Dezbaterea

A face presupuneri reprezintă de multe ori unul dintre atuurile creierului nostru, este una dintre acele funcții cognitive ce se proiectează în viitor bazându-se pe trecut. Totuși fiecare om ar trebui să facă o delimitare clară între ceea ce presupune și realitate. Uneori, distanța dintre cele două este uriașă.
Astăzi, am ales pentru dumneavoastră o poveste pe această temă culeasă și publicată de Anthony de Mello. Citiți-o și urmăriți cât de deosebite sunt presupunerile celor doi participanți.

„Cu mult timp în urmă, în Evul Mediu, Papa a fost sfătuit de consultanţii săi să-i izgonească pe evrei din Roma. Era imposibil, spuneau ei, ca aceşti oameni să trăiască liberi în chiar inima catolicismului. Un edict de alungare a fost redactat şi promulgat, spre disperarea evreilor, care ştiau că oriunde s-ar duce, nu vor avea parte decât de un tratament mai rău decât cel de care au beneficiat în Roma. De aceea, ei l-au implorat pe Papă se anuleze edictul. Papa era un om corect, aşa că le-a făcut o propunere: evreii trebuiau să numească pe cineva. care să aibă o dezbatere cu el, prin pantomimă. Dacă purtătorul lor de cuvânt câştiga, evreii puteau rămâne în oraş.
Evreii s-au adunat să se consulte. Neacceptarea propunerii ar fi însemnat alungarea automată din Roma. Acceptarea ei nu era nici ea o alternativă prea bună, căci cine ar fi putut câştiga împotriva Papei, care era deopotrivă jucător şi arbitru? Totuşi, nu aveau altceva de făcut decât să accepte. Din păcate, s-a dovedit imposibil să găsească vreun voluntar dornic să intre în competiţie cu Papa. Povara de a purta soarta. tuturor evreilor pe propriii umeri era prea grea pentru ca cineva să accepte să şi-o asume.
Când omul care făcea curat în sinagogă a auzit despre ce este vorba, el a venit în faţa rabinului-şef şi s-a oferit să reprezinte poporul evreu în dezbaterea cu Papa.
– Omul de serviciu? au spus ceilalţi rabini. Imposibil!
– Nimeni altcineva nu doreşte să-şi asume această sarcină, a spus rabinul-şef. aşa că nu avem de ales. Ori îl acceptăm pe omul de serviciu, ori nu va avea loc nici o dezbatere.
De aceea, în lipsa altcuiva, omul de serviciu a fost numit drept competitor al Papei.
Când a sosit marea zi a încercării, Papa s-a aşezat pe tron în Catedrala Sf. Petru, înconjurat de cardinalii săi şi în faţa unei mari mulţimi de episcopi, preoţi şi credincioşi. Mica delegaţie de evrei a sosit şi ea, cu robele lor negre şi cu bărbile în vânt, înconjurându-l pe omul de serviciu.
Papa s-a întors către acesta şi dezbaterea a început. Papa a ridicat solemn un deget şi l-a îndreptat către cer. Omul de serviciu a indicat la fel de solemn solul. Papa părea nedumerit. El a ridicat din nou degetul cu o mare gravitate şi l-a îndreptat către faţa omului de serviciu. Acesta a ridicat trei degete şi le-a îndreptat cu fermitate împotriva Papei, care a rămas uimit în faţa acestui gest. Apoi, Papa şi-a băgat mâna între faldurile robei şi a scos la iveală un măr. La rândullui, omul de serviciu şi-a băgat mâna în sacul său de gunoi şi a scos de acolo o bucată de matzo. După care, Papa a spus cu voce tare:
– Reprezentantul evreilor a câştigat competiţia.
De aceea, edictul de alungare a lor este anulat.
Evreii s-au repezit imediat la salvatorul lor şi l-au îmbrăţişat. Cardinalii l-au, înconjurat şi ei pe Papă şi l-au întrebat, nedumeriţi:
– Ce s-a întâmplat, Sanctitate? A fost imposibil să înţelegem ceva din această dezbatere rapidă şi criptică.
Papa şi-a şters sudoarea de pe frunte şi le-a răspuns: .
– Acel om este un teolog strălucit, un adevărat maestru al dezbaterii. Am început prin a-mi îndrepta degetul către cer pentru a afirma că întregul univers îi aparţine lui Dumnezeu. El şi-a coborât imediat degetul către sol ca să-mi reamintească faptul că există un iad, în care şeful suprem este diavolul. Am ridicat atunci un deget ca să afirm că Dumnezeu este Unul singur. Imaginaţi-vă cât de şocat am fost când el şi-a ridicat trei degete, spunându-mi astfel că Dumnezeu se manifestă prin trei persoane, făcând astfel aluzie la doctrina Sfintei Treimi! Văzând că nu pot depăşi acest geniu al teologiei, am preferat să schimb direcţia dezbaterii noastre. Am scos un măr, pentru a-l testa. Aţi auzit şi voi de ideile acestea năstruşnice, potrivit cărora pământul ar fi rotund. El mi-a răspuns pe loc, scoţând din traista sa o bucată plată de pâine nedospită, reamintindu-mi astfel că, potrivit Bibliei, pământul este plat. Pe scurt, nu am mai avut de ales, aşa că i-am recunoscut victoria.
La rândul lor, evreii s-au întors la sinagogă, unde l-au asaltat cu întrebări pe omul de serviciu:
– Ce s-a întâmplat? l-au întrebat ei uimiţi. Omul de serviciu era însă indignat.
– Totul a fost o prostie. Mai întâi, Papa şi-a ridicat mâna ca să afirme că toţi evreii trebuie să părăsească acest ţinut. Drept care, eu am indicat către pământ, ca să-i arăt că nu ne vom mişca de aici. După care, el a arătat cu degetul către mine, ca şi cum mi-ar fi spus: „Nu te pune cu mine!” De aceea, am ridicat şi eu trei degete, pentru a-i arăta astfel că trebuie să se simtă de trei ori mai ameninţat pentru că ne-a ordonat să părăsim Roma. În sfârşit, am văzut că scoate mărul, ca să-şi servească prânzul. Drept care mi l-am luat şi eu pe al meu.“

Anthony de Mello