza pur si simplu(cel putin pe mine),atata daruire si credinta,atatea inimi mari,curate si luminoase intr-o vreme cand negativismul a luat o amploare fara precedent.Sunt intr-adevar INGERII DOMNULUI(nu mai pot spune altceva fiindca nu-mi pot reveni).Pace si lumina tuturor.

     
  5. Ma inclin cu SMERENIE in fata acestori INGERI CU CHIP DE OM , CE AU PRELUAT RESPONSABILITATEA , unor iresponsabili ce au zamislit acesti INGERASI CU CHIP DE OM .Pace , acceptare si bucurie

     
  6. Emotionant…doar iubirea poate emana atata caldura sufleteasca ,atata energie pozitiva,atata bucurie,lumina..Superb,ma inclin! Multumesc,Razvan!

     
  7. Am vazut reportajul azi dimineata si dupa luni intregi in care soarele nu mai rasarea in inima mea azi am zambit cu adevarat intreaga zi. Parintele Mihail mi-a redat speranta si increderea in oameni .Am invatat cat de mici si meschine sunt propriile mele griji.Am aflat ca nu conteaza partea urata a omenirii atat timp cat flacari de lumina si iubire mai ard si se inalta pana la cer. Am inteles ca lumea nu s-a schimbat asa cum credeam eu ci doar facusem o fixatie sa privesc partea ei urata crezand prosteste ca e in intregime asa? Dumnezeu sa te binecuvinteze Parinte!

     
  8. Un film cutremurator care te face sa treci prin multe stari sufletesti,de la bucurie la plins.As dori daca se poate acest film sa fie dat unui post de televiziune sa il vada cit mai multa lume.In Romania Sunt foarte multi copii abandonati si nefericiti si cred ca biserica are destul de multe posibilitati pentru a face astfel de orfelinate decit sa construeascs biserici la fiecare colt de strada si mai nou o catedrala enorma.Biserica ortodoxa face multe afacceri si si-ar putea permite sa ajute copii orfani. .Nu se gasesc si la noi mai multi preoti cu suflet care sa nu se gindeasca doar la bunastarea lor .?Sunt multe intrebari la care ar trebui sa raspunda mai marii biserici.Multumesc Razvan pentru acest film superb.

     
  9. multumesc f mult Razvan ! Cu ceva timp in urma am primit pe e-mail un alt filmulet cu parintele Mihail de la Manastirea Baceni din Ucraina .Si atunci ca si acum m-a impresionat foarte mult Acest filmulet este mai detaliat ,mai complex . Ce pot sa spun ? Sa ne rugam pentru viata si sanatatea Parintelui Mihail , sa ne rugam sa mai apara si alti oameni deosebiti ca el . Am trecut acest filmulet la speciale ca sa-l pot revedea atunci cand simt ca parasesc puterile . Am scris un citat din ce a spus Parinele Mihail la un moment dat : SA NU-TI PIERZI CREDINTA : CREDINTA IN DUMNEZEU ; CREDINTA IN MINUNE ; CREDINTA IN MANTUIRE !
    SUPERB , inca o data multumesc !

     
  10. Este foarte important sa ai CREDINTA si Dumnezeu te va ajuta cu tot ce ai nevoie trebuie doar sa ceri si apoi sa multumesti aceasta e valabil pentru noi toti…
    Parintele Mihail este un exemplu pentru noi toti Dumnezeu sa-l bnecuvanteze pe el si pe toti de care are grija cu atata iubire si daruire si pasii sa-i fie calauziti cu multa lumina !

     
  11. Am ramas fara cuvinte . Pentru ca minuni au fost si se mai intampla si in zilele noastre Si aceasta este una dintre ele, in cadrul careia se petrec altele : vindecari (micul Lavrentie), materializari (donatia uleiului ) etc.
    Filmul este adevarat si idilic, inaltator si dureros in acelasi timp . Pentru ca nu sunt prea multi si nici destui ca Parintele Mihail iar el se daruieste cu generozitate pentru ceilalti consumand din fiinta lui.
    Ceea ce a facut la inceput din iubire l-a sustinut psihic, daruia dar si primea energie de la copii . Treptat, insa , crescand mult numarul lor si neavand posibilitatea sa-i impace pe toti , parintele a fost suprasolicitat si si-a periclitat sanatatea . Sa ai trei infarcte nu este de glumit .Asa-i Batrane ? Este punctul meu de vedere.
    Dar el ne serveste de exemplu dovedindu-ne, inca odata , puterea credintei in Dumnezeu la care se adauga munca disciplinata si ascultarea de cei mai mari si mai intelepti

     
    1. Consider ca asa-i. Consider ca Parintele Mihail SI-A DECIS SOARTA (ma refer si la infarct-uri ) cand a SPUS : „CA EL NU ARE DREPTUL LA LINISTE ! ” (se afla in film expresia). Ca multi dintre noi , si eu consideram BOALA ca o pacoste , un blestem , o nenorocire samd. ACUM dupa ce am trecut pe parcursul VIETII, prin mai multe „scoateri din peisajul cotidian ” datorita unor accidente, boli si a unui infarct -(cu final neasteptat -dar asta-i alta poveste adevarata) , dupa ce am reusit in ultima vreme SA-MI FAC TIMP SI PENTRU SUFLETUL MEU , SA MA STIMEZ si SA MA RESPECT si PE MINE , am ajuns la „filozofia ” ca de cele mai multe ori (bineinteles ca nu trebuie generalizata in orice situatie) BOALA VINE CA UN SEMNAL CE VREA SA NE SPUNA : OPRESTE-TE SI RESTABILESTE-TI ECHILIBRUL VIETII !!!!!. O vorba din „batrani ” spune : „TOT CE E MULT NU-I SANATOS !”. Draga Marieta , prin EMPATIA de care ai dat dovada consider ca ai sesizat , ca datorita ATASAMENTULUI fata de RESPONSABILITATEA pe care si-a asumat-o Parintele MIHAIL combinat cu faptul ca NU SE IUBESTE (nici macar un piculet SI PE EL INSUSI) ,si ISI REFUZA LINISTEA si ODIHNA PROPRIE (ca FIINTA si ca OM) urmarile s-au vazut ….3 OPRIRI ALE INIMII. Aceste „opriri” parca vor sa-i STRIGE : „OPRESTE-TE si RESTABILESTE ECHILIBRUL VIETII TALE !”……Pace ,acceptare si bucurie

       
  12. Multumesc, Batrane, pentru raspunsul personalizat. Si eu consider boala un semnal al organismului neglijat ori suprasolicitat , care trebuie luat in seama.
    Si mai poate fi privita si ca o binefacere .Cum scria Nicu Steinhardt in Jurnalul fericirii, parca, tuberculoza dobandita in detentie l-a apropiat, mai mult, de Dumnezeu.
    Revenind la parintele Mihail , cata vreme a fost simplu monah ,s-a putut ocupa cu atentie si dragoste de fiecare copil in parte . Mai apoi, cand responsabilitatile s-au inmultit, il vedem in odajdii sclipitoare, abia mai ajungand sa imparta atingeri de binecuvantare multimii adunate. Si apoi, comentariul discret , fara imagini, despre cele trei infarcturi .
    Oare de ce ma duce mintea la terapeutul Valeriu Popa, prea repede plecat dintre noi ?
    Mai spune-ne, din experienta ta , pana cand ai fost bolnav, iti faceai timp pentru Osho ori Maria Timuc ?

     
    1. NAMASTE ! draga MARIETA . Recomand tuturor SA-SI FACA TIMP pentru EI INSISI si sa nu astepte sa-i determine sa faca asta deceptiile , accidentele, tristetile, boala , pierderile ,mahnirile samd. Recomandare : cautati raspunsuri la intrebarea CARE-I ROSTUL MEU PE ACEST PAMANT ?….Despre destainuiri…TOATE LA TIMPUL LOR..Pace ,acceptare si bucurie

       

Dă-i un răspuns lui Batranul Dan Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/angel.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1zambet-mare.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1hohot de ras.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/dracusor.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/ganduri.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Astept.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Bataile inimii.gif 
more...
 

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back To Top