Împăratul și maestrul
Marele Maestru trăia și se ruga într-o sihăstrie pe vârful unui munte. Într-una dintre zilele de primăvară când înmugureau frunzele chiar și la copacii cei mai de sus, maestrul simți că sfârșitul perioadei petrecute în post și rugăciune se apropie. Trebuia să aducă lumii bolnave și pline de suferință hrana spirituală de care avea nevoie.
Anii petrecuți în vârful muntelui îi resimțea din ce în ce mai puternic, era o viață aspră dar plină de bucurie și îi era greu să se despartă de ea. Totuși, misiunea sa era alta, drumurile destinului său împletite meșteșugit i se arătau în față.
– Mâine… mâine va fi ziua plecării mele, murmură adânc în barbă și gândurile sale, lăsate libere pentru prima dată după mulți ani i se roteau amețitor de jur împrejur, amintirile din tinerețe i se învălmășeau în minte, fiecare dintre ele striga după un moment de atenție din partea maestrului. „Da, ma voi intoarce in lume, acolo unde această nebunie a simțurilor și a gândurilor lovește oamenii precum izbesc talazurile țărmul mării”. Pe măsură ce multitudinea de gânduri încerca să-i captiveze atenția, maestrul spuse „Gata!”. Și din furtună nu a mai rămas nimic. Totul a înghețat, calmul a pus stăpânire pe toate senzațiile și gândurile sale.
Un mic zâmbet i-a înflorit în colțul buzelor. Când era tânăr se concentra mult ca să reușeasca ceea ce putea face acum printr-un singur cuvânt.
A doua zi începu coborârea muntelui, cu pasul măsurat, nici repede nici lent reușise, să ajungă la poalele muntelui în doar o singură zi. La înserat s-a așezat la marginea drumului și a început să mediteze.
Din întâmplare, prin acele locuri tocmai trecea împăratul încojurat de alaiul său. Din depărtare acesta îl zări pe Marele Maestru și fără să-și dea seama cum, realizase că, acolo, la marginea drumului, se afla un om sfânt. Repede trimise un om să-l întrebe cine este și de unde vine. Când soldatul i-a raportat că este vorba de prea-vestitul Mare Maestru ce trăia în Vârful Muntelui bucuria împăratului a fost mare. Știa că acum are șansa să primească răspunsuri la orice întrebare.
La masa organizată în cinstea maestrului toată lumea era foarte curioasă să-l vadă pe Sfântul din Vârful Muntelui. Acesta mânca imperturbabil din mâncărurile alese care îi erau puse cu generozitate în față.
După ce a terminat de mâncat maestrul s-a ridicat în picioare, i-a mulțumit împăratului pentru tot și i-a cerut voie șă se retragă.
– Mare Maestru spuse împăratul, te poți retrage la cele sfinte, dar vreau să lămuresc cu tine o singură problemă.
– Mărite împărat sunt de acord să vorbim despre problema ta.
– Vreau să aflu răspunsul la următoarea întrebare, ce se întâmplă cu un om iluminat după ce moare.
– Nu știu.
– Cum nu știi!?
– De ce credeți că aș ști așa ceva?
– Pentru că ești un om sfânt!
– Da, dar nu sunt un sfânt mort! fuse răspunsul Marelui Maestru.
După aceea, Sfântul din Vârful Muntelui s-a înclinat respectuos și a plecat.
Text de Razvan
după o idee Zen
Comentarii (19)
Lasă un răspuns
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Un mesaj foarte util.
Mesajul este frumos si simplu, utilitatea lui este la nivelul perceptiei fiecaruia. Multumesc.
Măreţia simplităţii adevărului. Namaste
Intr-adevar, Adevarul este adeseori simplu, dar nu tot ceea ce este simplu este si adevarat. Namaste.
tot ce scrieti este fff interesant si ma ajuta in procesul inceput deja.va multumesc si sa fiti binecuvantati.
Ma bucur pentru ca aveti preocupari elevate. Daca vi se pare interesant ceea ce noi publicam, atunci bucuria noastra este si mai mare. Va dorim multa Iubire si Lumina in viata si in suflet.
Gandurile sunt cele mai mari ispite ale omului.Cine reuseste sa le stapaneasca este u om desavarsit.
Aveti dreptate, gandurile lasate in voie ne indeparteaza de la telul nostru.
…. gandurile nu sunt ispite, sunt exact ceea ce crede fiecare ca sunt: fie mijloace de a invata pe aceasta planeta pentru evolutia sufletului, fie se lasa prins in ele si se scufunda in ego. Din pacate multi au ales varianta a doua…
Gandurile necontrolate pot fi ispite, ele daca nu sunt indepartate in mod constient distrug concentrarea, distrug meditatia. Evident, gandurile au rolul lor, dar trebuie canalizate in mod constient catre ceea ce vrem noi. Imi place mult sintagma „scufundarea in ego”, din pacate este mult prea adevarata. Multumesc
Frumos! Frumoasa povestea,si frumos mesajul pe care il transmite,am ramas cu impresia ca pana atunci imparatul traise fara sens,dupa aceasta discutie ramanand cu si mai multe dileme…ma bucur ca ne bucurati viata cu umanism si povesti pline de invataminte.
O seara buna!
Asa este, Imparatul din poveste a ramas… ca la inceput. Asta daca nu a tras invatamintele dupa conversatia cu Maestrul.
Frumoasa poveste ,”un sfant smerit”.
Nu stiu cat de smerit era sfantul, dar spunea Adevarul pe care-l stia. Si nimic mai mult.
..si mie mi-a placut povestea..si multumesc pt.ceea ce ne trimiteti cu atata generozitate.Namaste ! (este salutul care mi se pare potrivit pt Dvs)
Ma bucur ca v-a placut povestea. Va trimit inapoi acelasi salut Namaste.
Stiu ei mai multe cei ce sunt capabili sa „isi inghete gandurile” cu un singur cuvant. Ei stiu insa de asemenea cand este cazul sa vorbeasca si cand nu.
Este extraordinar sa poti spune simplu si dezinvolt „NU STIU” . Fara falsa modestie si fara a lua o mina afectata. Intotdeauna ma fascineaza nonsalanta si sinceritatea oamenilor elevati. Gradul de elevare al fiecaruia dintre noi ne permite sa accesam anumite tipuri de informatii si ne contureaza un anumit tip de caracter. Nu suntem toti la fel, dar matricea ne-ar permite sa atingem cel mai inalt prag al elevarii personale, daca ne dorim cu adevarat asta si daca ne constientizam in mod realist prioritatile. Si totul este mult mai simplu decat ne imaginam cu mintile noastre complicate. Nu exista probleme, doar provocari. Trebuie doar sa ne invingem cel mai mare dusman al nostru : FRICA si sa ne umplem viata cu cel mai mare aliat al nostru :IUBIREA . Cu mult drag, L.