Geniul lingvistic al bebelușilor – Patricia Kuhl
Instrumentele moderne din neurologie ne arată că ceea ce are loc în creierul bebelușilor este la fel de complicat ca știința rachetelor. Iar ce descoperim va lămuri ceea ce poeții și scriitorii romantici au descris a fi ”deschiderea cosmică” a minții unui copil.
Ce vedem aici este o mamă din India, care vorbește limba Koro, o limbă nou descoperită. Ea îi vorbește copilului său. Ce înţelege această mamă — și cele 800 de persoane care vorbesc Koro în lume — este că, pentru a păstra vie această limbă, trebuie să o transmită copiilor. Aici apare un puzzle incredibil. De ce nu poți păstra vie o limbă, dacă o transmiți ție și mie, adulților? Ei bine, asta are legătură cu creierul. Ce vedem aici este existența unei perioade critice pentru învățarea unui limbi. Ca să citiți acest diapozitiv, trebuie să vă uitați la vârsta voastră pe axa orizontală. Pe verticală veți vedea randamentul la achiziția celei de-a doua limbi. Bebelușii și copiii sunt genii până la șapte ani și apoi se produce un declin sistematic. După pubertate, randamentul scade. Niciun om de știință nu pune la îndoială această curbă, dar în laboratoare din întreaga lume se încearcă să se afle cauzele acestei situații.
În laboratorul meu, ne concentrăm pe prima perioadă decisivă în dezvoltare — și anume, perioada în care bebelușii încearcă să stăpânească sunetele folosite în limba lor. Credem că, prin studierea modului în care sunetele se învață, vom obține un model pentru restul limbajului, poate și pentru perioadele decisive care pot exista în copilărie, pentru dezvoltarea socială, emoțională și cea cognitivă. Așadar, am studiat bebelușii, folosind o tehnică pe care o utilizăm în toată lumea, pentru sunetele tuturor limbilor.
[…]Ne îndreptăm spre era înțelegerii modului în care se dezvoltă creierul bebelușilor. Vom putea vedea creierul lor, în timp ce aceștia percep emoțiile, în timp ce învață să vorbească și să citească, când rezolvă o problemă de matematică sau le vine o idee. Vom putea dezvolta intervenții pe creier pentru copiii care au dificultăți în învățare. Așa cum spuneau poeții și scriitorii, vom putea vedea, cred, acea deschidere minunată, acea deschidere completă a minții unui copil. În studiul asupra creierului copiilor, vom descoperi adevăruri profunde despre ceea ce înseamnă să fii uman și poate că prin acest demers, vom putea să păstrăm deschiderea creierului nostru spre învățare pe durata întregii vieți.
Comentarii (6)
Dă-i un răspuns lui Thoma Driza Anulează răspunsul
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
A D E V A R A T – copii invata foarte mult din comportamentul si emotiile transmise de adulti dar si de orice fiinta vie cu care intra in contact fizic, vizual, auditiv. Copii asociaza comportamentul celor din apropiere cu toate informatiile privind siguranta, afectiunea si importanta lor. Copii sunt conectati emotional deci intuiiv. Invata rapid si stiu sa se foloseasca si sa ceara afectiune si atentie. Pentru aceasta vor oferii intotdeauna cel mai adevarat zambet.
Copilul minunaut din imagine seamana cu fetita mea care s-a stins. Poza a aparut exact in acele zile ca reclama la un produs fotografic.Ori de cate ori o vad este ca si cum imi revad fata si culmea este ca apare in cele mai tensionate momente pe care le traiesc ca si cum mi-ar spune – si totusi sunt aici si te iubesc mami.Multumesc
Imi pare rau Luiza=TOATE xcâte ni se-ntâmpla au o legica care depaseste mintea noastra liniara-e trist pt tine ca ingerasul tau a *plecat* prematur-fiecare dintre noi *venim* cu un *program* cosmic extraordinar ..desigur reclama naia n-a aparut intțmplator …si de fapt ea n-a murit=a *plecat8 (conf. *programului* ) ,din planul nostru fizic limitat -sunt convins ca in timp ai sa-ntelegi DE CE …RABDARE si ACCEPTARE draga Luiza…*nimic nu e intâmplator.
Interesanta!
Luiza draga,…iti trimit un buchet de flori de iubire si lumina/dar nu de la mine,ci/ de la fetita ta..asta am primit acum/. Te rog incearca sa nu mai plangi …incearca sa respiri profund de cateva ori la rand/atunci cand te cuprinde tristetea,disperarea …este tot ce poti sa faci,..deocamdata !! Mai tarziu ,vei intelege ,vei primi indrumare de sus,”din inalt”….si da ai receptionat bine ce iti transmite fata ta( dar nu mai plange,pt ca ii faci mult rau prin plans..).Programul ei de viata a presupus doar o perioada de timp aici,acum ,si cu siguranta iti va” trimite”in viitor diverse/vise,semne,ganduri,informatii si desigur iubire.
Eu pot sa iti spun doar curaj .
Multumesc frumos pentru mesaj si pentru gandurile bune. Apreciez si buchetul de flori de iubire transmis prin tine de fiica mea. Sa stii ca ai dreptate, noi chiar daca nu ne „vedem” – comunicam. Am aflat asta dupa cateva luni desi acest fapt a fost fara incetare in diferite momente dificile ale vietii mele care au urmat plecarii ei. Un semn a fost si acesta imagine care oriunde o vedeam ma prabuseam in plans. Apoi am inteles ca nu vrea sa mai plang si ca vom comunica in vre-un fel placut . Eram in statia de la „Perla” si pe trotuarul celalalt un copil plangea foarte tare si mamica lui nu il putea oprii neintelegand ce are. Atunci am chemat-o pe fiica mea sa il ajute sa comunice cu mama lui. Copilul s-a oprit brusc privindu-ma si a zambit. Nu mi-a venit sa cred mai ales ca la scurt timp cei doi au traversat si au ajuns langa mine. Copilul mi-a zambit ca si cum ma cunostea, a batut din palme si a zis „mami” asa cum mi-au spus felele cand erau mici sau cand ii vorbeam Mariei si i-am spus – Mami te iubeste mult. mult, infinit de mult. O prietena de-a mea a nascut in acelasi an dar in noiembrie un baietel care seamana ca doua picaturi de apa cu fetita mea. Cand l-am vazut de-a lungul timpului crescand, il priveam cu mare drag dar nu m-am putut apropia de el. Avea cateva luni si s-a rastogolit sa ajunga la mine sa il iau in brate. A fost foarte fericit – baietelul este blond cu ochii albastri-verzi ca ai Mariei , cu ten alb si face gropite in obrajori asa cum facea si Maria. Lacrimile imi curgeau siroaie desi cautam sa zambesc ca sa nu il sperii. S-a intins si mi-a sters lacrimile zambind si mi-a dat un pupic. Nu l-a invatat nimeni si nu mai facuse niciodata aceste gesturi. Si mai tarziu cand a crescut prima data cand a zis „mami” , mi-a spus mie – parintii fiind foarte fericiti dar si impresionati stiind povestea mea. Cand Maria ar fi implinit un an, am fost la o prietena din Giurgiu a carei fetita- nascuta prematur ca si Maria – a trait, fiind pusa in alt incubator, nu langa geam si nu la 45 de grade. Diferenta dintre ele este de doua zile. Pana atunci acel copil nu ma cunoscuse. Ne-am intalnit pe aleea parcului din oras. Aveam in brate doar o papusica. Prietena mea nu m-a vazut fiind cu spatele, dar ea s-a intors din bratele ei si cu manutele intinse catre mine a strigat ‘Mamii”, ca si cum ma astepta. Prietena mea s-a intors surprinsa atat de gesturile copilului cat si de faptul ca pana atunci nu a spus niciodata acest cuvant. Am plans amandoua intelegand ca de fapt fetita mea a gasit o cale sa imi comunice iubirea ei aducand bucurie si altor copii si mamici. In fiecare an de ziua ei de nastere am imbracat o fetita din cap pana in picioare si i-am adus cate un tort de inghetata asa cum imi placea sa mananc pe timpul sarcinii cu ea. Copiii au fost de fiecare data diferiti si s-au bucurat extrem de tare. De plecarea ei nu am facut coliva decat in primul an pentru ca am simtit ca ea este de fapt vie si eu n-o vad si ca daca vreau sa dau ceva pentru ea sa daruiesc fructe, inghetata, dulciuri ca unui copil viu. Intotdeuna am gasit in magazine sau prin piata copii care atunci imi cer ceva – vreau inghetata aia sau imi iei si mie prajiturica aia ?. Cand merg la cimitir cu siguranta nu dureaza mult pana pe aleea noastra intra un copil de-o varsta cu ea, cam cat ar avea ca varsta si care de asemenea are ceva sa imi spuna sau sa imi ceara. De asemenea stiu ca atunci cand sunt foarte trista din diverse motive sau ma simt foarte singura imi apar fulgi albi pe langa mine. Bunica mea spunea ca iubirea nu moare niciodata si ca intre vazut si nevazut este o diferenta de o respiratie. Fiica mea a doua a plecat din tara si mi-a transmis ca la un moment dat avut impresia ca Maria este langa ea si o ajuta. „Mami sa stii ca nu sunt departe – sunt cu drag langa tine” chiar daca este la mii de km distanta eu stiu ca asa este. Bunica mea spunea ca iubirea nu cunoaste distante, limite si ajunge instant de la inima la inima atunci cand te gandesti la cel drag. Copii au drumul lor, bunicii au avut drumul lor, parintii au drumul lor si noi pe al nostru dependent si independent de toti cei dragi. Inca o data iti multumesc. Cu drag.