skip to Main Content
0744.135.444 Redactia@filedelumina.ro

Taina mamei

 

Faptul s-a petrecut cu ceva ani în urmă, într-unul dintre tribunalele Capitalei.
Personaje: soţia, soţul şi mama acestuia. Spectatori: publicul din sală, judecătorii şi câţiva avocaţi. Motivul procesului: o femeie bătrână şi singură, poate şi bolnavă; mama îi pretinde unicului ei fiu, om în toată puterea, sănătos şi voinic, s-o ajute să-şi trăiască decent, ultimii ei ani. Aşa cer legile nescrise ale omeniei. Potrivit lor, femeia s-a adresat tribunalului să-i facă dreptate. Adică, să-l oblige pe fecior, inginer cu post bine retribuit, s-o întreţină pe mamă.
După cum era de aşteptat, tribunalul i-a acordat reclamantei câştig de cauză, cum se spune în limbajul juriştilor.
Până aici, nimic deosebit. Un proces civil, ca atâtea altele.
Obişnuiţi cu de-alde astea, judecătorii se grăbeau să treacă la alt dosar, considerând cazul rezolvat. Abia acum incepe însă povestea noastră…
Auzind sentinţa, “prea bună” noră a fost apucată, pur şi simplu, de o criză de furie; i s-a părut pe semne o nedreptate strigătoare la cer, ca soţul ei să-i aducă acasă, în ziua de leafă, mai puţin cu cele câteva sute de lei, pe care tribunalul hotărâse ca fiul să i le dea lunar, bătrânei sale mame. Şi atunci, în faţa sălii, ea a început să vocifereze, să-şi insulte soacra, s-o învinuiască de meschinărie.
Cei prezenţi, stupefiaţi de această ieşire, o priveau cu justificat dispreţ.
Până la urmă, fireşte, tribunalul a trebuit s-o cheme la ordine. Privirile oamenilor se îndreptau acum spre bărbat. Condamnat de cei mai mulţi pentru atitudinea lui reprobabilă, compătimit de alţii pentru că ajunsese sub clasicul papuc, omul tăcea.
Dacă, în acel moment, cei trei ar fi părăsit sala, lucrurile s-ar fi oprit aici, lăsându-le celor de faţă doar gustul amar al întâlnirii cu o manifestare ce nu-i face cinste firii omeneşti. Ce s-a petrecut însă, în sufletul bătrânei?! Până atunci nu mai fusese niciodată la tribunal. S-a uitat la chipurile celor din sală, s-a uitat la judecători, desluşind la toţi acelaşi reproş pentru fiul ei. Şi a cuprins-o un legitim şi dureros sentiment de remuşcare, de ruşine pentru ruşinea lui. S-a răzvrătit ceva în sufletul ei şi n-a vrut să lase lucrurile aşa. N-a vrut ca oamenii aceia străini să-l considere pe fiul ei ca pe un om de nimic, un nemernic. A cerut deci să vorbească, să-l apere de o asemenea bănuială nedreaptă.
– Rog să fiu iertată, începu ea, dar să nu credeţi că feciorul meu este un om rău la suflet. Eu îl cunosc mai bine decât oricine. Nu s-a purtat neomeneşte cu mine şi de la el nu am a mă plânge tribunalului. Eu nu aş fi făcut-o, dacă el nu m-ar fi îndemnat. Şi o să vedeţi de ce…
O linişte plină de nerăbdătoare atenţie se aşternu în sală. Copleşit, inginerul lăsă privirile în jos, pe când soţia lui, potolită subit, ascultă şi ea, uimită.
– Eu sunt femeie simplă, a continuat bătrâna, parcă îmbărbătată. Am muncit mult şi din greu ca să trăiesc şi să-l cresc pe el. Erau pe atunci vremuri grele, război. Singură am fost toată viaţa, n-am avut bărbat. Şi-o să vedeţi, iarăşi, de ce. Băiatul s-a purtat întodeauna frumos cu mine: a fost cuminte, m-a ascultat, a învăţat pe brânci să-şi facă un viitor; a avut şi cap bun, nu-i vorbă. Pe urmă, când s-a făcut mai mare, a muncit, şi-a făcut un rost şi a avut el grijă de mine. Când s-a însurat, gândeam că am să-i pot fi de ajutor în casă, la copii. Sunt doar obişnuită cu munca. N-a trecut însă multă vreme şi am văzut că nora nu-şi mai găseşte locul cu mine, deşi aveau o locuinţă bună, încăpătoare. Cât despre copii… nu şi-a dorit să aibă… Un timp i-am răbdat înţepăturile. Lui nu-i spuneam nimic. Îl vedeam ca munceşte, că îşi vede de treabă. Ştiam că-i bine văzut acolo unde lucrează şi mă bucuram pentru el. Nu voiam să-l necăjesc cu ale mele. De altminteri, de faţă cu el, nora se purta altfel. El însă pleca dimineaţa şi venea tocmai seara. Uneori, se ducea prin ţară. Rămâneam acasă cu nora, că ea nu lucrează. Când nu trebăluiam prin bucătărie, mă făceam mică în colţul meu, să n-o supăr cu nimic. Toată ziulica tăceam, nădăjduind că lucrurile vor merge mai bine. Dar, n-au mers bine! Nu vă mai spun toate câte s-au petrecut. Destul că, după un timp, au izbucnit certurile între ei. Pricina eram eu. Până la urmă nici nu se mai fereau de mine. Pentru noră, banii erau lucrul de căpetenie. Într-o zi i-a strigat: “Ori eu, ori maică-ta! Alege!”.
Aici nora, sub privirile ostile ale sălii, a trebuit să-şi plece privirea.
– Pe scurt, continuă bătrâna, n-am mai putut răbda. Fiul meu o iubea şi n-aş fi vrut să se despartă din cauza mea. Altfel de soţie îi dorisem eu. Dar ce puteam să fac? Mi-am găsit undeva o odăiţă şi m-am mutat. Numai că, tare singură pe lume mă simţeam acum! De lucrat nu mai puteam: sunt bătrână. Cu toate acestea, nu mă lăsam. Mai găsisem câte ceva de împletit, de cârpit, mai mult ca să-mi treacă de urât. Pe la casa lor mă duceam rar. Fiul meu, n-am ce zice, mă ajuta. Dar soţia lui ştia cât câştiga. A început curând să-i ceară socoteala la bani; au izbucnit iar certuri. Atunci, gândind că face un bine, băiatul m-a povăţuit să mă plâng tribunalului. Să nu mai aibă soţia lui ce spune, pentru că, dacă aşa va hotărî legea, el nu poate face altfel… Văzându-vă cum îl priviţi, m-am căit că l-am ascultat. Să ştiţi că nu este un om rău la suflet… Poate nu vă spuneam asta, dar nu m-a răbdat inima, când am auzit-o aici pe soţia lui strigând…
Bătrâna ezită puţin. Îşi şterse lacrimile cu mâna tremurândă şi, parcă aducându-si aminte de un lucru îndepărtat, povesti mai departe, cu un vădit sentiment de uşurare.
– Şi aş vrea să vă mai spun ceva… ceva, ce nu am mai spus, până acum, nimănui.. Nici chiar fiului meu, pentru că nu am vrut să-l amărăsc… Aveam, mi se pare, vreo 18 ani, bine nu mai ştiu. Eram la părinţi o droaie de copii. Într-o zi, ducându-mă în pădure să adun uscături pentru foc, am auzit un scâncet. La început m-am speriat neştiind ce-i şi am început să fug. Apoi m-am dumirit. Era un copil. Avea câteva săptămâni. În jur, nici ţipenie de om. Ce era să fac? L-am luat binişor în braţe. N-a mai plâns. Cu vreascurile în spate şi cu el la piept, am plecat spre casă. La marginea pădurii m-am oprit. Mi se făcuse frică. Am lăsat copilul jos. A început îndată să plângă mai tare ca înainte. Am rupt-o la fugă să nu-l mai aud. M-am oprit însă curând; mă urmărea plânsul lui. M-am întors. Căta spre mine cu nişte ochişori atât de rugători, încât nu m-am îndurat să-l las acolo.
Când m-a văzut tata acasă, s-a crucit. Mi-a strigat să duc copilul unde ştiu, că lui nu-i trebuie. Tata era om aspru şi neînduplecat. Şi văzându-mă cum îl îngrijesc, intrase la bănuială. Gândea c-o fi al meu şi i-am ascuns adevărul. Poate că şi băuse în ziua aceea, că ne-a luat la bătaie şi pe mama, şi pe mine. M-a schilodit, nu alta. Mie începuse să-mi fie drag copilul şi nu ştiam ce să fac. În cele din urmă, m-am hotărât să plec cu el de acasă. Ce-o fi, o fi!, mi-am zis… Uşor nu mi-a fost! Nicăieri nu voiau să mă primească cu el. Să-l las, nu mă înduram. Mi-a fost însă ruşine să spun cuiva că nu-i copilul meu. Cine m-ar fi crezut atunci? Când am găsit, în sfârşit, nişte oameni mai binevoitori care m-au primit cu băiatul, aş fi fost în stare, dacă mi-ar fi cerut-o, să muncesc doar pentru a câştiga mâncarea mea şi a copilului şi să avem un adăpost. L-am crescut singură. Arătoasă nu eram. Cine era să se uite la o biată femeie săracă, cu un copil pe deasupra? Nu m-a cerut nimeni în căsătorie. Îl aveam pe el, soarele meu. A crescut voinic, cum îl vedeți…
Aici, bătrâna a tăcut descumpănită. Nu mai putea vorbi. Au podidit-o lacrimile. Printre suspine a mai adăugat doar atât:
– Dacă acestei femei îi pare atât de rău după bucăţica de pâine pe care mi-o dă fiul meu, vă declar că nu vreau să mai primesc nimic de la el şi îmi retrag plângerea… În sală se înstăpânise tăcerea. Oamenii îşi ştergeau ochii pe furiş…
Aceasta a fost toată povestea. Fiul, copleşit de emoţie, s-a apropiat de bătrână, ascunzându-si faţa în palmele ei aspre. Soţia lui s-a ridicat descumpănită şi a părăsit sala. Nu ştiu dacă va mai rămâne alături de un bărbat care-i va aduce acasă cu câteva sute de lei mai puţin, dar ştiu că el, “COPILUL GĂSIT ÎN PĂDURE” nu va mai putea trăi despărţit de cea care i-a fost o MAMĂ atât de bună.

Autor necunoscut

Comentarii (12)
  1. Cand doar moda, interesele, fitzele, egourile , libertatea maxima si tupeul fara limita sunt la moda, cluburile si apoi cursurile de spiritualitate….. familia, respectul, bunul simt, intrajutorarea, omenia, firescul sunt totala demodate si depasite. Munca, devotamentul, fidelitatea….la ce folosesc…. strica imaginea, manichiura, fardul, patratelele de pe burta si freza cu silicon. Vrem libertate…… si sa vedem doar prieteni ca noi, care isi „valorifica” timpul la sala de sport, la saloanele de infrumusetare sau in gratiile unui guru cu fum de tamaie transcedent sa atingem iluminarea, schimbul de parteneri dupa banii si interese de moment …. parintii….la ce mai folosesc ? Da…au obligatia de a ne da bani….cat mai multi…..si poate mai au si ceva bunuri imobiliare ceva, cadou vre-o masina…..daca nu ……pa……viata merge mai departe. Si-au trait traiul…si-au mancat malaiul…….deci ….niste tarani….. niste muncitori ….niste ….n-o sa ne mai pierdem timpul cu buna ziua daca tot nu pleci incarcat de la ei….. Sau unii stau la parinti si le dicteaza viata parintii pana la adanci batraneti pentru ca …. „fata ca a mea cuminte care trebuie sa ma asculte ca eu stiu mai bine”….sau „nici o femeie nu e buna pentru fiul meu”…… Sunt si cazuri in care drumurile copiilor sunt foarte departe de parintiii uitati undeva si le este rau la fiecare in parte. Libertatea si democratia a fost interpretata foarte diferit si consecintele se vad acum dupa douazeci de ani in care se produc drame majore. Rasfatul in exces sau greutatile in exces toate au daunat. Avem o problema de identitate reala spirituala a familiei si a valorilor educationale si de caracter. In cautarea manifestarii libertatii si de mai bine …. am distrus ceea ce ne sustinea si echilibra aici …locurile de munca, regulile de comportament, bunul simt, onoarea, demnitatea, respectul inter-uman si intre generatii, traditiile profesionale sau mestesugaresti de familie. Tot ce insemana romanesc ….am facut praf pentru a avea lucruri si investitori straini…. dar…..noi…..valorile noastre …. unde sunt…. Cred ca nu exista familie in Romania sa nu aiba membrii plecati afara ca sa isi poata castiga existenta….. de ce …..iar tinerii nu se adapteaza cu cei mai in varsta … diferentele fiind din ce in ce mai mari. ……Respect, iubire, comunicare, intelegere, compasiune, sprijin la bine si la greu , la bogatie si la saracie, la sanatate si la boala…..au ramas doar niste cuvinte care la primele greutati reale … fiecare pleca in alta directie……Si vinovati suntem noi….generatiile care eram tineri inainte de 89 si care ne-am crescut copii modern… sa nu sufere….sa nu munceasca si sa le dam tot ceea ce si-au dorit fara a le cere nimic si fara a le insufla vre-o responsabilitate si acceptandu-le toate iesirile verbale si comportamentale, la randul nostru nerespectandu-ne nici noi intre noi si muncind pana la epuizare sa le fie bine, sa aiba de toate…….Sigur ca am gresit……poate unele le-am facut bine…. copiii nostrii multi si-au terminat studiile si au posibiliati reale de a lucra in alte tari spre a le fi mai bine….. dar de ce nu in tara.?….La japonezi se respecta familiile si la multe alte popoare. Noi romanii eram considerati ca cei mai familisti si mai iubitori ca membrii ai famiiei si comunitatii de unde provenim ca loc al nasterii dar……Cu durere povestea de mai sus nu este un caz izolat…. sunt multe….foarte multe asemenea cazuri…..avem o mare problema de constiinta si de sistem de valori , educatie, principii si caracter. Ca un mare iubitor de natura – eu ma uit la documentare despre viata animalelor si constat ca ele au aceleasi comportamente de mii de milione de ani de cand sunt …sunt sanatoase, sunt impreuna, au aceleasi caracteristici fizice si de comportament si/sau evolutie si se ocupa de aspectele principale ale vietii lor de la nastere pana la plecarea din acesta lume respectandu-se ordinea biologica naturala…….si nu au religii, nu au medici …..nu au averi, interese de impunere de restrictii si de dominare absoluta, nu isi manifesta dorinta de schimbarea obiceiurilor……ma intreb de multe ori cine isi merita viata pe acesta planeta si care sunt de fapt normele firesti de comportament si convietuire. Ce am uitat noi….omenesc si uman….. in dorinta de a fi moderni si liberi (suntem oricum – cel putin teoretic) ?

     
  2. Buna dimineata tuturor! Tare multumesc File de lumina, m-a emotionat profund relatarea si, in sinea mea eu vad aceasta iubire, ca si cea a lui Dumnezeu pentru noi.Atat de mare.Nu mai am cuvinte, m-au napadit lacrimile:)

     
  3. Sacrificiul unei mame,cateodata ,doar ea il duce, si poate il duce cu ea in mormant…lacrimi,care cateodata pot fi prea tarziu…
    ***
    Lumina si iubire!

     
  4. asta numesc eu „iubire neconditionata”… a unui suflet pentru alt suflet si pentru Creatia lui Dumnezeu …cati dintre noi sunt in stare sa se gandeasca mai mult la binele altuia, decat la al lui personal???
    multumim inca o data pentru ca ne-ai reamintit de „iubirea neconditionata”
    Iubire si Armonie !

     
  5. Prea multe lacrimi ! :)

    O femeie cauta o carte in bibloteca.
    Sotul o intreaba:
    – Ce cauti, draga?
    – Stii unde-i cartea aia ‘Cum sa traim pana la 140 de ani’?
    – Da, tocmai am aruncat-o…
    – De ce?
    – Incepuse maica-ta s-o citeasca! :)
    …………………………………………………

    Intrebare:
    – Cum se numea soacra lui Adam?
    Raspuns:
    – Adam nu avea soacra pentru ca traia in RAI ! :)
    ……………………………………………………
    O baba avea trei gineri.
    Într-o zi când ginerele mare venea de la servici, baba care îl vede intrând pe poarta sare în fântâna. Asta sare dupa ea si o salveaza.
    A doua zi în curte ginerele gaseste o Dacie cu un biletel pe capota: „Bine faci, bine primesti. Mama soacra.”
    În alta zi aceeasi poveste dar acum cu ginerele mijlociu. Sare si asta dupa baba în fântâna o salveaza si în urmatoarea zi gaseste în curte o motocicleta cu un biletel:”Bine faci, bine primesti. Mama soacra.”
    Vine si rândul ginerelui mic. Baba face saritura de rigoare dar înainte sa sara dupa ea ginerele sta putin si se gândeste:
    „Daca ala mare a primit o Dacie, ala mijlociu o motocicleta eu ce o sa primesc? O bicicleta? Aiurea, nu-mi trebuie. Las-o în ma-sa sa moara!”
    În urmatoarea zi în curte când iese vede un Mercedes cu un biletel pe capota: „Bine faci, bine primesti. Tata socru.”
    ………………………………………
    ………………………IN MEMORIA BUNICII MELE ! din partea mamei
    10 octombrie 1979……….Dragii mamei sunt tare amarata si va spun ci am in cufar :4 prosoape pentru proti in 4 ite ,8 tesute pentru car si scaldat ,8 de magazin cu franjuri,12 prosoape pentru poduri ,2 prosoape mai mici pentru caldari si coliva ,inca un prosop pentru ci va mai fi ,…………………………..20 batiste mici pentru fiice si nepoti ,10 batiste pentru feciori ,gineri si nepoti ,12 sapunuri pentru femei scaldat si grohniceri,300 lei metal pentru evanghelii ,5 m crebdisin alb pentru imbracat sicriu ,3 metri pentru doliu ,3 m de panza neagra di pus la jugul boilor si cate o broboada doliu la bucatarie ,una fata masa noua si vechi un livicer lana di asternutla poarta unu di coadi di pus in sicriu ,o ………………………………………
    Sa-mi faceti toate la timp ,panaghia sa nu treaca di 40 di zile ,sa-mi puneti pranzuri ,sa-mi faceti cum scrie in carte la timp sa inchideti mata cat sunt moarta sa nu ma faceti trudnica ,sa dati pomul cumetrei,lui Ionita Parva,……………………………..
    la cimitir se da la lume biscuiti si cate un pahar vin ,seara la priveghi sa se dea biscuiti si vin
    ……………………………………………………………………………………………………………..
    ……………………..Decembrie 1980
    mama eu am platit femeie pentru tamaiat 40 zile pi femeia lui Ion a Tarsitei ca e o femeie credincioasa ca voi n-o sa puteti ca e departe ai trebuie tamaie ,lumanari ,biscuiti ,vin si apropo apa o pune ea ,cate o litra vin ,cativa biscuiti sau covrigi ,tamaie lumanari si apa ,eu am platit sa stiti dar totusi mai dati caldarea .
    ………………………………………………………………………………………………………………..
    ….1981…
    Simtindu-ma slabita cu data di azi luna noiembrie 26 ,m-am gandit ca fiecare din copiii mei sa aiba cate un lucru din casa parintesca…..
    -Maria a luat o vaca ,oi ,butoiu….
    -Aurica :vaca ,oi,masina tejghea in locu butoiului
    -Victoria (mama mea ) vitel in loc de vaca ,oi si butoiu si o masina de cusut…
    ……………………………………………………………………………………………………………………

    Tamaie o sticla di apa pe mormant ,socotiti si voi cat trebuie sa dati –i si caldarea sa-mi puneti prosoape deasupra usii sa-mi puneti ……
    20 batiste pentru fiice ,nepoti.10 batiste barbatesti …………………….
    ……………..Cheile lazii sunt in sertaru mesei in bucatarie si in masa am 12 farfurii bune si o faianta (tava ) si 2 borcane cu dulceata si 2 sticle cu tuica ,sub vatra visinata o damigeana …sub icoana si in lada , in cufar am di toate ce –mi trebuie .
    Fiti atente am 300 lei marunti pentru aruncat la 12 evanghelii si mai am pentru legat prosoape……………..
    Pastrez un moment de reculegere :( …………………………………………………………………………….
    .,, va rog mama sa traiti bine cu iubire si dragoste frateasca pana la ultima suflare ca eu regret de viata mea ca mi-a iesit sufletul ofticat de surori.Si de Genicu (fiul care a murit )aveti grija si pe mine nu ma uitati si tu Teopent (fiul cel mic care a ramas in casa parinteasca )daca am facut rau a voastra ,,
    mama Caliopia nu ma uitati
    :)

     
  6. Intradevar ne-am pierdut identitatea si cultura noastra am preluat moda occidentului si -am gresit enorm parintii sint pt. noi o comoara care trebuie respectata si iubita nu izolata si indepartata!Voi copii ce -aveti parinti frespectatii ca pe sfinti!

     
  7. Daca in lumea celorlate fiinte indiferent de forma si de mediul de viata nu au existat si nu vor exista niciodata incompatibilitati mama – sotie, in lumea umana astea sunt normalitatea. Doua sabii intr-o teaca nu vor intra niciodata ca si intelegerea si armonia intr-o casa cu doua femei fata de un barbat – in relatia mama-fiu, sot-sotie, fiecare fiind convinsa ca ea este cea mai importanta in viata barbatului …dar….. Niciuna nestiind unde sa se opresca in drepturi si obligatii firesti fata de cursul biologic al vietii si fata de nevoile celorlati. Dragostea de mama fata de copil ar trebui sa se adapteze realitatilor de independenta firesti de manifestare a tanarului si a adultului. La randul sau acesta sa aiba respectul fata de nevoile firesti si ajutorul fata de cel neputincios la batranete atat cat poate in limitele normalitatii…… dar ce mai inseamna acum normalitatea ???? Ce mai este firesc …comentariul Rosei spune multe…. toate adevaruri…..diferentele intre generatii sunt acum imense…..valorile….obiceiurile……si intr-o continua transformare….catre ce ….vom trai si vom vedea.

     
  8. Efeseni 6
    1. Copii, ascultati in Domnul de parintii vostri, caci este drept.
    2. „Sa cinstesti pe tatal tau si pe mama ta” – este cea dintai porunca insotita de o fagaduinta –
    3. „ca sa fii fericit si sa traiesti multa vreme pe pamant.”
    4. Si voi, parintilor, nu intaratati la manie pe copiii vostri, ci cresteti-i in mustrarea si invatatura Domnului.
    Legile lui Dumnezeu.Dacă omul le modifică după bunul lui plac și al intereselor meschine,totdeauna va ieși dezastru.

     

Dă-i un răspuns lui sofia Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/angel.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1zambet-mare.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1hohot de ras.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/dracusor.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/ganduri.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Astept.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Bataile inimii.gif 
more...
 

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back To Top