skip to Main Content
0744.135.444 Redactia@filedelumina.ro

O lume minunată

 

La televizor vedem numai nenorociri. Jurnalele de știri sunt pline de oameni răi, de jafuri, crime, corupți și alte peroane care pătează imaginea de om. Pentru cine urmărește așa ceva zilnic, s-ar putea ca aceasta să fie imaginea pe care și-o creează despre lume. Sălbăticia, ura și interesul au spații largi de prezentare. Observăm că și aici la noi pe File de Lumină unii comentatori cred că omenirea este rea. Noi suntem de părere că nu este așa. Majoritatea oamenilor sunt buni și blânzi, sunt oameni liniștiți care-și văd de viața lor și care nu ajung la știri. Ei răspândesc lumina și bucuria în cercul lor restrâns de prieteni și de rude, nu apar la televizor sau în ziare.

Ei reprezintă cu adevărat omenirea și îi întâlnim adeseori pe stradă. Nu-i cunoaștem, dar uneori ne insipiră și ne aduc pe chip cel mai frumos cadou, un zâmbet.

În clipul următor veți vedea adevărata față a lumii în care trăim, nu cea plină de răutăți și de mizerie pe care unii sau alții vor să ne facă să credem că există. În mod natural, cei care încalcă legile și care își arată fața slută în lume, sunt de mii de ori mai puțin numeroși decât ceilalți. Ei există, dar nu sunt emblema noastră a celorlalți, ei nu ne reprezintă.

Așa cum arătam în nuvela Vise de Înger, compasiunea nu a murit. Ea trăiește prin noi. Acum să o vedem cu bucurie în suflet.

Vizionare plăcută!

Comp_2

Comentarii (18)
  1. …. Salut voios si luminos dragii mei luminosi ! …. Este perfect adevarat …. Televizorul este cel mai
    important instrument de manipulare a maselor din cate exista …. Prin felul in care sunt prezentate asa zisele
    ” stiri ” ni se arata o imagine deformata a lumii in care traim … ” Stire negativa ” – a devenit demult un pleonasm …
    ….. Violenta , mizeria , ura , frica , ingrijorarea , rautatea patrund astfel in mintile celor ce aleg sa se uite ore in sir la tv ….
    ….. Dar , vedeti dumneavoastra , un popor tinut in frica si in teroare , un popor macinat de ingrijorare …. este un popor
    mai usor de condus …. Vei fi ca Emotiile care ti predomina Inima , vei fi precum Gandurile care ti predomina Mintea , omule …
    …. Tu alegi informatiile cu care iti umpli creierul …. Ele , informatiile , iti vor influenta gandurile … Cand cineva se uita la un
    televizor mintea sa preia niste imagini pe care Altii vor ca el sa le vada …. Acea ” realitate ” pe care Ei …vor ca el sa o vada …
    …. Alege sa privesti mai atent in jurul tau ! … Cu siguranta exista si altfel de oameni ! … Cu siguranta ca realitatea
    este mult diferita de ceea ce ti se prezinta la televizor …. Exista Bunatate , exista Compasiune , exista Iubire , exista Bucurie ! …
    ….. Exista toate acestea ! …. Dumnezeu ne a creat din Iubire ! …. Invata sa Vezi ! … Invata sa Observi ! … Fii Atent ! ….
    ….. Exista Fapte Bune , exista Gesturi Frumoase ! …. Exista toate acestea … Trebuie doar sa le observam …Exista o Altfel de
    Realitate ! …. Felul in care tu alegi sa vezi lucrurile ! …. Realitatea Ta , Omule ! …. Nu a lor … ci … a Ta ! …
    …. Fii cu mult mai Atent la tot ce se intampla in jurul tau ! …. Cu mult mai atent ! … Lasa te ghidat de Acel Ceva care de atata
    vreme freamata in tine ! … Aminteste ti ! … Aminteste ti…de Tine ! …. Descopera Bucuria de a Trai … diferit ! … Priveste
    intotdeauna Partea Buna a lucrurilor ! …. Abordeaza Viata cu Optimism ! … Abordeaza Viata cu Entuziasm ! …. Entuziasmul
    este molipsitor …. Molipseste i pe toti cu Entuziasmul Tau ! …. Fii Bucuria care se daruieste ! …. Fii … TU ! ….
    ….. Sa ai parte de Zile Minunate , Omule ….de Zile Binecuvantate ….Tu si cu Toti ai Tai …. Acum si Mereu ! ….
    ……… Va iubesc dragii mei luminosi … Si … Va doresc numai Bine ! ….

     
    1. Adevarat..!!! Exista tendinta de-a mediatiza raul,dar acest fapt trebuie sa ne sensibilizeze…si sa ne atentioneze….pentru a-l evita…pe cat posibil..!!! Ar fi minunat daca faptele oamenilor buni…ar fi mediatizate…la fel de mult,dar..in realitate oamenii…sunt plini de compasiune unii fatza de altii…si asa este normal…!!! Multumim..!!!

       
  2. E foarte adevarat ca predilectele stiri negative ne fac destul de mult rau , pentru ca inlocuiesc normalitatea vietii cu o alerta supralicitata, indusa si mentinuta cu obstinatie de ceea ce se presupune ca atrage atentia in mod deosebit, prin soc emotional, incitare la asimilarea unor atitudini de fronda, etc. „Spectacolul” trait cu orice pret risca sa devina permanent, in detrimentul unei normalitati a existentei. Insasi vocile celor care transmit stiri sunt cu nuantari repezite, ca si cum ar trebui sa ne asteptam permanent la cataclisme iminente. Subliminal, se induce astfel frica sau nesiguranta, precum si un dezgust perpetuu pentru mediul autohton, pe marginea unor exacerbari de captare a atentiei prin intermediul aspectelor negative. Indeosebi tinerii, exasperati de conditii si oferte improprii, tind sa se orienteze catre alte zari, aparent mai civilizate si prospere. Aceste caracteristici atractive le putem insa realiza si la noi, daca ne impunem mai multa coeziune si nu dezbinare, o reala cooperare si nu paguboase evidentieri.
    Schimband ceva din optica si metodele de comunicare, catre un palier mai larg de bun simt, s-ar putea modifica de la sine si in sens benefic multe din gandurile, preferintele si atitudinile oamenilor. Daca s-ar face un experiment, ceva mai larg si macar un anume timp, prin care tot ce este negativ sa nu mai fie deloc ori doar foarte rar transmis pe orice canal de comunicare, oare ce s-ar putea pierde si ce s-ar castiga de fapt, mai mult ? Poate ca in lipsa densitatii unor modele negative si a prezentei repetate a celor pozitive, oamenii ar avea ocazia sa isi propuna sa devina mai buni si mai responsabili, mai receptivi si mai creativi ! Astfel, audientele marite ar putea fi mentinute si atunci cand stirile si alte emisiuni ar selecta cu precadere nu fapte negative ci realizari si rezolvari din mediul cotidian, precum si invataminte benefice ori aspecte pozitive din fondul cultural. In fond, indiferent de varsta si preocupari, putem asimila cunostinte de oriunde si toata viata ! Important este ce preferam sa alegem si ne influenteaza constructiv (ori benefic) din tot ceea ce ni se ofera sau intalnim ! Putem deveni mai optimisti si mai increzatori in propriile posibilitati atunci cand, in locul distrugerilor( oferite cu larghete sporita in mass-media), optam pentru creatiile armonioase, folositoare si reconfortante, indiferent de nivelul sau natura lor.

     
    1. Bogatia limbajului si claritatea expunerii va recomanda! Jos palaria in fata unei persoane ca dvs.
      Pentru mine a fost o mare placere sa va citesc comentariul.
      Va multumesc pentru el si va mai astept.
      Sa aveti parte de multe zile senine si bucurii!

       
    2. Sociologic sunt multe studii care atesta ca oamenii in conditii normale tind sa-si ajute aproapele, nu-i nicio surpriza in asta. Spui ca ar trebui sa se faca un experiment „… prin care tot ce este negativ sa nu mai fie deloc ori doar foarte rar transmis pe orice canal de comunicare …”. Aceleasi studii au relevat faptul ca aceiasi oameni care ajuta dimineata o batranica sa treaca strada se uita seara la TV-uri cu stiri negative si le urmaresc nesiliti de nimeni.
      Ce spune acest fapt? Ca aceeasi persoana adaposteste in sine atat tipare (emotii predefinite) pozitive innascute sa zicem, cat si negative preluate prin educatie si societate. O TV traieste din reclame la detergenti si trebuie sa atraga atentia instant audientei, asa incat tinde spre excitarea trairilor primare de vibratie joasa, cele de supravietuire asa zis negative gen „lupta sau fugi”. Aceste emotii produc adrenalina in fractiuni de secunda care te determina sa iei o decizie instant dar mai ales iti atrag atentia instantaneu, caci daca acum 10.000 de ani in jungla sesizai un tigru in tufisul de langa tine trebuia sa reactionezi instant nu sa traiesti stari de induiosare si compasiune sa te gandesti vreo juma’ de ora daca sa ramai sa stai la o vorba cu tigrul sau sa fugi :)
      Emotiile pozitive de induiosare si compasiune produse de imaginile din filmuletul de mai sus nu se produc instantaneu deci nu atrag atentia privitorului la fel de rapid, si nici nu au amploarea celor negative si vor vinde mult mai putini detergenti si ca urmare TVul respectiv va da faliment in fata competitiei gen Antena 3. Pana la urma sa ne amintim ca audienta este educata de mica in spiritul competitiei acerbe si a concurentei la resurse presupus foarte reduse (joburi, pozitii in societate, bani, faima, etc), adica a emotiilor negative.
      Experimentul asa cum il mentionezi tu, adica cine reactioneaza la ce tipuri de stimuli, se produce insa te asigur chiar acum, doar ca este regizat mult mai de sus din dimensiunile superioare supra-umane sa zicem, si va avea deznodamant destul de curand.

       
  3. ….. Hei , Tu ! …. Da , Tu care ai citit postarea … Da , Tu care ai vazut filmuletul si ai citit comentariile …
    …. Da , Tu care de abia astepti o noua zi ca sa deschizi File de Lumina si sa vezi ce s a mai intamplat … Da , Tu
    care stai in fata ecranului si citesti aceste randuri … Da , Tu care esti acolo … Da , Tu … Parerea Ta conteaza
    omule ! … Chiar conteaza ! … Arata lumii intregi ceea ce Tu simti ! … Pune in cuvinte Trairile tale , Emotiile tale …
    …. Ai cu siguranta atatea sa ne spui ! … Poti sa faci asta ! … Da , omule … Tu Poti ! … Nu te pot vedea … dar …
    … te pot simti …. Arata lumii intregi Parerea Ta ! …. Ceea ce crezi Tu ! … Arata ne ca poti vorbi si Tu despre toate
    aceste subiecte … Haide sa imprastiem impreuna mai multa Bucurie , mai multa Iubire , mai multa Lumina ! …
    …… Haide sa facem impreuna toate acestea ! ….
    ….. Iti doresc din tot sufletul tot ce e mai bun pentru tine si pentru toti ai tai ! ….

     
  4. Am o usoara jena dupa ce am corelat textul prezentarii cu imaginile din film .Cred ca ultimele doua propozitii (daca fac referire la imaginile din film) nu se refera la noi. Ele scrise corect ar fi acestea:….. Ea traieste prin ei. Acum sa le vedem cu jena de a fi cum suntem.
    Am privit cu atentie filmul si cu exceptia a doua secvente SIGUR toate celelalte se refera la ale populatii ,decat cele de pe teritoriul numit Romania.

     
  5. Da! Exista compasiune, si iubire si omenie! Ar trebui sa vizionam in fiecare zi acest videoclip! Sa ne reamintim ce si cine suntem!!!!!!!
    De fiecare data cand il vad imi dau lacrimile…..imi plang neputinta si oarecarea nepasare…
    Felicitari Razvan!

     
  6. Am mare incredere in umanitate oamenii nu sint rai nu se nasc criminali drogati betivi hoti ci e vina mediului unde traesc unde se dezvolta!In primul rind trebuie sa educam tineretul prin exemplu propriu trebuie sa le aratam adevaratele valori care conteaza si care sint importante!E de datoria noastra sa le lasam o lume minunata dar cred ca nu e posibil!Am distrus deja mai mult de jumatate din echilibrul ecologic al naturii!Am otravit si poluat totu sper ca noile generatii sa reuseasca sa repare ce am stricat si sa vada ca lumea chiar daca e diversa nu e rea!Cineva are interes sa distruga si fragilul echilibru care exista acum!Priveste cu musulmanii,Ucraina-Rusia,Siria,Irak,Africa,sa ne intrebam de cev pentru bani si putere!E timpul sa ne trezim si sa vedem lucrurile cum sint!Oamenii in general sint buni nu sint rai!Si mai ales copii cum ii invatam asa ii avem!

     
  7. Consider ca aceste secvente de VIATA , ne arata si faptul ca indiferent de culoarea pielii , de locatia in care traim , de religia la care am aderat , de profesia exercitata sau de numarul banilor din buzunar , in ESENTA NOASTRA suntem FIINTE MINUNATE care functie de de ALEGERILE noastre ne manifestam SENTIMENTELE si EMOTIILE , universal valabile la oameni , intr-un FEL sau ….altul . Va imbratisez.

     
  8. Domnului – ioan pitagora -,

    ”Jena” dvs. ma face sa cred ca sunteti (din pacate) cu atentia acaparata de ceea ce ”se vede” mai usor… Adica mizeria umana cea muuult trambitata. In mod de necontestat ea exista. O vad si o constat si eu… Dar, va asigur ca, da, pe acest teritoriu al Romaniei, exista si se manifesta fiinte umane exact ca in acest videoclip! Uneori chiar … mai ”spectaculos” (pentru ce-i putini care OBSERVA)
    E adevarat ca nu pot sa va demonstrez asta. Nu le am filmate dar, ele exista ca imagini ce vor trai mereu in mintea mea si, care ma ajuta sa nu uit la ce anume vreau sa dau importanta…
    Va scriu cu titlu mai personal, deoarece chiar cred ca va inteleg frustrarea. Am trait-o si eu dar, cand in fata ochior mei s-au derulat acele ”scene extraordinare” am inteles cu surprindere ca ajunsesem sa cred ca NORMALITATEA (in actiunile si reactiile semenilor mei) era ceva ”EXTRA…”
    Nu e nimic ”extra”. Este manifestarea minunata a – normalitatii – umane in actiune, in timpul si la momentul necesar.
    Este o emotie benefica pe care nu v-o pot descrie in cuvinte potrivite, care se declanseaza atunci cand veizi astfel de scene ”pe viu”. Dar, daca ati admirat si apreciat acest film, sunt sigura ca veti intelege despre ce vorbesc atunci cand chiar le veti OBSERVA…
    Daca chiar doriti sa experimentati astfel de trairi, (da, aici in Ro), incercati sa ”fiti pe faza” si sa deveniti chiar ”protagonist”… Apoi, ele se vor manifesta si in fata dvs. mai des.
    Trebuie insa sa va amintesc ca, e obligatoriu sa nu cautati ”spectatorii” care sa aplaude si nici sa nu va afecteze ”smecherii” care numesc astfel de persoane – fraieri – (nici macar in propria minte).
    ps. Scuze! Specificatia finala nu era neaparat pt. dvs.

     
    1. Multumesc „Piatra Craiului”Este minunat,cautand ce inseamna “Nihil Sine Deo” adica : „Nimic fără Dumnezeu”am dat peste 100 de motouri cunoscute, vi le postez cu drag
      ***
      Traducerea a peste 100 de motouri cunoscute
      ***
      A Cruce Salus-Mantuirea vine de la cruce
      En Dieu est tout – in Dumnezeu este totul
      En grace affie – Ne bazam pe har
      En suivant la verite – Urmand adevarul
      Endure fort – Sufera curajos
      Esse quam videri – Mai bine sa fii decat sa pari
      Gardez bien – Ai mare grija
      Grato animo – O inima recunoscatoare
      Humani nihil alienum – Nimic ce tine de om nu imi este indiferent
      In Cristo nomine – in numele lui Hristos
      In cruce salus – Mantuirea prin cruce
      In Deo confido – Ma incred in Dumnezeu
      In Deo sola spec mea – Speranta mea este doar in Dumnezeu
      In Deo spero – Sper in Dumnezeu
      In Domino confido – Speram in Dumnezeu
      In utrumque paratus –Pregatit pentru orice
      In veritate victoria – Biruinta este in adevar
      Ipse fecit nos – El ne-a facut
      Leve et reluis – Scoala-te si lumineaza din nou
      Levius fit patientia – Rabdarea usureaza poverile
      Lucent in tenebris – Ei lumineaza in intuneric
      Maireann a sgriobsar – Istoria nu poate fi negata
      Malo mori quam foedari – Mai degraba moartea decat rusinea
      Memoria pii aeterna – Amintirea celui evlavios e vesnica
      Mon Dieu est ma roche – Dumnezeul meu este stanca mea
      Ne cede malis – Nu ceda greutatilor
      Ne oublies – Nu uita
      Ne quid falsi – Nimic fals
      Ne timeo nec sperno – Nici nu ma tem, nici nu dispretuiesc
      Nec flectitur nec mutant – Nici nu se indoiesc, nici nu se schimba
      Nemo sine cruce beatus – Fara cruce nimeni nu este fericit
      Nic opprimere nec opprimum – Nici sa asupresti, nici sa fii asuprit
      Nihil alienum – Nimic strain
      Nihil amanti durum – Nimic nu e greu pentru cine iubeste
      Nihil sine Deo – Nimic fara Dumnezeu
      Nil desperandum est – Nu trebuie sa disperam niciodata
      Non dormis – Nu dorm
      Non obscura nec ima – Nici obscur, nici prea de jos
      Non sibi sed toti – Nu pentru sine, ci pentru toti
      Nunquam non paratus – Niciodata nepregatit
      Nunquam obliviscar – Nu voi uita niciodata
      Omine bonum die Donum – Orice lucru bun este un dar de la Dumnezeu
      Omnia vincit amor – Dragostea le invinge pe toate
      Optima sperando spero – Traiesc sperand in bine
      Ora et labora – Roaga-te si lucreaza

      Via crucis via lucis – Drumul crucii este drumul luminii
      Victoria a Domino – Domnul biruintei
      Vigeur de dessus – Putere de Sus
      Vincit omnia veritas – Dragostea biruie totul
      Virtute non verbis – Fapte, nu vorbe
      Vulneratus non victus – Ranit, dar nu invins

       
      1. Sofia, te rog să îmi permiţi să completez:: „Vox populi, vox dei”
        Şi pentru că: „Verba docent, exempla trahunt”,
        …ne vedem la Sarmi pentru că:
        „Ubi eadem ratio ibi eadem solutio”

        Fii binecuvântată

         
    2. Oare de ce mandrii urmasi ai romanilor – italienii nu vorbesc latina?
      Sa-i lasam pe lingvisti sa ne lumineze, noi oricum nu-i credem. :)
      O zi minunata!

       

Dă-i un răspuns lui Claudiu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/angel.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1zambet-mare.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1hohot de ras.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/dracusor.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/ganduri.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Astept.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Bataile inimii.gif 
more...
 

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back To Top