Ingerul din noi

Soarele apune. Printre geamurile ferestrei, bunicul si nepotica fac cu mana, in semn de ramas bun, ultimelor raze de lumina.
În aer se simtea gingasia gestului lor… Fetita isi lipeste nasucul de geam:
– Bunicule, ce este soarele pentru pamant?
Privirea bunicului spunea multe…dar cum sa-i explice micutei?.
O chema langa el si-i mangaie coditele balaie. Copila ii zambi din priviri.
„Ce minune de copil”, isi spuse in gand bunicul… „cu coditele-i balaie si cu ochisorii ei albastri, parca ar fi soarele si cerul”. De fapt ea era intregul univers al bunicului. El era prezent la sculare, cu el se ducea in parc la joaca, el o culca in fiecare seara si nu uita niciodata in a o indemna sa-si spuna rugaciunea „Îngerasul”.
Fetitei ii placeau mult povestile despre ingeri. De multe ori se imaginase si ea inger. Un inger ce aduce bucurie si pace altor copii.
Se auzi din nou intrebarea:
– Bunicule, ce este soarele pentru pamant?
Fara a se mai gandi la raspuns, bunicul spuse ceea ce simtea:
– Soarele este pentru pamant asa cum este sufletul pentru om.
Fetita zambi. Se parea ca intelege ce-i spuse acesta.
– Bunicule, tu ai spus ca de cate ori avem nevoie de ajutor, si ne rugam, din lumea Tatalui Ceresc, coboara cate un inger. Bunicul incuviinta din cap. Micuta continua, incurajata de gest.
…. Şi tot tu spuneai, ca sufletul nostru are in el scanteia divina. Bunicul cuprinse umerii fetitei.
… Daca in noi este tot lumea Tatalui Ceresc, nu-i asa ca atunci cand ne gandim cu drag la cineva, cand ne rugam pentru ajutorul cuiva, din sufletul nostru se ridica un inger si pleaca spre cel in nevoie?
Ochii bunicului pluteau in lacrimi.
– Da, asa este, micuto! de cate ori daruim din sufletul nostru, din el se ridica un inger care pleaca in lume. Ce bine ar fi ca lumea sa fie plina de astfel de ingeri!
Fiecare gand de bine poarta in sine o stare de binecuvantare. El poate ajuta, de multe ori chiar salva pe cineva aflat in pericol. Un gand de bine, puternic, ne poate salva chiar si pe noi insine.

Autor: Geta Heimerl