skip to Main Content
0744.135.444 Redactia@filedelumina.ro

Mâinile

 

În secolul al XV-lea, într-un oraş micuţ locuia o familie care avea 18 copii. Pentru a-şi întreţine familia tatăl, bijutier de profesie, era nevoit să lucreze chiar şi 18 ore pe zi pentru a le oferi mâncare. În plus se mai ocupa şi cu orice altceva găsea de lucru prin vecinătate.

În ciuda condiţiei lor nevoiaşe, doi dintre copiii familiei, cei mai mari, vroiau să-şi urmeze visul lor, acela de a-şi valorifica talentul pentru desen. Ei erau conştienţi de faptul că tatăl lor nu-şi permitea să-i trimită să studieze la Academia de la Nürenberg.

După lungi discuţii noaptea în patul lor aglomerat cei doi au stabilit un pact. Vor da cu banul iar cel care va pierde va munci la mină şi va câştiga bani pentru a-l susţine pe celălalt să studieze la Academie. Apoi după ce fratele care va câştiga va termina Academia, după 4 ani îl va susţine pe celălalt să-şi completeze studiile, fie prin vânzarea operelor sale, fie muncind de asemenea la mină.
Intr-o duminică după slujba de la biserică au dat cu banul iar Albrecht Dürer a câştigat şi a plecat la Nürenberg. Albert a plecat în minele periculoase şi timp de patru ani şi-a susţinut fratele cu bani. Lucrările fratelui sau au făcut imediat senzaţie. Gravurile lui, sculpturile şi pânzele cu ulei erau mai bune decât ale multor profesori iar atunci când a absolvit ajunsese să câştige sume importante.

Când s-a întors în satul sau familia a dat o cină pentru a-i sărbători triumfala întoarcere acasă. După o masă lungă şi memorabilă din care n-au lipsit muzică şi râsul, Albrecht s-a ridicat din capul mesei pentru a ţine un toast pentru cel mai iubit dintre fraţii săi, pentru anii de sacrificiu pe care i-a îndurat pentru că el să-si îndeplinească visul. Şi cuvintele de încheiere au fost: ”si acum Albert, cel mai binecuvântat frate al meu, acum e rândul tău. Acum te poţi duce la Nürenberg să-ţi urmezi visul şi eu voi avea grijă de tine!”.
Toate capetele s-au întors cu nerăbdare spre celălalt capăt al mesei unde stătea Albert. Lacrimile îi curgeau pe faţa palidă iar capul plecat şi-l mişcă dintr-o parte în alta, în timp ce repeta în continuu ”nu, nu, nu”. În final Albert s-a ridicat şi şi-a şters lacrimile de pe obraji şi a privit spre figurile care îi erau dragi. Apoi, ţinându-şi mâinile aproape de obrazul drept a spus blând. ”Nu, frate, nu pot să merg la Nürenberg. Este prea târziu pentru mine. Uite, uite ce au făcut cei 4 ani de muncă în mină mâinilor mele. Oasele de la fiecare deget au fost strivite cel puţin o data, iar în ultimul timp sufăr de artrită care mi-a afectat atăt de rău mâna dreaptă încât nu pot nici măcar să ţin paharul pentru a toasta cu tine… cu atât mai mult să fac linii delicate pe pânză, cu pensula sau creionul. Nu frate, pentru mine e prea târziu.”

Mai mult de 450 ani au trecut. Până acum sute de capodopereale lui Albrecht Dürer: portrete, schiţe, desene în cărbune, gravuri etc. sunt expuse în orice muzeu mare din lume. Cel mai ciudat lucru este că ţie îţi e familiară doar una singură, a cărei reproducere o poţi avea acasă sau la birou.
Într-o zi, pentru a-i aduce un omagiu lui Albert pentru tot sacrificiul sau, Albrecht Dürer i-a pictat fratelui sau mâinile muncite cu palmele şi degetele subţiri îndreptate spre cer. Şi-a denumit opera simplu ”mâini”, dar lumea întreagă şi-a deschis imediat inimile spre capodoperă sa şi a redenumit tributul iubirii ”mâini în rugăciune”.

Data viitoare când vezi o copie a acestei creaţii emoţionante, mai priveşte-o odată. Da-i voie să-ţi amintească – dacă mai aveai nevoie – că nimeni, nimeni nu reuşeşte singur.

 

Autor text: necunoscut

Comentarii (7)
  1. Este o realitate tulburatoare cine vrea poate invata ca singuri nu sintem capabili sa facem ceva in viata dar cu unn ajutor la timp da!Si sa nu uitam sa fim recunoscatori celor ce ne-au ajutat!Poate e pic infantil ceea ce am scris dart este ceea ce-am simtit!Va doresc o zi plina de lumina la toti!

     
  2. Recunostinta si familia au devenit doua elemente mai putin sau chiar deloc moderne. Viata, valorile, sacrificiile, visele si sperantele se nasc in familie si se sustin cu toate preturile. Dar ma intreb daca acum 450 de ani exista acest respect si sutinere ce s-a intamplat cu el in evolutia noastra unde obiectele au capatat o valoare mai mare decat omul firesc normal in timpul sau si pe aportul sau. Ce este prioritar in viata noastra in care … cat timp ne mai acordam noua si celui de langa noi si a celor din familia noastra oriunde ar fi. Cati ne mai reunim in familii si ne mai ajutam si sustinem reciproc asa cum se facea odata. Nu era comunism sau socialism era in primul rand traditie si iubire eram o familie care ne bazam unii pe altii si puteam convietui impreuna. Erau binenteles si conflicte dar exista si un respect fata de batrani si de traditii si invataminte, exista un respect si o dorinta de cunoastere si insusire a valorilor universale. Stiam ca avem radacini puternice si vise marete. Acum …..ce traditie va ramane dupa noi .. shoping-ul daca ai venituri, intalnirile de socializare pe internet, pastrarea si intretinerea patratelelor pe burta, cautarea undeva a unui loc de munca cu poate ceva satisfactii si riscurile aferente, a faptului ca nu pretuim pe nimeni decat la sedintele de terapie, mancarea la pachet de undeva semipreparata si obligatiile de plata ale intretinerii si sociale. Deci ….. care este mostenirea pe care o lasam si aici nu ma refer la proprietati ci la constiinta si sistem de valori. Ce respectam noi in viata noastra si ii invatam pe copiii nostrii. Care este rolul si sensul nostru – doar de a aduce copii pe lume si …….. fie ce-o fi intr-un fel se vor descurca pe undeva daca vor sa traiasca ? Ce mai stim despre noi si mostenirea noastra culturala ? Mai este de actualitate ? Ne intereseaza consecintele pentru noi si mediul inconjurator – pentru sanatatea nostra fizica, mentala si emotionala ? Suntem constienti ca avem nevoie unii de altii ? Si mai ales de ce romanii nu sunt in stare sa isi sustina si promoveze valorile si interesele ca neam si ca tara ? Daca noi nu ne pretuim ce avem inca constient de cat am pierdut , vom pierde in continuare. Poate ca ar trebui sa ne intrebam cat inca avem batrani in viata de unde provenim si care sunt sistemele de valori si puterea familiei noastre. Sa ne adunam si sa ne ajutam reciproc pentru ca impreuna putem pastra si genera valori lasandu-le mostenire cu intelepciune in fiecare familie. Si fiecare familie cu respect fata de comunitate si fiecare comunitate cu respect fata de tara. Noi suntem aici pentru ca fiecare generatie a stiut sa creasca alta generatie si s-au sprijinit si aparat reciproc. Societatea actuala a creat bariere uriase intre generatii si va trebui sa invatam sa le daramam impreuna. Cu drag si cu respect.

     
    1. Reiau finalul celor comentate de mine mai sus, pentru al trimite si Luizei

      In final, ma vad nevoit sa vad ca doamna Luiza nu se dezminte. Nu pierde ocazia de a innegri, de a aduce in zona gri a existentei noastre , tot ce e frumos , sublim , uman in viata si mai ales in povestile date spre bucuria sufletelor noastre, cu atata dragoste, de Razvan.
      Tare suparata pe viata este Luiza! Si nu se ajuta de loc in a lasa sa intre si razele luminoase , calde, in inima sa! Pacat! Viata are si bune si rele, dar putem macar sa facem un echilibru , daca nu dorim sa fie chiar mai grele la cantar cele frumoase , bune, luminoase. Nu o sa scapam niciodata de probleme, dar nici sa ne lasam coplesiti de ele nu e bine!
      Mare pacat! Va doresc tuturor mult mai multe bucuri, caldura si pace in suflete, mai ales ca nu mai avem mult pana la sarbatorile de iarna , cand va trebui sa fim mult mai linistiti sufleteste.

      Read more: http://filedelumina.ro/2014/10/17/mainile/#ixzz3GczsOPM0

       
  3. Consider ca initial , Albert a manifestat ALTRUISM fata de fratele sau , dar care ce pe parcursul timpului petrecut in mina s-a transformat in SACRIFICIU …..pe care l-a resimtit pana la sfarsitul zilelor sale . Diferentele dintre ALTRUISM si SACRIFICIU ….la fel ca si consecintele celor doua manifestari sunt enorme . Va imbratisez .

     
  4. Cunosc de mult timp aceasta poveste si trebuie sa spun ca am fost impresionat in mod deosebit dupa citirea ei. M-au impresionat si cele doua maini, pictate magistral de Albrecht Dürer, fapt ce m-a facut sa scanez aceasta fotografie ( din povestea citita la aceea vreme…) si marita un pic, mi-am creat propriul “tablou”.
    In lipsa originalului , pe care evident ca nu as putea spera vreodata sa-l am, mi-am inramat acest foto-tablou si il am la vedere pe raftul biblioteci din fata biroului meu de lucru ( si pe PC.),astfel incat sa-mi fie mereu prezent sacrificial acelui frate. Sunt intrebat mereu de musafirii mei de originea tabloului si ce reprezinta. Cu mare satisfactie le povestesc viata celor doi frati si realizarile lor. Va asigur ca sunt , absolut toti, impresionati la auzirea acestei minunate povesti! Sunt multe astfel de situatii petrecute in viata, cand membrii familiilor procedeaza in acest mod , pentru ca unul dintre copii , talentat sau cu anumite inclinatii spre o arta, meserie , stiinta, sa poata sa-si realizeze telul, visul. Si nu cred ca exista satisfactie mai mare, cand poti realiza ca sacrificiul celor de acasa a avut un final frumos, ca visul celui ajutat s-a implinit.
    In final, ma vad nevoit sa vad ca doamna Luiza nu se dezminte. Nu pierde ocazia de a innegri, de a aduce in zona gri a existentei noastre , tot ce e frumos , sublim , uman in viata si mai ales in povestile date spre bucuria sufletelor noastre, cu atata dragoste, de Razvan.
    Tare suparata pe viata este Luiza! Si nu se ajuta de loc in a lasa sa intre si razele luminoase , calde, in inima sa! Pacat! Viata are si bune si rele, dar putem macar sa facem un echilibru , daca nu dorim sa fie chiar mai grele la cantar cele frumoase , bune, luminoase. Nu o sa scapam niciodata de probleme, dar nici sa ne lasam coplesiti de ele nu e bine!
    Mare pacat! Va doresc tuturor mult mai multe bucuri, caldura si pace in suflete, mai ales ca nu mai avem mult pana la sarbatorile de iarna , cand va trebui sa fim mult mai linistiti sufleteste. NAMASTE!!!

     
  5. Buna ziua.
    Povestea aceasta a celor doi frati este miscatoare si in intelesul vietii in lumina crestinismului ideea de sacrificiul cuiva este laudabila.Numai ca din aceste idei,dupa parerea mea,complet gresite,multe fiinte nu-si pot gasi calea lor pentru care sunt datori sa si-o implineasca.Aceste aspecte au profunzimi spirituale si nimeni nu este inca destul de capabil sa judece cum ar trebu sa fie rolul fiecaruia pe acest pamant,in viata pe planul fizic.Tot din cauza ideilor influientate de crestinism,ajungem sa gandim in termeni frumosi de cum isi distrug unii vietile proprii considerand benefic un sacrificiu.Nu pledez pentru egoism,ci doar pentru constientizarea ca fiecare din noi venim in aceasta viata pentru dezvoltarea proprie si nici decum pentru vietile altora.
    Eu , plecata in lume si luand contact cu multe invataturi spirituale,altele decat conectate la iudeo-crestinism ,mi-am format o altfel de idee despre felul cum ar fi trebuit noi sa traim.Nu degeaba multi , in zilele noastre,au ajuns sa realizeze ca iudeo-crestinismul a deviat periculos de gresit gandirea noastra,gandirea colectiva.Are dreptul fiecare sa creada ce vrea si sa se incante cum vrea vazandu-se pe sine un binefacator pentru altii,dar eu am inteles cu totul altceva.Nu merg mai departe cu astfel de concepte pentru ca am impresia ca multi vor gandi anapoda si-si vor apara ideea de intrajutorare a altor fiinte,poate rude apropiate.
    Cine este profund in a intelege invataturile spirituale,poate intelege ce vreau sa spun.cine nu…..fiecare cu drumul lui.
    O duminica placuta in continuare.

     
  6. Si raspunsul este IUBIREA.
    Doar iubirea ne face mai buni,mai altruisti si ne indeamna la sacrificii pe care altii nu le pot face .
    In momentul in care stii ce inseamna iubirea treci dincolo si ramai nemuritor asemenea celor doi frati.
    Unul a ramas nemuritor prin talentul sau , celalalt fiind o oglinda pentru amandoi .
    Eu cred ca fiecare poate razbi si singur , dar, cand suntem deja doi si ne ajutam unul pe altul , pornim pe drumul spre implinirea noastra ca FIINTE umane.
    Ramanem nemuritori pentru aceia pe care i-am ajutat si pe care i-am iubit poate mai mult decat pe noi.Si sa nu credeti ca ei nu stiu asta.O stiu !
    Ramaneti in lumina!

     

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/angel.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1zambet-mare.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1hohot de ras.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/dracusor.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/ganduri.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Astept.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Bataile inimii.gif 
more...
 

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back To Top