Iarna
Astazi, la inceput de an, va prezentam o poezie a uneia dintre cititoarele noastre fidele.
Ii multumim ca de fiecare data, ca ne onoreaza cu bucuria penei ei (sau al tastelor, ca am intrat in era digitala). Speram ca aceasta poezie sa va ofere multa bucurie si invitam si alti cititori sa ni se alature cu propriile lor creatii.
Va dorim ca acest inceput de an sa va gaseasca sanatosi si fericiti, si fie ca si voi sa impartiti cat mai multe bucurii in jur.
Ninge pe suflet linistit
Sa-mi domoleasca focul,
Intre abis si infinit
Imi caut acum locul.
Zapada pasii imi ascunde
Sub urma lupilor albi, blanzi,
Tacerilor ecou raspunde
Mugetul caprelor din munti.
Cu promoroaca plini si gheata
Brazii perdelele-si rasfira
In plecaciune; se rasfata
Dupa un nor geana senina.
In neclintirea alba, nuda
Vazduhu-si curge stelele
De-atata maretie muta
Se-aprind in ochi altarele
Fagii din fluiere imi canta
Cu vantul, tonuri de cavale
Se-aduna-n rugaciune sfanta
Ma-nclin smerit pana la poale
Sarutu-ti rece-mi infioara
Umerii plini de flori de crin
Iarna, da-mi azi ca prima oara
Misterul albului divin
Iar din zapezile carunte
Cristalele pure de-argint
Sa imi dea casa-n varf de munte
Intre abis si infinit
.
Clestarul curge acum din tine.
Clestar e sufletul din mine.
Mihaela Balaceanu – 29-31.12.2016 Malaiesti
Comentarii (4)
Lasă un răspuns
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Foarte frumoasă : și poezia… Și ființa.
Foarte frumos ai creat trairea iernii! Superb!
Buna inspiratie in continuare!
Mariana
Placuta poezia, sensibila, se simt emotiile autoarei. Eu cand citesc o poezie imi amintesc si de poetii mei favoriti, in cazul acesta ai naturii. Va redau mai jos poezia „Pinul cel tânăr” al poetului chinez Li Po considerat cel mai important poet chinez al dinastiei Tang, a trait pe la anul 700 en, adica acum 1300 ani! Cred ca o sa sesizati forta sa evocatoare si sensibilitatea observatiei … (Traducere de poetul Eusebiu Camilar).
Creştea lângă veranda
De sud, şi-l admiram,
Un pin cu cetini dese,
Nebiruit la ram.
Şi vârful, zi şi noapte,
Foşnea în vântul lin,
Melodios şi dulce
Foşnea vânjosul pin.
Pe rădăcini stă muşchiul
În cârlionţi zglobii ;
Coroana lui, doar valuri
Adânci, liliachii …
Şi cum foşnea din ramuri
Uşor, în vântul lin,
Parcă vedeam cum creşte
Mereu, frumosul pin.
Şi poate ani va creşte
Şi secole la rând,
Şi nourii o dată
Cu vârful străbătând !
Versurile respira o autentica atmosfera poetica, dar incercarea de a incorseta emotia in aria unor rime banale ii scade din farmec. Dincolo de aceste aspecte, felicitari autoarei si succes mai departe!. Eu sunt convins ca are talent.