skip to Main Content
0744.135.444 Redactia@filedelumina.ro

Cine e mama?

 

Câteodată e bine să ne oprim din tumultul zilei, să ne întoarcem spre noi și spre cei dragi. Dar oare cine ne e mai aproape, mai iubitoare și mai protectoare cu noi dacă nu mama.
Rândurile de mai jos sunt câteva gânduri luminoase ale unui om de aleasă simțire si mare sensibilitate – Hrisostom Filipescu. Sper să vă atingă cele mai profunde corzi ale sufletului și să vă aducă în ziua de azi bucuria unui nou început de zi.

 

 

Mama este mereu lângă tine.
E îngerul păzitor al fiecăruia. O găsești în adierea frunzelor pe lângă care treci, în mirosul mâncărilor pe care ți le amintești din copilărie. Ea e în florile pe care alegi să le dăruiești, ea e în toate zâmbetele tale de zi cu zi. O găsești în mâna care te atinge pe frunte când ai febră, în liniștea din zilele ploioase când te simți melancolic, ea e în culorile curcubeului și în căldura pe care o simți în diminețile de Crăciun.
Mama poartă lumea pe umeri.
Ea este începutul tuturor începuturilor, profesorul profesorilor şi cartea cărţilor. Mama este sertarul în care ne depunem toate lacrimile şi zâmbetele. Mama e izvor de răbdare şi bunătate. Mama e creatorul tuturor poveştilor. E un anotimp, e un cântec dulce, glas plin de smirnă.
Mama este acea fântână care te răcoreşte când îţi este sete, mama e acel vânt care îţi mângâie obrajii în zilele toride de vară, mama e acel foc care te încălzeşte atunci când îţi este frig, mama e acea sclipire care îţi luminează cele mai întunecate nopţi, mama e îngerul care îţi alungă visele triste, mama e braţul în care îţi găseşti alinarea, mama e soarele de la care primeşti lumina, mama e cerul pe bolta căruia îşi scaldă păsările zborul, mama e bucuria de a trăi, mama e tot ce a putut lăsa Dumnezeu mai pur şi mai sfânt pe pământ.
Mama trăiește mereu cuibărită în râsul tău.
Ea e locul de unde ai plecat, primul tău „acasă”, primii tăi paşi în viaţă. Mama aduce fără să ceri până şi luna de pe cer. Dacă plângi, plânge şi ea, dacă râzi, râde şi ea. Ea e alături de tine, orice drum ai alege. Mama ceartă şi sărută în acelaşi timp. Mama e cea mai frumoasă, cea mai bună, cea mai deşteaptă, cea mai cea din lume. Ea e prima ta iubire, primul tău prieten, chiar primul om cu care te-ai certat. Însă nimic şi nimeni nu vă poate despărţi. Nici timpul, nici distanţa, nici chiar moartea…
Mama ştie şi simte totul.
Mama e ca o liturghie, jertfeşte jertfindu-se. Mama e candelă aprinsă, lumânare ce arde şi aduce lumina speranţei oriunde. Mama este o icoană ce o poartă fiecare în suflet. Mama este ca un duhovnic la care mereu găseşti iertare, chiar şi pentru lucrurile pe care nu le-ai făcut. Mama când se roagă, rugăciunea ei pentru fiu e foc ce mistuie întreg universul şi ajunge grabnic la Dumnezeu. Mama este fiinţa care „conduce” lumea. Ce făptură minunată e mama !
Mamă, ţi-am spus astăzi cât de mult Te Iubesc ?!

Autor: Hrisostom Filipescu, Puține cuvinte, multă iubire

Comentarii (41)
  1. Tuturor celor care astazi au un motiv in plus de bucurie sau doar de … dulce/trista aducere aminte, le doresc un singur si extrem de important lucru:
    …MULTA SANATATE! :Heart:
    Cit mai multa…
    Si avetzi grija de voi exact ca si cum atzi avea grija de cea mai … importanta si draga persoana voua!
    In fond, nimeni n-ar trebui s-o faca mai bine decit voi caci ego-ul nu e in orice situatzie cel mai mare inamic al nostru…

     
      1. Absolut corect!
        Da’ n-am intzeles cine anume si unde pomenea deee … iubirea de sine in urarile de sanatate si in indemnul la propria grija ?!?
        Vorbeau de asa ceva taman fiintzele alea … exoterice si timide (sic!) ?
        Si cumva tocmai in ‘locurile’ alea de care nici nu vreau sa am cunoshtintza ?!?
        :Worry:

         
        1. Cand vorbim despre EGO unii inteleg ceva, altii altceva. Sa incercam sa uitam de DEX, si sa intram mai adanc in structura acestui termen.
          Dvs. va referiti la structura freuidiana a personalitatii in care EGO-ul are o definitie diferita fata de structura religioasa la care se refera alti comentatori.
          Daca facem scurta analiza a EGO-ului din cele doua perspective si veti constata de ce nu va intelegeti si nu veti ajunge niciodata la un numitor comun.
          Initial am vrut sa fac in acest comentariu comparatia termenilor, dar am ajuns la concluzia ca este mult prea stufos. Prin urmare, va invit la articolul de maine unde vom dezbate acest termen.

           
    1. Daca ego-ul este Sursa ( alta nemaiexistand ), inamicilor nostri de toate tipurile, in ce situatie nu este el, cel mai mare inamic al nostru?

       
      1. In ce situatzie?
        Pai cam exact in situatzia in care esti suficient de inteligent si/sau educat incit sa intzelegi ca nu ego-ul ca atare e cel mai mare dushman al omului. Ci doar … MARIMEA lui!
        Si asta pentru ca fara cea mai mica urma de ego sau cu el … auto-‘extirpat’, am fi fost cu to(n)tzii exact ceea ce spunea Freud:
        …”O adunatura imbecila de maimutze antropoide.”
        Bref, inainte de a absolutiza ‘rolul’ negativ al ego-ului sau doar de a ne … baga in seama cu ‘jonglerii’ verbale gen „Sursa” (a propos, de ce cu majuscula?), ar fi bine sa intzelegem finalmente ca mult incriminatul ego ne-a fost dat noua, oamenilor,…
        …LA ‘PACHET’! Dimpreuna cu celalalt stupid si in mod perpetuu ostracizat:
        …LIBERUL ARBITRU.
        Concluzie partziala?
        Doar binomul EGO – LIBER ARBITRU determina, preconditzioneaza si defineshte insashi …
        …marimea ego-ului si chiar existentza noastra ca fiintze inteligente, cu conshtiintza de sine!
        E bine sa reflectatam ceva mai des, mai serios si mult mai atent la aceasta biunivocitate…
        Restul?
        …Poveshti de prostit copiii fara minte.
        Sau doar de auto-adormit…

         
        1. Domnule fraier, după dumneata, D-zeu cel fără ego, alte entități cerești, maestri inaltati, sunt maimuțe antropoide? Pai în cazul acesta ,…Hai mai butoneaza ce nu-ți place. Sa ai spor.

           
          1. Greu…
            Greu de tot la deal cu … neica-nimeni mici. Mici mici da’ teribil de prost crescutzi! Fraier carevasazica, da?… Neamu’ si caracterul ne vadesc intotdeauna si fara eroare chiar locul pe care-l ocupam pe abrupta scara a evolutziei. Nu-i asa, faptura exoterica?!?
            Auzi la ea: ‘entitatzi cereshti’, ‘maeshtri inaltzatzi’ si, culmea-culmilor, ‘D-zeu cel fara ego’!
            Serios?!?
            Adicaaa, pe bune ?!?!?!?
            Cind ai fost ultima oara la DEX macar, surprinzatoare fiintza ‘diafana’?
            Nu de alta da’ ‘ego’ inseamna 100%, pe de-antregul si numai si numai … EU, tovarasha!
            Adica exact fiintza aia conshtienta care actzioneaza prin PROPRIE VOINTZA! Carevasazica … scinteie divina din divinul universal, mamaie! Ca poate guru ala al vostru nu v-a explicat de-adevaratele cum vine cu…
            …”Eu sint calea, adevarul si viatza!”
            Adica, „Via, veritas et vita EGO sum!”… EGO, bre, EGO, intzelegi ?!?
            Sa afirmi monumental stupid ca ‘D-zeu n-are ego’ e cea mai mare dovada de … atrofie cognitiva pe care am auzit-o vreodata! Pai, cucoana, fara ego-ul pe care-l tot incriminatzi ca naucii n-ar mai fi existat…
            …NICI CEA MAI MICA URMA DE CREATZIE !
            Da’ probabil ca Iiisus era un natarau care nu intzelegea prea bine vorbele lui Taica-su si mesajele aferente acestor vorbe…
            Poate nu stii si cu sigurantza nu intzelegi, da’ insushi Dumnezeu e cea mai egotica fiintza cu putintza din Univers! Putem spune ca e ego-ul originar, ego-ul SUPREM sau … TATA EGO-ului!!!
            Cind a creat toate cele ce exista Dumnezeu a statuat la nivel primordial al maximei importantze tocmai ego-ul prin insashi actul personal si asumat al creatziei:
            Eu voiesc, eu creez, eu hotarasc, eu fac si desfac, eu, euu, euuu, EUUUUUUUUUUUUU ! Cam cum sintem si noi programatzi sa face. Adica sa cream…
            Cum insa spuneam, greu la deal…
            Si mai avem incredibilul tupeu sa … habarnarisim despre logica si sa le ‘cerem’ oamenilor sa se dezbare de ego cind aceasta e chiar samintza aia divina din noi! Singura de altfel…
            Nataraii lumii se incapatzineaza insa cu cerbicie (Oare de ce? Doar din prostie?) sa confunde aiuritor ego-ul cuuu … marimea, proasta folosire sau excesul sau! Toate atribute specifice grandilocventei si inconshtientei fapturi bipede…
            Minutzele pe cartzi, i.nestimabilo! Si ai grija sa nu fie alea de bucate sau cele deee … poker!
            Si nu uita totushi sa dai din cind in cind cu aspiratorul…
            …Prin mansarda aia!
            P.S. Cum, Doamne iarta-ma, or fi terminat fiintzele astea exoterice shcoala ?!?…
            Sarmanul Big D., dac-ar fi stiu el ce grozavie o sa iasa odata cu crearea omului…
            Uneori ma gindesc si mi-l imaginez pe Dumnezeu nu ca fiind un batrin intzelept cu parul si barba albe si lungi, ci ca pe un batrinel foarte foarte suparat si absolut … CHEL!
            De ce chel?
            Pai de la smulsul propriului par…
            Asa ca sanatate si tzie … ne-fraiero!
            N.B. Mare lucru cei 7 ani de-acasa si educatzia ulterioara…

             
          2. Este minunat ca avem posibilitatea sa ne exprimam liber aici si nu numai…sa dezbatem fel si fel de pilde/subiecte/aspecte ce ne ajuta sa fim mai buni…sa fim oameni asa cum ati aprobat cu putina vreme in urma…
            Vreau sa cred ca „fraiere” este doar o eroare de tastare din graba si dorinta de exprimare si nu o lipsa de RESPECT, indiferent cui ii este adresata, dar mai ales atunci cand la celalalt capat al „firului” este un OM…
            Dupa umila mea parere, apelative de genul fraiere/prostule/imbecilule ca si multe altele de acest gen nu ne pozitioneaza pe o treapta superioara pe scara evolutiei in raport cu interlocutorul, dar scot in evidenta EGO-ul…negativ ;).
            Nu in ultimul rand suntem oaspetii unor file de…lumina, iar in LUMINA nu-si au rostul/locul astfel de…
            Pace si…atentie la taste :)

             
          3. Cuvantul „fraier” nu va face deloc cinste stimata doamna/domnule. Va rog sa fiti mai atent(a) la exprimare. Va multumesc!

             
          4. Fraier, nu inseamna decat ”pretendent”.
            Din germ. Freier „pretendent (la mâna cuiva)”. Sau incercarea de accede la un alt nivel de intelegere (dpdv, spiritual).
            Fix, treaba voastra ce intelegeti si cata cinste sau necinste credeti ca aduce folosirea acestui cuvant.
            Clar acum? Daca nu, bifati a doua casuta.
            Fiecare se catalogheaza singur. Nu poti reactiona, la ceea ce nu simti ca esti.
            Sunt indeajuns de atent la exprimare?

             
          5. Du-te, bre, de-aici!
            .
            …Ai desigur ferma convingere ca totzi sintem cam … timpitzi, nuuu?!?
            Fraier vine de la … ‘freier’, care insemana zici tu … ‘pretendent’, asa-i? In ce dictzionar de lexicon sau etimologic german ai gasit tu golania asta? Ai cautat cam mult ca sa vii acuma cu o gogoritza asta de doi lei numai buna pt. prostit … stupizii fara prea multa shcoala.
            …Daca ai fi avut onoare sau minimul bun simtz sa recunoshti ca ai greshit grosolan si te-a luat gura pe dinainte atunci ai fi facut ‘marea’ precizare imediat de a doua zi. Sau ai fi scris de prima data freier si nu fraier!…
            Ai mare grija, ‘eminentza’, unii dintre noi cunoshtem foarte bine rafinetzurile si altor limbi straine nu numai ale … maidanezei, mahalalezei sau katanganezei!
            .
            ‘Frei’ inseamna doar gratuit, liber – neconstrins, independent si doar in cazuri speciale … uituc, inexpresiv sau vacant. ‘Freier si nu … ‘fraier’ este cel mult forma comparativa a lui ‘frei’.
            Mai exista si freier Mitarbeiter care inseamna … freelancer, adica … liber-profesinist.
            Bref, o magarie pe care incerci s-o acoperi cu o alta prost mascata lipsa de informare si studiu, deci cultura, se numeshte tot … mojicie. Asta ca sa nu spun mai mult…
            Parol!…
            In rest, in loc sa gaseshti scuza care acuza si mai abitir, era mai normal sa-tzi ceri scuze. E-adevarat, pentru asta era nevoie de … ‘destin’. Mai bine spus de ceea ce spunea Nietzsche:
            :Who-s-the-man: …”Charakter ist Schicksal!”
            P.S. Candidat(pretendent) se spune in germana … Bewerber. ‘Freierul’ pe care l-ai gasit tu in duden.de ca justificare de ‘giga’ inseamna in germana jargoniala tot un fel de … prost, da’ care cere mina unei femei ‘ushoare’ sau de proasta calitate! Asta daca n-ai vrut, si mai grobian, sa faci referire la … clientul unei prostituate!!!
            Ori poate era vb. de un barbat care a … ‘eliberat’ de sub autoritatea paterna o femeie de o anumita conditzie, prin casatorie aranjata.
            Oricum a-i da-o nu tzine, i.nestimabila faptura, pur si simplu nu merge!…
            .
            Sanatate oricum, desi acum stiu sigur ca n-are rost sa mai ashtept niscaiva pareri de rau pt. o … ‘scapare’ regretabila!

             
          6. Stimate @nimeni va rog sa incheiati aceasta disputa cu @frei_herr in care s-au scris prea multe randuri si in care nici noi si nici vreunul dintre dvs. nu are nimic de castigat.
            Nu suntem la un concurs unde incercam sa-i aratam celuilalt ca suntem mai buni sau mai frumosi. Sper ca aceasta mica neintelegere si acest schimb mai acid de comentarii sa nu va determine sa va purtati pica unul altuia. Daca este sa fiti suparati pe cineva, puteti sa va suparati pe mine, pentru ca am gresit fata de amandoi si nu mi-am indeplinit cum se cuvine rolul de mediator.
            Acesta este si motivul pentru care imi cer scuze in fata dvs. si in fata cititorilor.
            O seara minunata sa aveti!

             
        2. Da, @Angelo, si eu am vrut sa cred ca-i vb. doar de o gresheala de tastare…
          Din nefericire insa observ de prea multzi ani ‘gresheala’ asta atunci cind nivelul conversatzional e scapat de sub propriul control de catre ceea ce ar trebui sa se numeasca ne-emfatic … educatzie, buna creshtere, bun simtz!
          Statistic vorbind este … imposibil sa faci o asemenea eroare. Si asta pt. ca in fond, oricit am ‘dori’ noi ca lucrurile sa fie mai bune decit le arata realitatea, astfel de lucruri prea ades deraiate de la dialogul firesc, normal, util, au loc doar in mod … INTENTZIONAT.
          Iar tehnic e cu neputintza sa ajungi de la frei_herr exact la … fraier!
          Cit priveshte ‘motivatzia’ din spatele unei asemenea gresheli prefer aici, pe acest site, sa ma … auto-cenzurez, desi lucrurile sint mult mai grave chiar la nivelul societatzii nu numai al internetului.
          Apreciez comentariul tau echilibrat si de bun simtz da’ se pare ca e mai bine ca fiecare pasare pre limba ei sa piara. Si fiecare sa se … descalifice asa cum stie el mai bine!
          Oricum, in felul asta putem sti macar ce fiintze de … joasa energie trebuiesc evitate si ignorate.
          …Aproape ca ma gindesc cu ilaritate la reactzia urmare a cuvintelelor mele („Nevoia permanenta de el – III”) cum ca …”ego-ul sintem chiar noi” cind persoana teribil de culta si educata a tzinut mortzish sa ma contrazica (fara argumente, desigur) afirmind ca ego-ul ar fi … „doar valul, maya asternuta peste constiinta adevaratei noastre naturi”. Ca si cum ego-ul ar fi, chipurile, doar ‘aparentza’ ce ascunde ultima esentza a lucrurilor. Asaaa, de capul ei, fara posibilitatea noastra de masura si interventzie. Un fel de … fatalitate incontrolabila, carevasazica.
          Astazi, odata cu ‘elevatul’ apelativ fraier, pricep si ‘motivarea’ intrinseca a acelei aberatzii de sorginte hindusa:
          Valul mayei nu acopera numai esentza lucrurilor ci, nu de putzine ori, chiar … NIMICUL! Asa ca e posibil ca persoana cu indelungi expertize manierale sa stie foarte bine despre ce nimic e vorba.
          Asadar postarea ei de astazi se incadreaza – asa cum prezumam afirmind ca ego-ul nu exista independent de noi -, la categoria…
          …Q.E.D. !
          P.S. Fii fara grija, @Angelo, sint obishnuit cu astfel de ipochimeni. Si am ac de ‘cojocul’ lor, fara retzineri. Intotdeauna…
          Cu ce n-o sa ma obishnuiesc insa niciodata este faptul ca cei care ar trebui sa tempereze astfel de lipse de bun simtz – avind atit obligatzia morala cit si cea legala s-o faca -, ezita sa sanctzioneze astfel de comportamente inadmisibile dintr-o impardonabila si greshita intzelegere a conceptului de … libertate de expresie!
          P.P.S. Cu ceva zile in urma un auto-intitulat intelectual, a facut-o pur si simplu … albie de porci (sorry!) pe cea care stim cu totzii ca poate fringe pina si echilibrul … metabolismului oricaruia dintre noi prin interminabilele si uneori incongruentele-i postari personale. Si cu toate ca atacul absolut sub-urban a fost de o violentza verbala surprinzatoare pt. aceste … file de lumina, reactzia de sanctzionare a acelor grobiane comentarii a lipsit. Cu desavirshire!…
          Atit din partea noastra, a cititorilor, cit si din partea site-ului.
          Eu personal refuz sa ma fac partash la astfel de ‘treceri cu vederea’ chiar daca cea atacata murdar a fost aceeashi persoana care a vadit la primul meu comentariu de anul acesta (ne-conform preconceptziilor … de turma!), EXACT aceleashi deficientze educatzionale si devieri comportamentale ca ale celui ce a shters cu ea pe jos zilele trecute!… Chiar daca unii vor considera ca ea a primit … ceea ce merita, eu nu pot sa achiesez la umilirea unui semen de-al meu sau la incercarea de a-i terfeli demnitatea doar pt. stupidul fapt ca n-as fi de acord cu opiniile sale sau cu modul cum gindeshte si cum isi expune acele ginduri…
          Asa ca ciush-ciush-eala de astazi a unei neica-nimeni catre mine imi pare doar o glumitza umorala de elev intirziat de gimnaziu. Gimnaziu de mahala, ce-i drept…

          N.B. Sper din tot sufletul insa ca aceste ‘scapari’ sa nu fie nishte scaderi ‘maligne’ ale intensitatzii luminoase a … filelor de lumina.
          Sau, vb. lui @Nicu, … „semne de apocalipsa”!

           
          1. Stimate frei_herr inainte de a ne judeca comportamentul, noua celor care moderam comentariile pe acest site va spun ca nu avem intentia de a ne amesteca in comentariile in care „jucatorii” se „inteapa” intre ei prin aluzii si uneori printr-un cuvant aflat la limita decentei. Consideram ca nu este rolul nostru sa intervenim la fiecare discutie si sa-i aratam fiecaruia ce si cum sa comenteze. Nici dvs. nu v-am cenzurat comentariile in care ii catalogati pe unii sau pe altii in diferite moduri, nu intotdeauna in mod pozitiv, si nici altora nu le facem asta.
            Suntem pe cat posibili impartiali si echidistanti. Vad ca tot aduceti in discutie o anumita persoana pe care nu o cunoasteti si al carei „istoric” pe acest site a fost marcat de multe si tumultoase momente.
            Va sfatuiesc sa aveti incredere in gazde pentru ca stiu de multi ani de zile sa gestioneze situatiile mai delicate. Interventiile noastre sunt rare dar oportune. Daca momentele alese de noi si „excesiva” libertate pe care o lasam comentatorilor vi se pare deranjante, atunci asta este opinia dvs. pe care v-o respectam, dar nu ne-o insusim. Sper ca imi dati voie sa nu fiu de acord cu dvs. :)
            O seara minunata!

             
          2. Nu judec nimic, Razvane!

            Constat doar cu profunda neplacere ca ‘unii’ isi dau CONSTANT singuri dreptul la o libera/libertina exprimare ce frizeaza grobianismul si chiar mirlania in timp ce altzii trebuie doar sa taca si sa inghita ‘tratamentul’ asta doar pt. ca buna lor creshtere si educatzia le-o impune.
            Orice comentariu de-al meu care ai avut impresia ca ar fi fost …’catalogant’ a fost intotdeauna urmarea unui atac lipsit cel putzin de fair-play daca nu de-a dreptul mitocanesc. Si am proprietatea termenilor cum nici nu-tzi imaginezi!

            Daca orice postare care depashea limitele morale si umorale ale unor ‘file de lumina’ ar fi fost amendata cel putzin asa cum o faci in cazul unora si doar atunci cind opiniile si alegerile tale tzi se par a fi puse in discutzie, probabil ca discutziile de genul asta nici n-ar fi avut loc. Si ma refer la amendare verbala macar, indirect pe e-mail-ul … ‘contravenientului’ sau direct aici pe site, asa cum ai facut chiar in seara asta ceva mai sus cu referire la … fraierul de mine!
            Daca ai fi reushit sa fii perfect echidistant in relatzia cu cei de pe site fii sigur ca nu as fi avut nimic de comentat caci astfel de abateri verbale nu s-ar fi produs! Intotdeauna lipsa de reactzie ii ‘incurajeaza’ pe unii mai … naravashi fapt ce-i face sa creada ca au dreptate si deci pot continua caci li se permite.
            Stiu foarte bine ca in calitatea de gazda pe care o ai tu ai mai putzine libertatzi opinionale chiar decit noi: Nu ai sub nici o forma de ex. dreptul (moral, editorial, opinional) de a cenzura sau de a critica opiniile celor care posteaza sau de aface judecatzi de valoare asupra acestora. Noi insa avem acest drept! Tu insa ai prerogativa suprema de a sanctziona limbajul necorespunzator in diverse moduri. Noi nu putem face acest lucru decit tot verbal! Iar lucrurile astea nestrunite din timp duc invariabil la … escaladarea tensiunilor verbale.
            Nu potzi si nici n-ai dreptul sa cenzurezi lipsa de respect, lipsa de maniere conversatzionale sau lipsa de caracter a celor care comenteaza, da’ potzi, ai dreptul si chiar obligatzia sa le atragi atentzia!
            Stii foarte bine ca am o foarte mare libertate si capacitate verbala de a-mi exprima opiniile da’ pina si eu stiu care-mi sint limitele. Auto-impuse, desigur.
            Arata-mi un singur comentariu jignitor INITZIAT si facut de mine pe site in mod autonom si NEPROVOCAT, si sint dispus sa-mi cer scuze, aici, in mod public!
            Eu insa itzi pot indica multe alte ‘inteventzii’ facute in total dezacord cu ceea ce spui tu si care nu pot fi catalogate la capitolul ironii ci doar la cel de … mirlanii!
            Si nu ma refer aici strict la ‘agresiunile’ verbale catre mine caci eu stiu foarte bine sa ma apar, sa contracarez, sa ripostez pe masura sau chiar sa dau hotaritor peste nasul obraznic al preopinentului lipsit de maniere. Am fortza necesara pt. acest lucru. Altzii de pe-aici nu au insa aceeashi determinare s-o faca. Iar aici ar trebui sa intervii tu. Despre asta era vorba…
            Daca vroiam scandal verbal sau trinte lingvistice contondente mergeam pe ziare.com unde le-am fost ‘nash’ multor … expertzi in ale mitocaniei, grobianismului sau haznalismului umoral mioritic autohton!
            Sincer, aici speram sa n-am parte de asa ceva. Si tzi-o spun ca unui bun prieten. Stii asta…

            N-o sa reusheshti sa ma convingi vreodata ca libertate de expresie inseamna de ex. birfa groasa la adresa unui alt cititor, gen:

            …”Dvs. nu avetzi sentimente”…

            …”Se foloseste site-ul ca o rogojina pe care arunca tot noroiul din interiorul sau”…

            …”Acest site nu este pentru cei ce sufera de paranoia, nici pentru cei schizofrenici”…

            …”Sterilitatea interiorului dvs.”…

            …”Bolile psihice sunt multe si cam ies la iveala”, chiar daca grobianismul folosit este unul ‘subtil’ care n-a depashit limitele pe care tu de ex. le acceptzi.

            Si astea sint doar citeva din vorbele de duh ale unui auto-pretins intelectual care a gasit de cuviintza ca la primele lui comentarii pe acest site sa nu se foloseasca de ontopic ci doar de dreptul sau inalienabil de a fi … mojic ‘rafinat’. Cel putzin…

            P.S. Nici nu vreau sa-tzi mai spun cite informatzii si afirmatzii eronate, false, mincinoase si manipulatoare de-a dreptul, aiuritoare, stupide si lipsite de valoare cognitiva sau chiar aberante, daunatoare ori toxice s-au facut in multe din articolele postate pe site…

            Daca n-am atras atentzia asupra acestor lucruri la momentul si locul potrivit n-am facut-o tocmai datorita faptului ca eu te respect, te consider prieten si nu vroiam sa te simtzi stinjenit sau chiar penibil. Asa cum se simt insa unii atunci cind sint lasatzi la ‘mina’ unora lipsitzi de … inhibitzii verbale, in numele unei asa-zise libertatzi de exprimare…

            De-acum inainte ma simt eliberat insa de … povara de a mai fi atit de indulgent si itzi garantez ca in ciuda faptului ca n-o sa folosesc cuvinte jignitoare sau expresii umilitoare unii or sa se simta … nashpa rau de tot in chiar limitele prea des invocatei si prost intzelesei libertatzi de exprimare!

            P.P.S. Nici nu se pune problema sa … nu-tzi dau eu voie sa nu fii de acord cu spusele mele!
            Unica reala ‘provocare’ fundamental importanta este insa daca cele afirmate de mine sint adevarate sau nu.
            Si, din pacate, sint…
            :Wink:
            Sanatate si … no offence!

             
          3. Am spus eu ca ati avut comentarii la limita decentei INITIATE de dvs.? Nu! Pentru ca acest lucru nu este adevarat. Ati fost atatcat si ati raspuns. Este foarte normal acest lucru.
            Nu gasesc ca e normal sa „ajustez” fiecare comentariu in parte al fiecarui om care comenteaza in asa fel incat sa ne simtim aici cu totii ca la un bal din inalta societate. Nu avem nevoie de o „eticheta” stricta si nici de cenzura. Daca cineva sare calul prin aluzii jignitoare, nu este nevoie nici macar de raspunsul persoanei atacate. El se face singur de ras in fata tuturor. E ca si cum s-ar dezbraca in public, il vede toata lumea. Daca in shimb el reactioneaza la un atac sau un comportament oarecare atunci, cititorii vor putea judeca si singuri in ce masura are sau nu dreptate persoana respectiva.
            De ce sa judec eu pentru altul? Prefer sa nu o fac. Fiecare cititor este matur si suficient de inteligent incat sa-si faca o parere. Eu intervin doar atunci cand cuvintele si metodele folosite, depasesc niste granite de mojicie adevarate.
            Mi s-a cerut de multe ori in mod imperativ sa interzic accesul pe site al unor persoane – nu am facut-o. Mi s-au cerut multe lucruri, sa fiu mai drastic, altii doreau sa fiu mai relaxat. Fiecare are o parere. Noi de mai multi ani de zile am reusit sa pastram o linie care spun eu ca e corecta. O linie in care oamenii sa poata discuta, sa se poata contrazice si chiar sa se certe fara a sari calul. Noi ne-am permis sa alegem doar inaltimea calului, care este aceeasi pt. toata lumea.
            O seara minunata!

             
          4. Stimate @frei_herr va rog sa incheiati aceasta disputa cu @nimeni in care s-au scris prea multe randuri si in care nici noi si nici vreunul dintre dvs. nu are nimic de castigat.
            Nu suntem la un concurs unde incercam sa-i aratam celuilalt ca suntem mai buni sau mai frumosi. Sper ca aceasta mica neintelegere si acest schimb mai acid de comentarii sa nu va determine sa va purtati pica unul altuia. Daca este sa fiti suparati pe cineva, puteti sa va suparati pe mine, pentru ca am gresit fata de amandoi si nu mi-am indeplinit cum se cuvine rolul de mediator.
            Acesta este si motivul pentru care imi cer scuze in fata dvs. si in fata cititorilor.
            O seara minunata sa aveti!

             
  2. :) Astazi sunt cea mai fericita mama din lume ! ….
    …Este ziua in care a venit pe lume , fata mea …
    …Este ziua numelui , baiatului meu ! ….
    … Aseara cand am rasfoit aceasta Fila .. nu-mi gasesc cuvintele pentru a putea descrie starea de emotie traita …Mi-au dat lacrimile ..
    Tocmai terminasem de trimis copiilor cate un mesaj ..unul din partea mea si ..celalalt din partea copiilor lor ..( 9 si 10 luni …)
    Mesajul …a fost …. ca un semn Divin …Am daruit iubire si ..am primit multiplicat …
    M-am simtit cea mai iubita mama din lume … Niciodata nu m-am simtit atat de iubita ..
    …………………………………………………….
    … Nimeni nu te va mai iubi
    Asa ca mama ta !
    https://www.youtube.com/watch?v=3XkGYsigloY
    ……………………………………………………………
    Si nimeni nu te va mai iubi cum te iubeste copilul tau !
    ,,…Ma inchin in fata mamei mele pentru ca si-a schimbat corpul cu o burta enorma, linia ochilor frumosi cu cearcanele, serile de distractie cu noptile de nesomn, geanta unei doamne cu o geanta plina de scutece. Ma inchin in fata acelor mame care nu dau importanta schimbarii majore din viata lor, ci se bucura de dragostea primita in schimb. Sa vedem cati copii mandri de mamele lor o sa copieze acest mesaj
    …………………………………………………………………….

    Sa ne trăieşti, Elena / Lenuţa / Costică / Costel / Nuţi / Costi / Ileana, ani mulţi si buni,
    Norocul sa-ti dea ghes mereu, minuni,
    Orice dorinţa-ţi pui să se-mplinească,
    Iar anii care trec te-ntinerească!
    La mulţi ani cu sănătate,
    Sa iti dea Domnul tot ce doreşti,
    Zile senine si fericire,
    Elena/Constantin, sa ne trăieşti!

    Este doar înca o zi, dar este cea mai frumoasa din tot anul, căci este ziua ta! La mulţi ani ! :)
    ………………………………………
    Va imbratisez pe toti cu iubire si va multumesc ca existati !
    Fara voi as fi ca un copac fara frunze ! …
    As fi pasarea fara aripi
    As fi …Cerul fara stele …
    As fi … Un suflet mort ! ..
    Inca o data ! … O zi minunata cum n – ati mai avut niciodata ! :)

     
    1. Ca de obicei, Rosa, ne emotionezi cu trairile tale si iti multumim pentru minunatele ganduri care le impartasesti cu noi.

       
  3. Cine este mama?
    Mama sunt eu si felul in care s-a scris mai sus despre a fi mama este induiosator dar oare este chiar asa? Aducem atatea elogii si spunem numai lucruri bune despre mama pentru ca ceilalti ar fi multumiti.Mama este tot ce s-a spus mai sus de cele mai multe ori, dar este om in primul rand si pe urma mama. Asa ca totae greselile omului le poate face si ea. Nu insemna ca o iubim mai putin sau ca o invinuim. Mama poate fi de toate pana la urma.Ceea ce ne face sa iertam toate greselile omului este insasi faptul ca este mama noastra. Si faptul ca ea ne iarta noua pana la urma greselile nostre este insasi faptul ca noi suntem copii.Cam despre asta e vorba cand ne dezbracam de cuvinte frumoase.

     
  4. Si totusi ….asa cum subliniaza si Carmen , consider ca sunt mame si….MAME . In aceasta Fila in opinia mea , se face elogiul unei MAME , sau cu alte cuvinte a unui OM FRUMOS . Indiferent din categoria din care ele fac parte , consider ca si mamele si MAMELE trebuiesc iubite.Insa, atentie la mamele atasate de odrasla., sau la cele care isi confunda odrasla cu un „bun propriu ” , pe Principiul „Eu ti-am dat Viata , de Mine TREBUIE sa asculti ” ….. deoarece acestea ” dauneaza grav sanatatii „copiilor lor si ….nu numai lor .Va imbratisez .

     
  5. Hrisostom, prezinta lucrurile, duhovniceste. Aduce elogiu, mamei noastre a tuturor: principiul spiritual Matern Cosmic, Universal.
    Mamele terestre, sunt reprezentante ale acestui Principiu. La fel tatii terestri, pentru cealalta jumatate a Supremului.

     
  6. Mama ce „critici” am devenit in ultima vreme!
    Cad ca grindina „nu-mi place”!
    Precis sunt semne de „apocalipsa”! =)

     
  7. Sa raspuuundem… Sa nu raspuuundem insolentzei…
    Hai sa dam totushi o scurta si viguroasa satisfactzie de seara … ‘timidei’; ca vaz c-o cauta cu luminarea prin ‘stilul’ auto-modal lipsit de ontopic da’ si de manierele aferente persoanelor inteligente. Inteligente si bine crescute. Da’ si pt. ca bag seama ca ‘mincarimea’ … exotericei fapturi e in cu totul alta parte decit la buricele deshtelor. Macar de-ar fi ceva si de capu’ alora, sarmanele…
    Ca unu’ cu ceva expertiza in neuroshtiintze o asigur ca are mari ‘probleme’ chiar la capitolul invocat, adica laaa … frustrare. Ca membra Mensa nu pare a fi! Iar principalul ei prochimen e dat mai ales de ego-ul ala care era parca ca un … „val, maya asternuta peste constiinta adevaratei noastre naturi”, nuu ?!? Si nu ma refer aici la semnificatzia biblica! Ca alt talent/talant nu prea am reushit sa decelez. In afara unei lipse totale de respect. Si deee … common sense, desigur!
    :Distort:
    Pentru ca observ ca deductzia logico-fireasca urmare a ‘bancului’ cu evreul batrin de la Zidul Plingerii (”Am impresia c-am vorbit laaa … peretzi!”) n-a fost ‘trasa’ corespunzator, ma vad nevoit sa reiterez povatza lui tata-mare (un fel de … boonic de ‘filedelumina’!) din partea mamei; sfat intzelept dat inca de pe vremea studentziei si naivei mele tineretzi:
    …”Nepoate, pe (***) nu potzi sa-l faci mai putzin (***) niciodata si cu nici un chip! E pierdere inutila de vreme si e zminteala a mitzii si sufletului.
    (***) e atit de (***) tocmai pt. ca (***) isi are rolul sau bine stabilit intre oameni. Nu incerca sa-l faci sa intzeleaga cele mai simple lucruri si, Doamne fereshte!, nu te stradui sa-l ‘schimbi’ cumva: (***) nu va deveni niciodata nici macar cu un mm mai putzin (***) decit este oricite eforturi ai face. Iar tu, crezind ca-l ajutzi pe cel ce nu poate fi de fapt ajutat, n-o sa fii astfel nici macar c-o secunda mai deshtept decit esti!”…
    Asa caaa … sanatate si no offence tuturor ‘eminentzelor’ in factorul „z”!
    Poate totushi se potolesc sau macar isi cauta altzi … motocei sa se ‘joace’ cu ei.

     
    1. Eu stiu? Sa mai glumim, sa nu mai glumim? Daca va jucati de-a ”imi place si nu-mi place” ce sa va fac eu?
      ”Deductzie logico-fireasca”, deh. Chiar daca logica si firescul n-au nici o legatura, lasati-o asa; merge.
      Hai, nu va mai suparati. Prea muta galagie pentru nimic.
      Multa, multa, sanatate sa aveti. Si pace. Sincer si din toata inima.

       
      1. Glumim, glumim, cum sa nu!
        Numai sa fie glume de buna calitate si sa nu para a fi atacuri – Ooops! – sub centura…
        Sa fie doar la capitolul … „comici vestitzi sau nu” si nu spuse sau afishate in locuri ‘inadecvate’. Iar mai presus de orice sa nu fie ‘glumitze’ ne-provocate, ne-meritate, ne-sarate siii … ne-elegante! Caci o doamna n-ar face asa ceva niciodata. Nu-i asa?!?…
        Cit priveshte ‘imi place’, mie imi plac oamenii de ambele sexe foarte sinceri, extrem de oneshti (sint lucruri diferite, sa stii) si cit mai inteligentzi si cuuu …’common sense’ cu putintza. Iar daca sint mai inteligentzi decit mine, cu atit mai bine chiar!…
        Iar la ‘nu-mi place’, nu-mi plac ipocritzii, self-suficientzii sau sferto-doctzii siii … ne-mernicii. Adica proshtii plini de rautate.
        Nu, nuuu!… Sa stii ca nu ma supar mai deloc. Si nici ushor. Cum spuneam imi plac oamenii care au si alte opinii decit ale mele da’ cu o mica si unica conditzie:
        Sa fie in stare sa si le sustzina cu ARGUMENTE si, mai ales, sa fie capabili…
        …SA CONVINGA! Mai multzi decit doar pe ei inshishi…
        P.S. E bine sa stii insa ca logica si firescul chiar au mare legatura: Insushi Aristotel ‘postula’ ca logica e doar … firescul intzeleptului in haine de gala! Si daca nici asta nu stia ce spunea…
        In rest?…
        :Who-s-the-man: …Pax vobis et pax vobiscum!

         
  8. Când logica și firescul , vin din din Conștiința de Sine, sunt sinonime.
    Când logica este egotica așa cum este preponderent, contrazice firescul.
    Aristotel avea dreptate.

     
    1. Okey, si-atunci care mai era motivul … aflarii in treaba?
      Altul decit cel al auto-bagarii in seama, desigur. Mai ales ca la mine nu mai era cazul caci te remarcasem acu’ oareshce vreme…
      Bref, daca fiintzele exoterice(!) ar fi citit (si intzeles) macar citeva pagini din ‘logica formala’ a batrinului intzelept, ar fi aflat atunci (cu demonstratziile de rigoare) ca logica nu exista decit…
      …EGOTIC !
      Si nu poate fiintza in afara – Ooops! – constiintzei de sine…
      Firescul insa, naturalul adica, n-are nevoie de conshtiintza. El e … self-suficient si self-contient prin propria-i natura! Aidoma … Dumnezeului originar din care isi extrage ‘fiintza’ si existentza. …Hegel dixit!
      Da’ intotdeauna sensurile subtile ale egotismului vor ‘scapa’ … self-suficientelor fapturi.
      Asa ca mare grija cu … ‘pianul’ culturii pe scari! In timp ce unora le-au trebuit indelungi ani de studiu doar ca sa-l suie de la parter pina la etajul intii, altora vad ca le ajunge doar un bobirnac ca sa-l faca praf pe ‘drumul’ inapoi…
      Cultura (deci si logica) nu-i nici agri-cultura da’ nici … kool-tura!
      P.S. In sfirshit, dupa mai bine de doua mii de ani, cineva inca ii mai intareshte autoritatea si-i mai da si … dreptate genialului grec! Ce tzi-e si cu evolutzia asta…
      Sanatate, no offence siii … GRIJA MAXIMA !

       
      1. Domnule, pretendent ‘:Happy-Grin:’
        Totul, fara exceptie este Constiinta.
        Constiinta care la un anumit moment intra intr-o perioada de confuzie. Creandu-si o logica paralela, complicata si antagonica celei originale.
        Antagonism ce genereaza ceea ce se numeste suferinta. Suferinta fiind mijlocul sau instrumentul pe care Constiinta il foloseste pentru a-si sugera Siesi, re-plierea pe adevarata logica.
        Repet, Aristotel avea dreptate. Ideea este, sa intelegi ce a vrut el sa spuna cand a spus ce-a spus.
        De unde ati scos ideea cu ”doamna”? Ia mai numarati-mi o data ”literele” nickname-ului si vedeti cate va ies.
        In fine. Va raspund mai mult de-amorul artei. Putini comentatori sunt atenti la ideea unui comentariu si se folosesc cu adevarat de mesajul filelor.
        Cum este logic si firesc.

         
        1. Si cam care era ideea …comentariului?
          …Cumva aberatziile confuzionale pretins filozofice?!?
          :Conceited: Hai, ma lashi!
          Pune i.nestimabile minutzele pe cartzi, da’ nu doar pe copertzi…
          De azi inainte ai inteligentza rafinata si considera ca eu nici macar … n-as exista! Si cind mai vezi comentarii de-ale mele, abtzine-te:
          Da’ cu … ‘telecomanda’ mai departe sau foloseshtetzi cortexul pt. ‘convingerea’ altora mai putzin shcolitzi.
          …Poate-tzi merge, mai stii?

           
  9. Eu nu inteleg un lucru , poate ma „lumineaza ” cineva si pe mine : noi suntem fiinte spirituale – parte a intregului Divin, atunci ce rost au aceste jicniri ?Aveam mai mari asteptari de la acest sait pentru-ca comparativ cu alte saituri pana acum ceva timp oamenii chiar se respectau ,desi aveau opinii diferite.
    Lumina si Iubire!

     
    1. Buna ziua doamna Sofia. Jignirile sunt tipete ale separarii, ele sunt strigate ale neputintei. Oamenii care ajung sa jigneasca sunt de compatimit in orice situatie ar face-o. Sa ne uitam la ei ca la niste persoane care mai au mult de invatat.
      O zi minunata!

       
      1. Daca doar ii compatimim si ii privim ca pe niste persoane care mai au de invatat ramanem cumva pasivi, parerea mea…la fel cum, desi n-o facem, acceptam fara sa le atragem atentia intr-un mod constructiv celor care arunca gunoiul pe strada in loc sa foloseasca o…pubela.
        Atunci, cu tot respectul, cred ca as adauga un detaliu comentariului…sa le atragem atentia intr-un mod civilizat ca atitudinea lor este rezultatul unor…ALEGERI.
        Pace tururor!

         

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/angel.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1zambet-mare.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1hohot de ras.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/dracusor.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/ganduri.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Astept.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Bataile inimii.gif 
more...
 

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back To Top