skip to Main Content
0744.135.444 Redactia@filedelumina.ro

Monstrul apelor

 

Am fost mereu competitiv, mereu în întrecere cu cineva, ceva sau chiar cu mine. Toata viața am luptat, pentru mine sau pentru alții, pentru o cauză sau chiar degeaba.

De mic copil tata m-a dus la pescuit. Atunci îl priveam cu admirație, îi studiam mișcările, îi vedeam emoțiile și energia din lupta cu peștele. Niciodată la noi în casă nu s-a mâncat pește. Mama nu-l suporta iar tata nici nu voia să audă.

La început nu înțelegeam, dar am crescut mai mare și mi-am dat seama. Am învățat. Acum și pentru mine peștele e un partener, un tovarăș de întrecere în dibăcie. Eu vreau să-l prind, el vrea să fugă. Cum îi prind, îi pup, le mulțumesc pentru întrecerea de soi, pe unii chiar îi laud și le dau drumul înapoi. La fel făcea și tata. El mi-a deschis ochii.

Într-o zi, parcă a fost ieri, m-a găsit în curte, urcat mărul cel mai mare. Aveam un băț în mână de care flutura o sfoară și pescuiam… găinile din ogradă. Tocmai prinsesem o cloșcă de-un picior și se zbătea, trăgea, și… Doamne cât de tare mai cotcodăcea. Așa m-a găsit tata. Printre hohotele lui de râs m-a întrebat ce fac. Eu serios și cam supărat i-am spus că pescuiesc ca el. Atunci, mi-a zis că mă ia dimineața la râu, la pescuit și mă învață tot ce trebuie să știu.

A doua zi nu mai aveam răbdare. Tot drumul îi puneam întrebări despre cum să prinzi peștii. Cu multă răbdare, tata îmi răspundea. Mi-a dat sfat după sfat, până am ajus la râu. Mi-a spus ce trebuie să fac și cum să-l prind pe cel mai mare, pe cel mai viclean pește. I-am spus că voi fi cel mai bun, cel mai priceput pescar și că voi prinde toți peștii și îi voi duce-n sat să îi arăt la toți. Tata s-a supărat și m-a pus să promit că nu voi face așa ceva nicicând.

Peștele este partenerul tău de competiție, este cel cu care te întreci în dibăcie, îmi spunea el. Ce ai zice dacă te-ar trage cu undiță cu tot în apă și te-ar plimba printre toți peștii din lac sub formă de trofeu? Ți-ar plăcea?

M-am rușinat și i-am spus că nu.

Din acea zi am început să înțeleg mersul anotimpurilor, să percep diferența dintre orele zilei, simțeam cum simte peștele. Mă bucuram când venea perioada în care erau depuse icrele, mă întristam când apa era murdară și tot timpul eram în alertă. Am învățat ce îi place peștelui, cum cei mai mici sunt atrași de anumite momeli iar ceilalți de altele. În acea apă erau mulți pești din nenumărate specii. Fiecare dintre acestea avea obiceiurile și bucuriile ei.

Când am crescut și am înțeles toate aceste lucruri am reușit să prind și eu pește. Dar, mai târziu, am aflat că nu toți peștii din aceeași specie sunt la fel. Există indivizi cu personalități diferite, unii mai sperioși și mai timizi, alții zburdalnici și încrezători. Dintre toți, cel mai mare, cel mai viclean și cel mai puternic era Monstrul – un somn uriaș. El era stăpânul absolut. Tata l-a văzut prima dată când i-a rupt un băț de undiță și a fugit cu el adânc în apă.

Mergeam să ne plimbăm adesea pe malul apei, tata îmi arăta locurile bune îmi spunea de momeli, și de povești cu Monstrul. E clar că are o viclenie a sa, o dibăcie îndărătnică prin care reușește să înfângă orice pescar. De multe ori ne-a rupt guta și a fugit cu momeala. Atuci când veneam pregătiți, atunci când aduceam scule pe măsura lui – nimic. Prindeam alți pești, dar niciodată Monstrul. Nici nu se apropia de noi – știa. Știa când sa fugă, știa când poate veni în siguranță ca să ne facă în ciudă.

Așa au trecut zilele, săptămânile, apoi anii. Tata s-a îmbolnăvit, nu mai putea să facă nimic. Știa că i se apropie sfârșitul. M-a rugat să-l duc la malul apei s-o vadă pentru ultima dată. O îndrăgise atât de mult încât dorea acum să-și ia la revedere. În acea ultimă seară, priveam împreună curgerea apei, cum bolovanii erau îmbrăcați în mantia lor de apă înspumată ce se schimba mereu. Tata era obosit, privea apa și zâmbea. A întors capul să mă privească în ochi și cu un glas șoptit, fără putere, mi-a spus „prinde-l pentru mine”. Știam că se referea la Monstru. Era singura luptă pe care o pierduse. Acum mi-o lăsa moștenire.

În acea seară l-am zărit de multe ori pe Monstru la suprafața apei, își lua rămas bun de la tata. Eu căutam să fiu tare să zâmbesc, dar lacrimile îmi inundau fața. Știam că sunt la pescuit ultima dată cu cel ce multă dragoste mi-a dat și mi-a fost un părinte minunat. Doamne, cât îl iubeam pe tata. Era prima dată când nu aveam la noi lansete, undițe, momeli, dar ca să fim și acum la pescuit am legat o sfoară de un băț și am lăsat-o să atârne în apă. Așa și-a luat tata la revedere de la pasiunea lui și de la mine. A doua zi a închis ochii.

După ce tata s-a dus, nu m-am putut apropia de apă un an întreg. De fiecare dată când îmi luam undițele mi se înmuiau picioarele. Mi-era imposibil să mă duc până la apă. Dar, într-o noapte l-am visat pe Monstru cum mă strigă, avea vocea tatei – era ciudat. Avea nevoie de ajutor și mă striga pe mine. Eu trebuia să-l prind, ca să-mi îndeplinesc promisiunea. Cum să-l salvez tocmai eu? Nu înțelegeam.

A venit dimineața și m-am trezit transpirat tot. Nu mai aveam răbdare. Mi-am luat undițele, lansetele, momeala și cuțitul și am fugit la apă.

Când am ajuns pe mal și am privit spre apă, mi-au căzut toate din brațe văzând o scenă ce întrecea orice închipuire. Monstrul, stăpânul apei, se lupta cu o minge rătăcită. A crezut că-i o pradă și s-a repezit s-o înghită. Acum, era neajutorat și se lupta să scape. Mingea era prea mare și i se blocase în gură. Fără să gândesc prea mult m-am aruncat în apă. Când am ajuns lângă el mi-am dat seama că este epuizat. Probabil se scufundase de multe ori și mingea îl aducea mereu la suprafață. Am prins somnul și m-am luptat în fel și chip să-i scot mingea din gură – nicio șansă. Atunci m-am repezit la mal, am luat cuțitul și l-am înfipt în mingea nărăvașă. S-a desumflat imediat și doar așa am putut s-o scot din gura Monstrului.

Am pus mâna pe spatele lui și i-am spus „Te-am prins banditule. Meriți un pupic. I l-am dat și l-am împins în apă”. Mi-am luat toate sculele de pe mal și în timp ce mergeam spre casă l-am simțit pe tata fericit, era mândru de mine.

 

 

Întotdeauna să ai inima deschisă și plină de iubire. Ajută pe oricine chiar dacă îți este potrivnic sau chiar dușman. Respectă-i mereu pe cei ce-ți sunt adversari. Ei îți dezvăluie greșelile, și slăbiciunile. Nu pe ei trebuie să-i învingi ci pe tine. Luptă mereu împotriva slăbiciunilor și defectelor tale și mulțumește celor ce ți le arată. Cu dragoste și iubire poți învinge mereu, iar inamicul cel mai mare ești chiar tu.

Autor text: Răzvan

După o întâmplare adevărată petrecută langa Sandalwood Lake in Kansas, pe 28 mai 2004 unde Bill Driver, pescar de 50 de ani, a taiat mingea înghițită de un somn, pentru a i-o scoate din gură.

Comentarii (32)
  1. :)………. e un punct de vedere impresionanat de poetic, profund relatia asta cu pestii – ca de la egal la egal. Deznodamantul cu mingea e fantastic

    P.S. prozaic: Dar oare chiar nu mancau peste? Preferau gainile din curte? :(…. Sigur, erau vegetarieni.

    O zi binecuvantata si o saptamana la fel………!

     
    1. Eu va multumesc pentru ca ne cititi, pentru aprecieri si nu in ultimul rand pentru ca ne transmiteti ceea ce ganditi prin comentarii.
      O saptamana plina de fericire!

       
    1. Elia, ambele forme, „mi-ar place” si „mi-ar placea” sunt corecte, iar comentariul tau nu isi are rostul.

       
  2. Elia, doar atata ai de spus?!… Elia sau… elia?… Asa ai invatat tu ca se scriu numele proprii? Carcotaso!

     
    1. Carcotasii ne ajuta sa ne vedem defectele. Le sunt recunoscator tuturor, ma invata sa fiu mai bun. Si tu esti carcotas. :)
      Multumesc mult si o saptamana plina de fericire!

       
    2. @stefan
      Oricat si-ar dori sufletul tau, nu se poate pune semnul echivalentei intre „elia cu e mic” si „mi-ar place”. Iti recomand exersarea gandirii cu DEX online. Gandirea nu strica!

       
      1. @Stefan, @elia
        Va multumesc deopotriva si va rog…
        Bucurati-va de lucrurile minunate, de natura si de viata. Sunt multe feluri de a ajunge la fericire, concentrati-va la ele si zambiti.
        E mult mai placut!

         
    3. in unele partzi ale lumii, adica in unele tipuri de scriere, nici nu exista caractere capitale shi numele proprii se scriu cu initziala mica. depinde shi de locul in care a trait mult timp o persoana…. de cele mai multe ori judecatzile pripite, bazate pe propriile automatisme, asupra actziunilor unor semeni de-ai noshti duc la concluzii greshite…. shi pot genera conflicte din deficientze de intzelegere….
      In alta oridine de idei, tzin sa multzumesc lui Razvan pentru clipele de deconectare shi de meditatzie pe care mi le ofera… profund respect!

       
    1. Multumim, meritati tot ce e mai bun.
      Speram sa va putem oferi si mai multe bucurii.
      O seara minunata!

       
  3. Unul dintre cele mai bune articole Razvan !

    Si foarte profund !

    Respectul fata de altii, straini, prieteni sau dusmani inseamna cinste si respect fata de propria persoana ! Intelegerea celorlalti cu defecte si calitati este esentiala in relatiile interumane deasemenea, multumesc pentru articol !

     
    1. Va multumesc pentru cuvintele minunate. Sper ca si urmatoarele articole sa fie la fel de apreciate de dumneavoastra.
      Sa aveti o seara minunata si o saptamana plina de bucurii!

       
    1. Multumesc! Articolele nu pot fi prea lungi, ar plictisi cititorii.
      Povestile mai lungi se publica in carti.
      Va doresc o saptamana plina de viata si de bucurii.

       
  4. Consider ca atunci cand SIMTI CU INIMA, INTUITIA nu mai este „perturbata ” de minte si EGO. Si in acest fel ,iei hotaririle in ARMONIE cu SUFLETUL TAU , cu DIVINITATEA din tine,cu LUMEA din jurul tau, cu NATURA si VIETUITOARELE ei , cu TOT UNIVERSUL. In aceasta STARE , nu mai judeci pe nimeni ,deci nu mai poti dusmani sau uri pe nimeni. Sunt total de acord cu Razvan. Si eu le multumesc celor ce m-au inselat si m-au lovit , deoarece nereusind sa ma distruga , au reusit prin atitudinea lor sa-mi dea FORTA sa MERG MAI DEPARTE invatandu-mi LECTIILE DE VIATA. OSHO recomanda ca in viata , sa fii DETASAT …,dar VIGILENT. Va multumesc. Pace si bucurie

     
    1. Ca de obicei, cuvintele dumneavoastra intelepte ne bucura. Intr-adevar cand iubesti viata si tot universul, nu ai dusmani.
      Namaste!

       
  5. Intreg respectul pentru adevaratii barbati animati de fair-play ca acest domn Davis. Absolut impresionant !

     
    1. Bill Driver a gasit pestele, a incercat sa-l salveze si in final a taiat mingea pentru a putea elibera somnul.
      Aceasta este povestea adevarata, restul este fictiune.
      Multumesc!

       
  6. Razvan, dragul meu
    Raspunsul pe care l- ai dat mai sus m-a inspirat foarte mult!!! Domnul sa te BInecuvanteze!!!!
    In ultima vreme mi-am reamintit ca noi suntem aici impreuna,parte din acest Univers armonios pentru a ne inspira reciproc si pt a ne ajuta sa ne vindecam spiritual!!! Va iubesc dragii mei pe toti si va doresc o existenta plina de Lumina!!!!!

     
    1. Multumesc pentru gandurile minunate pe care le impartasiti cu noi. Nu trebuie sa ne vindecam, nu suntem bolnavi spiritual. Trebuie doar sa intelegem lumea in care traim si sa ne bucuram de ea si de viata. Cand iti privesti cu bucurie si iubire dusmanul in fata, acesta ori pleaca ori iti devine prieten. Pentru ura si dusmanie e nevoie de doi oameni, cu unul singur nu functioneaza.
      Doar invidia are nevoie de un singur om. Din pacate pentru cel invidios, aceasta-l macina mai mult pe el.
      Daca oferi respect si admiratie, le vei primi inapoi de la toti cei din jurul tau.
      Sa aveti doar zile pline de Lumina!

       
  7. Asadar, iubim adversarul sau confruntarea, competitia, lupta cu el ( cu Monstrul )?!
    Suntem capabili sa il salvam in momentul lui de maxima vulnerabilitate, cu multa iubire, compasiune, respect etc, etc… dar, de ce?
    Pentru ca, de fapt, nu ne place fara adversar! Fara lupta, fara competitie, confruntare, adica fara exersarea gandirii.

     
    1. Ati atins un aspect, dar mai sunt multe altele.
      Poate pentru ca odata cu acesta lupta, confruntarea s-a incheiat.
      Poate iubirea e atat de mare incat se revarsa asupra tuturor.
      Poate pentru ca vrem sa simtim ca traim si ne dorim viata in toate aspectele ei, cu prieteni, si dusmani.
      Poate suntem dependenti de confruntari.
      Poate simtim ca am castigat fara onoare, miseleste.
      Poate…
      Multumesc pentru gandurile dumneavoastra!

       
  8. Pentru mine povestea a vorbit de competitia/intrecerea cu noi insine. In fiecare dintre noi exista adversarul. Putem sa nu-l manifestam,dar atunci cum am putea sti cine suntem cu adevarat? Pana la urma viata este „calatoria” comuna tuturor,noi alegem cand este potrivit sa „calatorim” de o parte sau de cealalta. Namaste!

     
  9. Omul, barbatul in special, a trebuit sa fie vanator inca din cele mai indepartate timpuri, pentru a se hrani el , ginta, familia…AStfel el, a vanat pasari, animalele terestre si evident cele din ape. Mai tarziu , cand a aprut agricultura, hrana s-a diversificat…, iar vanatoarea- pescuitul a devenit o preocupare a unui numar de oameni mult mai redus ! Apoi a devenit si un sport. Apai aici, intervine spiritual competitive , sportive, dand sanse egale ambilor participanti ( vanator/pescar – vanat/peste). Aceasta relatie
    este de apreciat si laudat, ca si in povestea noastra. Din pacate avem si foarte multe cazuri de vanatori sau pescuituri , numai de dragul de a distruge, a omori si s-a ajuns chiar in situati de distrugere a unor specii. Dar asta este alta poveste… Povestea noastra de azi, splendid narata de Razvan, ne da mult de gandit, extrapoland faptele petrecut, din lumea pescuitului in lumea noastra de zi cu zi, in viata noastra pe care o traim alaturi de pescari/ vanatori, care nu vad spiritul de competitie asa cum ar fi normal. Si intre noi se procedeaza la fel ca in vanatorile ilegale, si pur si simplu duc la distrugerea celor din jur. Acel spirit salbatic, al omului primitive, inca salasuieste in sufletul multora dintre noi! Sa speram ca vor fi din ce in ce mai putini astfel de vanatori/pescari! NAMASTE

     

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/angel.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1zambet-mare.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1hohot de ras.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/dracusor.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/ganduri.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Astept.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Bataile inimii.gif 
more...
 

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back To Top