skip to Main Content
0744.135.444 Redactia@filedelumina.ro

Portretul fiului

 

Un om bogat, pasionat de artă, avea în colecția lui opere ale tuturor marilor maestri, renascentiști, clasici și moderni, din toate școlile și curentele. Deseori stătea împreună cu unicul său fiu, admirând minunatele piese din colecția lor.

Dar a izbucnit războiul și fiul a fost înrolat și trimis la luptă. El a dat dovadă de mult curaj și a murit la datorie, în timp ce salva viața unui camarad. Când a primit anunțul, tatăl a fost profund îndurerat de pierderea unicului său fiu.

O lună mai târziu, a auzit bătăi la ușă. În prag stătea un tânar, cu un pachet mare în brațe…El a spus:

– Domnule, nu mă cunoașteți. Eu sunt soldatul pentru care fiul dumneavoastră și-a dat viața.

În acea zi el a salvat multe vieți ale celor răniți dar, în timp ce încerca să mă ducă pe mine într-un loc sigur, un glonte i-a străpuns inima, el murind pe loc…

Deseori ne vorbea de dumneavoastră și despre pasiunea pe care o aveți pentru artă.

Tânărul i-a înmânat pachetul.

– Știu că este aproape un nimic. Eu nu sunt un pictor cunoscut, dar sunt convins că fiul dumneavoastră ar fi vrut să aveți acest tablou.

Tatăl a început să desfacă ambalajul. Era un portret al fiului său, pictat de tânăr. Privindu-l atent, a fost uimit de felul în care tânărul pictor a reușit să surprindă chipul, dar și personalitatea fiului său.

Tatăl a scos un suspin și, cu ochii plini de lacrimi, i-a mulțumit tânărului, oferindu-i și o sumă de bani pentru tablou.

– O, nu se poate așa ceva, domnule…

Toată viața nu voi putea să plătesc pentru ceea ce fiul dumneavoastră a făcut pentru mine. Acesta este doar un cadou.

Tatăl a prins tabloul pe una dintre simezele sale. De câte ori avea vizitatori, el începea prin a le arăta portretul fiului său și numai după aceea le dădea voie să vadă marile capodopere colecționate.

După moartea bătrânului tată, s-a organizat licitația marii lui colecții de tablouri. S-au adunat foarte multe persoane care doreau să vadă și, mai ales, să achiziționeze tablouri pentru propriile lor colecții.

La deschidere, pe podium era postat portretul fiului. Persoana delegată să conducă licitația, adjudecătorul, a deschis sesiunea, lovind cu ciocănelul:

-Începem licitația cu acest portret al fiului. Cine deschide oferta?

În sală s-a lăsat liniștea….Apoi, de undeva din fundul sălii, o voce a strigat:

– Am venit să vedem marile opere! Sări peste această piesă!…

Dar, netulburat, adjudecătorul a continuat:

– Face cineva o ofertă pentru acest portret?… 100?… 200?…

Din sală, cineva a stigat iritat:

-Nu am venit pentru acest portret!… Ne-am adunat pentru picturile lui Rembrandt, Fragonard, Van Gogh, Matisse, Picasso și ale celorlalți maeștri!…

Haideți să trecem, cu adevărat, la licitație!… Netulburat, adjudecătorul a continuat:

– Fiul!… Fiul!… Îl vrea cineva pe fiul?!…

Într-un târziu, din cel mai îndepărtat colț al sălii s-a auzit o voce timidă:

– Dau eu 10 pentru acest portret…

Era cel care fusese, ani mulți, grădinarul tatălui și al fiului. Fiind un om sărac, nu putea să ofere mai mult.

– Există o ofertă de 10!… Cine dă mai mult?!… Dă cineva 20?!…

Sala era în fierbere.

– Dați-i-l lui pentru 10!…Să trecem la maeștri!…La maeștri!…

Nu-l voiau pe fiu. Toți doreau să profite de ocazie și să cumpere opere mari pentru colecțiile lor. Ferm, adjudecătorul a continuat:

– 10, odată!…10, de două ori!…

Și, lovind cu ciocănelul în masă:

– Adjudecat! VÂNDUT pentru 10!

Din față, cineva a zbucnit:

– În sfârșit, putem trece la marea colecție!…

Calm, adjudecătorul a pus jos ciocănelul, spunând:

– Îmi pare rău, dar licitația s-a încheiat.

Rumoare în sală:

– Dar tablourile?!…Cum rămâne cu maeștrii?!…Colecția?!…

– Regret, a spus adjudecătorul. Când am fost desemnat să conduc această licitație, mi s-a comunicat o prevedere secretă din testament, pe care nu am avut voie să o fac cunoscută decât în acest moment: licitația se referă numai la potretul fiului! Cine il ia, moștenește întreaga avere, care include și toată colecția de opere de artă!

Omul care-l primește pe fiul obține TOT!…

 Dumnezeu Tatăl L-a trimis acum 2000 de ani, pe Fiul său, ca să moară pe cruce.

La fel ca mesajul adjudecătorului si mesajul lui este:

– Fiul, Fiul, cine-l primește pe Fiul?!

Pentru că, acela care îl primește pe Fiul obține totul…

 

Autor: necunoscut

Comentarii (64)
  1. Ma iertati ca va deranjez,vin cu rugamintea la d-voastra sa publicati un articol umanitar despre copilul meu.Singura mea speranta sunteti d-voastra.Toate detaliile despre copilul meu le gasiti pe blogul umanitar:
    http://dorintilica.blogspot.ro/ .
    Va multumesc anticipat!
    Va rog frumos sa-mi dati un raspuns daca puteti publica articolul de care v-am rugat la adresa de e-mail tilicamariana@yahoo.com

     
  2. Sant inutile comentariile….goana si iar goana dupa ILUZII………..Numai prin EL AI TOT !

     
  3. O poveste emotionanta ….pe care am citit-o cu atentie …Concluzia ,asa cum am gandit eu ca ar fi cea buna : 1- Iubeste-ti parintele ,fratele ,sora ,sotul,sotia , copilul etc mai presus de orice …alt lucru …chiar daca e de o valoare …materiala ..mult .mai mare 2- Iubirea nu se vinde si nu se poate cumpara 3- Spune-i in fiecare zi persoanei dragi ca o iubesti …prin cuvinte frumoase ,calde ,o floare ..un gest ..un zambet ..o imbratisare ……Nu se stie niciodata ce se poate intampla ..Regretele ..nu-si mai au rostul … dupa 4- Iubeste-ti aproapele mai mult ca pe tine insuti -ati …chiar sa fii in stare sa te sacrifici pentru a-l salva 5- Daruieste si Iubeste neconditionat 6- Tatal fiului …a realizat greseala facuta …fata de fiu ….incercand sa mai faca ceva …prin clauza de la Testament …dar dupa cum am mai spus …nu-si mai avea rostul …dar totusi…ma bucur ca tabloul a ramas la fostul gradinar al familiei ,inclusiv averea ….care si-a ,,aratat ,, PURITATEA SUFLETULUI prin ..IUBIREA….,RESPECTUL …chiar SACRIFICIU fata de cei la care a lucrat … DUMNEZEU …si-A SACRIFICAT FIUL PENTRU IUBIREA NECONDITIONATA fata de noi …nu stiu daca noi …vom putea invata …sa NE IUBIM aproapele la fel de mult ….Poate atunci intr-adevar ne vom schimba mentalitatile …E alegerea fiecaruia din noi ce vom face …O IMBRATISARE SINCERA de la mine …pentru fiecare …. :)

     
    1. Dacă vom iubi pe Fiul,în mod desăvârșit,cu siguranță vom putea iubi și pe ceilalți oameni,așa cum sunt.
      Ev.Ioan cap.13,vers.34 ”Vă dau o porunca nouă:să vă iubiți unii pe alții;cum v-am iubit EU,așa să vă iubiți și voi unii pe alții.

       
  4. TU ESTI FIUL;primeste-te.Iubeste-ti aproapele CA PE TINE INSUTI.Sacrificiul este scornit de minte,mintea celor care te vor supus ,numai bun de „muls”,chinuit,ingrijorat de toti si toate si astfel nu mai ai cum sa reflecti la Adevarul care esti.Povestioara este o productie „popeasca”,sau oricum a unui indoctrinat,daca ma uit la „ingrosarile” din final.Niciodata nimeni nu s-a „mantuit” prin altul.TU ESTI ACELA pe care-l cauti !(Cu ani in urma am avut un vis care m-a umplut de ras si voie buna,de nu m-am putut abtine o dupa-amiaza intreaga,de crezusera cei apropiati ca s-a intamplat „ceva” cu mine,ca ar putea fi patologic,dar numai eu simteam imensa bucurie pe care mi-a declansat-o visul.In acest vis am vazut pe LUCICA CARE ALETGA DUPA LUCICA si cu cat Lucica din urma grabea pasul,cu atat cea din fata facea la fel,distanta mentinandu-se constanta.Inca din vis m-a pufnit un ras atat de puternic,incat a durat mult pana sa se opreasca dupa aceea.Absurditatea cautarilor e si hilara!)
    S-a dus vremea doctrinelor care au mutilat constiinte !

     
    1. Tu stii,de exemplu,ca „si-a sacrificat fiul” este o intelegere indusa tendentios in biserici pentru a indemna ascultatorii la suferinta.Fapta de retinut este Inaltarea si ,din experienta,stii ca pe drumul catre Aceasta,exista multe provocari,suferinte din cauza intelenirii de veacuri a unor obiceiuri,indrumare nepriceputa,intentie de a tine omenirea in necunoastere….Indiferent de cine este cel ce-si desavarseste experienta Pamant (desavarsirea este Inaltarea din aceasta dimensiune),acesta are de eliberat multe,multe bagaje cu care nu poate ajunge in Libertatea desavarsita a constiintei.Astfel ca acel chin de pe cruce este ,esoteric spus,suferinta prin care va trece orice om care ajunge in pragul Inaltarii.Iti dai seama ca Isus,realizandu-si fuziunea cu Dumnezeul dinauntrul propriu,era deja Dumnezeu si ar fi putut oricand sa evite acest chin,dar acesta nu este un sacrificiu ,ci o lectie ,un fapt pe care sa si-l aminteasca oricine este in pragul acestui ilustru pas,pentru a nu-i fi frica,pentru a-si intari incredertea in sine si pentru a avea siguranta ca rasplata prin LIBERTATEA care urmeaza este peste asteptari.EL a fost si este Invatatorul si un invatator autentic este acela care atinge constiinte prin exemplul personal,nu prin relatari verbale.NU L-A SACRIFICAT NIMENI !El a predat omenirii o lectie a carui material didactic s-a dat pentru ca stia ca „ce fac eu veti face si voi,ba chiar mult mai mult”.Obisnuinta omului de a trai asa cum a fost invatat este zdruncinata din temelii cand se afla la o astfel de rascruce si,daca renuntarii la ea vrem sa-i spunem sacrificiu,da este,dar vazut numai din punct de vedere pur omenesc.Nimeni,niciodata oricat ar incerca sa te tina in vechile modalitati de a-ti trai viata ,nu va reusi sa te abata din drumul catre Implinire,indiferent cum ar califica aceasta hotarare (de multe ori luata ca nebunie,incapatanare prosteasca,instrainare,raceala etc.).Experienta Pamant e copilul nostru;noi am creat-o si ne este tare draga asa cum am trait-o in izolare si separare si de aceea trebuie un curaj si o determinare grozava pentru a renunta la toate atasamentele si legaturile formate (si acestora am putea sa le spunem intr-un cuvant,sacrificiu,dar odata iesiti din stramtoare,vedem ca a meritat pe deplin si ca nu-i nicidecum un sacrificiu asa cum am crezut,ci o curatare necesara).

       
      1. ,,Ia-ti crucea si urmeaza-ma!” Ce-o mai fi si asta? Indraznesc cu multa smerenie sa inteleg pentru mine ca e bine sa urmez exemplul Fiului. Burdufurile innoite… asta ce-o mai fi, daca nu trupul meu? Cum sa-l fac nou? Oare crucificand pe crucea data ceea ce este in mine de natura personala? Identificarile mele cu toate conceptele lumii, numai cu Cel ce m-a creat dupa chip si asemanare nu? Cred ca moare tot ce cred eu despre mine? Ooooo, da! Si astfel jugul care mi l-am pus din nestiinta sau, hai, necunoastere este cu mult mai greu decat cel despre care Iisus a spus ca e mai usor :) Doamne, mangaietoare e linistea si pacea ta! Ai un vot negativ… nu ma mir… in cazul in care indraznesti sa gandesti pentru tine si cu cat te apropii de adevar… stim cu totii ce se intampla… este fascinant, nu dai cu parul, e doar ceea ce intelegi tu, insa adevarul ameninta dar numai el elibereaza. Comunicarea intre oameni aduce beneficii enorme: adevarul tau ma poate trezi sau bucura inima… el nu alege pe cine va trezi ca vine din iubire neconditionata… imi datorez sinceritate fata de ceea ce gandesc si simt si raman cu inima deschisa spre mesajele oricui. O zi remarcabila!

         
        1. Dupa mine „ia-ti crucea si urmeaza-ma” inseamna „ia-ti crucea ta” (crucea e suferinta,crucea spatiu-timp pe care omul e rastignit permanent),”ia-ti-o de pe tine”.Cel ce indeamna la a fi urmat este Cristos-ul care-i in inima fiecaruia (Eu sunt in inima voastra).Propovaduitorii au inteles ca indemnul e de a-l urma si a-l copia pe Isus (fiul omului) si nu pe Cristos-ul dinauntru (fiul lui Dumnezeu).Dand de pe tine suferinta,iti innoiesti trupul (burduful,carcasa,carapacea in care-i continut Cristos-ul aici pe Pamant).Suferinta omeneasca este foarte inradacinata si eliberarea de ea produce „chinurile de pe proprie cruce”,dar rasplata este trairea divina.Aminteste-ti ca El ni se adresa cu „frate”,deci esti la fel de fiu si tu.Urmeaza-ti propria cale.Exemplul viu pe care l-a dat indeamna pe fiecare de a-si declara :”eu sunt calea mea si lumina mea si adevarul meu”.Nimeni nu are de imitat pe nimeni.

           
          1. Cat despre voturi negative sau pozitivece sa spun? Nu ma preocupa nici unele,nici altele.Nu sunt ale mele ,ci ale celor care le-au dat.Eu,ce am avut de spus ,am spus in mesaj si respect viziunea fiecaruia,nefacand decat sa iau la cunostinta de perceptiile lor.

             
        2. Stimate AlterEgo,sunteti cumva preot ? Pentru ca in general,preotii nu reusesc sa depaseasaca limitele dogmelor cu care li s-au spalat creierii.
          Din fericire,traim in prezent vremea unei psihologii spirituale care ne deschide mintile si sufletele in asa fel incat sa devenim cu adevarat liberi si nicidecum tributarii unei gandiri ingramadite in tipare invechite si manipulatoare.
          Zaraza

           
          1. Stimata Zaraza, ce surpriza neasteptata! Un asa compliment… cred ca nu fac parte din categoria ,,in general, preotii”… nici eu si imi place sa cred ca un preot de talia lui Arsenie Boca, la fel, nu este un … Oricum, pentru linistea cugetului dumneavoastra care ma vrea libera atat pe mine, cat si pe toti ceilalti va informez cu indiferenta ca am terminat psihologia :) In psihologia de tip nou, existentialist, se poate aborda orice subiect si se recunoaste ca tot ce nu te omoara te intareste :) Glumesc, desigur! Exista 4 recomendari pentru libertatea personala, de Ruiz: 1) Cuvintele-ti sa fie impecabile; 2) Nu lua nimic personal; 3) Nu face presupuneri inutile; 4) Da intotdeauna ce ai mai bun. Mai am o singura mentiune: am observat ca desi cuvintele sunt impecabile, mesajul e inteles de fiecare cum poate el mai bine. Totul e perfect asa cum e! Sper sa fii fericita, draga Zaraza! :Roses-are-red:

             
      2. Lucica ……Sa ne Bucuram …de Clipa prezenta …asta fac de ceva timp …si ti-o spun sincer…. ESTE….. MINUNAT ! IUBIREA ADEVARATA…ESTE CHEIA …..CAND VOM INVATA SENSUL IUBIRII…scapam de toate SUFERINTELE…si restul vine de la sine ….Te imbratisez cu iubire ….

         
        1. De fapt „lucrurile” se petrec in alta ordine.Eliberand suferinta,Iubirea poate patrunde.Cu suferinta prezenta,Iubirea nu mai are loc.De aceea vorbeam de iluzia numita „sacrificiu” ,luata drept o forma de manifestare a Iubirii.Sacrificiul include suferinta,victimizarea celui care il face,efort si renuntare care loveste in faptuitor.Un ajutor dat cu Iubire nu are nimic in comun cu sacrificiul.
          Iubirea nu e o poarta prin care sa eliberezi suferinta ,ci ESTE CEEA CE INTRA PRIN POARTA DESCHISA PRIN ELIBERAREA SUFERINTEI.

           
          1. Lucica …te pup ….Iti voi spune din propria experienta …daca am scapat de un lucru …care ne aducea suferinta …ce rost ar mai avea sa ne gandim la ce a fost …Eu am gresit mult timp facand acest lucru…Preocuparea noastra trebuie sa fie asupra propriei noastre persoane …Greselile altora …,,sunt problemele lor ,,..de ce sa ne incarcam noi cu ele ?…Noi nu trebuie decat sa facem o lista cu ceea ce ne creeaza …suferinta si sa cautam ..metoda …care ni se potriveste …pentru a rezolva acest lucru…Sa traim CLIPA …sa nu uitam …sa invatam sa iubim neconditionat …si viata noastra …va fi Magica …Sa nu ne mai uitam la ,,invatatorii,,Lumii…NOI SUNTEM SINGURII CARE NE CUNOASTEM SUFLETUL ….Si fiecare Suflet ..ESTE UNIC …cum si metoda de vindecare a lui este UNICA…Sper ca nu te-am suparat …Doar nu ti-am spus decat …INTRA MAI ADANC IN SUFLETUL TAU si vezi de ce are nevoie …

             
      3. Dragă Lucica,trebuie să-ți spun,ca sacrificiul Domnului Isus,așa cum este descris în Biblie,nu este indus tendențios în biserici pentru a accepta suferința și necazurile.Suferințele Lui,sunt necesar de conștientizat pentru a ne da seama;1.De grozăvia păcatului nostru,și 2.De dragostea infinită a Lui D-zeu tatăl,și a Domnului Isus(Ioan 3(16)”Atât de mult a iubit D-zeu lumea,încât a dat pe singurul Lui fFiu,pentru ca oricine crede,să nu piară,ci să aibe viața veșnică”.
        Este la fel de adevărat,că Domnul Isus,în multe rânduri a avertizat pe cei care Îl vor urma,că vor fi prigoniți,până și de cei din casele lor(Ioan 16(33)…”In lume,veți avea necazuri;dar îndrăzniți,Eu am biruit lumea”

         
        1. Pentru mine suferinta Lui este menita a arata oamenilor ca orice ar face impulsul criminal uman,oricat de mari grozavii ar savarsi lumea impotriva corpului fizic,nu poate nimeni opri Implinirea Divina-INALTAREA Dumnezeu fiind ,adica reusind sa-si uneasca Divinul cu Umanul (ceea ce urmeaza a face orice om pentru a-si desavarsi experienta Pamant),putea sa excluda aceasta suferinta oricand,dar mai stia ca omului ii place suferinta,e fascinat de chin ,tine minte mult mai usor ,astfel,Lucrarea Finala.Isus nu a fost singurul care s-a inaltat de pe pamant,dar unii au facut-o in taina,altii,chiar daca au facut-o la vedere,nimeni n-a retinut faptul (chiar Ilie o facuse si…s-a retinut doar ca s-a inaltat intr-un car de foc)..Isus era constient de impactul pe care-l va produce daca permite grozaviei criminalitatii umane sa-si savureze …spectacolul si cu siguranta se va vorbi mult pe seama aceasta,dandu-ae astfel posibilitatea ca ,mai tarziu,generatiile pregatite sa inteleaga ca ceea ce a facul El vor face si ele.El ne-a amintit care-i rostul nostru pe pamant:Inaltarea.Si daca Ioan atrage atentia ca” Dumnezeu a dat pe Fiul Sau ca oricine crede sa nu piara ,ci sa aiba viata vesnica” este exact ceea ce spuneam mai inainte pentru ca numai prin Inaltare omul isi dobandeste viata vesnica si…totusi nu aminteste nimic de sacrificiu,de chinuri (asta-i fapta pur omeneasca), (l-a dat in lume ca prin faptele lui sa arate omului ce poate face pentru a-si dobandi viata vesnica).INDRAZNESC oricand sa vad cu ochii proprii si sa aud cu urechile proprii,indifere de interpretarile religioase,oricare ar fi judecatile pe care mi le atrag;nu ma clintesc de nici un fel, ramanand fidela propriei increderi in dotarile proprii,nevrand sa influentez ,sau sa judec intelegerile altora.Doar imi exprim punctul de vedere.De aceea suntem aici,nu?

           
          1. Adevărat,D-zeu putea sa găsească un alt mod de a mântui lumea.Eu cred că,totuși un mod mai desăvârșit ca acesta,ca să împace lumea cu Sine,nici că se putea.De fapt,până la sacrificiul suprem al Domnului Isus,a fost o perioadă a legii care dacă nu ar fi intervenit perioada Harului,omenirea era sortită pierzării veșnice.
            Da,prin ura(criminalul din om)fără motiv,putem să ne dăm seama că fiecare dintre noi(să nu mai facem pe grozavii)suntem capabili de fapte incredibile.Aceasta se vede din tot ce s-a întâmplat la Golgota. Dacă vom realiza că și noi ,prin păcatele noastre am lovit,am batjocorit,am biciuit pe Cel care n-ea făcut numai bine,atunci se va produce acea pocăință reală,vom căpăta o putere din Duhul Lui,și vom avea o viață de părtășie sfântă cu El,biruind tendințele păcătoase din omul vechi,atâta timp cât îl vom ține răstignit pe cruce.
            D-zeu să ne ajute ca să ne cercetăm sincer(nu un formalism religios care era și în timpul Domnului)și să îngenunchiem la crucea Lui,să cerem iertare,și El ne va curăți de păcatele noastre prin sângele Său de D-zeu.,și astfel vom avea Viața Veșnică împreună cu EL.

             
          2. Asta spuneam,sa NE cercetam sincer,dar pentru asta nu-i nevoie sa ne inchinam,sa cerem iertare (nu am gresit cu nimic,doar am experimentat),nu-i nevoie sa ne taram in genunchi…Asa a facut lumea de veacuri si tot in suferinta a trait si…tocmai pentru ca au asteptat de la altcineva mantuirea.Mantuirea este in fiecare.Gogorita cu luarea pacatelor e …pentru antici;doar ei puteau sa inghita tot ce li se spunea fara a trai cu ochii deschisi .Daca-i asa,de ce s-au savarsit in continuare atatea crime,razboaie,purtari dusmanoase,cruzime,despotism etc.(denumite intr-un cuvant pacate).Din contra El a spus „iarta-i Doamne ca nu stiu ce fac” (si acesta-i …un fel de a spune datorat distribuitorilor cuvintelor Lui).El stia foarte bine ca experienta Pamant a presupus trairea in Inconstienta,aleasa constient dinainte existentei corpurilor fizice,cu supremul sacrificiu (asta da sacrificiu!) de a uita cine esti.INVATATORUL a venit SA NE AMINTEASCA,nimic mai mult.Niciodata n-a intentionat sa fie venerat,sa i se prosterneze lumea la picioare,sa i se inalte statui.Uite unde s-a ajuns !El vine sa le aminteasca oamenilor MARETIA CARE SUNT si acestia baga capul in tarana !Rusine sa le fie acelora care au distorsionat mesajul,de i-au facut sa ramana intr-o stare de cerseala,victimizare,considerandu-se nevolnici.OMUL E DUMNEZEU IN MANIFESTAREA LUI PAMANTEANA!

             
  5. Da ..Lucica …ai deplina dreptate ….rectific …IUBESTE-TI APROAPELE CA PE TINE INSUTI !…asa este corect…Eu nu cunosc vechea doctrina …mi-am trait propriile Legi ,LEGILE SUFLETULUI MEU ….dar in situatia in care viata cuiva ar depinde de mine …nu m-as da la o parte sa-l salvez …indiferent de consecinte…chiar poate fi si un animal …MULTUMESC …pentru …ajutor …pentru asta sunt sit-urile de Socializare …pentru a invata unii de la altii…acolo unde felul nostru de a fi … coincide…In rest …sa lasam pe fiecare dintre noi sa FIE EL INSUSI …asa cum simte el sa-si traiasca viata …E numai parerea mea …fiecare poate avea o alta parere …pe care trebuie sa i-o RESPECTAM …in TOTALITATE…si sa REUSIM sa IUBIM si DIFERENTELE …o alta parere …Te imbratisez cu mult drag !

     
  6. Multumesc pt. poveste. Daca e sa comentez articolul, as spune ca tatal a procedat cum i-a dictat inima, cred ca a avut si un pic de umor, sa rada de hraparetii de participanti la licitatie…

     
  7. In 2000 de ani , foarte multi Trecatori prin aceasta Lume au auzit de Fiul . Putini au Simtit si Trait cu adevarat Mesajele lui (chiar asa „cosmetizate ” de scribi ). Sigur este doar Faptul ca Cei ce au Facut Asta , Ascultandu-si Inima si nu doar „sporovaiala Mintii de Maimuta” au Constatat pe „propria lor piele ” ca ……Au Totul . Oare ne impiedica Cineva sau Ceva sa procedam asa ? Fiecare are Propriul sau Raspuns ….. Va imbratisez cu Ceva ce Recomanda Fiul – Iubire .

     
  8. am primit pe adresa de e-mail de mai multe ori aceasta povestioara – de fiecare data m-a impresionat , si acum aceiasi emotie am trait-o ca si atunci cand am citit-o prima data . Dumnezeu ni L-a timis pe singurul FIU , ca sa ne mantuiasca pe noi . Oare cati dintre noi constientizam acest lucru ? Multumesc Razvan .

     
    1. O întrebare ,doamna Georgeta,de o amplitudine enormă.Ioan 3(36)”Cine crede în Fiul,are viața veșnică;dar cine nu crede în Fiul nu va vedea viața,și mânia lui D-zeu rămâne peste el”.
      Atenție! Alegerea Fiului(primirea lui în inima ta)se poate face doar aici pe pământ,cât ești în viață,dincolo nu este nici o șansă-urmează judecata.”Fiul Omului are putere pe pământ să ierte păcatele …”(Matei 9(6).

       
      1. Doamna Georgeta(pentru a nu fi confuz),este vorba de intrebarea dvs.,-Oare cati dintre noi constientizam acest lucru?-.

         
      2. „Mania lui Dumnezeu” ??!! Uitati-va in ce hal poate mintea omeneasca sa-si inchipuie Iubirea.Dumnezeu e Iubire,nu ?Fiul care esti are putere asupra ta,omul, sa te faca sa inteleagi ca nici o actiune nu e altceva decat o experienta,indiferent cum o clasifica mintea,si atunci ,intelegi ,desigur ca nici nu ai ce ierta.Aici pe Pamant,atat cat ne percepem cu mintea umana limitata prin definitie (mintea minte),fata de Intregul care suntem,suntem orbi si surzi si,cum ar putea cineva cunoscator sa pretinda um mers drept,fara poticneli in aceste conditii?ASTA-I EXPERIENTA PAMANT A DUMNEZEULUI CARE A VRUT SA CUNOASCA SI CE FEL DE CREATIE SE POATE EDIFICA,CE FEL DE VIATA POATE FI TRAITA DOAR CU POSIBILITATILE LIMITATE ALE MINTII OMENESTI.Rezultatul este peste masura de imbucurator pentru intreaga Creatie,Divinul (din fiecare si din Intreaga Creatie fiind acelasi) ne onoreaza si are un imens respect pentru oameni -vezi gestul spalarii picioarelor ,gest metaforic).Divinul stie ca nu e usor lucru sa vrei de buna voie sa intri in materie,in inconstienta,uitand cine esti.Numai cei mai temerari,mai cutezatori,mai indrazneti au facut-o si toti oamenii sunt in aceasta postura(care sunt acum pe Pamant si care au fost vreodata).Sunt miliarde si miliarde de suflete care n-au avut acest curaj de incepator.Noi,da.Oricum daca vor sa ajunga la intreaga cunoastere,vor trece si ei,cand aleg,prin experienta umana ,pentru ca noi,imbogatind Creatia cu aceasta experienta,nimeni nu poate fi complet pana nu o traieste si pe aceasta.SUNTEM PIONIERII si suntem onorati peste inchipuiri.Atunci,de ce ar fi nevoie de umilinta ?Am vazut distorsiunea in felul in care ni s-a explicat conditia noastra umana si…AM PRIVIT DIN PROPRIA PROFUNZIME IN CARE AM GASIT …DEZLEGAREA INTELEGERII.
        SUNTEM DEMNI,SUNTEM ONORATI,SUNTEM STIMATI,SUNTEM IUBITI SI N-AVEM NICI UN MOTIV SA…NE DIMINUAM .

         
  9. Dragă Lucica,țin să-ți mulțumesc pentru că ai acordat timp pentru a trata acest subiect foarte important.Am să-ți spun ceva;tu probabil că ai cunoștințe mai profunde de gândire filozofică și teologică,de aceea,materialul expus(pentru mine)este destul de greu de înțeles.Eu,sunt obișnuit cu stilul de vorbire mai clar,mai direct,mai original,pentru a se extrage ideile corect și cu ușurință.
    Prima expresie,”Mânia lui D-zeu”probabil ai vrut să combați această afirmație,prin faptul că D-zeu este iubire.Da,D-zeu este iubirea desăvârșită,dar,trebuie avut în vedere și faptul că,tot EL,este și dreptatea desăvârșită.Îndelunga Lui răbdare cu omul nu a mai putut continua în vremea lui Noe,când nimeni nu-I mai dădea cinstea cuvenită.Ce trebuia să facă(fiindcă El este dragoste)să îngăduie păcatul,disprețul care I se aducea,la infinit? Tot așa se va întâmpla și cu aceste vremuri de degradare umană,când,Domnul Isus va reveni pentru a pune capăt omenirii apostate(doar o formă a religiei).Atunci,se va face,nu o distrugere a omenirii(acest lucru se va face altă dată)ci se selecționare(se va separa oile de capre(Matei cap.25)și se va începe o nouă dispensațiune,a Împărației Domnului Isus.
    În esență;să nu ne bazăm pe faptul că D-zeu fiind dragoste,nu va pedepsi păcatul.Cât despre expresia-umilință-,poate că este mai corect,-smerenie-,supunere,ascultare,etc.
    Cu dragoste,în Domnul Isus,Ion Burciu

     
    1. El este Cinstea,Dreptatea,Rabdarea,Ingaduinta si Toate Cate Sunt si nu are cum avea nevoie de ele din alta parte (aici oamenii).El nu se ocupa cu judecata,pedeapsa,nu are asteptari,pretentii.Toate acestea se datoreaza faptului ca,omul neputand sa si-l imagineze pe Dumnezeu,l-a prezentat dupa chipul si asemanarea lui (a omului),a difuzat aceasta imagine,a facut-o lege,impunere ,pentru nerespectarea careia a nascocit si pedepse.Dumnezeul din religii este Dumnezeul inchipuit de om,care n-are nimic in comun cu Adevaratul Dumnezeu.Smerenia nu este impregnata cu frica,este un sentiment de usuratate,o simtire a echilibrului,o liniste data de intelegerea ca TOTUL E PERFECT IN TOATA CREATIA si,deci,nimeni nu are de ce sa invinuiasca,sa judece,sa pedepseasca,pe altul sau chiar pe el insusi,e manifestarea ACCEPTARII a tot si a toate asa cum sunt,e Iubirea Autentica (a nu se confunda cu ascultarea de cineva impunator,sau supunerea la comanda cuiva-acestea-s dovezi ale lipsei respectului de Sine,ca urmare a fricii de superiori).Omul e suveran pe Pamant (nu despot ,dar nici sclav!):”V-am dat Pamantul sa-l stapaniti si sa va inmultiti” (citat aprox.).Dupa ceea ce au inteles oamenii de la religii,ei cred ca sunt niste nevolnici,pacatosi,nenorociti,supusi mereu pedepselor si,din acest motiv,au trait cu frica.Frica este oponentul iubirii (unii cred ca e ura,dar ura este o fiica a fricii) si fiind mereu infricosati ,cred ca Iubirea este cu totul altceva decat este.Prin atata frica acumulata ,nu au mai putut zari Iubirea.ACUM E TIMPUL SA NE SCUTURAM DE INVATATURILE ADUCATOARE DE FRICA,SA NE ASCULTAM PROPRIUL SUFLE (nu mintile altora,manati de interese) SI,DA, SE ALEGE GRAUL(omul constient,stapan pe Sine) DE NEGHINA(propovaduitorii fricii si impunatorii ei) SI,DA, DOARE !!! DA,CEI CARE NU DORESC SCHIMBAREA VOR TINE CU UNGHIILE SI CU DINTII DE MINCIUNILE ADUCATOARE DE PROFIT (omul infricosat poate fi usor folosit,manipulat,stors)…DAR TAVALUGUL NU MAI POATE FI OPRIT !

       
  10. Am înțeles gândul expus.Așa este!.D-zeu,pentru cei care suntem copii ai Lui, spălați de păcate prin sângele Domnului Hristos ,nu mai avem acel duh de frică.În Romani cap.8 vers.14,15,se spune;”Căci toți care sunt călăuziți de Duhul lui D-zeu sunt fii ai lui D-zeu.Și voi n-ați primit un duh de robie,ca să m,ai aveți frică,ci ați primit un duh de înfiere,care ne face să strigăm:”Ava”,adică”Tată”!.Și,în 2 Timotei cap.1 vers.7;”Căci D-zeu nu ne-a dat un duh de frică,ci de putere,de dragoste și de chibzuință.Și despre fricoși,se spune:”Dar cât despre fricoși,necredincioși,scârboși,ucigași,curvari,vrăjitori,închinătorii la idoli și toți mincinoșii,partea lor este iazul de foc și cu pucioasă,adică moartea a doua”.
    În consecință,toți care au păcatele asupra lor,au frica,teama de judecata care va veni peste toții nelegiuiții care au disprețuit jertfa Domnului Hristos.
    Binecuvântarea Domnului!

     
    1. Toti oamenii,absolut TOTI sunt copiii Lui ,Acela care este in fiecare.Cu inchinatorii la idoli ai zis-o p-a buna !Pai,ce fac oamenii in biserici?Pai,ce-au facut bisericile din Isus:un idol.Si El a spus:”nu va faceti chip cioplit „!,dar chipurile cioplite se vand bine .In loc sa priveasca inauntrul lor,oamenii isi scot „puterea” cu care au fost dotati prin nastere si o dau unor bucati de lemn,sau metal,piatra,sau hartie.Cred ca aceste sunt mai presus decat sufletul lor (Dumnezeu)pentru ca asta s-a dorit.”Eu sunt in inima voastra” era chiar grav de propovaduit ca i-ar fi dus pe oameni in profunzimea proprie si profitorii n-ar mai fi avut clientela.
      Uitati-va la cuvintele folosite ca sperietori:pucioasa,fum,pedeapsa,judecata…Cum crezi ca un parinte (Tatal,ii spui) ar folosi astfel de cuvinte catre copiii Lui.Dupa popi,Parintele preaiubit le-ar prezenta copiilor filme horor si si-ar pandi la cotitura copiii ,asteptand doar-doar sa greseasca pentru a le da cu bata in cap.Ce dovada de Iubire,nu?Ciar nu se vede clar ca un astfel de Dumnezeu crud,nemultumit permanent,pedepsitor si cu hachitze,este ,de fapt,copia fidela a…fetelor bisericesti ?N-are nevoie omul de o astfel de indrumare !INAUNTRUL LUI E TOATA CUNOASTEREA.INDRUMAREA ACTUALA ESTE SPRE A-SI CERCETA INTERIORUL.ACOLO-I DUMNEZEU !
      Si pentru ca ai presupus ca as avea cunostinte „teologice” (in sensul cunoscut la modul obisnuit) iti raspund ca nu am nici o religie pentru ca asta ar insemna inregimentare,nici Biblia n-am citit-o decat sporadic,insa ceea ce transmit (si personal am incredere in ce spun),este DINAUNTRUL propriu.ACOLO E TOATA CUNOASTEREA !(ni se dezvaluie treptat).”IMPARATIA CERURILOR ESTE IN VOI !”Ce zici de aceste cuvinte ?Ce fel de constiinte ar fi format daca s-ar fi insistat pe ele si nu pe …horor ?

       
  11. 1.-Nu toți oamenii sunt copii Lui,toți oamenii sunt creaturi ale Lui.Copii,devenim atu,ci când;”A venit la ai Săi,și ai Săi nu L-au primit.Dar tuturor acelora care L-au primit,adică celor ce cred în El,le-a dat dreptul să se facă copii ai lui D-zeu….”Ev.Ioan cap.1 vers11,12.
    2.-Cât despre Împărăția lui D-zeu,în Biblie sunt redate mai multe aspecte;este aproape de voi,este înăuntru vostru,este în mijlocul vostru,ș.a.Domnul Isus,a răspuns unui cărturar (Ev.Marcu cap.12 vers.34 ”…Tu nu ești departe de Împărația lui D-zeu”…,deci,nu o avea în el.
    3.-Cât despre idolatria crasă care se practică în religiile zise creștine,este o incălcare voită a legii lui D-zeu,fiindcă au Biblia ( care ei zic că o respectă).Nici în Evul Mediu nu se practica așa superstiție și ocultism.
    4.-D-zeu,nu este o amenințare,o sperietoare,ci El se prezintă…Atât de mult a iubit D-zeu lumea,…dar este etic și normal,ca să facă cunoscută și atutinea Lui față de respingerea dragostei Lui.
    5.-Am înțeles ”strategia”credinței tale.Așa este,nu trebuie să fim constrânși de nimic și de nimeni.D-l Isus spune”..Dacă Fiul vă face liberi,veți fi cu adevărat liberi.”Ioan 8(36).Numai să nu facem din această libertate( gerșit înțeleasă)un motiv de destrăbălare.
    P.S.Este bine de studiat Biblia,în special Noul Testament,pentru a avea certitudinea că suntem în concordanță cu voia lui D-zeu.
    Pentru a nu abuza de ”File de lumină”,adresa mea este:burciuionel@yahoo.com. Dacă dorești să continuăm dialogul,cu plăcere îți voi oferi din cunoștințele mele.

     
    1. Domnule Burciu , cu tot Respectul pentru Cunostintele Dumneavoastra in Scrierile din Biblie , indraznesc sa va pun o intrebare : In Rugaciunea Tatal Nostru , propozitia – ” Si nu ne Duce pe noi in Ispita … ? este corecta din punctul Dumneavoastra de vedere ? sau….. ” Si nu ma Lasa , pe mine sa cad in Ispita…..” ar fi mai corecta din punctul Dumneavoastra de vedere ?. Va Multumesc Anticipat si Va astept Opinia . Va imbratisez cu Iubire

       
      1. Interesanta perspectiva mi s-a derulat prin fata ochilor mintii… cunoscatorii fideli ai Invataturii au condamnat cu ferocitate un om la moarte, acum 2000 de ani… In zilele noastre, cei care ies din frica de Dumnezeu si gandesc cu propriile minti sunt etichetati iesiti de pe Cale… hmmmm… concluzia mea este ca indiferent de modul de gandire proba iubirii fata de Creator este data tot de ce le faci celor din jurul tau… sa nu mai vorbim de judecati de valoare aplicate celor din jur… oricare dintre cuvintele care separa si instiga la dizarmonie vin din partile intunecate ale omului… si intuneric tare e acolo unde nu lumineaza sufletul plin de iubire si compasiune pentru noi insine si tot ce ne inconjoara… E minunata cautarea impreuna… Fericire neconditionata urez tuturor, dar si mie :)

         
      2. Felicitări! Corectă observație.În epistola lui Iacov cap.1 vers.13;”Nimeni,când este ispitit,să nu zică:”Sunt ispitit de D-zeu”.Căci D-zeu nu poate fi ispitit ca să facă rău și El Însuși nu ispitește pe nimeni.Traducerea(nu știu dacă a fost din neștiință sau a avut și are scop).Ce este îmbucurător,că noile traduceri ale Bibliei Protestante(după revizuirea masoreților învățați evrei ai sec.XI a Vechiului Testament),au rectificat această eroare.Desigur,că un motiv plauzibil pentru unele expresii neconcludente din Biblie,este și faptul că traducătorii din vechime nu aveau cum să aibă cunoștiințele de traducere ca cele de acum,când oameni au o cultură și putere de înțelegere mult mai mare.
        Am mare plăcere când cineva este sincer și dorește să pună întrebări pentru a înțelege liucrurile mai dificile.
        Eu și soția suntem plecați din Buc.de peste cinci ani în loc.Covasna.Daca ai ocazie cândva să treci pe la Covasna,ne face plăcere să ne cunoaștem.Adresa de e-mail o ai.
        Și eu te îmbrățișez și te sărut cu o sărutare sfântă în Domnul Isus Hristos.

         
        1. Va Foarte Multumesc pentru Raspunsul promt , insa , totusi Dumneavoastra (nu scrierile ) cum Simtiti ca ar fi mai bine pentru Rugator ?. De exemplu ,personal am ales a doua varianta . Si inca ceva , daca imi permiteti , daca la o asemenea Rugaciune s-a facut o interpretare (sau sa-i zicem traducere gresita ) oare nu cumva si pe parcursul Scripturilor sa se se fi intamplat aceasta de mai multe ori ? Parerea Dumneavoastra , Personala , nu cu Citate , care este ?. E posibil ca intrebarile pe care mi le pun , sa si le puna si alti cititori ai Filelor de Lumina si simt ca ne-ati putea indruma spre a gasi Fiecare un Raspuns . Cu Multumiri si Recunostinta va Imbratisez .

           
  12. Am înțeles dorința ta,și am să răspund(nu cu versete,că nici nu sunt în acest sens)ci cu felul cum am înțeles (și de fapt care este realitatea)în privința întrebării.Voi face acest lucru mai tarziu,că acum merg la Casa Domnului pentru a mă bucura de întâlnirea cu El.Doresc tuturor prietenilor de la-File de lumină-,o di BINECUVANTATĂ!

     
    1. Bătrâne,Salut! Problemele sunt în felul următor:Desigur că știi,sau intuiești că scrierile originare ale manuscriselor care compun Biblia,nu mai există.Sunt însă,câteva mii de copii, manuscrise,care nu mai corespund întru totul cu originalele.Motivele sunt mai multe,dar,în principal,scribii au mai făcut unele greșeli de copiere(situații naturale).Acestea,în general sunt minore,care nu au efect asupra conținutului principal al versetului.Trbuie să fiu drept,și să recunosc(nu sunt un bigot religios),că în Scriptură,sunt mai multe asemenea erori.Trebuie spus,că Biblia nu este o carte infailibilă,ea este -inerantă-,care înseamnă că Biblia spune adevărul,care poate include aproximări,citate libere,limbajul aparențelor și relatări diferite ale aceluiaș eveniment,atâta vreme cât acestea nu se contrazic.Biblia nu este o carte căzută din cer,ci este inspirată din cer,scrisă de oameni pe care I-a pregătit D-zeu pentru acest fapt.Ea a fost scrisă în limbajul popular al timpurilor respective(și de aceea este dificil de tradus unele pasaje sau expresii).Să presupunem,că peste două mii de ani,cineva ar găsi un bilet al unei mame,lăsat pentru copilul ei,care ar scrie în mod popular,cam așa;”Gigele,să faci,sau să nu faci,cutare sau cutare lucru,că dacă nu,să știi că te manânc cân o să vin acasă!”,sau o altă expresie,”Mâncate-ar mama!”.Ce ar crede acei oameni?nu ar deduce că în urmă cu 2000 de ani femeile își mâncau copiii?
      În concluzie,Biblia nu este o carte pe care a lăsat-o D-zeu pentru oameni pentru a fi folosită în mod superstițios,mistic,sau ocult.Este o carte ori documentară,ori istorică,ori pentru a înțelege ce dorește D-zeu de la creatura Lui,și ce trebuie să facă creatura(omul)pentru a fi în concordanță cu voia Lui.
      Cât despre rugăciune,rugăciunea Tatăl Nostru,este dată de Domnul Cristos,ca un model,nu ca o dogmă.Rugăciunea se face din inimă sinceră și dornică de a avea o relație directă cu Creatorul.
      Bătrâne,cam atât.Să-mi spui dacă am fost suficient de concludent.Aștept noi întrebări.
      Cu dragoste sinceră,și cu respect,Ion Burciu.
      P.S.Sunt acum traduceri ale Bibliei care au la subsol și alte versiuni din alte manuscrise ale aceleași expresie,tocmai pentru a ajuta la un înțeles corect.

       
  13. Buna dimineata ….Interesant… …Imi permit …sa particip si eu la aceasta …conversatie …Cand nu sunt sigura de o parere facuta …pentru ceva anume …incerc …sa caut …mai multe variante …ca raspuns …Asa am procedat si acum…Am intors variantele …pe o parte si alta ……1-Si nu ne duce pe noi in ispita ? …De ce nu ?…. ne lasa pe noi …sa decidem ..ce vom alege ….2-Si nu ma lasa pe mine sa cad in ispita ……un parinte cand ii spune copilului…nu ai voie sa faci asta …copilul ..tocmai asta face …Legile lui lui Murphy… Parerea mea … prima varianta este corecta …sau… exista si a 3-a ….Sa ne ascultam Instinctul…Dumnezeu cand ne-a creat…cred ca ne-a ,,incarcat ,,fisierul mintii…cu toate …variantele tuturor raspunsurilor intrebarilor vietii…dar a avut grija …ca …sufletul nostru …sa dea raspunsul corect …pentru a ne fi noua bine …Asa ..ca …fiecare… avem… un raspuns …corect …din punctul nostru de vedere …O… parere …Contradictiile …existente …au dus la razboaie ….Suferinta ….Dar cand ajungi sa iubesti…Suferinta …pentru ca realizezi …ca a fost un ,,rau,,necesar…deja …incepi sa evoluezi…RAUL …aduce intotdeauna …BINELE…..Sunt de acord…cu ideea …Numai ceea ce ai expermientat tu …este adevarat….este Legea existentei mele …”Aceia care merg foarte încet, dacă ţin drumul drept, pot înainta mult mai departe decât cei care merg repede, dar se abat de la acest drum.„Descartes în Discurs asupra metodei ….VIATA DEVINE MAI INTERESANTA ….MAI PUTIN PLICTISITOARE ….cand ne punem intrebari…si ne cautam timp si sa raspundem la ele ….PACE si ARMONIE….
    \

     
    1. A urmări să duci pe cineva în ispită,sau a- l duce,este un act de mare gravitate morală și umană.Pe scurt,înseamnă a-i dori răul,a-l face să păcatuiască pe cineva.Deci,D-zeu este imposibil să facă așa ceva.Însă,ce poate el să facă?El poate să-Și pregătească,să-Și întărească copii prin diverse încercări,pentru a deveni capabili, de aputea face față diverselor atacuri venite din parte Celui Rău(Satan,Diavolul).Dealtfel,și părinții fac aceste lucruri pentru copii lor,pregătindu-i pentru viața cu problemele ei grele.La fel procedează și antrenorii cu elevii lor.Încercările sunt cu totul deosebite de ispite.

       
      1. O imbratisare sincera de la mine …domnule Ion Burciu…Chiar v-am dus lipsa …Pentru mine …orice raspuns e corect …

         
        1. Mulțumesc! dragă Rosa.
          Și eu îți ofer o sărutare sfântă,și Domnul să te aibe în paza Lui.

           
      2. O simpla intrebare credeti ca Satan exista?
        Si daca exista cum vi-l imaginati? Ca o persoana care e pusa numai pe rele? Evident cand spun persoana ma refer la ceva ca un duh, adica nu este material dar este real. Si eventual acest Diavol nu are alta preocupare decat sa duca oamenii in ispita si sa faca rautati pretutindeni?
        Sunt curios.
        O seara minunata!

         
        1. Salut Răzvane!Poate că ai reținut din alte răspunsuri ale mele,că eu și soția(nu avem copii) ne-am mutat din Buc,.în Covasna,de peste cinci ani.Avem o căsuță cu ceva teren pe care îl cultiv cu ceva legume și zarzavaturi.Astăzi este o zi splendidă,și deobicei în prima parte a zilei îmi fac de treabă prin grădină,sau alte treburi.Acum trebuie să leg roșiile,și vreu să spun că îți voi răspunde cu plăcere mai pe seară.
          Doresc tuturor prietenilor Filelor de lumină,binecuvântări de dragoste și pace.
          Cu respect și prietenie,Ion Burciu.

           
        2. Bună seara prietene Răzvan,și bună seara la toți prietenii!Spre seară au picat musafiri din București și uite că am cam întârziat cu scrisul.Dragă Răzvane,simt nevoia de a începe cu o scurtă prezentare privind preocuparea mea pentru a cerceta Biblia.Eram tânăr(acum 47 ani)când a început dorința aceasta în mine de a înțelege rostul vieții mele pe pământ și dacă după moarte va mai fi ceva.Practicile religiei ortodoxe care de care mai de neînțeles,iar unele chiar caraghioase,m-a încurajat să caut adevărul unde altundeva,decât în cartea de căpătâi a creștinismului,-Bibli(altfel se ajunge la o bîjbâială și un haos în minte,cum este la comentariul prietenul Claudiu).De atunci,tot o citesc,o răscitesc,și tot mereu descopăr taine ale lui D-zeu care-mi dă pacea,credința și fericirea mântuiri prin Domnul Isus Cristos.Desigur că am studiat multe comentarii din cărțile Bibliei,și atfel sunt în legătură cu D-zeu tatălși cu Dl.Isus,permanent prin Duhul Sfânt.
          Și acum să trecem la întrebarea ta.Dacă ar trebui să fac un comentariu folosind ca bază Biblia,ar fi foarte ușor pentru mine,dar acum este mai dificil fiindcă trebuie să-mi spun părerea ca să fie înțeleasă cât decât,pe limbaj firesc.Dragul meu,după cum cred că există D-zeu,tot așa cred că există și Diavolul(Satan,Cel Rău,Vrăjmașul,…are multe nume în Biblie).Cum ai spus și tu,el (nu-mi vine să scriu cu majusculă)este un duh,după cum și D-zeu este Duh.Aceste duhuri,sau energii sunt personificate,fiindcă în afara faptului că sunt existente în tot universul,ele,spre deosebire de energiile clasice,pot avea putere să influențeze gândirea,cugetul(duhul și sufletul)și manifestările omului.Aceste energii cosmice,una pozitivă benefică în orice și oriunde,iar altă negativă,distructivă antagonică permanent primei.Formele de acțiune sunt extrem de variate,de la personificări până la manipulări ale universului,ale omului,cataclisme,etc.Aceste două naturi există pretutindeni,inclusiv în inima omului.Se pune problema,care din ele domină?La această întrebare,tu,Răzvane ai relatat povestea cu cei doi lupi;Pe care îl hrănești,acela va domina.Despre lupta aceasta,dintre cele două forțe aș putea comenta mult,dar doresc să mă refer la întrebările puse.Deci,acest Diavol,nu poate să facă altceva(decât să ducă în ispită și să facă rău-cum te-ai exprimat tu),fiindcă natura lui nu este structurată decât numai spre rău.
          Se mai pune întrebarea,când a apărut această forță negativă?Cine a creat-o?Va fi ea veșnică?Cine o va distruge,și când?Dar la acestea,dacă doriți,o voi face altădată,fiindcă acum sunt obosit.
          p.s.Eu am lucrat în proiectare de mașini,așa că sunt conștient că am greșeli gramaticale ne fiind (după cum văd)ca voi literați.Vă rog să mă înțelegeți si sămă iertați.
          Cu dragoste sinceră pentru toți prietenii,Ion Burciu. D-zeu să vă mângâie inimile!

           
          1. Indiferent de ceea ce cred eu ceva poate exista si fara acordul meu. Avantajul de a lua in cosiderare existenta cuiva este lipsa factorului surpriza. Am avut experienta de a vedea cu ochii fizici fata adevarata a unui om pe care il iubeam. Surprinderea a fost deosebita, insa daca nu exista iubirea la mijloc nu-ti este dat asa ceva de maniera blanda, totusi, Concluzia personala pe care o am, si nu mi-o poate lua nimeni pentru ca nu mi s-a parut deloc, este ca si cel rau are nevoie de iubire si asa ii voi raspunde. Nu cred ca cineva e rau si continui, insa metode de intoarcere sunt. El a fost lasat in existenta cu rol precis si tot el m-a invatat atat de hotarator ca de am mintea si inima indreptata spre altceva decat iubire, pe acolo intra si el. Fiecare existenta are misiunea ei… personal am grija sa ma intaresc in nejudecata aproapelui, in simplitatea existentei, in iubire… Cred cu toata fiinta mea ca iertarea dezleaga orice lanturi, iar iubirea are putere infinita.

             
          2. Si daca presupunem ca Dumnezeu este Lumina si Diavolul Intunericul….
            Atunci Intunericul nu este de fapt lipsa Luminii?
            Daca exista duhul pozitiv, benefic, sau acea energie pe care o numim Dumnezeu, oare nu lipsa lui este ceea ce numim Diavol?
            Eu spun ca lipsa Iubirii, (pentru ca Dumnezeu este Iubire) este cea care aduce Diavolul in viata noastra.
            Nu poti face ceva reprobabil daca esti plin de iubire.

             
          1. Razvan… eu cred in miracole… uite ce raspuns am primit… raul, ca lipsa a iubirii, exista inainte de om, iar omul are inalta misiune de a aduce lumina pentru oricine e lipsit de iubire… prin liberul arbitru, prin alegerea de fi de partea luminii, care e Iubire, Dumnezeu. Raul nu te vede si nu te stie pana nu emiti mirosul si culoarea separarii, maniei, furiei, iritarii… fricii per total. Lucrurile-s simple… e clar pentru mine: ca sa fiu luminoasa invat iubirea cu toata silinta… asa cum atragi raul prin sintonie, la fel, atragi puterea si intensitatea iubirii care vine de peste tot, caci mi-am adus aminte ca sunt din Dumnezeu/Iubire si Dumnezeu/Iubire este peste tot! Doamane ajuta, Namaste si toate cele care nu le stiu dar le trimit cu speranta in Lumina si Iubire!

             
          2. De acord! Ce spui tu,este valabil cu inima omului(cei doi lupi).Doresti sa ai parte de acea iubire curata,alimenteaz-o cu lumina.Lupta cu hranirea celor doi lupi,va dura toata viata.Daca aceasta lupta are ca destin gloria lui D-zeu,va fi incununata de o rasplata pe masura bataliilor castigate.

             
  14. ……. vad ca discutiile pe aici au cam inceput sa dea intr-o polemica de genul FC Spiritualii vs. FC Religiosii … :) Dar si spiritualii tot pe elemente de religie se sprijina pana la urma din ceea ce scriu … :)
    Ce-ar fi sa schimbam complet unghiul de vedere? Ce-ar fi sa ne inchipuim ca ce scrie in biblie este cel putin partial in fond o facatura a unor insi cu interese personale de control, doar ca antice de acum 2000 ani dar si mai recente cam pana prin 600 e.n., care au facut un talmes-balmes de elemente copiate din religiile Zoroastrism, mozaica, Ahura-Mazda si Isis egipteana? Nu ca celelalte religii erau mai bune ….
    Ce-ar fi sa luam ca ipoteze ca NU exista “vina” asa cum propovaduieste biblia, ca nu exista bine si rau decat la nivel uman dar nu la nivel mai inalt, ca Iisus a fost cu adevarat un maestru spiritual dar saracul a venit sa faca o demonstratie pe aici ca eventual si altii sa se ia dupa el, dar in niciun caz sa-i „mantuie „pe altii ? Nu de alta dar nici nu putea pentru ca este interzis prin legile universale ce spun ca fiecare are propria responsabilitate in evolutia personala. Ce comod este sa stai sa faci ce-ti trece prin minte si sa n-ai responsabilitatea propriilor actiuni ca vine un nene mai destept sa te scape de consecinte…
    Ce-ar fi sa ne inchipuim ca la frecvente/vibratii/dimensiuni superioare nu exista dualitate, sau ca macar este mult mai redusa? Ca doar acolo aspiram sa ajungem cu totii nu-i asa, religiosi si spirituali gramada?
    Ce-ar fi sa ne inchipuim ca trebuie sa ne asumam responsabilitati personale in evolutia spirituala si ca totul este in noi insine, si ca n-o sa “vina” niciun Cristos cu a doua sa intoarcere, sau mai stiu eu ce nave de ET sa ne ia de pe aici de pe planeta sa ne duca in Rai sau mai stiu eu unde, asa, ca sa ne “rezolve” spiritual fara ca noi sa ne batem capul?
    Ce-ar fi sa constatam cateva fapte evidente zic eu, si anume ca in cateva mii de ani constiinta umanitatii s-a schimbat, a evoluat, si deci si modul de utilizare a energiei universale s-a modificat si ca vechile metode de pe vremea profetilor si a lui Cristos sunt de mult depasite si ca si-au pierdut mult din eficienta, chiar daca atunci erau oarecum aliniate la ceea ce era atunci?
    Ce-ar fi …??

     
    1. Claudiu… am avut un studiu individual indelungat… parerea pe care o am azi este ca indicatorul oricarei evolutii, indiferent de nume, este masura in care ma gasesc
      pe mine insumi/insami in liniste si pace… am zambet interior?, primesc/dau totul in mod echilibrat?… redus: sint fericit/fericita?… daca raspunsul este Da curat, atunci nu conteaza cum am ajuns la limanul acesta, nu conteaza instrumentul folosit, insa e foarte adevarat: fara sa fi cerut toate acestea din tot sufeltul, cu toata fiinta nu prea cred ca as fi reusit… o seara minunata!

       
      1. … banuiesc ca stii ca nu prea ai cum sa „ajungi” undeva pe Calea aceasta, poate doar sa marchezi niste etape intermediare :). Calea are doar directie si niciodata destinatie, decat eventual intermediara …. ma rog, asa cred eu. Credeam si eu pe vremuri ca nu conteaza cum „ajungi” la o stare de fericire, asta pana cand m-am lamurit, este adevarat ca cu ajutorul cuiva, ca sunt multe grade si in fericire, ca este de multe tipuri si ca n-ai cum sa stii unde ai „ajuns” daca nu poti masura acel ceva … altfel plutesti asa cam confuz intr-o stare de fericire creata de minte de fapt si te autoiluzionezi. Nu crezi si tu asta, Daniela? :)

         
        1. Buna dimineata, Claudiu! Mi-ai adus un zambet larg pe fata! Oriunde ai fi si orice ai face te iubesc!

           
      1. Asa cum am mai spus referirile mele la Biblie sunt numai si numai pentru ca majoritate o considera punctul de referinta al..(.indoctrinarii).Multumesc.

         

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/angel.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1zambet-mare.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1hohot de ras.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/dracusor.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/ganduri.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Astept.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Bataile inimii.gif 
more...
 

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back To Top