skip to Main Content
0744.135.444 Redactia@filedelumina.ro

Rabindranath Tagore – 12 cugetări

 

În temeiul versurilor sale profund sensibile, proaspete și frumoase, prin care, cu un meșteșug desăvârșit, a izbutit să facă din gândirea sa poetică, rostită în propriile-i cuvinte englezești, o parte integrantă a literaturii occidentale“ (Laureații Premiului Nobel pentru Literatură – Almanah „Contemporanul“, 1983 , pag 101) Aceasta a fost motivația decernării premiului Nobel lui Rabindranath Tagore în anul 1913.

Fiu al lui Debendranâth Thâkur, unul din fondatorii mișcării „Brahmo Samaj“, Tagore a crescut într-o famile de artiști și reformatori sociali și religioși, opuși sistemului castelor și favorabili unei ameliorări a condiției femeii indiene. Tagore și-a făcut studiile la Calcutta și în Anglia, unde a studiat dreptul. În 1906, după divizarea Bengalului, aderă la mișcarea naționalistă indiană. Tagore este cunoscut atât ca poet, cât și ca filosof, însă aceste două calități sunt greu de separat în cultura indiană, în mod implicit filosofia este permanent prezentă în poezia sa. S-a interesat de problemele educației și, în 1921, reorganizează Universitatea „Vishba-Bharati“ din Shantiniketan, unde însușirea culturii indiene este accesibilă atât studenților indieni, cât și celor străini. În 1951 a fost recunoscută ca Universitate internațională de stat. A început să scrie poezii încă de la vârsta de 17 ani. Operele sale au fost scrise în dialectul bengalez, pe care Tagore le traducea el însuși în limba engleză. A fost cel mai important scriitor indian din epoca colonială. Tagore a scris poezii, povestiri, romane, drame și eseuri filosofico-pedagogice. Opera sa literară cea mai faimoasă este culegerea de poezii „Grădinarul“ sau „Ofranda lirică“ (1913). Alte opere mai cunoscute sunt romanul „Căminul și lumea“ (1910), drama „Oficiul poștal“ (1912). Scrierile sunt pătrunse de o adâncă religiozitate și reflectă admirația pentru natură și pentru patria sa, India. Începând cu anul 1929 a început să se ocupe cu pictura, a fost și compozitor al mai multor cântece cu caracter popular. Imnurile naționale ale Indiei și Bangladeshului sunt compuse pe cuvintele unor poeme ale lui Rabindranath Tagore. A fost primul scriitor din Asia care a fost laureat cu Premiul Nobel pentru Literatură (1913). (Conform Wikipedia)

 

Astăzi, noi vă oferim un set de 12 de cugetări minunate ale acestui monument de înțelepciune.

 

  1. Iubirea este cea mai înaltă fericire la care poate ajunge omul, căci numai prin ea cunoaște că el este mai mult decât el însuși, că e una cu totul.
  2. Credința este pasărea care cântă când zorii nu au apărut încă.
  3. Copacii sunt efortul nesfârșit al pământului de a vorbi cu cerul.
  4. Adevărul mărunt se exprimă prin vorbe; Adevărul mare se exprimă prin tăcere.
  5. Dacă nu poți să accepți adevărul din exterior, trebuie să te împaci cu minciuna din interior.
  6. Cerul sărută pământul prin ploaie, pământul sărută cerul prin flori.
  7. Am închis ușile să nu intre greșeala; m-a întrebat atunci Adevărul: „Acum pe unde să intru eu?”
  8. Iubirea e plenitudinea. Ea nu cerșește, ea dorește.
  9. Dacă există în lume o forță, care să depășească frica pe deplin, să nimicească orice pericol, să rămână nepăsătoare față de orice pagubă chiar și față de moarte, această forță este iubirea.
  10. Nu te teme de clipă. Așa cântă glasul eternității.
  11. Este simplu să fi fericit, dar e foarte greu să fi simplu.
  12. Numai acela este liber care iubește libertatea pentru el și care este bucuros să o extindă și asupra altora.

 


Comentarii (22)
  1. L-am descoperit pe Tagore dupa ce am citit Eliade. Realizez acum ca este una din bogatiile acumulate din timpul liceului, pe care m-am sprijinit cand viforul vietii m-a batut direct in fata. Am sa recitesc cartile de atunci cu mintea mea de acum. Sanatate tuturor si toate bune.

     
    1. Intr-adevar acele carti merita recitite. Intelepciunea lor se revarsa din fiecare pagina.
      O seara minunata!

       
  2. Aceste cugetari au adunat in ele cele mai diferite aspecte ale vietii,minunat!
    Chiar daca majoritatea dintre aceste adevaruri sunt cunoscute,este bine ca sunt reamintite.
    O seara buna!

     
    1. Da, am incercat sa selectez cugetari care se refera la diferite aspecte ale vietii.
      O seara minunata si un sfarsit de saptamana infloritor!

       
  3. Asa frumoase sunt gindurile multor oameni! Dar cei care sunt sub imperiul fricii ,cum pot scapa?Stiu …imi veti spune prin IUBIRE…Nu e prea usor…
    De la vorbe la fapte e o cale imensa…Iar neuitarea e o povara pentru cei slabi. Sa gasim drumul pentru cresterea imunitatii sufletesti.Va doresc tuturor pace
    si sa fim increzatori in lumina divina !

     
    1. De frica nu se scapa prin Iubire, de frica se scapa prin Ratiune. Nu degeaba sa spune ca frica este irationala.
      Trebuie sa analizati foarte bine situatia care genereaza frica si sa va ganditi care sunt motivele care stau la baza ei si… ce urmari posibile ar avea acea actiune. in momentul in care intelegeti pe deplin situatia, cu miezul ei, cu urmarile posibile, atunci frica dispare. Incercati!
      Prin Iubire este mult mai complicat. Nu-l poti iubi pe cel de care ti-e frica. Intai trebuie sa-l intelegi, sa-l accepti sa vezi divinul din el si abia apoi sa-i iubesti.

       
  4. De frica se scapa prin rugaciuni, credinta si incredere…cel care are curajul sa-si „lase” viata in mainile Bunului Dumnezeu, acela nu va mai cunoaste frica…si asa este!!! da, si ratiunea este un element care indeparteaza frica..dar nu o elimina…sa nu uitam ca sunt fiinte umane si, indiferent de cat de rationali suntem tot exista, undeva, cumva un dram de frica…
    Razvan, cred ca poti iubi si iti poate fi frica de aceeasi persoana, in acelasi timp…important este care sentiment este mai accentuat…si prin iubire poti invinge frica….cu cat arati mai multa iubire fata de cel care iti este frica cu atat ai multe sanse ca la un anumit moment sa reusesti sa-i invingi „furia”…dai iubire, primesti iubire (este adevarat ca uneori pare foarte dificil dar nu este imposibil).
    Multor oameni le este frica de Dumnezeu (sa nu fie pedepsiti daca gresesc sau fac ceva rau) dar in acelasi timp il iubesc si continua sa se roage si sa ceara ajutor…pe care il primesc cu siguranta, daca asta este voia Domnului…

    un punct de vedere :)

    Numai bine
    Cu drag, Mirela

     
  5. Credinta si Iubirea sunt pilonii „ADN-ului Spiritual” al existentei noastre trecatoare pe acest Pamant !… un mare semn al Iubirii sunt gandurile lasate de Tagore si toti inaintasii/invatatorii nostri spirituali si un mare semn al Credintei este faptul ca Iubirea nu a murit odata cu plecarea lor din aceste locuri ci ni s-a transmis si noua prin viu-grai, prin scrieri, dar mai ales prin Dragostea Bunului Dumnezeu care guverneaza cu pace, cu intelegere… lasandu-ne dreptul de a alege Calea pe care dorim sa mergem in Viata… si din cand in cand ne mai arata care este diferenta dintre Bine si Rau…ce spune credinta noastra stramoseasca: Credinta, Nadejde si Dragoste !
    O zi frumoasa si plina de Iubire !
    Gabriel

     
  6. Multumesc lui Dzeu pt inspiratiile tale, Razvan ! Sunt coplesita si de comentariile date de cititorii acestui seite. Sunt atatea fiinte intelepte, sunt atatea fiinte cu credinta in Divin ! Ma tot gandesc cum ar arata aceasta lume daca ar fi mai mare numarul acestor fiinte umane. Chiar ca ar fi aici Raiul pamantesc. Imi imaginez cum este acolo sus in Rai!..Desigur „o lume” paradisiaca pe care totusi ne-o putem crea insa si cat suntem AICI si ACUM, inlauntrul nostru! Constientizez si adevarul ca Tacerea are rolul ei, totusi Cuvintele au Puterea lor! Ma intreb cum se face ca si in viata de zi cu zi intalnesc, mai nou, si oameni care radiaza a puritate, a credinta si intelepciune?! Fiti cu totii binecuvantati !

     
  7. Razvan,
    De frica se scapa prin cunoastere. De fapt frica vine din necumoastere. De exemplu: ce e moartea si de ce trebuie sa ne fie frica ? Daca am sti/simti/ trai/sau aduce aminte ca sufletul este etern si ca moartea e un proces de invatare si constientizare a greselilor facute intr-o viata, pentru a te reintoarce inapoi in aceasta frumoasa scoala – care se numeste Terra – nu am mai avea teama de Marea Trecere. De asta zic, ca frica e generata de necunoastere. Ratiunea, ca si mental este folositor uneori, daca urmeaza inima si intuitia.
    Lumina si pace.

     
  8. poeziile lui Tagore le-am citit in liceu , si de atunci au trecut ani ,acel fior il simt si acum. Multumesc Razvan , mi-ai amintit ca trebuie sa le recitesc acum , dupa atatia ani spre delectarea sufletului meu atat de incercat de atunci .

     
  9. Ce fainnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnaaaa aceasta ideeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee…felicitari razvan !!!!!!!!!!!!!!!!!! ce fain ca-mi improspatezi spiritul !!!!!!!!!!!!!!!!!!!

     
  10. Din nou,draga Razvan,ceea ce ne daruiesti este minunat si plin de iubire,de smerenie si de intelepciune profunda.
    Multumesc din tot sufletul

     

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/angel.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1zambet-mare.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1hohot de ras.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/dracusor.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/ganduri.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Astept.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Bataile inimii.gif 
more...
 

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back To Top