Telefonul

 

Stateam linistit si lucram la unul din proiectele mele.
Cu o melodie frumoasa, telefonul a inceput sa sune, la inceput abia auzit dar din ce in ce mai tare, si ma scoase din starea de concentrare.
Raspund fara sa ma uit cine ma suna.
– Salut prietene!, aud la celalalt capat al firului. Mi-ai trecut prin minte si mi-am zis sa te sun sa vad ce mai faci.
Inca cu gandul la ce lucram, am avut un moment de ezitare, inainte sa raspund. Mintea mea incerca sa isi schimbe atentia de la lucru la vocea celui ce m-a sunat. Inca ma intrebam cine este. Era o voce cunoscuta dar inca nu reusisem sa „localizez” persoana.
– Hei, nu e nimic special, am vrut doar sa te aud! imi spuse prietenul la telefon parca sa anticipeze intrebarea.
Brusc, o idee, ca o voce, imi rasuna in interior. Iar eu am transmis-o celui de la telefon, aproape automat:
– Cum sa nu fie special daca ma suni doar ca sa ma auzi si sa ma saluti? ESTE SPECIAL! Iti multumesc. Tocmai ai adaugat un strop de stare de bine. Te salut si eu cu drag. Ce mai faci ?…
Apoi imi dau seama ca stau cu telefonul in mana si nu e nimeni in partea cealalta a firului. Totul fusese in mintea mea, ca o evadare din munca zilnica. Las proiectul deoparte, privesc aparatul ca pe ceva strain si mi se face dor de vocea prietenului meu.
Tastez cifrele din memorie si sun:
– Salut prietene! Mi-am zis sa te sun sa vad ce mai faci…

Autor: necunoscut