Crizele între șansă și oportunitate

Era odata un indragostit care era despartit de multi ani de iubita sa si era mistuit de dor. Dupa regulile iubirii, inima ii era plina de nerabdare iar corpul istovit de spiritul sau; isi traia viata fara ea, ca un calugar, iar timpul trecea pe lânga el. In nici o zi el nu cunostea odihna in asteptarea ei, nici macar o noapte dorul de ea nu-l lasa sa doarma.
Corpul sau era epuizat de asteptare, iar inima sa ranita era plina de amaraciune. Ar fi dat o mie de vieti pentru a simti prezenta ei, dar acest lucru nu era posibil. Doctorii stiau ca nu exista leac pentru el si amicii sai evitau prezenta sa. Da, doctorii nu aveau leac pentru un bolnav din dragoste, daca prezenta iubitei nu era posibila.
In cele din urma, copacul asteptarii sale a produs fructul disperarii, iar focul sperantei sale s-a transformat in cenusa. Intr-o noapte, el a simtit ca nu mai poate trai si a parasit casa sa, ratacind prin oras. In curând un paznic s-a luat dupa el. El a luat-o la fuga, cu paznicul pe urmele sale si atunci, alt paznic a aparut, barându-i orice cale pe care ar fi putut s-o aleaga. Nenorocitul, plângând din toata inima, fugea incoace si incolo si gemea in sinea sa: „Sigur acest paznic este Israil, ingerul mortii mele, venind atât de repede dupa mine; ori este un criminal cautând sa-mi faca rau.”
Picioarele continuau sa-l poarte pe cel ce suferea ranit de sageata dragostei, iar inima sa se tânguia. Atunci a ajuns la zidul unei gradini, si cu nespusa durere l-a privit, acesta dovedindu-se foarte inalt. S-a urcat pe zit catarandu-se pe multe scari si uitându-si viata sa s-a aruncat jos in gradina.
Aici si-a vazut iubita cu o lampa in mâna, cautând un inel pe care il pierduse. Când iubitul cu inima ranita a privit la fermecatoarea lui iubita, a expirat puternic si si-a inaltat bratele spre cer a rugaciune, strigând: „O, Dumnezeule! Da-i gloria ta paznicului si bogatii si viata lunga.”
Intr-adevar, aceste cuvinte erau adevarate, pentru ca el gasise o justitie secreta in aceasta aparenta tiranie a paznicului si a vazut cât de multa indurare este ascunsa in spatele acesteia. Fara mânie, garzile l-au condus de la cel pierdut in desertul dragostei la marea iubirii si au luminat noaptea intunecoasa a absentei cu lumina intâlnirii. El a fost condus din departare in gradina apropierii, de la un suflet bolnav la doctorul inimii.
Acum daca indragostitul s-ar putea uita in urma, si ar binecuvânta paznicul de la inceput, rugându-se in numele sau, ar fi vazut tirania ca justitie, dar din moment ce sfârsitul era ascuns pentru el, el a gemut si s-a plâns inca de la inceput. Insa, aceia care calatoresc in gradina cunoasterii sunt binecuvantati, deoarece ei vad sfârsitul de la inceput, vad pace in razboi si prietenie in furie.
Aceasta este starea calatorilor din aceasta Vale, dar poporul Vailor de dinaintea acesteia vad sfârsitul si inceputul ca unul singur, ba chiar ei nu vad nici inceputul si nici sfârsitul si nu cunosc intelepciunea nici la inceput, nici la sfârsit, sunt dincolo de ea.

Autor text: Baha”u”llah