Coperta File

File de Lumina

 

25,00 lei

Până mai Ieri, când factorul poştal era cel mai important om din comunitate, încă existau: Pilda, Povaţa şi Povestea, care Astăzi, au dispărut. Răzvan Şerbu le reînvie într-un mod meşteşugit, adevărat, folosindu-se şi de ajutorul Tatălui Ceresc. Nu are cu Dumnezeu o relaţie elaborată, de tip teologic, ci una simplă şi directă, ca şi Cioran. Iar rezultatul acestei reţete originale a fost un succes deplin. Citiţi cartea “File de Lumină”, fiindcă merită! Demult nu s-a mai scris o asemenea carte!

Ioan T. Lazăr

Cod Produs: File_de_lumina Categorie: Etichete: , , ,

Descriere produs

Un strop de pasiune, o picătură de speranță și alta de bucurie, adunate din râul vieții, au stat în Lumina iubirii, înainte de a fi așternute în paginile aceste cărți.
Mici povestiri, scurte nuvele, cu întâmplări variate, care deschid porțile minții și oferă căldura sufletului, stau gata pentru a fi citite de cei care caută bucuria și fericirea.
Fiecare poveste ne aduce în fața noastră o oglindă, o frică, o întrebare, un sentiment și o provocare. Când dragostea este lângă noi suntem de neînfrânt. Prin iubire ajungem asemenea zeilor, iar Paradisul este la picioarele noastre.

Cu multă dragoste,
Răzvan Șerbu

Până mai Ieri, când factorul poştal era cel mai important om din comunitate, încă existau: Pilda, Povaţa şi Povestea, care Astăzi, au dispărut. Răzvan Şerbu le reînvie într-un mod meşteşugit, adevărat, folosindu-se şi de ajutorul Tatălui Ceresc. Nu are cu Dumnezeu o relaţie elaborată, de tip teologic, ci una simplă şi directă, ca şi Cioran. Iar rezultatul acestei reţete originale a fost un succes deplin. Citiţi cartea “File de Lumină”, fiindcă merită! Demult nu s-a mai scris o asemenea carte!

Ioan T. Lazăr

Tâlc. Acesta este cuvântul care definește cel mai bine, sintetic, povestirile acestui volum. Totul este simplu și curat. Direct fără vorbe mari. Ingenuu. Pur, scrise dintr-un suflet de copil. Copil matur. Învățat să trăiască în Bine și pentru Bine, în Lumină, Bucurie. Împărțind și împărtășind Speranță și Optimism. Desenând figuri de basm, pe care ne îndeamnă să le descifrăm în cele mai neînsemnate lucruri care ne înconjoară, care ni se întâmplă.
Povești parcă pentru altă lume, alte vremuri, scrise de un om convins că Binele poate și trebuie să ne fie BUSOLĂ orișicând.
Povești pentru orice timp însă, pentru orice vârstă. Scrise cu generozitatea celui dornic să ofere alternativă acolo unde pare că ea nu mai există, scrise cu delicatețe, dar și cu forță, cu sensibilitate, dar și cu fermitate. Adevăruri universale, pe care le-am uitat. Pentru că ne-am îndepărtat prea mult de vârsta și abilitățile copilăriei, dintre care cel mai de preț este inocența.
Și ce simplu ar fi totul! Căci autorul oferă prin fiecare povestire un răspuns la o problemă, o întrebare, o dilemă, o dramă, cu care ne confruntăm cu toții în viață. Și totul este simplu, neverosimil de simplu. Cartea lui Răzvan este de fapt un memento. Nu trebuie să uităm nicicând, în nicio clipă a vieții noastre, de cel mai grozav, minunat și simplu adevăr al lui Dumnezeu – IUBIREA. Iubirea față de semeni, față de tot ce ne înconjoară, văzut ori nevăzut.
Simplu, nu?
Dar cât de profund.

Cristina Nicula

 

 

Mi-am pus rucsacul în spinare, mi-am încheiat cu grijă toate chingile și mi-am îndreptat privirea spre Gelu, prietenul meu. El s-a echipat deja, cortul lui e bine strâns și totul arată perfect. Ne zâmbim.
– Gata! E ziua cea mare!, spune el, privindu-mă cu bucurie.
– Atunci, să nu mai stăm. Ne cheamă muntele. Floarea de aur ne așteptă.
Am avut norocul să descopăr, la un anticariat, un document vechi, între paginile unei cărți prăfuite. Gelu este un istoric pasionat de munții noștri și de comorile lor. Așa ne-am cunoscut, în urmă cu șapte ani. Eu cu documentul în mână, el cu zâmbetul pe buze, căutând să descifreze misterele trecutului. Îmi aduc aminte și acum, primele lui cuvinte: „Interesant! E vorba despre celebra floare de aur…  e un document uluitor.” Era pentru prima dată când auzeam despre floarea de aur. Acum, pot spune că sunt unul dintre cei mai informați oameni asupra subiectului; am devenit un specialist în istoria florii de aur. Sunt vânătorul cu o singură țintă, căutătorul de comori.
Singura referire la ea pe care o știa la vremea aceea Gelu era un alt document pe care i-l arătase profesorul Hortopan. Acolo se vorbea despre o floare magică, ce avea însușiri nebănuite. O singură petală purtată la piept oferea puterea de a vedea dincolo de aparențe și de a descifra clar orice mister al universului. Practic, ți se oferea răspunsul la orice întrebare, dar pentru acea floare ți se cerea un preț mare. Nimeni nu știa despre ce era vorba. Documentul nu menționa asta, dar spunea că trebuie să fii gata să dai totul ca să poți ajunge la ea. Gelu i-a spus atunci profesorului că îi plăcea legenda, dar reacția acestuia fusese neașteptată: s-a supărat și a plecat. Gelu și-a dat seama că profesorul era convins că nu este vorba doar despre o legendă.
– Păcat că nu e și Hortopan acum cu noi, spun eu cu tristețe.
– Așa este. El și-a dedicat întreaga viață florii. Acum am rămas doar noi doi să o găsim.
Profesorul plecase dintre noi, în urma unui accident stupid, pe o pârtie de schi. Era o fire veselă, deschisă, ca urmare ne-a spus tot ce știa în legătură cu floarea de aur. Așa am putut-o urmări înapoi, de-a lungul veacurilor. Am aflat că era folosită de marii preoți ai dacilor, apoi de unii călugări ce erau apropiați de Ștefan Cel Mare și chiar de Vlad Țepeș. Apoi am aflat de societăți secrete, ce foloseau o petală a florii, punând-o în apa cu care își botezau adepții. Una dintre petale se spune că ar fi ajuns la Vatican, iar alta la Constantinopol. Multe informații ce păreau fără legătură între ele erau puse în ordine de Hortopan.
Într-o seară, când eram toți trei, Gelu a remarcat ceva ciudat, a avut acea revelație care ne-a permis să o urmărim, el a avut ideea că floarea apărea cu o anumită periodicitate, nu pur și simplu întâmplător. Am observat că floarea apărea de două ori în fiecare secol. Putea fi găsită din cincizeci în cincizeci de ani. Apoi, am remarcat ceva și mai ciudat. Cei care mergeau să o caute plecau mereu din același loc, iar dimineața, umbra stâncii din vârful dealului din spatele călătorului acoperea perfect stânca de pe dealul din față.
Documentul găsit de mine era cheia. Cu el puteai găsi punctul de plecare. Imediat cum l-am descifrat, am făcut o excursie cu profesorul și cu Gelu până acolo. Totul corespundea descrierii, dar umbrele nu se aliniau deloc. După mai multe excursii, am reușit să aflăm ziua exactă în care acest lucru se întâmpla – întâi februarie. Atunci se năștea floarea care oferea cunoașterea absolută.
După aflarea datei, restul a fost o joacă de copii. Anul l-am descoperit simplu. Singurul lucru care ne dădea bătaie de cap erau Treptele spre cer. Această scară era menționată în aproape toate documentele. Noi nu o găsiserăm, dar ni se spunea că ea apare numai când floarea înflorește, așa că nu ne făceam prea multe griji.
Am plecat grăbiți ca să ajungem la locul stabilit înainte de răsărit. Astăzi e întâi februarie, ziua cea mare, e singura noastră șansă, floarea va mai înflori din nou abia peste 50 de ani.
Când soarele a început să mijească la orizont, noi eram între cele două dealuri. Într-adevăr, umbra se alinia perfect, așa că am pornit în cea mai mare aventură a vieții noastre. Drumul era obositor și chiar dacă îl mai făcuserăm de câteva ori, tot reușea să scoată sufletul din noi. Cea mai mare teamă pe care o aveam era să nu înceapă ploaia. Pe întâi februarie, vremea este extrem de capricioasă în aceste locuri. După două ceasuri, ne-am întâlnit cu un cioban bătrân, bărbos, îmbrăcat cu… o oaie, sau cel puțin așa arăta când îl priveai de la distanță.
– Bună ziua, bade!
– Bună să fie și a matale!
– Ce zici, cum va fi vremea azi?
– Va fi vreme bună!
– Da, unde mergeți așa cu noaptea-n cap?
– La Treptele spre Cer, răspunse Gelu, sperând orbește că acest cioban a auzise de ele.
– Vă duc eu la ele, dacă mă plătiți, spuse ciobanul zâmbind.
Ne-am uitat la el uimiți. Nu ne venea a crede. Treptele există!
– Cum așa? Știi matale unde sunt? Există?
– He, he! Există! De ce să nu existe? Sunt aici încă de când au apărut munții.
– Te plătim, desigur. Spune-ne ce vrei.
– Ce ți-ai dori?
– Ceva de preț! Alegeți voi ce vreți să-mi dați. Dar fiecare dintre voi alege singur și fiecare dintre voi trebuie să-mi dea ceva, fără să vorbiți însă între voi.
Mă uit la Gelu și văd cum se caută în buzunar să scoată banii pe care îi avea la el. Eu simt că e o capcană, vreau să-l avertizez, dar ciobanul mă privește și nu pot spune nimic. Gelu îi dă toți banii pe care îi avea la el, aproape 1.000 de lei. Eu mă uit la cioban și văd că e desculț. Mă gândesc că bocancii mei l-ar ajuta mai mult. Sunt gata să merg o zi întreagă fără încălțări prin zloată și frig, dacă mă duce la floare. Am mai mers desculț, nu mi-e frică, mai ales că el a zis că va fi vreme bună.
Ciobanul se încalță cu bocancii mei și bagă banii la chimir.
După câțiva pași, mi-am dat seama că mă grăbisem. Pietricelele de pe drum mă împungeau ca niște ace și fiecare pas era un chin. M-am oprit, mi-am bandajat picioarele cu niște cârpe și le-am legat cu bandă izolatoare. Acum era mult mai bine.
Am mers vreo două ceasuri… când a început o ploaie rece chinuitoare.
– Ne-ai zis că va fi vreme bună!, îl aud pe Gelu, supărat.
– Da, așa am zis!
– De ce ne-ai mințit?
– Ha, ha! Nu v-am mințit cu nimic!
– Atunci… nu știai că vine ploaia?
– Ba știam, după norii din vârful muntelui de colo, spuse el arătând cu mâna spre stânga.
– Și de ce ne-ai spus că va fi vreme bună?
– Pentru că eu sunt întotdeauna satisfacut cu ceea ce primesc. Dacă plouă, mă bucur de ploaie, dacă ninge, mă bucur de zăpadă, dacă e senin, mă bucur de soare. Când îți vei da seama că nu poți avea parte de tot ce-ți dorești, vei învăța să fii întotdeauna mulțumit cu ceea ce primești. Pentru mine întotdeauna este vreme bună.
– Da, așa este! spun eu, cu gândul la bocancii mei. Puteam să-i dau și un nasture, pentru el ar fi fost același lucru. Acum, asta e. Iată că ciobanul înțelept are acum o grămadă de bani și bocancii mei, iar noi i-am dat de bunăvoie.
Ciobanul vede privirea mea și ochii furioși ai lui Gelu. Începe să râdă…. (fragment din nuvela Trepte spre Cer, publicată în cartea File de Lumină)

Recenzii

Nu există încă recenzii.

Fii primul care adauga o recenzie pentru “File de Lumina”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

[+] Zaazu Emoticons Zaazu.com