Ce ne spun halucinatiile despre creierul nostru?
Doctorul neurolog Oliver Sacks ne aduce in atentie sindromul Charles Bonnet — cand oamenii cu eficiente de vedere traiesc experienta unor halucinatii, ei fiind perfect lucizi. El descrie experiente de acest gen traite de pacientii lui si paseste adanc in domeniul bioloc al acestui fenomen prea putin explicar si prea putin mediatizat. Multi dintre cei care traiesc asemenea intamplari refuza sa-si anunte apropiatii sau chiar doctorul din frica de anu fi considerati nebuni. Oliver Sacks ne explica ca este un fenomen normal care nu are nimic inspaimantator in el si trebuie tratat ca un „țiuit în ureche” adica trebuie ignorat.
Noi vedem cu ochii. Dar totodată vedem şi cu creierul. Iar faptul că vedem cu creierul este adesea numit imaginaţie. Şi suntem familiarizaţi cu peisajele din imaginaţia noastră, calităţile noastre esenţiale. Am trăit cu ele toată viaţa noastră. Însă există în acelaşi timp şi halucinaţii. Iar halucinaţiile sunt cu totul diferite. Ele nu par a fi create de noi. Ele nu par să se afle sub controlul nostru. Par sa vină din exteriorul nostru, şi [par] să imite percepţia.
Aşa că voi vorbi despre halucinaţii. Şi despre un anumit tip de halucinaţie vizuală pe care o întâlnesc în rândul pacienţilor mei. În urmă cu câteva luni am primit un telefon de la un sanatoriu unde lucrez eu. Mi-au spus că unul dintre pacienţii internaţi, o bătrână de 90 de ani, avea halucinaţii. Şi se întrebau dacă nu cumva a luat-o razna. Sau – deoarece era o femeie bătrână – poate a suferit un atac sau avea boala Alzheimer.
Aşa că m-au rugat să merg şi să o văd pe Rosalie, bătrâna doamnă. Am intrat să o văd. Era evident imediat că era perfect raţională şi lucidă, cu o inteligenţă bună. Însă ea a fost foarte speriată şi foarte confuză deoarece avusese halucinaţii. Iar ea mi-a spus — asistentele nu menţionaseră acest lucru — că era oarbă, că era complet oarbă de cinci ani, din pricina degenerării maculare. Dar acum, în ultimele câteva zile, ea a văzut lucruri.
Aşa că am întrebat-o „Ce fel de lucruri?” Iar ea mi-a răspuns „Oameni îmbrăcaţi în rochii orientale, în costume, urcând şi coborând scările. Un bărbat care se întoarce spre mine şi îmi zâmbeşte. Dar are dinţi imenşi într-o parte a gurii. Şi animale. Văd o clădire albă. Ninge, o zăpadă moale. Văd calul acesta, înhămat, îndepărtând zăpada. Apoi, într-o noapte, scena se schimbă. Văd pisici şi câini mergând spre mine. Vin până la un anumit punct şi apoi se opresc. Apoi se schimbă din nou. Văd o mulţime de copii. Urcă şi coboară scările. Poartă culori deschise, roz şi albastru, precum o rochie orientală.”
Uneori, spuse ea, înainte să apară oamenii ar putea halucina pătrate roz şi albastre pe podea, care par să urce pe tavan. Am întrebat-o „Este ca un vis?” Iar ea mi-a răspuns „Nu, nu este ca un vis. Este ca un film.” Ea a spus „Are culoare. Are mişcare. Însă este lipsit de sunet, ca un film mut.” Mai spuse că este un film cam plictisitor. Ea spuse „Toţi oamenii poartă rochii Orientale, urcând şi coborând, foarte repetitiv, foarte limitat.”
Şi ea are simţul umorului. Ştia că fusese o halucinaţie. Însă era speriată. Trăise 95 de ani şi nu avusese niciodată o halucinaţie. Spunea că halucinaţiile nu aveau legătură cu nimic din ceea ce ea gândea sau simţea sau făcea. Că păreau să apară sau să dispară singure. Nu avea nici un control asupra lor. Spunea că nu recunoscuse pe nici unul dintre oamenii sau locurile din halucinaţii. Şi nici unul dintre oameni sau animale, ei bine, pe toate părea să le fi uitat. Şi nu ştia ce se petrecea. Se întreba dacă nu cumva înnebunea, sau îşi pierdea minţile.
Ei bine, am examinat-o cu grijă. Era o femeie bătrână inteligentă. Perfect lucidă. Nu avea nici o problemă medicală. Nu lua nici un medicament care i-ar putea produce halucinaţii. Însă era oarbă. Şi atunci i-am spus, „Cred că ştiu ce ai.” I-am spus: „Există o formă specială de halucinaţie care poate apărea odată cu deteriorarea vederii sau cu orbirea.” „Aceasta a fost iniţial descrisă” i-am spus, „în secolul 18 de către un bărbat numit Charles Bonnet. Iar tu suferi de sindromul Charles Bonnet. Nu este nimic în neregulă cu creierul tău. Nu este nimic în neregulă cu mintea ta. Suferi de sindromul Charles Bonnet.”
Auzind acest lucru s-a liniştit foarte mult, că nu era o problemă gravă, şi de asemenea era destul de curioasă. M-a întrebat „Cine este Charles Bonnet?” A întrebat: „Avea şi el halucinaţii?” Iar apoi a zis „Spuneţi-le tuturor asistentelor că am sindromul Charles Bonnet.” „Nu sunt nebună. Nu sunt dementă. Am sindromul Charles Bonnet.” Ei bine, într-adevăr le-am spus asta asistentelor.
Aceasta pentru minte este o situaţie obişnuită. În mare, lucrez în aziluri de bătrâni. Văd o mulţime de vârstnici care au deficienţe de auz sau de vedere. În jur de 10 procente din oamenii cu deficienţe de auz au halucinaţii muzicale. În jur de 10 procente din persoanele care au deficienţe de vedere au halucinaţii vizuale. Nu trebuie să fii complet orb, doar cu o deficienţă suficientă.
Acum, chiar cu descrierea originală din secolul 18, Charles Bonnet nu le-a avut. Bunicul său avea aceste halucinaţii. Bunicul său era magistrat, un bărbat în vârstă. A fost operat de cataractă. Vederea lui era destul de slabă. Iar în 1759 i-a descris nepotului său diverse lucruri pe care le vedea.
Primul lucru pe care l-a spus a fost că a văzut o batistă plutind in spaţiu. Era o batistă albastră, mare cu patru cercuri portocalii. Iar el ştia că este o halucinaţie. Nu există batiste în spaţiu. Iar apoi a văzut o roată mare sus de tot în spaţiu. Însă uneori nu era sigur dacă halucina sau nu. Deoarece halucinaţiile se potriveau în contextul viziunilor. Astfel că odată, când nepoatele sale erau în vizită la el, a spus „Şi cine sunt aceşti tineri chipeşi care vă însoţesc?” Iar ele au răspuns „Vai, bunicule, nu este nici un tânăr chipeş.” Iar apoi tinerii chipeşi au dispărut. Este tipic pentru aceste halucinaţii ca ele să vină şi să dispară foarte repede. De obicei nu apar şi nu dispar progresiv. Ele sunt destul de bruşte. Şi se modifică brusc.
Charles Lullin, bunicul, a văzut sute de figuri diferite, peisaje diferite de toate tipurile. Odată a văzut un om în halat de baie fumând o pipă, şi şi-a dat seama că era chiar el. Aceea era singura figură pe care a recunoscut-o. Odată, în timp ce se plimba pe străzile Parisului, a văzut — asta era real — o schelă. Însă atunci când s-a întors acasă a văzut miniatura schelei înaltă de 15 cm, pe masa sa de lucru. Această repetare a percepţiei este uneori denumită palinopsie.
Cu el, şi cu Rosalie, ceea ce pare să se întâmple – şi Rosalie a întrebat „Ce se întâmplă?” — şi am răspuns că pe măsură ce îţi pierzi vederea, pe măsură ce părţile vizuale ale creierului nu mai receptează nici o informaţie, devin hiperactive şi excitabile. Iar ele încep să se declanşeze în mod spontan. Şi apar halucinaţiile. Halucinaţiile pot fi într-adevăr foarte complicate.
Cu o altă pacientă de-a mea, care, [asemeni lui Charles Lullin, încă] avea o viziune, această viziune a ei putea fi deranjantă. Odată spunea că văzuse un bărbat îmbrăcat cu o cămaşă în dungi, într-un restaurant. Iar el s-a întors. Apoi s-a divizat în şase figuri identice îmbrăcate în cămăşi cu dungi, care au începuseră să meargă spre ea. Iar apoi cele şase figuri s-au reunit, ca într-o concertină. Altădată, în timp ce conducea maşina, de fapt în timp ce soţul ei conducea maşina, drumul s-a despărţit în patru. Iar ea a simţit că mergea simultan pe cele patru drumuri.
Avea de asemenea halucinaţii foarte mobile. Multe dintre ele avea de-a face cu o maşină. Uneori vedea un adolescent stând pe capota maşinii. Era foarte tenace şi se mişca oarecum graţios când maşina a întors. Iar când au ajuns la un semafor, băiatul s-ar fi ridicat brusc, la 30 de metri în aer, şi apoi a dispărut.
O altă pacientă de-a mea avea diferite tipuri de halucinaţii. Era o femeie care nu avusese probleme cu ochii, ci cu părţile vizuale ale creierului. O mică tumoră pe cortexul occipital. Şi, pe deasupra, vedea desene animate. Desenele animate erau transparente şi ii acoperea jumătate din câmpul vizual, ca un ecran. Iar ea vedea în special animaţiile lui Kermit Broscoiul. Eu recunosc că nu urmăresc Sesame Street. Însă avea dreptate întrebând „De ce Kermit?” „Kermit Broscoiul nu înseamnă nimic pentru mine.”, spunea ea. „Ştiţi, mă gândeam la determinanţii Freudieni. De ce Kermit? Kermit Broscoiul nu înseamnă nimic pentru mine.”
Nu o deranjau prea mult personajele de desene animate. Dar ceea ce o deranja era faptul că vedea imagini foarte persistente sau halucinaţii ale feţelor şi, ca şi în cazul lui Rosalie, feţele erau adesea deformate, cu dinţi sau ochi foarte mari. Iar acestea o speriau. Ei bine, ce se petrece cu aceşti oameni? În calitate de medic, trebuie să încerc să definesc ceea ce se petrece, şi să liniştesc oamenii. Şi în special să îi asigur că nu înnebunesc.
Cam în jur de 10 procente, după cum spuneam, din oamenii cu deficienţe de vedere le au. Însă nu mai mult de un procent dintre oameni le conştientizează. Deoarece le este teamă să nu fie consideraţi nebuni sau altfel. Iar dacă ei nu le menţionează propriilor lor doctori ar putea fi diagnosticaţi greşit.
În special deoarece concepţia este aceea că dacă vezi sau auzi lucruri, înnebuneşti. Însă halucinaţiile psihotice sunt complet diferite. Halucinaţiile psihotice, indiferent dacă sunt vizuale sau auditive, ele vi se adresează. Vă acuză. Vă seduc. Vă umilesc. Vă batjocoresc. Interacţionaţi cu ele. Nici una dintre aceste calităţi de a vi se adresa nu se regăseşte în halucinaţiile Charles Bonnet. Este un film. Vedeţi un film care nu are nimic de a face cu voi. Sau cel puţin aşa îl consideră lumea.
Există de asemenea epilepsia lobului temporal, destul de rară. Şi câteodată, dacă cineva o are, s-ar putea simţi transportat într-un timp şi un loc din trecut. Sunteţi la o anumită intersecţie de drumuri. Simţiţi miros de castane prajite. Auziţi traficul. Sunt implicate toate simţurile. Şi aşteptaţi o fată. Şi este acea seară de marţi din 1982. Iar aceste halucinaţii ale lobului temporal sunt halucinaţii multi-senzoriale, pline de sentiment, pline de familiaritate, localizate în timp şi spaţiu, coerente, dramatice. Halucinaţiile Charles Bonnet sunt complet diferite.
Astfel, în halucinaţiile Charles Bonnet, există toate tipurile de nivele, de la halucinaţii geometrice, precum pătratele roz şi albastre pe care le vedea femeia, până la halucinaţii destul de elaborate conţinând trăsături şi în special chipuri. Chipuri, şi câteodată chipuri deformate, reprezintă singurele lucrurile comune din aceste halucinaţii. Iar al doilea lucru comun sunt personajele de desene animate.
Deci, ce se întâmplă? Fascinant, în ultimii ani, a fost posibilă realizarea imagisticii creierului funcţional, efectuarea fMRI pe oameni în timp ce halucinează. Şi de fapt pentru a găsi acele diferite părţi ale creierului vizual care sunt activate în timp ce ei halucinează. Atunci când oamenii au aceste halucinaţii geometrice simple, este activat cortexul vizual primar. Aceasta este o parte a creierului care percepe muchii şi forme. Nu vezi imagini cu ajutorul cortexului vizual primar.
Atunci când se formează imaginile, o parte superioară a cortexului vizual este implicată în lobul temporal. Şi în special o parte a lobului temporal care este denumită girus fusiform. Şi se ştie că atunci când girusul fusiform al oamenilor este vătămat, îşi pot pierde abilitatea de a recunoaşte feţe. Însă dacă activitatea girusului fusiform este anormală, pot halucina feţe. Şi exact asta găseşti la o parte dintre aceşti oameni. În partea anterioară a girusului se află o zonă în care sunt reprezentaţi dinţii şi ochii. Iar acea parte a girusului este activată atunci când oamenii au halucinaţiile deformate.
Există o altă parte a creierului care este activată în mod special atunci când persoana vede personaje din desene animate. Este activată atunci când recunoaşte personaje din desene animate, când cineva desenează personaje de desene animate şi când o persoană le halucinează. Este foarte interesant faptul că aceasta ar trebui să fie specifică. Există alte părţi ale creierului care sunt implicate în mod specific în recunoaşterea şi halucinarea clădirilor şi a peisajelor.
Prin 1970 s-a descoperit că nu erau implicate doar anumite părţi ale creierului, dar şi anumite celule. „Celule faciale” au fost descoperite în jurul anului 1970. Iar acum ştim că există sute de alte tipuri de celule, care pot fi foarte foarte specifice. Deci puteţi avea nu doar celule „maşină”, ci puteţi avea celule „Aston Martin”. Am văzut azi dimineaţă un Aston Martin. Trebuia să îl aduc în minte. Şi acum este undeva înăuntru.
Acum, la acest nivel, în ceea ce este denumit cortexul inferior-temporal, sunt numai imagini vizuale, sau născociri sau fragmente. Numai la nivele mai ridicate iau parte şi alte simţuri şi sunt legături cu memoria şi afectivitatea. Iar în sindromul Charles Bonnet nu ajungi la aceste nivele mai ridicate. Te afli în aceste nivele ale cortexului vizual inferior unde ai mii şi zeci de mii şi milioane de imagini, sau născociri, sau fragmente din născociri, toate codificate neuronal, în anumite celule sau mici grupuri de celule.
În mod normal acestea fac toate parte din şuvoiul integrat de percepţii, sau imaginaţia. Iar persoana nu le conştientizează. Numai în situaţia în care persoana are deficienţe de vedere, sau este oarbă, procesul este întrerupt. Şi în locul unor percepţii normale, obţineţi o stimulare haotică, convulsivă, sau o eliberare, a tuturor acestor celule vizuale, din cortexul temporal inferior. Deci, dintr-o dată vezi o figură, vezi o maşină. Dintr-o dată una, dintr-o dată alta. Mintea face tot posibilul să o organizeze, şi să îi dea o oarece coerenţă. Însă nu cu foarte mult succes.
Atunci când acestea au fost descrise pentru prima dată se credea că ele pot fi interpretate ca vise. Dar în realitate oamenii spun că, „Nu recunosc oamenii. Nu pot face nici o asociere.” „Kermit nu înseamnă ceva pentru mine.” Nu ajungeţi nicăieri dacă le consideraţi a fi vise.
Ei bine, eu am spus, mai mult sau mai puţin, ceea ce aveam de spus. Aş vrea doar să recapitulez şi să spun că acest lucru este unul obişnuit. Gândiţi-vă la numărul de orbi. Cu siguranţă există sute de mii de persoane oarbe care au aceste halucinaţii, dar cărora le este mult prea teamă să vorbească despre ele. Deci acest gen de lucruri trebuie anunţate, penru pacienţi, pentru doctori, pentru public. În final, cred că ele sunt extrem de interesante şi de valoroase, pentru oferirea unei înţegeri a modului în care funcţionează creierul.
Charles Bonnet spunea, cu 250 de ani în urmă — se întreba cum, referitor la aceste halucinaţii, cum teatrul mental, aşa cum l-a denumit el ar putea fi generat de maşinăria creierului. Acum, după 250 de ani, cred că începem să înţelegem cum se face acesta. Mulţumesc foarte mult.
Chris Andersen: A fost superb. Mulţumesc foarte mult. Vorbiţi despre aceste lucruri cu atât de multă înţelegere şi empatie pentru pacienţii dumneavoastră. Aţi trăit şi dumneavoastră înşivă vreunul dintre aceste sindroame despre care scrieţi?
Oliver Sacks: Mi-era teamă că o să mă întrebi asta. Ei bine, da, destul de multe dintre ele. Şi de fapt şi eu am o mică deficienţă vizuală. Sunt orb de un ochi, şi nu văd nemaipomenit de bine cu celălalt. Şi am halucinaţii geometrice. Dar se opresc acolo.
C.A.: Şi nu vă neliniştesc? Pentru că înţelegeţi ce o provoacă. Nu vă îngrijorează?
O.S.: Ei bine, nu mă tulbură mai mult decât ţiuitul din urechi. Pe care îl ignor. Mă interesează ocazional. Şi am multe dintre imaginile lor în notiţele mele. Şi eu mi-am făcut un FMRI ca să văd cum preia controlul cortexul meu vizual. Iar când văd toate aceste hexagoane şi lucruri complexe, pe care de asemenea le am, în migrena vizuală, mă întreb dacă toată lumea vede lucruri de tipul asta, şi dacă lucuri precum arta din peşteră, sau arta ornamentală ar putea proveni puţin din ele.
C.A.: Acesta a fost un discurs extraordinar de fascinant. Vă mulţumim că ni l-aţi împătăşit.
Comentarii (3)
Lasă un răspuns
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Cineva foarte draga mie mi-a spuns ca ” Stiinta de a trai este arta de a imbatrani” – initial nu am inteles valoarea acestei fraze. Toate experientele vietii, modul cum le percepem, linistea si bucuriile, socurile si tristetile, evenimentele dorite si cele nedorite, trecerea timpului, inchistatile, egoismele , altruismele toate starile si emotiile prin care trecem si ce urma lasa in noi, ne determina in timp real sanatatea fizica, mentala, emotionala. Am inventat paleative care sa ne duca intr-o lume iluzorie in care sa ne manifestam adrenalina asa cum este abuzul de tutun, alcool, droguri, ipohondia care la e moda inghitim fel de fel de pastile ca asa a spus medicul ca trebuie – ca sa slabim, sa ne inrasam, sa ne botoxam si diverse altele …toate isi pun amprenta asupra sistemului nervos central – „cutia cu maimute” – care in conditii de anumiti stimuli interni sau externi supusa timpi indelungati – se adapteaza creein sinapse noi nu neaparat utile ca intelegere pentru noi, pentru a ne tine in viata dar care ne altereaza profund realitatea si capacitatea imunitara de refacere a structurilor neuronale. Daca o functie se altereaza – creierul genereaza noi retele care nu substituie ci dezvolta alte aptidudini de adaptare la realitatea cotidiana. Daca dupa un timp acea functie revine – creierul retransmite si reface conexiunile. Daca nu revine fie ca urmare a unei interventii chirurgicale fie prin exercitii fizice sau kinetoterapie sau masaj – reletele neuronale create raman stabile dar realitatea este altfel setata fata de sistemul initial. Astfel cei ce orbesc isi dezvolta mai mult simtul tactil, auzul, mirosurile, capacitatea de adaptare raportata la corpurile din jur printr-un sistem de ecolocatie pe care pana atunci nu il aveam ca normal si cei ce vad nu au aceasta capacitate – sunetele determina distanta fata de un corp fix sau aflat in miscare cat si dimensiunile lui. Alcoolici au simturile pe de-o parte exacerbate – pe de-o parte atrofiate. Realitatea lor suporta mari abateri de la realitate deoarece pot accesa elemente ale subconstientului care se suprapun peste realitate si emit anumite stari la care creierul se adpateaza prin alte relele neuronale pe care le creaza ca sa tina corpul si celelate functii adaptate la relitate in miscare sau la consumul excesiv de alcool sau de orice drog care ajung in sistemul circulator – sange , limfa, implict in toate organele si care afecteaza prioritar intreg sistemul endocrin, cel care regleaza si protejeaza functiile imunitare de control si raspuns ala organismului la orice stimuli. In acelasi timp se atrofiaza centrii de control si ratiune logica in coordonare cu planul real fizic in manifestare.Omul, fiecare in parte trebuie luat ca un sistem care isi gaseste forme proprii de actiune si raspuns la starile constiente si incostiente asumate responsabil sau iresponsabil, voit sau incontrolabil reflex.. Suntem ca un iceberg – constient si vizibi 10% restul este campul nostru relational, empaticul , universul pe care il influentam prin simpla prezenta si cu care comunicam prin orice inspiratie si expiratie – ca o dioda activa. Desi acest fenomen poate fi studiat stiintific – frumusetea este ca fiecare chiar in conditii identice de a sta si a fii supusi o perioada, rectionam parte la fel dar de fapt mult diferit unii fata de ceilalti. Conteza motivatia pentru viata care este diferita la fiecare individ in parte si care nu se supune legilor masurabile si nici logice. Este acel ceva ce ne face si ne tine unicate. Tratamentele alopate care sunt preponderent chimice au dus la alterarea fiintei umane prin distrugrea unor sinapse neuronale si a capacitatii naturale de autoreglare si imunitate. Este ceea ce s-a facut si la plantele de cultura. Ingrasamintele sau semintele modificate genetic sunt clone care se autodistrug si distrug ele nefind in structura ADN-ului real al acelei plante, legume, fruct, animal neputandu-se adapta real celorlalte fenomene fizico chimice ale atmosferei pamantului si legilor existentiale reale zilnice interschimbabile ca fiind naturale si benefice – nu, emit elementi disturbatori. Se dezvolta doar anumite abilitati dar acestea fiind excesive nu sunt in armonie si capacitate de adaptare, deci se autodistrug intr-o perioada mai mare sau mai mica. Este adevarat ca se preiau in alte organisme si produc aceleasi efecte catastrofale. Hrana chimica pe care o ingeram produce mutatii si reactii chimice pe care creierul uman nu le recunoste si la care da diferite reactii de la a provoca o respingere pana a le depozita si crea implicit noi afectiuni. Te tratezi de inima si mori de rinichi. La acesta ora din vaccinuri si tratamente eronate sau reactii adverse mor mai multi oameni decat din cauza initiala. In ultimii ani au murit mai multi oameni decat in perioada de razboi. Deoarece nu avem dusmani naturali am devenit noi insine alterand culmea existenta noastra globala generala. Consumurile rationale ar face posibila o existenta armonioasa – dar omul nu este o fiinta rationala. O furmica aduna hrana pentru tot sistemul in care traieste – atat cat traieste iar de pe urma sa traiesc si alte specii – cu siguranta insectele sunt de miliarde de ori mai multe decat oamenii si cu toate astea ele sunt necesare planetei , vietii sub toate formele lor de manifestare si nu isi pun probleme de a se elimina intre ele pentru ca sunt diferite, mai mari, mici, vizibile si invizibile – pentru teritorii si resurse pe care nu le folosesc real – din contra au proprietatea de a genera pamant fertil pentru viata altor specii – deci sunt in integralitatea lor utile. Si nu isi pun problema ca planeta se va scufunda sau iesi de pe orbita din cauza greutatii lor – ceea ce si pentru om este aberant sa isi imagineze si cu toate astea o face . Animalele au cicluri de viata si sunt specii complet diferite care orice consum il au, il reintorc ca substante utile in natura in cicluri firesti zilnice. Singurele fiinte care nu se agreaza intre ei si distrug natura sunt oamenii care au inventat legi in afara legilor firesti ale naturii, desi oricum sunt supusi cu sau fara voia lor acestora. Necunoasterea legii nu inseamna ca nu se aplica. Si bogatia in materiale si bunuri nu are nici o legatura cu legile vietii. Toate apartin de fapt acestei planete – inclusiv fiintele umane – care se cred …dar de fapt sunt tot o specie. De orice posibil eveniment nu te apara nimeni daca tu insuti nu o faci si orice faci in legatura cu tine suporti consecintele intr-o unitate de timp mai mare sau mai mica. Dalai Lama spune ca „omul aduna si distruge la tinerete ce va trebui sa risipesca si sa repare la batranete”. Deci este o lege a firi care se aplica. Bolile sunt somatizarea emotiilor, a gandurilor, a sentimentelor, a neintelegerii si incalcarilor legillor vietii. Orice faci in exces din ceva – vei compensa in exces din altceva. Daca aduni ca disperatul din ceva – pierzi altceva – chiar relatia cu tine si cu realitatea. Taierea excesiva de paduri pentru a aduna unii marea avere – ne distruge mediul vital tuturor. Padurea find elementul care regleza natural schimburile de gaze si protectia vietii – este o emanatie a compusilor biochimici care sustin toate formele de viata existente cat si ciclurile atmosferice si calitatea aerului. Cautam viata pe alte planete, care prima data trebuie sa gasim apa in orice stare – care trebuie sa poata sa suporte cicluri evolutive in cele trei stari in acelasi timp in zone diferite lichida, gazoasa, solida si iar lichida, gazoasa, solida in cilcuri de noapte – zi si de a permite crearea atmosferei (pe care aici o distrugem zilnic prin toate formele de poluare) si reactii biochimice care sa se transforme in elemente verzi si apoi copaci care sa faca aceste legaturi functionale permanent – de abia atunci vorbim despre posibile conditii de viata pentru orice vietate de care suntem si noi specia umana codependenti. Fara acesta planeta – suntem ……nici nu mai conteaza. Deci e timpul sa reparam ceea ce am distrus stopand orice forma de abuz asupra planei si a resurselor ei naturale care sunt acolo pentru a proteja stabilitatea solurilor , a temperaturilor si a conditiilor de viata. Extragerile masive de petrol si gaze vor crea efecte negative majore asupra atat a mediul geologic cat si a atmosferei terestre supraincarcate de toxine si fara a a se putea apara deorece elementele ei naturale autocreate in miliarde de ani de evolutie – padurile le defrisam irational. Actualele politici nu tin cont de nimic – sunt abuzive si excesive deci autodistructive. Din orgoliile mintilor excerbate a unor iertat sa imi fie maimutoi manipulati grosier – de alti maimutoi mai bolnavi psihic de putere (iluzie pentru ca real nu exista) – riscam viata pe intreaga planeta. Manifestarea atator boli ca urmare a conditiilor de stres exacerbat – a dus si duce la devieri comportamentale majore la care tehnologia nu ne va ajuta decat a ne autoditruge mai repede. Culmea este ca desi stim mai mult cu atat mai putin apreciem valoarea reala a inteligentei vietii. Am desfacut in nonoparticule atomii si cautam sa intelegem vidul care creaza cum si de ce. Dar cei care traiesc 100 si peste 100 de ani sunt cei care traiesc culmea in sate izolate hranindu-se cu ceea ce pamantul ofera, imbracandu-se cu cateva schimburi de haine create si cusute de ei, band apa din izvoare, vindecandu-se cu plante locale, avand viata activa de munca si intima pana la adanci batraneti, traind cateva generatii foarte apropiati, avand activitati comune si predandu-si stafeta stiintelor ancestale , care venereaza pamantul si cerul cu soare, luna si bolta instelata, incalzindu-se la foc si cantand si dansand ca un omagiu adus vietii si evenimentelor ei majore. Si sunt lucizi cu ochii vii . Mor de batranete impacati cu sine, inconjurati de membrii familiei. Exista si cateva povesti despre un american care pleca intr-un sat de pescari si le observa simplitatea vietii, sanatatea, frumusetea fizica a chipurilor si corpurilor si mai ales fericirea zilnica desi nu aveau in exces, avantaje tehnologice – dar erau sanatosi, altruisti, comunitari in activitati, calzi si aproape de toti membrii familiei implicati in viata sociala zilnica. Le-a propus o schimbare prin achizitionare de credite, investitii in utilaje performate, pescuit excesiv si bani cu avantajele si obligatiile acestora pentru a inchide aceste cicluri. Ascultand povestea americanului acestia l-au intrebat in final pentru ce ar face toate acestea. – Pentru a trai fericiti i-a spus el si de isi permite apoi de a avea un spatiu mirific linistit asa cum ei au acum. Raspunsul lor a fost simplu – daca noi avem totul de a fi fericiti acum – in armonie cu noi si natura care ne da tot ce vrem – de ce ne-ar trebui atatea in exces de care nu avem nevoie si ne-ar distruge de fapt sanatetea si existenta nu doar a noastra ci si a mamei nostre pamant ? De ce sa facem atata rau ca sa descoperim ca am distrus si cautam binele de care avem nevoie ? Daca noi avem raiul vostru care vi-l doriti, inseamna ca voi traiti iadul vostru – si fiecare suntem responsabili de ceea ce creem. Avem credinta nostra si ne supunem ei si nu avem nevoie de banii vostrii pentru ca avem averea nostra zilnica pe care nu ne-o fura nimeni si nu nevoie sa ne aparam de noi si doar sa ne ajutam sa traim frumos impreuna. Dar intotdeuna un cetatean alb zdanganind pietricele colorate si oferind alcool va exacerba minti si va crea dezastre. Sau poate ….ne aparam valorile de noi insine invatand sa le respectam. Viata nu este o iluzie – este realitatea zilnica care ne inconjoara la timpul prezent si asa cum suntem fiecare dispusi sa o intelegem – dar ea are grija sa ne fie profesor zilnic. Ca o paranteza un exemplu trist zilnic manifestat la romani -acceleratia dusa lin exces duce la moarte sigura nu doar a celui ce a apasat pedala cat si celor ce calatoresc cu el. Indiferent cat de credincios la orice divinitate esti, ce masina iti permiti, de vasta ai, ce sex, ce pregatire, ce educatie, ce emotie, ce justificare – intre viata si moarte este o secunda de neatentie si o provocare a realitatii care are legi proprii nesupuse nimanui. Constiinta inseamna prezenta in realitate prin toate simturile active armonios. Oricum o vom manifesta diferit. Suntem unicate.
Si trist dar m-am distrat avand cateva intalniri cu medici pentru a da diagnostice si tratamente mamei mele. Si sa vad daca cineva cunoaste efectele adverse a tratamentelor prescrise mai ales ca fiecare are o alta perceptie fata de specialitatea altuia, fara a se pune de acord si realiza ca stiinta lor trebuie de fapt ca aiba efecte asupra fiintei din fata lor care are o varsta si anumite reactii la anumite pastile. Nici un gand macar …ei dau pastile pentru si pentru …dar analizand efectele adverse produc mai grave consecinte dacat boala actuala in acest stadiu. Deci daca ia pastilele de inima ii afecteaza ficatul si rinichi. Daca ia pastilele de dureri ii afecteaza inima si sistemul nervos. Daca ia pentru instabilitate emotionala ii distruge stomacul si pancresul. Deci….despre ce vorbim cand sunt atatea medicamente care provoaca atatea rectii chimice care duc real la creerea altor afectiuni, care pentru a le trata, vor efecta altceva, ce tratandu-le ne intoarcem la cauzele initiale care luand tratamente intre timp modificate, vor altera ale efecte, combinate cu hrana zilnica care are si ea compusii sai chimici – plus poluarea atmosferica, instabilitatea presiunii si a manifestarilor climatice, stresul cotidian zilnic prin toate mijloacele…..si vorbim despre sanatate fizica, mentala, emotionala ? Ce este mai rentabil si pentru cine….ce mai este omul si la ce foloseste…. ce inseamna sanatos azi ? Ca sa nu mai spun despre circul cu cardul de sanatate.
Este revoltator Razvane, sa accepti asemenea lungimi de dizertatii care deranjeaza. Deranjeaza in primul rand prin explicatii puerile si pareri preconcepute, scotand clar in evidenta caracterul imatur si obsesia pentru ” aparitii” pe paginile acestui site. Si eu sunt un intelectual, dar niciodata nu mi-am scos in evidenta diplomele sau functiile ocupate. Diferenta este! Se foloseste site-ul ca o rogojina pe care arunca tot noroiul din interiorul sau. Este primul comentariu ce il fac si … desi ai fost atentionat de mai multe ori in acest sens, …. nu pot intelege de ce lasi ca acest deranj sa predomine, pierzi acele comentarii de bun simt si respectuoase care de cele mai multe ori au ajutat, nu au deranjat.
Sunt nevoit sa spun si acest lucru pentru care imi cer mii de scuze ” acest site nu este pentru cei ce sufera de paranoia, nici pentru cei schizofrenici”. Iarta-ma Razvane, sincer sunt nevoit sa ma dezabonez.