skip to Main Content
0744.135.444 Redactia@filedelumina.ro

Dușmanul meu de moarte

 

Călare pe un măgăruș mă întorc în ținuturile mele natale. Anii au trecut și amintirile au început să redevină vii.
Of, câte visuri, câte speranțe, câte miracole îmi stăteau în față. Eram tânăr și visător. Abia mă căsătorisem cu cea mai mândră floare din regiune, o fată pură și suavă, un dulce răsărit de soare pentru ochii privitorului. Nimeni nu era mai fericit decât mine.
Dar, totul s-a frânt în acea zi blestemată de mai. Dacă aș fi știut… Nu am răspuns corect la o întrebare, nici eu, nici Isabella frumoasa mea soție.
Îmi privesc fiul care mă urmează pe cărarea strâmtă. Măgărușul lui pășește fără grijă pe acest drum plin de bolovani și pietricele înșelătoare. Are 16 anișori și este deja un flăcău mândru, care zâmbește cu încredere către soare. Această călătorie reprezintă promisiunea mea către el. I-am spus că într-o zi îl voi duce la mormântul mamei lui. I-am promis, încă de când era micuț, că-i voi povesti totul, atunci când îl voi duce la mama lui. Timpul s-a scurs și ziua, pe care el o aștepta de atâta vreme, a sosit.
– Tată! Tată! Să înnoptăm acolo, strigă el către mine.
Mă uit și-l văd arătându-mi o cabană părăsită. Un loc bun pentru doi călători obosiți. Îi fac semn că sunt de acord și ne îndepărtăm de cărararea pe care mergeam de atâta timp.
Seara se lasă brusc. Abia apucăm să facem un foc și să ne așezăm lucrurile lângă noi, că ne trezim în întuneric. E destul de răcoare, mai ales că suntem în munți. Oricum, nu mai avem mult până la destinație. Mâine în jurul prânzului vom fi acolo. Aceasta va fi seara în care îi voi spune totul copilului meu. E destul de mare să înțeleagă.
Ne încălzim și mâncăm din merindele noastre. Am găsit un pic de fân în spatele cabanei. Acolo i-am priponit pe cei doi măgăruși.
Doamne, cât de frumos se văd stelele de aici! În aerul cristalin de la înălțimea munților, bolta pare a fi un cadou pentru sufletele noastre obosite.
– Mâine, când vom ajunge în sat, să nu fii mirat dacă nu o să ne ducem în cimitir.
– Dar, tată, ai promis că mergem la mormântul mamei.
– Da, așa este, asta vom face, dar mormântul ei nu este în cimitir.
– Nu? Cum se poate?
– Este într-un loc mult mai frumos, e la umbra unui stejar falnic, un stejar de lângă pârâu.
– De ce, tată?
– Pentru ca să înțelegi va trebui să afli toată povestea, dragul meu fiu.
– Te ascult, mi-o spui acum?
– Da, dragul meu. Ți-o spun acum. Au trecut deja 15 ani, chiar 16 dacă stau să mă gândesc bine. Tu te-ai nascut chiar atunci, în mijlocul acelor evenimente nefericite.
Era o zi superbă plină de soare și căldură. Aveam tot ce-și poate dori un om, aveam un înger lângă mine, era mama ta. În acea dimineață ne-am trezit cu un mesager la poartă. Venea din partea inchizitorului. Ne-a spus să ne ducem împreună cu ceilalți vecini în piața satului. Acolo, erau toți vecinii, primarul și toate oficialitățile. Nu-mi era foarte clar ce se întâmplă. Totul era solemn și inchizitorul a dat Edictul de Credință. Ne-a încurajat să ne mărturisim păcatele, atât ale noastre cât și cele de care știam sau auzisem de ele. Aveam o săptămână de grație, timp în care toate mărturisirile noastre primeau pedepse mai ușoare. Era perioada pe care o aveam la dispoziție pentru o reconciliere cu Dumnezeu și cu Biserica. Cu toții ne-am dus în acele zile și am spus, ca la spovedanie, ce aveam pe suflet. Că mă mai enervam uneori și când tăiam lemnele mai ziceam cuvinte urâte la adresa Domnului… eh, ca fiecare. Nimeni nu e perfect. Totuși, m-am ferit să spun ceva de alții. Am spus numai de mine, la fel a făcut și mama ta.
Pentru mine era prima dată când mă întâlneam cu Inchiziția. Știam că mai trecuse pe vremuri pe la noi prin sat, însă erau doar povești de dinainte de a mă naște.
– Și? Ce-ați făcut tată?
– În acele zile am stat în casă și ne-am continuat viața. Știam doar că Inchiziția este în sat și că așteaptă mărturiile noastre. Când a venit rândul nostru, am răspuns sincer la toate întrebările lor. Da, mergem în fiecare săptămână la biserică, suntem creștini și nu am făcut nimic grav împotriva legilor lui Dumnezeu. A fost doar o întrebare la care n-am răspuns, o întrebare la care dacă aș fi dat răspunsul corect, tu ai fi avut astăzi o mamă care să te îngrijească și care să-ți dea iubirea ei. Nici eu, nici Isabella n-am răspuns la acea întrebare.
– Care era întrebarea tată?
– Am fost întrebați care ne sunt dușmanii de moarte. Eu nu știam să am vreun dușman de moarte, nici măcar nu știam să am vreun dușman. Eram naiv.
– De ce?
– Nu știam nici eu de ce ne-au întrebat, am aflat mai târziu. Dacă numeam pe cineva, atunci orice ar fi spus el despre mine și despre familia mea nu s-ar fi luat în considerare. Inchizitorii ar fi presupus că nu spune adevarul și că nu face altceva decât să se răzbune. Deci, tot ce ar fi spus despre noi, ar fi fost în van. Aveam, pe vremea aceea, un prieten și un vecin, se numea Alfonso. Mergeam adeseori la pescuit împreună, la munca câmpului, ne distram și ne bucuram de prietenia noastră. Niciodată nu m-am gândit că gelozia o să-i mutileze sufletul. De când m-am căsătorit cu Isabella, l-am văzut că s-a schimbat. Nu credeam că e ceva serios, îmi spuneam doar că avea probleme cu sănătatea. Nu știam că el o iubea pe Isabella mea, nu știam că într-o zi i-a propus să fugă cu el și ea l-a pălmuit. Nu știam nimic din toate astea. Abia mult mai târziu am aflat.
Prin urmare, eu am spus că nu niciun dușman de moarte. Mama ta, ar fi putut să-l numească pe Alfonso, dar nu a făcut-o pentru că eu aș fi întrebat-o de ce l-a numit pe el. Mă iubea prea mult și nu dorea ca eu să fiu supărat, sau să fac cine știe ce prostie, dacă aflam că Alfonso i-a propus să fugă cu el.
– Și tată, Alfonso ce a zis despre voi?
– Ne-a denunțat. A spus că ajutasem niște moriscos (creștini proaspăt convertiți de la religia islamică) să-și practice ascunsa religie a islamului – era o minciună. Dar, a adăugat el că aveam relații apropiate cu o seamă de falși conversos (evrei convertiți). Trebuie să știi dragul meu că nu cu mult timp înainte se dăduse o lege prin care 40.000 de evrei s-au convertit și tot atâția au plecat din țară. Li s-a spus foarte clar că nu mai au ce căuta evreii în Spania, ori se creștinează, ori pleacă. Mulți s-au convertit atunci… dar în inima lor au rămas fideli religiei lor.
– Și asta era adevărat?
– Da copile, asta era adevărat, copilărisem cu ei, îi cunoșteam, ne jucasem împreună știam că uneori se mai strâng împreună. Nu știam ce fac, dar bănuiam că își fac ritualurile străbune cerute de religia lor. Mama ta avea două prietene evreice, amândouă se creștinaseră. Dar, asta nu mai are importanță acum, important este că Alfonso ne-a denunțat și ne-a pus în cârcă fapte dintre cele mai oribile, în special la adresa Isabellei.
Amandoi am fost arestați și interogați. Eu nu am vrut să recunosc nimic, nici Isabella nu a vrut. Eu am avut parte de trei torturi garrucha, una toca și trei potro. N-o să ți le descriu acum, dar m-am ținut tare. La sfârșit, inchizitorul a spus că „am învins tortura” și m-a declarat „nevinovat în fața lui Dumnezeu”. Trebuie să-ți spun că în acea perioadă eram extrem de îngrijorat pentru mama ta. Era gravidă și nu avea atâta putere să reziste torturii. Au lăsat-o să nască, și apoi, după ce te-am luat de la ea, au torturat-o, dar nu a rezistat. A mărturisit tot ce au vrut ei. Așa că a fost găsită vinovată și a fost pedepsită cu biciuirea în piața publică.
– Și? Au biciuit-o pe mama?
– Înainte de asta a trebuit să participe la Autodafe. L-am văzut pe Închizitor și pe ajutoarele lui. El avea o ținută extrem de impozantă și toți vinovații, inclusiv primarul și câțiva oameni importanți mergeau desculți în urma lui. Un drum lung, o procesiune plină de umilință pe strada principală a satului. Nu conta cine ești cât de important sau de sărac erai, toți purtau aceleași haine din pânză groasă, toți pășeau încet în urma curții inchizitorului. Eu nu aveam voie să o ajut pe Isabella mea, chiar dacă abia născuse și fusese și torturată. Pășea cu multă greutate printre cei care mergeau cu capetele plecate în acea procesiune nefirească.
– Ce s-a întâmplat apoi?
– Apoi mamei tale i-a venit rău, n-a mai ajuns până în piața satului, s-a prăbușit și a început să sângereze. Probabil se rupsese ceva în ea, atunci la tortură. A murit a doua zi în brațele mele. Dar, pentru că nu apucase să fie biciuită, ca să-și ispășească păcatele n-a avut voie să fie îngropată pe pământ sfințit.
Îmi strâng acum copilul în brațe. Plânge. A aflat cutremurătoarea poveste a nașterii lui și a morții celei care i-a dat viață. Îl strâng tare la piept.
– Plâng, tată, spune el într-un târziu, scuză-mă.
– E în regulă să plângi, poți face ce dorești, e bine. Odată cu aceste lacrimi, necazul din tine va curge și el. Când te vei liniști să te întinzi acolo, îi arăt eu un loc uscat și plin de fân.
– Eu mă duc să mă uit un pic la stele. Vreau să fiu puțin singur, băiatul meu. Amintirile m-au răscolit prea tare. Trebuie să mă liniștesc.
– Bine tată îmi spune el cu ochii în lacrimi.
Fac câțiva pași și privesc Luna. Observ că e rotundă, întreagă și își aruncă lumina argintie peste tot. Se vede destul de bine. Apoi, încerc să mă concentrez la stele, dar fără succes, mintea mea rămâne agățată de chipul iubitei mele Isabella. A murit din cauza lui Alfonso, ce om de nimic. Credeam că după atâția ani lacrimile mi-au secat, dar mă prăbușesc la pământ și încep să plâng adânc, din inimă și fără un sunet, un plâns al inimii. Ce ar fi fost dacă… Dar e o întrebare inutilă, o întrebare care mă face să sufăr și mai mult. Trebuie să fiu tare, să fiu acel tată pe care fiul meu îl merită. Mă ridic din iarba fragedă și pașii mă duc până la marginea unei prăpăstii. Acolo mă opresc și privesc în gol.
Am stat un timp, nu știu cât, noțiunea timpului a rămas suspendată undeva în neant. Poate au trecut cinci minute sau poate un ceas sau două. Când mi-am revenit și m-am uitat în dreapta mea, am văzut la trezeci de pași mai încolo un om foarte aproape de buza prăpastiei.
Pe marginea prăpastiei un om a adormit. Poate că era întuneric și nu a văzut unde și-a așternut culcușul. E clar că la prima mișcare greșită va cădea în apriga genune.
Mă apropii încetișor, nu vreau să-l trezesc brusc și să facă o mișcare necugetată. E cu spatele la mine, ghemuit și cu fața la prăpastie. Nu e mort, chiar sforăie încetișor. Luna a intrat de ceva timp în nori așa că drumul meu, cei treizeci de pași i-am făcut cu mare atenție. Când sunt exact lângă el două lucruri se întâmplă în același timp. El se întoarce cu fața în sus și luna iese din nori.
Îl privesc și îngheț. E Alfonso. Imposibil să-l confund. Chipul lui mi-e ars în amintire precum o rană vie.
Mă uit la el, mă uit la prăpastie, apoi privesc în mine și în amintirile mele…
Mă aplec și îl trezesc.
– Scoală omule! Vezi să nu cazi! Culcă-te în altă parte!
El se ridică năuc, mă privește, apoi aruncă un ochi la prăpastie și face un pas involuntar în spate.
– Mulțumesc… spune el.
Îl las și plec.
Începe să strige după mine, să-mi mulțumească, dar nu mă mai întorc.
Dormea pe marginea prăpastiei și l-am trezit să nu cadă în ea.
Era Alfonso, dușmanul meu de moarte.

 

Nuvelă din cartea VISE DE ÎNGER pe care o găsiți aici: LINK

Comentarii (31)
      1. Nuveleta este okey. Poate una dintre cele mai bune ale tale…
        Un pic prea … descriptiva pe partea cu torturile (bine ca n-ai intrat si mai in amanunt si sa le explici cititorilor ce inseamna garrucha, toca si potro!), nitzel prea multe dialoguri si ushor … abrupta la final, vorba prietenei tale, Luiza (sic!).
        :Happy-Grin:
        Mesajul insa eee … PERFECT!
        Cu mult mai firesc, sublim si estetic cit si cu o mult mai placuta si naturala facuta-n fraze mizanscena decit stupizenia bradeniana de mai ieri…
        Din nefericire insa – si oarecum ‘pagubos’ pt. mine ca cititor al … razavanului (!) -, mai toate ‘mesajele’ tale se cantoneaza (nu stiu de ce) in zona ideatziilor emotzionabile de … maxim confort al sufletzelelor veshnic ‘nepansate’ ale mizericordioaselor fapturi ezoterice! Sau exoterice, vorba unuia de pe-aici…
        :Wink:
        Eu sper din tot sufletul ca finalul nitzel cam ‘scurt’ al povestirii tale sa nu fi fost cauzat deee … stranepotzii vechilor inchizitori care s-au grabit sa te tratariseasca cu vreo portzie deee … potro pt. indrazneala de a le fi dat pe fatza ororile comise in trecut de abominabilii lor inaintashi !…
        …Dupa naucitorul mod in care, ceva mai jos, incerci sa aperi cumva ‘memoria’ groaznicei institutzii religioase, eu cred totushi ca n-ar trebui sa scapi cel putzin de o ‘sesiune’ de garrucha si una de toca!
        :Overjoy:
        Caci uzantzele vorbesc de cite o UNICA tortura. Adica cite unaaa … din fiecare!
        Nu stiu de unde-ai scos-o pe asta cu trei de una, una de alta si inca trei din ultima…
        Probabail pt. efectul dramatic asupra cetitorilor cit si pt. ‘credibilitatea’ chinurilor indurate, asa-i ?!?
        Oricum, bag seama ca n-o sa potzi totushi evita o eventuala … excomunicare.
        .
        …’In media res’ nu in ‘ab initio’, desigur!…

         
  1. Nemernicii au fost mereu in lume in numele credintei…orori ce au depasit imaginabilul,…mintea …dreptilor credinciosi fiind ultra creativa in forme de distrugere a umanitatii ….din mila divina.Orori de acest gen si poporul roman a indurat de-a lungul existentei sale milenare. Si in familia mea in timpul razboaielor din ceea ce mi s-a povestit si dupa terminarea celui de-al doilea razboi mondial…cand stramoasa mea ingrijea incognit-o oameni raniti. Am mai povestit aceasta intamplare..cand …o prietena a ei cu care mergeau impreuna in case sau locatii cu oameni raniti de diferite origini sau religii …au fost oprite si ….bunica chiar si sub tortura nu a spus nimic. Nu acelasi lucru s-a intamplat cu prietena ei …de la care i s-a tras apoi…..si faptul ca fiica ei a fost omorata cu bestialitate in fata ei…..baietii adica tata si unchiul meu fiind atunci plecati la strabunici….altfel….. Bunicul era prizonier pe front la rusi undeva…..si in credinta ei a fost convinsa ca si cei pe care ii ingrijea …aveau pe cineva acasa care ii asteptau si ca razboiul a fost nedrept….in care au murit multi oameni nevinovati…trimisi sa moara de conducatori nebuni si interese meschine. Razboiul se terminase dar… in inima ei gandea ca si pe bunicul undeva cineva il va salva …..si tacerea ei insemna salvarea unor vieti….dar gestul acelei bestii umane a fost foarte rapid si a blocat-o complet…neimaginandu-si ca …isi va a vedea singura fiica cu creierii zdrobiti ….un timp doar lacrimile i-au curs si de fapt a amutit complet…Si-a revenit acasa dupa cateva luni …ingrijindu-si mainile si picioarele de rani ca si corpul traumatizat…..De atunci nu a mai avut pe nimeni apropiat la nivel de prieteni de suflet ci doar amici de familie, rude prin diferite aliante. Venirea mea pe lume si faptul ca ea m-a crescut si educat a fost ca si cum as fi fost propria fiica reintoarsa….se spunea in familie cine a cunoscut-o ca semanam foarte mult. Am respectat la ea ca s-a inchis fata de relatia de prietenie de suflet..dar…nu a incetat sa ajute oameni si sa isi pastreze sufletul frumos…si cand am intrebat-o a spus ca …”de ce sa sufere oamenii care ii poate real ajuta din stiinta sa, pentru un ..animal cu chip de om….bolnav la minte….ar fi insemnat ca nu ar fi omorat-o doar pe fiica ei ci chiar pe ea….si daca a ramas…insemna ca este datoare lumii…sa ii aduca bucuria si sanatatea atat cat depinde de stiinta ei si puterea omului de a se ajuta pe sine”.”Eram inca mama a doi baieti si sotie…desi…doar inima mea astepta si credea…” Prietena ei…a venit… dupa ani …si am cunoscut-o. Stramoasa mea a primit-o in curte ca pe toata lumea dar…simteam ca ceva era in neregula ca parea ca impietreste… a ascultat-o …si i-a dat ceva leacuri de a isi vindeca picioarele…discutia dintre ele a fost scurta…dar…..dupa plecarea ei..am vazut lacrimi curgand pe obraji si ……am privit-o in tacere un timp ….pentru ca …asa m-a invatat…sa respect momentele de durere a unui om pana cand …poate vorbi, daca vrea. Atunci am aflat povestea si….nu am inteles de ce a ajutat-o…..dar ea mi-a spus …ca „oricine iti poate lua orice, dar nu stiinta si omenia” – dincolo de fapte…ea a continuat sa ajute oameni…In fata ei toti erau oameni obisnuiti cu durerea lor si atat. Nu conta varsta, averea, religia si nimic altceva….erau oameni care veneau la ea si cu ceea ce stia ii ajuta cu ceea ce nu…ii trimetea la alti cunoscuti, medici dupa caz. A trecut prin multe alte greutati…ca decesului unchiului meu, fratele tatei din neglijenta medicala la un spital din Constanta de ziua lui cand a implinit 40 de ani, apoi demolarea casei si a curtii de o rara frumusete si mutarea in doua camere stramte…multe flori, bunuri pierzandu-se …mai ales pomii, trandafirii, podul meu …cu teatrul de papusi facut de bunicul si universul „tainic si secret” al copilariei mele…..plecarea bunicului….Au fost si momente frumoase casatoria mea la care ea m-a sprijinit si ajutat, educatia mea in timpul sarcinilor – datorita unor complicatii de fiecare data( – doua cezariene in utimele momente) si dupa nasteri si sfaturile ei de a imi creste si educa sanatos fetele ….sa fac din „rahat bici sa pocnesca, sa nu stropesca”…in vremuri 1998 iarna-1990 tot iarna…..cu toate schimbarile, lipsurile, greutatile….a fost mereu aproape de mine si eu de ea…fiindu-mi adevarata mama si mentor multi ani. Altfel erau relatiile interumane atunci intre generatii – democratia asta… a dus la exagerari …dar….. fiecare cum intelege si isi intelege rostul, valorile, prioritatile si viata. Datorita ei si a ceea ce m-a invatat, eu am supravietuit multor incercari ramanand om – simplu om obisnuit. Credem ca ea este normalul feminin si am aflat ca….am fost in preajma unui Om, a unui om obisnuit, asa cum se recomanda ea. Cu siguranta fiecare aveti in familie pe cineva …care ….si cu care semanati sau va doriti sa semanati…chiar peste timp.

     
    1. Ati inceput comentariul cu ororile facute in numele credintei. Sunt in mare parte de acord. Totusi, chiar si Inchizitia trebuie judecata in prisma timpurilor respective. Din punct de vedere al judecatii, torturii, si chiar a acordarii prezumtiei de nevinovatie, Inchizitia a fost o institutie progresita in acele vremuri. Ca sa ajungi la aceasta concluzie, ce va socheaza, trebuie sa studiezi acea perioada cu mintea deschisa.
      O zi minunata!

       
      1. Gura pacatosului adevar graieshte!
        Carevasazica … pro-gres(h)ita, nuu?!? Pai in varianta asta sint total de acord cu tine, Razvane. Da’ daca carecumva ai vrut sa spui chiar progresista, atunci sint nevoit sa te avertizez ca sint … expert in inchizitzia dark-age-ului! In cunoashterea si studierea perioadei respective, nu a ororilor ei, desigur…
        :Wink:
        ‘Progresista’ doar pt. introducerea conceptului de prezumptzie de nevinovatzie?
        Tu glumeshti sau chiar vorbeshti serios?!?
        Nu de alta da’ prezumptzia de nevinovatzie a fost chiar … vicleshugul genial aratat multzimii neshtiutoare cit si celor mai instruitzi care chiar credeau in corecta aplicare a acestui principiu novator al dreptului acelor vremuri. De care insa s-a folosit inchizitzia cu mare abilitate in instrumentarea ‘reala’ a proceselor ei teribile! Si asta doar in instantzele inferioare caci cine ajungea la Torquemada de ex. avea deja sentintza de condamnare la moarte gata semnata…
        .
        Ca unul care am fost … ‘fascinat’ in adolescentza de atrocitatzile savirshite de biserica catolica (de ea si in numele ei) in acea perioada, am fost extrem de curios sa aflu … dedesubturile unei asemenea teribile malformari a spiritului umanist. Spirit care luase un avint incredibil pe masura ce tot mai multzi oameni invatzau sa scrie si sa citeasca si, pe linie de consecintza logica, sa-si puna intrebari existentzialiste la care nu de putzine ori cautau chiar sa isi si dea raspunsuri.
        Am studiat destula vreme procesele teribile cunoscute de noi totzi cit si opiniile, insemnarile oficiale si jurnalele personale ale celor mai importantzi clerici ai vremii si nu am gasit absolut nicaieri nici cea mai mica referire la vreo motivatzie … progresista, fie si aparenta, a acelor cruzimi indescriptibile. Si te asigur ca le-am cercetat, pe toate, cuuu…

        :Who-s-the-man: …mintea maxim deschisa!
        Daca pina si Vaticanul a recunoscut deschis si a facut – dupa sute de ani! – … MEA MAXIMA CULPA referitor la acea zguduitoare perioada din istoria Umanitatzii si a Bisericii Catolice, cum, Doamne iarta-ma!, se face ca tu in anul de gratzie 2015 consideri infamanta inchizitzie ca fiind ooo … infamata institutzie progresista ?!?
        Poate doar numai prin presupusul efect de … psihologie inversa care ar fi ‘ajutaj’ si mai mult la impulsionarea cunoshterii obiective si a cercetarilor fundamentale ce au urmat teribilei perioade ?
        Adica cam pe acelashi ‘principiu’ nemernic si manipulatoriu cum ca civilizatzia noastra actuala datoreaza de fapt … recunoshtintza veshnica razboaielor omenirii doar pt. ca acestea ar fi impusionat cele mai multe descoperiri si creatzii shtiintzifice ce chipurile ne ushureaza existentza noastra actuala, nuuu?!?
        :Sick:
        Slabutz, Razvane, mult prea ‘slabutz’…

         
        1. Daca studiezi doua trei procese pana in cele mai fine ramificatii nu inseamna ca esti expert in tot ce a insemnat Inchizitia.
          Pentru cei care nu au avut pasiunea sau puterea de a cerceta acest subiect vreau sa ilustrez doar cateva aspecte din colectia „stiati ca”:
          – Inchizitia in sine nu poate fi considerata un tot unitar de la aparitia pana la disparitia ei. Au existat 4 epoci ale Inchizitiei total diferite ca modalitate de raportare la societate si desfasurare a „ostilitatilor”.
          Scopul acestei institutii a ramas in schimb acelasi din 1480 pana in 1820 si anume eradicarea ereziei, acesta fiind liantul peste generatii al acestei institutii. Totusi, Spania Regilor Catolici nu este aceeasi cu Spania lui Filip al II-lea si cu atat mai putin Spania lui Carol al III-lea, si nici Galicia nu este la fel cu Andaluzia.
          Daca in prima parte au existat foarte multe excese, multe se schimba de-a lungul vremii.
          – Nu toate tribunalele au fost create in acelasi timp.
          – Inchizitia in multe cazuri poate fi mai degraba asimiliata politiei decat bisericii, ea fiind sub tutela regilor Spaniei si nedand socoteala Vaticanului, chiar daca a fost creata printr-o bula papala.
          – Tortura nu era considerata in acea vreme decat un mijloc normal de aflare a adevarului.
          – Inchizitia era singura institutie a vremii care considera in mod legal ca orice crima ai fi facut daca rezistai torturii erai nevinovat.
          – In acea vreme oamenii sarmani nu aveau niciun drept. Adeseori nobilii isi umpleau beciurile cu tarani de pe mosiile lor si ii incarcerau, tortura si schingiuiau cate 20-30 de ani !!! Fara niciun proces!!! Si fara sa dea socoteala nimanui !!!
          – Tortura Inchizitiei era de trei feluri si la final acuzatul trebuia sa fie perfect sanatos pentru a fi eliberat sau condamnat. Asa ceva nu se mai intalnise pana atunci. E drept, ca au existat si excese, mai ales in perioada inceputurilor insa inchizitorii care ignorau aceste principii erau sanctionati.
          – Problema cu istoria Inchizitiei este ca exista… prea multe documente, nu prea putine si ca sa-ti poti face o idee generala trebuie sa compilezi si sa sintetizezi sute de mii de dosare cu milioane de documente.
          – Pentru cunoscatori este evident ca Inchizitia a torturat mai putin dect justitia civila, si dupa fobia omuciderii din primele decenii, nu a mai omorat decat in mod exceptional. In secolul XVIII spre exemplu pedeapsa capitala a fost pronuntata extrem de rar, in 1714, 1725, 1763 si 1781.
          – Motivatia inchizitorilor era – si e bine sa o judecam in spiritul vremii – ca erezia era cea mai periculoasa intrucat reprezenta o agresiune impotriva sufletului, impotriva spiritului sau era cea mai pacatoasa dintre sinucideri, cea a spiritului.
          – Pentru a exemplifica, dragul meu frei_herr iti aduc aminte de cazul donei Sabel Enriquez, sotia crregidorului din Alba de Tormes, Andres Lopez de Fonseca, el insusi condamnat la inchisoare pe viata in 1624 de Sfantul Oficiu din Vallaloid. Isabel a fost acuzata de numerosi martori ca a participat la la ceremonii evreiesti si in mod deosebit la niste funeralii desfasurate dupa ritul mozaic al lui Jorge Enriquez. Cazul ei era clar. A marturisit niste complici, dar apoi si-a retractat marturisirile (crezi sau nu, in fata tribunalului Inchizitiei asta insemna ca toate marturisirile facute devin nule). Condamnata la ardere pe rug, a primit vizita a trei oameni ai bisericii, alesi pt. stiinta lor, care au incercat s-o convinga sa-si descarce sufletul inainte de a muri. Demersul a fost zadarnic, ea a plecat la autodafe impreuna cu ceilalti penitenti. In timpul predicii, care facea parte din ceremonial a cerut sa vorbeasca cu Confesorul ei. Isabel a marturisit ca a participat la diverse ceremonii mozaice impreuna cu alte persoane printre care si sotul ei. Dar, mai tarziu a refuzat sa recunoasca o parte din aceste noi marturisiri. Mai ales prezenta sotului intrucat sustinea ea ca acesta era plecat din Alba de Tormes si nu a putut participa. Ancheta deschisa de Inchizitie a aratat ca aceasta declaratie este falsa, sotul ei fiind in acel moment in oras.
          Apoi ea a mai cerut o audienta si a recunoscut ca a mintit. Procurorul a acuzat-o ca confesiunea ei era mincinoasa si a condamnat-o din nou la arderea pe rug. La 22 iunie 1624 pedeapsa i-a fost comutata in reconciliere si inchisoare pe viata (dar nu implacabila). Astfel inchizitorii au acceptat de cateva ori sa amane sentinta si in cele din urma sa anuleze condamnarea la moarte. Conform Manualului ea ar fi trebuit sa fie condamnata la moarte pentru ca a recazut in erezie si totusi acest lucru nu s-a intamplat. Asemenea cazuri pot fi gasite frecvent chiar si inainte de 1530.

          Subiectul este extrem de vast si pot demonstra punctul meu de vedere cu multe date statistice care confirma ceea ce afirm. Deci ceea ce am spus, nu a fost o intamplare. M-am oprit aici pentru ca nu scriem o carte despre Inchizitie. :)
          O zi minunata!

           
          1. Si… depinde de sistemul de raportare…
            Asa cum unui om care merge pe strada biciclistul i se pare rapid, acesta este doar un melc in comparatie cu un avion.
            Deci, cand judeci Inchizitia dupa standardele actuale, dupa Drepturile Omului, care ni se par ca ar fi existat dintotdeauna, Inchizitia este intr-adevar ceva reprobabil, umilitor si barbar. Totusi, daca o compari cu ceea ce se intampla in acea perioada in justitia civila, vorbim de un progres, de principii, de manuale de acordarea unor drepturi, asa mici cum erau, condamnatilor. Drepturi de care nu mai aveau parte nicaieri.
            :)

             
          2. Razvane, n-ai undeva, pe-acolo pe la tine, la-ndemina carevasazica, vreooo … funie pe care n-o mai foloseshti?!? Ca sapun am eu berechet…
            Nu de alta da’ tare am chef sa spinzur pe careva imediat, pina nu-mi trec nervii capului!
            Sau ceva stricnina pt. niscaiva … perfuzii in cap macar. Pentru mine, desigur, nu te speria! Caci nu vreau sa mai aud asemnea … (***).
            Daca era vorba de tine, fii sigur ca nici macar … torturile inchizitziei nu-tzi erau de ajuns!
            :The-Incredible-Hulk:
            N-am studiat doua-trei procese, prietene. Am cercetat fenomenul in ansamblu si chiar … ‘ecleziastic’ pot spune. Cu marturii nu ale victimelor ci chiar cu cele ale … autorilor. Morali sau fizici!…
            O sa te rog in viitor sa-mi dai voie sa postez aici un articol despre inchizitzia europeana (cu documentele de rigoare) care sa-tzi faca parul maciuca pina si pe picioare! Si sa-tzi treaca cheful … ‘impartzialitatzii’ temporale, politically correct sa zicem, de a mai gindi in termenii ashtia … medievali. Sau deee … ONU!
            :Tired:
            Iar asta cu … „Inchizitia era singura institutie a vremii care considera in mod legal ca orice crima ai fi facut daca rezistai torturii, erai nevinovat”, este cea mai abominabila abordare a dreptului civil si/sau penal pe care un om normal, ratzional si cu creierii capului la locul lor o poate asculta fara sa i se faca rau! Chiar si in vremea aia…
            :Sick:
            Gata, m-am razgindit, Razvane:
            N-ai prin sertare macar un … 7.62 ?!?

             
        2. Precizari:
          – Aceasta discutie este un deja-vu pt. mine. Am avut-o chiar si cu profesorul meu de istorie din facultate. Cand l-am contrazis, m-a intrebat pe ce imi bazez afirmatiile. I-am adus documentele si studiile, evident cu date si cifre concrete. Dupa ce le-a studiat o saptamana mi-a marturisit ca nu stia de ele. Exista o literatura imensa in domeniu, insa sunt putine studii cu adevarat valoroase. Prin urmare, la urmatoarea ora, in mijlocul amfiteatrului a prezentat noile date intregului auditoriu, declarand ca gresise. Jos palaria! :)
          – Atat in nuvela cat si in argumentatie ma refer strict la Inchizitia Spaniola.
          – Scopul real al Inchizitiei Spaniole nu era uciderea spiritului umanist ci consolidarea puterii regilor Spaniei si a crestinilor in general, impotriva evreilor si a musulmanilor.
          Dar iar incep sa scriu prea mult…
          :Approve:

           
          1. Razvane, in sfirshit sint si eu perfect de acord cu tine asupra unui subiect! Sint total, 100% si chiar … in integrum de acord cu tine, cum se spune.
            Asa e, fratele meu, ai cit se poate de maxima dreptate:
            .
            …CHIAR COMENTEZI PREA MULT !!!

            :Cry: :Sick: :Overjoy:

             
          2. Inteleg ca vrei sa tac?
            Spun lucruri inutile sau eventual prostii?
            Sau poate consideri ca ceea ce scriu nu are nicio valoare…

             
          3. Hai, mai Razvane, chiar asa?!?
            Adica nici simtzul umorului, ludicul si buna si stramosheasca noastra ironie nu te mai binedispun???
            Pai nu tu erai tocmai cel care-mi spuneai cu atita convingere sa privesc totul, absolut totul, aidoma unui simplu spectator ce priveshte specatacolul din fatza sa prin binoclu, ca si cum as fi in primul rind/stal de la teatru, circ, opera, cinema sau chiar … zoo?!?
            :Amazed:
            …Acum juma’ de ora, Razvane, am aflat impietrit ca cel mai bun prieten din toata existentza insignifiantei mele vietzi, colegul si nepretzuitul meu companion al celor 4 ani minunatzi de liceu, unul din cei mai mari ingineri electronishti pe care i-a avut tzara asta vreodata si care era de mai bine de 15 ani stilpul cercetarii si proiectarii celei mai importante companii europene multinatzionale de profil cu sediul in Malta, s-a dus pe ultimul sau drum fara ca macar parintzii sai sa fie anuntzatzi creshtineshte, in timp util…
            Si tu crezi ca eu unul in momentele astea cumplite unul as vrea sa te cenzurez, as vrea ca tu sa taci, sa incetezi sa mai vorbeshti?
            Numai si numai pt. ca ai impresia – trista si nefericita – ca eu as crede ca tu nu spui lucruri suficient de importante pt. oricare dintre noi sau macar pt. mine, aproape ca si fratele tau mai mare?!?!?!?
            :Tears:
            Dupa cum spuneam, Razvane, in contextul asta in care desi eu sint trist, nefericit si ma simt de parca as fi fost rupt in doua si inima mi-ar fi fost smulsa brutal din piept, ei bine prietene eu totushi gasesc puterea sa-tzi raspund.
            Si cred ca-i mult mai bine pt. amindoi sa consider, din respect pt. tine cit si pt. mine insumi, ca tu de fapt acum esti putzin obosit si suparat si incerci si tu…
            .
            …DOAR SA GLUMESHTI…
            :Sad-Lonely:
            Cu bune, cu rele cit si cu cumplite, viatza merge inainte, prietene.
            Si va continua s-o faca si dupa ce ultimul dintre noi se va fi risipit in neant…

             
          4. Cand pui suflet, muncesti, creezi si faci acea munca a „boului care ară” – după cum spunea Napoleon si nu este o formulare peiorativa – zi de zi timp de ani si ani de zile, ai si momente mai nefericite, in care izbucnesti un pic. Stiu ca este vina mea ca nu am avut taria sa ma abtin si imi cer scuze pt asta.
            Pune-te un pic in locul meu si incearca sa te abtii cand oameni agramati, care nu stiu sa articuleze cuvintele (la propriu) iti dau lectii despre cum se scrie. Dar nu-i asa, eu sunt amfitrionul, si sunt civilizat, ii primesc pe toti cu zambetul pe buze. Voi face asta si in continuare.
            Oricum o dai, tu esti o figura pitoreasca pe care o respect mult, doar ca de data asta wa-ul meu era deja perturbat si nu era acolo unde este de obicei.
            Referitor la neant si la prietenul tau iti spun doar o replica dintr-un film destul de slab. Totusi, replica aceea am apreciat-o mult.
            „Fiecare dintre noi moare cu adevarat doar atunci cand i se pronunta pentru ultima data numele.”
            Aceasta formulare mi se pare mai potrivita decat „Sa-i fie tarana usoara” sau „Dumnezeu sa-l odihneasca.”
            Tine-l in inima ta viu si el nu va muri. Condoleante!

             
  2. Frumoasa nuvela. Dar incheiata parca prea abrupt. E parerea mea, a unuia ce nu stie a scrie nuvele. Ramai cu o durere ca o lovitura in plex….poate acesta era efectul. Pur si simplu pe mine ma doare durerea personajului….cunoscand sentimentele si din propria viata. Nu are nici o legatura cu drept, nedrept, bine, rau….puterea de a salva o viata sau de a te razbuna sau doar de a pleca …..inca sangerand de dor si neputinta. Cand cineva sau datorita cuiva pierzi viata unei fiinte dragi chinuite pentru ca acel cineva … nici la dusmani nu le doresc a traii acea stare – desi la mine dusmanul a fost – spiritualul si ultra-credinciosul partener de viata, caruia i-am salvat viata. Si eu ii doresc tot binele ca si personajul tau….mergand mai departe in viata. Trecutul a fost acolo, viitorul va fi undeva , prezentul este aici.

     
    1. Multumesc pt. parerea dvs.
      Nuvela s-a incheiat asa cum a dorit autorul – abrupt – cu un motiv.
      O zi minunata!

       
      1. Hai, fii sincer pina la capat, nu cumva tzi-au taiat aia de la inchizitzie…
        …curentu’ si internetul ?!?
        :Overjoy:
        S-or fi speriat, bietzii de ei, ca parca prea erai hotarit…

        :Who-s-the-man: …sa dai totul pe fatza!
        .
        Literar vorbind, bine ca te-ai oprit acolo. Mai e vreme si de o continuare, nu?
        Sau, cine stie, poate chiar un … remake!
        :Happy-Grin:
        P.S. Oricum, eu sper – pt. binele Umanitatzii(sic!) – sa nu-tzi fi spalat chiar de tot valurile Eladei si ultimele ramashitze imperiale ale … umorului ardelenesc!

         
        1. Motivul este… ca daca n-ar fi, atunci nu s-ar povesti… :) unul perfect rational, plin de sens si de valoare… iar scopul lui, desi pare ascuns, devine clar precum lumina soarelui ce trece printr-un cognac de buna calitate, atunci cand…
          In mod ciudat, anumite cuvinte, in timp ce le scriu, se transforma in trei puncte. Or fi pus ceva in Internetul asta.
          Ca sa lamurim. Sopul este…
          Na, ca iar se intampla! Mare belea!
          :Crazy:

           
          1. Asa da, Razvane! Bravos, prietene…
            Acu’ chiar c-am … priceput!!!
            :Beer:
            Sa traitzi, am intzeles, don’ plotoner!
            :Yes-Sir:
            In rest, da-l naibii pe … marele scop abisal. Noi sa traim bine siii … netorturatzi, nuuu?!?
            Si, ia zi, cind punem noi doi – ca tare vad ca-tzi place – de-o nouaaa…

            :Caveman: …Inchizitzie?
            Huh?!?…

             
        2. Spuneai s-o punem de o… Inchizitie?
          La ce ne mai trebuie una cand si asa avem destule in inimile noastre?

           
  3. Superba nuvela ; Razvan ,iti mutumesc si iti doresc tot binele de pe pamant ;as vrea sa comentez , sa spun ceva – insa nu pot – gestul tatalui copilului este colosal – fara cuvinte . Inca o data te felicit !

     
    1. Multumesc Doina pentru cuvintele tale.
      Ma bucur ca exista si oameni care apreciaza aceasta nuvela.
      O zi minunata!

       
      1. Mi-e cumplit de greu sa-tzi vorbesc acum, Razvane…
        Sa stii insa ca totzi cei de pe-aici itzi apreciaza si respecta munca si daruirea.
        Numai ca unii dintre noi avem incumbata si responsabilitatea blestemului de a trebui sa fim pururea si neconditzionat, teribil si greu de suportat deee…
        .
        …ONESHTI!
        :Pleasure:
        Sau, cum ar spune nemuritorul Mark Twain,…
        …” Ca sa reusheshti sa fii in acelashi timp si neplacut si antipatic marii majoritatzi, itzi trebuie foarte multa determinare, un nestramutat curaj si – ceea ce urashte si detesta cu visceralitate toata lumea -, foarte multa … INTZELEPCIUNE !”…
        :Wink:
        Sa nu uitam, totushi, ca exista cel putzin … o mie de oameni care deja au apreciat nuvela ta, Razvane!
        Nu-i drept ca i-ai uitat in aceste momente taman pe ei…
        :Heart:

         
        1. Multumesc. Stiu asta si apreciez.
          Din pacate, ieri nu am fost eu, si imi cer scuze pentru asta, atat tie cat si cititorilor.
          Am avut probleme si cand se aduna prea multe…
          O zi minunata!

           
  4. Din punctul meu de vedere…religia a fost un fel de tableta cu jocuri virtuale in care fiecare jucator se crea (de multe ori era o persoana care avea probleme mentale si comportamente ciudate – avand viziuni…si alternante intre realitate si imaginar …un fel de paranoia am spune azi sau schizofrenie – ambele fiind manifestari ale geniilor care au trairi si stari extreme – reactioneaza extrem in prezenta unor factori externi) …dupa cum se simtea mai bine in joc..dar asta se manifesta in realitate. Real…din punctul meu de vedere, toate, dar absolut toate religiile nu sunt altceva decat forme de manipulare colectiva de catre un…autoproclamat escroc care avea carisma si spunea povesti din care traia. Cu cat emotiile transmise erau mai „credibile” cu atat mai bine era platit si respectat…pentru ca stia povesti si aduna lumea cand le spunea. Cu putina dexteritate si prestidigitatie…facea magie…aflase ca turnand ceva peste ceva iesea fum, ca frecand putin fosfor se aprindea…ca in anumite zone erau aburi care apareau la un interval de timp…deci putina regie, decoruri, culori, fum halucinogen, sunete de tobe sau alte instrumente muzicale simple, cantece in cor…isi faceau efectul. Omul desprins pentru ceva timp din realitatea sa…adunat cu ceilalti…avea ocazia sa traiasca atmosfera creata de …alesul…care putea fi oricine. Se spune ca nimeni nu este profet in satul lui…dar daca venea din afara sau era din tata in fiu…mai mult decat perfect. Era un alt mestesug bine platit pentru care trebuia distrusa orice alta concurenta….doar unul castiga atentia si banii, mai ales banii – cum ar spune un clasic in viata „cu iuteala de mana si nebagare de seama”. Si daca mai si ierta toate abuzurile comportamentale pentru ca …cerea bani multi sa iti duca sau ierte pacatele (apoi te turna ierarhilor superiori sa mai traga si ei ceva bani de pe tine, poate amai platesti si lui sa se roage pentru tine sa scapi…ca tot el ti-a iertat si pacatele…pe care tu poti sa le faci in contiuare cat ai bani..ca el mai iarta ( da doamne fraieri sa traiesc eu bine))…ce legatura mai avea cu dreptatea si echitatea. Oamenii cumpara stari…le place sa fie personaje…imaginatia despre sine, despre frumos, viata altuia si barfa despre asta le incita imaginatia……Mereu povestitorii, indiferent cine sunt…ei sunt vedete…toti vrem sa fim personaje principale precum….si diversitate de forme … omul a creat. Pe acele timpuri era un razboi tacit intre trupele de teatru, circ, nebunul regelui si preotime…fiecare….avand roluri apropiate si aceesi nevoie de public cotizant. Fiecare si-a ales un domeniu si …preotii au invins pentru ca…turnau informatii si supuneau oamenii vointei conducatorului …care isi justifica atrocitatile, razboaiele si setea de putere de …dorinta divina insuflata de preoti care luau astfel fara nici un efort decat de intriga….averi, ca dreptul ce li se cuvenea….deci toata istoria este manipulare tinand cont ca ea a fost scrisa de invingatori….si cu toate astea …prin comparatie cauze efecte…istoria adevarata razbate. Cine iti atrage atentia si iti consuma timp din viata , cine iti conduce credintele iti va conduce si trupul si vointa..simplu. Esti ceea ce crezi. Normal de tine depinde actul tau de vointa daca ai incredere in simturile si in stiinta ta. Cand altcineva iti domina credintele indiferent care/cine…deja esti manipulat, inrobit si de multe ori actionezi impotriva ta, deoarece tot controlul asupra ta il detine altcineva. Eroii din povesti actionau incercadu-si fortele si depasindu-si limitele fizice, ale gandirii, ale increderii ale curajului, ale altruismului, ale comunicarii cu ceilalti si natura pentru …o cauza. Mereu a fost cate un acar Paun care nu vroia sa fie ca ceilati si care a daramat un sistem creat de .. turma …avand incredere in sine ca ceea ce face este drept. A adunat oameni si a reusit din nimic…bazandu-se pe sine. Marile imperii au cazut din tradare si neintelegerea intre conducatori si biserici sau dintr-un om obisnuit devenit erou salvator pentru oameni. Deci ….evreii au inteles ca vor sa fie stapani si pentru asta trebuiau sa stapaneasca viciile si averile prin anumite metode liber acceptate ca fiind aparent bune…real….Sistemele religiose au avut intotdeuna putere in afara si peste politica de stat dintotdeuna si asemeni lor bancile …care intamplator sunt conduse doar de evrei si singurele nenegociabile…Ei au intr-o mana credintele si idealurile ca moneda speculativa a propriilor nevoi si instincte…si costul acestora …contractul cu dracul real, care te inrobeste sa muncesti inzecit si insutit pentru ei…ca sa ai iluzia ca ai…bunuri materiale…de fapt ai lanturi grele si disperare. Cand nu le mai esti de folos….centrele de medicina -industria bolii au toate metodele de convingere si sistare…deci cercul este inchis. Cand te-au convins ca esti bolnav…devii client captiv si iesi singur din sistemul unde poate iluminandu-te deranjezi. Progres…eu as spune…cea mai infama modalitate de convietuire si umilire cu cuvinte pozitive si inselatorie crunta, lezand ratiunea omului fie ea si minimala a intelege si separa binele de rau, utilul de exces. Sincer pentru mine religiile sunt crima impotriva umanitatii. Nici o alta specie nu are religie si convietuieste…luand din natura strictul necesar..pastrandu-se un echilibru sanatos al tuturor speciilor. Intotdeuna cei mai „credinciosi” sunt cei mai violenti si cei mai putini …oameni umani real zilnic- am avut de multe ori ocazia sa constat si majoritatea sunt real debili mintali sau ecsroci cu sange rece. Banii justifica orice. Si nu poate fi manipulat un om inteligent decat un timp pana isi da seama apoi…dar…turma va urma constant pastorul care va traii foarte bine, acceptand sa fie mulsa, tunsa, frecata, sacrificata de dragul credintei si increderii in pastor. Toate religiile iti cer ..credinta ta..increderea ta nestramutata…deci de buna voie si nesilit de nimeni…dai ce ai, pe ceva ce vor folosi altii. Nimic nou..istoria e plina de religii, secte, culturi…pentru ca….atunci cand religia domina, ratiunea si educatia moare.

     
    1. Asta v-a invatat Arsenie Boca? Spuneati ca l-ati cunoscut. Asta era si parerea lui?
      Sunt doar curios.
      O zi minunata!

       
  5. Tema e mult prea profunda pentru a ma putea preface ca ma lasa nemarcat.
    Mi-e greu si sa citesc pana la capat.
    Cauza or fi fost vietile ce le-am lasat si eu prin carcerele lor.
    Imi cer iertare din adancul sufletului tuturor pe care i-am ranit si eu de-a lungul timpului!
    Ca au ramas rani adanci o fi semn ca am „experimentat” mai mult decat a fost necesar pentru a invata sau a echilibra ce oi fi distrus candva.
    Cunosc de asemenea mai multe suflete alese care au fost traumatizati in mod asemanator, cel mai prominet e al adevaratului Petru, care acum e o femeie, si care la incoronarea lui „paparazzi” a fost bolnava trei zile!
    El a fost inchizitorul care s-a „ocupat” de ea…
    Amintesc astea ca sa nu se creada ca vorbim de lucruri si intamplari mitologice, desi au toate atuurile pentru a intra acolo!
    Toti aceia, toate acele suflete, se afla printre noi si acum si se straduiesc sa scape de povara ce o poarta de multe vieti spre a se putea elibera si inalta.
    Inregistrarile akashice vorbesc mai multe victime ale inchizitiei decat ale lui Hitler si Stalin laolalta!
    Si cum acestia din urma au „terminat” vreo 50 de milioane, nu e greu sa ne imaginam amploarea colosala a activitatii lor seculare!
    Asa ca trebuie sa avem grija de minimalizarea si infrumusetarea a ceea ce s-a intamplat doar pentru ca a intrat in uitarea omenirii, fiindca amintirea pastrata in adancul informational al geneticii noastre nu se sterge decat prin vindecare.
    Si vindecarea asta se face greu de tot! Face-ti abstractie de cel ce va spune asta!
    Multumim lui Dumnezeu ca am ajuns chiar si pana aici, desi ma e ceva cale!
    Suma acestor orori la care am fost ispititi fac ca aceasta sa dureze peste sperantele noastre!
    Dar nu o pierdem fiindca nu mai e departe!

     
  6. Oare cati dintre noi si-ar fi IUBIT semenul fara a-i JUDECA faptele , intr-o situatie asemanatoare. ? Oare cati dintre noi , in aceeasi situatie ar fi aplicat „povata ” – ” dinte pentru dinte . ochi pentru ochi ” ? Multumesc draga Razvan , pentru aceasta povestioara cu talc .Va imbratisez .

     
  7. Ma bucur ca esti curios. Parintele Arsenie Boca a fost in primul rand un om de mare cultura. Cele mai importante documente ale omenirii, studii si cercetarii originale si evolutiiile acestora de-a lungul mileniilor sunt in lavrele din Muntele Athos, la Vatican si in visteriile Patriarhiei sau ale manastirilor seculare. Bisericile au adunat toate informatiile stiut fiind ca cine are informatia…conduce lumea. Dar …nu ii scriu eu biografia…eu spun doar ce stiu din intalnirile directe. Parintele cunostea foarte bine medicina, si belearte dar ….cunostea si secretele ascunse la care a avut acces….partea nemistificata…reala. Cunostea foarte bine geografia si istoria Romaniei si locurile tainice si accesul la ele. Asa cum poate ai aflat ca se tot spune si era adevarat putea citi dupa infatisare, privire, deschiderea gurii, exprimare, mimica, gestica ce gandesti si nu numai…Isi dezvoltase anumite aptitudini deoarece a avut acces la cunostintele vechi ale anticilor – multe din spusele lui ….nu sunt si nici nu au fost pe placul bisericii ortodoxe …pentru ca au realizat ca …multi citesc, multi vor…dar putini au acceptul si mintea a le pricepe.Era vizionar pentru ca…si-a dezvoltat aceste abilitati atat la Muntele Athos….cat si in Muntii Fagarasului…unde se intampla unele fenomene atent studiate acum…dar….fara acces oricat se vrea cu toata tehnologia americana, ruseasca si de orice alta natie deoarece sunt alte chei. El le stia si doar el a avut acces si stiinta din cercetare directa. Tot ceea ce spunea se adeverea in acea unitate de timp pe care o spunea…motiv pentru care…. in modestia si simplitatea lui dar corectitudinea datelor…a speriat pe multi ce considerau ca functia ii apara…nu avea nici o legatura…dupa fapta si rasplata. A fost un om de o mare modestie desi…era o enciclopedie ambulanta si puteai aborda cu el orice teme …dar se ferea sa vorbesca prea mult. Deoarece avea multiple calitati …a vrut sa ramana oarecum in umbra dar…nu avea cum…deja era cu mult inaintea timpului sau. Ceea ce vezi acum este o circoteca…Cu bunicii cand ne intalneam se insenina si vorbeau vrute si nevrute aparent…razand si bucurandu-se de parca s-ar fi despartit ieri si continuau discutiile pe teme medicale, de gradinarit, despre oameni in general, natura, retete de preparare cu diferite plante pe care le-a studiat intre timp si bunica isi mai imbogatea stiinta. Ii placea mierea de albine pe care i-o aducem noi de la stupii fratelui bunicii si ceara si propolisul sau preparate si alifii facute in casa pe baza de miere. Mie imi spunea mereu ca voi scrie, ca va veni timpul sa scriu si il intrebam mereu despre ce…si raspunsul era ..”vei stii atunci tot ce trebuie sa sti si va fi bine”. Sincer …imi placeau mult ochii lui albastrii ce parca te strapungeau si in acelasi timp simteai ca te cuprind si te trimit intr-o alta lume, senina si normala. Si in cele mai crude momente din viata lui cand a fost chinuit si a ajunge la el..parea deja …cand il vedeam fie si de la distanta, trimitea liniste, si un zambet de incredere ca si cum stia ca suntem acolo si ca impreuna noi traiam altceva decat realitatea inconjuratoare. Si asa era…..te trezeai uneori cu el in curte si nu stiai cum a intrat deoarece poarta era incuiata si ….pleca fara a fi insotit. Bunicii stiau si se amuzau. In copilarie si adolescenta desi auzisem ca avea probleme..nu intelegeam constient ..deoarece eu il vedeam senin si cu noi avea un mod foarte degajat de a fi, vorbind placut ca intre prieteni care se revad si isi povestesc cate ceva….Abia dupa lovitura de stat si ….la doi ani dupa, am ajuns cu bunicii la mormantul sau. Si desi erau in lumi diferite bunicii vorbeau ca si cum el ar fi prezent si le-ar fi raspuns. Sincer ..in cazul lui nu stiu de ce dar nu ma mira nimic….pentru mine el a fost un fel de intrupare reala a unui Isus ….a unui om dintre lumi cu calitati deosebite atempora. Desi era teoretic un om religios…era repet, un om cult si mare cunoscator al istoriei vechi reale milenare ….al stiintelor omului in toata morfologia sa materiala, structurala si functionala in ambele planuri fizic si structural emotional cu toate influentele. Stia sa iti spuna ce ii trebuie sau ii lipseste trandafirului al saptelea din centrul gradinii ca si cum…si avea dreptate daca verificai ..ca si a 32 a gaina sau al 16-lea porumbel, prunului si cainelui vecinului de langa gard cum si …Le spunea linistit usor razand si avea dreptate integral. Eu avem impresia ca vorbesc cu el doar daca il priveam si…ma trezeam ca gandeam ceva fara sa spun nimic si imi raspundea. A fost primul om pe care l-am cunoscut cu abilitati speciale. Am mai cunoscut de-a lungul timpului si altii, dar el era natural si de la sine asa. Fata de toate povestile de acum, de tot circul de traznaile si elucubratiile spuse de o multime de autoinitulati care au diplome si castiga milioane….din prostirea in masa …ma distrez. El era un om corect si isi respecta angajamentele fata de oameni si cei ce l-au primit in sanul bisericii dar l-au si tradat ca atare …pentru ca era intradevar altfel real fara nici un efort. A trait mereu modest respectand canoanele bisericesti. A ajutat real multi oameni nevoiasi vindecandu-le ranile fizice si ale sufletului. Ce primea in numele bisericii impartea cu oamenii nevoiasi si cine venea la el primea ceva de drum de intoarcere..el a instituit cantina pentru drumeti….cei osteniti de drum sa primeasca o masa calda. De la oameni pentru oameni…ceva de genul inmultirea painilor si a pestilor si …cate putin de la fiecare ajungea pentru a o masa pentru fiecare. Nu oprea nimic pentru el si invata oamenii simplitea si curatenia , ordinea fizica, a lucrurilor, faptelor, gandurilor, mentala, spirituala …de parca vorbeai cu insusi Isus…pe intelesul fiecaruia. In preajma lui nu mai simteai timpul, parea ca este acolo pentru tine si tu esti totul in fata lui…asta o simtea fiecare. Si aveau un fel de a vorbi ca doar tu intelegeai ce spune nu si vecinul de langa tine mai ales ca te privea direct in ochi de parca vorbea direct sufletului si mintii tale…era imposibil sa nu intelegi sau sa uiti. Cam acesta este Parintele pe care eu l-am cunoscut si care stia ca eu sunt foarte curioasa in a cerceta, a studia, a compara, a afla dincolo de ziduri si …lozinci. Cand gandeam asta spunea razand…”la timpul potrivit vei afla”…. Sincer inca am multe semne de intrebare si chestiuni neclarificate..dar…”la timpul potrivit le voi afla”…Altceva concret nu am ce sa spun si asta am mai scris-o. Si lui ii placea sa spuna ca este doar un om obisnuit ce stie ceva mai mult, dar un simplu om cu talentul sau de a iubi oamenii, natura sub toate formele sale de manifestare, ai intelege si ajuta dupa pricepere, de a picta ce simte. Si mai spunea ca trupul este forma organica inteligenta ce sustine darul si harul fiecaruia…..dar prioritar este darul si harul…corpul trebuie ingrijit si harul folosit. Acum mi-am amintit…e o fi ceva…ca ii privesc chipul de pe coperta unei carti „Omul zidire de mare pret” – cu acelasi chip usor zambind. Nu ma mira ca l-au dezgropat si alte traznai…nu au inteles ca el este in afara timpului – doar prezent.

     

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/angel.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1zambet-mare.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1hohot de ras.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/dracusor.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/ganduri.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Astept.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Bataile inimii.gif 
more...
 

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back To Top