Iertarea păcatelor

Am trăit într-o familie puternic ancorată în tradiție și mai ales în credință. Dacă stau să-mi aduc aminte de copilărie toate imaginile și amintirile mele se învârt în jurul bisericii. Apoi, am crescut și când am luat o nevastă dintr-o altă confesiune, pot spune că a început războiul între mine și ai mei.

Atunci, i-am acuzat că sunt habotnici, că sunt dilii și toată ziua nu fac altceva decât să pupe icoane, că Dumnezeu nici nu există și ei sunt niște caraghioși. Ne-am certat in acele momente atat de tare incat nu am mai comunicat cu ei in urmatorii zece ani.

Ca sa ne împace, sotia si-a schimbat religia, insa eu tot nu am mai putut intra intr-o biserica.

Acum, cand zidurile trupului se strang in jurul meu si cauta sa scoata afara sufletul dintre ele, cand mai am poate doar cateva ore pana imi voi lua zborul catre ceruri, sotia si copii sunt in jurul meu. Sunt batran si viata mea a fost una plina, am avut de toate, bucurii, necazuri, realizari si esecuri, am trait o viata de om. Nu am fost mai rau sau mai bun decat altii, dar in biserica nu am mai calcat cu toate ca-l cunosc bine pe preot inca de cand eram amandoi copii. Acum, e langa mine impreuna cu familia si asteapta cu sufletul la gura, decizia mea.

– Trebuie sa te impartasesti, sa te spovedesti.
– De ce sa fac asta?
– Nu poti pleca dincolo nespovedit, spune el plin de hotarare.
– De ce?
– Pacatele tale, trebuie sa fie iertate.
– Parinte, eu am fost tamplar, pot spune ca unul priceput.
– Asa este.
– Ti-am facut o barca, am curbat lemnul pana a iesit perfecta. Ai avut vreo problema cu ea? A luat apa?
– Nu, n-am avut.
– De 20 de ani pluteste fara sa fie reparata. Am dreptate?
– Da, prietene, nu pot sa neg.
– Daca eu pot fi atat de bun in meseria mea, atunci si Dumnezeu pote fi la fel de bun in a lui. El iarta pacate, asa ca le poate ierta si pe ale mele. Te rog sa pleci acum, lasa-ma cu familia mea.
Auzind asta preotul a plecat ganditor.

Iesind pe poarta a vazut un curcubeu in zare.
Era o zi frumoasa.

Povestire de: Razvan