skip to Main Content
0744.135.444 Redactia@filedelumina.ro

Dorinta transforma si „imposibilul” in realitate

 

As dori sa va prezint una dintre cele mai neobisnuite persoane pe care le-am cunoscut vreodata. L-am vazut pentru prima data la cateva minute dupa nasterea sa. A venit pe lume fara urechi, iar doctorul a declarat, cand i s-a cerut parerea, ca acest copil ar putea fi surdo-mut pe viata.
N-am fost de acord cu parerea doctorului. Aveam tot dreptul sa nu fiu; eram tatal copilului. Am ajuns si eu la o concluzie si m-am hotarat sa-mi exprim propria parere, dar am facut-o in tacere, tinand-o secret in inima mea.
Stiam prea bine ca fiul meu avea sa auda si sa vorbeasca. Cum? Eram sigur ca trebuie sa existe o solutie, si stiam ca o voi gasi. Ma gandeam la cuvintele nemuritorului Emerson: „Curgerea evenimentelor ne invata sa credem. Nu trebuie decat sa ne supunem. Suntem cu totii condusi pe drumul bun, si, ascultand cu umilinta, vom auzi cuvantul potrivit.”

Cuvantul potrivit? Dorinta! Mai mult decat orice altceva pe lume imi doream ca fiul meu sa nu fie surdo-mut. N-am renuntat nici o clipa la acea dorinta. Ce puteam face? Trebuia sa gasesc o cale prin care sa-i insuflu copilului meu dorinta mea arzatoare ca el sa gaseasca modalitati si mijloace de a transmite sunetele creierului sau fara ajutorul urechilor.
De indata ce baietelul avea sa atinga varsta la care ma putea intelege urma sa il fac sa doreasca atat de fierbinte sa auda, incat natura avea sa actioneze prin metode proprii, pentru a traduce dorinta in realitate fizica.
M-am gandit la toate acestea fara a-mi impartasi sperantele nimanui. In fiecare zi, reinnoiam juramantul pe care-l facusem fata de mine insumi ca fiul meu nu va fi surdomut. Pe masura ce inainta in varsta si observa lucrurile din jurul sau, am observat ca fiul meu poseda un oarecare simt al auzului. Cand a implinit varsta la care copiii incep de obicei sa vorbeasca, el n-a incercat absolut deloc sa rosteasca cuvinte, dar ne dadeam perfect seama, prin reactiile sale, ca aude slab unele sunete. Exact de asta aveam nevoie! Eram
sigur ca daca poate auzi, chiar slab, isi poate imbunatatii capacitatea auditiva. Apoi s-a intamplat ceva care mi-a dat sperante si care a venit dintr-o sursa total neasteptata.

Am cumparat un fonograf. Cand copilul a auzit muzica pentru prima data, a manifestat un entuziasm deosebit si si-a insusit imediat aparatul. Odata, a pus acelasi disc de multe ori vreme de aproape doua ore, stand in fata fonografului, cu dintii agatati de marginea cutiei. Importanta acestui obicei pe care si l-a format nu s-a conturat clar decat dupa ani de zile, caci noi nu auzisem atunci de „conductia osoasa”. La putina vreme dupa ce primise fonograful, mi-am dat seama ca ma auzea clar cand ii vorbeam cu buzele atingand osul mastoid la baza craniului.
Intelegand clar ca poate auzi sunetul vocii mele fara probleme, am inceput imediat sa-i formez dorinta de a auzi si a vorbi. Am descoperit in curand ca baietelului ii placeau basmele la culcare deci am creat povesti menite sa-i dezvolte increderea in sine, imaginatia si o dorinta arzatoare sa auda si sa fie normal.
Era mai ales o anumita poveste pe care insista dandu-i un nou colorit dramatic de fiecare data cand o spuneam. Era destinata sa-i insufle ideea ca durerea lui nu trebuie acceptata pasiv, ci este un bun de mare valoare. In ciuda faptului ca toata filozofia pe care o examinasem atent relevase ca orice dificultate poarta samanta unui avantaj echivalent, trebuie sa marturisesc ca habar n-aveam cum poate deveni un bun aceasta durere.

Analizandu-mi retrospectiv experienta, inteleg clar acum ca increderea fiului meu in mine a fost o cauza directa a succesului meu. Nu se indoia de nimic din ce ii spuneam. I-am insuflat ideea ca el are un avantaj deosebit asupra fratelui lui mai mare, si ca acest avantaj se poate reflecta in multe feluri. Spre exemplu, profesorii de la scoala vor observa ca el nu are urechi si, din aceasta cauza, ii vor acorda o atentie speciala si il vor trata cu o intelegere extraordinara.
Asa au si facut. I-am insuflat si ideea ca, atunci cand va fi destul de mare ca sa vanda ziare (fratele lui mai mare devenise deja distribuitor de ziare), va avea un avantaj important asupra fratelui sau, caci oamenii il vor plati mai bine,caci isi vor da seama ca el este un baiat inteligent si muncitor, desi nu are urechi.
La aproape 7 ani, a manifestat prima dovada ca metoda noastra de „programare” a mintii sale daduse roade. Luni de zile ceruse privilegiul sa vanda ziare, dar mama nu-i dadea voie.
In cele din urma a luat singur taurul de coarne. Intr-o dupa amiaza, cand era singur acasa cu servitorii, a sarit pe fereastra de la bucatarie, s-a furisat afara, si a pornit-o pe propriile picioare. A imprumutat un capital de 6 centi de la pantofarul din vecini, l-a investit in ziare, le-a vandut, a reinvestit profitul si a repetat acest lucru vreme indelungata, pana seara tarziu. Dupa ce si-a facut bilantul incasarilor si a dat inapoi cei 6 centi pe care-i imprumutase de la bancherul sau, avea un profit de 42 de centi. Cand am ajuns acasa in acea seara, l-am gasit dormind in pat, cu banii stransi in mana. Mama lui i-a deschis mana, a luat monezile si a izbucnit in plans. Ei, poftim! Parea nepotrivit sa plangi la prima victorie a fiului tau. Reactia mea a fost complet opusa. Eu am ras din toata inima, caci mi-am dat seama ca efortul meu de a-i insufla credinta fiului meu avusese succes.
Mama lui a vazut, in prima lui experienta de afaceri un baietel surd care iesise in strada sa-si riste viata pentru a castiga bani. Eu am vazut un mic om de afaceri curajos, ambitios, stapan pe sine, al carui capital investit in sine insusi se dublase, caci el preluase initiativa afacerii in propriile maini si castigase. De aceea ma multumea aceasta afacere, pentru ca stiam ca isi dovedise ca e capabil, convingere ce nu-l va parasi intreaga viata.

Baietelul surd a absolvit toate clasele, liceul, facultatea, fara a-si putea auzi profesorii, cu exceptia cazului in care ii strigau puternic de la o mica distanta. Nu a urmat insa o scoala speciala. Nu l-am lasat sa invete limbajul semnelor. Eram decisi sa-l lasam sa duca o viata normala si sa fie inconjurat de copii normali, si am sustinut aceasta hotarare in ciuda multor dezbateri aprinse pe care le-am avut cu directorii scolilor.
Cand era la liceu, a incercat un mecanism auditiv electric, dar nu i-a servit la nimic.
In ultima saptamana de facultate, s-a intamplat ceva care a constituit punctul de cotitura in viata lui. Se pare ca, din pura intamplare, el a intrat in posesia altui aparat auditiv electric, ce i-a fost expediat cu titlul de proba. Nu s-a grabit sa-l incerce, datorita dezamagirii suferite cu primul. In cele din urma, a luat instrumentul si si l-a pus pe cap fara mult entuziasm, a conectat bateria si, deodata, ca prin minune, dorinta sa dintotdeauna de a auzi normal s-a transformat in realitate. Pentru prima data in viata, auzea practic la fel de bine ca un om normal.
Debordand de bucuria descoperirii, cu ajutorul acestui aparat, a unei altfel de lumi, s-a repezit la telefon, i-a telefonat mamei si i-a auzit vocea perfect. A doua zi si-a auzit clar profesorii pentru prima data in viata!
Pentru prima data in viata putea sa vorbeasca nestingherit cu ceilalti, fara ca ei sa trebuiasca sa vorbeasca tare. Intr-adevar, pasise intr-o lume noua.
Dorinta incepuse sa-si arate profitul, dar victoria nu era inca desavarsita. Baiatul trebuia inca sa afle o cale sigura si practica de a-si transforma handicapul intr-un avantaj echivalent.

De indata ce a inteles semnificatia a ceea ce realizase deja, dar sufocat de bucuria acestei lumi noi de sunete ce i se dezvaluia, a scris o scrisoare entuziasta producatorului mecanismului auditiv, descriindu-si experienta. Ceva din scrisoarea lui a determinat compania sa-l invite la New York. Cand a sosit, i-a fost oferit un tur al fabricii si in timp ce vorbea cu inginerul-sef, povestindu-i schimbarea lumii lui, l-a strafulgerat o banuiala, o idee sau o inspiratie ? spuneti-i cum vreti. Era acel impuls al gandului care i-a transformat durerea in bun destinat sa plateasca dividendele in bani si fericire pentru mii de persoane, de-a lungul timpului.
Esenta acestui impuls al gandului a fost urmatoarea: i-a venit ideea ca ar putea ajuta milioane de oameni cu deficiente auditive, care traiesc fara ajutorul aparatelor, daca ar putea gasii o cale de a le spune povestea noii sale lumi.
O luna incheiata, a intreprins o cercetare intensiva, in cursul careia a analizat intregul sistem de fabricatie si comercializare a mecanismului auditiv si a creat modalitati si cai de comunicare cu oamenii fara auz de pe tot globul, cu scopul de a le impartasi lumea schimbata ce i se dezvaluise. Cand a terminat, a elaborat un plan in scris bazat pe descoperirile sale. Cand si-a dezvaluit planul companiei, i-a fost oferita imediat pozitia care sa-i usureze indeplinirea ambitiei sale.
Cand a inceput lucrul, nici nu visa ca era menit sa aduca speranta si vindecare miilor de oameni cu deficiente auditive care, fara sprijinul lui, ar fi fost condamnati la surzenie pentru eternitate.
Nu am nici o indoiala ca Blair ar fi ramas toata viata surdo-mut daca mama lui si eu nu am fi reusit sa-i modelam mentalitatea.
Cand i-am insuflat dorinta de a auzi si a vorbi, de a trai ca un om normal, nu stiam ca impulsul vine insotit de o influenta ciudata, care l-a ajutat sa construiasca punti si sa depaseasca marea de liniste dintre creierul sau si lumea din jur. Intr-adevar, o dorinta arzatoare dispune de mijloace oculte de a se transpune in echivalentul sau fizic. Blair dorea sa auda normal; acum aude! S-a nascut cu un handicap care ar fi putut cu usurinta trimite pe cineva cu o dorinta insuficient de hotarata in strada, cu o ceasca de metal si cateva pixuri.
Nevinovata „minciuna alba” pe care i-o implantase in minte inca din copilarie, convingandu-l ca durerea lui va deveni un bun insemnat, si-a gasit justificarea. Intr-adevar, nu exista nimic, bun sau rau, pe care credinta, la care se adauga o dorinta arzatoare, sa nu-l poata transforma in realitate. Aceste calitati sunt disponibile oricui.
Cred in puterea dorintei intarite de credinta pentru ca am vazut aceasta putere propulsand oamenii de la inceputuri modeste la pozitii de influenta si bogatie; am vazut victime ale mortii scapandu-i din gheare; am vazut-o functionand ca mijloc prin care oamenii isi regizau revenirea dupa ce fusesera infranti pe toate fronturile; am vazut-o oferindu-i propriului meu fiu o viata normala, fericita, plina de succes, in ciuda faptului ca natura il adusese pe lume fara urechi.
Printr-un principiu ciudat si puternic al „mecanismelor mentale” care nu au fost niciodata divulgate, Natura include in impulsul acestei puternice dorinte „acel ceva” care nu recunoaste cuvantul „imposibil” si nu accepta realitatea esecului.

Un baiat fara urechi a invatat sa auda.
Mintea nu cunoaste alte frontiere decat cele pe care le stabilim noi insine.

Autor: Napoleon Hill

Comentarii (2)
  1. SUPRAFELICITARI PENTRU ALEGEREA ACESTEI LECTII DE VIATA ! IN FOND, REALITATEA ESTE CEA MAI UTILA ORI NECESARA POVESTE, SPRE A NU DISPERA VREODATA SI A NE LASA BARATI ORI INVINSI DE NATURALE LIMITARI !
    NU TOTDEAUNA DISPUNEM TOTI DE „UN PAHAR PLIN” ! CAND EL SE NIMERESTE A FI APROAPE „GOL,” INSEAMNA CA AVEM DE FAPT SANSA SA NE REMONTAM, SA FIM CAT MAI CREATIVI SI SA IL „UMPLEM” CU CEVA PERSONAL SI SPECIAL, ADICA SA LUPTAM CU LIMITARILE IVITE, PENTRU A LE CONVERTI SPRE REUSITE SI REALIZARI, IN LOC SA NE LAMENTAM SI SA NE DEPLANGEM O SOARTA POTRIVNICA, UN DESTIN ANAPODA, O KARMA GREVANTA ORI UN CONTEXT BLOCANT ! MINTEA II ESTE DATA OMULUI PENTRU A O MODELA SI A DEVENI CAT MAI RECEPTIV, COMUNICATIV, COOPERANT, INTELIGENT SI NEAPARAT BUN !

     
  2. Nu stim prin ce combinatie de legaturi venim aici.
    Pentru cei care experimentam aceasta viata evenimentele se dobandesc iar pentru cei care sosesc, sunt date.
    Aceste suflete au fost aduse laolalta si nu este o intamplare.
    Fiecare si-a dobandit sansa de a schimba si adauga ceva , existentei sale.
    Tatal , ajuns la un anumit stadiu de intelegere a vietii a fost pus in postura de a-si testa increderea si credinta in aceasta intelegere.
    Copilul, cel nou venit, ducand cu el o intrebare, o reflexie a unui gand gresit, este binecuvantat de a avea acest tata.
    Incercarea este a fiecaruia in parte si in acelasi timp a amandurora.
    Reusind sa-si contopeasca experientele , fiecare il ajuta pe celalalt sa inteleaga cat de profunda este iubirea , intelegerea, credinta in cel de langa tine.
    Dar mai ales , cata nevoie avem unii de ceilalti si puterea si siguranta pe care ne-o confera aproapele nostru.
    Este o lectie fundamentala pe care ne straduim fiecare sa o invatam prin diferitele situatii care apar in viata.
    Este lectia care ne spune ca nu suntem separati, ca toti suntem unul. Iar ceea ce facem pentru celalalt , pentru noi facem.
    Este drumul care ne poarta spre casa, spre intreg.
    De aceea priviti cu atentie la cei de langa voi, pentru ca fiecare are sa va invete ceva si este acolo pentru ca asa trebuie.
    Cand aceasta lectie este invatata, tatal devine copilul si copilul devine tata.
    Nimicul devine totul si totul devine nimic.
    Si cat este de frumos!

     

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/angel.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1zambet-mare.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1hohot de ras.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/dracusor.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/ganduri.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Astept.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Bataile inimii.gif 
more...
 

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back To Top