skip to Main Content
0744.135.444 Redactia@filedelumina.ro

Cum să corectezi pe cineva

 

Este foarte important să-i spui omului exact ce gândeşti şi să-i corectezi greşelile. Această atitudine izvorăşte din compasiune şi reprezintă cel mai mare serviciu pe care îl poţi aduce semenilor tăi. Această cale este însă extrem de dificilă. Este uşor să descoperi calităţile şi defectele unei persoane, şi să-i spui ce gândeşti. Mulţi oameni cred că sunt cumsecade dacă le spun celor din jur lucruri pe care alţii le consideră neplăcute sau greu de rostit. Dacă nu sunt însă ascultaţi şi respectaţi, ei consideră că nu mai este nimic de făcut. Această atitudine este însă nedemnă. Este ca şi cum ai face pe cineva de ruşine, bârfindu-l.

Dacă doreşti să-i spui cuiva ce gândeşti trebuie să vezi mai întâi dacă persoana respectivă are dispoziţia de a te asculta. Pentru aceasta, trebuie să începi prin a te apropia de ea, trezindu-i încrederea în tine. Abordează acele subiecte care îi sunt pe plac şi caută momentul cel mai potrivit pentru a-i vorbi, astfel încât să fii bine înţeles. Cumpăneşte bine înainte de a acţiona şi hotărăşte dacă nu cumva ar fi mai bine să îi comunici în scris ce ai de spus, sau înaintea unui moment de despărţire. Laudă-i calităţile şi foloseşte orice mijloace pentru a o încuraja, eventual vorbindu-i despre propriile tale defecte, fără a te referi încă la ale sale, astfel încât să-şi dea seama singur care sunt acestea.

Acţionează ca şi cum i-ai oferi apă unui om însetat, şi în acest fel opinia ta îi va corecta greşelile. Această artă este cu adevărat dificilă. Dacă defectul persoanei este o obişnuinţă veche de mai mulţi ani, cu siguranţă nu şi-l va corecta. Am trăit personal această experienţă. Un vasal face dovada unei mari compasiuni atunci când trăieşte în prietenie cu camarazii săi, ajutându-i să îşi corecteze greşelile şi să se pună la unison pentru a-i sluji stăpânului lor. Cum te poţi aştepta să transformi pe cineva în bine dacă îl faci de ruşine?

text de: Yamamoto Tsunetomo

Comentarii (4)
  1. Cata compasiune, acceptare si aplecare asupra celuilalat, adevarata intelepciune a unui maestru !!!!!!!!!!!!!! Un spirit sclipitor!!!!!!!!!!!!!!!!

     
  2. …. Salut voios si luminos dragii mei luminosi ! … Yamamoto Tsunemoto a trait intre anii 1659 si 1719 …
    … A fost un samurai in slujba seniorului Nabeshima Mitsushige , senior care stapanea domeniul Saga din
    provincia Hizen …. Timp de 30 de ani Yamamoto si a pus viata in slujba seniorului si a clanului din care facea
    parte . Dupa moartea seniorului , el nu si a luat viata deoarece seniorul lui nu era de acord cu acea practica…
    …. In urma unor neintelegeri cu succesorul stapanului sau , a decis sa devina calugar si s a retras la o manastire
    in munti . Intre anii 1709 – 1716 el si a impartasit gandurile prietenului sau , samuraiul Tsuramoto Tashiro . Multe
    dintre aceste ganduri , aforisme si comentarii legate de soarta castei samurailor au fost adunate in ceea ce a
    devenit mai tarziu cunoscut ca ” Hagakure – Cartea Samuraiului ” ….
    …. M am gandit ca aceste informatii ar fi utile pentru cei care nu stiu mai nimic despre autor … Subiectul
    acesta , cu ” a corecta ” , este un subiect foarte , foarte delicat … Este foarte usor sa i corectezi pe oameni … Mai
    greu insa e sa te corectezi pe tine … Cu totii observam imediat ce nu face bine cineva … Ne sare in ochi al naibii
    de repede greseala cuiva … Mai greu cu a noastra … Dar … sa revenim …Ceea ce o sa spun acum este doar felul
    in care eu vad lucrurile … Doar un punct de vedere … care … nu este neaparat cel mai bun punct de vedere … Ci …
    doar punctul meu de vedere …. Atunci cand vrei sa corectezi pe cineva este foarte important CUM i o spui …
    …. Ar fi bine sa fii doar tu cu acea persoana … Ar fi bine sa gasesti momentul potrivit in care el sa fie dispus sa asculte
    – nu doar sa auda – ceea ce ai sa i spui … Cum spunea si autorul e bine sa faci o introducere in care sa amintesti de
    greselile pe care le ai facut tu …. E bine sa poti crea cadrul prin care persoana isi va da seama singura de greseala sa …
    …. Oamenii sunt sensibili … Cu totii suntem …. Chiar daca vrem sa nu aratam asta …. Asa ca trebuie sa avem intotdeauna
    grija la FELUL in care spunem ce avem de spus … Este o mare arta aceea de a gasi felul potrivit … Acel fel in care persoana
    sa poata primi ceea ce tu vrei sa i dai … Sa o poata recepta corect …. Sa o poata primi ca pe un dar ….
    …. Ar mai fi multe de adaugat … Cu siguranta asta … Cred totusi ca oamenii cresc mai mult prin incurajare decat prin
    critica … Incurajarea ridica … Incurajarea creste … Incurajarea dezvolta … Dar asta este o alta tema …
    …. Va iubesc dragii mei luminosi … Si … Va doresc numai Bine ! …

     
    1. Buna sa iti fie inima D-nule Dan. Indraznesc sa va cer sa ma contactati cumva. De un om ca dumneavoastra am nevoie in cercul meu de prieteni, oameni. Evident pentru sfaturi. Sunteti matur si aproape de Dumnezeu. De asta am nevoie si eu. Fie-mi iertat daca gresesc prin gestul meu. Cum vrea Dumnezeu.

       
  3. Autorul dupa nume Yamamoto Tsunemoto este japonez. Japonezii ca natie au un intreg protocol de abordare a unei teme. Principial sistemul lor de valori umane si comportamentale desi au si influente occidentale este tot cel mostenit din stramosi ca si Codul onoarei Bushido – codul Samurailor. Deci plecand de la ce inseamna pentru ei in concept comunicarea – ceea ce dumnealui prezinta este un adevar. Apoi revine la universalitate si spune ” Acţionează ca şi cum i-ai oferi apă unui om însetat, şi în acest fel opinia ta îi va corecta greşelile. Această artă este cu adevărat dificilă. Dacă defectul persoanei este o obişnuinţă veche de mai mulţi ani, cu siguranţă nu şi-l va corecta.” Si acesta este un adevar universal – numit obisnuinta si convingeri care …..este a doua natura a persoanei. De asemenea ceea ce este bun pentru cineva este total opus altei persoane. De exemplu simtul umorului. Sunt persoane care nu il agreaza nici in discutii publice, nici particulare. Il considerera o ofensa. Pentru altii ca de exemplu si eu este modul cum poti sa dai dovada de flexibilitate mentala si sa poti sa exemplifici mai usor o idee, uneori razand sau dand exemple vesele, ce pot astfel fii mai accesibile si usor de inteles raportat la orice nivel de cunostinte anterioare. Rigiditatea din conversatie fie in scris fie verbal da dovada de rigiditate mentala. Scurt, concis, pragmatic – este si acesta un mod de comunicare socotit eficient dar… distant si ….cu oarecare rezultate notabile. Asta nu inseamna ca prea multe „floricele” inseamna conversatie, deoarece pana spui subiectul s-a plictisit interlocutorul sau nu va intelege nimic. La romani este o zicala „Bate seaua sa priceapa iapa ” dar se intampla si „unde dai si unde crapa”, care ambele tin de calitatile educationale, abilitatile de comunicare si capacitatea de asimilare sau intelegere a fiecaruia. Daca se mai adauga ceva fixatii si orgolii…….. Deci arta si stiinta conversatiei tine de persoane, loc, moment si dorinta fiecaruia de a se face inteles. Asa ca o conversatie devine o formula matematica care incepe cu -” daca si numai daca”. Si cum fiecare isi pastreaza necunoscutele la purtator … conversatia ….va lua diferite forme. Si cei ce nu se inteleg prin cuvinte se inteleg prin semne – ……De obicei ori sunt ambii castigatori si se iau decizii favorabile amandorura la care vor adera de buna voie in stil propriu, ori chiar daca aparent castiga cineva … ambii sunt perdanti pentru ca …asa se intampla. Nimeni nu stie ce este in realitate in mintea celuilalt indiferent cine este acela. Ca om poti face ce stii tu… celalalt va intelege ce este dispus sau nu. Sinceritatea cu tine de a fi in ceea ce spui si faci este o forma de sanatate mentala… dar conteaza si cat este dispus celalalt sa suporte. Asa incat ajungi la o situatie de a spune cat simti, ca celelalt poate sa inteleaga…. sau ii explici prin metode practice aratandu-i sau aratandu-ti. Fiecare traim oricum in propriul univers al ideilor, gandurilor, realitatilor, notiunii de drept si dreptate, adevar si utilitate. Esop a scris o fabula care se numeste „Limba”. Iar Eminescu a scris o poezie deosebita numita „Glossa”. Eu sunt un om obisnuit care scrie ce mai stie pe ici pe colo poate o fi cuiva de folos. Cu drag.

     

Dă-i un răspuns lui georgi Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/angel.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1zambet-mare.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1hohot de ras.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/dracusor.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/ganduri.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Astept.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Bataile inimii.gif 
more...
 

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back To Top